Sunteți pe pagina 1din 5

Cap. III.

Drepturile inviolabilitatii

1. Dreptul la viata si la integritate fizica si psihica (art. 22)

 Reglementare

Art. 22 din Constitutie prevede ca: "(1) Dreptul la viata, precum si dreptul la
integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus terorii
si niciunui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea
este interzisa".
Articolul 3 si art. 5 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevad ca
"Orice fiinta umana are dreptul la viata(...)"; "Nimeni nu va fi supus terorii, nici la pedepse
sau tratamente crude, inumane sau degradante".
Reglementari asemanatoare se mai gasesc si in art. 2 si art. 3 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si in Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene (art. 2-4).

 Continut

Examinand dispozitiile art. 22 din Constitutie se constata ca, intr-un singur articol,
sunt garantate trei drepturi fundamentale, primordiale ale fiintei umane in general: viata,
integritatea fizica si integritatea psihica.
Aceste trei drepturi fundamentale nu pot fi disociate, dreptul la viata nu poate fi
conceput fara integritate fizica, in timp ce latura psihica a vietii reprezinta o prelungire a
dreptului la viata.
In protejarea si garantarea acestor drepturi, statului ii revin, deopotriva:
- o obligatie negativa, de ordin general, de a nu aduce atingere acestor drepturi, adica de a
nu cauza moartea sau vatamarea integritatii fizice si psihice, de a nu recurge la masuri care sa
afecteze aceste drepturi in actiunile sale de protejare a valorilor societatii sau a drepturilor
altor persoane;
- obligatii pozitive, adica de a proteja individul impotriva oricaror atingeri aduse acestor
drepturi de catre alte persoane sau grupuri de persoane.
In legatura cu respectarea/garantarea dreptului la viata retinem una dintre putinele
decizii in care Curtea Constitutionala a Romaniei a realizat o "ierahizare", practic, a
normelor/principiilor constitutionale, din perspectiva valorii ocrotite. Astfel, Curtea a retinut
ca "dreptul la viata constituie un atribut inalienabil al persoanei si reprezinta valoarea
suprema in ierarhia drepturilor omului, intrucat este un drept fara de care exercitarea
celorlalte drepturi si libertati garantate de Constitutie si de instrumentele internationale
de protectie a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie", fapt ce determina caracterul
axiologic al acestui drept, care cuprinde atat un drept subiectiv, cat si o functie obiectiva,
aceea de principiu calauzitor al activitatii statului, acesta din urma avand obligatia de a proteja
dreptul fundamental la viata al persoanei.

2. Libertatea individuala (art. 23)

 Reglementare

Art. 23 din Constitutie prevede ca: "(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei
sunt inviolabile. (...)"
Libertatea individuala si-a gasit de timpuriu consacrarea in Magna Charta Libertatum
din 1215, Habeas Corpus Act din 1679, Petition of Rights din 1688, Declaratia Franceza a
Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, Declaratia Universala a Drepturilor Omului
din 1948, Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin consacrarea unor proceduri de protectie a
individului impotriva detentiunii arbitrare.

 Continut

Atat cu ocazia adoptarii Constitutiei, dar mai cu seama la revizuirea acesteia si ca efect
al valorificarii jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, libertatea individuala a
capatat o amanuntita reglementare, in acord cu exigentele dezvoltate in actele internationale
de referinta.
Textul constitutional utilizeaza doua concepte: "libertatea individuala" si "siguranta
persoanei".
Libertatea individuala priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se
comporta si misca liber, de a nu fi tinut in sclavie sau in orice alta servitute, de a nu fi retinut,
arestat sau detinut, decat in cazurile si dupa formele expres prevazute de legi si Constitutie.
Siguranta persoanei priveste ansamblul garantiilor care protejeaza persoana in
situatiile in care autoritatile publice, in aplicarea Constitutiei si a legilor, iau anumite masuri
de restrangere a libertatii individuala, garantii care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale.
Art. 23 din Constitutie stabileste:
a) principiul potrivit caruia libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile;
b) conditiile in care se permit derogari de la acesta si garantii specifice.
Cat priveste derogarile, retinerea si arestarea sunt masuri preventive privative de
libertate, in timp ce perchezitia constituie o modalitate de ridicare de obiecte si inscrisuri ce
pot servi ca proba in procesul penal.
Textul constitutional prevede in acest sens o conditie cu caracter general, care
vizeaza faptul ca aceste masuri sunt admisibile numai in cazurile si cu procedura prevazute de
lege.
Sunt reglementate si o serie de garantii specifice, care privesc durata masurilor
privative de libertate, precum si aspecte de ordin procedural, astfel:
- retinerea nu poate depasi 24 de ore
- arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal
- in cursul urmaririi penale arestarea preventiva se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si
se poate prelungi cu cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen
rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile
- in faza de judecata, instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic si nu mai
tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata,
punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au
incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii
de libertate
Textul constitutional prevede si o serie de drepturi ale persoanei retinute si arestate, in
scopul evitarii oricaror abuzuri ale autoritatii,
Dispozitiile art. 23 din Constitutie reglementeaza prezumtia de nevinovatie, potrivit
careia pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este
considerata nevinovata, precum si principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, potrivit
caruia nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.
Cu prilejiul revizuirii Constitutiei s-a introdus si dispozitia potrivit careia sanctiunea
privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala.

3. Dreptul la aparare (art. 24)

 Reglementare

Art. 24 din Constitutie prevede ca: "(1) Dreptul la aparare este garantat. (2) In tot
cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Declaratia Universala a Drepturilor Omului se refera, in art. 11 alin. (1) la
asigurarea "(...) tuturor garantiilor necesare apararii" persoanei acuzate de comiterea unui
act cu caracter penal.
De asemenea, Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene consacra dreptul la
aparare.

