Clasificarea cotelor.

Dupa rolul pe care cotele il au in definirea obiectului (criteriul functional), conform STAS 188-87, se
deosebesc (figura urmatore) :
— cote functionale (F) ;
— cote nefunctionale (NF);
— cote auxiliare (Aux).

Cota functionala (F) se refera la o dimensiune esentiala pentru

functionarea obiectului respectiv (figura alaturata). Ea poate fi dimensiunea
unui element care are un rol important in funcfionare (de exemplu : alezaje,
umere, fusuri, filete etc.) sau dimensiunea care determina legatura unui
element functional cu alte elemente de forma sau constructive.
Cota nefunctionala (NF) se refera la o dimensiune fara rol esential in
functionarea piesei, dar care este necesara pentru determinarea formei
constructive in vederea executarii acesteia.
Cota auxiliara (Aux) se refera la o dimensiune data informativ, pentru indicarea unor date
suplimentare si pentru evitarea calculelor (figura urmatoare). Forma si dimensiunile piesei nu se
definesc prin cotele auxiliare, ele fiind complet definite prin cotele functionate si nefunctionale.
Scrierea pe desen a cotelor dupa aceasi clasificare se face astfel:

-- cotele functionale se scriu direct pe desen. nefiind permis ca ele

sa fie deduse din alte cote (figura alaturata) ;
— cotele nefunctionale se scriu in modul cel mai avantajos pentru
executarea si verificarea piesei ;
— cotele auxiliare se scriu intre paranteze si fara toleiante.

Un alt criteriu de clasificare a cotelor il reprezinta cel geometric si

constructiv, dupa care se deosebesc: cote de forma. cote de
pozitie si cote de gabarit (v. figura urmatoare).

Cotele de forma indica valorile dimensiunilor tuturor formelor

geometrice simple care alcatuiesc forma constructiva tehnologica a
piesei sau a organului de masini.
Cotele de pozilie indica valorile dimensiunilor necesare pentru
determinarea pozitiilor reciproce ale formelor geometrice care
compun forma principala a piesei.
Cotele de gabarit se refera la dimensiunile maxime ale piesei
reprezentate; ele reprezinta dimensiunile paralelipipedului in care se
inscrie piesa.
Metode de cotare.

Cotele scrise pe desenul unei piese trebuie sa determine atat pozitia relativa a formelor geometrice
simple, cit si a formelor auxiliare si a detaliilor constructive tehnologice care alcatuiesc piesa .

Cotele se scriu pe desen in modul cel mai convenabil, tinandu-se

seama de anumite principii privind tehnologia de executie a piesei,
posibilitatile de masurare a cotelor si asigurarea unei fabricatii cit mai
ieftine. De aceea se recomanda anumite metode practice de cotare
care corespund in cea mai mare masura conditiilor cerute de
executarea piesei. Metoda de cotare tehnologica consta in folosirea
aceleiasi baze de cotare (figura alaturata), tinand seama de
considerente de ordin tehnologic. Cotarea tehnologica este
recomandata in cazul pieselor care necesita prelucrari mecanice,
deoarece nu este nevoie a se face calcule pentru a se stabili cotele
necesare ordinii de prelucrare, acestea citindu-se direct pe desen.
Metoda satisface in acelasi timp si conditia de calitate in cazul unor
dimensiuni tolerate, fiecare portiune prelucrata putandu-se mentine in
limitele abaterilor stabilite

Metoda cotarii in lant consta din asezarea in continuare a cotelor (sau

majoritatii) cotelor care se refera la elementele alaturate ale piesei, folosind
ca baza muchia comuna a doua elemente alatuarate (figura). Metoda prezinta
avantajul simplificarii operatiei de cotare, insa prezinta dezavantajul insumarii
abaterilor in cazul dimensiunilor tolerate. Metoda se recomanda in
cazul pieselor turnate, cand cumularea tolerantelor nu pericliteaza
calitatea functionala a piesei, sau combinata cu alte metode (v.figura
urmatoare)

Inscrierea valorilor cotelor

Valorile cotelor trebuie inscrise pe desen cu caractere avand o dimensiune suficient de mare pentru
a se asigura o buna lizibilitate atat a desenului original, cat si a reproducerilor lui dupa microfilm.
Valorile cotelor trebuie plasate astfel incat si nu fie
intersectate de nici o linie de pe desen.

