TERMOTEHNICA – C11

Transmiterea căldurii
 Notiuni generale
Transferul de caldura - domeniul termodinamicii care
se ocupă cu schimburile de energie termică între
corpuri.

Transferul de căldură are loc sub influența unei

diferențe de temperatură.

Principiul al doilea al termodinamicii în

formularea lui Clausius stipulează că acest
transfer se face de la sine doar de la
temperatura mai înaltă la temperatura mai
joasă.
 Trei mecanisme de transmiterea caldurii:
 Transmiterea prin conducție, caracterizată prin lipsa mișcărilor macroscopice.
Este modul curent de transmitere a căldurii în corpurile solide și se bazează pe
mișcările moleculare.

 Transmiterea prin convecție, caracterizată prin existența mișcărilor

macroscopice de curgere. Este modul curent de transmitere a căldurii în
corpurile lichide și gazoase, inclusiv la limitele lor, la contactul cu alte faze. În
funcție de natura mișcărilor macroscopice convecția poate fi:

 Convecție liberă, caracterizată prin faptul că mișcările se fac sub acțiunea

forțelor arhimedice, determinate de diferențe de densitate.
 Convecție forțată, caracterizată prin faptul că mișcările se fac sub acțiunea
altor forțe.

 Transmiterea prin radiație, caracterizată prin transferul termic prin radiație

electromagnetică din gama infraroșu. Acest transfer se poate face in vid sau
în medii optice transparente la radiația infraroșie.
• Transferul de căldură între 2 corpuri sau printr-un corp poate avea loc în
regim staţionar (căldura schimbată este constantă în timp) sau în regim
tranzitoriu.

• În cazul regimului staţionar, temperatura unui punct oarecare din sistem

este constantă în timp, adică:

• În regim tranzitoriu:
 Conducția termică

 Transferul de energie are loc prin ciocniri între particulele

elementare învecinate, din aproape în aproape, în toată masa
mediului.

 Fenomen de transport a energiei interne, datorate neomogenității

provocate de agitația termică la nivel molecular și este un fenomen
ireversibil.

 O mărime fizică ce caracterizează acest

fenomen este
conductibilitatea termică.
Flux de căldură. Legea lui Fourier. Coeficient de conducţie

• Flux de căldură - cantitatea de căldură transmisă printr-o suprafaţă în

unitatea de timp:

• Flux unitar de căldură fluxul de căldură transmis prin unitatea de

suprafaţă:

• Legea lui Fourier:

Factorul de proporţionalitate ,[W/mK], se numeşte coeficient de conducţie termică şi este o
proprietate fizică a materialului care se determină experimental.

În funcţie de temperatură: 01bt unde 0este valoarea lui  la 0°C iar b este o constantă
care depinde de material.
Domenii de valori pentru :
gaz(0,006 0,6) W/mK;
lichi  (0,1 0,7) W/mK;
0,02 3 W/mK pentru materiale termoizolante;
2 414  W/mK pentru metale.
Conducţia termică în regim staţionar unidimensional

Se consideră un perete plan omogen, de grosime , cu suprafaţa pe direcţia x

foarte mare în comparaţie cu cele din direcţiile y şi z.

• Neglijând fluxul de căldură pe direcţiile y şi z, rezultă că putem

considera fluxul de căldură că se transmite unidirecţional, adică doar în
direcţia x.
• Trecerea căldurii având loc în regim staţionar, înseamnă că
temperaturile t1 şi t2 ale celor 2 feţe din direcţia x sunt constante în timp.
 Perete plan neomogen
Se consideră un perete plan neomogen format din două straturi de grosimi 1
şi 2 având coeficienţii de conducţie 1 şi 2 constanţi. Se cunosc
temperaturile suprafeţelor exterioare t1 şi t3.
Pentru un perete plan neomogen format din n straturi,
fluxul termic unitar este dat de relatia:
 Perete cilindric de lungime mare (conducte)
Transmiterea căldurii prin conducţie prin pereţi cilindrici omogeni sau
neomogeni este un caz foarte frecvent întâlnit în transportul fluidelor calde
sau reci prin conducte.
Perete cilindric omogen, l >> d (conducte)
 Deoarece suprafeţele interioară şi exterioară sunt diferite, rezultă că şi
fluxurile unitare de căldură vor fi diferite:

Din această cauză, în cazul conductelor se introduce noţiunea de flux liniar de căldură:

fluxul de căldură transmis printr-un metru

de conductă
 Perete cilindric neomogen

În regim staţionar, fluxul liniar de căldură este egal în cele 2 straturi cilindrice.
 Convecţia termică

 Convecţia termică este procesul de transmitere a căldurii între peretele

unui corp solid şi un fluid în mişcare. Pentru transmiterea căldurii este
necesară existenţa unei diferenţe de temperatură între fluid şi perete.

