Caracterizare.

Oedip rege. Oedip la Colonos.

Oedip Rege

Oedip este personajul principal al tragediei antice “Oedip rege” de Sofocle, care are
o tema caracterisica tragediei grecesti, si anume, confruntarea dintre om si destin.

Numele lui Oedip vine de la grecescul "oidypous" si inseamna "picior umflat". Din cauza
prorocirii ca va fi ucis de fiul sau, regele Laios ii leaga picioarele pruncului de numai trei
zile, apoi il trimite in munti cu un servitor pentru a fi lasat prada fiarelor salbatice. Oedip
ramane pentru toata viata cu gleznele strapunse de funiile cu care fusese legat de tatal
sau.

Caracterul lui Oedip este conturat mai ales in mod indirect, din intamplari, fapte, situatii,
din desfasurarea evenimentelor care compun subiectul tragediei. Trasaturile
predominante ale eroului sunt sentimentul datoriei si vointa de fier, izvorate din setea
pentru adevar.

Cetatea Teba este bantuita de ciuma, iar Oedip il trimite pe Creon, sa afle de la oracolul
din Delphi cum isi poate salva poporul de blestemul zeilor. Creon se intoarce cu vestea
ca zeii vor ridica pedeapsa atunci cand tebanii il vor pedepsi pe ucigasul inca
necunoscut al lui Laios, fostul lor rege. Oedip incepe cautarile pentru a-l gasi pe
ucigasul lui Laios, sortindu-l pe vinovat sa fie toata viata urmarit de pacatul savarsit sis
a nu fie adapostit de niciun locuitor. Parca prevestind tragedia ce urmeaza, Oedip
spune: „…Iar eu ce-i sunt urmaş/ În scaunu-i regesc, cum şi-n al luiculcuş/ Căci azi a
mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soartă greu loviţi – eiazi/ Tot tată mi-
ar fi spus, ca şi ai mei – eu vreau/ Ca să-l răzbun, că greu au fost eiurgisiţi,/ Cum l-aş fi
răzbunat pe tata.”. Toate intamplarile declansate de stradania lui Oedip de a-i descoperi
pe talhari duc numai la el insusi, fapt ce il face pe acesta sa cerceteze tot mai aprig.

Oedip, venit din Corint, este incoronat ca rege in Teba drept rasplata pentru ca
rezolvand enigma Sfinxului, scapase cetatea de monstrul care lua viata tuturor celor
care nu ii puteau rezolva ghicitoarea : “Cine merge dimineata in patru picioare, la
amiaza in doua si seara in trei?” “Omul” fiind raspunsul lui Oedip. Inainte de a intalni
Sfinxul, Oedip aflase de la oracolul din Delphi ce soarta il asteapta, isiva ucide tatal si
se va casatori cu propria lui mama. Astfel Oedip a hotarat sa nu se maiintoarca nicicand
in Corint si sa plece in Teba in incercarea de a scapa destinului. Insa pedrum ucide,
dintr-o cearta, un batran.

Batranul orb Tiresias, prin darul sau, cunoaste adevarul. Oedip il cheama la el, dar
acesta refuza initial sa dezvaluie secretul : „A sti e groaznic un lucru, cand nu-i devreun/
Folos acelui care-ar sti”, insa la insistentele regelui, care in cele din urma il acuza pe
Tiresias de complot, acesta afirma: „Il cauti tu pe ucigas? Esti insuti tu !”. Tot Tiresias
este cel ce prevesteste tragedia lui Oedip : „Azi vede-va orbi! E om avut – sărac/Va fi!
Un orb dus de toiag, cerşind tot prin/ Străini. Şi va afla că alor lui copii/ Le-a fost şitată
…dar şi frate el le-a fost;/ Că maică-si i-a fost şi fiu, i-a fost şi soţ;/ Şi că pe tatăl său şil-
a ucis!… Te du-n/ Palat! Şi să frămânţi în gând tot ce ţi-am spus./ Iar de-ai să afli că-
am prezis greşit, să spui/ Că-n meşteşugul meu sunt un nepriceput!”
Oedip nu se resemneaza, ci se lupta cu indarjire, apeland la explicatiile logice ale
nasterii sale intr-o familie regala de pe alte meleaguri, ale intentiilor sale de a-si ocoli
destinul prevestit de oracol, plecand de langa parintii pe care-i credea adevarati, ca nu
cumva imprejurarile nefaste sa-l determine sa-si ucida tatal sau sa se insoare cu mama
sa
Iocasta, fosta nevasta a lui Laios, releva cateva fapte care pentru ea nu au insemnatate
dar care sporesc zbuciumul lui Oedip: lui Laios i se perzise cava fi omorat de propriul
sau fiu, dar fusese ucis de necunoscuti la incrucisarea a treivdrumuri cu putin timp
inaintea sosirii lui Oedip in Teba, astfel incercand a dovedi ca profetiile nu sunt decat
amagiri. Ingrozit de aceasta dezvaluire Oedip marturiseste ca, fara sa vrea, in urma
unei certe, omorase un batran in locul descris de Iocasta, la rascruceadintre Corint,
Teba si Delphi.

