Formarea constiintei istorice. Imaginarul omului medieval.

Umanismul si Iluminismul

Lucrari de inceput precum “Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau
Theodosie”, letopisetele celor trei cronicari moldoveni Grigore Ureche,
Miron Costin , Ion Neculece, apoi “Descrierea Moldovei” a lui Dimitrie
Cantemir, constituie surse documentare importante pentru intregirea
prototipului omului medieval român. Modelul omului medieval era definit
prin religie, considerat a fi o faptura a lui Dumnezeu. Modelul biblic in care
s-a intrupat cel mai bine imaginea omului este Iov, omul care trebuie sa
accepte vointa lui Dumnezeu, fara a cauta alte justificari decat bunul plac
divin.Prima conceptie asupra omului medieval este aceea a omului călător,
homo viator, mereu pe drumuri, pe pamant si in viata, ce nu sunt decat spatii
efemere ale destinului in care el merge dupa propriile alegeri: fie spre viata,
fie spre moarte. Cealalta conceptie este aceea a omului penitent.Omul
medieval conditionat de conceptia pacatului originar, cauta in penintanta
mijlocul de a-si asigura mantuirea. Omul medieval are de pe acum
certiudinea ca mantuirea sau damnarea se realizeaza trup si suflet, mai exact
sufletul isi intalneste destinul prin intermediul trupului. Apare acum notiunea
de spirit, cea care introduce ideea de inima, cea care se insinueaza intre intre
suflet si spirit si care atrage dupa sine interioritatea sentimentelor , ideea de
dragoste si alte sentimente.
Vom prezenta in continuare cateva dintre textele reprezentative acestei
perioade, texte care dezvolta motivul sortii nestatornice a omului( vanitas
vanitatum-desertaciunea desertaciunilor).
Incepand cu “Invataturile lui Neagoe Basarab (Domnitorul Ţării
Româneşti între 1512 şi 1521 )catre fiul sau Theodosie”, se rosteste in
literatura noastra o intrebare tulburatoare, cu larg ecou in scrierile de mai
tarziu: “Ce este omul in imparatia lumii acesteia trecatoare?”Vorbele leui
Neagoe instituie o neliniste, o rodnica neliniste pe al carui traiect se vor
inscrie atatea pagini stralucite din literatura veche.Omul capata in cartea lui
Neagoe un loc privilegiat, singurul lucru care il micsoreaza fiind moartea.
Cartea este o dovada a impartasirii concluziilor fundamentale in legatura cu
viata si cu moartea, un popasa meditativ la care ajunge acesta personalitate
inzestrata a secolului al XVI-lea. Cautand raspunsuri la grelele intrebari
referitoare la om si rosturile lui pamantesti, Basarab descrie viata omului
drept trecatoare(fugit irreparabile tempus), pandita la tot pasul de moarte, in
fata careia oamenii devin egali, dincolo de toate granitele care i-au despartit
in viata. Povata pe care o transmite Basarab este cea de buna chiverniseala a
scurtului ragaz pamantesc: “ sa fim in toate lucrurile
desavarsiti”.Desavarsirea presupune respectarea normelor de moralitate aici,
pe pamant. Inaintea poemului filozofic”Viata lumii”, “Invataturile lui
Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie” staruie asupra solicitarii active a
omului, fapta fiind semn al trecerii cu folos prin viata. Autorul foloseste
alegoria pentru a demonstra superioritatea spiritului in fata trupului: furnica,
lupul, privighetoarea,inorogul sunt cateva personaje simbol, care sugereaza
calitati morale desavarsite pe care omul ar trebui sa le atinga.De ex in fraza ”
somnul cel mult ingroasa gandul iar privighetoarea il subtie”, privighetoarea
reprezinta luciditatea, ratiunea dupa care ar trebui sa sa ghideze viata
omului.Cel mai cutremurator pasaj din aceasta lucrare ramane insa meditatia
asupra mortii : “Si toti cati suntem imparati, domni si boieri si sluji, veniti si
cautati in mormanturi si vedeti ce va faceti si va cutremurati.”
Dupa Neagoe Basarab, Grigore Ureche impune ca trasatura fundamentala a
vietii evocata in paginile cronicilor moldovene provizoratul(Care durează
sau este destinat să dureze un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit;
temporar) Moldova pe care o descrie Ureche in “Letopistul Tarii Moldovei
“ofera imaginea unei tari” miscatoare si neasezate”. Oamenii acestor
vremuri cand “lesii venisera cu tarie, puterea turcului mare, multimea si
iutimea tatarilor neprihanita” sunt suprinsi in toiul luptei. Virtutea pe care o
exalta acum G.U este vitejia.Modelul eroic absolut este in aceasta perioada e
Evului Mediu romanesc Stefan cel Mare. Actiunile domnitorului sunt
rasunatoare, gesturile sau vorbele menite sa ramana in amintirea
oamenilor.Portretul pe care cronicarul il realizeaza domnitorului ramane
pentru literatura romana un punct de referinta in istoria artei acestui
procedeu. Construit prin reconstituirea figurii domnitorului din imaginile
pastrate in memoria colectiva, portretullui Stefan cel Marenu se bazeaza pe
amanunte de viata intima sau anecdotice ci selecteaza informatiile
interesante pentru colectivitatea nationala: “intreg la fire”, “nelenesu”, “gata
de lupta”, “ mester la razboaie”, “nu pierdea nadejdea”,”isi rascumpara
pierderile”. Sacrificarea erolului e un produs pe care Ureche il preia tot din
constiinta colectiva, Stefan Voda devenind dupa moartea sa “Sventi Stefan
Voda”.Autorul supune modelul domnitorului imitatiei, sperand sa fie un
exemplu si pentru alti domnitori, precizand ca vitejia l-a facut pe Stefan
nemuritor.
Dupa moartea domnitorului situatia Moldovei se inrautateste. Acum un alt
Stefan Voda donneste dar cu “gheata la inima lui”, Ilias Voda, urmasul lui
Stefan, insala increderea tuturor “ca denafara se vedea pom inflorit, iara
dinlauntru lac imputit”. Domniile ulterioare se dobandesc cu greu” pre unii
cu fagaduinte umplandu-i , prea altii cu bani ungandu-le ochii”
Formarea constiintei istorice

