CONTROL FINANCIAR

2
 CUPRINS

CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR...................................................................................3

1.1 CONTEXTUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR ÎN ECONOMIA DE
PIAŢĂ
………………………………………………………………………………………………..3
1.2 CONTROLUL – FUNCŢIE A MANAGEMENTULUI ŞI GESTIUNII FINANCIARE.......5
1.3 OBIECTUL, ROLUL, ŞI FUNCŢIILE CONTROLULUI FINANCIAR...............................6
1.4 FORMELE CONTROLULUI FINANCIAR...........................................................................7
1.5 SISTEMUL DE DOCUMENTE PRIMARE ŞI EVIDENŢĂ TEHNICO – OPERATIVĂ ŞI
CONTABILĂ, SURSĂ ŞI OBIECT DE INFORMARE PENTRU CONTROL...............................8

CAPITOLUL II METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FINANCIAR.....12

2.1 SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL FINANCIAR.................................................12
2.2 PROCEDEE DE CONTROL FINANCIAR..............................................................................13
2.2.1. STUDIUL GENERAL PREALABIL...................................................................................14
2.2.2 CONTROLUL DOCUMENTAR CONTABIL.......................................................................14
2.2.3 CONTROLUL FAPTIC........................................................................................................17
2.2.4 ANALIZA ECONOMICO – FIANANCIARĂ.......................................................................18
2.2.5 CONTROLUL TOTAL ŞI PRIN SONDAJ...........................................................................19

CAPITOLUL III FINALIZAREA ACŢIUNILOR DE CONTROL FINANCIAR.....................20

3.1 MĂSURI DE VALORIFICARE A CONSTATĂRILOR CONTROLULUI FINANCIAR.......20
3.2 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ..........................................................................................21
3.3 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ............................................................................22
3.4 RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ........................................................................................25
3.5 RĂSPUNDEREA PENALĂ......................................................................................................27

CAPITOLUL IV CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU..........................................................30

4.1 CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV.............................................................................30
4.1.1 OBIECTIVELE CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV............................................30
4.1.2 ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV...........31
4.2 CONTROLUL FINANCIAR DE GESTIUNE..........................................................................33
4.3 ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA INVENTARIERII PATRIMONIALE...........................35

CAPITOLUL V CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT DE ORGANELE DIN

SUBORDINEA GUVERNULUI....................................................................................................411
5.1. EXERCITAREA CONTROLULUI FISCAL.........................................................................411
5.1.1. CONSIDERAŢII GENERALE..........................................................................................411
5.1.2.REGLEMENTAREA CONTROLULUI FISCAL................................................................433

3
 5.2 OBIECTIVELE ŞI ORGANIZAREA CONTROLULUI FINANCIAR EXERCITAT DE
ORGANELE MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE.........................................................455

5.3 AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ................................................466

5.4. EVAZIUNEA FISCALĂ..........................................................................................................50
5.4.1 CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALĂ...........................................................................50
5.4.2 ASPECTE SPECIFICE DE EVAZIUNE PE CATEGORII DE OBLIGAŢII FISCALE.....522
5.4.3 FAPTELE DE EVAZIUNE FISCALĂ CARE CONSTITUIE CONTRAVENŢII SAU
INFRACŢIUNI.............................................................................................................................54
5.5. CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT DE GARDA FINANCIARĂ..............................55

CAPITOLUL VI CURTEA DE CONTURI..................................................................................588

6.1 ORGANIZAREA, PERSONALUL ŞI CONDUCEREA CURŢII DE CONTURI.................588
6.2 ATRIBUŢIILE DE CONTROL ALE CURŢII DE CONTURI.................................................61
6.2.1 CONTROLUL CONTURILOR ANUALE DE EXECUŢIE ŞI DESCĂRCAREA DE
GESTIUNE...................................................................................................................................62
6.2.2 CONTROLUL EFECTUAT PE PARCURSUL EXECUŢIEI BUGETARE........................644

CAPITOLUL VII AUDITUL FINANCIAR – CONTABIL........................................................655

7.1 CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – CONTABIL........................................................655
7.2 RAPORTUL DINTRE CONTROLUL INTERN (PROPRIU) ŞI AUDITUL FINANCIAR-
CONTABIL....................................................................................................................................666
7.3 AUDITUL INTERN................................................................................................................677
7.4 AUDITUL EXTERN...............................................................................................................688
7.5 NORMELE DE REFERINŢĂ ALE AUDITORULUI FINANCIAR-CONTABIL................688

TESTE GRILĂ..................................................................................................................................71

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................................799

4
 CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE CONTROL FINANCIAR

1.1 CONTEXTUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR

ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Trecerea României la economia de piaţă al cărui fundament îl constituie proprietatea privată

şi ale cărei mecanisme presupun coroborarea şi îmbinarea organică a legilor pieţei cu acţiunea
statului, se dovedeşte a fi un proces complex şi de durată . Aceastã economie, nu e lipsită de
inechităţi şi abuzuri dar, în acelaşi timp, e clar faptul că agentul economic privat oferă cea mai bună
perspectivă de păstrare a libertăţii, precum şi cele mai accesibile căi de dezvoltare economică.
În societatea contemporană, economia de piaţă, ca formă de organizare a vieţii economice, în
care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în organizarea producţiei şi
realizarea bunurilor, are la bază agentul economic.
Economia de piaţă este o economie guvernată de legi specifice între care cele ale pieţei sunt
determinante cum ar fi :jocul preţurilor, profitul, presiunea concurenţei, incertitudinii şi riscului.
Într-o economie de piaţă responsabilitatea socială a firmei este de a-şi folosi resursele şi de a
se lansa în activităţi menite să-i sporească profitul, funcţionând atâta timp cât respectă regulile
presupunând o competiţie deschisă, dură dar liberă şi corectă. În economia de piaţă oricare agent
economic doreşte să realizeze profit, iar desfăşurarea rentabilă a activităţii e asigurată de cunoaşterea
condiţiilor economice şi financiare în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei.
Cunoaşterea este necesară în primul rând conducerii agenţilor economici şi personalului
acestora şi în al doilea rând pentru ceilalţi agenţi economici, parteneri de afaceri, etc. Această
cunoaştere a sistemului patrimonial şi financiar al agenţilor economici se realizează cu ajutorul
documentelor primare şi al evidenţei tehnico operative şi contabile.
Asigurarea corectitudinii, exactităţii şi realităţii acestor informaţii constituie o problemă de
mare răspundere şi se realizează cu ajutorul controlului. Prin control conducerea îşi asigură

5
informarea reală, dinamică şi preventivă care ridică valoarea concluziilor şi calitatea deciziilor. El nu
se rezumă să constate manifestarea neajunsurilor, nu e numai concomitent şi ulterior ci în primul
rând e bazat pe previziunea desfăşurării activităţii, a posibilităţilor apariţiei deficienţelor şi
anomaliilor.
Statul trebuie să intervină ori de câte ori e necesar prin instrumentele sale juridice şi
financiare, atunci când situaţia o impune în vederea respectării legislaţiei şi a altor norme specifice.
Pe lângă egalitatea între agenţii economici, independenţa şi libera iniţiativă, o altă caracteristică
esenţială a economiei de piaţă este concurenţa care reprezintă o manifestare a liberei iniţiative, un
mod de comportament economic ce are la bază rivalitatea pe piaţă.
Concurenţa este o luptă între producători pentru condiţii mai avantajoase în producerea şi
desfacerea bunurilor precum şi sporirea profitului. Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare
în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se derulează activităţile agenţilor economici, previne
situaţiile de încetare a plăţilor şi de faliment, asigurând obţinerea profitului. Cunoaşterea situaţiei
patrimoniului, a capacităţii lui de a genera profit este asigurată cu ajutorul: contabilităţii cât şi a
controlului financiar. În acest context controlul la nivel micro şi macroeconomic reprezintă o funcţie
eficientă şi necesară a conducerii care asigură cunoaşterea şi perfectionarea modului de gestionare a
patrimoniului şi de orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii de producţie şi desfacere.
În condiţiile economice de piaţă, controlul ca formă de cunoaştere are în vedere trei poziţii
de interese economico-financiare după cum urmează:
- interesele agenţilor economici bazate pe profit (sistemul contabil şi controlul dependent de
conducerea agenţilor economici);
- interesele terţilor agentilor economici (control de certificare a situaţiei patrimonial-financiare a
agentului economic);
- interesele statului (control independent).
Controlul este deci o necesitate obiectivă şi subiectivă, dar nu este un scop în sine ci un
mijloc de perfecţionare a activităţii executive, inclusiv a procesului de conducere a acesteia.
Controlul are ca direcţii esenţiale: orientarea mai bună a muncii, întărirea ordinii şi disciplinei în
organizarea şi desfăşurarea activităţii economice, gospodărirea mai bună a mijloacelor materiale şi
financiare.
Astfel controlul este un factor care contribuie la menţinerea activităţii în situaţia normală la
soluţionarea cu competenţă a problemelor privind dezvoltarea şi modernizarea economică în condiţii
de eficienţă reală.

6
 1.2 CONTROLUL – FUNCŢIE A MANAGEMENTULUI ŞI GESTIUNII
FINANCIARE

Controlul în accepţiunea sa semantică e o analiză permanentă sau periodică a unui activ, a

unei situaţii pentru a urmări mersul şi pentru a lua măsuri de îmbunătăţire. Controlul poate fi definit
ca o verificare, o inspecţie atentă a corectitudinii unui act, o actiune de supraveghere, o examinare
minuţioasă sau puterea de a conduce ca un instrument de reglementare a unui proces.
Privit din punct de vedere al misiunii sale, controlul este componentă intrinsecă a
managementului, iar din punct de vedere al exercitării sale este o activitate umană, autonomă şi
specifică care serveşte atât conducerii firmei, societăţilor şi partenerilor ei cât şi autorităţilor publice
sau chiar populaţiei.
Datorită importanţei sale sistemul de control financiar poate fi considerat ca un instrument
indispensabil managementului pentru supravegherea regulată a activitătii firmei cu scopul de a lua la
timp deciziile ce se impun.
Managementul reprezintă efortul de a organiza activitatea de conducere în raport cu legităţile
pieţei în vederea cunoaşterii şi perfecţionării modului de gestionare a potenţialului agenţilor
economici şi de a preveni apariţia riscurilor deficienţelor şi lipsurilor în activitatea acestora. În
literatura de specialitate conducerea întreprinderii este definită de cinci funcţii principale, respectiv:
prevederea, organizare, comandă coordonarea şi controlul. Toţi autorii ce s-au ocupat de teoria
managementului au atribuit controlului o importanţă deosebită în cadrul functiilor acestuia.
Astfel controlul este la nivel micro şi macroeconomic o funcţie eficientă şi necesară
managementului, armonizând interesele individuale cu cele ale colectivităţii şi ale societăţii într-un
tot unitar. Controlul financiar, parte integrantă a managementului şi gestiuniii financiare constituie
expresia unei necesităţi obiective ca formă de cunoaştere, având o triplă semnificaţie:
- controlul pentru sine ;
- controlul pentru alţii ;
- controlul pentru stat .
Indiferent pentru cine şi pentru ce scop s-ar efectua controlul, el este în acelaşi timp un
proces de cunoaştere a trecutului, de apreciere a prezentului şi de descifrare a viitorului în legătură
cu activitatea firmei şi cu performanţele sale economico-financiare.

7
 De asemenea, acesta asigură protecţia intereselor ce gravitează în jurul firmei, asigurând o
viziune globală asupra ei şi constituind în acelaşi timp un factor de securitatepentru societate. Astfel,
controlul este un instrument de reglementare a activitătii agentilor economici, precum şi un ghid
pentru cei ce iau hotărâri la orice nivel.
În concluzie controlul contribuie la integrarea firmei în mecanismele economiei de piaţă
printr-o activitate managerială complexă şi continuă. Managementul întreprinderii include în mod
necesar gestiunea resurselor întreprinderii, gestiunea economică şi în special gestiunea fiananciară
precum şi deciziile cu privire la procurarea şi repartizarea resurselor.
Gestiunea fianciară ca latură esenţială a gestiunii economice constă în totalitatea relaţiilor
financiare pe care agentul economic le are în legătură cu formarea, dezvoltarea, repartizarea şi
utilizarea fondurilor disponibile cu maximum de eficienţă în vederea obţinerii şi utilizării rationale a
resurselor financiare. În acest context controlul devine nu numai un atribut al conducerii ci însăşi
conducere datorită faptului că urmăreşte şi verifică modul de gestionare a tuturor resurselor firmei.

1.3 OBIECTUL, ROLUL, ŞI FUNCŢIILE CONTROLULUI FINANCIAR

Controlul financiar este o activitate de interes social deosebit de utilă şi necesară în acelaşi
timp pentru practica economică şi socială care presupune o multitudine de probleme teoretice,
organizatorice şi metodologice.
În acest context, obiectul controlului financiar constă în examinarea modului în care se
realizează programul şi a modului de respectare a principiilor stabilite cu scopul de a releva erorile,
deficienţele pentru a le remedia şi evita în viitor.
În cadrul economiei de piaţă controlul are o sferă de acţiune aproape nelimitată cuprinzând
toate activităţile economico-sociale. Rolul controlului financiar iese în evidenţă în toate fazele
proceselor de producţie, începând de la activităţile de proiectare, contractare şi până la finalizarea lor
şi înregistrarea rezultatelor obţinute. Acest rol a crescut şi a căpătat noi valenţe prin reconsiderarea
obiectului său de activitate şi a răspunderilor ce-i revin.
Funcţiile specifice controlului financiar sunt:
- funcţia de prevenire şi perfecţionare – care se materializează în preântâmpinarea producerii unor
deficienţe/pagube ;

8
- functia de constatare a situaţiei şi funcţia de corectare în cazul în care apar dereglări – acestea
presupunând că prin control se urmăreşte modul în care se îndeplinesc deciziile conducerii
referitoare la funcţionarea firmei, rspectiv se verifică şi se asigură rspectarea şi apărarea intereselor
acesteia ;
- funcţia de cunoaştere şi de evaluare a situaţie existente la un moment dat, a rezultatelor obţinute la
sfârşitul unei perioade de gestiune şi care presupune o analiză riguroasă în vederea sesizării
operative a tuturor neregulilor şi a eventualelor tendinţe negative în activitatea agenţilor economici ;
- funcţia de reglare a sistemului, a situaţie patrimoniale – urmăreşte eliminarea factorilor ce perturbă
activitatea, menţinerea echilibrului şi asigurarea funcţionării firmei la parametrii maximi.

1.4 FORMELE CONTROLULUI FINANCIAR

Pentru realizarea funcţiei sale de reglare a situaţiei patrimoniale a agenţilor economici

controlul, ca atribut al managementului se desfăşoară sub diferite forme.
După criteriul sferei de cuprindere al conţinutului sau obiectului controlul poate fi: tehnic,
financiar, al calităţii produselor, protecţiei muncii, protecţiei sociale, etc. Aceste forme ale
controlului acţionează convergent, se completează reciproc şi alcătuiesc împreună sistemul integrat
general şi cu caracter unitar asupra tuturor domeniilor şi sectoarelor de activitate economico socială.
Controlul financiar asigură buna funcţionare a activităţii economice şi acţionează sistematic
în vederea prevenirii abaterilor şi deficienţelor, creşterii eficienţei, apărării patrimoniului, cunoaşterii
modului de respectare a legalităţii, stabilirea răspunderii pentru nerespectarea disciplinei de gestiune
sau a producerii unor pagube. De asemenea controlul financiar contribuie la buna folosire a
mijloacelor materiale şi financiare, la conducerea cât mai eficientă a activităţii economico-sociale.
Sarcina principală a controlului financiar este de a preveni angajarea de cheltuieli fără
justificare economică, de a preveni imobilizarea mijloacelor economice şi de a asigura desfăşurarea
activităţii pe baze rentabile.
După timpul în care se exercită, controlul se manifestă sub trei forme:
- anticipativ sau preventiv ;
- concomitent sau operativ curent ;
- post operativ sau ulterior .

9
 Diferenţierea pe forme a controlului în funcţie de momentul producerii obiectivelor
controlate face posibilă prevenirea, constatarea şi înlăturarea operativă a lipsurilor şi abaterilor.
Controlul financiar preventiv contribuie la folosirea cu maximă de eficienţă a mijloacelor
materiale şi disponibilităţilor băneşti la întărirea ordinii şi creşterii răspunderii în angajarea şi
efectuarea cheltuielilor la preântâmpinarea oricărei forme de risipă.
Controlul operativ curent asigură cunoaşterea operativă a modului în care se îndeplinesc
sarcinile şi se gestionează patrimoniul. Această formă de control acţionează sistematic şi permite
intervenţia promptă pentru desfăşurarea proceselor economice la parametrii eficienţi.
Controlul financiar ulterior se exercită după desfăşurarea operaţiilor cu privire la gestiunea
patrimoniului, aplicarea legislaţiei cu caracter financiar, analiza situaţiei pagubelor, etc.
În corelare cu interesele economico-financiare pentru care este organizat şi exercitat
controlul financiar pot fi:
- propriu al instituţiilor şi agenţilor economici organizat sub forma controlului financiar preventiv
şi al controlului financiar de gestiune.
- al statului, organizat în subordinea Guvernului şi exercitat de Ministerul Finanţelor, prin Direcţia
Generală a controlului financiar de stat şi Garda financiară.
- autonom organizat în subordinea Parlamentului şi exercitat de către Curtea de Conturi.

1.5 SISTEMUL DE DOCUMENTE PRIMARE ŞI EVIDENŢĂ TEHNICO –

OPERATIVĂ ŞI CONTABILĂ, SURSĂ ŞI OBIECT DE INFORMARE
PENTRU CONTROL

Activitatea de conducere presupune un sistem de comunicaţii care să asigure transmiterea

clară, precisă, completă şi rapidă a informaţiilor, instrucţiunilor şi ordinelor necesare bunului mers al
activităţii. Sistemul de informare implică controlul fundamentării şi executării deciziei. Conducerea
bazată pe un sistem adecvat de informare creşte posibilităţile controlului de cunoaştere a modului de
desfăşurare a activităţii economico-sociale.
Controlul ca funcţie a conducerii presupune informaţii cantitative dar şi calitative, precum şi
observarea concordanţei dintre activităţile economico-financiare şi deciziile de conducere: legi,
norme şi ordine.

