Sunteți pe pagina 1din 20

PRUNCUCIDEREA

Definiţia pruncuciderii. Clarificări conceptuale

Infracţiunea de pruncucidere constă în „uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după


naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere".
Se ridică problema stabilirii momentului care diferenţiază viaţa independentă (extrauterină) a
copilului de cea dependentă de organismul matern (intrauterină), respectiv de când începe calitatea
de nou-născut, şi anume:
- după expulzia copilului (deşi şi aceasta comportă discuţii, dat fiind faptul că expulzia poate fi
totală sau parţială) sau
- după declanşarea naşterii când copilul încă se mai află în corpul mamei (procesul naşterii îşi va
continua cursul în mod normal şi se va finaliza cu expulzia).

EXAMINAREA MEDICO-LEGALĂ

Examinarea medico-legală, ce trebuie să fie solicitată ori de câte ori este descoperit cadavrul
unui nou-născut, se efectuează la locul faptei, asupra mamei şi asupra cadavrului copilului.

1. Examinarea medico-legală la locul faptei

Medicul legist participă, ca membru în cadrul echipei complexe de cercetare criminalistică,


împreună cu ofiţerii criminarişti, procuror etc., la cercetarea efectuată la locul unde s-a produs
naşterea sau unde a fost găsit cadavrul copilului. In această calitate, medicul legist, după
efectuarea activităţilor criminalistice specifice fazei statice va contribui prin examinarea
cadavrului la stabilirea următoarelor elemente:
- dacă cadavrul este de nou-născut;
- intervalul de timp postmortem;
- prezenţa leziunilor traumatice;
- acordarea îngrijirilor după naştere;
- felul şi eventual cauza morţii.
De asemenea, medicul legist va participa şi la investigaţia criminalistică a locului faptei în
vederea evidenţierii, fixării, ridicării şi interpretării diferitelor urme şi mijloace materiale de probă
cum ar fi urme de sânge, placenta, cordonul ombilical, diferite instrumente sau materiale (vată,
feşe etc.) folosite pentru asistarea naşterii, rufe, cârpe îmbibate cu lichide specifice naşterii şi/sau
sânge, ambalaje în care a fost transportat cadavrul etc. După cercetarea efectuată la faţa locului,

1
cadavrul copilului nou-născut va fi transportat la instituţia medico-Iegală în vederea continuării
examinării prin autopsie.

2. Examinarea medico-legală a mamei

Examinarea medico-Iegală a presupusei femei care ar fi născut şi care şi-ar fi ucis copilul (în
intervalul de timp menţionat) se efectuează pentru a se demonstra:
1. dacă femeia respectivă a născut sau nu (cu alte cuvinte dacă din punct de vedere juridic
îndeplineşte circumstanţa personală de mamă, iar din punct de vedere medical dacă se află în
perioada de lăuzie (menţionăm că modificările generale şi locale determinate de sarcină revin la
normal în 6-8 săptămâni); diagnosticul naşterii recente se poate stabili după:

a) dimensiunile uterului, care involuează progresiv după naştere (la aproximativ 10-12 zile se află
la nivelul simfizei pubiene, iar în 5-6 săptămâni revine la forma şi volumul obişnuite);
b) prezenţa lohiilor (scurgeri vaginale ce traduc eliminarea mucoasei uterine de sarcină,
concomitent cu reconstituirea endometrului) sanguinolente (3-4 zile), sero-sanguinolente (4-8
săptămâni);
c) aspectul glandelor mamare, care sunt mărite de volum, cu mamelonul şi areola mamară
hiperpigmentate (coloraţie brună); la comprimare se constată secreţia lactată;
d) existenţa secreţiei lactate sub formă iniţial de colostru (sau primul lapte, ce apare în ultimele
luni de sarcină şi persistă 2-3 zile după naştere) şi, ulterior, de lapte matern propriu-zis;
e) laxitatea peretelui abdominal, care este flasc, moale, şi prezintă multiple cute (vergeturi), de
regulă liniare, de aspect striat, având o coloraţie cu tentă albăstruie iniţial, apoi albicios-sidefie,
dispuse oarecum paralel (pe o direcţie oblică sau orizontală); aceste cute, ce se produc datorită
microrupturilor straturilor subepidermice, consecutiv distensiei peretelui abdominal datorită
creşterii sarcinii, pot fi întâlnite şi la nivelul coapselor;
f) hiperpigmentarea liniei albe abdominale (bandă fibrotendinoasă ce se întinde de la procesul
xifoid la simfiza pubiană, medioabdominal, între marginile mediale ale celor doi muşchi drepţi
abdominali);
g) examenul genital, care evidenţiază modificările vulvo-vaginale şi ale colului uterin ori
eventualele rupturi care s-au produs în timpul naşterii;
h) testarea hormonilor proteici placentari (goradotrofine), sintetizaţi de placentă:
gonadotrofina corionică (H.C.G.), somatotropina corionică (H.C.S. sau hormonul
lactogenic placentar), relaxina, tireotropina corionică (H.C.T.).
2. dacă femeia care a născut este mama nou-născutului omorât, fapt ce poate fi demonstrat în
urma investigaţiilor de laborator serologice, prin examinarea comparativă mamă-copil a grupei
(sub-grupei) de sânge, H.L.A., profilului genetic (amprenta genetică);
3. dacă mama a prezentat tulburări psihice, cu diminuarea discernământului, de natura celor
prevăzute de legea penală; acest lucru presupune efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice.

2
3. Examinarea medico-legală a cadavrului nou-născutului

Cadavrul nou-născutului se examinează în cadrul instituţiei medico-legale, prin autopsia


