Sunteți pe pagina 1din 3

LEOAICA TANARA, IUBIREA, NICHITA STANESCU, NEOMODERNISMUL , 1964

Evidentierea a doua Cel mai important poet al generatiei șaizeciste, neomoderniste, care face legatura cu valorile estetice ale literaturii
trasaturi care fac interbelice este Nichita Stănescu, supranumit de cei apropiati – îngerul blond. Prin întreaga sa creație s-a petrecut în
posibila incadrarea poezia românească , după întemeierea ei de către Eminescu, a doua mare mutație a structurilor limbajului și a viziunii poetice,
textului studiat intr- prima fiind cea modernistă a interbelicilor. (Al. Condeescu) Poezia Leoaica… face parte din cel de-al II-lea volum al
un current literar, poetului- O viziune a sentimentelor, 1964, ce dezvoltă tema iubirii ca certitudine. Poezia stănesciană, anterior amintită
intr-o perioada sau este reprezentativă, după cum vom vedea în cele ce urmează, pentru poezia neomodernistă. Constantele operei sale
intr-o orientare de factură neomodernistă „o poezie a poeziei” pe care le vom descoperi şi în opera “Leoaică tânără, iubirea” sunt:
tematica asocierea inedită a cuvintelor; cultivarea lirismului subiectiv; crearea de noi sensuri-necuvintele; interesul pentru
metafore şi simbol; multiplicarea sensurilor, ambiguizarea; cunoaşterea deplină numai prin poezie ca gest de
participare la creaţie, autenticitatea trăirii, întoarcerea la elementar, transformarea poeziei în spațiu al comunicării
sinelui prin cuvânt, spiritul ludic, ironic și parodic Efectul estetic al unei astfel de poezii este şocarea lectorului şi
punerea lui în ipostaza unui căutător de sensuri ascunse.
O caracteristică a poeziei neomoderniste este preferinţa pentru lirismul subiectiv. Poezia „Leoaică tânără,
iubirea”situează eul liric în centrul universului poetic pe care îl reconstruieşte din temelii, mărcile sale lexico-gramaticale
fiind verbele a la persoana I: am dus, pronume la persoana I: mi, mă etc.
Prezentarea a doua Ambiguitatea textului poetic stănescian transpare din posibilitatea descifrării poeziei drept operă care dezvoltă
imagini/ idei poetice tema iubirii, dar şi a inspiraţiei poetice, fiind aşadar şi o artă poetică. Pentru Nichita, iubirea este o permanenta
relevante pentru ,,întâmplare a fiintei”, unicul mod de existenta. Daca tema esentiala a operei sale o reprezinta Iubirea cântata prin Logos
tema si viziunea (Cuvânt), atunci Iubirea este sinonim al Poeziei. Cuvintele devin expresie a sentimentelor, iar discursul poetic se
despre lume metamorfozeaza într-un ceremonial erotic. Iubirea / inspiraţia poetică năvăleşte brusc şi violent în spaţiul
motive/ laitmotive sensibilităţii fiinţei, modificând dimensiunile universului şi implicit ale propriei fiinţei. Această temă este susţinută de
un motiv poetic central, care prin repetare devine laitmotiv, cel al leoaicei, simbol al iubirii, dar şi al inspiraţiei
poetice.
Ilustrarea patru Titlul textului reprezintă o definire metaforică a sentimentului iubirii, a poeziei. Este construit pe baza unui
elemente de transfer de sens: atributele leoaicei tinere: frumuseţe, ferocitate, sălbăticie, libertate, instinctualitate, vitalitate, agilitate
compozitie si de sunt transferate iubirii / inspiraţiei.
limbaj Structura textului
Ilustrarea patru Structural, textul poetic reunește trei secvențe lirice corespunzătoare celor trei strofe , fiecare fiind în jurul unei idei
elemente de poetice.
compozitie si de Secvenţa I relevă clipa apariţiei sentimentului sub forma un scenariu epic/ un ritual cinegetic.- Ideea
limbaj fulgerătoare a naşterii sentimentului
- titlu Secvenţa a II-a : transformarea universului exterior sub impactul sentimentului, punându-se astfel în lumină
-compozitie si raportul eului îndrăgostit cu lumea
structura Secvenţa a III-a pune în lumină constatarea metamorfozei propriei fiinţe, aşadar raportul eului îndrăgostit cu
propria fiinţă
Relaţiile de simetrie sunt realizate prin cele două imagini ale iubirii-leoaice, la începutul şi la finalul textului,
-relatii intre secvente puse în legătură cu cele două percepţii diferite ale eului asupra lumii ca măsură a transformării suferite de eul liric
poetice îndragostit. Relaţiile de opoziţie se realizeaza prin inversarea raportului vânător – vânat, prădător – pradă: dacă,
iniţial, leoaica – iubire îl vânează pe om, în final, omul ,,pândeşte în încordare” iubirea, devenind joc viclean, dar și
-incipit seducător. Realaţiile de recurență sunt susţinute prin laitmotivul textului: leoaica.