10
 De asemenea presupune stabilirea căilor de corectare a organizării activităţii, a deficienţelor
şi dificultăţilor ce îngreunează desfăşurarea optimă a activităţii.
Evidenţa este sintetizarea reală a activităţii economico-socială cât şi controlul asupra
desfăşurării activităţii şi a rezultatelor financiare obţinute. Sistemul de evidenţă reprezintă deci sursa
esenţială de informare pentru controlul financiar.
Pentru obţinerea unei imagini reale a activităţii economico-financiare controlate este necesar
ca sursele de informare să fie reale, corecte şi legale.
De aceea în sfera controlului se cuprind obiective privind întocmirea documentelor primare
cu respectarea condiţiilor de formă şi conţinut cât şi organizarea şi conducerea evidenţei tehnico
operative contabile cu respectarea normelor metodologice.
Documentele primare sau actele justificative ca dovezi scrise ale faptelor economice şi
financiare se consemnează la locul şi în momentul efctuării lor şi servesc pentru informarea
operativă conducerii agenţilor economici. Pentru contabilitate acestea îndeplinesc funcţia de acte
justificative.
Caracteristica esenţială a documentelor constă în faptul că reflectă situaţia patrimonială şi
angajează răspunderea materială.
De aceea documentele trebuie să îndeplinească anumite cerinţe atât în ceea ce priveşte
structura cât şi circulaţia şi păstrarea lor. În acest sens este necesar ca fiecare document folosit ca act
justificativ să conţină anumite elemente obligatorii după cum urmează:
-. denumirea documentului ;
-. denumirea şi sediul unităţii ce îl întocmeşte ;
-. numărul şi data întocmirii ;
-. părţile ce contribuie la realizarea operaţiilor ;
-. datele cantitative şi calitative ale operaţiilor efectuate ;
-. semnăturile persoanelor care răspund de efectuarea operaţiei, cele care vizează documentele
pentru control financiar preventiv sau au dreptul de a aproba efectuarea acestor operaţii.
Controlul documentelor se face sub aspectul formei şi a conţinutului
Din punct de vedere al formei, controlul documentelor are ca obiective mai importante
următoarele:
a) autenticitatea ;
b) exactitatea întocmirii şi valabilităţii documentelor ;
c) efectuarea corectă a calculelor .

11
a) autenticitatea documentelor presupune întocmirea lor cu respectarea condiţiilor legale. Controlul
autenticităţii documentelor are la rândul său următoarele obiective mai importante:
- modul de folosire a formularelor tipizate;
- justeţea întocmirii şi completarea lor cu toate elementele necesare;
- constatarea eventualelor falsificări şi ştersături;
- existenţa semnăturilor în drept să dispună, execute şi controleze operaţiile respective;
- concordanţa dintre documente şi justificarea anexată.
b) controlul exactităţii întocmirii şi valabilităţii documentelor se realizează în raport de momentul şi
condiţiile producerii operaţiilor economice şi financiare pe care le consemnează.
c) controlul efectuării corecte a calculelor are în vedere în principal înlăturarea erorilor de calcul
care pot denatura conţinutul operaţiilor economico-financiare.
Din punct de vedere al conţinutului, controlul documentelor are ca obiective:
a) legalitatea sau justeţea acestora
b) realitatea/exactitatea
c) eficienţa
a) legalitatea este principiul conform căruia este necesar să se respecte prevederile tuturor actelor
normative. În acest sens conţinutul documentelor justificative se confruntă cu prevederile legale în
vigoare şi stabilirea concordanţei dintre ele.
b) controlul realităţii operaţiilor economico-financiare stabileşte dacă acestea s-au produs în limitele,
condiţiile şi locul indicat în documente. În cazul în care există incertitudinea asupra realităţii
operaţiilor economice se recurge la controlul faptic solicitându-se celor care au semnat documentul
să confirme realitatea operaţiilor şi autenticitatea semnăturilor de pe documente.
c) controlul eficienţei, operaţiilor economice şi financiare are în vedere elemente mai complexe şi
anume: necesitatea, economicitatea şi oportunitatea acestora
Controlul necesităţii are în vedere gradul de utilitate a operaţiilor, consumurilor sau
cheltuielilor consemnate în documente astfel încât să se înlăture risipa, cheltuieli inutile şi
neeficiente.
Controlul economicităţii urmăreşte dacă operaţia economică este necesară şi prin realizarea
acestuia se obţine un avantaj economico-financiar.
Controlul oportunităţii unei operaţii are în vedere faptul dacă momentul ales şi locul stabilitt
pentru executarea acestuia sunt cel mai corespondente din punct de vedere economic.

12
 O operaţie economico financiară poate să fie reală şi să îndeplinească condiţiile legale dar să
nu fie oportună din punct de vedere economic.
De aceea în cadrul controlului trebuie să se urmărească şi eficienţa economică a operaţiilor, rspectiv
măsura în care acestea s-au efectuat în volumul şi la momentul corespunzător, dacă această operaţie
era strict necesară pentru buna desfăşurare a activităţii, dacă a ocazionat un cost cât mai redus.
Un obiectiv esenţial al controlului documentelor îl constituie gestionarea, folosirea şi
evidenţa formularelor cu regim special.
Formularele tipizate cu regim special au menirea să evidenţieze existenţa, circulaţia şi
utilizarea valorilor materiale şi băneşti. Prin folosirea frauduloasă, neconformă cu actele normative,
formularele pot servi la scoaterea din circuitul economic a unor valori materiale, băneşti în scopul
însuşirii lor în interes personal. Din această cauză o serie de formulare sunt supuse unui regim
special de gestionare, folosire şi evidenţă, constituind un mijloc important şi eficient de prevenire a
păgubirii patrimoniului.
Dintre formularele cu regim special amintim: cecul pentru numerar, cecul de decontare,
factura fiscală, etc.
Importanţa evidenţei tehnico-operative şi contabile pentru control este foarte mare deoarece
este considerată un mijloc de control neântrerupt asupra activităţii economico-financiare, o condiţie
necesară pentru asigurarea integrităţii patrimoniului şi cheltuirii cu eficienţă a mijloacelor materiale
şi băneşti.
Înregistrările contabile, registrele şi situaţiile contabile, bilanţul şi anexele sale constituie un
element de bază al ordinii şi disciplinei financiare pentru că fac posibilă cunoaşterea şi controlul
situaţiei financiar gestionare a agenţilor economici.
Înregistrările contabile constituie prin ele însele un mijloc de control eficient cu condiţia să
se efectueze imediat ce s-a desfăşurat operaţia respectivă şi pentru fiecare fază a acestuia.
Contabilitatea în partidă dublă constituie de asemenea un mijloc de control al fiecărei operaţii
întrucât prin modalităţi proprii asigură exactitatea înregistrărilor contabile şi luarea măsurilor
immediate pentru îndreptarea erorilor scriptice.

13
 CAPITOLUL II
METODOLOGIA DE EXERCITARE A CONTROLULUI FINANCIAR

2.1 SISTEMUL METODOLOGIC DE CONTROL FINANCIAR

Prin acţiunea de control se stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este organizată
şi se desfăşoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite.
Momentul esenţial al procesului de control în constituie comparaţia. Astfel orice operaţie sau
activitate economico-financiară se cercetează nu numai în sine ci şi în raport cu un criteriu, cu o
bază de comparaţie.
Comparaţia de control comportă aspecte specifice în funcţie de natura operaţiilor şi
activităţilor controlate, de metodologia de calcul şi sistemul de evidenţă. Operaţiile sau activităţile
comparate trebuie să fie omogene, calculate şi exprimate după o metodologie unitară.
Metodologic, controlul este un proces de cunoaştere şi perfecţionare cu următoarele
momente mai importante:
a) cunoaşterea situaţiei stabilite (programe, sarcini, norme);
b) cunoaşterea situaţiei reale;
c) determinarea abaterilor prin confruntarea situaţiei reale cu cea stabilită;
d) concluzii, sugestii, propuneri şi măsuri.
Metodologia de control presupune în interdependenţă o adevărată filieră de cercetare şi
acţiune care în succesiune teoretică se prezintă astfel:
a) formularea obiectivelor controlului;
b) formele de control şi organele competente să efectueze controlul asupra obiectivelor stabilite;
c) sursele de informare pentru control;
d) aplicarea procedeelor, modalităţilor şi tehnicilor specifice de control;
e) constatarea abaterilor şi deficienţelor;
f) actele de control în care se înscriu constatările;
g) modalităţile de finalizare a acţiunii de control;

14
h) eficienţa controlului pe linia prevenirii, constatării şi înlăturării abaterilor precum şi
perfecţionarea activităţii controlate.
Metodologia de control reprezintă intercondiţionarea procedeelor, modalităţilor, principiilor
şi mijloacelor care fac posibilă desfăşurarea activităţii de control.
Componenta principală a metodologiei de control o constituie ansamblul procedeelor de
cercetare, cunoaştere şi perfecţionare a activităţii economico-financiare.
Metodologia de control se utilizează selectiv în funcţie de natura activităţilor sau operaţiilor
controlate, formele de control financiar, sursei de informare, natura abaterilor. De asemenea,
metodologia de control utilizează atât căi şi modalităţi proprii de cercetare şi acţiune, cât şi
instrumente metodologice ale altor discipline ştiinţifice cum sunt cele ale analizei economico-
financiare, matematicii, contabilităţii, dreptului, marketingului, etc.

2.2 PROCEDEE DE CONTROL FINANCIAR

Orice acţiune de control financiar are ca obiect cercetarea unor operaţii sau procese în scopul
determinării evoluţiei stadiului sau corectitudinii acestora în raport cu programul, obiectivele sau
normele legale care la reglementează.
Pentru a face faţă unor asemenea cerinţe controlul presupune abordarea metodică a
realităţilor economico-sociale într-o manieră cât mai raţională care să permită cunoaşterea deplină şi
exactă a situaţiilor existente, a implicaţiilor sau consecinţelor acestora, a factorilor de influenţă
precum şi a direcţiilor de perfecţionare viitoare.
Metodele de cercetare a controlului se concretizează într-un sistem unitar de concepte şi
judecăţi de valoare care asigură cunoaşterea efectivă a fenomenelor economico-sociale şi
interpretarea corectă a acestora.
Metodele controlului financiar exprimă întreaga acţiune de cunoaştere şi presupune utilizarea
unor procedee de control specific, care la rândul lor impun folosirea unor tehnici şi instrumente de
control adecvate.
Diversitatea activităţilor din economie, interacţiunea şi condiţionarea lor reciprocă impun în
mod necesar existenţa mai multor orientări care la rândul lor implică mai multe procedee de
exercitarea a controlului.

15
 Dintre procedeele de control folosite în practică, cele mai importante sunt:
- studiul general prealabil;
- controlul documentar contabil;
- controlul faptic;
- controlul total şi prin sondaj;
- analiza economico-financiară.

2.2.1. STUDIUL GENERAL PREALABIL

Acest studiu face posibilă cunoaşterea elementelor esenţiale şi specifice ale activităţii ce
urmează a se controla şi pe baza acestora orientează acţiunea de organizare şi exercitare a muncii de
control în vederea remedierii deficienţelor sau a mobilizării unor rezerve de perfecţionare a
activităţii economico-financiară.
Obiectivele principale ale acestui studiu sunt:
1. sarcinile rezultate din normele în vigoare a căror cunoaştere asigură orientarea organelor de
control asupra aspectelor ce trebuie avute în vedere în cadrul acţiunii ce va fi desfăşurată ;
cunoaşterea instrucţiunilor, competenţelor şi răspunderilor în structura internă a agentului
economic controlat ;
2. modul de organizare a evidenţei tehnico-operative şi contabile ca sursă de informare pentru
control ;
3. situaţia de fapt existentă cu privire la activitatea ce urmează a se controla.
Studiul general prealabil asupra activităţii controlate are ca principale surse de informare :
- normele legale privind activitatea în cauză ;
- procesele verbale de control anterioare şi măsurile luate în urma valorificării acestora;
- dările de seamă contabile şi măsurile stabilite pe baza lor;
- consultările cu conducerea compartimentului supus controlului;

2.2.2 CONTROLUL DOCUMENTAR CONTABIL

Acest procedeu presupune controlul de stabilire a realităţii, legalităţii şi eficienţei operaţiilor

şi activităţii economice şi financiare prin examinarea documentelor primare şi centralizatoare, a
înregistrărilor în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă, a situaţiei contabile şi a bilanţurilor.

16
 Controlul documentar contabil poate fi:
- preventiv – efectuat asupra documentelor de dispoziţie;
- ulterior – efectuat cu ajutorul documentelor de execuţie care fac dovada producerii efective a
operaţiilor economice şi financiare.
Sarcinile organelor care efectuează controlul documentar contabil sunt complexe deoarece
trebuie să urmărească concomitent dacă documentele justificative respectă condiţiile de formă dar şi
pe cele de fond.
Controlul documentar contabil se exercită printr-o serie de modalităţi sau tehnici care se
utilizează selectiv şi combinat. Cele mai importante sunt:
- controlul cronologic;
- controlul invers cronologic;
- controlul sistematic;
- controlul reciproc;
- controlul incrucişat;
- investigaţia de control;
- examenul critic;
- analiza contabilă;
- analiza pe baza balanţei de control sintetică şi analitică;
- tehnica corelaţiilor bilanţiere.
Controlul cronologic se exercită în ordinea întocmirii, înregistrării şi îndosarierii
documentelor. Această formă de control distribuie atenţia organului de control asupra unui volum
mare de operaţii de diferite feluri, necesită folosirea unui bogat material legislativ nedând
posibilitatea urmăririi unei anumite probleme de la început şi până la sfârşit.
Controlul invers cronologic se exercită de la sfârşitul spre începutul perioadei de control.
Se utilizează, de regulă, atunci când la constatarea unei abateri este necesar să se stabilească
momentul când aceasta s-a produs sau atunci când se constată anumite omisiuni sau erori de
înregistrare pentru identificarea cărora este necesar cercetarea document cu document.
În controlul sistematic sau pe probleme documentele sunt grupate în funcţie de o anumită
problematică şi apoi se verifică în ordine cronologică. Controlul pe probleme este o metodă mai
eficientă de examinare a documentelor prin faptul că dă posibilitatea să se urmărească cu mai multă
atenţie un anumit obiectiv.

17
 Controlul reciproc constă în confruntarea la aceiaşi unitate a unor documente sau evidenţe
cu conţinut identic însă diferite ca format pentru aceleaşi operatii sau operaţii diferite dar care au o
legătură reciprocă.
Controlul încrucişat constă în cercetarea şi confruntarea tuturor exemplarelor unui
document existent la unitate controlată precum şi la acele unităţi cu care s-au făcut decontări.
Pe lângă confruntarea tuturor exemplarelor unui document, controlul încrucişat cuprinde
documente sau evidenţe diferite din a căror confruntare se pot desprinde neconcordanţe care privesc
aceaşi operaţie.
Investigaţia reprezintă modalitatea prin care organul de control obtine informaţii din partea
personalului a cărui activitate se controlaează. Aceasta implică studierea unor informaţii care nu
rezultă din documentele puse la dispoziţie.
În acest context, investigaţia nu este o sursă demnă de încredere, însă reprezintă un supliment
de informaţie pentru organul de control.
Cu ajutorul analizei contabile se determină conturile în care trebuie înregistrată operaţia şi
relatia dintre ele. Elementele patrimoniale de activ şi pasiv se reflectă în contabilitate cu ajutorul
conturilor sintetice şi analitice.
Conturile sintetice oglindesc elementele de activ şi pasiv în expresie bănească pe grupe sau
categorii iar conturile analitice oglindesc părţi componente ale acestora în expresie bănească şi
cantitativă.
Între conturile sintetice şi cele analitice există o strânsă legătură iar pentru controlul
concordanţei dintre datele unui cont sintetic şi acelea din conturile sale analitice se utilizează
balanţa analitică de control.
Contabilitatea dispune de un sistem de control în care reflectarea operatiilor rezultate din
mişcarea şi transformarea valorilor materiale şi băneşti are la bază principiul dublei înregistrări.
Acest principiu face posibilă cuprinderea cu ajutorul sistemului conturilor a întregului obiect al
contabilităţii şi menţinerea unui echilibru permanent necesar pentru controlul exactităţii datelor
înregistrate în conturi.
Cu ajutorul balanţei sintetice de control se semnalează înregistrarea greşită a unor operaţii
economice, ca urmare a nerespectării principiului dublei înregistrări, însumarea eronată a rulajelor
sau stabilirea greşită a soldurilor.
Erorile de înregistrare se identifică prin intermediul egalităţilor care trebuie să existe între
totalurile diferitelor coloane, precum şi prin intermediul corelaţiilor care sestabilesc cu ajutorul lor.

18
 Posibilităţile de descoperire a erorilor cu ajutorul balanţei sintetice de control contabil prin
egalităţile dintre coloane sunt limitate numai la acele erori care se bazează pe inegalităţi, fără a
sesiza şi erorile care denaturează sensul înregistrărilor, cum sunt:
- omisiunile de înregistrare a operaţiilor;
- erorilor de compensaţie;
- erorile de imputaţie;
- erorile de înregistrare în registrul jurnal.
Omisiunile de înregistrare constau în faptul că operaţia economică nu este înregistrată nici în
debit, nici în credit. Acestea sunt identificate prin punctarea documentelor sau în urma găsirii unor
documente ce nu poartă pe ele menţiunea de înregistrare, precum şi ca urmare unor reclamaţii sau
sesizări.
Erorile de compensaţie se datorează raportării greşite a sumelor din jurnal sau din
documentele justificative în “Cartea mare”, în sensul că s-a trecut o sumă în minus egală cu cea
trecută în plus în aceaşi parte a unuia sau mai multor conturi astfel încât pe total cele două categorii
de erori se compensează.
Conducătorul unităţii şi cel al compartimentului financiar-contabil răspund de realizarea şi
exactitatea datelor cu privire la modul de realizare a indicatorilor economico-fiananciari raportaţi
prin bilanţul conatabil.
În vederea depunerii bilanţului contabil, conducătorul compartimentului financiar-contabil
are obligatia să controleze respectarea prevederilor din normele metodologice privind:
- întocmirea, verificarea şi centralizarea bilanturilor contabile;
- asigurarea corelaţiilor dintre indicatorii din formulare;
- concordanţa datelor din anexele de bilanţ, cu cele din bugetul de venituri şi cheltuieli.

2.2.3 CONTROLUL FAPTIC

Este procedeul de stabilire reală a existenţei şi mişcării mijloacelor materiale şi băneşti şi a

desfăşurării activităţii economice şi financiare.
Se exercită la locul de existenţă a mijloacelor materiale şi băneşti şi are ca obiectiv
determinarea exactă a cantităţilor existente, a stării în care se găsesc, a stadiului şi modului de
prelucrare, a respectării legalităţii în utilizarea lor.
Principalele tehnici de control faptic sunt:

19
 - inventarierea;
- expertiza tehnică;
- observarea directă;
- inspecţia fizică.
Inventarierea are ca obiect constatarea la un moment dat a existenţei cantitative şi calitative
a elementelor de activ şi de pasiv ale unei unităţi gestionare, precum şi a executării corespunzătoare
a sercinilor de către gestionari. Stocurile faptice rezultate în urma inventarierii se compară cu cele
scriptice din evidenţa contabilă în vederea stabilirii eventualelor diferenţe.
Inventarierea este o modalitate specifică de control în orice unitate, fiind necesar a se efectua
periodic operatii de inventariere a bunurilor pentru a se stabili integritatea acestora precum şi modul
de conservare.
Inventarierea ca tehnică a controlului financiar coincide numai parţial cu activitatea mult mai
largă de inventariere periodică a gestiunilor sau patrimoniului realizându-se print-o îmbinare a
elementelor de control faptic cu cele documentare.
În funcţie de specificul activităţii şi de natura mijloacelor materiale este indicată declanşarea
simultană a inventarierii de control la aceleaşi repere şi pe întreaga unitate.
Expertiza tehnică este o modalitate de control faptic care foloseşte pentru stabilirea
valorilor materiale, realităţii unei operaţii, calitaţii unor produse, volumul manoperei şi cantităţii de
materiale necesare pentru executarea lor. Se efectuează de specialişti în domeniu tehnic la solicitarea
organelor de control.
Observarea directă este folosită pentru stabilirea unor situaţii faptice care nu rezultă din
documente şi desemnează o practică prin care organul de control se deplasează la faţa locului pentru
a constata modul de realizare a unor operaţii, a modului de organizare şi desfăşurare a muncii în
diferite compartimente şi sectoare.
Inspecţia fizică constă în examinarea activelor şi a altor resurse presupunând constatarea
existenţei unui anumit post de activ sau a actelor justificative înregistrate în evidenţă.