dispusă de organele abilitate (prin ordonanţă). Medicul legist, după efectuarea autopsiei, trebuie să
răspundă la următoarele obiective:
1. să stabilească dacă cadavrul aparţine unui nou-născut sau făt la termen, deci dacă naşterea
s-a produs la termen, prin raportare la criteriile morfo-fiziologice ce caracterizează această vârstă,
şi anume:
- greutate între 2800-3500 g;
- înălţime între 48-54 cm;
- placentă cu o greutate de 500-600 g;
- cordon ombilical (cordonul ombilical, ce face legătura între mamă şi făt prin intermediul
placentei, este format din vasele ombilicale, două artere, unite între ele prin anastomoza Hyrtl şi o
venă, răsucite unele în jurul altora într-o dispoziţie spiralată şi înglobate în masa gelatinoasă
Wharton, toate aceste elemente fiind învelite în membrana amniotică care se continuă la nivel
extern cu tegumentul fătului) de aspect lucios, turgescent, roz-albăstrui, de consistenţă elastică,
având o lungime de 50-60 cm şi un diametru de 15-20 mm, fără inel de demarcaţie;
- părul de la nivelul capului are o lungime de 1-3 cm; nou-născutul prezintă păr şi pe corp,
numit lanugo - fire de păr subţiri, scurte, fără medulară şi care dispar în câteva zile după naştere;
- unghiile ajung la rebordul degetelor (la degetele de la picioare) sau le depăşesc cu puţin (la
degetele de la mâini);
- testiculele sunt coborâte în scrot la băieţi, iar labiile mari acoperă labiile mici la fete;
- pe corp, dacă îngrijirile imediat postnatale nu au fost acordate, se pot constata urme de sânge
matern şi de vernix caseosa (o substanţă grasă, alb-gălbuie, cu rol protector şi nutritiv, cunoscută
şi sub denumirea de „crusta de lapte").
2. să aprecieze durata vieţii intrauterine (în cazul în care cadavrul nu prezintă
caracteristicile morfofuncţionale ale unui făt la termen/nou-născut); reamintim că
perioada normală de gestaţie este de 280 zile = 40 săptămâni = 9 luni calendaristice
(o lună calendaristică are 30-31 de zile) = 10 luni lunare (o lună lunară durează 28 de
zile); durata vieţii intrauterine se stabileşte în funcţie de:
a) lungimea fătului, măsurată în centimetri:
- formula Balthazard-Dervieux: L (cm) x 5,6 = vârsta în zile;
- formula Haase, prin care se calculează vârsta în luni lunare; dacă lungimea fătului este peste
25 cm se împarte numărul de cm la 5 (exemplu: dacă L= 35 cm, atunci fătul are vârsta de 7 luni
lunare), iar dacă lungimea este sub 25 cm, se extrage rădăcina pătrată (exemplu: dacă L= 16 cm,
atunci fătul are vârsta de 4 luni lunare).
b) prezenţa punctelor de osificare (zone roşiatice cu diametrul de 4-5 cm, ce apar
pe fondul alb-cenuşiu al cartilajului); astfel, fătul la termen prezintă:
- punctul de osificare Beclard - epifiză distală femur;
- punctul de osificare Tapon - epifiză proximală tibie;
- punctul de osificare calcanean (apare din luna a Vl-a intrauterină);
- puncte de osificare sternale (apar din luna a VlI-a intrauterină).

3
c) R.A.C. (radial alveolar count) - parametru al maturităţii plămânului fetal,
numărătoarea alveolară radială semnifică: <2 = făt mai mic de 18 săptămâni; <3 = făt
mai mic de 3 săptămâni; <4 = făt de 3 săptămâni (pe preparatul histopatologic se
numără alveolele intersectate de linia imaginară ce porneşte de la o bronhiolă,
terminându-se perpendicular pe proximul sept conjunctiv).
3. să aprecieze dacă nou-născutul era viabil, adică dacă avea aptitudinile necesare de
a se adapta şi de a trăi în mediul extrauterin, ca o fiinţă independentă de corpul mamei.
Deşi acest aspect nu este luat în considerare în textul legii penale, pentru încadrarea juridică a
faptei fiind important numai dacă copilul s-a născut viu, viabilitatea nou-născutului poate fi un
element important atât în ceea ce priveşte gradarea pedepsei (pruncuciderea se pedepseşte cu
închisoare între 2 şi 7 ani), cât şi în stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.

Dintre criteriile de viabilitate menţionăm:


- lungimea mai mare de 38 cm;
- greutatea peste 1500 g (deşi, în condiţii deosebite de asistenţă medicală, limita greutăţii poate
fi coborâtă la 1000 g sau chiar 600 g).
Primele două condiţii caracterizează un făt în vârstă de 6 luni intrauterine.
- să nu prezinte malformaţii congenitale incompatibile cu viaţa;
- să nu prezinte o boală gravă contactată intrauterin (pneumonie, bronhopneu-monie,
meningoencefalită etc.);
- să nu fi aspirat lichid amniotic.
Prematuritatea se referă la copilul născut înainte de 37 săptămâni; în funcţie de greutate,
prematuritatea poate fi:
- de grad 1 - 2500-2000 g;
- de grad H - 2000-1500 g;
- de grad III - 1500-1000 g;
- de grad IV - sub 1000 g.
Prematurii pot fi sănătoşi (au o dezvoltare armonioasă şi nu prezintă afecţiuni) sau patologici
(cu o dezvoltare deficitară datorită unor factori ce au acţionat în timpul vieţii intrauterine)
4. să stabilească dacă fătul a fost născut viu.
Ca dovezi de viaţă extrauterină se consideră:
a) instalarea respiraţiei extrauterine sau pulmonare (intrauterin, fătul „respiră" cu
ajutorul 02 adus de sângele matern, prin placentă) ce poate fi obiectivată:
- macroscopic:
- plămânul respirat este destins de volum, umple cavitatea toracică, are o coloraţie roz-
marmorată, cu suprafaţa uşor neregulată, este elastic-moale, iar la palpare se percep
crepitaţii (senzaţie particulară generată de aerul din plămân);
- plămânul nerespirat este mic, nu umple cavitatea toracică, suprafaţa este netedă,
consistenţa este crescută, iar la palpare nu se percep crepitaţii;
- microscopic, prin examen histopatologic:
- în plămânul respirat alveolele pulmonare sunt destinse (aspect poligonal) iar bronhiile
deplisate;

4
- în plămânul nerespirat alveolele pulmonare nu sunt destinse (sunt colabate), iar bronhiile,
cu lumenul redus, au aspect stelat;
- prin docimazie pulmonară: .
- hidrostatică (proba Galen sau proba de plutire pulmonară) presupune introducerea unor
fragmente pulmonare, de diferite dimensiuni într-un vas cu apă. Docimazia este negativă
dacă fragmentele pulmonare cad la fundul vasului cu apă, definind plămânul nerespirat,
pozitivă dacă fragmentele pulmonare plutesc la suprafaţa apei, diagnosticând plămânul
respirat şi intermediară dacă fragmentele pulmonare plutesc în masa de lichid „între două
ape", ceea ce semnifică plămânul parţial respirat;
- histomorfometrică, cu aparatul Mignot.
b) pătrunderea aerului în tubul digestiv, obiectivată:
- macroscopic - stomacul şi ansele intestinale sunt destinse de aer (se consideră că deglutiţia
extrauterină este un fenomen vital);
- prin docimazie gastro-intestinală (proba Breslau), ce constă în introducerea stomacului şi
intestinului, după ce au fost ligaturate, într-un vas cu apă; prin înţeparea acestora, sub apă, se vor
observa bulele de gaz ce străbat lichidul către suprafaţă;
c) pătrunderea aerului în urechea medie, element mai dificil de apreciat în mod direct, la
autopsie, şi de aceea se apelează la docimazia otică (proba Gelle-Wreden), respectiv puncţionarea
timpanului sub apă; în cazul în care aerul a pătruns prin căile respiratorii în cavitatea urechii
medii, se vor observa bule de gaz ce străbat lichidul spre suprafaţă.
5. să determine durata vieţii extrauterine, având în vedere cerinţa legii penale, care precizează că
uciderea nou-născutului trebuie să se efectueze imediat după naştere (dar şi în timpul naşterii, aşa
cum am menţionat) pentru a se putea diferenţia pruncuciderea de celelalte forme de omor; dintre
indicatorii care permit aprecierea duratei supravieţuirii extrauterine menţionăm:
a) la nivelul tegumentului:
- corpul mânjit de sânge matern şi/sau vernix caseosa indică o supravieţuire scurtă (şi, totodată,
neacordarea îngrijirilor postnatale);
- culoarea pielii la naştere este cianotică, apoi devine roşiatică-vie (eritrodermia fiziologică),
coloraţie ce durează câteva zile;
- descuamarea fiziologică furfuracee sau în lambouri mici, ce apare la 2-3 zile, putând să persiste
2-3 săptămâni;
- părul fin de la nivelul corpului (lanugo) dispare în câteva zile de la naştere.
b) la nivelul cordonului ombilical
- la naştere este roz-albăstrui, lucios, sidefiu, turgescent şi se continuă cu pielea peretelui
abdominal (linia amnio-cutanată);
- după secţionare/rupere, la aproximativ 24 de ore, bontul restant se usucă (se mumifică) şi apare o
dungă roşietică la nivelul liniei amnio-cutanate, denumită inelul de demarcare sau şanţul de
eliminare;
- mumifierea bontului ombilical este urmată de căderea acestuia, într-un interval de 5-10 zile;
- la 2-3 zile după căderea bontului, plaga ombilicală se retracta şi se închide;
- la 3 săptămâni plaga ombilicală este complet vindecată.
c)la nivelul capului:

5
- bosa sero-sanguină (tumefacţie păstoasă, gelatinoasă, gălbui-roşiatică a părţilor moi
pericraniene, ce nu respectă suturile) dispare în 2-3 zile;
- cefalhematomul (revărsat sanguin situat între periost şi oasele craniului, ce nu depăşeşte
suturile dintre oase) se resoarbe în 30-40 zile.
Atât bosa sero-sanguinolentă, cât şi cefalhematomul sunt consecinţa trecerii fătului viu prin
conductul pelvi-genital îngust.
- prezenţa fontanelelor (zone neosificate, unde creierul învelit de meninge este acoperit numai
de pielea capului, situate la locurile de unire ale oaselor capului):
- anterioară (bregmatică-situată pe linia mediană, între osul frontal şi oasele parietale) de
formă romboidală la naştere (aproximativ 4/3 cm), se închide la vârsta de aproximativ 1 an
şi 6 luni;
- posterioară (lambdoidă - situată pe linia mediană între oasele parietale şi osul occipital),
de formă triunghiulară (atunci când există) la naştere (de aproximativ 0,7/ 0,2-0,3 cm); se
închide până la vârsta de 3 luni.
d) la nivelul aparatului cardio-vascular.
- inima nou-născutului - globuloasă, orizontalizată şi cu ventriculul drept mai dezvoltat decât
cel stâng, prezintă orificiul interatrial Botall care, de regulă, se închide la circa 2 săptămâni (uneori
poate persista sub forma unei fante);
- canalul arterial (care în viaţa intrauterină face legătura între artera aortă şi artera pulmonară)
se închide funcţional în 1-3 ore şi anatomic după 2-3 luni de la naştere;
- duetul venos Arrantius (care, în viaţa intrauterină, face legătura între vena ombilicală şi vena
cavă inferioară a fătului) se închide şi se fibrozează treptat după naştere.
e) la nivelul tubului digestiv:
- prezenţa aerului în stomac atestă o supravieţuire de aproximativ 5-10 minute; în cel mult 6
ore aerul umple intestinul subţire, iar după 12-24 de ore, aerul este regăsit pe toată întinderea
colonului;
- prezenţa meconiului (conţinutul intestinal al nou-născutului), material vâscos, verde închis,
fără miros, ce se ehmină treptat în 2-3 zile de la naştere.
6. să stabilească dacă nou-născutul a primit îngrijirile necesare după naştere (lipsa acestora
fiind un argument în favoarea pruncuciderii pasive); se va urmări dacă:
- cordonul ombilical a fost rupt (marginile franjurate) sau secţionat (marginile netede) şi dacă
a fost ligaturat sau nu;
- nou-născutul a fost spălat (nu prezintă urme de sânge matern şi/sau vernix caseosa), este
înfăşat şi i s-a făcut toaleta oculară, nazală şi bucală;
- a fost alimentat (prezenţa de lapte sau ceai în stomac).
După efectuarea autopsiei, medicul legist va întocmi raportul de constatare medico-legale
necropsică, în concluziile căruia trebuie să precizeze:
- vârsta copilului;
- dacă a fost născut viu;
- dacă a respirat;
- perioada de supravieţuire extrauterină;
- dacă a primit îngrijiri postnatale;
- felul morţii;

6
- cauza morţii;
- leziunile traumatice constatate;
- legătura de cauzalitate dintre leziunile traumatice decelate şi deces;
- grupa de sânge sau alte determinări de laborator care să permită identificarea mamei.

VIOLUL

Violul reprrzinta raportul sexual sau actul sexual oral ori anal, săvârşit asupra unei
persoane, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori
de a-şi exprima voinţa, precum şi orice act erogen cu penetrare vaginală sau anală,
realizat în condiţiile menţionate.
Caracteristicile infracţiunii de viol.

1. violul, poate fi produs prin următoarele modalităţi:


- raport sexual ceea ce înseamnă o activitate sexuală materializată prin pătrunderea
penisului natural în vagin (intromisiune);
- act sexual, respectiv acea activitate sexuală ce constă în pătrunderea penisului natural în
cavitatea bucală sau în anus;
- act erogen, înţeles ca activitate sexual-erotică finalizată cu introducerea în cavitatea
vaginală şi/sau anală a oricărui corp străin, altul însă decât penisul natural (penis confecţionat
artizanal, diverse obiecte dure, degetul făptuitorului etc), cu excepţia manoperelor medicale
realizate în scop de diagnostic sau terapeutic.

Expertiza medico-legală în cazul infracţiunii de viol se poate face prin examinarea victimei
şi a făptuitorului.

1. EXAMINAREA MEDICO-LEGALĂ A VICTIMEI

Prin examinarea medico-legală a victimei, ce trebuie efectuată cât mai rapid după
agresiunea sexuală, se pot obţine elemente probatorii în legătură cu activitatea sexuală
exercitată asupra victimei şi a constrângerii exercitate de făptuitor.
A. Activitatea sexuală exercitată asupra corpului victimei poate fi evidenţiată printr-o
serie de semne, comune sau diferenţiate, în funcţie de modalitatea folosită de făptuitor.

