Etica nicomahică este o scriere ce aparţine lui Aristotel şi apare ca fiind scrisă în

jurul anului 350 î.Hr. Lucrarea este structurată pe 10 cărţi, având ca subiect virtutea.
Numele de Etica Nicomahică, provine de la numele fiului lui Aristotel, Nicomahus,
despre care se consideră că ar fi editat cartea, având în vedere că aceasta fusese
concepută de Aristotel drept curs pentru discipolii săi.
Etica Nicomahica se aseamană în mare parte cu o altă scriere,
Etica Eudemică. Atât Etica Nicomahică cât şi Etica Eudemică încep cu discuţia
despre eudaimonia (fericire) şi se încheie cu discuţia despre virtute şi ceea ce
necesităoamenii pentru a-şi trăi viaţa cel mai bine. Amândouă examinează condiţiile în
care slăvirea sau blamarea sunt potrivite şi ambele vorbesc despre natura plăcerii şi a
prieteniei. În ciuda faptului că ambele lucrări exprimă acelaşi punct de vedere, este
evident că una dintre ele reprezintă o versiune îmbunătaţită a celeilalte, iar de multe ori
este considerat că Etica Nicomahică este versiunea îmbunătăţită a Eticii Eudemice.
Aristotel, prin Etica Nicomahică este un deschizător de drumuri, până la el
neamaifiind o abordare sistematică a eticii într-un tratat.
Ideea principală cu care Aristotel îşi începe cartea este aceea că există diferenţe de
opinie despre ceea ce este cel mai bine pentru oameni şi aceste diferenţe trebuie
rezolvate. Se pune intrebarea : Care este binele?
Aristotel nu caută o listă de lucruri care sunt bune pentru că o astfel de lista ar fi
uşor de întocmit. Aristotel caută binele drept binele cel mai înalt şi consideră că acesta,
oricare ar fi el, are trei caracteristici: este dezirabil în sine, nu este dezirabil pentru un alt
lucru, şi toate celelalte lucruri sunt dezirabile pentru el.
Nimeni nu trăieşte pentru un alt scop decât cel al binelui cel mai înalt pentru că
eudaimon este cel mai înalt scop şi toate scopurile subordonate, cum ar fi sănătatea sau
bunăstarea sunt dorite pentru faptul că promovează binele şi nu pentru ca sunt ele însele
binele.
 Prima pagină a ediţiei din 1837

In Etica Nicomachiana Aristotel descrie pe omul superior in felul urmator :

"Omul superior este o personalitate, care traind in mijlocul vietii, nu este nici timid, nici
temerar ; care este masurat in placeri ; care nu este nici incapatanat, nici slab ; care este
cu inima deschisa prieteneste catre lumea ce-1 inconjoara, fara sa fie mandru, inaltandu-
se pe sine ; care pretuieste valoarea bogatiei, dar care nici nu-si leaga sufletul de ea, nici
nu o risipeste ca un usuratic ; care se supune de bunavoie legilor, dar care in anumite
cazuri concrete, cand ele nu sunt in acord cu constiinta sa, le completeaza cu toata
cuviinta; care nu dispretuieste buna parere a lumii despre sine, dar nici nu o
supraevalueaza ; care nu jubileaza in fericire si in furtunile vietii nu da inapoi".
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Inginerie şi Management în Electronică şi Telecomunicaţii
Catedra: Inginerie şi Management în Telecomunicaţii
Disciplina: Etica Profesionala

Referat
Tema: Etica lui Nicomah (Aristotel).

A efectuat studentul gr. IMTC- 151 Dolinschi Maxim

A verificat profesorul Lazariuc Cristina

Chișinău 2017
Bibliografie:

1. http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-sistematica/etica-
aristotelica-71776.html
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_Nicomahic%C4%83#/media/File:Aristotle_Et
hica_Nicomachea_page_1.png
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_Nicomahic%C4%83
4. https://ru.scribd.com/doc/20759493/Aristotel-Etica-nicomahica
5. http://www.academia.edu/1739404/Aristotel_Etica_nicomahic%C4%83