Am abordat această temă , deoarece consider că tusea este o afecţiune foarte comună in zilele noastre ,iar ca

farmacisti avem o inalta responsabilitate in a cunoaste toate tipurile de antitusive, de a identifica corect
substantele prescrise pe reteta, de a recunoaste eventualele interactiuni intre substante , mai ales in cazul in care
s-a produs o greseala, de a elibera si de a informa corect pacientul cu privire la adminstrarea medicamentelor.
Algerea antitusivului depinde de stadiul boli, tipul tusei, caracterul sputei şi cunoaşterea procesului
patologic.Sunt principalele repere pentru stabilirea tratamentului adecvat.

Tusea este reprezentată de secuse respiratorii rapide, explosive, având ca rezultat expulzarea materiilor aflate în
căile respiratori (exsudat, puroi, sange).
Tratamentul antitusiv trebuie să ţină seama de reflexul de tuse care are şi un caracter de apărare, reprezentând
un mecanism important pentru curăţarea şi drenarea arborelui traheobronşic.
Starea secreţiilor provocată de folosirea nejudicioasă a antitusivelor, poate fi mai dăunătoare decât tusea.
Actul reflex implicat în tuse:
a) Receptori localizaţi la nivelul:
- aparatului respirator (nas, faringe, laringe, trahee, bronhii, plămani, pleură).
- altor organe (inimă, tub digestiv, ficat, splină, uter).
b) Căi centripede, constituite din fibrele aferente sensitive ale nervilor.
c) Centrul tusei situat în bulbul rahidian.
d) Căi centrifuge, constituite din fibrele aferente motorii ale nervilor.
e) Efectori, reprezentaţi de muşchii striaţi respectivi, inervaţi de fibrele aferente şi care se contractă, realizând
actul tusei.

Tipuri de tuse:
a) Funcţie de locul de formare a impulsurilor nervoase declanşatoare:
- tuse pulmonară
- tuse extrapulmonară
b) Funcţie de prezenţa secreţilor, tusea poate fi:
- uscată neproductivă fară secreţii sau cu secreţie redusă, vascoasă, aderentă, prezentă în traheobronşita acută,
pleuritică, tuberculoză incipientă.
- umedă productivă cu secreţii care se acumulează şi stimulează zonele tusigene, întâlnită în traheobronşită
acută după primele zile, bronşită cronică supuraţi pulmonare.
c)Funcţie de consecinţe:
- tuse dăunătoare când este seacă, de intensitate mare, dureroasă, favorizează hemoptizia, solicită aparatul
cardiovascular.
- tuse utilă când este productivă.

Antitusivele - sunt medicamente ce diminuă sau suprimă tusea, acţionând la nivelul centrului bulbar al tusei sau
asupra altor verigi ale arcului reflex al tusei.
Sunt utile în toate situaţile în care tusea este dăunătoare: tusea neproductivă care oboseşte bolnavul, împiedică
somnul, accelerează iritaţia mucoasei faringiene şi traheobronşice, favorizează bronhospasmul, contribuie la
dezvoltarea enfizemului, poate declanşa hemoptiza, diseminarea aerogenă a unor infecţi.
În cazul tusei intense sau la tuşitorii cronici se recomandă antitusivele centrale, de preferinţă cele care nu
creează dependenţă.
Tusea uşoară nu necesită de obicei antitusive.
În tusea spastică şi la asmatici sunt suficiente de regulă bronhodilatatoarele.

Farmacoterapie

Primul tratament al tusei trebuie să fie cel causal.