Valorile cotelor trebuie dispuse paralel cu liniile de cota

astfel incat sa poata fi citite de jos si din dreapta
desenului (figura a). Valorile inscrise deasupra liniilor
de cota oblice se vor orienta asa cum se observa in
figura (b), iar valorile unghiurilor se vor orienta asa cum
se observa in figura (c).
Simboluri utilizate la cotare

Cotele se inscriu insotite de simboluri in cazul cotarii elementelor a caror forma trebuie precizata
pentru interpretarea corecta a desenului. Exemple de notare a simbolurilor precum si exemple de
utilizare pe desen a acestora pot fi observate in desenele ataturate
Operatia de cotare se efectueaza folosind urmatoarele elemente:
- linia de cota;
- extremitatile liniei de cota si punctul de origine;
- liniile de indicatie;
- liniile ajutatoare;
- cota.

Executia grafica si dispunerea elementelor cotarii:

a) Linia de cota este linia deasupra careia se scrie cota si care determina
limitele de masurare pentru elementele cotate. Se traseaza cu linie continua
subtire, paralel cu elementul cotat, la o distanta de minimum 7mm. Distanta
dintre doua linii de cota paralele este, deasemenea, de minimum 7mm.

Linia de cota poate fi trasata cu linie continua subtire si sub forma de arc de cerc, concentric cu arcul
cotat.

b) Extremitatea liniei de cota poate fi:

- sageata reprezentata prin doua linii scurte formand bratele unui unghi
oarecare, cuprins intre 15* si 90*.

Sageata poate fi deschisa sau inchisa si, in acest ultim caz, innegrita sau nu
(figura alaturata).
Se recomanda utilizarea sigetii cu unghiul la varf de 15* si in special a sagetii

innegrite;
- bara oblica, reprezentata sub forma unei linii scurte, trasata la 45* ;
- indicarea originii, reprezentata sub forma unui cerc mic, neinnegrit, cu diametrul de aproximativ
3mm
- .daca exista spatiu suficient, sagetile trebuie executate la extremitatile liniei de cota. In cazul lipsei
de spatiu, sagetile pot fi dispuse in exteriorul limitelor liniei de cota, care poate fi prelungita pentru a
inscrie cota

c) Linii de indicatie se traseaza cu linie subt ire si se termina cu o sageata, daca indicatia se refera
la o linie de contur sau axa si cu un punct ingrosat, daca se refera la o suprafata.

d) Liniile ajutatoare indica punctele sau planele intre care se prescrie cota. Se traseaza cu linie
continua subtire Pot fi tolosite ca linii ajutatoare si liniile de contur sau axele de simetrie. Liniile
ajutatoare vor fi perpendiculare pe linia de cota si o vor depasi cu 2...3 m.

e) Cota reprezinta valoarea numerica a dimensiunii elementului cotat. In desenul industrial, valoarea
cotelor pentru dimensiunile liniare se exprima in milimelri, fara a scrie simbolul ,,mm". Se scrie cu
cifre arabe si este insotita de simboluri sau prescurtari. Cotele pentru dimensiuni unghiulare se scriu
urmate de simbolul unitatii de masura folosit (ex. 35* ; 40*25'). Cotele se inscriu deasupra liniei de
cota , la distanta de 1-2 mm de aceasta, de preferinta la mijloc, astfel incat sa poata fi citite de jos si
din dreapta desenului.

Elementele cotarii
nscrierea pe desen a starii suprafetelor de prelucrare si
a abaterilor de prelucrare

INSCRIEREA PE DESEN A
STARII SUPRAFETELOR DE
PRELUCRARE SI A ABATERILOR
DE PRELUCRARE

Rugozitatea suprefetelor prelucrate

Rugotitatea este ansamblul neregularitatilor (striatii, rizuri, smulgeri de material, urme de

scule, goluri, pori, etc.) ce formeaza relieful suprafelelor reale.

Rugozitatea se inscrie pe desen folosind:

- simbolul de baza

- simbolurile derivate:

Simbolurile se amplaseaza direct pe

liniile de contur, pe liniile ajutatoare trasate in
prelungirea liniilor de contur sau prin
intermediul
unor linii de
indicatie.
Indicatiile
inscrise in jurul simbolului trebuie amplasate astfel incat sa fie citite de jos sau din treapta
desenului. Datele privind starea unei suprafete se inscriu pe o singura proiectie a piesei numai o
singura data.