Preocuparea pentru istorie a oamenilor politici si a carturarilor din secolele

XVI, XVII determina inflorirea scrierilor cu caracter istoric in provinciile
romanesti. Primele cronici dateaza din sec XV XVI, insa nu sunt semnate,
fiind redactate la comanda domnitorului si concepute in limba slavona:
Cronica lui Stefan cel Mare, Cronica Buzestilor. In secolul al XVIII apar in
Moldova primele cronici de autor, scrise in limba romana. Autorii erau
boieri moldoveni, carturari preocupati de consemnarea istoriei poporului.
Aceasta preocupare provenea din credinta cronicarilor ca istoria are in
primul rand rolul de a forma constiinta istorica a unui popor, de a
demonstra originea acestuia, continuitatea sa istorica precum si pe acela de a
educa, de a moraliza masele. Involuntar, cronicarii au consemnat istoria
conferind textelor o forma artistica-literara.
Cronicarii moldoveni , Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, scriu
Letopisetul Tarii Moldovei , continuand scrierea de unde a lasat-o
predecesorul. Conceptia celor trei cronicari este aceea ca istoria are o functie
educativa si moralizatoare.
Cronica lui Ureche consemneaza evenimentele din anul intemeierii
Moldovei( 1359, de catre Dragos)si pana la a doua domnie a lui Aron Voda
in 1594. In Predoslovia(prefata, introducere)letopisetului Grigore Ureche
subliniaza caracterul paneretic si educativ al istoriei : “Multi scriitori au
nevoit de au scris randul si povestea tarâlor, de au lasat izvod pre urma, si
bune si rele, sa ramaie feciorilor si nepotilor, sa le fie d einvatatura, despre
cele rele sa se fereasca si sa sa socoteasca, iar de pre cele bune sa urmeye si
sa invete si sa sa indirepteze” O alta preocupare a carturarilor a constituit-o
afirmarea si argumentarea originii comune a tuturor romanilor si a latinitatii
limbii romane. Grigore Ureche rosteste celebrele randuri : “ Rumanii, cati sa
afla lacuitori in tara Ungureasca si la ardeal si la Maramorosu, de la un loc
suntu cu moldovenii si toti de la Râm se trag” Este de asemenea primul care
aduce si argumente de ordin lingvistic : “ de la ramleni , cele ce zicem
latina,paine ei zic panis, carne, ei zic caro, gaina, ei zic galena, muieria,
mulier, fameia, femina, parinte, pater, al nostru, noster si altile multe din
limba latineasca, ca de ne-am socoti cu amaruntul, toate cuvintele le-am
intelege”
In consemnarea istoriei, descrierea institutiei domniei se afla de asemenea in
centrul atentiei cronicarilor.Consemand asadar evenimente istorice,
cronicarii construiesc portrete de o veritabila valoare artistica.Cel mai reusit
ramane portretul lui Stefan cel mare realizat de Ureche insa si cel al
domnitorului sangeros, Alexandru Lapusneanul, ramane celebru alaturi de
vorbele domnitorului consemnate de cronicar: “De nu ma vor, eu ii voiu pe
ei si de nu ma iubascu, eu ii iubascu pre dansii si voiu merge, ori cu voie, ori
fara voie”