Tusea uscată neproductivă inutilă, dăunătoare se combate.
Tusea productivă umedă:
- nu trebuie suprimată;
- trebuie diminuată cand este supărătoare.
Inhibitoarele centrului tusei sunt cele mai active si sunt utilizate current. Opioidele au eficacitate maxima,
trebuie evitate in tusea cronica si la indivizi cu predispozitie la farmacodependenta
Perifericele sunt utilizate cand tusea este declanşată de iritarea receptorilor periferici asfel :
 mucilaginoase - pentru mucoasa faringiană;
 antiseptice, decongestionante, anestezice locale - pentru mucoasa nazală,
 expectorante - pentru mucoasa bronşică.
Indicaţiile antitusivelor - tusea iritativă de diverse etiologi - gripă, faringită, traheită, tuse convulsivă.
Asocierile sunt utilizate fecvent ( antitusive, expectorante, bronhodilatatoare, hiposecetoare, analgezice-
antipiretice, vasoconstrictoare ), trebuie justificate farmacodinamic si indivizualizate pentru fiecare caz.
Clasificare
a) Inhibitoarele centrului tusei:
- opioide:
- naturale - codeine, morfina
- semisintetic – codetilina - dionina
- sintetice - folcodina, levopropoxifen, dextrometorfan,
- neopioide - noscapina, glaucina, clofedanol, butamirat, clobutinol, pentoxiverina, oxeladina benzonatul.

b) Substanţe cu acţiune periferică:

- mucilaginoase - au propietăţi hidrofile, lubrefiază mucoasa faringiană şi diminuă sensibilitatea terminaţilor
nervoase;
- antiseptice şi descongestionate nazale - cu acţiune etiotropă şi patogenă;
- anestezice locale, clofedanol, benzonatul - diminuă iritaţia receptorilor;
- expectorantele - favorizează fluidificarea şi eliminarea sputei, diminuând factorul iritativ local;
- bronhospasmolitice - diminuă indirect iritaţia receptorilor - prenoxidiazina.
- altele: levodropropizina.

Antitusive central opioide

Codeină

Farmacocinetică:
- biodisponibilitatea per os este medie (cca 50 %), crescută faţă de morfină;
- biotransformarea hepatică, prin demetilarea (cca 10 %) la morfină (metabolitul active);
- difuzează prin placentă şi în laptele matern, putând produce deprimare şi dependenţă la noul născut şi sugar;
- eliminarea urinară, predominant în formă inactivă;
Farmacodinamie:
- efectul antitusiv apare la doze mai mici (15 mg) decât efectul analgezic (120 mg); efectul antitusiv se
intensifică, cu creşterea dozelor, pană la 60 mg;
- latenţa este de 2 h şi durează 4 - 6 h.
- efectul antitusiv este de circa 12 ori mai slab ca cel al morfinei; dozele echivalente analgezice fiind respective
120 mg şi 10 mg (per os).
- diminuă secreţiile bronşice.
Farmacotoxicologie :
- efect inhibitor al centrului respirator bulbar, de circa 3 ori mai slab comparative cu morfina;
- costipaţie şi greaţă, numai la doze mari;
- creşte presiunea intrabiliară, consecinţă a spasmului sfincterului Oddi;
- convulsi la copii;
- potenţial toxicomogen redus; dezvoltă toxicomania, depistarea prelungită.
Farmacoepidemiologie:
- prudenţă la asmatici, emfizem pulmonar, insuficienţă respiratorie, putând accentua insuficienţa respiratorie; în
insuficienţă hepatică; la copii sub 5 ani (eruperea hepatică deficitară).
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- este antitusivul cel mai frecvent utilizat şi luat ca referinţă, indicat în tusea uscată, iritativă.
- posologie ca antitusiv: adult, 15 - 30 mg la 4 - 6 h; copii peste 5 ani 0,2 - 0,3 mg/kg, la 6-8 ore.

Morfina

.
Farmacoterapie:
- indicaţie ca antitusiv, în mod excepţional:
- în tuse foarte intensă, refractară la alte antitusive
- însoţită de durere intensă (cancer pulmonar, fracturi de coaste, infarct pulmonar)
- atenţie stupefiant.

Dextrometorfan - HUMEX, ROBITUSSIN, ROFEDEX, TUSALIN, TUSSIN .