Daca toate suprafetele unei piese este necesar sa aiba aceeasi rugozitate, exceptand un
numar mic de suprafete care au alta rugozitate, in indicator in rubrica rugozitatii se inscrie
simbolul general pentru rugozitatea predominanta, urmat de simbolul rugozitatii intre paranteze.
Cand starea suprefetei in contact se indica pe desenul de ansamblu, aceasta se noteaza separat
pentru fiecare din suprafetele respective.

Precizia dimensionala
 Precizia dimensionala reprezinta gradul de apropiere a piesei realizate fata de piesa de
referinta. Realizarea pieselor intre anumite limite de precizie asigura functionarea
corespunzatoare si posibilitatea interschimbabilitatii.

Dimensiunea este valoarea numerica a unei marimi liniare sau unghiulare exprimata in
unitati de masura liniare, respectiv unghiulare, ca de exemplu: lungime, diametru, grosime sau
unghi. Dimensiunea inscrisa pe desen se numeste cota.

Intalnim astfel urmatoarele tipuri de dimensiuni:

N – dimensiune nominala – este valoarea teoretica (absoluta) a dimensiunii proiectate (poate fi si

zero). In cazul reprezentarilor grafice se considera linie zero (baza de referinta) si este acelasi si
pentru arbore sau alezaj.

E – dimesiune efectiva - este valoarea masurabila a dimensiunii rezultata in urma prelucrarii.

Aceasta poate avea o dimensiune maxima (Dmax) sau una minima

A – abaterea – este valoarea acceptata a erorii de prelucrare si se defineste ca marimea

acceptata a erorii intre doua limite a dimensiunii piesei: A = E – N.

Abaterea poate fi superioara sau inferioara , unde Dmax,

Dmin sunt dimensiunile limita intre care poate varia dimensiunea efectiva E fara a influenta
calitatea sau functionarea produsului.

O piesa este considerata rebut daca (dimensiunea efectiva are

valoarea in afara limitelor acceptate de abatere sau toleranta).

T – toleranta (camp de toleranta) – este valoarea totala e erorii de prelucrare si se

calculeaza astfel: T  A = As+ Ai.

Ajustaje

Prin ajustaj se intelege asamblarea a doua piese, una care are suprafata cuprinzatoare
(numita alezaj), iar cealalta care are suprafata cuprinsa (numita arbore).

Diferitele dimensiuni ale pieselor trebuie sa fie prevazute cu tolerante pentru a asigura
interschimbabilitatea, deoarece executarea acestora in limitele prescrise sa faca posibila
asamblarea fara selectie si fara ajustari, asigurand astfel o buna functionare.

Ajustajele se clasifica in:

 ajustaje cu joc (diametrul oricarui alezaj este mai mare decat diametrul oricarui arbore)

 ajustaje cu strangere (diametrul oricarui alezaj este mai mic decat diametrul oricarui
arbore)
 ajustaje intermediare (se pot obtine atat asamblari cu joc cat si cu strangeri; in acest caz
campul de toleranta al ajustajului – C.T.- se suprapune partial sau total cu campul de toleranta al
arborelui –c.t.)

Precizia geometrica

In configuratia lor piesele sunt determinate de suprafete cu forme geometrice simple (plane,
cilindrice sau conice) sau prin combinarea acestora.

Abaterile de la forma geometrica se clasifica in:

 abateri de la rectiliniaritate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la planeitate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la circularitate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la cilindricitate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la profil – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de lasuprafata profilata – reprezentate in desen prin simbolul

In fig. 1.23 este reprezentat un exemplu de abatere de la circularitate.

Fig. 1.23

Precizia pozitiei suprafetelor reciproce

Configuratia pieselor este determinata de suprafete care au diferite pozitii relative (una fata
de cealalta), adica pot fi: paralele, perpendiculare, coaxiale, etc.

Abaterile de la pozitia reciproca a suprafetelor se clasifica in:

 abateri de la paralelism – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la perpendicularitate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la coaxialitate – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la inclinare – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la bataia radiala sau frontala – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la radiala sau frontala (totala) – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la simetrie – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la intersectie – reprezentate in desen prin simbolul

 abateri de la pozitia normala – reprezentate in desen prin simbolul

TIPURI DE ASAMBLARI

Asamblarea este operatia de reuniune, intr-o succesiune bine determinata, a elementelor

constituente ale unui sistem tehnic, in scopul de a indeplini cerintele tehnologice impuse.
Rezutatul fizic al operatiei de asamblare poarta numele tot de asamblare. Dupa modul in care se
pot demonta cu sau fara deteriorarea a cel putin unuia dintre elementele componente, se pot
defini urmatoarele grupe de asamblari: asamblari nedemontabile si asamblari demontabile.