2.2.4 ANALIZA ECONOMICO – FIANANCIARĂ

Analiza economico – financiară este un instrument metodologic, sistematic utilizat de

controlul financiar care descompune activitatea controlată pe elemente constitutive şi studiază
raporturile existente între acestea.

20
 Prin analiza economico-financiară se studiază:
- modul de realizare a sarcinilor stabilite;
- factorii şi influenţele acestora asupra activităţii economice;
- posibilităţile de descoperire şi mobilizare a rezervelor interne.
Tehnica generală de analiză economico-financiară pentru un fenomen economic presupune
determinarea :
- elementelor structurale;
- factorilor de influenţă;
- corelaţiei dintre factori;
Între controlul documentar contabil şi analiza economico-financiară se stabilesc relaţii
directe şi reciproce. Astfel, analiza presupune în mod necesar utilizarea controlului documentar
contabil pentru a se asigura că informaţiile folosite sunt reale, exacte şi legale.
Controlul documentar contabil utilizează o serie de concluzii ale analizei în scopul obţinerii
unei orientări generale asupra activităţii agenţilor economici controlat în vederea concentrării
atenţiei pentru a descoperi laturile negative ale acestuia.

2.2.5 CONTROLUL TOTAL ŞI PRIN SONDAJ

Controlul total cuprinde toate operaţiile din cadrul obiectivelor stabilite pe întreaga
perioadă supusă controlului. Deşi este cel mai cuprinzător şi sigur, nu poate fi aplicat întotdeauna
necesitând un volum mare de muncă.
Controlul prin sondaj, cercetează cele mai reprezentative documente şi operaţii care permit
obţinerea unor concluzii cu caracter general asupra obiectivului. Eficienţa acestui control depinde de
alegerea perioadei, a operaţiilor şi documentelor ce se controlează şi care dau posibilitatea
generalizării concluziilor şi măsurilor ce se impun.
De asemenea, eficienţa controlului prin sondaj depinde în mare măsură, având în vedere
limitele sale, de : modul cum sunt selectate reperele principale şi proporţia operaţiilor în cadrul
fiecărui reper.

21
 CAPITOLUL III
FINALIZAREA ACŢIUNILOR DE CONTROL FINANCIAR

3.1 MĂSURI DE VALORIFICARE A CONSTATĂRILOR CONTROLULUI

FINANCIAR

Controlul financiar nu se limitează la constatarea lipsurilor, deficienţelor şi abaterilor ci este

urmat de controlul remedierii neajunsurilor şi abaterilor constatate. O acţiune de control nu este
încheiată până nu se lichidează toate deficienţele constatate şi se stabilesc măsuri concrete care
conduc la îmbunătăţirea activităţii economico-financiare.
Controlul presupune soluţionarea operativă si concretă a problemelor, iar în situaţia încălcării
legilor se iau măsuri de remediere, inclusiv de sancţionare a celor vinovaţi.
Finalizarea acţiunilor de control financiar respectiv valorificarea constatărilor făcute depinde
de: organul care a exercitat controlul, de conducerea agentului economic şi de aplicarea soluţiilor
corespunzătoare. Pentru finalizarea acestor acţiuni se propun măsuri operative în timpul desfăşurării
controlului financiar, cum ar fi:
- depozitarea şi păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare;
- corectarea erorilor din evidenţa tehnico operativă şi contabilă;
- înregistrarea plusurilor în gestiune;
- recuperarea pagubelor.
Pe baza constatărilor şi propunerilor organelor de control financiar, conducerea agentului
economic verificat şi a organului care a dispus controlul stabileşte măsuri ce se iau în continuare
pentru:
- înlăturarea şi prevenirea abaterilor;
- aplicarea sancţiunilor disciplinare;
- stabilirea răspunderii materiale;
- înaintarea la organele abilitate a actelor încheiate în cazul constatării de fapte penale, etc.

22
 Pentru stabilirea responsabilităţilor ca modalitate de finalizare a controlului financiar avem
următoarele tipuri de răspundere: disciplinară, contravenţională, materială sau patrimonială si penală

3.2 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Persoanele încadrate în muncă au datoria de a realiza corespunzător şi la timp obligaţiile ce

le revin la locul de muncă. Încălcarea cu vinovăţie de către persoana încadrată în muncă a
obligaţiilor sale constituie abatere disciplinară care atrage la rândul său răspunderea cu caracter
disciplinar.
Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau
inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a ancalcat normele legale,
regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil,
ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Abaterile disciplinare se sancţionează după caz cu:
- avertisment scris;
- suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de până la 10 zile lucrătoare;
- retrogradarea din funcţie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus
retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
- reducerea salariului de bază şi a indemnizaţiei de conducere cu 5 – 10 % pe o perioadă cuprinsă
între o lună şi trei luni;
- desfacerea disciplinară a contractului de munca.
Există situaţii în care, prin săvârşirea unei singure fapte ilicite se încalcă mai multe îndatoriri
de serviciu, ceea ce nu atrage însă o pluritate de sancţiuni disciplinare ci se aplică o singură
sancţiune pentru abaterea cea mai gravă.
Existenţa răspunderii disciplinare este condiţionată de existenţa contractului de muncă între
persoana juridică şi persoana fizică încadrată. Cei care nu sunt încadraţi nu pot fi sancţionaţi
disciplinar.
Sancţiunea disciplinară se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei, ascultarea
persoanei în cauză, ulterior fiind comunicată în scris acesteia. Ea nu poate fi aplicată mai târziu de 6
luni de la data emiterii.

23
 Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii
disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
- amprejurarile in care fapta a fost savarsita;
- gradul de vinovatie a salariatului;
- consecintele abaterii disciplinare;
- comportarea generala in serviciu a salariatului;
- eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
Împotriva sancţiunii disciplinare persoana sancţionată are dreptul să facă contestaţie. În cazul
constatării nevinovăţiei persoana sancţionată are dreptul să fie despăgubită (de exemplu: cu partea
din salariu reţinută)
În cazul abaterilor consemnate de către oragnul de control, acesta se consemnează în procese
verbale, persoanele competente fiind obligate să aplice sancţiunea.

3.3 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ

Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie care prezintă un pericol social mai redus decât
infracţiunea, fiind prevăzută şi sanctionată prin legi, decrete sau alte acte normative.
Cotravenţia se sancţionează cu avertisment sau amendă şi se aplică persoanelor fizice sau
juridice . Cele aplicate persoanelor juridice pot fi imputate de acestea persoanelor fizice vinovate.
Prin avertisment se atrage atenţia contravenientului asupra pericolului faptei săvârşite şi se
recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică atunci când fapta este
de mică importanţă şi poate fi aplicat chiar dacă actul normativ nu prevede contravenţie.
Amenda are caracter administrativ şi se face venit la bugetul statului. Dacă aceaşi persoană a
săvârşit mai multe contravenţii, sancţiunea se aplică pentru fiecare în parte dar ele nu pot depăşi
dublul maximului prevăzut prin actul normativ pentru contravenţia cea mai gravă .
Dacă la savârşirea contravenţiei au luat parte mai multe persoane, sancţiunea se aplică
fiecărui participant separat.
Aplicarea contravenţiei se prescrie în termen de trei luni de la data săvârşirii faptei, în afară
de cele la normele privind impozitele şi taxele care se prescriu în termen de un an.

24
 Contravenţia se constată printr-un proces verbal prin care se aplică amenda şi se stabileşte, în
situaţia în care săvârşirea acesteia a pricinuit o pagubă şi există tarif de evaluare.
Dacă agentul constatator nu este în drept să aplice sancţiunea, procesul verbal de constatare
şi sancţionare a contravenţiei se trimite organului competent care aplică sancţiunea, stabilind şi
despăgubirea dacă este cazul.
În cazul în care contravenientul achită pe loc jumătate din minimul amenzii prevăzute în
actul normativ (dacă nu este prevăzut altfel), procesul verbal nu se mai încheie. De asemenea,
urmărirea în ceea ce priveşte amenda încetează în situaţia în care contravenientul achită în maxim 48
de ore de la încheierea procesului verbal, cuantumul menţionat anterior.
Plata amenzii se face pe bază de chitanţă în care se specifică contravenţia pentru care a fost
încasată. Împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei se poate face plângere în cel mult
15 zile de la data comunicării acesteia, care se depune la organul superior al organului constatator.
Dacă amenzile nu au fost achitate, se transmit spre urmărire şi încasare la organele financiare
din localitate în raza cărora domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Organele de control pot
constata fapte care constituie contravenţii la normele legale în domeniul: contabil, financiar, fiscal şi
în alte domenii.
a. Contravenţii în legătură cu organizarea şi conducerea contabilităţii
Conform prevederii Legii 82/1991, contravenţiile în legătură cu organizarea şi conducerea
contabilităţii sunt:
- deţinerea de valori materiale şi băneşti sub orice formă şi cu orice titlu precum şi existenţa oricăror
drepturi şi obligaţii patrimoniale fără a fi înregistrate în contabilitate;
- primirea şi eliberarea din depozite a bunurilor de orice fel fără documete justificative de intrare şi
ieşire;
- neîntocmirea balanţelor de verificare;
- nerespectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la utilizarea şi ţinerea registrelor
de contabilitate (Registru jurnal, Registru inventar, Cartea Mare);
- nerespectarea normelor legale cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniale;
- nerespectarea normelor legale referitoare la arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a
celor contabile.
b b. Contravenţii în legătură cu depunerea bilanţurilor contabile şi a altor documente cu
caracter financiar-contabil

25
 Conform prevederilor legii contabilităţii, agentul economic, indiferent de forma de
organizare şi tipul de proprietate, trebuie să depună bilanţurile anuale precum şi situaţia privind
rezultatele financiare şi obligaţiile fiscale. Acestea se depun la structurile organizatorice teritoriale
ale Ministerului Finanţelor Publice până la data prevăzută de actele normative specifice.
Prezentarea unor bilanturi contabile sau situaţii contabile şi fiscale conţinând date eronate
sau necorelate, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională. Astfel, agenţii
economici au obligaţia asigurării întocmirii corecte a bilanţului pe baza balanţelor de verificare care
trebuie să corespundă cu datele din registrele contabile.
c. Contravenţii la normele legale privind impozitele şi taxele cuvenite statului
Constituie contravenţii la normele legale care reglementează impozitele şi taxele (altele decât
cele prevăzute de legile fiscale) următoarele fapte, dacă au fost săvârşite în asemenea condiţii încât
să fie considerate infracţiuni conform legii penale:
- nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere de către agenţii economici şi alţi contribuabili la
organele fiscale, precum şi nedeclararea în vederea impunerii a exercitării unei activităţi
producătoare de venituri;
- nerespectarea obiectului de activitate, a sediului şi a condiţiilor de desfăşurare a activităţilor
menţionate în autorizaţia de funcţionare sau în statutul societăţii;
- refuzul agenţilor economici şi a persoanelor fizice de a prezenta la cererea organelor fiscale datele
cerute cu privire la impozite şi taxe;
- neţinerea de către contribuabil a evidenţelor referitoare la vânzările realizate şi la impozitele şi
taxele datorate sau înscrierea în ele de date incomplete sau eronate;
- împiedicarea executării sau efectuării controlului de către organele competente cu privire la
aplicarea normelor legale care reglementează impozitele şi taxele.
Contravenţiile se constată, şi sancţiunile se aplică de organele de control financiar şi alte
persoane împuternicite în acest sens în cadrul Ministerului Finanţelor precum şi de organele de
control financiar de gestiune ale ministerelor, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.
În cazul repetării unor contravenţii se poate lua măsura suspendării activităţii pe o perioadă
de până la 6 luni. Această măsură se poate lua în urma repetării următoarelor fapte:
- nedepunerea în termen a declaraţiilor de impunere;
- nerespectarea obiectului de activitate şi a altor condiţii de desfăşurarea a activităţii;
- refuzul agenţilor economici de a comunica, la cererea organelor fiscale datele privind impozitele şi
taxele precum şi împiedicarea efectuării controlului.

26
 d. Contravenţii la normele legale privind disciplina bugetară, financiară şi gestionară
Constituie contravenţie la normele legale următoarele fapte dacă acestea au fost comise în
condiţii care potrivit legii penale nu constituie infracţiuni:
- nerespectarea prevederilor legale referitoare la utilizarea creditelor bugetare potrivit destinaţiei;
- aprobarea şi efectuarea virărilor de credite bugetare fără respectarea normelor legale;
- efectuarea de plăţi direct din veniturile cuvenite Bugetului Statului cu excepţia cazurilor prevăzute
de lege;
- aprobarea operaţiilor privind constituirea şi utilizarea mijloacelor financiare precum şi orice
cheltuieli efectuate din sumele alocate prin bugetul statului, bugetele locale sau bugetul asigurărilor
sociale, fără documentaţie justificativă avizate prealabil şi vizate de controlul financiar preventiv;
- angajarea, menţinerea sau trecerea în funcţia de gestionar a unei persoane care nu îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege;
- neluarea măsurilor legale de constituire a garanţiilor materiale ale gestionarilor.

3.4 RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ

Salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile

contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina şi în legătură cu munca lor.
Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute şi care nu
puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.
Trăsăturile specifice răspunderii materiale (patrimoniale):
- este proprie persoanelor încadrate în muncă;
- este limitată de regulă, la paguba efectivă neincluzând foloasele nerealizate de unitate;
- se întemeiază exclusiv pe culpă (vinovăţie);
- reparaţia are loc prin echivalent bănesc şi nu în natură;
- presupune o procedură specială şi nu poate funcţiona în comun cu răspunderea agentului
economic.
Pentru ca răspunderea materială (patrimonială) să aibă loc trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:

27
a) între autorul pagubei şi unitatea păgubită să existe un raport juridic de muncă la data săvârşirii
faptei;
b) fapta sa aibă caracter ilicit, să fie personală şi în legătură cu munca. Fapta ilicită poate fi o
acţiune sau o inacţiune producătoare de prejudiciu dacă constituie o încălcare a normelor
generale stabilite de legi şi alte acte normative, a normelor speciale care reglementează
disciplina muncii, a ordinelor şi măsurilor administrative, a disciplinei financiare, contabile şi
gestionare;
c) prin fapta ilicită autorul să fi produs o pagubă materială. O primă condiţie care se cere să fie
îndeplinită pentru a ne afla în faţa unui act păgubitor este prejudiciul material producător al unui
efect patrimonial păgubitor agentului economic.
Prejudiciul trebuie să fie real, adică să constituie o pagubă efectivă, iar bunul asupra căruia
s-a produs prejudiciul trebie să fie în posesia unităţii, indiferent de titlul sub care este detinut.
O deosebită importanţă prezintă în practică modul de calcul al prejudiciului care diferă de la
caz la caz. Regula generală este că prejudiciul se calculează în raport de valoarea bunului în
momentul producerii faptei, iar dacă acest moment nu poate fi cunoscut cu exactitate, paguba
urmează să fie calculată în funcţie de data când a fost constatată.
Pentru ca prejudiciul să fie real, la stabilirea lui trebuie să se ţină seama şi de starea bunului
în cauză. Atfel, în cazul unui bun degradat sau deteriorat, paguba va fi egală cu valoarea materialelor
şi a manoperei necesare repunerii bunului în starea iniţială.
De asemenea la calcularea valorii pagubelor trebuie să se ţină sema şi de gradul real de uzură
al bunului respectiv, iar atunci când uzura nu se poate determina, urmează să se ia în considerare
valoarea sa integrală.
d) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă.
Astfel, răspunderea materială (patrimonială) nu se poate concepe fără această relaţie de
cauzalitate care dobândeşte valoare juridică cu condiţia ca fapta să fi determinat realitatea
rezultatului, ori să fi creat cel puţin posibilitatea concretă ca rezultatul să se producă.
e) persoana să fi săvârşit fapta cu vinovăţie. Vinovăţia ca element subiectiv al răspunderii materiale
stă la baza acesteia.
Se consideră că există vinovăţie în cazul în care:
- persoana în cauză prevede consecinţele faptei sale şi doreşte să se producă, sau acceptă ca ele să se
producă (rol direct sau indirect);
- persoana prevede consecinţele faptei sale, însă speră că le va înlătura (uşurinţă);

28
- persoana nu prevede urmările faptei sale, deşi în mod normal trebuia să le prevadă (neglijenţă).
Formele răspunderii materiale (patrimoniale) sunt:
- răspundere individuală;
- răspundere comună;
- răspundere solidară;
- răspundere subsidiară.
Răspunderea individuală – impune persoanei încadrate obligaţia de a repara singură şi în
întregime paguba cauzată unităţii prin fapta sa personală şi din vinovăţie proprie.
Răspunderea comună – se stabileşte atunci când există o singură pagubă şi mai mulţi autori.
În această situaţie paguba se fracţionează între coautori în funcţie de contribuţia fiecăruia la
producerea ei. În cazul în care gradul de participare nu poate fi determinat, răspunderea fiecărei
persoane se face proporţional cu salariul deţinut la data constatării pagubei.
Răspunderea solidară – constă în obligaţia mai multor persoane de a executa aceaşi datorie,
fiecare pentru totalitatea datoriei. Aceasta se caracterizează prin aceea că fiecare debitor poate fi
constrâns pentru totalitatea datoriei, plata făcută de unul din debitori anulând obligaţiile celorlalţi.
Răspunderea subsidiară – se stabileşte atunci când paguba este produsă de mai multe
persoane, dar gradul de participare nu este identic sau similar. Această răspundere este acea formă a
răspunderii în care persoana vinovată a produs paguba în mod indirect, a înlesnit-o prin
nerespectarea unor obligaţii de serviciu.