7
I. în cazul raportului sexual ce constă, reiterăm, numai în introducerea penisului natural în
vagin:
a) la bărbat sunt puţine elemente ce pot fi decelate, dar posibil de întâlnit:
- echimoze peniene, alungite şi subţiri, uneori discontinui (vibices) în regiunea
glandului şi prepuţului, eventual însoţite de mici eroziuni;
- tumefierea prepuţului;
- urme de conţinut vaginal şi păr pubian în regiunea colului (şanţul balanoprepuţial);
- contactarea unei boli venerice.
b) la femeie pot fi constatate următoarele semne:
- prezenţa spermei în vagin sau în regiunea pubiană ori perineală (dacă făptuitorul a ejaculat şi
nu a avut prezervativ) ce poate fi evidenţiată serologic chiar şi la 4-5 zile ia persoană şi la 10-12
zile la cadavru; prelevarea conţinutului vaginal devine obligatorie în infracţiunea de viol indiferent
dacă anterior victima a întreţinut sau nu raporturi sexuale şi de integritatea himenului;
- prezenţa firelor de păr pubian de la agresor;
- contactarea unei boli venerice; demonstrarea contaminării venerice, urmare a violului,
necesită uneori examinări repetate, deoarece manifestările apar, de regulă, după un anumit interval
de timp (sifilis - 1-4 săptămâni, gonoree - 2-21 zile etc);
- existenţa sarcinii consecutive violului;
- rupturi perineovaginale, rar, dar posibil în cazurile în care există o disproporţie majoră între
organele sexuale;
- rupturi himenale la femeile care nu au întreţinut raport sexual înainte de viol, ce interesează aşa-
numita „barieră medico-legală a castităţii", membrana care, fără a îndeplini vreo funcţie
fiziologică, este elementul considerat în mediul profan că diferenţiază starea de virginitate, de
deflorare, şi anume himenul.
Himenul este o plică a mucoasei
vaginale ce delimitează orificiul
extern al vaginului, sub forma unei
diafragme (situată între canalul
vaginal şi vestibulul vaginei) ce pre-
zintă o margine liberă, care deli-
mitează orificiul himenal şi o margine
aderentă (bazală) ce se continuă în
interior cu peretele vaginului
(mucoasa vaginală), iar în exterior cu
tegumentul labiilor mici (la acest
nivel se formează şanţul nimfo-hime-
nal cu fosetele mmfohimenale).
Denumirea acestei membrane provine
fie de la divinitatea terestră întru-
chipată în tânărul blond, cu aripi albe,
încununat cu trandafiri, ce ţine în

8
mână o făclie, fiul zeiţei Venus
(Aphrodita), ce patronează căsătoriile, conducătorul cortegiilor nupţiale, Hymenaios
De regulă inelar (cu un orificiu central sau excentric) sau semilunar (cu conca-vitatea
anterior), himenul se poate prezenta şi sub diverse alte forme, cum ar fi: zimţat sau franjurat,,
septat (cu două orificii) printr-o cută despărţitoare, verticală, completă sau incompletă, cribriform
(cu multiple orificii), imperforat etc.
Deoarece anatomistul Pineau 1-a comparat cu o floare, ruptura himenului a fost numită
deflorare (căderea florii) sau dezvirginare. In urma producerii rupturilor himenul va fi divizat în
lobuli himenali, ce persistă uneori până la prima naştere, după care resturile lor apar ca nişte mici
proeminenţe neregulate numite caruncule himenale (mirtiforme).
O formă particulară de himen o reprezintă himenul complezent sau rudimentar, care datorită
formei, mărimii, consistenţei, poate permite realizarea raportului sexual fără a se rupe.
Rupturile himenale recente, considerate ca atare până la cel mult 10-14 zile de la producere,
sunt asimetrice, cu traiect neregulat, delimitând lobuli cu marginile afrontabile, roşii, tumefiate,
uşor sângerânde sau cu coaguli sanguini aderenţi, de regulă complete (până la baza de inserţie) şi
mai frecvent multiple.
După 7-8 zile semnele menţionate se atenuează, în sensul reducerii sângerării (3-8 zile), a
edemului
posttraumatic (tumefierii) şi a durerii locale, concomitent cu evoluţia procesului de epitelizare şi
delimitare a lobulilor himenali (rupturile himenului nu se cicatrizează prin umplerea spaţiului
dintre rupturi cu ţesut de granulaţie), între care, uneori, se poate observa o fină linie albi-cios-
rozacee, ce continuă traiectul rupturii către baza himenului.

Rupturile vechi, ce separă lobulii himenali atrofiaţi, trebuie diferenţiate de crestăturile sau
incizurile congenitale care, de regulă, sunt simetrice şi incomplete, delimitând lobuli himenali cu
marginile subţiri, neafrontabile, de acelaşi aspect şi coloraţie cu restul himenului.
Virginitatea, care în sens etico-moral ar semnifica starea de puritate, de castitate, susţinută din
punct de vedere anatomic prin integritatea himenului, a evoluat de-a lungul timpului de la „regula
de aur", ce impunea menţinerea virginităţii până la căsătorie, la unele interpretări actuale conform
cărora o femeie normal dezvoltată fizic, în vârstă de 16-18 ani (criteriul vârstei este în scădere),
încă virgină, se consideră că are o dezvoltare afectivă insuficientă, se pierde, din punct de vedere
medico-legal şi juridic odată cu introducerea unui corp străin în vagin în modalităţile menţionate.
Sub acest aspect se pot deosebi:

9
a) dezvirginarea anatomică, ce poate fi susţinută prin pierderea integrităţii rumenului (atunci
când există) şi care poate fi produsă prin auto sau heteroagresiune; dezvirginarea heteroprovocată
se poate realiza cu consimţământul persoanei respective, prin raport sexual (considerată
dezvirginare fiziologică), prin act erogen vaginal (dezvirginare pseudofiziologică) şi prin
intervenţie medicală (dezvirginare terapeutică) sau fără consimţământ, ceea ce va constitui
infracţiunea de viol; în situaţia în care, cu ocazia dezvirginării se produc şi alte leziuni traumatice
loco-regionale, cum ar fi rupturi vaginale sau de perineu, perforaţii uterine, uneori cu penetrare
abdominală (prin act erogen) şi hemoragie consecutivă sau peritonită etc. se consideră
dezvirginare complicată sau patologică.
b) dezvirginarea funcţională sau psihologică numită şi pseudovirginitate, cu menţinerea
integrităţii himenului, dar cu alterarea castităţii în sens etico-moraî; pseudovirginitatea se poate
întâlni la femei care întreţin acte sexuale sau erogene, fără penetrare vaginală, dar şi „jocuri
sexuale" fără introducerea penisului, uneori cu posibilitatea contactării unor boli venerice sau a
sarcinii, prin ejaculare „anteportas".
c) dezvirginarea psihică întâlnită în cadrul unor tulburări psihice de intensitate psihotică,
caracterizată prin faptul că persoana respectivă crede că a fost dezvirginată (fie de alte persoane,
de regulă importante în plan social, fie de entităţi fantastice, cu puteri supranaturale, spre exemplu
demoni, masculini - incubi ori feminini - succubi, îngeri, monştri etc. sau de evenimente) cu toate
că în mod obiectiv nu se poate proba nicio penetrare vaginală consecutivă unui raport sexual sau
act erogen; există şi forma opusă respectiv de virginitate psihică, în care situaţia se prezintă în sens
invers, femeia considerându-se virgină deşi a întreţinut raport sexual sau act erogen vaginal iar
uneori chiar a născut.

