Sunteți pe pagina 1din 2

VI.

Compoziţia şi structura textului poetic

La nivel compoziţional, discursul poetic, formulat ca un monolog liric, nu este structurat strofic. La
nivelul sintaxei poetice insă, cele 20 de versuri cu măsură inegală, se organizează în patru enunţuri poetice,
deci în patru secvenţe. Acestea au ca centru de iradiere metafora luminii, simbol al cunoaşterii.
VII. Analiza ideilor poetice dezvoltate pe parcursul operei
Prima secvenţă (însumând cinci versuri) pune în lumină relaţia eu-univers enunţată metaforic încă din
titlu. Rostirea poetică blagiană se întemeiază aici pe un scenariu al călătoriei iniţiatice; în calea sa, eul liric are
revelaţia lumii ca mister, ca miracol, ca univers armonios sugerat prin metafora corolei. Fiecare element al
corolei este un simbol esenţial în geografia spirituală blagiană. Cele patru elemnte sunt grupate simbolic:
flori-morminte ca limite temporale ale fiinţei, ochi –buze ca modalităţi de cunoaştere: contemplare/
verbalizare, logos. Floarea e simbolul epifaniei (revelarea lui Dumnezeu în Om) al inocenţei prin excelenţă,
al erei prime şi primare a omenirii, al vârstei paradisiace (lipsa păcatului şi, de aici, lipsa intenţiei de
distrugere a tainelor); ochii şi buzele sunt semnul cunoaşterii profane, empirice, bazate doar pe simţuri şi pe
nivelul (redus!) de experienţă personală, iar mormântul nu poate fi interpretat decât ca punct terminus al
Cunoaşterii, ca unire cu Absolutul – ca formă totală a transcenderii eu-lui din planul fizic într-unul metafizic.
Secvenţa a doua (cuprinzând următoarele 3 versuri) detaliază un alt mod de cunoaştere-cea raţioanlă,
paradisiacă. Aceasta este redată poetic prin metafora „lumina altora” şi printr-un verb ce exprimă o acţiune
agresivă „sugrumă”, semn că pe calea raţiunii se produce o denudare a obiectului, astfel banalizat., o
distrugere a misterului.
Secvenţa a treia (dar eu,......../ sub ochii mei) reia celălalt termen al antitezei: cunoaşterea luciferică.
Acesta este introdus pin conjuncţia adversativă “dar”. Cunoaşterea luciferică pentru care optează eul poetic
este detaliată prin comparaţia dezvoltată cu lumina selenară: şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu
micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare. Se pune
astfel în lumină o trăsătură a liricii blagiene: capacitatea de plasticizare a ideilor (noţiunile abstracte sunt
transmise în forme concrete). Aşa cum luna nu lămureşte, ci potenţează misterul, tot aşa şi eul poetic îşi
propune ca prin contemplaţie artistică să mărească taina lumii. Analogia lumina mea / lumina altora sugerează
ideea că actul de creaţie poetică este iluminare şi revelare a tainelor existenţiale, este îmbogăţire nemăsurată a
misterelor fiinţei şi ale fiinţării. Astfel tot ce-i neinteles se schimba-n nentelesuri si mai mari, altfel spus
obiectul contemplatiei se scindeaza îi:
a. partea fanică – cea care se arată
b. partea criptică – cea care se ascunde
urmarea este potenţarea, adâncirea misterului şi nu lămurirea lui, parcurgandu-se cele trei trepte ale cun.
luciferice:
1.incercare de atenuare a misterului – zero cunoaşterea
2.permanentizarea lui – plus cunoaşterea
3.sporirea misterului – minus cunoaşterea

Ultima secvenţă are valoare de concluzie, subliniată prin conjuncţia “căci” (căci eu iubesc/ şi flori şi
ochi şi buze şi morminte) Iubirea devine, aşadar clara motivaţie a atitudinii eului liric. Acest sentiment este un
instrument suprem de cunoaştere. Ce se opune ratiunii paradisiace. Reluarea enumeraţiei şi în finalul textului
închide sferic opera poetica, reafirmând astfel ideea perfecţiunii creaţiei. Repeţiţia lexemului “şi” în faţa
fiecărui element al enumeraţiei egalizează simbolurile.

VIII. Analiza resurselor expresive ale limbajului poetic


La nivel lexical remarcăm câmpul semantic al misterului: “corola de minuni”, “tainele”,
.....................................................................................................................................................
De asemenea, observăm sinonimii poetice precum: “corola de minunia lumii”- “nepătrunsul ascuns”- “a lumii
taină”- “întunecata zare”.
La nivel morfo-sintactic o valoare stilistică importantă au verbele –predicat la formă negativă:
......................................................................................, introducând, însă, un înţeles poetic pozitiv. Cele care
au aspect pozitiv se grupează în serii antonimice: sporesc, îmbogăţesc, iubesc / sugrumă. Plasarea iniţială a
pronumelui personal “eu” şi repetarea lui de 6 ori în poezie susţine caracterul confesiv al textului.
La nivel stilistic, remarcăm metafora revelatorie “corola de minuni a lumii”-metaforă centrală a
textului şi emblemetică pentru imaginarul blagian. Acesteia i se adaugă şi cea a luminii (lumina mea / lumina
altora), oferid sugestia celor două tipuri de cunoaştere: luciferică şi paradisiacă. Repetiţia lui “şi ”, recurenţa
enumeraţiei: flori, ochi, buze, morminte suşţin mesajul textului poetic. Ideile abstractte capătă concreteţe cu
ajutorul comparaţiei dezvolztate cu luna.
La nivel prozodic, poezia atrage atenţia prin faptul că cele 20 de versuri libere cu măsură inegală,
impun un ritm interior prin care se redă fluxul ideilor şi frenezia sentimentelor.

Concluzii.