Farmacodinamie :
- efect antitusiv cu durată relative medie (3-6 h),
- nu are acţiune analgezică,
- nu deprimă respiraţia şi motilitatea cililor respiratori,
- nu creează dependenţă.
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- reacţii adverse: deprimarea respiraţiei la doze mari
- contraindicaţi: insuficienţă respiratorie, insuficienţă hepatică; copii sub 2 ani.

Antitusive central neopioide

Clofedanol
Farmacodinamie :
- antitusiv aproape egal codeinei.
- latenţă scurtă datorită unui efect anestezic local slab pe mucoasa faringiană, la administrarea sub formă de
soluţie.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţii: tuse neproductivă, iritativă.
- posologie: 25 mg de 3-4 ori/zi.

Butamirat –SINECOD
Farmacocinetică :
- absorţie per os rapidă şi totală;
- biotransformare plasmatică şi hepatică la metaboliţi activi.
- legare de proteinele plasmatice în procent înalt (circa 95 %), atât butamiratul, cât şi metaboliţii activi;
Farmacodinamie:
- antitusiv cu eficacitate pronunţată;
- bronhodilatator.
Farmacotoxicologia şi Farmacoepidemiologia :
- avantaj: reacţie adversă importanţă (greaţă, diaree, eritem cutanat) şi cu frecvenţă redusă (circa 1 %).
- în supradozare provoacă somnolenţă.
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţi: tuse uscată, tuse convulsivă, profilaxia tusei, pre şi postoperator.
- posologie per os: adult, 20-25 mg repetat de 4 ori/zi; copii sub 12 ani, 5-15 mg repetat de 3 ori/zi.
- reacţii adverse: greaţă, diaree, eritem cutanat.
- se preferă administrarea înaintea meselor.
- calmarea tusei acute de orice natură.

Oxeladina –PAXELADINE

.
Farmacodinamie :
- antitusiv eupneic efectul circa 4 ore.
- avantaj :nu are acţiune deprimantă SNC şi nu provoacă somnolenţă
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie :

- prudenţă: insuficienţă respiratorie, afecţiuni cardiovasculare.

- precauţi: monitorizarea funcţiei respiratori şi activităţi cardiovasculare (la administrarea intensivă).
Farmacoterapie şi Farmacografie :
- indicaţi: tuse neproductivă iritativă, tuse spasmotică, tuse convulsivă.

EXPECTORANTE
Expectorantele - sunt substanţe medicamentoase care favorizează expectoraţia, crescând cantitatea secreţilor
traheobronşice sau fluidificându-le.
Expectorantele produc fluidificarea sputei prin:
- mărirea secreţiei glandelor bronşice;
- modificarea propietăţilor fizico-chimice ale secreţiei vascoase;
- stimularea mecanismelor de eliminare a sputei (mişcările cililor, peristaltismul bronhilor).
Fluidificarea sputei are drept consecinţe:
- uşurarea eliminării sputei;
- deblocarea cililor, cu favorizarea activităţii lor pendulare;
- eliberarea celulelor glandulare, cu îmbunătăţirea activităţii lor.
Secreţia bronşică - este rezultatul activităţii celulelor mucoase şi seroase ale glandelor bronşice. Conţinut de apă
95%, electroliţi, mucus, transudat.
Mucusul conţine:
- glicoproteine acide 40% (acid sialic, sulfamucină);
- glicoproteine neuter 60% (fucomucină).
Acetilcolina stimulează producerea de mucus. În stării patologice vascozitatea mucusului creşte.
Sputa este produsul evacuat din căile respiratori prin tuse.
Expectoraţia este acţiunea de eliminare voită a sputei.
Sputa conţine: secreţie mucoasă bronşică, exudat patologic, celule, microorganisme, leucocite, salivă, secreţie
nazală.
Infecţiile respiratorii mai ales cele virale provoacă scăderea de mucus, urmată de 24 ore de necroză, cu
descuamarea celulelor ciliate.
Indicaţia expectorantelor :
 în afecţiunii pulmonare, bronşite cornice, mucoviscidoză, cu secreţie bronşică scăzută vascoasă şi
aderentă, care nu poate fii eliminată, reprezintă atat un factor iritativ declanşator al tusei, cat şi un factor
favorizant al proceselor infecţioase şi inflamatorii.
Asocieri ale expectorantelor:
- cu antibiotic sau chimioterapice, în infecţii medi sau grave;
- cu antitusive, în tuse intensă, chinuitoare.
Tratamentul cu substanţe expectorante este pur simptomatic.
Algerea expectorantului depinde de stadiul boli, tipul tusei, caracterul sputei şi cunoaşterea procesului
patologic.Sunt principalele repere pentru stabilirea tratamentului adecvat.