3.5 RĂSPUNDEREA PENALĂ

Răspunderea penală are ca temei infracţiunea, adică fapta care prezintă pericol social,
săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. Infracţiunile se pedepsesc cu închisoare, cu
amendă sau cu amândouă şi alături de ele se mai pot aplica şi alte pedepse ca de exemplu
confiscarea averii.
Răspunderea penală poate fi înlocuită cu o sancţiune cu caracter administrativ ce se aplică de
instanţa de judecată (mustrare, mustrare cu avertisment, amendă).
Răspunderea pentru fapte cu caracter penal (infracţiuni) se stabileşte de către instanţa
judecătorească în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

29
 Comparând infracţiunea cu contravenţia rezultă că se deosebesc prin următoarele elemente:
- contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus;
- contravenţia poate fi prevăzută şi prin acte normative emise de organele administraţiei de sta, spre
deosebire de infracţiune care se pedepseşte numai prin lege;
- stabilirea sancţiunii contravenţionale se face de organe ale administraţiei de stat, iar la infracţiune
sancţiunea se aplică prin hotărâre judecătorească;
- contravenţiile pot fi săvârşite şi de persoane juridice pe când infracţiunile numai de persoane fizice.
Dacă faptele penale (infracţiunile) au cauzat pagube materiale instanţa de judecată stabileşte
şi răspunderea materială (patrimonială).
Răspunderea penală nu este decât urmarea unei infracţiuni care este în mod expres prevăzută
de lege. În cazul pagubei produse prin fapte penale apărarea patrimoniului se realizează prin acţiuni
civile în procesul penal.
Partea responsabilă civilmente este persoana fizică sau juridică chemată în procesul penal să
răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului.
Acestea pot fi persoanele care datorită unor acţiuni sau omisiuni, săvârşite cu vinovăţie, răspund
material pentru pagubele produse de gestionari, împotriva cărora s-a pornit proces penal.
Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc, la cerere
sau din oficiu, fie în cursul urmăririi penale, fie în faţa instanţei de judecată.
Cuantumul despăgubirilor la care poate fi obligată partea responsabilă civilmente este
determinat de faptul ilicit săvârşit şi efectul produs de acesta în timp.
Pentru determinarea corectă a pagubelor în procesele penale este necesar să se ţină seama de
cauzele (faptele ilicite) ce generează paguba totală certă, care poate fi: delapidarea, neglijenţa
gestionarului sau a conducerii, etc.
În cazul proceselor penale, pentru a individualiza contribuţia pe care a avut-o fiecare inculpat
la producerea în comun a unei pagube, este necesar ca paguba totală certă să se defalce pe cauzele
care au generat-o şi pe componentele sale, respectiv pagubă supusă răspunderii materiale şi pagubă
supusă răspunderii civile.
Recuperarea pagubelor cauzate prin fapte penale (infracţiuni) se face:
- prin restituirea bunului;
- prin restabilirea situaţiei anterioare savârşirii infracţiunii;
- prin plata unei despăgubiri băneşti;
- despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsită unitatea.

30
 Organele de control financiar, ca organe de constatare a infracţiunilor, au obligaţia să
procedeze la luarea de declaraţii de la făptuitori şi martori, să întocmească procese verbale despre
împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor, să sesiseze organul de cercetare penală, să ia
măsuri să nu dispară urmele infracţiunii, a corpului delict sau orice probă. Ele pot reţine corpurile
delicte şi trebuie să procedeze la evaluarea pagubelor.
Organele de control pot fi atrase în judecată ca părţi responsabile civilmente, pentru pagubele
produse de gestionari, dacă nu au efectuat un control temeinic sau au acoperit unele infracţiuni.
Procesele verbale încheiate de organele de control financiar se înaintează organelor de
cercetare penală şi consituie mijloc de probă. Persoana trimisă în judecată se suspendă din funcţie,
plătindu-i-se însă drepturile salariale cuvenite dacă este nevinovată.
În legătură cu activitatea de gestiune şi de apărare a patrimoniului se pot constata
următoarele categorii de fapte ce constituie infracţiuni şi care se sancţionează penal:
a. infracţiuni în legătură cu activitatea de gestiune:
- crearea de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase;
- nedeclararea în scris, în termen legal, a plusurilor din gestiune;
- înstrăinarea bunurilor mobile constituite garanţie;
b. infracţiuni contra patrimoniului:
- însuşirea, folosirea sau traficarea de bani sau bunuri din patrimoniul unităţii (delapidare);
- abuz de încredere, gestiune frauduloasă, înşelăciune în dauna patrimoniului;
c. infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul:
- neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu care cauzează o tulburare
în bunul mers al serviciului sau o pagubă.
d. infracţiuni de fals:
- falsificarea de cecuri sau alte acte pentru efectuarea plăţilor, timbre, bilete de călătorie.

31
 CAPITOLUL IV
CONTROLUL FINANCIAR PROPRIU

Controlul financiar propriu se organizează sub două forme:

- controlul financiar preventiv
- controlul financiar de gestiune
Necesitatea executării controlului financiar propriu se datorează faptului că prin efectele sale
de prevenire şi corecţie gestionară contribuie în mod decisiv la procesul de conducere prin
furnizarea informaţiilor necesare fundamentării şi aplicării sistemului decizional.

4.1 CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

4.1.1 OBIECTIVELE CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV

Prin exercitarea activităţii de control financiar preventiv se contribuie la realizarea

programului de management general al agenţilor economici prin asigurarea integrităţii şi mişcării în
limitele legale a mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi evaluarea reală a rezultatelor financiare
ale activităţii economice în scopul creşteri eficienţei acesteia.
Realizarea practică a controlului financiar preventiv presupune din partea persoanei
însărcinate cu această activitate compararea unor proiecte de operaţiuni înscrise în documentele
financiare-contabile cu prevederile şi normele legale prin care acestea au fost definite.
Exercitarea controlului financiar preventiv ca formă a controlului financiar propriu se
realizează prin viză.
Controlul financiar preventiv urmăreşte să preîntâmpine încălcarea dispoziţiilor legale în
vigoare şi producerea de pagube şi se exercită asupra documentelor în care se consemnează
operaţiile ce se referă la drepturile patrimoniale ale unităţii în faza de angajare şi de plată, în
raporturile cu alte peroane juridice sau fizice.
Categoriile de operaţii care sunt supuse controlului financiar preventiv sunt :

32
- încheierea contractelor cu partenerii interni şi externi;
- încasările şi plăţile în lei şi valută de orice natură efectuate în numerar şi prin operaţiuni bancare;
- trecerea pe cheltuieli sau rezultate a unor sume care conduc la diminuarea profitului sau a
capitalului social;
- gajarea, închirierea sau concesionarea bunurilor;
- deschiderea de credite bugetare precum şi repartizarea lor la instituţiile din subordine;
- modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare ;
- virările de credite în cadrul capitolelor de cheltuieli .
În funcţie de necesităţi, aceste operaţii pot fi adaptate şi detaliate la specificul fiecărei
unităţi.Rezultă deci că operaţiile supuse controlului financiar preventiv se stabilesc de conducerile
unităţilor în funcţie de necesităţi şi de structura organizatorică a acestora.

4.1.2 ORGANIZAREA ŞI EXERCITAREA CONTROLULUI FINANCIAR PREVENTIV

Controlul financiar preventiv se organizează de către ordonatorii de credite principali,

secundari şi terţiari precum şi de conducătorii celorlalte unităţi economice.
De regulă, controlul financiar preventiv se exercită de către şeful compartimentului
financiar-contabil.
În funcţie de volumul operaţiilor ce se supun controlului financiar preventiv, conducătorul
unităţii poate împuternici şi alte persoane din cadrul compartimentului financiar contabil să exercite
acest control.
Aceste persoane trebuie însă:
- să nu participe efectiv la întocmirea şi contabilizarea documentelor controlate;
- să aibă pregătire economică şi experienţă necesară;
- să nu fie în curs de urmărire penală;
- să nu fi fost condamnate chiar dacă au fost graţiate pentru fapte privitoare la abuz în serviciu,
fals, uz de fals, dare sau luare de mită, etc.
Împuternicirea se face pe bază de ordin, decizie sau dispoziţie a conducătorului unităţii. Prin
acestea se stabilesc concret operaţiile şi perioada în care persoanele împuternicite desfăşoară această
activitate.

33
 Exercitarea controlului financiar preventiv se face pe bază de documente însoţite de acte
justificative care trebuie să conţină toate elementele economice care să ateste legalitatea, necesitatea
oportunitatea şi eficienţa efectuării operaţiilor.
În vederea acordării vizei, personalul cu sarcini de control financiar preventiv analizează atât
actele justificative cât şi alte documente şi informaţii necesare şi va consulta la nevoie personalul
tehnic care participă la efectuarea operaţiilor economice care fac obiectul analizei.
Acordarea vizei de control financiar preventiv nu exonerează de răspundere persoanele care
au întocmit, semnat şi aprobat documentele dacă ulterior se constată că toate sau numai anumite
operaţii înscrise în acestea nu sunt legale, necesare, oportune şi eficiente.
Conducătorii compartimentului financiar-contabil şi celelalte persoane însărcinate cu
exercitarea controlului financiar preventiv au obligaţia legală de a nu viza documentele supuse
controlului care conţin operaţii ce nu îndeplinesc condiţiile de necesitate, oportunitate şi eficienţă.
Operaţiile ce nu au fost vizate nu pot fi efectuate şi nici înregistrate în evidenţele tehnico-
operative financiare sau contabile. Astfel, documentele care conţin astfel de operaţii se înregistrează
într-o evidenţă separată în care se menţionează:
- numărul şi data documentului;
- compartimentul emitent;
- operaţia refuzată;
- motivul refuzului.
Periodic conducătorului unităţii îi este prezentată situaţia operaţiilor pentru care a fost
refuzată viza de control financiar preventiv.
În funcţie de interesele unităţii şi de motivele refuzului, conducătorul unităţii poate dispune
în scris, pe propria-i răspundere efectuarea operaţiilor pentru care viza de controlului financiar
preventiv a fost refuzată.
În cazul în care refuzul de viză a fost efectuat de către o persoană împuternicită şeful
compartimentului în care au fost întocmite documentele poate solicita conducătorului
compartimentului financiar contabil, reanalizarea documentelor prezentate la viză.
Acesta, după ce controlează aceste documente poate aproba sau nu efectuarea operaţiilor
iniţial refuzate. În cazul menţinerii refuzului, dacă se insistă pentru efectuarea operaţiilor nevizate,
conducătorul compartimentului în cadrul căruia s-au emis documentele se poate adresa în scris
conducătorului unităţii, prezentând atât motivele refuzului cât şi motivaţia efectuării operaţiunilor.

34
 Pe baza acestor documente, conducătorul unităţii poate dispune în scris efectuarea
operaţiilor. Conducătorul compartimentului financiar-contabil, în calitatea acestuia de împuternicit
cu exercitarea controlului financiar preventiv are obligaţia de a informa atât consiliul de
administraţie cât şi Direcţia Generală a Controlului Financiar de Stat cu privire la toate operaţiile
refuzate la viză dar efectuate în dispoziţia conducătorului unităţii.
Pe linia organizării şi exercitării controlului financiar preventiv sunt stabilite fapte ce
constituie contravenţie dintre care amintim:
- neemiterea ordinului sau deciziei de organizare a controlului financiar preventiv;
- atribuirea exercitării controlului financiar preventiv unei persoane care nu corespunde condiţiilor
prevăzute de lege
- întocmirea şi prezentarea la controlul financiar preventiv a unor documente în care sunt
consemnate operaţiile nelegale sau date nereale;
- vizarea pentru controlul financiar preventiv a documentelor cu operaţii prin care se încarcă
prevederile legale;
- înregistrarea în contabilitatea a documentelor care nu au viza controlului financiar preventiv sau
viză compartiment;
- nesesizarea organelor competente despre refuzul de viză.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se poate face de organele de control
financiar de stat, organele de control financiar de gestiune şi de conducătorul compartimentului
financiar contabil în cazul prezentării la viză a unor documente ce conţin operaţii nereale, nelegale,
neoportune şi nevizate de compartimentul de specialitate.

4.2 CONTROLUL FINANCIAR DE GESTIUNE

Controlul financiar de gestiune este un control ulterior care urmăreşte respectarea

dispoziţiilor legale cu privire la gestionarea si gospodărirea mijloacelor materiale si băneşti pe baza
documentelor înregistrate în evidenţa tehnico-operativă şi contabilă.
Controlul financiar de gestiune are ca obiective principale:
- respectarea normelor legale cu privire la existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi
valorilor de orice fel si deţinute cu orice titlu;

35
- utilizarea valorilor materiale;
- efectuarea declansărilor şi casărilor de bunuri;
- efectuarea prin numerar sau prin virament a încasărilor şi plăţilor în lei sau în valută;
- întocmirea şi circulaţia documentelor primare şi de evidenţa contabilă.
Controlul financiar de gestiune se exercită, de regulă, cel puţin o dată pe an, iar în gestiunile mici
cel puţin o dată la doi ani. Acest control se efectuează în totalitate sau prin sondaj în raport cu
volumul, valoare şi natura bunurilor, tentaţiile şi posibilităţile de sustragere, condiţiile de păstrare şi
gestionare, frecvenţa abaterilor constatate anterior.
În cadrul controlului prin sondaj, în aceasta acţiune sunt cuprinse un număr reprezentativ de
repere şi documente care să permită tragerea unor concluzii temeinice asupra respectării actelor
normative din domeniul financiar, contabil si gestionar.
În cazul constatării de prejudicii, controlul se extinde asupra întregii perioade în care, legal, pot
fi luate masuri de recuperare şi de tragere la răspundere a persoanelor vinovate.
Activităţile controlului financiar de gestiune se defăşoară pe baza programului anual de
control întocmit de către şeful compartimentului şi aprobat de consiliul de administraţie. În
programul de control sunt prevăzute pe unităţi de timp(luni, trimestru)gestiunile, şi în cadrul
acestora: - activităţile ce urmează a se controla :
- perioada supusă verificării;
- durata controlului ;
- organele de control ce urmează a efectua verificările.
Pentru fiecare acţiune înscrisă în programul de control, şeful compartimentului de control
elaborează o tematică în care se înscriu:
- principalele obiective;
- prevederile legale care reglementează activităţile ce urmează a fi controlate;
- persoanele desemnate;
- termenele de finalizare a acţiunilor.
Separat de această activitate, conducătorul compartimentului de control financiar în cadrul
acţiunilor de organizare întruneşte fiecare membru al echipei de control, prezentând atât principalele
prevederi legale care reglementează activitatea controlată, cât şi unele aspecte rezultate in activitatea
anterioară de control şi modul de verificare a constatărilor rezultate din aceasta.
Organele de control financiar de gestiune consemnează constatările în acte de control
bilaterale( procese verbale sau note de constatare) cu:

36
- indicarea prevederilor legale încălcate;
- stabilirea exactă a consecinţelor economice, financiare sau patrimoniale;
- stabilirea persoanelor vinovate, precum şi a măsurilor luate în timpul controlului şi a celor ce vor
fi luate în continuare.
Pentru abaterile constatate, se solicită note explicative scrise de la persoanele vinovate.
În cazul controlului prin inventariere a unei gestiuni, la procesul verbal se anexează:
declaraţiile gestionarilor, listele de inventariere, situaţia plusurilor şi minusurilor, explicaţiile
gestionarilor.
Valorificarea constatărilor controlului financiar de gestiune are loc, în general conform
următoarei proceduri pe baza actelor de control întocmite, şeful compartimentului prezintă
conducerii unităţii concluziile controlului efectuat împreună cu măsurile ce se propun a fi luate în
vederea înlăturării abaterilor şi tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.
Conducătorul unităţii are obligaţia să:
- analizeze măsurile propuse;
- dispună sancţionarea persoanelor vinovate şi recuperarea pagubelor;
- înainteze actele de control la organele de cercetare penală,.dacă este cazul.
La solicitarea instanţelor de judecată, conducătorul unităţii are obligaţia să dispună măsuri de
control la gestiunile cu probleme, necesare pentru stabilirea prejudiciilor produse prin infracţiune.
Atunci când nu se iau măsuri, de către conducătorul unităţii, şeful compartimentului de
control are obligaţia să sesizeze în scris Consiliul de Administraţie.

4.3 ORGANIZAREA ŞI EFECTUAREA INVENTARIERII PATRIMONIALE

Inventarierea este un ansamblu de operaţii prin care se constată existenţa elementelor de

activ şi pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, în patrimoniul unităţii la data efectuării.
Scopul inventarierii este stabilirea situaţiei reale a patrimoniului şi se efectuează în
următoarele situaţii:
- la începutul activităţii, având drept scop principal stabilirea şi evaluarea elementelor patrimoniale
ce constituie aport la capitalul social;

37
- cel puţin o dată pe an de regulă la sfârşitul anului, cu condiţia valorificării şi cuprinderii
rezultatelor inventarierii în bilanţul contabil al anului respectiv.
Se mai efectuează şi în alte situaţii dintre care amintim:
- în cazul fuzionării, divizării sau încetării activităţii;
- la cererea organelor de control sau altor organe prevăzute de lege ;
- cu ocazia predării – primirii unei gestiuni;
- ca urmarea a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră;
- ori de câte ori există indicii că ar fi plusuri sau minusuri în gestiune.
Răspunderea pentru gestionarea patrimoniului şi deci a organizării şi efectuării inventarierii
revine administratorului unităţii care are obligaţia să emită decizie scrisă prin care numeşte comisiile
de inventariere, formate din cel puţin două persoane cu pregătire corespunzătoare şi care trebuie să
asigure efectuarea acesteia la termenele stabilite.
Din comisie nu poate face parte gestionarul şi nici contabilul care ţine evidenţa gestiunii
respective.
De asemenea, conducătorul unităţii are obligaţia să transmită comisiilor de inventariere
instrucţiuni scrise privind organizarea lucrărilor de inventariere adaptate la specificul unităţii.
În decizia de numire a comisiilor de inventariere se menţionează în mod obligatoriu:
- componenţa comisiei;
- responsabilul comisiei;
- modul de efectuare a inventarierii;
- gestiunile supuse inventarierii ;
- data de începere şi terminare a operaţiunilor.
Comisiile de inventariere sunt coordonate de o comisie centrală care are sarcina să
organizeze, instruiască, supravegheze şi să controleze modul de efectuare a operaţiilor de
inventariere.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a inventarierii comisia are obligaţia să ia următoarele
măsuri organizatorice:
- luarea declaraţiei scrise de la gestionar;
- identificarea tuturor spaţiilor de depozitare ale gestiunii respective;
- sigilare locurilor ce urmează a se inventaria ulterior;
- bararea şi semnarea de către comisie a fişelor de magazie;
- întocmirea de către gestionar a raportului de gestiune;

38
- verificare stării instrumentelor de măsurare şi control.
În cazul în care gestionarul lipseşte din unitate se procedează astfel:
- comisia de inventariere aplică sigiliul şi comunică acest fapt conduceri unităţii;
- conducerea înştiinţează în scris pe gestionar şi stabileşte ziua şi ora fixată pentru începerea
lucrărilor;
- dacă gestionarul sau reprezentantul său legal nu se prezintă, inventarierea se efectuează în
prezenţa unei alte persoane desemnate de conducere să-l reprezinte pe gestionar.
Este de preferat ca în timpul inventarierii să se sisteze orice primire sau eliberare de bunuri
din gestiune.
Operaţiunea de stabilire a rezultatelor inventarierii presupune efectuarea următoarelor
acţiuni:
a) confruntarea faptic – scriptic;
b) stabilirea lipsurilor imputabile;
c) compensarea lipsurilor cu plusurile;
d) efectuarea scăzămintelor legale;
a). Confruntarea faptic – scriptic se realizează după efectuarea inventarierii faptice şi constă
în compararea datelor rezultate faptic cu cele din evidenţa contabilă. Pentru stabilirea rezultatelor
inventarierii se procedează astfel:
- se realizează controlul exactităţii stocurilor din fişele de magazie şi a soldurilor din contabilitate;
- de asemenea, are loc o confruntare a cantităţilor din liste cu evidenţa tehnico-operativă pentru
fiecare poziţie în parte;
- poziţiile cu diferenţe sunt preluate în lista centralizatoare iar pentru pagubele existente sunt luate
explicaţii scrise;
- pe baza acestor explicaţii se stabileşte caracterul plusurilor şi a minusurilor, al pierderilor şi
deprecierilor;
- de asemenea, se elaborează propuneri privind modul de regularizare a diferenţelor, precum şi
înregistrarea în contabilitate a diferenţelor constatate.
b). În cazul constatării unor lipsuri imputabile, administratorii au obligaţia să ia măsuri
pentru imputarea acestora la valoarea de înlocuire, luându-se în considerare şi gradul de uzură dacă
este cazul. Preţul de înlocuire reprezintă costul de achiziţie al bunului respectiv la data constatării
pagubei.