Miron Costin isi incepe si el letopisetul cu o predoslovie in care afirma ca

opera a fost conceputa : “sa nu se uite lucrurile si cursul ţarâi , de unde au
parasit a scrie raposatul Ureche vornicul.” Miron Costin, cel mai erudit
cronicar, fin diplomat reconstituie in letopiset perioada 1595 -1661.
Cronicarul, ca de altfel si ceilalti doi carturari se preocupa de cercetarea
critica a izvoarelor si documentelor, pentru ca scrierile istorice trebuie sa
slujeasca adevarul, fiind de asemenea un act de responsabilitate fata de
urmasi : “eu voi da sama de ale mele cate scriu” In aceasta lucrare autorul
demonstreaza originea latina a romanilor printr-o argumentare stiintifica,
bazata pe autori antici si umanisti, aducand dovezi de ordin lingvistic,
istoric, folcloric: “ Biruit-au gandul sa ma apuc de aceasta truda, sa scot
lumii la vedere feliul neamului, din ce izvor si samintie santu locuitorii tarii
noastre Moldovei si asa si Tarii Muntenesti…si romanii din tarile unguresti,
ca tot un neam sunt si odata descalecati”
Ca si Grigore Ureche, Costin realizeaza si el portrete ale domnitorilor vremii
insa cronicarul demonstreaza ca este mai degraba un moralist,
“recompunand portrete cu preponderenta morala, tinta fiind de regula
ilustrarea unui precept etic”(Al.Piru).De ex descrie cruzimea lui Stefan
Tomsa, perfidia Lui Gaspar Gratiani, nesabuinta Lui Grigore Ghica etc.

Ion Neculce, primul nostru povestitor artist deschide Letopisetul Tarii

Moldovei cu ideea: “Deci, fratilor cetitorilor, cu cat veti indemna a ceti pre
acest letopisatu mai mult, cu atata veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai
invatati a dare raspunsuri la sfaturi ori de taina, ori de ostire, ori de voroave,
la domni si la noroade de cinste” Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabidja –
voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat” a lui Neculce,
este o lucrare memorialistica presarata cu numeroase caracterizari si
portrete, descrieri, anecdote.Letopisetul este precedat de patruzeci si doua de
legende istorice, reunite sub titlul “ O sama de cuvinte”.Neculce motiveaza
separarea legendelor de cronica prin faptul ca ele dezvaluie intamplari
verosimile, dar neatestate documentar. Neculce este astfel primul om de
cultura care face distinctia intre adevar istoric si fictiune. Remarcabil este
stilul cronicarului, memorabil prin oralitatea (calitate a stilului unei scrieri
beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan și viu) si
ironia sa, aspecte care l-au determinat pe G Calinescu sa il numeasca pe
Neculce un Ion Creanga al literaturii vechi.
Ideea originii romane a poporului roman a fost subliniata pentru prima
data(inainte de activitatea cronicarilor moldoveni ) in 1536 de catre Nicolaus
Olahus(important umanist,istoriograf şi om politic de origine română care a
activat în Regatul Ungariei), in lucrarea Hungaria :” Românii se spune ca
sunt colonii romane. Dovada de acest lucru e faptul ca au multe cuvinte
comune cu limba romana.Moldovenii au aceeasi limba, religie si obiceiuri ca
si muntenii…”
Ideile cronicarilor sunt continuate de istoricul savant Dimitrie Cantemir care
in lucrarea Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor demostreaza si el
romanitatea si continuitatea poporului roman pe teritoriul Daciei.