Clasificare - În funcţie de mecanismele de acţiune, acestea pot fi:

 secretostimulatoare;
 bronhosecretolitice.

A)Secretostimulante – au acţiune stimulantă asupra glandelor bronşice:

Mecanismele de actiune pot fi:
 mecanism mixt - direct şi reflex;
 mecanism reflex.

a)Secretostimulante prin mecanism mixt:

- sunt substanţe volatile (săruri de amoniu) şi sublimabile (benzoate de sodium, ioduri, derivaţi de gaiacol ca
guaifenesina, gaiacolsulfonat de potasiu), produse vegetale expectorante (species pectorals, ceai pectoral, ceai
antibronşitic);
- sunt administrate per os şi se elimină la nivelul glandelor bronşice, stimulând secreţia apoasă a glandelor
traheobronşice, alcalizând secreţia şi fluidificând-o (mecanism direct);
- produc iritaţia nespecifică a receptorilor din mucoasa gastrică, declanşând un reflex vago-vagal, cu stimularea
vagală a secreţiei glandelor bronşice (mecanism reflex);
- iritaţie gastric.

b)Secretostimulante prin mecanism reflex:

- sunt substanţe iritante pentru receptori din mucoase (ipeca şi saponine din speci de Primula, Saponaria,
Senega);
- sunt administrate per os şi acţionează iritant nespecific pe receptorii mucoasei gastrice, declanşând prin reflex
vago-vagal, stimularea secreţiei bronşice.

B) Bronhosecretolitice – au acţiune de fluidificare direct asupra secreţiei bronşice - sunt administrate fie local
în aerosoli, fie per os.

Mecanismele de acţiune bronhosecretolitică posibile:

 mecanism biochimic;
 mecanism chimic;
 mecanism fizico-chimic.

a)Bronhosecretolitice, prin mecanism biochimic:

- enzime proteolitice - tripsina, afachimotripsina, streptokinaza, streptodornaza, dornaza alfa.

b)Bronhosecretolitice, prin mecanism chimic:

- mucolitice - modificare a structurii glicoproteinelor din mucină;
- acetilcisteina, carbocisteina, mesnum, erdostein ;
- mecanism mucoreglator (modificare a compoziţiei mucine);
- bromhexina, ambroxol.
c) Bronhosecretolitice, prin mecanism fizico-chimic:
- de reducere a tensiuni superficial;
- desfac legăturile electrofizice ale mucoproteinelor, agenţi tensioactivi (tiloxapol).
Expectorantele secretostimulante cresc si fluidifica secretia glandelor traheobronsice..De asemenea pot stimula
motilitatea celulelor mucoasei şi peristaltismul bronşic. Eficacitatea este modesta. Se utilizeaza asociat ein
preparate tipizate.
Sărurile de amoniu -clorură, acetat; licoare amoniacală ansiată,
Farmacocinetică:
- biotransformare: amoniul în uree, acetatul intră în circuitul metabolic.
Farmacodinamie:
- efect stimulator SNC;
- NH4 Cl este diuretic şi acidifiant;
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- la doze mari: iritaţie gastric pană la vomă şi epigastralgi;
- stimulare SNC pană la convulsi.
- contraindicaţii: ulcer gastroduodenal; epilepsie; intoxicaţie amoniacală, uremie.