- modificarea culorii mucoasei vulvo-vaginale care de la nuanţa roz-pală ar deveni


hiperemică, de aspect violaceu, datorită accentuării vascularizaţiei posttraumatice este un semn
inconstant şi nesigur (se întâlneşte şi în timpul menstruaţiei datorită modificărilor circulatorii
locale induse de constelaţia hormonală);
- alterarea reliefului endovaginal; în mod normal suprafaţa mucoasei vaginale este neregulată,
datorită unui relief reprezentat printr-o serie de încreţituri ce formează câte o coloană longitudinală
vaginală, anterioară (mai proeminentă) şi una poste-rioară, de la care emerg orizontal, bilateral,
plicele vaginale (prin întrepătrunderea acestui relief cavitatea vaginală devine virtuală); se
consideră că la femeia cu activitate sexuală sau care a născut, relieful menţionat este mai puţin
evident, dar şi acest semn este incert.
In cazul actului sexual ce se poate realiza, aşa cum am precizat, prin introducerea penisului
natural în cavitatea bucală sau în anus:
1. actul sexual oral nu poate fi susţinut în mod obiectiv din punct de vedere medico-legal,
leziunile traumatice descrise de unii autori ca fiind consecutive introducerii penisului în
erecţie în cavitatea bucală, reprezentate prin eritem posttraumatic sau echimoze, localizate
mai frecvent în părţile profunde, superior şi lateral (văl palatin) sunt, mai degrabă, o
încercare de a ajuta victima decât o probă ştiinţifică; uneori, în cazul ejaculării, poate fi
evidenţiată existenţa spermei.
2. actul sexual anal poate fi probat în temeiul următoarelor constatări:
a) la nivelul penisului

10
- aceleaşi leziuni traumatice elementare menţionate la raportul sexual,,dar mai bine conturate,
sub forma echimozelor, alungite şi subţiri, uneori întrerupte (vibices), însoţite de eroziuni,
longitudinale, de mici dimensiuni la nivelul glandului şi prepu-ţului consecutive frecării;
- tumefierea prepuţului;
- urme de conţinut anal în zona şanţului balanoprepuţial;
- contactarea unei boli venerice.
b) în regiunea anală, denumire care, din perspectiva probaţiunii medico-legale, ar
cuprinde ultima porţiune a rectului (canalul anal) şi anusul (orificiul prin care rectul
se deschide la exterior). Canalul anal cu o lungime de 3-4 cm prezintă un relief
accidentat în regiunea superioară, ce formează zona colonară (coloanele longitu-
dinale Morgani) cu o parte circulară proeminentă (zona hemoroidală), de aspect
albăstrui, separată prin linia anorectală (pectinată) de zona intermediară sau de tran-
ziţie, de până la 1,5 cm înălţime, cu mucoasa albăstrui-lucioasă. Această zonă este
separată prin linia albă Hilton, de zona cutanată sau externă, cu piele fină, pigmentată, lipsită de
fire de păr şi glande, ce face trecerea către tegumentul perineului, nivel la care se află anusul cu o
piele modificată fină (zona anocutanată), cu multiple cute radiale. Am făcut aceste referiri
anatomice, poate mai amănunţite, pentru a se înţelege că, în cazul unui act sexual anal, pot fi
evidenţiate:
- urme de spermă, ce trebuie căutate profund, în zona colonară sau chiar dincolo de canalul
anal (în ampula rectală);
- contactarea unei boli venerice în regiunea anorectală;
- leziuni traumatice ce îmbracă aspecte diferite după cum ne referim la un act sexual recent
(acut) sau unul cronic (repetat);
Astfel, agresiunea recentă, care de cele mai multe ori nu are expresivitate clinică, datorită
dilatabilităţii sfmcterului anal, poate determina excoriaţii şi/sau fisuri ale mucoasei paralele cu
cutele radiale ale anusului sau, în penetrările mai profunde, dispuse longitudinal în zona pectinată,
cu aspect umed, sângerând şi uneori însoţite de echimoze alungite, fine sau chiar de rupturi ale
perineului, în timp ce actul sexual repetat (cronic) produce modificări ce constau în relaxarea
anusului (aspect beant), orificiul anal uşor întredeschis (faţă de situaţia normală, când regiunea
anală este virtuală prin întrepătrunderea reliefului), oval ar, cu axul mare dispus antero-pos-terior,
deformarea în pâlnie a regiunii (anus infundibuliform) care uneori capătă aspect de anus vaginizat,
cu proeminenţa mucoasei în exterior, ştergerea pliurilor şi cu incontinenţă de fecale. Menţionăm că
astfel de modificări pot fi constatate şi în diverse afecţiuni netraumatice, cum ar fi
megadolicocolonul, boala hemoroidală etc, ceea ce necesită un diagnostic diferenţiat.
3. In cazul actului erogen, vaginal sau anal, realizat prin introducerea oricărui corp străin, cu
excepţia penisului natural, leziunile traumatice sunt, de cele mai multe ori, grave, datorită
complicaţiilor cum ar fi perforaţii ale uterului sau ale intestinului, rupturi de perineu etc. cu
consecinţe, uneori infirmizante sau chiar mortale; o astfel de agresiune se poate realiza cu:
- obiecte dure, cum ar fi beţe, crengi, penis artificial, deget etc;
- substanţe cu acţiune toxică locală ce provoacă arsuri chimice;
- substanţe lichide sau corpuri incandescendente ce determină arsuri termice sau electrice;

11
- aer, sub presiune, cu explozia intestinului, în cazul introducerii prin anus. Examinarea
medico-legală poate evidenţia, uneori, pe lângă leziunile traumatice,
fragmente din materialul străin cu care s-a produs agresiunea.
B. Constrângerea exercitată asupra victimei. Examinarea medico-legală poate contribui
la stabilirea constrângerii (explicite) fizice şi la argumentarea medicală a stării care nu i-a permis
victimei să se apere ori să-şi exprime consimţământul (constrângerea implicită).
1. Constrângerea fizică poate fi susţinută din punct de vedere medico-legal, prin
existenţa leziunilor traumatice, care au următoarele caracteristici:
- sunt localizate atât în zone de elecţie: feţele interne ale coapselor, perineu, sâni (la femei),
cât şi în zone ce sugerează încercarea de imobilizare a victimei: antebraţe (încheietura mâinilor),
gambe (glezne), uneori în zona capului şi gâtului, în cazul în care se încearcă împiedicarea
victimei să strige după ajutor sau inducerea unei stări asfrxice;
- sunt diverse, însă, mai frecvent sunt reprezentate prin echimoze (ovalare, ce sugerează
comprimarea cu degetele, sau circulare şi mai înguste, situate în jurul încheieturilor mâinilor sau
picioarelor, în imobilizare), excoriaţii (semilunare şi izolate orientează către acţiunea unghiilor,
multiple şi paralele sugerează târârea etc.) sau plăgi (mai ales muşcate, cu localizare diversă, dar,
mai frecvent întâlnite la gât, sâni, regiunea pubisului şi perineului);
- au gravitate diferită, de la cele superficiale la cele grave, infirmizante sau chiar mortale;
- pot fi produse atât cu mijloacele proprii făptuitorului (mână-degete, gură etc.) cât şi cu
diverse obiecte aflate la îndemână ori aduse în mod special (ce traduce intenţia premeditată).
Aceste elemente probatorii medico-legale trebuie corelate cu datele obţinute din investigaţia
criminalistică, printre care un loc important este ocupat de aspectul hainelor victimei, rupte,
murdare de pământ, sânge, spermă etc.
2. In ceea ce priveşte situaţia în care făptuitorul profită de starea particulară a vic-
timei, care nu-i permite acesteia să se împotrivească agresiunii sexuale sau să-şi exprime
consimţământul (constrângerea implicită), expertiza medico-legală poate stabili:
- starea de inconştienţă consecutivă comei, epilepsiei, agoniei, hipnozei, intoxicaţiei cu
substanţe sedaţiv-hipnotice, alcool etc. (ceea ce ar impune efectuarea cât mai rapidă a examinării
medico-legale, inclusiv sub aspect toxicologic, astfel încât buletinul toxicologic să poată fi
relevant);
- diverse tulburări psihice care înlătură sau reduc discernământul (schizofrenie, debilitate
mintală etc);
- boli organice, care afectează capacitatea de apărare împotriva agresorului: paralizii, starea de
surdo-mutitate sau de convalescenţă după o boală gravă etc.
- stări fiziologice: somnul (numai cel profund şi asociat cu confuzia asupra făptuitorului ar
permite violul prin raport sexual dar numai la femeile cu activitate sexuală anterioară), extremele
de vârstă, oboseala accentuată etc.