In concluzie, operele cronicarilor constituie primele incercari stiintifice prin

continut si artistice prin forma in care s-a demonstrat originea latina a
poporului roman si a limbii romane si in care a fost subliniat pentru prima
data rolul istoriei in formarea unei constiinte nationale. Preocuparea pentru
istorie se continua si in a doua jumatate a secolului al XVII-lea, prin
activitatea Scolii Ardelene, precum si in secolul al XIX-lea , in perioada
pasoptista, ramanand un mijloc de impunere in constiinta nationala a
trecutului poporului si a figurilor legendare care l-au insufletit.

Umanismul european si umanismul romanesc

Umanismul ( Renasterea) este o miscare ampla, culturala care se desfasoara

incepand cu secolul XIV in Europa si se intinde pana in secolul al XVII in
unele tari.
Trasaturile umanismului sunt urmatoarele:
 In sens restrans numele curentului ii desemna pe cei care se ocupau cu
studiul umanioarelor:gramatica, istoria, filozofia, etica, poezia
 Umanistii au fost titani ai eruditiei, manifestandu-se in domenii de
activitate variate facand astfel dovada genialitatii creatoare a omului
 Redescopera valorile antichitatii care puneau omul in centrul
preocuparilor
 Redescopera cultura antica greaca si latina, civilizatia acestor culturi
 Il detroneaza pe Dumnezeu , punand in centrul universului omul, caci
umanistii sunt cei care reactualizeaza aforismul lui Protagoras:omul
este masura tuturor lucrurilor
 Promoveaza toleranta religioasa si contesta Inchizitia bisericii catolice
(se ocupa cu procesele ereticilor-celor care se opuneau dogmelor
 bisericii catolice, dar si cu nlăturarea şi combaterea altor învăţături
care nu corespundeau intereselor şi ideilor bisericii romano-catolice )
 Ataca privilegiile feudale si contesta dreptul divin-conceptia potrivit
careia monarhul de exemplu era unsul lui Dumnezeu
 Lupta pentru drepturile democratice si reformele sociale
 Pune accentul pe dezvoltarea artelor, a stiintelor dar si pe raspandirea
cunostintelor culturale
 Pledeaza pentru ratiune, pentru dezvoltarea armonioasa a spiritului
uman
 Sustine finalitatea pedagogica a artelor , stiintelor dar si pe cea
moralizatoare

 Pe teritoriul romanesc ecourile umaniste au ajuns mai tarziu si nu s-

au sincronizat in totalitate cu miscarea renascentista din Europa
deoarece la noi lipsea o traditie de cultura clasica.Limba de cultura a
Evului Mediu romanesc nu a fost nici latina , nici greaca, prin urmare
cultura romaneasca nu a putut imprumuta de la cele doua mari culturi
ale Antichitatii modele pe care sa le cunoasca si sa le valorifice
 Totusi, umanismul romanesc reprezentat de boierii carturari care
studiasera la scolile din strainatate a constituit o adaptare a ideilor
umanismului european la contextul social, politic si cultural local
 In aceasta perioada apar primele elemente de viata culturala si literara
in limba romana
 Se intemeiaza scoli, tipografii, se introduce limba romana in oficierea
cultului religios si in cancelariile domnesti
 Se promoveaza idei referitoare la originea romana a poporului nostru,
la unitatea si continuitatea poporului roman
 Se militeaza pentru o limba pe intelesul tuturor
 Se pun bazele unei istoriografii romanesti, motivandu-se caracterul
educativ si morlaizator al istoriei.

Reprezentati :
Erasmus din Rotterdam, Francois Rabelais, Pierre Ronsard, Martin Luther,
dante Aligheri, F Petrarca, Pico della Mirandola, Leonardo da Vinci,
Michelangelo Buonarotti, Lorenzo de Medici, Thomas Morus, William
Shakespeare
Nicolaus Olahus, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanul, Grigore Ureche,
Miron Costin, Ion Neculce, Dimitrie Cantemir
Iluminismul