Isi face aparitia un mesager din Corint, care adduce vestea mortii regelui Polybus,
informandu-l pe Oedip ca poporul se asteapta ca el sa se intoarca la tron. Vestitorul
aduce precizari care o fac pe regina Iocasta amutita degroaza sa vada adevarul; Oedip
nu este fiul regelui din Corint, ci ii fusese adus chiar decatre mesager, la vremea aceea
cioban, care il primise de la un alt pastor, din Teba.

Toti cei care stiu secretul nasterii lui sau care descopera mai devreme destinul tragic se
straduiesc sa-l determine sa renunte la aflarea adevarului, il avertizandu-l asupra
grozaviei care-l pandeste. Iocasta incearca sa opreasca dezvaluirea adevarului,
sfatuindu-l pe Oedip: "O, nu, pe zei, ast lucru nu-l mai cerceta,/ La viata daca tii! Ma
zbucium eu destul / .../ E sfatul cel mai bun, ca-ti vreau doar binele". Cu toate acestea,
Oedip sustine cu fermitate si curaj demascarea ucigasului, urmarind scopul sau
neclintit, datoria de a salva Teba de la pieire. Scena cea mai sugestiva este aceea in
care pastorul se impotriveste dezvaluirii secretului: "Pe zei, stapane, rog nu ma mai
intreba!/... / Vai mie, vai!... Ce grozavie am sa-i spun!". Oedip se dovedeste
neinduplecat, insistand cu demnitate in dezlegarea enigmei, pana la capat: "Si mie
groaza mi-e s-aud ... dar trebuie". El isi implineste astfel datoria de conducator al Tebei,
de binefacator al poporului sau, salvandu-l de la pieire.

Oedip,prabusit in crudul adevar si oribit de furie o cauta pe mama si sotia sa, Iocasta,
pentru a o ucide. Un slujitor adduce vestea ca regina s-a sinucis si marturiseste ca
regale si-a scos ochii cu un ac: "El pleoapele/ Isi deschidea, tipand, si-n bulbul ochilor/
Izbea, izbea, ca sangele i se scurgea/ Pe-obraji. Si nu-s doar rosii stropi, ci-o grindina/
De cheaguri negre-sangerii…”

El se gandeste la fiicele lui, Antigona si Ismena, care sunt tinere si au ramas orfane. De
aceea, Oedip il roaga pe Creon sa aiba grija de ele: "Sa nu le lasi, cersindu-si painea-n
dram. Sa faci/ Asa, sa n-aiba-a suferi ce-am suferit!/ Ai mila tu!". Oedip paraseste Teba,
dup ace isi ia ramas bun de la fetele sale: „Pe voi, copile, dac-aţi pricepe de pe acum/
Eu mult v-aş sfătui: rugaţi-vă acum/ Ca orişiunde veţi trăi s-aveţi un trai/ Mai bundecât al
tatălui ce v-a dat naştere…”. Acesta isi asuma toate consecintele pe care el insusi le
hotarase, suportand treptat starea de catharsis

Oedip intruchipeaza tipul personajului tragic, pentru ca desi este un model uman si nu a
gresit cu nimic, este invins definitiv de un destin vitreg: "Nimeni, in sufletul si-n
constiinta lui, n-a fost mai nevinovat decat Oedip. Si totusi, el s-a pedepsit singur, cand
a vazut ce-a facut". (Milan Kundera).
Oedip la Colonos

Cea de-a doua tragedie din trilogia lui Sofocle este “Oedip la Colonos”, care reia firul
povestirii din tragedia “Oedip rege”.
Batranul orb si neputincios, alungat de fii lui Eteocle si Polinike, care i-au urmat la tron,
insotit de fiica sa mai mare, Antigona, pleaca in lume. El strabate lumea ca cersetor ani
intregi, in chinuri nesfarsite, alinat doar de dragosea fiicei lui.