2. EXAMINAREA MEDICO -LEGALĂ A FĂPTUITORULUI

Examinarea medico-legală a făptuitorului evidenţiaza:


1. leziuni traumatice:

12
- produse de victima care încearcă să se împotrivească; astfel de leziuni traumatice pot interesa
planul anterior al corpului făptuitorului, întâlnindu-se cu precădere la nivelul feţei, gâtului şi
trunchiului, în partea superioară, la nivelul umerilor şi antebraţelor, fiind reprezentate, mai ales,
prin excoriaţii uneori paralele şi uşor distanţate între ele, generate de unghii, şi plăgi (uneori
muşcate), dar şi în zona genitală, sub formă de echimoze şi hematoame consecutive lovirii active
sau de plăgi muşcate (uneori cu amputarea penisului);
- produse prin penetrarea brutală a victimei, în cadrul raportului sexual sau al actului sexual anal
cu apariţia unor echimoze alungite, discontinui la nivelul penisului însoţite frecvent de mici zone
excoriat-erozive, dispuse longitudinal şi de tume-fierea prepuţului.
2.urme de conţinut vaginal sau anal la nivelul penisului şi eventual păr pubian, de
la victimă, în regiunea puboperineală (prin examen de laborator se poate stabili şi
profilul genetic al victimei).
3. contactarea unei boli venerice.
4. urme de spermă în vagin când făptuitorul este de sex feminin sau în anus;
menţionăm şi posibilitatea producerii sarcinii în astfel de situaţii.
De asemenea, prin determinări de laborator (serologice, genetice), poate fi probată identitatea
făptuitorului, de regulă a celui de sex masculin, stabilindu-se grupa de sânge şi/sau profilul
genetic, pe baza spermei recoltată de la victimă sau prin analiza prezervativului.
Considerăm a nu fi lipsită de interes, prezentarea categoriilor de violatori, mai frecvent
întâlnite în practică, deşi realitatea a demonstrat că aceştia sunt foarte diferiţi, greu de clasificat, cu
atât mai mult cu cât pot aparţine oricărei categorii sociale. Din această perspectivă pot fi descrise
patru categorii de violatori de sex masculin:
I. categoria celor care nu au încredere în forţele proprii şi încearcă, prin viol, să-şi
demonstreze că pot depăşi diverse obstacole (power reasurence); de regulă astenici,
atacă victimele singuratice prin surprindere (cum ar fi în somn), prin spate sau având
în mod frecvent faţa acoperită pentru a nu fi recunoscuţi, iar dacă posedă arme le
folosesc numai pentru intimidare; cu astfel de agresori, care au tendinţa de a lua de la
victimă diverse „amintiri'', se poate dialoga sau chiar negocia.
II. categoria celor care, fiind conştienţi de puterea de care dispun, încearcă să şi-o
pună în aplicare (power assertive); indivizi atletici, de regulă, sportivi de performanţă sau
care au practicat sportul de performanţă, îşi selectează victima, pe care o brutalizează (îi
rupe hainele, îi produce leziuni traumatice) învingându-i împotrivirea prin forţă.
III. categoria celor care îşi exteriorizează furia (anger retaliatory), alegându-şi victime simbolice,
cum ar fi prostituatele, cărora le provoacă multiple leziuni traumatice, uneori mortale, pentru a le
pedepsi, satisfacţia lor sexuală fiind secundară.
IV. categoria violatorilor care se excită datorită suferinţei provocate victimei (anger excitation),
pe care o chinuiesc, supunând-o la diverse acte sadice.
Susţinerea din punct de vedere medico-legal, prin mijloace de probă obiective a infracţiunii de
viol, nu întotdeauna este facilă întrucât, aşa cum afirma Voltaire (Francois Mane Arouet, 1694-
1778), „violul este mai dificil de probat decât de făcut", dat fiind faptul că „nimic nu este mai
fragil decât consimţământul la un raport sexual", nefiind rare cazurile în care o activitate de natură
sexuală, iniţial acceptată, este prezentată ulterior ca fiind săvârşită împotriva voinţei. In final
menţionăm că:

13
- o femeie adultă sănătoasă din punct de vedere fizic, aflată în stare vigilă, nu poate fi violată
de un singur bărbat fără constrângere;
- dezvirginarea nu este posibilă în somn;
- numai prezenţa spermei nu este suficientă pentru a dovedi raportul sau actul sexual şi nici
constrângerea;
- himenul intact nu exclude o agresiune sexuală consumată cu penetrare, în cazul celui
complezent, sau fără penetrare, sub formă de tentativă cu, frecvent, ejaculare ante-portas, după
cum nici o dezvirginare recentă nu este întotdeauna heteroprovocată.

