TEHNOLOGIA CREŞTERII OVINELOR

1. Importanţa creşterii ovinelor

Specia ovină este caracterizată printr-o producţie multiplă, furnizând crescătorilor şi
consumatorilor atât
 produse alimentare, carne, lapte, cât şi
 diferite materii prime pentru industria uşoară – lână, pielicele, piei etc.
Pieile argăsite sunt folosite în general pentru confecţii ca şi pielicele provenite în special de la rasa
Karakul.
Laptele de oaie se foloseşte în special pentru obţinerea unor sortimente de brânzeturi cu însuşiri
organoleptice deosebite, apreciate atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.
De asemenea gunoiul de grajd obţinut de la oi este un foarte bun fertilizant şi se poate folosi prin
“târlire”.
2. Clasificarea raselor de ovine
 rase pentru lână: Merinos
 rase pentru carne: toate rasele englezeşti de carne adică Lincoln, Suuffolk etc.
 rase pentru lapte: Friză, Larzac şi Millery
 rase mixte: Merinos de Stavropol, Ille de France, Karakul etc
3. Tehnologia creşterii mieilor şi a tineretului ovin
 Perioada de gestaţie la oi durează, în medie 150 de zile (aproximativ 5 luni).
 După fătare mieii sunt duşi la oi pentru alăptare, la început cu colostru, apoi, până la
aproximativ 3 săptămâni numai cu lapte.
Modul de hrănire a mieilor
În hrănirea mieilor sugari se disting 3 etape:
 faza de “miel crud” circa 7 zile de la fătare, când sug din 2 în 2 ore, mieii fiind ţinuţi
în boxele de fătare, împreună cu mamele lor..
 Faza de “miel mijlociu” de la 7-30 zile, când sug de 5-6 ori/zi.
 “faza de miel zburat” care durează de la 30 zile la 65 de zile când mieii sunt bine
hrăniţi suplimentar şi mai sug de 3 ori pe zi.
În faza a doua mieii rămân tot cu mamele lor, în grupuri (cârduri) ce cresc de la 20 la 150 capete
iar în faza miel zburat cârdurile sunt de 200-250 capete.
În boxe se asigură condiţiile de microclimat corespunzător. Suculentele se introduc după vârsta
de 5-6 săptămâni, când se pot administra, funcţie de sezon, morcovi, sfeclă furajeră sau masă verde.
 Înţărcarea mieilor se face funcţie de destinaţie, tehnologia de creştere, greutatea corporală,
starea de sănătate etc.
 În mod obişnuit mieii se înţarcă la 60-65 zile (2-3,5 luni).
 Cei destinaţi reproducţiei se înţarcă la 3-4 luni,
 cei pentru îngrăşare se pot înţărca la 45-60 zile cu condiţia să nu aibă greutatea corporală
sub 12 kg.
După înţărcare, mieii (cârlanii) sunt grupaţi în turme de cârlanii de 300 – 500 capete cărora
li se repartizează păşuni cultivate foarte bune în care se introduc 2-3 oi sterpe şi 2-3 batali care vor
conduce turmele.
La 4-5 luni se face separarea pe sexe.
Zilnic tineretul ovin primeşte supliment de concentrate în care să se introducă şi concentratul
PVM mai ales pentru cei destinaţi îngrăşării.
Pentru mieii destinaţi reproducţiei (prăsilă)
 iarna, în afara suplimentelor amintite mai sus, din raţie nu trebuie să lipsească
fânurile de leguminoase,
 vara masa verde, pe păşuni bune.
Se va asigura apă la discreţie, cu temperatura de 8-120C şi pe păşune se vor instala umbrare, perdele
de protecţie sau alte amenajări care să-i protejeze faţă de eventualele intemperii.
4. Tehnologia creşterii ovinelor adulte
întreţinerea ovinelor adulte se face în trei sisteme:
1. întreţinerea de păşune (sistem extensiv) animalele fiind grupate în turme şi
introduse pe parcele astfel ca fiecare parcelă să fie păşunată în 5-6 zile. Se folosesc
ciobanii şi câinii pentru dirijarea turmei. Pe păşune rămân vara, iar iarna în
adăposturi improvizate. Adăpatul se face de 2 ori pe zi (2-3 l/zi);
2. întreţinerea în semistabulaţie (semiintensiv) constă în păşunat limitat la 2-3 ore/zi
mai mult pentru plimbare iar în rest oile sunt ţinute în saivan unde primesc hrană la
iesle;
3. întreţinere în stabulaţie permanentă (sistem intensiv) ce constă în ţinerea oilor, atât
vara cât şi iarna, în stabulaţie (saivan), pe aşternut permanent, sau în tabere
amenajate special.
Hrănirea se face ţinând cont de sex şi starea fiziologică a animalului (perioadă de lactaţie, gestaţie,
de montă etc.)
 Femelele pasc pe păşune şi pot consuma fânuri, coceni sau vrejuri de mazăre, fasole (50%
din raţie), suculentele (sfeclă, cartof, siloz) 2,5-4 kg pe zi, iar concentratele sub formă de
uruieli. Se va ţine cont de producţia de lână, calitatea acesteia şi de producţia de lapte.
  Masculii de reproducţie se hrănesc ţinând cont de greutatea corporală şi de intensitatea
folosirii la montă.
În perioada de montă se hrănesc cu furaje bogate în proteine, săruri minerale şi vitamine,
cu raţii formate din 1,0-1,5 kg/zi fân de lucernă sau trifoi, concentrate, îndeosebi ovăz, 0,5
kg, plus uruieli de porumb şi şroturi de floarea soarelui sau soia, câte 0,2 kg de fiecare, 0,1
kg tărâţe de grâu, 0,1 kg concentrat P.V.M., 2 bucăţi ouă, bulgări de sare şi apă proaspătă
(6 l/zi/cap).
În perioada de repaus sexual normele de hrană sunt cu 8-10% mai mici şi nu trebuie să
conţină ovăz, morcovi şi ouă.
5.Îngrăşarea mieilor trebuie începută când mieii au o greutate corporală de minimum 12 kg/cap
şi se face în două sisteme şi anume:
 îngrăşare semiintensivă bazată pe folosirea tuturor resurselor locale (păşuni, fâneţe) în
ultima perioadă făcându-se un “finisaj” cu concentrate în cantităţi moderate.
 îngrăşare intensivă care presupune un “forţaj” al animalelor cu schimbări faţă de cerinţele
normale, naturale, uneori ducând la eşec.
Acest sistem se practică în unităţi specializate cu 10.000-15.000 capete (până la 30.000)
într-un ciclu. Se obţin sporuri de 180-200 g/zi cu consumuri de 6-7 UN/kg spor. Mieii sunt
livraţi când ating o greutate corporală de 35-37 kg (cam la 5-6 luni).