39
 Pentru bunurile care nu mai pot fi cumpărate de pe piaţă, valoarea lor se stabileşte de către o
comisie de specialişti, de regulă, luându-se în considerare valoarea unor bunuri similare.
c). În cazul în care lipsurile în gestiune nu sunt considerate infracţiuni, se pot face
compensări cu plusurile constatate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- existenţa riscului de confuzie între sorturile aceluiaşi bun în ceea ce priveşte aspectul exterior;
- diferenţe constatate în plus sau în minus să privească aceeaşi perioadă de gestiune şi aceeaşi
gestiune;
- lipsurile constatate la inventariere să nu provină din sustragerea sau degradarea bunurilor
respective datorită vinovăţiei gestionarului;
d).În cazul compensării lipsurilor cu plusurile stabilite la inventariere scăzămintele legale se
calculează numai în situaţia în care cantităţile lipsă sunt mai mari cele constatate în plus. Pentru
aceasta există anumite norme de scăzăminte care nu se aplică anticipat ci numai după constatarea
existenţei efective a lipsurilor şi numai în limita acestora. Aceste norme sunt considerate limite
maxime.
Diferenţa stabilită în minus în urma compensării şi a aplicării cotelor de scăzăminte,
reprezintă prejudiciu şi se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire a bunului
respectiv.
Formularele cele mai importante şi obligatorii în acelaşi timp, privind inventarierea sunt
următoarele:
a) Decizia de inventariere – se întocmeşte de către administrator la solicitarea contabilului şef şi se
ataşează la dosarul de control sau de efectuare a inventarierii şi se arhivează la compartimentul
financiar-contabil.
b) Declaraţia de inventar – se întocmeşte într-un exemplar de către un gestionar şi trebuie să
cuprindă următoarele elemente:
- dacă gestionează valori materiale şi în alte locuri de depozitare şi are valorile
materiale aparţinând terţilor;
- dacă are cunoştinţă de existenţa unor plusuri sau minusuri în gestiune;
- dacă are valorile materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate şi pentru
care s-au întocmit documente;
- dacă au primit sau eliberat valori materiale fără documente legale;
- dacă deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor
gestionate;

40
 - dacă există documente de primire – eliberare care nu au fost operate în
evidenţa gestiunii şi nu au fost predate la contabilitate;
- ultimul document de intrare şi ieşire a bunurilor.
Declaraţia de inventariere se semnează de gestionar şi se vizează la comisia de inventariere.
c) Procesul verbal de sigilare – se întocmeşte ori de câte ori se întrerup operaţiunile de inventariere
şi se părăseşte gestiunea sau când valorile supuse inventarierii se află în mai multe încăperi sau
locuri de depozitare.
d) Lista de inventariere – se întocmeşte, de regulă într-un exemplar la locul de depozitare. Serveşte
ca document pentru stabilirea plusurilor şi a lipsurilor de valori materiale, document justificativ
de înregistrare a plusurilor şi minusurilor în evidenţa magaziilor şi în contabilitate, document
pentru întocmirea Registrului inventar, document centralizator al operaţiunilor de inventariere.
- Listele de inventariere se semnează de către membrii comisiei de inventariere, de gestionar şi de
contabilitate pentru certificarea soldurilor.
e) Registrul inventar – este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează toate
elementele patrimoniale de activ şi pasiv, grupate în funcţie de natura lor.
Cuprinde următoare coloane:
- recapitulaţia elementelor inventariate;
- valoarea contabilă;
- valoarea de inventar;
- diferenţe din evaluare, valoare, cauze.
Rezultă că Registrul inventar este o sinteză a acţiunilor de inventariere efectuate în cursul uni
exerciţiu financiar. Elementele patrimoniale înscrise în acesta au la bază listele de inventariere sau
alte documente similare.
f) Procesul verbal privind rezultatele inventarierii – conţine în principal următoarele elemente:
- data întocmirii;
- numele şi prenumele membrilor comisiei;
- numărul şi data deciziei de numire a comisiei;
- gestiunea inventariată;
- data începerii şi terminări operaţiunii de inventariere;
- rezultatele inventarierii;
- concluziile şi propunerile comisiei privind cauzele plusurilor sau minusurilor, persoanele
vinovate, propuneri de măsuri de luat;

41
- volumul stocurilor depreciate, fără mişcare, cu mişcare lentă şi propuneri de măsuri privind
reintegrarea lor în circuitul economic, propuneri de casare şi declasare;
- constatări privind modul de gestionare, depozitare, conservare.
Propunerile cuprinse în procesul verbal al comisiei de inventariere se prezintă
administratorului unităţii care, cu avizul conducătorului compartimentului financiar-contabil şi al
compartimentului juridic, decide asupra soluţionării propunerilor făcute.
g) Nota explicativă – se solicită de către comisiile de inventariere ori de câte ori se constată
deficienţe sau abateri care atrag măsuri de sancţionare.
Se iau de la persoanele răspunzătoare, precum şi de la alte persoane care pot aduce clarificări
asupra împrejurărilor sau cauzelor care au condus la nerespectarea prevederilor legale.

42
 CAPITOLUL V
CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT DE
ORGANELE DIN SUBORDINEA GUVERNULUI

5.1. EXERCITAREA CONTROLULUI FISCAL

5.1.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Conţinutul, forme, controlul fiscal cuprinde ansamblul activităţilor care au ca scop

verificarea calităţii, legalităţii şi sincerităţii declaraţiilor, precum şi verificarea corectitudinii şi
exactităţii îndeplinirii conform legii, a obligaţiilor fiscale de către contribuabili şi activitatea de
investigare şi constatare a evaziunii fiscale.
Procedura de efectuare a controlului fiscal diferă de la ţară la ţară, în funcţie de politica
economică a fiecăreia, dar cu majoritatea acestora s-a instituţionalizat ideea ca exercitarea acestuia
să se facă în funcţie de natura şi complexitatea propriului sistem fiscal sub următoarele trei forme:
formal, documentar şi extern.

A. Controlul formal se exercită asupra tuturor declaraţiilor contribuabililor imediat după

primirea acestora de către serviciile însărcinate cu încasarea impozitelor şi taxelor datorate statului.
Controlul formal constă în examinarea, din punct de vedere al formei, a tuturor elementelor
înscrise în declaraţii, pentru a permite în special valorificarea ulterioară a acestor documente.
Această formă a controlului fiscal s exercită sistematic prin compararea datelor generale
înscrise în declaraţii cu cele înscrise în alte documente, eventual anexate, în scopul remedierii dacă
această operaţiune este posibilă sau în scopul continuării controlului.

B. Controlul documentelor este activitatea care constă în examinarea datelor înscrise în

declaraţiile de impunere, comparativ cu cele din situaţia fiscală a contribuabililor.
Este o formă de control ulterior care se desfăşoară la locul de depunere al declaraţiilor.

43
 Sursele de informare ale controlului documentelor sunt formale din datele şi informaţiile
înregistrate atât în declaraţii şi alte documente aflate în dosarul contribuabililor cât şi alte
documente, solicitate pe măsura exercitării controlului.
Principalele obiective ale controlului documentelor sunt:
- depistarea contribuabililor care nu au depus declaraţiile de impunere, a celor rău platnici
sau a “evazioniştilor”;
- depistarea declaraţiilor eronate sau incomplete;
- selectarea dosarelor pentru controlul extern.
Metodologic, controlul documentelor este un proces format din mai multe faze, după cum
urmează:
- Studierea dosarului care este faza premergătoare celei de control propriu-zis în vederea
stabilirii importanţei dosarului din punct de vedere al măririi veniturilor declarate,
gradului de stabilitate la contribuabililor şi exactităţii generale a informaţiilor.
- - Controlul exactităţii datelor şi a informaţiilor, în această fază analizându-se legăturile
dintre informaţiile înscrise în declaraţii şi cele înscrise în alte documente aflate la
dosarul contribuabililor în scopul comparării acestora cu alte date din dosare similare.
- Concluzii şi continuarea controlului documentelor.
În cadrul acestei faze în funcţie de rezultatele controlului, se pot întâlni următoarele situaţii:
- documentele sunt corect întocmite, dosarul continuându-şi cursul normal;
- constatarea unor erori minore şi izolate, situaţie în care acestea sunt notificate
contribuabililor pentru corectare;
- constatarea unor erori şi abateri semnificative de la prevederile legale, în acest caz
solicitându-se extinderea a controlului la sediul contribuabililor şi eventual la terţii cu
care acesta se află în relaţii economice.

C. Controlul extern este activitatea care se desfăşoară la sediul contribuabililor, ulterior

depunerii de către acesta a declarării de impunere, în vederea stabilirii realităţii în legătură cu unele
abateri rezultate din verificarea preliminară a acesteia ş a altor documente aflate la dosar.
Sursele de informare ale controlului extern sunt formate din ansamblul documentelor
contabile ale contribuabililor şi dacă este cazul şi a altor agenţi economici parteneri.
Principalele obiective ale controlului fiscal extern sunt:
- verificarea contabilităţii contribuabilului;

44
 - confruntarea elementelor înregistrate în contabilitate cu realităţile faptice constatate pe
termen;
- stabilirea abaterilor, şi în funcţie de acestea, a măsurilor de intrare în legalitate.
Din punct de vedere metodologic, controlul extern, ca formă a controlului fiscal, cuprinde
două etape, fiecare cuprinzând mai multe faze, după cum urmează:
 Controlul contabilităţii contribuabilului. În cadrul acestei etape, într-o primă fază se
realizează la sediul contribuabilului controlat, verificarea modului de înregistrare în contabilitate a
întregii activităţii şi se stabilesc eventualele abateri precum şi măsuri de înlăturare a lor.
Într-o fază următoare realizează confruntarea datelor din contabilitate cu date provenite de la
alte unităţi cu care contribuabilul se află în realităţi economice. Nu întotdeauna se parcurge şi
această fază şi de regulă se trece la cea mai importantă fază a acestei etape prin care se efectuează
controlul sincerităţii declaraţiilor de impunere pe baza datelor din contabilitate.
În cazul în care datele declarate nu corespund realităţi, se stabilesc diferenţele de impozitat
şi în funcţie de natura abaterilor constatate, răspunderile în sarcina persoanelor vinovate.
 Verificarea ansamblului situaţiei fiscale a contribuabilului se aplică doar anumitor
contribuabili despre care există indicii referitoare la practicarea unor activităţi nedeclarate sau din
categoria celor interzise de lege.
Este o procedură mai dificilă şi are în vedere, printre altele, verificarea corespondenţei, a
datelor din declaraţii cu situaţia patrimonială şi de trezorerie, etc.

5.1.2.REGLEMENTAREA CONTROLULUI FISCAL

În România sunt supuşi controlului fiscal contribuabilii, persoane fizice şi juridice, precum
şi asociaţii fără personalitate juridice cărora le revin obligaţii fiscale.
 Obligaţiile fiscale cuprind:
- obligaţia de declarare a bunurilor, a veniturilor impozabile sau după caz a impozitelor şi
taxelor datorate ;
- obligaţia de declarare, de investigare în evidenţele contabile şi de plată la termenele
legale a impozitelor, taxelor şi contribuţiile la fondurile speciale;
- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a investiga în evidenţele contabile şi de plată, la
termenele legale, impozitele realizate prin stopaj la sursă;
- orice alte obligaţii care revin contribuabililor, în aplicarea legilor fiscale.

45
 În exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele fiscale au drepturi şi obligaţii multiple.
Dintre drepturile organelor fiscale cele mai importante sunt următoarele:
- să verifice în totalitate sau prin sondaj orice documente, registre sau evidenţe contabile
ale contribuabililor care pot fi relevate pentru stabilirea corectă a impozitelor datorate şi
pentru modul de respectare a obligaţiilor fiscale de către aceştia;
- să solicite contribuabililor controlaţi toate informaţiile şi justificările cu privire la
abaterile constatate;
- să solicite prezenţa contribuabililor sau a reprezentanţilor legali ai acestora, la sediul
unităţii fiscale;
- să facă constatări faptice cu privire la natura activităţilor producătoare de venituri
impozabile;
- să stabilească în sarcina contribuabililor diferenţe de impozit şi taxe şi să calculeze
majorări şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termenele legale a impozitelor şi
taxelor datorate;
- să dispună corectarea în contabilitate a eventualelor erori constatate după depunerea
situaţiilor financiare anuale, în anul în care au fost constatate.
Organele fiscale trebuie să exercite controlul fiscal în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin
desfăşurarea activităţilor curente ale contribuabililor, având următoarele obligaţii mai importante:
- să cunoască şi să aplice corect, cu obiectivitate şi profesionalism prevederile legislaţiei
contabile şi fiscale;
- să întocmească şi să depună la sediul unităţii de care aparţine actele de control privind
rezultatele verificării, potrivit metodologiei de control;
- să utilizeze cu eficienţă timpul de control, să păstreze şi să apare secretul operaţiunilor
contribuabililor verificaţi;
- să sesizeze organe de urmărire penală în legătură cu anumite constatări ce ar putea
întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni constatate cu ocazia exercitării
atribuţiilor de control fiscal.

46
 5.2 OBIECTIVELE ŞI ORGANIZAREA CONTROLULUI FINANCIAR EXERCITAT
DE ORGANELE MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE

Controlul financiar al statului cuprinde în sfera sa de activitate controlul administrării şi

utilizării mijloacelor financiare ale organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat, precum şi
ale instituţiilor de stat şi verifică respectarea reglementărilor financiar-contabile în activitatea
desfăşurată de către regii autonome, societăţi comerciale şi alţi agenţi economici în legătură cu
îndeplinirea obligaţiilor acestora către stat.
Principalele obiective ale controlului financiar de stat sunt:
- administrarea şi utilizarea fondurilor acordate de la buget pentru cheltuielile de funcţionare şi
întreţinere a organelor centrale şi locale ale administraţiei de stat;
- utilizarea fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiţii de interes general sau
subvenţionarea unor activităţi;
- folosirea mijloacelor şi fondurilor precum şi respectarea reglementărilor financiar-contabile în
activitatea agenţilor economici cu capital de stat;
- exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţă şi actele de constituire a societăţilor comerciale
şi a celorlalţi agenţi economici urmărind stabilirea corectă şi îndeplinirea integrală şi la termen a
tuturor obligaţiilor financiare şi fiscale faţă de stat;
- prevenirea şi combaterea fraudelor şi infracţiunilor de regimul fiscal, vamal şi de preţuri.
Organul central al puterii executive care aplică strategia şi programul Guvernului în
domeniul orientării economice şi finanţelor publice este Ministerul Finanţelor.
Acesta exercită administrarea generală a finanţelor publice şi acţionează pentru stimularea
desfăşurării activităţii economice pe criterii de eficienţă şi echilibru economic.
O atribuţie principală a Ministerului Finanţelor constă în aceea că exercită prin intermediul
organelor sale controlul şi supravegherea financiară a instituţiilor publice, precum şi a celorlalţi
agenţi economici.
În îndeplinirea acestei atribuţii Ministerul Finanţelor are dreptul să emită dispoziţii
obligatorii pentru luarea măsurilor de respectare a legii şi să ia măsuri de aplicare a sancţiunilor
legale.
Controlul financiar de stat este organizat şi funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor
prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin:

47
 1. Garda Financiară
2. Directia de Control Financiar
3. Directia Generala de Inspectie Fiscala
4. Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în subordinea
căreia funcţionează administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti;
5. Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili.

5.3 AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

Incepand cu data de 1 octombrie 2003, a fost infiintata Agentia Nationala de Administrare

Fiscala, entitate care inglobeaza toate functiile de administrare fiscala realizate anterior in cadrul
departamentului specializat din Ministerul Finantelor Publice, precum si functiile suport care se afla
intr-o stransa interdependenta in realizarea obiectivelor agentiei.
Acesta Agentie, care a devenit operationala la 1 ianuarie 2004, are in subordine structurile de
administrare si colectare a veniturilor la bugetul de stat din cadrul Directiilor finantelor publice
judetene si a municipiului Bucuresti si Directiei generale de administrare a marilor contribuabili si
isi desfasoara activitatea in domeniul impozitelor, taxelor, contributiilor si al altor venituri bugetare
prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, solutionare a contestatiilor si
dezvoltarea unor relatii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de
asistenta.
Prin Ordonanta nr.86 din 2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-
fiscala, Guvernul Romaniei a dispus ca Departamentul de Administrare Fiscala sa preia de la 1
octombrie 2003 activitatea de control fiscal si de solutionare a contestatiilor in domeniul veniturilor
bugetare reprezentand contributiile sociale.
Aceasta masura de unificare a organismelor cu atributii de control fiscal a permis atat
eliminarea paralelismelor din activitatea de control, prin constituirea unor echipe apartinand
aceleiasi institutii, cat si utilizarea de metodologii unice de control.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2004, si celelalte activitati legate de colectarea contributiilor
sociale, respectiv gestiunea declaratiilor si colectarea veniturilor, calcularea dobanzilor si

48
penalitatilor, instituirea unor masuri de executare silita, constituie atributii ale Agentiei Nationale de
Administrare Fiscala.
Un asemenea act normativ aduce o serie de avantaje atat bugetului public, cat si
contribuabililor, dintre care mentionam:
1. mai buna performanta a colectarii efectuata de catre o autoritate unica, indiferent de
destinatia platii (bugetul de stat sau bugetele speciale);
2. cresterea conformarii voluntare printr-o abordare integrata a controlului fiscal privind
impozitele si contributiile sociale datorate;
3. scaderea poverii conformarii voluntare pentru contribuabili, ca urmare a reducerii
numarului platilor, a declaratiilor si al institutiilor cu care trebuie sa intre in contact.
Dintre principalele atribuţii amintim:
- elaborează procedee şi tehnici de control pe domenii ale activităţii de control financiar;
- acţionează pentru adaptarea pregătirii profesionale la exigenţele economiei de piaţă, creşterea
gradului de formare şi documentare a aparatului de control;
- colaborează cu departamente şi direcţii din minister, poliţie, procuratură, justiţie pe linia
elaborării, aplicării şi executării reglementărilor pe planurile financiar, fiscale şi contabile şi a
prevenirii şi combaterii fenomenelor de evaziune, fraude, infracţiuni;
- întocmeşte şi prezintă spre aprobare conducerii ministerului proiectele de program de activităţi
ministeriale ale aparatului de control financiar de stat.
Salariaţii cu sarcini de control răspund disciplinar, contravenţional sau penal în situaţiile în
care nu îndeplinesc sau îndeplinesc defectuos sarcinile care le revin.
Organele controlului financiar de stat sunt împuternicite prin lege să constate fapte care
constituie contravenţie referitoare la obligaţiile ce revin conducerilor şi salariaţilor administraţiei
centrale şi locale şi a agenţilor economici supuşi controlului.
Activitatea aparatului de controlului financiar de stat se desfăşoară pe bază de programe
trimestriale aprobate de conducerea Ministerului Finanţelor. Prin aceste programe se urmăreşte
respectarea actelor normative în domeniile financiar-contabil, bugetar şi fiscal.
Pe baza sarcinilor ce le revin prin programul aprobat, Direcţiile judeţene întocmesc propriul
program de activitate.
Nominalizarea agenţilor economici la care se efectuează controlul trebuie să ţină cont de
normele legale care prevăd că: într-un an calendaristic un agent economic poate face obiectul unui
singur control al contabilităţii, corectitudinii bilanţurilor şi determinării sumelor datorate statului.