-Imaginar poetic Prima secventa lirica prezinta in maniera metaforica momentul indrăgostirii ca un atac violent, salbatic al
animalului de pradă –leoaica. Existenta latenta a iubirii in sufletul omului este indicata prin adverbul „mai demult”.
Violenta revelatiei si transformarea fiintei sunt redate prin versul ce sugerează stigmatizarea – Coltii albi mi i-a infipt
in fata. Ca element recurent în această secvență este substantivul față- laitmotiv prin care se reliefează pierderea
integrității psihice , mutilarea evidentă a sufletului atacat de agresivul sentiment.
Secventa a doua surprinde transformarea universului exterior, forţa acaparatoare a erosului poartă imense
capacităţi de transfigurare, propulsând fiinţa către o imponderabilă stare spirituală; prin iubire, eul trece într-o altă
dimensiune: trăind sentimentul superior al iubirii, el dobândeşte statutul de centrum mundi - ,,în jurul meu” -, iar
propria sa metamorfoză declanşează metamorfoza cosmică, o nouă cosmogonie a absolutului etern – geometria
circulară. Eul indragostit percepe lumea acut senzorial, cu toate simturile treze: văzul se întâlneşte cu auzul într-o
sinestezie tipic simbolistă, traducând ascensiunea eului spre absolut, calea iluminării reprezentând-o iubirea; simbolul
curcubeului şi structura metaforică din versurile 5 şi 6 ale celei de-a doua secvenţe poetice evidenţiază capacitatea fiinţei de a
se renaşte prin iubirea care devine punte între două lumi: real – ireal, contingent – transcendent; tăierea ,,în două” a
curcubeului aminteşte de nevoia de refacere a Androginului, a cuplului edenic, cele două jumătăţi regăsite refăcând acel etern
Unu universal; situat acum în planul transcendent, eul liric trăieşte plenar şi fericit sentimentul iubirii care îi copleşeşte
sufletul, cântecul ciocârliei – pasăre solară, apolinică - celebrând metamorfoza benefică a eului şi a universului;
A treia secvenţă poetică surprinde metamorfoza în interior, lăuntric; mâna care nu mai recunoaşte vechiul ,,eu”
sugerează transformarea totală a celui care, invadat de forţa copleşitoare a iubirii, nu-şi mai regăseşte sinele anterior;
gestul circumscrie o jumătate de cerc sau o jumătate de inimă sprânceană (cunoaşterea), tâmplă (gândire), bărbie
-limbaj poetic (rostire, senzualitate);
In final, indragostitul aşteaptă o nouă întâlnire, mereu în pericolul de a cădea pradă iubirii necontrolate; se
produce o identificare între eu şi ,,leoaica arămie”, imagine a maturizării sentimentului. Se creează impresia simetriei
între începutul poeziei şi finalul acesteia prin repetarea imaginii leoaicei care din vânator devine vânat, leoaică tânără
devine leoaică arămie, semn al maturizării; de fapt repetiţia din final are ton de incantaţie, descântec, vrajă; urmată
de punctele de suspensie, amplificată prin conjuncţia ,,şi”, ea exprimă eternitatea iubirii, sentiment universal în afara
căruia nu există nimic. Depășind starea de soc, fiinta intra intr-o dimensiune a fiintarii afective, a carei stralucire imateriala
se perpetueaza in eternitate, fiind sugerat prin repetitia finala si prin valorizarea stilistica a punctelor de suspensie. Experiența
afectivă face posibilă abolirea timpului, fapt sugerat prin absența indicilor temporali în finalul textului, spre deosebire de
precizia notației de la început- azi, deodată.
Poezia propune un mod de receptare profund subiectiv a sentimentului iubirii , inteles drept modalitate de a fi a
eului in lume. Noutatea viziunii poetice este data si de surprinzatoarele asocieri metaforice: leoaica tanara, iubirea,
coltii albi, un cerc de-a dura, desert in stralucire, concretizarea , prin limbaj a unor abstactiuni (coltii albi mi i-a infipt in
fata), ambiguitatea sensurilor, prin preferința pentru versul liber și a tehnicii ingambamentului.
Concluzii, opinie Asadar, poezia neomodernista, “Leoaica , tanara iubirea” ilustreaza intr-o maniera surprinzătoare intalnirea omului cu
iubirea. Sentimentul se corporalizeaza sub forma unei leoaice, animal feroce, a carei prada este fiinta eului indragostit.
În opinia mea, această creație stănesciană surprinde, pe calea necuvintelor, capacitatea iubirii de a genera metamorfoza
sinelui și a universului însuși…