îngrăşarea ovinelor adulte sau recondiţionarea ovinelor reformate se face în scopul livrării unei
cărni de bună calitate.
Reformarea se face atunci când animalele pierd capacitatea de reproducţie sau au o sănătate
precară cronică, sau nu mai pot folosi anumite furaje (fânuri, grăunţe de cereale, grosiere) din
cauza uzării dentiţiei.
Aceste animale sunt de obicei în stare slabă de întreţinere şi se supun îngrăşării o perioadă de 30-
50 zile, imediat după tundere pentru o livrare în perioada mai-septembrie. În ţara noastră, livrarea
în viu de ovine adulte reformate sau de tineret în perioada 1 octombrie – aprilie este interzisă,
pentru a evita pierderea de efective gestante şi de miei. Îngrăşarea se poate face în stabulaţie sau
la păşune cu suplimentare obligatorie de concentrate

6. Tunsul oilor
Tunsul oilor se execută manual sau electromecanic, la sfârşitul primăverii, respectiv în prima
jumătate a lunii mai pentru oile cu lână groasă, iar cele cu lână fină se tund mai târziu, în perioada
1-10 iunie. Dacă oile se duc la munte ele se tund mai devreme cu o lună pentru ca lâna să crească
1-2 cm până la urcarea în păşunile alpine.
Un muncitor poate tunde 20-45 oi iar în cazul tunsului mecanic de 3 ori mai multe.
Regulile tunsului sunt următoarele:
 să se tundă cât mai aproape de pielea animalului;
 nu este permisă trecerea pe acelaşi loc de 2 ori pentru a nu “toca lâna”;
 după tundere lâna trebuie să-şi păstreze integritatea sub formă de “cojoc” iar cea murdară,
de pe extremităţi se va ambala separat, sub numele de “codină”;
 să nu se taie pielea, iar dacă apar răni se vor trata cu creolină, tinctură de iod etc.
 7. Mulsul oilor

Mulsul oilor începe după înţărcarea mieilor sau după sacrificarea mieilor.
Producţia de lapte depinde de :
 rasă,
 modul de hrănire,.
Perioada de lactaţie durează 6-6,5 luni
Producţia de lapte, pe o perioadă de lactaţie, variază între 25-200 l lapte.
Mulsul se face:
 de 3 ori/zi la începutul perioadei de lactaţie,
 apoi de 2 ori,
 iar în final o singură dată pe zi.
Durata mulgerii unei turme nu trebuie să depăşească 1,5 ore dimineaţa şi câte o oră la prânz şi
seara. Un mulgător mulge la început 80-100 oi la o mulsoare iar apoi 100-120 oi.

Mulsul se poate executa:

- Manual
- în strungă
- mecanic, în săli speciale cu instalaţie mobilă, pe o platformă rotativă (rotolactor) sau cu
colectare şi transport centralizat “la conductă”.