49
 În funcţie de alte acţiuni de analiză, sesizări şi reclamaţii se pot efectua şi mai multe
controale într-un exerciţiu financiar sau bugetar.
Pentru evitarea controlului repetat fiecare Direcţie teritorială are obligaţia să ţină o evidenţă a
acţiunilor de control pentru fiecare agent economic. La începutul fiecărei luni prin programul lunar,
la sediul Direcţiilor de control se desfăşoară activitatea de informare şi documentare a întregului
aparat asupra reglementărilor financiar-contabile şi fiscale nou apărute, analiza actelor de control
întocmite în luna precedentă şi pregătirea acţiunilor pentru luna curentă prin studierea tematicelor şi
a actelor normative care reglementează problemele ce vor fi verificate.
Actele de control financiar în care se consemnează constatările rezultate sunt următoarele:
a) proces verbal de control;
b) proces verbal de constatare a contravenţiilor;
c) notă de constatare;
d) notă unilaterală;
e) notă de prezentare.
a). Procesul verbal de control este principalul act ce se întocmeşte într-o acţiune de control şi
are o parte introductivă în care se menţionează:
- numele şi prenumele organului de control;
- temeiul legal şi delegaţia în baza căreia se efectuează controlul;
- perioada supusă controlului;
- tematica;
- perioada în care s-a desfăşurat controlul;
- denumirea agentului economic verificat şi a altor date de identificare;
- persoanele care îl reprezintă legal.
În cuprinsul acestui proces verbal se consemnează constatările rezultate în urma efectuării
controlului. Pentru fiecare deficienţă se consemnează în mod obligatoriu următoarele elemente:
- conţinutul abaterii;
- dispoziţiile legale încălcate;
- consecinţele economice, financiare, bugetare, fiscale şi evaluarea acestora;
- numele şi prenumele şi funcţia persoanelor răspunzătoare;
- măsurile propuse .
- măsurile operative luate în timpul controlului cu menţionarea documentelor pe bază cărora
s-au materializat;

50
 La încheierea procesului verbal se consemnează faptul că la terminarea controlului au fost
restituite toate actele şi documentele puse la dispoziţia organului de control, precum şi numărul de
exemplare în care a fost întocmit procesul verbal.
Procesul verbal de control se semnează de organele de control şi conducerea agenţilor
economici controlaţi. În cazul în care sunt consemnate fapte ce atrag răspunderea penală procesul
verbal se semnează obligatoriu şi de persoanele răspunzătoare.
Obiecţiunile agenţilor economici asupra constatărilor organelor de control trebuie clarificate
înainte de semnarea procesului verbal. În cazul în care acestea se menţin, ele se prezintă în scris în
termen de trei zile de la semnarea procesului verbal.
La procesul verbal se anexează situaţii, tabele, documente şi note explicative, necesare
susţinerii constatărilor. Notele explicative se iau în cazurile în care se constată abateri sau deficienţe
care atrag măsuri de sancţionare, imputare sau care întrunesc elementele unei infracţiuni.
Aceste note explicative sunt luate de la persoanele făcute răspunzătoare pentru abaterile
constatate de la alte persoane pentru clarificarea cauzelor şi împrejurărilor are au condus la
nerespectarea prevederilor legale. Se întocmesc sub formă de răspunsuri la întrebările formulate de
organele de control.
În funcţie de răspunsurile date în notele explicative se definitivează constatările controlului.
În cazul în care cu ocazia controlului se constată fapte penale se întocmeşte proces verbal separat
care se semnează şi de persoanele răspunzătoare şi de eventualii martori în prezenţa cărora s-a făcut
constatarea, acest act fiind înaintat organelor de urmărire penală.
b) Procesul verbal de constatare a contravenţiilor cuprinde, în principal următoarele:
- numele, prenumele şi funcţia celui care îl încheie;
- fapta contravenţională constatată şi amenda;
- persoana răspunzătoare;
- ocupaţia, domiciliul şi actul de identitate;
- obiecţiunile formulate şi contraveniente;
- numele, prenumele şi domiciliul martorilor.
Procesul verbal se încheie în trei exemplare: unul pentru contravenient, unul pentru organul
care a aplicat amenda şi unul pentru secţia financiară care execută amenda.
c) Nota de constatare se foloseşte atunci când în cursul controlului se fac constatări a căror
reconstituire ulterioară nu mai este posibilă sau când este necesar a se lua măsuri urgente pentru
înlăturarea unor abateri. În nota de constatare se consemnează situaţiile de fapt şi măsurile luate

51
operativ pentru remedierea deficienţelor constate. Se semnează de către organul de control şi de
către şeful compartimentului unde s-a constatat abaterea.
4 d) Nota unilaterală se întocmeşte atunci când în urma controlului nu se constată abateri.
e) Nota de prezentare reprezintă un raport personal al organului de control cu privire la
abaterile constatate, concluzii şi propuneri formulate.
Pentru valorificarea controlului financiar de stat organele specializate din cadrul Direcţiei de
îndrumare şi control fiscal au dreptul să dispună următoarele:
- luarea de măsuri în vederea înlăturării şi prevenirii neregulilor constatate;
- corectarea şi completarea bilanţurilor contabile şi vărsarea la buget a impozitelor datorate;
- aplicarea de măsuri pentru respectarea prevederilor legale în domeniul preţurilor şi tarifelor;
- suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor financiar-contabile şi fiscale;
Astfel, în baza actelor de control încheiate se dispun măsuri pe care conducerea unităţii
verificate este obligată să le ducă la îndeplinire în termenele stabilite de organul de control. În acest
sens, Ministerul Finanţelor prin organele sale specializate, emite “Dispoziţie de înlăturare şi
prevenire a deficienţelor”. Acest document cuprinde dispoziţiile date unităţii controlate şi să
transmită după încheierea actului de control în termen de 30 de zile de la terminarea controlului.
Dacă în urma acţiunii de control au rezultat sume datorate bugetului statului, se întocmeşte
documentul “aviz de urmărire încasare”, care se transmite Direcţiei de Impozite şi Taxe pentru
încasarea sumelor. În acest document se menţionează impozitele stabilite la control, cele vărsate
efectiv şi diferenţa de încasat pe categorii de impozite şi taxe.

5.4. EVAZIUNEA FISCALĂ

5.4.1 CONCEPTUL DE EVAZIUNE FISCALĂ

Efectul de activităţi permanente sau temporare generatoare de venituri impozabile poate avea
loc numai în baza unei autorizaţii emise de un organ competent sau a unui alt temei legal.
Contribuabilii, persoanele fizice sau juridice şi care desfăşoară activităţii supuse impozitării au
următoarele obligaţii legale:

52
 - să declare în termen de 5 zile de la înregistrare la organul fiscal din raza sediului datele în
legătură cu subunităţile, filialele, punctele de lucru şi orice alt loc în care îşi desfăşoară
activitatea;
- să declare organului de control bunurile sau valorile impozabile depozitate în alte locuri
decât cele menţionate la aliniatul precedent;
- să evidenţieze valorile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate prin
întocmirea registrelor şi a documentelor legale;
- să declare în mod corect valorile realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate şi
alte valori care generează titluri de creanţă fiscală;
- să plătească la termenele scadente sumele datorate statului;
- să permită efectuarea controlului şi să pună la dispoziţia organelor de control toate
documentele contabile şi alte elemente solicitate de organul de control.
Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor au determinat
“stimularea” acestora pentru a inventa diverse procedee de eludare a obligaţiilor fiscale.
Cu privire la definirea evaziunii fiscale au existat şi există mai multe păreri. Astfel evaziunii
fiscale i se asociază trei sensuri şi o dublă apreciere în ceea ce priveşte legalitatea. Primul sens ce i
s-a atribuit evaziunii fiscale, mai ales în perioada interbelică, a fost cel în care noţiunea de evaziune
a fost inclusă în cea de fraudă. Al doilea sens, şi cel mai folosit, prin care e cunoscută evaziunea
fiscală este arta de a evita căderea în câmpul de atracţie al legii fiscale şi potrivit acestei percepţii
evaziunea fiscală este oarecum asimilată fraudei. Cel de-al treilea sens constituie un termen generic
şi desemnează totalitatea manifestărilor de fugă din faţa impozitelor. Aceasta este o definire în sens
larg a evaziunii fiscale care înglobează şi frauda. Astfel în literatura de specialitate evaziunea fiscală
este definită ca sustragerea de la impunere a plătitorului de impozite.
În acest cadru se apreciază că se manifestă două forme de evaziune:
- la adăpostul legii (legală);
- cu încălcarea legii(ilicită sau frauduloasă).
Evaziunea fiscală legală constă în sustragerea practicată ca urmare a interpretărilor legale,
materia impozabilă fiind redusă pe baza diverselor căi permise de lege astfel încât acţiunea nu dă
naştere la contravenţii sau infracţiuni.
Evaziunea fiscală frauduloasă constă în ascunderea obiectului impozabil sau folosirea altor
căi de sustragere de la plata impozitului datorat astfel încât contribuabilii ce o săvârşesc se află sub
incidenţa legii penale sau a sancţiunilor contravenţionale .În cadrul noii legislaţii româneşti a fost

53
luat în considerare şi acest fenomen având în vedere realitatea manifestărilor sale şi a tentaţiei unor
contribuabili de a se sustrage prin mijloace frauduloase de la plata obligaţiilor fiscale.
Conform legii (legea 87/`96 privind combaterea evaziunii fiscale), evaziunea fiscală se
defineşte ca fiind sustragerea prin orice mijloace în întregime sau în parte de la plata impozitelor,
taxelor şi a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale
extrabugetare de către persoane fizice şi juridice, române şi străine denumite contribuabili. Această
definiţie a evaziunii fiscale se referă doar la evaziunea frauduloasă.
Evaziunea fiscală legală poate fi apreciată ca o uzanţă faţă de prevederile legii pentru
uşurarea sarcinii fiscale suportate de către contribuabili. Ansamblul posibilităţilor oferite de cadrul
legal pentru uşurarea sarcinii fiscale mai poate fi denumit şi facilitate fiscală potenţială, iar
diminuarea efectivă a sarcinii fiscale ca urmare a comportamentului adecvat al contribuabililor poate
fi numit facilitate fiscală împlinită sau efectivă.
Posibilităţile legale destinate să uşureze sarcina fiscală sunt diverse şi diferă de la o ţară la
alta. Astfel, în multe ţări se acordă reduceri ale impozitului pe venit în favoarea agenţilor economici
care investesc o parte din profitul realizat în achiziţii de maşini, utilaje şi alt echipament tehnologic,
stimulând astfel acumularea de capital. De asemenea se permite amortizarea accelerată a capitalului
fix, având drept efect diminuarea venitului impozabil precum şi constituirea diverselor rezerve sau
provizioane care se scad din veniturile brute obţinute astfel încât mărimea materiei impozabile se
reduce.
Pentru uşurarea sarcinii fiscale în cazul companiilor transnaţionale se realizează înfiinţarea
unor filiale ale acestora unde fiscalitatea este mai redusă, prin intermediul cărora se derulează cea
mai însemnată parte a operaţiunilor economice. De menţionat că în multe cazuri aceste operaţii sunt
fictive, înregistrându-se doar scriptic.

5.4.2 ASPECTE SPECIFICE DE EVAZIUNE PE CATEGORII DE OBLIGAŢII

FISCALE

Practica acţiunilor de control pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de venituri

confirmă faptul că unităţile cu capital majoritar de stat deţin o pondere mai mare în totalul sumelor
sustrase în raport cu societăţile cu capital privat.

54
 Pe categorii de obligaţii fiscale, acţiunile de control au scos în evidenţă anumite deficienţe cu
un grad mai mare de manifestare. Astfel în ceea ce priveşte impozitul pe profit, deficienţele se referă
la:
- reducerea bazei de impozitare prin includerea în costuri a unor cheltuieli fără documente
justificative sau fără bază legală (amenzi, penalităţi, cheltuieli preliminare, etc) ;
- înregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita admisă (amortizări, cheltuieli
social culturale, cheltuieli de deplasare, de protocol, etc) ;
- deducerea unor cheltuieli personale ale asociaţilor ;
- neînregistrarea integrală a veniturilor realizate prin neîntocmirea documentelor de evidenţă primară
sau înscrierea unor preţuri de livrare sub cele practicate efectiv ;
- necalcularea de către organizaţiile non profit a impozitului aferent unor activităţi economice;
- neînregistrarea în contabilitate a diferenţelor stabilite la control.
În ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată acţiunile de control evidenţiază următoarele
fapte ce constituie evaziune fiscală:
- aplicarea eronată a regimului deducerilor ;
- necuprinderea unor operaţiuni în baza de calcul care intră în sferă TVA;
- neînregistrarea ca plătitor de TVA la atingerea plafonului valorilor anuale stabilite prin lege;
- sustragerea de la plata TVA aferentă importului de bunuri prin prezentarea unor acte de donaţie
fictive în loc de acte de cumpărare;
- neutilizarea sau utilizarea defectuoasă a formularisticii tipizate.
În ceea ce priveşte impozitul pe salarii, faptele ce conduc la evaziune fiscală se referă la:
- neimpozitarea tuturor sumelor plătite salariaţilor cu titlul de venituri salariale;
- aplicarea incorectă a tabelelor de impozitare;
- nereţinerea şi nevirarea impozitului pe salariul datorat persoanelor angajate pe bază de convenţii
civile.
Cauzele care generează evaziunea fiscală sunt următoarele:
- comportamentul negativ al contribuabililor;
- necunoaşterea sau ignorarea legislaţiei;
- interpretarea şi aplicarea eronată a legislaţiei;
- nerespectarea reglementărilor privind organizarea evidenţei patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor
şi rezultatelor financiare şi neconducerea corectă a evidenţei contabile.

55
 5.4.3 FAPTELE DE EVAZIUNE FISCALĂ CARE CONSTITUIE CONTRAVENŢII SAU
INFRACŢIUNI

Constituie contravenţii următoarele fapte dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât
potrivit legii penale să constituie infracţiuni (cele mai importante):
- nedeclararea la termenele prevăzute de lege de către contribuabili a veniturilor şi bunurilor
supuse impozitelor, taxelor şi contribuţiilor;
- neîntocmirea la termen şi conform prevederilor legale a documentelor primare şi contabile
privind veniturile realizate;
- neducerea la îndeplinire la termen a dispoziţiilor date prin actul de control încheiat de
organele financiar-fiscale;
- neprezentarea la control a documentelor justificative referitoare la modul în care au fost
îndeplinite obligaţiile fiscale;
- nedeclararea de către contribuabili în termen de cinci zile de la înregistrarea la organul
fiscal a datelor cerute de lege;
- neonorarea de către bănci sau instituţii financiare la care contribuabilii au conturi a titlurilor
de creanţă fiscală emise în vederea urmăririi silite.
Pentru aceste fapte se aplică amenzi contravenţionale, dar persoana contribuabilă
contravenientă mai suportă o sumă egală cu diferenţele stabilite de către organele de control în cazul
în care contribuţiile datorate statului au fost diminuate prin încălcarea dispoziţiilor fiscale. Această
sumă este egală cu dublul diferenţelor constatate dacă persoana contribuabilă a săvârşit o nouă
contravenţie în termen de un an.
Atunci când, ca urmare a săvârşirii unei contravenţii nu se pot stabili cu exactitate impozitele
şi taxele datorate, aceste se determină de organul de control prin estimare utilizând în acest scop
documente şi informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, inclusiv compararea cu activităţi şi
cazuri similare.
De asemenea, legea pentru combaterea evaziunii fiscale stabileşte o serie de fapte care
constituie infracţiuni. Cele mai importante sunt următoarele:
- întocmirea incompletă sau necorespunzătoare a documentelor primare şi a evidenţei
contabile în scopul de a împiedica controlul şi identificarea ca urmare a acestei fapte a
cazurilor de evaziune fiscală;

56
 - sustragerea de la plata obligaţiilor fiscal în întregime sa în parte prin nedeclararea
veniturilor impozabile sau ascunderea sursei impozabile;
- neevidenţierea prin documente legale a valorilor realizate sau a cheltuielilor efectuate care
sau la bază operaţii reale dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului;
- organizarea sau conducerea de evidenţe contabile duble în scopul diminuării veniturilor
supuse impozitării;
- declararea fictivă cu privire la sediul unei societăţi comerciale sau la schimbarea acestuia în
scopul sustragerii de la controlul fiscal;
Aceste fapte care constituie infracţiuni sunt sancţionate prin lege cu amendă penală sau
închisoare şi interzicerea unor drepturi.