Benzoat de sodium

Fig.nr.8.
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- iritant gastric, prin acidul benzoic rezultat în mediul acid; epigastralgii, colici abdominali
- contraindicaţii: gastrită
Farmacoterapie:
- traheo-bronşită acută.
Iodurii (de Na, k)
Farmacocinetică:
- distribuţie selectivă în tiroidă;
- eliminare pe mai multe căi: renală, salivă, suc gastric, bilă, secreţie sudorală.
Farmacodinamie:
- efecte de hipertiroidie - activează procesele catabolice proteice
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- potenţial alergizant:
- tireotoxicoză;
- fenomene de iodism (congestia mucoasei nazale, laringită, conjunctivită, erupţii acneiforme).
- soluţiile concentrate sunt iritante gastrice.
Contraindicaţii:
- sensibilizare la iod;
- hipertiroidie;
- stări congestive pulmonare acute;
- ulcer gastro duodenal;
- prudenţă în sezonul rece şi la copii
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- bronşită cronică, bronşită asmatiformă; 300 mg de 4 ori/zi.

Guaifenzina -COLDREX BRONHO, ROBITUSSIN EXPECTORANT.

Fig.nr.9.
Farmacodinamie: expectorant, sedativ, miorelaxant
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- iritaţie gastrică;
- la deze mai mari: paralizia muşchilor striaţi începand cu membrele posterioare şi sfârşind cu oprirea
respiraţiei; somnolenţă.
Contraindicaţii: - ulcer gastruo –duodenal, miastenie, conducători auto, copii sub 5 ani.
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- bronşite, traheite, laringite acute şi cornice; adult, 100-200mg de 4-6 ori/zi; copii peste 5 ani 5-25 mg de 3
ori/zi.
Expectorantele bronhosecretolitice acţionează direct asupra secreţiilor bronşice pe care le fluidifică.Acestă
grupă cuprinde substanţe mucolitice, enzime, agenţi tensioactivi şi hidratanţi.

Acetilcisteina - ACC 200 - 600.

Structura chimică: soluţia este uşor oxidabilă, prin oxidare devenind roz, fără pierderea efectului mucolitic.
Mecanismul acţiunii mucolitice - prin gruparea reducătoare sulfidrică, reduce legăturile disulfidice din
mucoproteine, efect mucolitic intens la pH slab alcalin.
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- bronhospasm;
- asfixie prin umplerea bronhiilor cu secreţia fluidificată, la pacienţii cu expectoraţie redusă;
- prudenţă la asmatici (asociere cu bronhodilatatoare)
- contraindicaţii: criza de asm bronşic.
- asocieri interzise: eritromicină, tetraciclină.
- aparatele utilizate pentru administrare: din sticlă, plasic, oţel (interacţionează cu fier, cupru cauciuc)
Farmacoterapie:
- afecţuni bronhopulmonare acute şi cornice cu hipersecreţie obstructivă, mucoviscidoză;
- în laborator, pentru fluidificarea sputei în scopul examenului microbiologic.
- antidot: intoxicaţie cu paracetamol, uropatie indusă de tratamentul cu ciclofosfamidă.
Farmacografie:
- posologie: per os, adult 200 mg de 2-3 ori/zi (max 600 mg/zi în tratamentul scurt de maxim 7 zile şi maxim
400 mg/zip e durată de maxim 6 luni); copiii pană la 14 ani, 50-200 mg de 2-3 ori/zi.
- inhalator, aerosoli, 200-300 mg de 1-4 ori/zi, timp de 5-10 zile;
- injectabil, intramuscular profund sau intravenos lent, adult, 300 mg o dată, repetat de 1-2 ori/zi; copii mici 150
mg o dată.
- injectabil, perfuzie intravenos (antidot în intoxicaţia cu paracetamol), diluat (cu soluţie glucoză 5%), iniţial
150 mg/kg (în 15 min), apoi o doză de întreţinere de 50 mg/kg la fiecare 4 ore, timp de 72 de ore.
Carbocisteina: - ESTIVAL, HUMEX EXPECTORANT, MUCOTREIS, PECTODRIL EXPECTORANT
PENTRU ADULŢI.
Farmacocinetică:
- absorţie per os rapidă, datorită primului pasaj intestinal şi hepatic înalt;
- eliminare urinară, nebiotransformată şi ca metaboliţi;
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
- reacţi de intoleranţă digestivă (greaţă, gastralgii, diaree)
- prudenţă: ulcer gastruo duodenal.
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- mucolitic mucoregulator indicat în afecţiunii bronhopulmonare acute.
- posologie per os: adult, 750 mg de 3 ori/zi; copii, în funcţie de varstă, maxim 100 mg de 2-3 ori.
Bromhexin - BROMFLUEX,