Este un curent cultural cristalizat in Franta secolului al XVIII-lea, secolul

luminilor, care a pus accentul pe suprematia ratiunii si a stiintei, pe
raspandirea cunostiintelor culturale, pe luminarea maselor , a oporului.
Pregatit de curentul anterior Umanismul, Iluminismul reprezinta
manifestarea ideologica a unei burghezii aflate in plina ascensiune.Ideea de
baza a curentului era aceea ca prin luminare, prin cultura si stiinta omul
poate ajunge la o perceptie rationala a universului.A devenit o larga miscare
ideologica in perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor
burgheze( Declaratia drepturilor in Anglia 1688, Revolutia franceza 1789)
Pornind de la teza egalitatii oamenilor prin nastere, iluminismul proclama
necesitatea instaurarii liberatilor burgheze. Asadar, curentul a avut in
principal un caracter antifeudal si antidespotic, promovand suveranitatea
poporului, dreptul natural si contractul social( oamenii se nasc egali si
traiesc pe baza unei intelegei cu monarhul, pe care il pot alunga)
Carturarul iluminist se simte un cetatean al universului care traieste in
cosmopolis-cetatea universului, o patrie fericita, de unde poate impartasi
lumii intregi dragostea sa nemarginita pentru frumos, pentru stiinta si istorie.

Trasaturi ale Iluminismului european:

 Cult pentru stiinta, ratiune, umanism
 Scoala si educatia sunt privite ca un drept al tuturor si o forma de
eliberare spirituala de sub influenta dogmelor religioase si a
superstitiilor
 Lupta impotriva prejudecatilor, tiraniei, despotismului, tolerantei
religioase
 Rationalism
 Spirit laic
 Emancipare
 Egalitate
 Drept natural
 Suveranitatea poporului
Trasaturi ale Iluminismului romanesc:
Iluminismul romanesc ca si Umanismul isi gaseste o coordonata speciala,
in sensul ca a trebuit sa se plieze pe realitatea autohtona si pe conditiile
specifice ale celor tre iprovincii roamanesti. Cu slabe ecouri in Moldova
si Tara Roamaneasca, unde contactul cu iluminismul s-a produs prin
filiera franceza sau greceasca, Iluminismul apusean isi gaseste in
Transilvania o coordonata specifica. Burghezia de aici nemultumita de
lipsa drepturilor sociale si politice ale romanilor transilvaneni, supusi
stapanirii austriece, isi exprima nemultumirile intr-un memoriu intitulat “
Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae, prin care cerea
recunoasterea romanilor din Transilvania ca natiune egala in drepturi ca
celelalte. Romanii ajunsesera sa fie considerati o natiune tolerata, iar
religia ortodoxa s anu fie recunoscuta de constitutia tarii. Miscarea
ideologica si politica din Transilvania se naste asadar din nevoia de
recunoastere a drepturilor romanilor de aici.Aceasta miscare va fi
cunoscuta sub numele de Scoala Ardeleana care a grupat injurul ei
numerosi intelectuali, istorici, preoti, lingvisti, pedagogi, poeti precum:
Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai Deleanu.
Corifeii Scolii Ardelene , prin apartenenta la Biserica Unita, greco-
catolica, au avut posibilitatea sa faca studii superioare la Viena sau Roma
au continuat ideile cronicarilor cu privire la originea latina a limbii
romane si la latinitatea romanilor. Prin scrierile lor istorice reprezentantii
Scolii Ardelene se situeaza pe linia traditiei umaniste, dezvoltand tezele
fundamentale cu privire la romanitatea, unitatea si continuitatea
poporului roman In domeniul lingvistic, iluministii au preluat ideea
latinitatii limbii romane, punand-o in evidenta prin mijloace etimologiei
si au pledat pentru cultivarea limbii romane ca limba nationala. Aceasta
dorinta arzatoare de a demonstra latinitatea limbii romane i-a condus pe
reprezentantii scolii Ardelene la exagerari precum purismul etnic si
lingvistic(ideea ca romanii sunt doar latini si limba pur latina), intentia de
e elimina din limba elementele nelatine, aplicarea exclusivista a
sistemului etimologic etc.
Caracteristicile Iluminismului romanesc au fost asadar:
 Formularea crezului latinist extremist cu scopul obtinerii de
drepturi si liberati nationale
 Apropierea de popor, pe care incearca sa il ridice prin stiinta de
carte
 Crearea unei literaturi in limba nationala
 Referirea la origini
 Incercarea de inlocuire a lafabetului latin in locul celui chirilic
  Lupta pentru emancipar epolitica, invatamant national, libertate
sociala, egalitate in drepturi, inlaturarea privilegiilor feudale si a
desfiintarii iobagiei

Reprezentanti:Montesquieu, Voltaire, Rousseau, diderot, herder, Goethe,

Schiller, Immanuel Kant