5.5. CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT DE GARDA FINANCIARĂ

Garda Financiară este instituţie publică de control, cu personalitate juridică, care exercită
controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte
din domeniul economic, financiar şi vamal, care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, organizată
ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Finanţelor
Publice.
La solicitarea Gărzii Financiare, Ministerul Administraţiei şi Internelor asigură din cadrul
subunităţilor specializate de intervenţie rapidă a poliţiei, personalul necesar pentru asigurarea
protecţiei şi siguranţei operaţiunilor desfaşurate de comisarii Gărzii Financiare în realizarea actului
de control.
Garda Financiară este condusă de un comisar general. In vederea realizării atribuţiilor sale,
pentru combaterea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară efectuează
controlul operativ şi inopinat cu privire la:
- respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii si combaterii a oricăror
acte şi fapte interzise de lege;
- respectarea normelor de comerţ, urmărirea, prevenirea depistarea şi înlaturarea
operaţiunilor ilicite;

57
 - modul de producere, depozitare, circulaţie si valorificare a bunurilor, în toate spaţiile în
care se desfaşoara activitatea agenţilor economici;
- participarea în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii
specizalizate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţilor ilicite care generează
fenomene de evaziune şi fraudă fiscală.
Garda Financiară, în exercitarea atribuţiilor proprii, încheie acte de control operativ şi
inopinat, constată prin proces – verbal contravenţiile săvârşite si aplică amenzile legale.
Personalul Gărzii Financiare execută :
- operaţiuni de control curent ;
- operaţiuni de control tematic.
Controlul curent se execută operativ şi inopinat pe baza legitimaţiei de control, a insignei de
împuternicire şi a ordinului de serviciu.
Controlul tematic se execută de către comisarii Gărzii Financiare pe baza ordinelor date de
conducerea Autorităţii Naţionale de Control sau de comisarul general.
Persoana care dispune controlul tematic stabileşte obiectivele de verificat, entităţile supuse
controlului, perioada asupra careia se efectuează verificarea, precum şi durata controlului.
La orice acţiune de control participă minimum 2 comisari.
Personalul Gărzii Financiare nu va fi angrenat în acţiuni de control fiscal de natura celor
privind stabilirea, urmărirea si incasarea veniturilor bugetare.
În indeplinirea atributiilor ce le revin, comisarii Garzii Financiare au multiple drepturi si
competente dintre care aminintim:
● să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează
bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normartive în vigoare cu
privire la prevenirea, descoperirea si combaterea oricăror acte si fapte care sunt interzise de
acestea;
● să verifice respectarea reglementarilor legale privind circulaţia mărfurilor pe drumurile
publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinatatea punctelor vamale,
antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se desfasoară o asemenea activitate;
● să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea dcumentelor
justificative în activităţile de producţie şi prestări de servicii ori pe timpul transportului,
depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea integrităţii
bunurilor;

58
 ● să dispună masuri cu privire la confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor a căror
fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din
activităţi comerciale sau prestări de servicii ne legale şi să ridice documentele financiar –
contabile şi de altă natură care pot servi la dovedirea contravenţiilor sau, după caz, a
infracţiunilor;
● să constate acte sau fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să solicite
organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, să ceară organelor de
executare competente, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea
creanţelor bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, luarea măsurilor asiguratorii ori
de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmarire sau sa-si ascundă ori să
îşi risipească averea şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;
● să constate contraventiile şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit competenţelor
prevazute de lege;
● să intocmească acte de control operativ şi inopinat privind rezultatele verificărilor, să
aplice măsurile prevăzute de normele legale şi să sesizeze organele competente în vederea
valorificării constatărilor;
● să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea documentelor de
însoţire a bunurilor şi persoanelor transportate;
● să solicite instituţiilor financiar – bancare, de asigurări si reasigurări, in condiţiile legii
date, sau după caz, documente, în scopul instrumentarii si fundamentării constatărilor cu
privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare.
Comisarii Gărzii Financiare poartă uniformă cu însemne specifice şi sunt dotaţi cu
armament.
Personalul Gărzii Financiare este obligat să respecte legea, să aibă o conduită corectă, să fie
integru şi incoruptibil, să acţioneze cu hotărâre pentru prevenirea şi combaterea oricăror acte de
natura să ştirbească autoritatea si prestigiul instituţiei.
Garda Financiară cooperează cu organele cu atribuţii similare din alte state, pe baza tratatelor
internaţionale la care România este parte sau pe baza de reciprocitate, precum şi cu organismele de
combatere a fraudei din cadrul Uniunii Europene, în cauzele de interes comun, potrivit protocoalelor
încheiate în acest sens.

59
 CAPITOLUL VI
CURTEA DE CONTURI

6.1 ORGANIZAREA, PERSONALUL ŞI CONDUCEREA CURŢII DE CONTURI

Curtea de Conturi este autoritatea administrativă, autonomă de control financiar, iar

înfiinţarea acesteia a fost prevăzută de Constituţia României din 1991 (reînfiinţată).
Importanţa şi necesitatea Curţii de Conturi sunt determinate de faptul că în conformitate cu
principiile clasice ale organizării şi funcţionării statului, populaţia trebuie să cunoască din sursă
independentă şi competentă dacă impozitele plătite şi averea publică sunt administrate conform
legii.
Curtea de Conturi funcţionează pe lângă Parlamentul României şi are atribuţia de control
asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public.
Până în anul 2003 când au intervenit modificări legislative ( O.G. nr. 117 privind preluarea
activităţii jurisdicţionale şi a personalului instanţelor Curţii de Conturi de către instanţele
judecătoreşti), Curtea de Conturi avea şi atribuţii jurisdicţionale.
Constituţia prevede de asemenea două obligaţii principale ce revin Curţii de Conturi:
- să prezinte anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public
naţional din exerciţiul bugetar expirat;
- să controleze la cererea Parlamentului moul de gestionare a resurselor publice şi să raporteze
despre cele constatate.
Curtea de Conturi este organizată şi funcţionează pe baza principiului independenţei iar
programul său de control este decis în mod autonom. Sunt obligatorii numai hotărârile Camerei
Deputaţilor sau Senatului pri care se poate cere Curţii de Conturi să efectueze acţiuni de control iar
nici o altă autoritate publică nu o poate obliga.
Structura organizatorică a Curţii de Conturi cuprinde:

60
 - Secţia de control ulterior, formată din consilieri de conturi şi controluori financiari condusă
de un preşedinte ales din cadrul consilierilor de conturi;
- Camerele de conturi judeţene care exercită funcţiile Curtii de Conturi în unităţile
administrativ teritoriale;
- Secretariatul general al Curţii de Conturi condus de un secretar general şi care are în
componenţă mai multe direcţii: economică şi administrativă; de informatica; de legislaţie,
metodologie şi documentare, etc.
Personalul Curţii de Conturi este grupat pe mai multe categorii:
a. consilierii de conturi, care prin lege mai sunt denumiţi şi membri ai Curţii de Conturi, se numesc
de Parlament pentru un mandat de 6 ani şi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- vechime în activitatea economici-financiarăsau juridică de minim 15 ani;
- studii superioare, economice sau juridice.
Înainte de începerea mandatului consilierii depun jurământ, iar ulterior nu pot fi cercetaţi,
reţinuţi, arestaţi sau trimişi în judecată penală decât la cererea Procurorului General al României cu
aprobarea biroului permanent al Parlamentului României.
Principalele obligaţii ale consilierilor de conturi sunt:
- să păstreze secretul deliberărilor şi a votului;
- să-şi exprime votul în adoptarea deciziilor;
- să comunice în scris preşedintelui Curţii de Conturi orice situaţie de incompatibilitate;
- să se abţină de la orice activitate sau manifestaţie contrară independenţei şi demnităţii funcţiei
lor.
Revocarea consilierilor se poate face de către Parlament
Pe timpul desfăşurării activităţii, consilierii de conturi, au stabilite prin lege anumite
interdicţii dintre care:
- să facă parte din partidele politice;
- să exercite direct sau prin persoane interpuse activităţii de comerţ;
- să participe la administraţia sau conducerea unor activităţi comerciale sau civile;
- să îndeplinească o altă funcţie publică sau privată cu excepţia activităţilor didactice în
învăţământul superior.
b. controlorii financiari, sunt numiţi de către preşedintele Curţii de Conturi şi sunt supuşi acelorlaşi
incompatibilităţi ca şi categoriile de personal menţionate anterior. Dacă sunt constatate abateri de

61
 la îndatoriri le sunt aplicate răspunderi disciplinare ce se stabilesc prin codul etic al profesiei
aprobat de plenul Curţii de Conturi.
Celălalte categorii de personal din componenţa Curţii de Conturi sunt reprezentate de
personalul cu funcţii de conducere (Director Direcţie, Şef compartiment) şi personalul de
specialitate (referent, grefier, administrator, etc) care sunt numiţi de asemenea de preşedintele Curţii
de Conturi.
Conducerea Curţii de Conturi se exercită de către plen, comitetul de conducere, preşedintele
şi vicepreşedinţi.
Plenul Curţii de Conturi este compus din membrii acesteia (consilierii de conturi). El îşi
exercită atribuţiunile cu cel puţin 2/3 din numărul membrilor săi, iar hotărârile se adoptă de o
majoritate de 3/4 din numărul celor prezenţi.
Plenul are următoarele atribuţii principale:
- supune Preşedintelui României propuneri de numire şi revocarea din funcţie a judecătorilor şi
procurorilor financiari şi numeşte preşedinţii colegiilor jurisdicţionale;
- aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi, codul etic al profesiei,
statul de funcţii şi programul de control;
- alege pe cei cinci consilieri de conturi care sunt mambrii ai comitetului de conducere şi 3
consilieri care formează comisia de disciplină.
Comitetul de conducere se compune din preşedinte, vicepreşedinţi şi consilieri aleşi de plen.
Principalele lui atribuţii sunt:
- organizează şi efectuează acţiuni de control solicitate de parlament;
- iniţiază proceduri de cercetare a cazurilor de incapacitate sau incompatibilitate în
îndeplinirea funcţiilor;
- numeşte secretarul general al Curţii de Conturi, diectorii şi şefii compartimentelor de
control.
Preşedintele Curţii de Conturi reprezintă instituţia şi asigură legătura cu instituţiile şi
autorităţile publice şi cu organismele naţionale şi internaţionale de profil, coordonează întreaga
activitate, convoacă şi prezidează şedinţele plenului şi comitetului de conducere şi urmăreşte
transmiterea către parlament a rapoartelor.

62
 6.2 ATRIBUŢIILE DE CONTROL ALE CURŢII DE CONTURI

Curtea de Conturi exercită funcţiunea de control asupra modului de formare de administrare

şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public precum şi ale unităţilor
administrativ-teritoriale.
Controlul exercitat de Curtea de Conturi are în vedere respectarea legilor şi aplicarea
principiilor de economicitate, eficacitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti.
Prin legea de organizare şi funcţionare sunt stabilite următoarele obiective de control:
- formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, bugetelor asigurărilor sociale şi bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale;
- constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, formarea şi gestionarea datoriei publice,
situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite;
- utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii a subvenţiilor şi transferurilor;
- constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor de către instituţiile publice;
- situaţia, evoluţia şi administrarea patrimoniului de către instituţiile publice, regii autonome şi
societăţi comerciale.
Persoanele juridice care sunt supuse controlului sunt:
- unităţile administrativ teritoriale;
- BNR;
- regiile autonome;
- societăţile comerciale la care capitalul social majoritar este deţinut de stat;
- alte unităţi care beneficiază de garanţii guvernamentale, subvenţii sau alte forme de sprijin.
Conform legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, controlul efectuat de
către această instituţie era preventiv şi ulterior. Prin modificările legislative din anul 1999, controlul
Curţii de Conturi este doar ulterior şi priveşte respectarea dispoziţiilor legale privind gestionarea şi
folosirea fondurilor pulice.

63
 6.2.1 CONTROLUL CONTURILOR ANUALE DE EXECUŢIE ŞI DESCĂRCAREA DE
GESTIUNE

Această formă de control ulterior exercitat de Curtea de Conturi cuprinde:

- contul anual de execuţie al bugetului statului;
- contul anual de execuţie al bugetului asigurărilor sociale de stat;
- contul anual de execuţie al bugetelor locale;
- conturile fondurilor de tezaur;
- contul anual al datoriei publice a statului;
- situaţia garanţiilor guvernamentale pentru credite interne şi externe primite de persoane juridice.
Prin controlul exercitat asupra acestor obiective, Curtea de Conturi va trebui să constate
dacă:
- conturile de execuţie supuse controlului sunt exacte şi conforme cu realitatea;
- inventarierea patrimoniului public şi privat al statului este făcută la termen şi în condiţii legale;
- veniturile statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice au fost legal
constituite şi angajate la termen;
- cheltuielile au fost angajate, ordonanţate şi înregistrate legal;
- modificările aduse prevederilor iniţiale ale bugetelor sunt autorizate;
- subvenţiile şi alocaţiile pentru investiţii au fost acordate legal;
- contractarea împrumuturilor, rambursarea ratelor scadente, plata dobânzilor s-a făcut legal;
- creanţele şi obligaţiile statului sunt garantate.
Controlorii financiari desemnaţi să controleze conturile întocmesc rapoarte în care prezintă
constatările şi condiţiile lor ca urmare a controlului efectuat din care rezultă propuneri de măsuri
care urmează a fi luate, după cum urmează:
- descărcarea de gestiune în condiţiile în care se constată că obiectivele menţionate anterior au fost
îndeplinite;
- sesizarea organelor jurisdicţionale pentru stabilirea răspunderii juridice în cazul constatării de fapte
prin care au fost cauzate prejudicii sau abateri cu caracter financiar;
- sesizarea organelor de urmărire penală atunci când se constată fapte ce constituie infracţiuni;
- solicitarea încuvinţării organelor jurisdicţionale competente pentru luarea măsurilor asiguratorii în
limita prejudiciului constatat;

64
- suspendarea aplicării măsurilor care contravin normelor legale din domeniul financiar-contabil şi
fiscal;
- blocarea fondurilor bugetare când se constată utilizarea nelegală sau neeficientă a acestora;
- înlăturarea neregulilor constatate, corectarea bilanţurilor şi a conturilor de execuţie;
- suspendarea din funcţie a persoanelor răspunzătoare de săvârşirea faptelor cauzatoare de pagube.
Cu excepţia măsurii privind descărcarea de gestiune, în cazul celorlalte fapte controlorii
financiari întocmesc rapoarte bilaterale care se anexează la raportul de control.
Temeinicia şi legalitatea măsurilor propuse se analizează în termen de 5 zile de la înregistrare
de către şefii de serviciu care întocmesc:
a. proiectul de încheiere, prin care se propune fie desărcarea de gestiune, fie sesizarea organelor
jurisdicţionale în cazul în care s-au constatat prejudicii sau abateri cu caracter financiar;
b. proiectul de încheiere prin care se propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru fapte
care constituie infracţiuni. Proiectele de încheiere împreună cu rapoartele de control şi anexele
acestora se transmit de către directorii Direcţiilor de control la consilierii de conturi care
coordonează divizia în cauză cu punctul de vedere asupra măsurilor propuse.
Acesta la prezintă preşedintelui împreună cu eventualele observaţii proprii:
După 2 zile, preşedintele secţiei de control ulterior numeşte completul format din 3 consilieri
de conturi pentru examinarea rapoartelor de control.
La nivelul Camerelor de conturi judeţene, analiza legalităţii propunerilor făcute de
controlorii financiari se face în 5 zile de către şeful de serviciu. Acesta depune rapoartele şefului
Compartimentului de control financiar, care în termen de 2 zile numeşte 2 controlori împreună cu
care formează completul de examinare a raportului.
Asupra rapoartelor, completele de examinare pronunţă încheieri prin care propun după caz:
- descărcarea de gestiune
- sesizarea organelor jurisdicţionale competente pentru stabilirea răspunderii civile;
- restituirea raportului pentru completare sau refacere;
- suspendarea examinării cazului şi sesizarea organelor de urmărire penală;
- încuvinţarea pentru luarea măsurilor organizatorii în limita valorii prejudiciului constatat.
Aceste încheieri se comunică părţilor interesate şi procurorului financiar în termen de 3 zile.
Împotriva încheierii prin care s-a depus descărcarea de gestiune, poate fi introdusă plângere în
termen de 30 de zile sau în cazuri bine întemeiate în termen de 1 an.

65
 Încheierile se comunică preşedintelui secţiei de control ulterior care după analiză semnează
proiectul de decizie şi îl transmite persoanelor juridice care trebuie să aducă la îndeplinire măsurile
dispuse.
Împotriva deciziei se poate face întâmpinare în termen de 5 zile de la comunicare.
Întâmpinarea nu suspendă executarea deciziei şi se judecă de urgenţă pronunţându-se o
hotărâre împotriva căreia se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Hotărârea definitivă se comunică unităţii interesate.

6.2.2 CONTROLUL EFECTUAT PE PARCURSUL EXECUŢIEI BUGETARE

În baza programului propriu de control, Curtea de Conturi controlează pe parcursul

exerciţiului bugetar şi la finele acestuia: conturile gestiunilor publice de bani; conturile execuţiei de
casă a bugetelor publice; conturile de execuţie ale subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare pentru
investiţii; bilanţurile şi conturile de execuţie ale ordonatorilor de credite bugetare.
În controlul efecuat procedura este diferită în raport cu controlul conturilor anuale de
execuţie în vederea descărcării de gestiune. Astfel, dacă în urma controlului se constată fapte prin
care s-au cauzat prejudicii sau abateri cu caracter financiar se încheie proces verbal de constatare
care cuprinde cazurile de nerespectare a legilor, abaterile de la disciplina financiară şi bugetară,
deficienţe în gospodărirea valorilor materile şi băneşti, etc. În procesul verbal se înscriu numai
constatări proprii bazate pe decumente expuse clar cu precizarea concretă a deficienţei, actele
normative încălcate, determinarea exactă a prejudiciului produs, influenţele financiare şi fiscale,
cauzele producerii, persoanele răspunzătoare şi măsurile luate în timpul controlului de către unitatea
controlată.
Procesul verbal se semnează de către controlorii financiari, conducerea persoanei juridice
controlate şi persoanele răspunzătoare pentru prejudiciile produse.
Eventualele obiecţiuni se clarifică înainte de semnarea procesului verbal sau, dacă se menţin
în continuare acestea trebuie depuse în termen de 3 zile. Acestea se analizează de către controlorii
financiari care îşi formulează punctul de vedere şi care este prezentat şefului de compartiment.

66
 CAPITOLUL VII
AUDITUL FINANCIAR – CONTABIL

7.1 CONCEPTUL DE AUDIT FINANCIAR – CONTABIL

Prin audit, în general, se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea

exprimării unei opinii responsabile şi independente, prin raportarea la un criteriu sau la un standard
de calitate.
Prin auditul financiar-contabil se înţelege examinarea efectuată de un profesionist competent
contabil şi în vederea exprimării unei opinii motivate asupra validităţii şi corectei aplicări a
procedurilor interne stabilite de conducerea internă cât şi a imaginii fidele clare şi competente a
patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultateor obţinute de agentul economic.
Pentru a deţine o imagine fidelă a patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor obţinute
este necesar să se respecte regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii
contabile cum sunt: principiul prudenţei, principiul permanenţei metodelor, continuităţii activităţii,
independenţei exerciţiului, intangibilităţii bilanţului de deschidere a unui exerciţiu, necompensării
între elementele de pasiv şi activ.
Pentru a se pronunţa cu privire la imaginea fidelă, expertul contabil sau cenzorul în calitate
de auditor trebuie să se asigure că sunt respectate următoarele criterii:
- exclusivitatea (integralitatea), respectiv înregistrarea în contabilitate a tuturor operaţiunilor care
privesc agentul economic;
- realitatea, respectiv toate elementele materiale evidenţiate scriptic corespund cu cele identificate
fizic şi toate elementele de activ, de pasiv, venituri sau de cheltuieli reflectă valori reale şi nu
fictive sau care nu privesc agentul economic în cauză;
- corecta înregistrare în contabilitate şi prezentare a operaţiilor în conturile anuale presupune că
operaţiile respective să fie corect evaluate, înregistrate în conturile corespunzătoare şi corect
centralizate.