Structura chimică: derivate de ciclohexilmetilamină, derivate sinetic de la vasicină, alkaloid din specia
Adhatoda vasica. Se degradează la lumină.
Farmacocinetică :
- absorţia per os foarte redusă datorită efectului înalt al primului pasaj hepatic;
- legarea de proteinele plasmatice înaltă (90-99%).
- biotransformare la ambroxol, metabolit activ;
- eliminare urinară, predominant ca metaboliţi conjugaţi, inactivi;
- mecanismul acţiunii metabolice: stimulează activitatea lizozomilor, crescând secreţia enzimelor ce
hidrolizează mucopolizaharizele. Are şi mecanism mucoreglator, modificând compoziţia mucinei în sensul
creşterii sintezei de sialomucine acide, prin stimulare şi al transferezei.
Farmacodinamie:
- mucolitic mucoreglator;
- ameliorează clearance-ul muco-ciliar;
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie: iritaţie gastrică, bronhospasm.
Contraindicaţii:
- în ulcer gastruoduodenal.
- prudenţă: la asmatici (asociere cu bronhodilatatoare).
Farmacoterapie şi Farmacografie:
- traheobronşite acute şi cornice, postoperator.
- posologie per os: adult, 8-16 mg de 3 ori/zi; copii pană la 14 ani, 1-8 mg de 3 ori/zi.

Ambroxol - AMBROXOL SANDOZ, AMBROXOL.

Farmacocinetică:
- absorţie per os rapidă şi aproape totală, dar absorţia este redusă, datorită primului pasaj hepatic.
- legare de proteinele plasmatice în concentraţie mare;
- difuzează în laptele matern şi în placentă;
- concentraţiile în ţesutul pulmonar sunt mai mari decat în plasmă (după administrare injectabilă);
- eliminarea urinară majoritară sub formă de metaboliţi;
- clearance-ul hepatic al ambroxolului este redus (în medie de 30%) în afecţiunile hepatice;
- semi viaţa eliminării metaboliţilor este prelungită în insuficienţa renală.
Farmacodinamie:
- mucolitic mucoreglator;
- stimulant al secreţiei de surfactant pulmonar, fiind util în profilaxia sindromului de detresă respiratorie la nou
născuţi.
- efectul peo os are latenţă de 30 minute şi durată relative lungă (6-12 h).
Farmacotoxicologie şi Farmacoepidemiologie:
Reacţii adverse:
- reacţii de intoleranţă gastrointestinal (epigastralgi, diaree);
- reacţii alergice (mai frecvent la indivizi atopici),
- bronhospasm (cu precădere la asmatici, în administrare inhalatorie);
- contraindicaţii: sarcină.
- prudenţă: ulcer gastroduodenal.
- precauţii administrare după masă.
Farmacoterapie şi Farmacografie:
Indicaţii:
- boli respiratori acute şi cornice,
- episoade acute ale bronhopneumoniilor cornice obstructive.
- posologie per os: adult, 90 mg/zi în 3 prize; copii, 15-45 mg în 3 prize.
- după 14 zile, dozele pot fii reduse la jumătate.
Interacţiuni:
- administrarea concomitentă de ambroxol şi antibiotic (amoxicilină, cefuroxim, eritromicină, doxicilină) creşte
concentraţia pulmonară a antibioticului.