 Continut

Textul constitutional se refera la cele doua acceptiuni ale dreptului la aparare,


respectiv:
- dreptul la aparare in sens larg (ca posibilitate a oricarei persoane de a beneficia de toate
garantiile oferite de lege in cursul unui proces);
- posibilitatea partilor din cadrul unui proces de a fi asistate de un aparator calificat, de un
avocat.
Garantarea dreptului la aparare reprezinta o obligatie ce revine statului, in stransa
legatura cu alte reguli si principii incidente si in materia liberului acces la justitie, gasindu-si
reflectarea in drepturi si garantii procesuale pentru partile unui proces.

4. Dreptul la libera circulatie (art. 25)

 Reglementare

Art. 25 din Constitutie prevede ca: "Dreptul la libera circulatie, in tara si in


strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept. (2) Fiecarui
cetatean ii este aigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din
tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara".
Textul constitutional valorifica reglementarile internationale in materie, in special
Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Pactul International relativ la drepturile
civile si politice (art. 12-13).
Dreptul la libera circulatie este prevazut, la nivel european, si de Protocolul nr. 4
aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
(art. 2), precum si de art. 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

 Continut

Dispozitiile art. 25 din Constitutie reglementeaza atat libertatea de miscare a


persoanelor, in tara sau strainatate, cat si libertatea de stabilire a domiciliului sau resedintei in
tara sau strainatate.
Este prevazuta posibilitatea de a parasi teritoriul tarii, de a emigra si apoi de a reveni in
tara.
Legea stabileste conditiile exercitarii dreptului la libera circulatie, inclusiv restrangeri
ale exercitiului dreptului la libera circulatie, care trebuie sa fie in acord cu prevederile art. 53
din Constitutie, referitoare la conditiile restrangerii exercitiului unor drepturi sau libertati.
Aceste conditii trebuie respectate, deopotriva, cand este vorba despre cetateni sau straini,
libertatea de miscare vizand ambele categorii de titulari.
Este de precizat, insa ca, in cazul strainilor, libera circulatie si dreptul la stabilirea
resedintei si domiciliului fac obiectul unor reglementari speciale.
5. Dreptul la viata intima, familiala si privata (art. 26)

 Reglementare

Art. 26 din Constitutie prevede ca: "(1)Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata
intima, familiala si privata. (2) Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu
incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri".
Acest drept este consacrat si de art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului ["Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa (...)
Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau
atingeri"], art. 17 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 8
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, art. 7
din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

 Continut

In privinta vietii familiale, retinem faptul ca textul constitutional se refera la sensul


larg al notiunii, cuprinzand inclusiv raporturile de familie de fapt, distinct de relatiile de
familie rezultand din casatorie, a caror importanta a indrituit legiuitorul constituant sa
evidentieze distinct in art. 48, protectia relatiilor de familie rezultand din casatorie si din
legatura intre parinti si copii.
Viata privata se refera la intimitatea sau confidentialitatea pe care o persoana intelege
sa o pastreze in jurul sau (viata sentimentala, starea de sanatate, optiuni religioase, etc.). Viata
privata presupune si zone aflate la confluenta dintre spatiul intim si cel social, cum sunt datele
cu caracter personal - nume, adresa, varsta, stare civila. Tot in categoria vietii intime intra si
dreptul persoanei la propria imagine, drept recunoscut atat in jurisprudenta instantelor
nationale, cat si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Libertatea de actiune a unei persoane este in mod necesar limitata de dreptul celorlalte
persoane de a li se respecta drepturile si libertatile fundamentale sau valorile morale. De
aceea, Constitutia trebuie sa acorde acelasi nivel de protectie ambelor aspecte ale dreptului
persoanei de a dispune de ea insasi si sa consacre un just echilibru intre acestea, respectiv
intre dreptul persoanei de a se manifesta, prin actiunile sale, in mod liber, precum si dreptul
persoanei de a fi ocrotita de ingerintele altor subiecte de drept.
Sintagmele "bunele moravuri" sau "morala publica" sunt concepte evolutive, care
vizeaza de principiu norme de convietuire si de comportare in societate. Manifestarile
contrare moralei publice sunt social periculoase, pentru ca neaga una dintre conditiile de
existenta a societatii si pentru ca impiedica educatia tinerilor generatii in respectul fata de
valorile fundamentale, consacrate de Constitutie.

6. Inviolabilitatea domiciliului (art. 27)

 Reglementare

Art. 27 din Constitutie prevede ca: "(1) Domiciliul si resedinta sunt inviolabile.
Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara
invoirea acesteia(...)"
Inviolabilitatea domiciliului mai este reglementata si prin art. 12 din Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, de art. 8 al Conventiei pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale si de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.
 Continut

Potrivit art. 27 din Constitutie, domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu


poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia,
cu urmatoarele exceptii:
- executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti (motivate de faptul ca
mentinerea ordinii de drept impune luarea unor masuri urgente pentru restabilirea legalitatii);
- inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane (are in
vedere, practic, o stare de necesitate);
- apararea securitatii nationale sau a ordinii publice;
- prevenirea raspandirii unei epidemii.
Perchezitia domiciliara, care este tot o forma de limitare a inviolabilitatii
domiciliului, se dispune de judecator, fiind dispusa atunci cand persoana careia i s-a cerut sa
predea vreun obiect sau inscris care poate constitui o astfel de proba tagaduieste existenta sau
detinerea acestora sau cand exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii este
necesara pentru descoperirea si strangerea probelor.
Cat priveste notiunea de domiciliu, aceasta are in vedere locul unde o persoana
locuieste in mod permanent. Notiunea de resedinta se refera la locul in care o persoana
locuieste in mod temporar sau ocazional.