1.7.1. Asamblari nedemontabile

Asamblarile nedemontabile sunt asamblarile care nu pot fi desfacute decat prin

distrugerea, partiala sau totala, elementelor asamblarii. Astfel, intalnim asamblari prin nituire si
asamblari sudate.

Asamblarile prin nituire se folosesc la imbinarea pieselor ce au grosimea redusa in raport cu

celelalte dimensiuni. Elementul de baza al unei asamblari nituite este nitul. Niturile au diverse
forme constructive

Asamblarile prin sudare se folosesc in constructia de masini si in constructii metalice,

asigurand o foarte buna rezistenta, cat si importanta economie de metal.

 Sudarea este operatia de realizare a

unei imbinari nedemontabile a doua sau mai
multe piese metalice utilizand incalzirea locala, presiunea sau ambele, cu sau fara
 adaos de material. Sudarea executata (continua sau discontinua) pe o linie se
numeste cusatura. Materialul de adaos depus pe cusatura constituie cordonul de
sudura.

1.7.2. Asamblari demontabile

Asamblarile demontabile sunt imbinari de piese care se pot monta si demonta fara
distrugerea elementelor respective. Astfel, intalnim asamblari filetate, asamblari prin pene,
asamblari prin caneluri si asamblari elastice.

Asamblarile filetate se folosesc in constructia de masini, constructii metalice, etc.

Asamblarile filetate se realizeaza folosind doua sau mai multe piese: surubul (piesa filetata
exterior) si piulita (piesa filetata interior). De asemenea, se foloseste si o piesa intermediara
numita saiba, care realizeaza o suprafata de sprijin mai mare intre piesa asamblata si piulita, iar
pentru imbinarea autodesurubarii se folosesc saibe de siguranta, splinturi, etc.

In fig. 1.25 sunt reprezentate elementele de imbinare: 1- surubul, 2 – piulita, 3 si 4 –

splintul.

Fig. 1.25

Avantaje:

 prot fi usor montate si demonatate usor;

 pot fi transmise forte de strangere mare;

 permite reglarea usoara a surubului si a piulitei.

 Dezavantaje:

 acest tip de asamblare datorita fortelor de strangere mari conduc la modificarea

dimensiunilor surubului implicit ruperea acestuia.

Asamblarile prin pene

Asamblarile prin pene se utilizeaza pentru transmiterea miscarii intre doua piese care au
aceeasi axa longitudinala, avand ca element de asamblare pana, montata in canalele
corespunzatoare dintre axa si butuc.

Arborele, rotile, manivelele sunt elemente care se asambleaza, iar penele sunt elemente de
asamblare, cu sectiune constanta (pana paralela) sau cu una fete inclinat (pana inclinata). Pentru
a putea fi usor de montat, penele inclinate au muchiile tesite la 45.

Avantaje:

 simplitatea imbinarii;

 precizia imbinarii;

 cost scazut;

 montare/demontare rapida.

Dezavantaje:

 dezavantajul apare in urma montarii sau demontarii rapide.

Dupa pozitia axei geometrice longitudinale a penei fata de axa longitudinala comuna a
pieselor care se asambleaza, penele se impart in:

1. pene longitudinale – cu sau fara inclinare, se monteaza paralel cu axa geometrica a pieselor
de asamblat (arbore - butuc) si transmit momente de torsiune
2. pene transversale - se monteaza perpendicular pe axa pieselor, respectiv pe directia sarcinii;
sunt prevazute totdeauna cu inclinare –
3. pene ingropate – sunt de forma A, cu capete rotunde, de forma B, cu ambele capete drepte ,
de forma C, cu un capat rotund si unul drept si cu nas si calcai

Asamblari prin caneluri

Asamblarile prin caneluri inlocuiesc asamblarile prin pene longitudinale in cazul

transmiterii unor momente de torsiune mari, sau a deplasarii axiale repetate a organelor montate
pe arbori, care se realizeaza prin patrunderea plinurilor unei piese in golurile celeilalte. Deci,
arborii canelati pot fi considerati, in principiu, ca arbori prevazuti cu pene longitudinale multiple,
penele fiind dintr-o bucata cu arborele.

Asamblari elastice

Deoarece domeniul de folosire al arcurilor este foarte mare, asamblarile prin arcuri se
folosesc in constructia de masini, mecanismelor, etc. Datorita elasticitatii lor arcurile asigura
rolul functional al asamblarilor respective. Arcurile elicoidale se reprezinta in vedere, in sectiune
sau propriu – zisa) sau simbolic.

