Sunteți pe pagina 1din 4

8.

REPREZENTAREA PRIN ECUATII A


FUNCTIILOR DE MAI MULTE VARIABILE

In cercetarea experimentala se intilnesc, de multe ori,


situatii in care variabila dependenta y este functie, simultan, de
mai multe variabile independente. Apare deci necesitatea
determinarii unei expresii analitice de forma:
y  f ( x i , a 0 , a i , a ii , a ij )
(4.105)
care sa exprime dependenta functiei y de variabilele
independente xi si de constantele a0, ai, aii, aij.
Rezolvarea problemei este mai complexa necesitind
parcurgerea mai multor etape si anume:
- Intocmirea unui program adecvat de organizare a
experientelor;
- Determinarea valorilor constantelor;
- Testarea semnificatiei variabilelor;
- Testarea adecvantei formei functiei.

8.1.Structura programului de incercari


experimentale

Etapele unui program statistic de organizare a


experientelor sunt:
- Formularea cit mai clara a problemei si stabilirea
obiectivelor programului experimental;
- Alegerea variabilelor independente ce influenteaza
variabila dependenta;
- Stabilirea intervalului de variatie (posibil tehnologic)
pentru fiecare variabila independenta;
- Alegerea in anumite intervale a unor valori (numite
niveluri) importante pentru evaluarea variabilelor; uzual
se alege un nivel inferior si unul superior situate la
distante egale de un nivel central luat drept origine;
- Determinarea marimii erorii experimentale repetind mai
multe experiente in punctul central;
- Executarea experientelor specificate in program intr-o
ordine intimplatoare;
- Masurarea variabilei dependente la fiecare experienta;
- Analiza statistica a datelor si obtinerea unor relatii
functionale intre variabilele independente si cele
dependente (aceste relatii sunt in general de forma
polinomiala);
- Interpretarea rezultatelor analizei statistice.
Structura programelor experimentale de cercetare utilizate
pentru determinarea functiei y este dat de urmatoarele
elemente:
- numarul n* de experiente efectuate pentru valori diferite
ale variabilelor independente, necesare pentru
determinarea coeficientilor;
- numarul no de experiente efectuate pentru valori
identice ale variabilelor independente, necesare pentru
determinarea erorii experimentale;
- nivelurile variabilelor independente;
- continutul experientelor.
Numarul total de experiente este:
n  n  n 0
(4.106)
Caracteristicile principale ale programului experimental,
definite in raport cu cerintele determinarii unor functii adecvate
proceselor cercetate sunt:
- Compatibilitatea definita in raport cu realizarea unei
solutii unice a coeficientilor. Coeficientii determinati prin
metoda celor mai mici patrate se obtin din rezolvarea
unui sistem de ecuatii liniare. Programul experimental
este compatibil atunci cind sistemul de ecuatii liniare
obtinut este compatibil, ceea ce se realizeaza cind
determinantul principal al sistemului este nenul.
Aceasta conditie se realizeaza daca numarul de
experiente diferite n* este cel putin egal cu numarul
coeficientilor si daca numarul de niveluri ale unei
variabile sa fie minim doua.
- Ortogonalitatea definita in raport cu realizarea unor
estimatii ale coeficientilor necorelate. Doua variabile
oarecare xk si xe sunt necorelate, deci programul este
ortogonal, daca este indeplinita conditia:
n n n
n x ik x ie   x ik  x ie
i 1 i 1 i 1

(4.107)
- Verosimilitatea definita in raport cu cu realizarea unor
valori concludente ale indicatorilor de testare a
semnificatiei coeficientilor si adecvantei formei functiei.
Intr-un program experimental variabilele iau un numar
limitat de valori numite niveluri. Se recomanda ca numarul
nivelurilor sa fie acelasi pentru toate variabilele independente.
In acest fel se simplifica operatia de alcatuire a programelor
experimentale ortogonale si calculul coeficientilor, datorita
posibilitatii efectuarii unor schimbari de variabile convenabile in
raport cu nivelul central.
Numarul nivelurilor se calculeaza cu relatia:
N m1 n
(4.108)
unde m1 este numarul total al variabilelor independente pe care
le contine functia.
Un program experimental care permite studiul atit al
raspunsurilor liniare cit si a celor patratice impune ca fiecare
variabila sa ia trei valori, la trei niveluri.
In timpul incercarilor experimentale valorile variabilelor
independente iau valori intr-un domeniu cuprins intre o valoare
minima si o valoare maxima. Fiecare variabila independenta va
avea in timpul incercarilor o valoare minima, o valoare maxima
si o valoare medie (media aritmetica pentru functia polinomiala
si media geometrica pentru functia putere), daca variabilele
independente au trei niveluluri:
x i  x i ,min , x i ,med , x i ,max 
(4.109)
Programele experimentale ortogonale pot fi programe
factorial intregi ale carui componente reprezinta toate
combinatiile posibile ale variabilelor si nivelurilor. Numarul de
experiente diferite este:
n  m1N
(4.110)
De obicei programele factoriale intregi contin un numar de
experiente foarte mare in comparatie cu numarul coeficientilor
necesari sa fie estimati. Aceste programe nu sunt eficient
utilizate daca eroarea experimentala este mica. Se poate
recurge la fractionarea programului astfel incit acesta sa nu
contina un numar de experiente in mare exces in raport cu
numarul coeficientilor care urmeaza sa fie estimati.
Valorile variabilelor independente si valorile variabilelor
dependente la fiecare experienta dau structura programului
experimental de incercari. Programul factorial intreg ar trebui sa
aiba 27 de experiente pentru trei variabile independente cu trei
niveluri.
Structura unui program factorial fractionat de incercari,
pentru trei variabile independente, este prezentat in tabelul
4.13. In cazul a 12 experiente, programul experimental este
compus din experientele 1-8 si 15-18.

Structura programului experimental de incercari


pentru trei variabile independente
Tabelul 4.13
Nr. x1i x2i x3i yi
exp
1 -1 -1 -1
2 1 -1 -1
3 -1 1 -1
4 1 1 -1
5 -1 -1 1
6 1 -1 1
7 -1 1 1
8 1 1 1
9 -1 0 0
10 1 0 0
11 0 1 0
12 0 -1 0
13 0 0 1
14 0 0 -1
15 0 0 0
16 0 0 0
17 0 0 0
18 0 0 0

Valoarea conventionala -1 reprezinta variabila x i la nivelul


minim, 0 la nivelul mediu iar 1 la nivelul maxim. Experientele
15 – 18 sunt identice pentru determinarea erorii de
experimentare.