Sfatuit de Apolon, porneste spre tinutul Atenei, la Colonos, in dumbrava sfanta,

consacrata Eumenidelor si zeilor subpamanteni spre binele celor ce il vor adaposti sis
pre blestemul celor ce l-au alungat.

Batranul Oedip, condus de Antigona ajunge in dumbrava sacra de langa Colonos, de

unde le este cerut sa plece., dar Oedip cere sa il vada pe Tezeu, regele Atenei .Batranii
din Colonos, care vin in fata lui Oedip afla despre originea sa blestemata si doresc s ail
alunge pe Oedip, iar Antigona ii roaga sa ii lase sa ramana. Fiica cea mica, Ismena vine
si povesteste ca fratii ei, Eteocle si Polinike s-au luptat pentru tron, Polinike fiind alungat
de fratele sau din tara. Acesta s-a dus la Argos pentru a gasi aliati in vedera unui razboi
impotriva Tebei. Ismena marturiseste ca va sosi Creon pentru a-l supune pe Oedip
puterii tebanilor. Oedip nutreste sentimente de ura fata de cei doi fii si Creon.

Intervine Tezeu, pe care batranul il roaga sa ii ofere adapost si sa il ocroteasca, iar

cand va muri s ail inmormaneze in dumbrava, serviind in schimb drept pavaza Atenei,
atunci cand tebanii o vor ataca.

Creon incerca sa il convinga pe Oedip sa se intoarca la Teba, stiind ca intr-un eventual

razboi intre Teba si Atena va catiga partea care poseda trupul lui Oedip.Acesta refuza,
iar Creon o rapeste pe Ismena, pe care o elibereaza oamenii lui Tezeu. Polinike vine si
ii cere lui Oedip binecuvantarea in vederea luptei contra Tebei, dar este refuzsat,
batranul fiind constient de esecul acestuia si de faptul ca fratii s-ar omorai intre ei in
lupta.

Simtind ca sfarsitul ii este aproape, Oedip il conduce pe Tezeu la locul mortii sale, in
adancul dumbravii, unde ii va incredinta o taina, care va apara Atena de atacurile Tebei.
Taina ce acesta o va dezvalui doar urmasului sau abia in momentul in care el insusi va
fi pe moarte. Oedip ii spune lui Tezeu sa caute sa conduca numai dupa vointa zeilor si
sa nu depaseasca masura lucrurilor, oentru ca multe orase au pacatuit, ajungand la
nenorocire. Dupa ce ureaza prosperitate si fericire intregii tari, impreuna cu Tezeu,
patrunde mai adanc in dumbrava.

Oedip nu a murit de moarte naturala, ci un zeu l-a rapit sau pamantul s-a deschis pentru
a-l primi si a-l elibera de toate suferintele. Tezeu le promite Ismenei si Antigonei ca va fi
alaturi de ele pentru totdeauna, dupa care cele doua se intorc la Teba pentru a
impiedica moartea fratilor lor.

Tragedia Oedip la Colonos este considerata testamentul spiritual al lui Sofocle. Ea este
rodul unei experiente indelungate si sintetizeaza întreaga gandire si simtire
poetica,cetateneasca si religioasa a marelui poet tragic elin. Momentul culminant al
tragediei este conferit de maretia pe care o dobandeste Oedip. Resemnarea lui,
acceptarea sortii, nu este insa un semn al neputintei, ci dovada unei energii nestavilite,
a unei vointe supreme de a suporta suferintele vietii. El obtine iertarea zeilor nu prin
supunere slugarnica, ci prin taria de a indura chinurile sortii.