Avantaje:

 materialele utilizate la confectionarea arcurilor sunt rezistente la coroziune;

 rezistenta la socuri si vibratii;

 se utilizeaza cu bune rezultate la suspensiile masinilor;

Dezavantaje:

 dupa ruperea lor acestea trebuie inlocuite.

Pe desenele de executie ale arcurilor elicoidale se insriu elementele care determina forma
arcurilor:

 diametrul exterior (diametrul interior) si diametrul mediu al arcului cilindric

 diametrele exterioare (sau diametrele interioare) si diametrele medii la capetele arcului

conic

 diametrele exterioare (sau diametrele interioare) si diametrele medii in sectiunile care

determina forma arcului, diferit de cel cilindric sau conic (hiperboloidal, paraboloidal,
etc)

 diametrele sectiunii sarmei sau barei

 pasul arcului, la arcurile cu pas constant, sau pasul fiecarei spire, la arcurile cu pas
variabil

 lungimea (inaltimea) arcului in stare libera

 dimensiunile capetelor sau ochiurilor de arc.

DESENUL DE ANSAMBLU

Desenul de ansamblu (fig. 1.38) este reprezentarea grafica a unui obiect (masina, aparat,
dispozitv, etc.) intr-un numar minim de proiectii astfel incat:

 sa se deduca formele pieselor componente si pozitia fiecarei piese in ansamblu;

 sa se inteleaga functionarea ansamblului;
 sa se asigure intelegerea etapelor succesive de montaj;
 sa contina datele esentiale de montaj si functionare.

In cazul executarii desenului unui obiect existent, in vederea reexecutarii ansamblului,

desenul se numeste releveu.

In cazul executarii desenului unui obiect inexistent (proiectat conform unei teme de
proiectare, desenul se numeste desen de proiect.

Reguli de reprezentare in desenul de ansamblu:

 intocmirea desenului de ansamblu se face cu respectarea normelor generale de reprezentare

in desenul tehnic: dispunerea proiectiilor, linii utilizate, vederi, sectiuni, cotare;

 in proiectia principala ansamblul se reprezinta in pozitia de functionare;

 piesele se reprezinta cu linii de contur diferite, daca jocul rezulta din cote nominale diferite
(fig. 1.39, a) si cu o singura linie, daca sunt fara joc sau jocul rezulta din abateri la aceleasi cote
nominale (fig. 1.39, b);

 piesele alaturate reprezentate in sectiune, se hasureaza in directii diferite sau cu distante

diferite intre liniile de hasur (fig. 1.40); hasurul este identic pentru proiectiile in care apare
acceasi piesa;

 piesele asamblate prin filet se reprezinta complet infiletate;

 daca anumite elemente nu sunt continute in planul de sectionare, ele pot fi reprezentate cu
linie-punct subtire (fig. 1.41);

 piesele ce nu apartin ansamblului reprezentat, ci unor ansambluri invecinate pot fi

reprezentate cu linie-doua puncte subtire;

 se pot indeparta, in mod conventional, anumite piese de pe desen, mentionandu-se acest lucru
(fig. 1.42);

 elementele deplasabile se deseneaza, fie in ambele pozitii extreme (in pozitie opusa starii
initiale, se deseneaza cu linie-doua puncte subtire), fie numai intr-una din pozitii, inscriind pe o
aceeasi linie de cota cele doua valori limita ale dimensiunii de gabarit;
  elemtele de comanda a circulatiei fluidelor se reprezinta in pozitia inchis, cu exceptia
robinetelor cu cep care se se reprezinta in pozitia deschis.

In desenul de ansamblu se coteaza:

 dimensiunile de gabarit – reprezinta dimensiunile maxime ale ansamblului respectiv; daca

exista elemente in miscare, care pot modifica dimensiunile de gabarit, acestea se noteaza pe
acceasi linie de cota, cu mentiunile: maxim-minim, inchis-deschis, stanga-dreapta;

 dimensiunile de legatura cu piesele sau subansamblurile invecinate;

 dimensiunile functionale – dimensiunile orificiilor de trecere ale fluidelor, diametrele

cilindrelor, motoarelor, cursele pistoanelor, etc.;

 dimensiunile realizate la/dupa montaj – necesare montajului si reglarii ansamblului;

 alte dimensiuni necesare montajului.