67
 Auditul financiar-contabil necesită o metodologie de control care să asigure o opinie
independentă astfel încât să apere în mod egal toţi utilizatorii informaţiei contabile: acţionarii, statul,
salariaţii, băncile, furnizorii, clienţii, etc.
Auditul financiar-contabil are ca obiectiv asigurarea calităţii şi coerenţei sistemului contabil
şi este menit să asigure certitudinea reflectării în bilanţ şi în contul de profit şi pierderi în mod
corect, sincer şi complet a patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatelor exerciţiului.

7.2 RAPORTUL DINTRE CONTROLUL INTERN (PROPRIU) ŞI AUDITUL

FINANCIAR-CONTABIL

Controlul intern propriu al agentului economic organizat sub forma controlului financiar
preventiv, controlul financiar de gestiune şi a controlului ierarhic, este un control dependent de
conducerea agentului economic şi se eectuează de personalul acestuia cu atribuţii specifice, pe
nivele ierarhice prevăzute de lege şi concretizare prin regulamentul de organizare şi funcţionare.
Elementul fundamental al controlului intern în constituie sistemul contabil, modul în care
acesta răspunde mai bine nevoilor conducerii agentului economic.
O problemă esenţială privind orice sistem contabil este de a sti în ce măsură acesta
corespunde exact nevoilor conducerii, controlul intern constituind un instrument eficient la
dispoziţia conducerii în acest sens.
Auditul financiar-contabil este un control de atestare sau certificare a documentelor şi
evidenţelor, a sistemului contabil.
Pentru auditori îmbunătăţirea continuă a sistemului de control propriu aduce un ajutor
discuţiilor lor şi permite reducerea lucrărilor de audit întrucât are ca efect creşterea calităţii
documentelor şi evidenţelor contabile.
Din punct de vedere al auditului, sistemul de control propriu reduce lucrările de rutină,
verificările mecanice asupra exactităţii totalizărilor contabile şi implică accentuarea examinării de
ansamblu, analiza, evaluarea şi sondajul static.
În condiţiile existenţei controlului intern auditul procedează la un studiu aprofundat şi la o
apreciere a acestuia pentru o opinie asupra gradului de incredere pe care poate să îl acorde şi, în
consecinţă, pentru a determina importanţa testelor la care se limitează procedurile de audit.

68
 Metoda cea mai bună pentru a menţine şi dezvolta calităţile sistemului de control propriu
constă în desemnarea unei persoane având pregătirea necesară şi care să-şi asume responsabilitatea
de auditor intern, de atestare şi certificare. Lipsurile contului intern propriu şi de atestare sunt
relevate de auditoriu independent (auditul extern).

7.3 AUDITUL INTERN

Auditul intern este o activitate independentă de apreciere, pentru conducerea unui agent
economic, prin examinarea operaţiilor contabile, financiare şi a altor operaţii.
Auditul intern evaluează sarcinile, este un control de conformitate a înregistrărilor contabile,
rapoartelor, elementelor de activ, capitalurilor şi rezultatelor.
Controlul de conformitate urmăreşte respectarea dispoziţiilor, este un control asupra
lucrărilor terminate pentru a se constata dacă acestea au fost corect elaborate.
Auditul intern se concentrează asupra detectării aspectelor de exploatare sau risipă, costuri
excesive ce pot fi reduse, de introducere a unor metode noi de control operaţional.
Locul auditorului intern în organizarea agentului economic este determinat atât de autoritate
şi responsabilitate cât şi de independenţă. Auditul intern nu exercită o autoritate directă asupra altor
persoane din structura organizatorică a agentului economic. El controlează lucrările, având libertatea
de a trece în revistă şi de a aprecia politicile, procedurile şi înregistrările.
Independenţa este esenţială pentru eficacitatea auditului intern, fiind determinată de statutul
ce i se acordă în cadrul agentului economic.
Auditul intern este în interiorul unui agent economic, o activitate independentă, de apreciere
a controlului opeaţiunilor, în serviciul managementului.
Obiectivul auditului intern este de a asigura membrii consiliului de administrare în
exercitarea eficientă a responsabilităţilor lor în furnizarea analizelor, aprecierilor, recomandărilor
privind activităţile examinate. Auditorul intern are legătură cu toate fazele de activitate ale agentului
economic, de care este interesată conducerea. Aceasta presupune să se pornească de la aspectele
contabile şi să se ajunga la o deplină înţelegere a operaţiunilor examinate.

69
 7.4 AUDITUL EXTERN

Expertul contabil (auditorul) care efectuează controlul în vederea certificării sincerităţii

documentelor financiar-contabile ale clientului trebuie să acţioneze în perfectă independenţă, el
nefiind un funcţionar al agentului economic.
Sinceritatea informaţiilor prezentate în cadrul documentelor financiar-contabile face parte
integrantă din responsabilitatea agentului economic, iar responsabilitatea auditorului asupra acestor
documente pe care le examinează este limitată la expresia avizului său în privinţa lor.
Expertul contabil, în calitate de auditor, acţionează independent şi în cadrul competenţelor
sale profesionale pentru a confirma caracterul plauzibil al documentelor în faţa terţilor care le
utilizează. Opinia auditorului rezultă în urma examinării documentelor financiar-contabile care se
prezintă sub forma unui raport care constituie certificatul că documentele sunt corecte. Certificarea
este o expresie de opinie dar nu şi o garanţie absolută, deoarece auditorul exercită un control prin
sondaj şi în consecinţă constatările sale nu reflectă o certitudine absolută.
Pentru fundamentarea opiniei sale auditorul examinează documentele financiar-contabile în
acord cu standardele general acceptate şi include toate procedurile considerate necesare.
Astfel, când exprimă opinia asupra documentelor financiar-contabile, auditorul independent
indică dacă aceste documente prezintă informaţii de o manieră satisfăcătoare, în conformitate cu
principiile contabile general acceptate.

7.5 NORMELE DE REFERINŢĂ ALE AUDITORULUI FINANCIAR-CONTABIL

Normele de referinţă ale auditorului financiar-contabil se compun din:

a. norme contabile emise de o autoritate prevăzută de lege (Ministerul Finantelor), comune tuturor
celor ce stabilesc, controlează şi utilizează conturile.
b. Norme de audit financiar reprezentând un ansamblu de reguli stabilite de autoritatea profesională
(Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi), la care se raportează auditorul în
exercitarea misiunii sale. Aceste norme permit auditorului să definească scopurile de atins prin

70
 utilizarea unor tehnici de lucru potrivite, iar terţilor să fie siguri că opinia auditorului se emite în
funcţie de criterii de calitate unitare.
c. Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi a stabilit următoarea structură a normelor
profesionale de lucru ce trebuie parcursă de auditor:
- importanţa relativă şi riscurile auditului financiar;
- orientarea şi programarea auditului financiar;
- acceptarea mandatului şi contractarea lucrărilor de audit;
- aprecierea controlului (auditului intern);
- controlul conturilor: tehnica sondajului şi a observării fizice, procedura confirmării directe, tehnica
examinării conturilor anuale, examinarea bilanţului contabil;
- documentarea lucrărilor de audit;
- controlul de calitate a lucrărilor de audit.
Pentru a-şi forma opinia cu privire la bilanţul contabil, auditorul utilizează proceduri care să
permită obţinerea unui grad rezonabil de certitudine că bilanţul agentului economic este corect
întocmit. Practic, există inevitabil, riscul ca inexactităţii chiar semnificative să nu fie descoperite.
Atunci când există indicii care permit să se presupună existenţa unei fraude sau erori care pot duce
la inexactităţi semnificative, auditorul extinde procedurile de audit în scopul confirmării sau
infirmării dubiilor sale.
Auditorul se poate confrunta, de regulă, cu următoarele categorii de riscuri:
- riscuri generale, specifice agentului economic;
- riscuri legate de natura operaţiilor tratate de agentul economic;
- riscuri legate de concepţia şi funcţionarea sistemelor;
- riscul de nedescoperire cu ocazia auditului.
Prin prag de semnificaţie se înţelege nivelul, mărimea unei sume, peste care auditorul
consideră că o eroare, o inexactitate sau o misiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea conturilor
anuale şi imaginea fidelă a rezultatului, situaţiei financiare şi patrimoniul agentului economic.
Orientarea misiunii de audit financiar-contabil are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot
avea o incidenţă semnificativă asupra conturilor. Execuţia misiunii trebuie astfel organizată încât
certificarea să se facă raţional, eficient şi la termenul stabilit.
Pentru a accepta mandatul, auditorul întreprinde o serie de acţiuni cu privire la: cunoaşterea
globală a agentului economic; aprecierea cu privire la independenţă şi absenţa incompatibilităţilor,

71
examenul de competenţă corespunzător specificul agentului economic; contractul cu auditorul
precedent; decizia de acceptare a mandatului; respectarea altor obligaţii profesionale.
Misiunea de audit se concretizează într-un contract, care cuprinde: normele de lucru;
termenele de depunere a rapoartelor; calendarul intervenţiilor pentru realizarea obiectivelor
menţionate şi normele de lucru; onorariile stabilite în funcţie de timpul necesar pentru efectuarea
lucrărilor; nivelul de responsabilitate şi calificarea profesională a experţilor.
După încheierea contractului de audit financiar şi certificarea bilanţului contabil, auditorul
extern procedează la aprecierea controlului intern al agentului economic precum şi a auditului intern.
Existenţa unui sistem de control şi audit intern raţional concepute şi corect aplicate constituie o
serioasă prezumţie asupra fiabilităţii conturilor şi a concurenţei dintre datele contabilităţii şi
realitate. Controlul conturilor are ca obiectiv revizuirea elementelor probante suficiente pentru a
putea exprima o opinie motivată asupra conturilor anuale.
Examenul conturilor anuale are ca obiectiv verificarea faptului dacă:
a. bilanţul, contul de profit şi pierderi şi anexele sunt corecte, concordă cu datele din contabilitate,
sunt prezentate conform principiilor contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont de
evenimentele posterioare perioadei de închidere.
b. Anexele conţin toate informaţiile de importanţă semnificativă asupra situaţiei patrimoniale,
financiare şi a rezultatelor obţinute.
Pentru a opinia că bilanţul contabil este întocmit conform reglementărilor în vigoare,
auditorul trebuie să se încredinţeze că:
- sunt respectate principiile prudenţei şi continuităţii;
- a fost aplicat principiul independenţei exerciţiului respectiv dacă cheltuielile şi veniturile aferente
exerciţiului respectiv sunt înregistrate;
- bilanţul contabil este întocmit sub formă comparativă, metodele de evaluare şi prezentare sunt
identice ce cele ale anului precedent, modificările intervenite sunt înscrise şi justificate în anexe;
- elementele de activ şi pasiv sunt evaluate separat, fără să se opereze conpensaţii;
- bilanţul de deschidere corespunde cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent;
- este asigurată credibilitatea componentelor şi soldurilor fiecărui cont;
- există concordanţă între valorile contabile şi cele de inventar pentru structura elementelor de activ
şi pasiv.

72
 TESTE GRILĂ

1. După timpul în care se exercită controlul se manifestă sub următoarele forme:

a) preventiv, operativ curent şi ulterior;
b) doar ulterior;
c) doar preventiv;

2. Controlul financiar al documentelor se face:

a) sub aspectul conţinutului;
b) sub aspectul formei şi conţinutului;
c) nu are la bază documente;

3. Metodologia de control utilizează:

a) căi şi modalităţi proprii de cercetare şi acţiune;
b) instrumente metodologice ale altor discipline ştiinţifice;
c) nu există o metodologie de control;

4. Care dintre următoarele procedee sunt folosite de controlul financiar:

a) răspunderea patrimonială;
b) controlul documentar contabil;
c) controlul total şi prin sondaj;

5. Care dintre următoarele tehnici se utilizează de către controlul documentar contabil:

a) controlul cronologic;
b) controlul încrucişat;
c) controlul prudent;

73
6. Care dintre următoarele tehnici se utilizează în cadrul controlului financiar faptic:
a) inventarierea;
b) controlul invers cronologic;
c) expertiza tehnică;

7. Abaterile disciplinare se pot sancţiona cu:

a) avertisment;
b) diminuarea temporară a salariului de încadrare;
c) desfacerea contractului de muncă;

8) Existenţa răspunderii disciplinare este condiţionată de:

a) existenţa contractului de muncă;
b) existenţa contravenţiei;
c) producerea unei infracţiuni;

9. Contravenţia se sancţionează cu:

a) avertisment sau amendă;
b) doar cu amendă;
c) cu amendă sau închisoare în funcţie de gravitatea faptei;

10. Reprezintă contravenţii la normele legale privind disciplina bugetară:

a) nerespectarea prevederilor legale referitoare la utilizarea creditelor bugetare potrivit
destinaţiei;
b) nerespectarea obiectului de activitate;
c) neîntocmirea balanţelor de contabilitate;

74
 11. Reprezintă trăsături specifice răspunderii patrimoniale:
a) este proprie persoanelor încadrate în muncă;
b) se întemeiază exclusiv pe culpă;
c) reparaţia are loc prin echivalent bănesc şi nu în valută;

12. La stabilirea prejudiciului trebuie să se ţină seama de gradul real de uzură al bunului
respectiv:
a) nu;
b) da;
c) legea nu conţine prevederi în acest sens;

13. Reprezintă forme ale răspunderii patrimoniale:

a) răspunderea individuală;
b) răspunderea comună;
c) răspunderea solidară;

14. Răspunderea penală are ca temă:

a) contravenţia;
b) infracţiunea;
c) contravenţia şi infracţiunea;

15. Comparând contravenţia cu infracţiunea rezultă că:

a) contravenţia prezintă un grad de pericol social mai redus;
b) infracţiunea prezintă un grad de pericol social mai redus;
c) nu pot fi comparate fiind fapte de natură diferită;

75
16. Infracţiunile pot fi săvârşite de:
a) persoane fizice şi juridice;
b) doar de persoane juridice;
c) doar de persoane fizice;

17. Răspunderea pentru fapte cu caracter penal se stabileşte de către:

a) organele de control financiar;
b) organele de control financiar sau instanţa judecătorească;
c) instanţa judecătorească în condiţiile prevăzute de către Codul de procedură penală;

18. Controlul financiar preventiv este o formă a:

a) controlului financiar propriu;
b) controlului financiar de gestiune;
c) controlului financiar prin sondaj;

19. Exercitarea controlului financiar preventiv se realizează prin:

a) viză;
b) efectuarea inventarierii;
c) efectuarea unui control încrucişat;

20. Controlul financiar preventiv se exercită de către:

a) director;
b) conducătorul compartimentului financiar-contabil;
c) contabil şef sau director;

76
21. Controlul financiar de gestiune este:
a) un control ulterior;
b) un control preventiv;
c) preventiv sau ulterior după caz;

22. Care dintre procedeele de control sunt utilizate în cadrul controlului financiar de
gestiune:
a) controlul total sau prin sondaj;
b) controlul faptic;
c) controlul documentar contabil;

23. Din comisia de inventariere nu poate face parte:

a) gestionarul;
b) contabilul care ţine evidenţa gestiunii respective;
c) casierul unităţii;

24. Inventarierea se poate efectua în lipsa gestionarului:

a) nu;
b) dacă conducătorul unităţii dispune acest lucru;
c) în anumite condiţii prevăzute în normele în vigoare;

25. Controlul financiar de stat este organizat şi funcţionează:

a) în cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
b) în cadrul Ministerului de Interne;
c) în cadrul Ministerului Administraţiei Publice;

77
26. Controlul financiar de stat organizat în cadrul Ministerului Finanţelor se realizează
prin:
a) Direcţia Generală de îndrumare şi control fiscal;
b) Garda Financiară;
c) Curtea de Conturi;

27. Garda Financiară exercită controlul în legătură cu:

a) aplicarea şi executarea legilor fiscale;
b) respectarea reglementărilor vamale;
c) respectarea normelor de comerţ;

28. Controlul exercitat de Garda Financiară este:

a) financiar preventiv;
b) operativ şi inopinant;
c) intermitent;

29. În cadrul acţiunilor de control, personalul Gărzii Financiare poate face uz de

armamentul din dotare:
a) nu;
b) da;
c) nu are armament în dotare;

30. Evaziunea fiscală este sancţionată prin lege:

a) da;
b) nu;
c) nu există evaziune fiscală în România;

78
31. Evaziunea fiscală are legătură cu:
a) impozitele şi taxele cuvenite statului;
b) relaţiile contractuale între două părţi;
c) relaţiile contractuale între angajator şi angajat;

32. Reprezintă cauze care generează evaziunea fiscală:

a) necunoaşterea sau ignorarea legislaţiei;
b) interpretarea şi aplicarea eronată a legislaţiei;
c) nerespectarea reglementărilor privind organizarea evidenţei patrimoniului, veniturilor,
cheltuielilor şi rezultatelor financiare şi neconducerea corectă a evidenţei contabile;

33. Curtea de Conturi este subordonată:

a) Guvernului;
b) funcţionează pe lângă Parlamentul României;
c) Ministerului Finanţelor Publice;

34. Care dintre categoriile de personal aparţine Curţii de Conturi:

a) consilier de conturi;
b) procuror financiar;
c) inspector financiar;

35. Controlul exercitat de Curtea de Conturi este:

a) preventiv;
b) ulterior;
c) preventiv şi ulterior;

79
36. Curtea de Conturi are:
a) atribuţii de control şi jurisdicţionale;
b) doar atribuţii de control;
c) doar atribuţii jurisdicţionale;

37. Atunci când există indicii care permit să se presupună existenţa unei fraude sau erori,
auditorul procedează astfel:
a) informează conducătorul unităţii;
b) extinde procedurile de audit în scopul confirmării sau infirmării dubiilor sale;
c) informează organele de urmărire penală;

38. Auditorul exercită un control:

a) prin sondaj;
b) total;
c) faptic.

80
 BIBLIOGRAFIE

1. I.Bostan -Controlul fiscal, Ed. Polirom, Iaşi, 2003

2. M. Boulescu -Control financiar, Ed. Eficient, Bucureşti, 1997
3. P. Popeangă -Controlul financiar contabil, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999
4. Hotarâre nr. 1538 din 18/12/2003 pentru organizarea si functionarea Garzii Financiare
5. Ordonanta de urgenta nr. 91 din 02/10/2003 privind organizarea Garzii Financiare
6. Legea nr. 132 din 21/04/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare
7. Ordonanta nr. 8 din 20/01/2005 privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare
si a Autoritatii Nationale a Vamilor în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi
a unor măsuri de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
8. Lege nr. 154 din 20/05/2005 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 8/2005 privind
stabilirea unor masuri de preluare a Garzii Financiare si a Autoritatii Nationale a Vamilor în
subordinea Ministerului Finantelor Publice, precum si a unor masuri de reorganizare a
Agentiei Nationale de Administrare Fiscala
9. Lege nr.241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale Monitorul
Oficial nr. 672 din 27 iulie 2005
10. Ordonanta Guvernului nr.86/2003 privind reglementarea unor masuri in materie financiar-
fiscala, aprobata si modificata prin Legea nr.609/2003

81
82