1. Probarea raportului sexual se face prin examen clinic si examene de laborator:


A. Clinic: se face în funcţie de prezenţa sau absenţa virginităţii în momentul savirsirii violului;
- daca femeia a fost virgina (situatie pe care legea nu o mentioneaza ca agravanta in calificarea
infractiunii), partea obiectiva a realitatii unui raport sexual o constituie prezenta rupturilor
himenului. In raport cu forma himenului, rupturile pot varia ca aspect, dar important pentru
expertiza este diagnosticul de ruptura recenta. Acest diagnostic este posibil intr-un interval de 7-10
zile de la producerea raportului sexual, in acest interval
(mai ales in primele 3-5 zile), rupturile avind: marginile rosii singerinde, infilitrate
tumefiate neregulate, dureroase la examinare, si citeodata supurate. Dupa aceste interval
de timp, semnele deflorarii recente dispar si incepe procesul de vindecare a rupturilor
himenale, cu formarea de tesut cicatricial fin, avind la inceput o culoare alb-roscata, apoi
alba sidefata. Marginile rupturii se subtiaza si se indeparteaza, iar himenul, odata rupt, nu
se mai reface. In aceasta situatie, medicul legist etichetetaza ruptura ca fiind veche (prin
aceasta intelegindu-se mai veche de 10-11 zile) nemaiputindu-se proba realitatea unui
raport sexual recent. Bineinteles ca rupturile vechi trebuie diferentiate de incizurile
naturale. Probleme deosebite ridica himenele complezante (dilatabile), care avind o
elasticitate mai mare, permit efectuarea raportului sexual fara a se rupe (situatiile in care
femeia ramine d.p.d.v. anatomic virgina). Concomitent cu rupturile himenului se produce
si o hemoragie de intensitate variabila, care poate fi constatata si cu ocazia examinarii
medico-legale, dar care trebuie diferentiata de o eventuala metroragie prin examinarea
microscopica a singelui.
Diagnosticul pozitiv al deflorarii poate intimpina si unele dificultati, datorita marii
varietati a formelor de himen, uneori lipsei hemoragiei si durerii, alteori unor dificultati de
examianre si interpretare. De asemenea, trebuie amintim faptul ca in cazul raportului
sexual executat incomplet (coit ante portas), rupturile neproducindu-se, realitatea

14
raportului sexual trebuie probata prin alte mijloace.
- daca femeia nu a fost virgina, probarea realitatii raportului sexual nu se poate face in
cadrul expertizei medico-legale decit prin evidentierea prezentei spermei in vagin (cu
conditia ca victima sa se prezinta la scurt timp spre examinare - max. 24-36h si sa nu-si fi
facut toaleta). In acest caz se face o recoltare a secretiei vaginale cu ajutorul unei anse, se
prepara un frotiu, iar dupa colorarea (cu albastru de metilen sau cu eritrozina amoniacala)
se examineaza preparatul la microscop pentru decelarea spermatozoizilor.
B. Examene de laborator:
- este necesara datarea raportului sexual:
- sub 24 ore de la actul sexual, spermatozoizii sunt mobili (la nivelul glerei
cervicale, mobilitatea se pastreaza 3 zile)
- capete de spermatozoizi pot fi observate pina la 120 ore dupa actul sexual
- lipsa spermatozoizilor nu implica absenta actului sexual (violatorul poate avea
azoospermie sau se poate produce liza spermatozoizilor)
- pentru evidentierea spermei, se pot determina:
- fosfataza acida de origine prostatica
- glicoproteina P30 (specifica pentru sperma umana) - prin reactie
imunologica, poate persista in vagin 13-47 ore
- LDH-C4 este strict specifica pentru sperma (se gasesste in testicole,
spermatozoizi si lichid seminal), aparind la pubertate. Folosindu-se
electroforeza conventionala LDH-C4 a putut fi identificata in pete vechi de
4 saptamini.
- human prostate specific antigen (PSA sau seminoproteina, este o
glicoproteina cu greutate moleculara de 23 kDa) este specific pentru
sperma chiar la cei vasectomizati sau azoospermici. Se detecteaza folosind
un ser hiperimun si cu ELISA. Nu da reactii incrucisate cu saliva, urina,
secretia vaginala sau singele menstrual.
2. Probarea lipsei de consimtamint a victimei.
- constringerea prin violente fizice se poate realiza in cazul unei disproportii fizice intre
victima si agresor sau in cazul unui atac neasteptat din partea agresorului; constringerea se
probeaza medico-legal prin gasirea urmelor de violenta (escoriatii, echimoze) care se cauta
la nivelul fetelor anterioare ale coapselor, pe git, in jurul gurii, pe membrele superioare,

15
torace (mamele). In legatura cu posibilitatea de savirsire a violului asupra unei femei
adulte, in deplinatatea facultatilor sale fizice se considera ca ea nu poate fi violata de catre
un singur barbat, fiind capabila de a se apara si de a opune rezistenta, putindu-se ajuta si
de miscarile bazinului.
- starea de oboseala pronuntata a femeii sau violul savirsit in grup de mai multi barbati pot
determina producerea unui raport sexual fara consimtamint.
- violul se mai poate produce de asemenea abuzind de imposibilitatea victimei de a se
apara, de a opune rezistenta. Aceasta imprejurare se poate crea cind victima este in
convalescenta dupa o boala grava, virsta inaintata, minore, in cazul paraliziei, surprinderea
victimei intr-o pozitie improprie de a se apara sau prin producerea unei stari de
inconstienta prin tentaiva de strangulare.
- se poate savirsi violul si in timpul agoniei.
- în starea de somn fiziologic profund, violul este posibil datorita confuziei de persoane pe
care victima o poate face. Deflorarea este insa imposibila in timpul somnului.
- la oligofrene (idiotenie si imbecilitate) este posibil violul, deoarece discernamintul
victimei este complet compromis in ceea ce priveste actul sexual. Si alte boli psihice cu
tulburari de constiinta pot permite savirsirea violului.
- stari de inconstienta care duc la lipsa consimtamintului se mai pot obtine cu ajutorul
narcoticelor sau al somniferelor. Somnul hipnotic poate sa permita savirsirea violului, caci
victima nu are posibilitatea de a se apara sau a opune rezistenta.
- frecvente sint cazurile cind violul se poate produce sub influenta alcoolului, fiind posibil
numai atunci cind femeia se afla intr-o stare de betie profunda, care o lipseste de
posibilitatea de apreciere critica a faptelor si este incapabila de a se apara. Starea de
ebrietate usoara nu altereaza posibilitatea de a se apara, de a opune rezistenta, nealterind
discernamintul si constiinta. Ebrietatea de grad mediu produce numai diminuarea
capacitatii femeii de a se opune si de a aprecia situatia, dar nu o face sa dispara complet.
Alte imprejurari care pot duca la comiterea infractiunii de viol sint create de
influentele psihice exercitate asupra femeii care isi da consimtamintul in mod silit. In
aceasta imprejurare, femeia nu se opune fizic, deoarece este amenintata sau santajata.
Aceasta categorie de situatii care pot favoriza savirsirea unui viol nu intra in competenta
expertului medico-legal; ele trebuie probate de organele judiciare, medicului revenindu-i
doar sarcina constatarii producerii raportului sexual si a stabilirii celorlalte date de ordin

16
medical amintite mai sus.
Raportul sexual cu o minora nu este viol atunci cind fapta se savirseste cu
consimtamintul (chiar viciat) al victimei.
3. identificarea violatorului:
- determinarea grupei sangvine a violatorului
- 75-80% din populatie sint secretori (elimina Ag de grup sangvin prin umorile biologice)
- peptidaza A
- fosfoglucomutaza
- exista in sperma un raport Testosteron (T) / Dihidrotestosteron (DHT) care este specific pentru
fiecare individ. In sperma uscata concentratiile sint:
T = 0,32-0,80 ng/ml, DHT = 0,53-0,84 ng/ml
iar in sperma proaspata:
T = 0,43-0,93 ng/ml, DHT = 0,78-0,98 ng/ml
[Concentratiile testosteronului nu depind de fertilitate.
Fenoxibenzamina administrata in doza de pina la 20 mg/zi, induce aspermie !
Cimetidina determina o crestere a concentratiei testosteronului, in timp ce alcoolul determina o
scadere.]
- amprenta ADN din urmele biologice, sau a produsului de concepţie (filiaţie)