 Transferul de căldură prin convecţie, de exemplu, de la un perete mai

cald la un fluid mai rece, are loc în câteva etape. Iniţial, căldura trece de
la perete la particulele de fluid din imediata apropiere prin conducţie.
Energia termică astfel transferată măreşte temperatura şi energia internă
a acestor particule de fluid. Stratul de fluid de lângă perete prin care
căldura se transmite prin conducţie se numeşte strat limită termic.

 În continuare, aceste particule cu energie mai mare se deplasează către

regiuni cu temperaturi mai scăzute, unde prin amestec cu alte particule,
transmit acestora o parte din energia lor, mărindu-le temperatura.
 Factorii care influenţează convecţia termică:
a. Cauza care produce mişcarea fluidului

• Dacă mişcarea fluidului este cauzată doar de diferenţa de densitate produsă de

diferenţa de temperatură între particulele de fluid mai apropiate şi mai depărtate de
perete, transmisia căldurii se face prin convecţie liberă.
• Dacă mişcarea fluidului este cauzată de un lucru mecanic din exterior (pompă,
ventilator) transmisia căldurii se face prin convecţie forţată.

b. Regimul de curgere al fluidului care este caracterizat prin criteriul Reynolds (Re).
• Pentru curgerea fluidelor prin ţevi şi canale închise există următoarele regimuri:
 convecţie în regim laminar (particulele de fluid nu se amestecă, liniile de curent
fiind paralele): Re < 2300;
 convecţie în regim tranzitoriu: 2300 < Re <104;
 convecţie în regim turbulent: Re >104.
c. Proprietăţile fizice ale fluidului

Convecţia este influenţată în principal de căldura specifică cp , coeficientul de

conducţie  al fluidului (care intervine în stratul limită termic), difuzivitatea termică,
densitatea, vâscozitatea dinamică, proprietăţi care depind de temperatura fluidului şi
care pot fi găsite în tabele termodinamice.

d. Forma şi dimensiunile suprafeţei de schimb de căldură

Geometria suprafeţei de schimb de căldură (plană, cilindrică, nervurată, etc.) şi
orientarea acesteia faţă de direcţia de curgere a fluidului afectează caracteristicile
stratului limită, deci şi transferul de căldură prin convecţie.

Relaţia generală de calcul a fluxului de căldură schimbat prin convecţie este relaţia
lui Newton:

• Unde - temperatura peretelui în contact cu fluidul în mişcare, [grd.];

• - temperatura fluidului, [grd.];
• - aria suprafeţei peretelui, [m2];
• - coeficientul de convecţie, [W/m2K].
Teoria similitudinii permite ca pe baza ecuaţiilor diferenţiale ale convecţiei,
dar fără a le integra, să se obţină criterii de similitudine între care să se
determine pe cale experimentală ecuaţii criteriale valabile pentru toate
procesele asemenea. Din aceste ecuaţii criteriale se poate determina
coeficientul de convecţie .

Exemple : Convecţia liberă

Ecuaţia criterială este de forma:
NuCGrPrn
unde C şi n sunt coeficienţi care depind de regimul de curgere

Convecţia forţată
Ecuaţia criterială este de forma:
NuCRemPrn
unde C, m şi n sunt coeficienţi care depind de regimul de curgere
 Radiaţia termică
 Radiaţia termică reprezintă procesul de transmitere a căldurii între
corpuri aflate la distanţă, fără contact direct.

 Este de natură electromagnetică la fel ca şi celelalte radiaţii ( , x, etc.).

 Transferul global de căldură

Transferul global de căldură prin pereţi plani

În regim staţionar, fluxul unitar de căldură este:

Transferul global de căldură prin pereţi cilindrici
(conducte)