Sunteți pe pagina 1din 3

CAPITOLUL II

CONCEPTUL ŞI DEFINIŢIA DREPTULUI

Secţiunea 1. Conceptul de drept şi accepţiunile noţiunii.

Studiul dreptului impune analizarea noţiunii de drept. Cuvântul „drept”


este folosit în mai multe accepţiuni; el îşi are originea în cuvântul latin
„directus”, evocând sensul: direct, rectiliniu. Corespondentul latin al cuvântului
drept este „ jus” având sensurile: drept, lege etc.

Sensurile noţiunii de drept mai pot fi privite şi ca:


 drept naţional, adică ansamblul de norme juridice şi instituţii ce
compun dreptul obiectiv şi pozitiv al unui stat ( dreptul românesc,
dreptul englez);
 dreptul internaţional, adică totalitatea normelor juridice create de
state pe baza acordului lor de voinţă, exprimat în forme juridice
specifice, pentru a reglementa raporturile dintre ele privind pacea,
securitatea şi cooperarea internaţională, norme a căror aplicare
este realizată prin respectarea de bună voie, iar în caz de
necesitate prin sancţiunea individuală sau colectivă a statelor.1
Cuvântul drept mai este asociat ca adjectiv în aprecierea de natură
morală ( de exemplu: om drept, acţiune dreaptă, pedeapsă dreaptă etc.). În
afara termenului de drept se întrebuinţează şi termenul de juridic.2

Secţiunea a 2-a. Definirea dreptului.

Încercarea de a defini dreptul datează din cele mai vechi timpuri. Astfel:
în dreptul roman era definit jus est ars boni et aequi ( dreptul este arta binelui
şi a echităţii). Cicero, una dintre figurile proeminente ale culturii romane,
consideră că „ dreptul e stabilit prin lege, iar legea derivă din natura noastră
care se conduce după voinţa divină şi are în ea ceva nepieritor. Nu toate legile
sunt juste, criteriul de apreciere a justului fiind conştiinţa morală”.3
Hugo Grotius, jurist de forţă al Evului mediu, lansează ideea dreptului
raţional distinct de religie în vreme ce şcoala istorică a dreptului lansează
ideea că dreptul este un produs istoric.
În privinţa definirii dreptului propunem:
 dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către
stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea
comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un
climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării
drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale.4

1
Gh. Moca, Drept internaţional public, Ed. Era, Bucureşti, 1999, p. 57.
2
N.Popa, op.cit., p. 31.
3
A se vedea I. Hatmanu, Istoria doctrinelor juridice, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1993, p. 26.
4
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p.97.

12
 dreptul reprezintă totalitatea normelor juridice elaborate sau
recunoscute de puterea de stat, care au ca scop organizarea şi
disciplinarea comportamentului subiectelor de drept în cadrul
celor mai importante relaţii din societate, conform valorilor sociale
ale societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice a
căror respectare este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a
statului.5

Secţiunea a 3-a. Dimensiunea socială a dreptului.

Dreptul este un produs social, iar fenomenul juridic se regăseşte în


activitatea noastră zilnică din orice domeniu. Fără drept, cu normele şi
instituţiile sale, statul modern nu se poate ridica la dezideratul „ stat de drept”
în cadrul căruia drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt protejate.
Dreptul nu poate fi disociat de viaţa socială a omului. Realitatea juridică
este o componentă a realităţii sociale şi se intersectează cu realitatea
economică, politică etc.

Secţiunea a 4-a. Tipologia dreptului şi sistemul de drept.

Fenomenul juridic este extrem de complex şi aflat într-o continuă


evoluţie. Influenţele principale vin din sectorul economic şi politic.
Dreptul ca ştiinţă socială nu este static. Normele juridice şi instituţiile de
drept nu sunt permanente. Istoria dreptului demonstrează existenţa unor tipuri
de drept diverse atât din punct de vedre istoric, dar şi geografic cu puternice
influenţe socio-politice. Metoda tipologică de studierea a dreptului vizează
diferenţele dintre sistemele de drept, cât şi elementele comune.
Sistemele de drept aparţin de diverse culturi juridice care formează din
punct de vedere al dreptului comparat: „Familia de drept”. Familia de drept
grupează, conţine sisteme juridice naţionale ordonate din prisma trăsăturilor
comune ale acestora.
Doctrina română clasifică familia de drept în:
a. Marele sistem de drept romano-germanic;
b. Marele sistem de drept anglo-saxon;
c. Sistemele juridice şi religioase tradiţionale.
Secţiunea a 6-a. Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat.

După cum s-a arătat dreptul roman a jucat un rol esenţial atât sub
aspect normativ, cât şi sub aspect instituţional în elaborarea şi evoluţia
dreptului modern.
Profesorii Emil Molcuţ şi Dan Oancea arată că6 romanii au creat şi au
cercetat distinct dreptul privat de dreptul public. Potrivit acestei concepţii

5
C. Voicu, A.C. Voicu, Teoria generală a dreptului, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 46.
6
E. Molcuţ, D. Oancea, Drept roman, Casa de Editură şi Presă Şansa SRL, Bucureşti, 1993, pp. 7-8.

13
dreptul privat cuprinde norme juridice care apără interesele indivizilor în
opoziţie cu dreptul public care apără interesele statului. Această concepţie a
fost exprimată într-o formă clară abia către sfârşitul epocii clasice, în textul prin
care Ulpian precizează criteriile pe baza cărora putem distinge domeniul
dreptului public de cel al dreptului privat: „ publicum jus este quod ad statum
rei romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem” ( dreptul public
este cel care se referă la organizarea statului roman, iar dreptul privat- la
interesele fiecăruia).
Din punctul de vedere al dreptului intern, dreptul public are ca obiect de
reglementare relaţiile sociale ce vizează raporturile dintre cetăţeni şi stat sau
raporturile interstatale. Această diviziune a dreptului cuprinde: drept
constituţional, drept penal, drept administrativ, drept internaţional public etc.
În privinţa dreptului privat precizăm că acesta reglementează relaţiile
patrimoniale şi nepatrimoniale ale particularilor. În această diviziune regăsim:
drept civil, drept internaţional privat etc.

Secţiunea a 7-a. Factorii de configurare a dreptului.

Personalitatea dreptului este puternic influenţată de realitatea socială.


Dreptul nu este o creaţie spontană, el este un produs socio-istoric influenţat
direct de numeroşi factori după cum urmează:
 Mediul natural;
 Cadrul social-politic şi ideologic;
 Factorul uman;
 Religia, morala şi drepturile omului.

14