Homeopatia - medicina omului intregSus

Majoritatea oamenilor se imbolnavesc la un moment dat in cursul vietii, astfel incat cu greutate putem
spune ca un om este cu adevarat sanatos. Este cunoscuta frecventa infectiilor respiratorii la copii, mai
ales in primii ani de viata. Se pare ca noi oamenii suntem ca si ''programati'' sa ne imbolnavim.

Oare de ce?

Aceasta este intrebarea pe care si-o pune fiecare dintre noi si in acelasi timp fiecare gaseste raspunsul
cel mai la indemana: de la curent, de la un aliment, de la suparare, de la o lovitura, de la o enervare, etc.
Care este adevarul? De ce se imbolnavesc oamenii si mai ales de ce unii oameni dezvolta anumite
afectiuni iar altii altele? Raspunsul este: datorita susceptibilitatii sau predispozitiei individuale mostenite
sau dobandite in cursul vietii, la care se adauga influenta factorilor externi ai mediului de viata. Asadar
boala este rezultatul interactiunii dintre cei doi factori.

Cercetatorii au observat ca deseori pacientii cu boli grave prezinta in istoricul familial cazuri de boli
cronice serioase. De asemenea, este posibil ca un parinte sa dobandeasca o anumita afectiune in timpul
vietii, a carei influenta sa fie transmisa descendentilor. Aceste observatii sunt foarte importante
deoarece ridica implicit problema abordarii terapeutice a bolii in general si mai ales a bolnavului in
particular. Raportul general-particular in medicina se exprima prin dictonul

"Exista bolnavi si nu boli", ceea ce ar insemna ca fiecare bolnav in parte sa fie tratat corespunzator
particularitatilor bolii sale. In ce constau aceste particularitati si cum pot fi ele identificate? Acestea se
refera la totalitatea caracteristicilor mentale, emotionale si fizice ale individului, care nu pot fi separate,
fiind in interactiune dinamica.

Omul este un intreg definit prin gandire, emotii, sentimente si corp fizic, toate aceste instante avand o
permanenta interconditionare. Astfel, cand omul are o suferinta la oricare dintre aceste nivele, vor
apare consecinte negative si in celelalte planuri, iar natura sau gravitatea acestora este determinata
tocmai de acea predispozitie individuala cu care ne nastem sau pe care o dobandim ulterior. Aceste
adevaruri de necontestat reprezinta fundamentul pe care s-a cladit in decursul a 200 de ani filosofia si
practica homeopatiei.

Astfel, esenta tratamentului homeopatic consta in tratarea bolnavului si nu a bolii, cel mai important
aspect care se ia in considerare fiind cauza si contextul general al aparitiei bolii pentru fiecare individ in
parte. Este evident ca oamenii difera intre ei inca de la nastere. Unii au constitutii mai puternice, altii
mai slabe; unii vor dezvolta personalitati mai puternice, iar altii mai slabe in functie de mostenirea
genetica si conditiile de viata. Este logic astfel ca fiecare sa manifeste starea de boala in mod diferit si sa
fie tratat individualizat.
Principiul individualizarii este deci unul dintre principiile de baza ale homeopatiei. Pentru a clarifica mai
departe modul de actiune a tratamentului homeopatic asupra organismului este necesara analiza
urmatorului principiu si anume principiul fortei vitale.

Desi mai greu de inteles intr-o lume guvernata de principii materialiste, pozitiviste, in care orice
fenomen general acceptat in lumea stiintei trebuie sa fie bazat pe un experiment reproductibil in
laborator, totusi existenta acesteia nu poate fi pusa la indoiala. Ea poate fi asimilata cu energia care
directioneaza toate aspectele vietii in organism, se adapteaza la influentele mediului, animeaza viata
emotionala a individului, determina gandirea, creativitatea si inspiratia spirituala. Ea poate fi considerata
un nivel energetic, de natura electromagnetica, al corpului uman.

Forta vitala include o mare varietate de functii iar acel aspect al fortei vitale care restabileste balanta in
starile de boala il numim ''mecanism de aparare''. Acesta, actionand la toate cele trei niveluri ale
organismului, mental, emotional si fizic, poate fi considerat ca o unealta a fortei vitale actionand in
contextul bolii. Astfel, primele dereglari in starea de sanatate apar la nivelul fortei vitale care incearca
apoi sa o reechilibreze prin crearea simptomelor. Simptomele reprezinta deci semnalele fortei vitale
care ne indica starea de boala si pe baza carora se prescriu remediile homeopatice.

Remediile homeopatice actioneaza la nivelul fortei vitale in acelasi sens cu aceasta, stimuland
mecanismul de autovindecare al organismului. Ele se prepara din substante de provenienta exclusiv
naturala (plante, minerale, secretii animale), prin procedee specifice de diluare succesiva si sucusionare
astfel incat principiul activ rezultat este de natura energetica similara cu cea a fortei vitale. Mecanismul
de actiune al remediilor homeopatice este energetic si nu biochimic, asa cum este cazul medicamentelor
alopate. Demonstrarea actiunii remediilor a fost initiata in urma cu 200 de ani de medicul german
Samuel Hahnemann prin asa numitele provinguri. El a descoperit principiul similitudinii si anume: o
anumita substanta care in stare nediluata (in doze materiale) determina anumite simptome la un om
sanatos, daca este supusa procesului de diluare succesiva si sucusiune, vindeca simptomele similare ale
unui om bolnav.

Proving-ul consta in administrarea substantei care se dorea studiata unui grup de persoane voluntare
sanatoase si urmarirea in timp a aparitiei eventualelor simptome. Aceste simptome erau inregistrate
riguros pentru fiecare substanta cercetata in parte si rezulta astfel tabloul simptomatic caracteristic
acelei substante. Ansamblurile simptomatice obtinute astfel au primit denumirea substantei respective
care prin diluare devenea un remediu homeopatic. In decursul anilor, multi homeopati au organizat
asemenea provinguri care au fost publicate apoi sub denumirea de Materia Medica. Materia Medica
reprezinta deci totalitatea remediilor cunoscute pana in prezent.

Am aratat ca boala apare initial in planul energetic al organismului, iar remediile homeopatice
actioneaza in acest plan. Cum se produce vindecarea?
Tendinta naturala a organismului este de a restabili echilibrul dereglat de aparitia bolii prin intrarea in
actiune a mecanismului de aparare. Remediul homeopatic asista aceasta tendinta naturala, stimuland-o.
Constantine Hering, renumit medic homeopat, a descris legile naturale ale vindecarii urmate de forta
vitala in efortul ei de a elimina boala. Deoarece actiunea terapeutica a remediului homeopatic se
exercita in acelasi sens cu forta vitala, ea va urma aceleasi legi care constituie astfel si indicatori ai
evolutiei procesului de vindecare.

Astfel, vindecarea se produce in sensul dinspre organul cel mai important pentru viata spre cel mai putin
important, din interiorul organismului catre exterior si de sus in jos, iar disparitia simptomelor se face in
ordinea inversa a aparitiei lor, adica simptomul aparut cel mai recent dispare primul, iar cel mai vechi
ultimul. In felul acesta, dupa administrarea unui remediu se poate evalua daca evolutia simptomelor
urmareste legile naturale ale vindecarii si se poate stabili prognosticul pacientului.