Pe lângă deflorarea fiziologică, se pot întâlni şi deflorări patologice, produse prin:


- agresiuni sexuale la copii mai mici de 10-12 ani (cu rupturi perineale sau vaginale)
sau la femei bătrâne, cu craurozis vulvar (cu leziuni similare sau chiar cu explozii ale
fundurilor de sac vaginale);
- deflorare cu degetul (de către impotenţi sexuali);
- impetuozitate sexuală şi disproporţii ale organelor genitale.
Rupturile himeneale trebuie diferenţiate de incizurile congenitale, iar în situaţii litigioase,
dilatabilitatea orificiului himeneal va înclina spre virginitate sau deflorare. Rupturile
himeneale diferă în raport de forma himenului:
- himenul inelar se rupe în 2-3 locuri diferite, mai frecvent în cadrul postero-inferior;
- himenul semilunar se rupe în 2-3 părţi laterale;
- himenul labial se rupe la nivelul comisurii posterioare.

17
Constatarea morfologică a rupturilor himeneale se face printr-un examen clinic şi
examen stereoscopic (himenoscopic).

Reţineţi

 Rupturile membranei himeneale sunt situate, de obicei, în jumătatea inferioară


(himen inelar sau semiinelar) sau lateral (himen labial). Rupturile recente au culoare
roşie, iar marginile sângerează (hemoragia durează 3-4 zile, iar la baza himenului
până la 8-10 zile). Marginile rupturii sunt uşor tumefiate, iar sensibilitatea locală este
crescută.

 Existenţa himenului complezant (dilatabil) permite raport sexual fără deflorare.

b) se cercetează şi se identifică secreţia spermatica în căile genitale şi pe îmbrăcămintea


intimă.

La femei cu viaţă sexuală, rupturile himeneale vechi nu permit diagnosticul pe baza


aspectului himenului.
Rupturile vechi se prezintă ca mici şanţuri la baza himenului, de culoare albă-rozie,
epitelializate, marginile libere rotunde, însoţite de dispariţia pliurilor vaginale în caz de
raporturi sexuale repetate.
Diagnosticul se stabileşte prin cercetarea şi identificarea secreţiei spermatice în căile
genitale şi pe îmbrăcămintea intimă a victimei.
1.2. Cercetarea semnelor de violenţă pe corpul victimei şi pe corpul agresorului
Se face după metodologia generală.
Se va insista asupra semnificaţiei acestora, plecând de la localizarea lor şi tipul de leziune.
La victimă, frecvent se întâlnesc echimoze şi excoriaţii de forme diferite, localizate pe părţile inteme ale
coapselor, în jurul organelor genitale externe, pe braţe, faţă, gât, în regiuni inaccesibile autoprovocării etc.
La agresor, apar echimoze şi excoriaţii (reacţii de apărare ale victimei).

1.3. Precizarea imposibilităţii de apărare sau de consimţământ

Imposibilitatea de apărare presupune stabilirea existenţei unei afecţiuni, stări fiziologice sau psihice
ale victimei ce o fac incapabilă de a se apăra.

18
• în situaţii de ameninţare, de suprimare a stării de conştientă (droguri, alcool), semnele de violenţă
pot lipsi.
In situaţii de ameninţare, de suprimare a stării de conştienţă ( droguri, alcool), semnele de violenţă
pot lipsi.
Imposibilitatea de a consimţi presupune stabilirea discernământului critic.

1.4. Stabilirea complicatiilor violului

- sarcină;
- transmiterea unei boii venerice sau contagioase (SIDA);
- producerea unor afecţiuni organice şi/sau psihice.
A. Stabilirea virginităţii. Este solicitată frecvent pentru a proba falsitatea unor
informaţii calomnioase sau pentru a confirma realitatea vieţii sexuale.
Se bazează pe examenul morfologic şi fiziologic al membranei himeneale.
B. Morfologia himeneală. în raport de înălţimea, aspectul marginii libere şi orificiului
himeneal circumscris consecutiv, himenul, descris încă din secolul al XVII-lea de Pineau,
are o formă inelară (70% din cazuri), semilunară (20%) şi în rest forme poliforme, în
multe situaţii devenind un marker fidel de lipsă a vieţii sexuale. Alteori, diversitatea
acestor forme merge până la ceea ce se numeşte himen complezant, ce permite un
raport sexual fără pierdere aparentă a integrităţii sale anatomice.
Cu vârsta, himenul se fibrozează şi pe un fond de craurozis vulvar (atrofie genitală) devine „inviolabil
de la natură", riscând leziuni mult mai extinse în caz de violenţe sexuale.

Himenul inelar se insera pe tot introitul vaginal, având o înălţime mai mare sau mai mică şi o margine
liberă netedă sau franjată prin crestături congenitale. Când înălţimea sa este mai accentuată (0,5-1 cm),
orificiul himeneal circumscris are dimensiuni reduse (diametru 0,5-1 cm), devenind un marker fidel
de integritate himeneală (virginitate). Când înălţimea membranei inelare este îngustă (0,2-0,5 cm),
orificiul himeneal va fi mai mare (2-2,6 cm diametru) şi nu va oferi elemente anatomice de
integritate himeneală, raportul sexual fiind posibil fără deflorare (himen complezant).
Marginea liberă franjată a acestui tip de himen conferă incizurilor congenitale câteva
atribute morfologice ce le disting de rupturile himeneale:
- sunt localizate pe toată circumferinţa himenului;
- au aceeaşi coloraţie cu restul mucoasei himeneale;
- nu merg niciodată până la baza de inserţie a himenului.

19
Himenul semilunar implică inserarea sa pe o parte a introitului vaginal. Există şi himene
multiperforate (cribriforme), himene cu sept (biorificiale), imperforate (la primele menstre
produc hematocolpos ce implică o incizie de urgenţă).
Atributele morfologice de lipsă a vieţii sexuale le conferă himenul imperforat, crib-
riform, cu sept sau inelar şi semilunar, ce circumscriu un orificiu himeneal de dimensiuni
reduse (sub 1-1,5 cm), care nu permit un raport sexual fără deflorare.

Himenul se examinează morfologic şi funcţional

Morfologic:

 forma generală - inelară, semilunară, labială, cribriformă, cu sept, cu prelungiri


apendiculare, himen dublu, imperforata;

 orificiul - marginea liberă (netedă, uşor ondulată, neregulată cu crestături adânci, lobulata,
franj urată);
 mărimea - la extensie moderată 1-1,5 cm;
 lăţimea membranei - 2 mm - 1,5 cm;
 structura - epitelială, moaie sau fibroasă (în funcţie de vârstă);
 culoarea mucoasei vulvare şi a himenului - roză cu pliurile feste;

Funcţional:

 elasticitate;
 dilatabilitate;
 sensibilitate locală (mai accentuată la virgine).

20