 CURS 4

TRATAMENTUL CARIEI DENTARE SIMPLE

Tratamentul cariei simple vizează eliminarea leziunii propriu-zise şi a efectelor secundare de ordin funcţional
sau asupra ţesuturilor de vecinătate (pulpa dentară, parodonţiul marginal), cât şi respectarea principiului
biologic de refacere a morfologiei coronare dentare şi a funcţiilor lezate.
INSTRUMENTE ROTATIVE, TĂIETOARE, ABRAZIVE
FREZELE DENTARE
Clasificarea frezelor
 modul de acţiune: - freze tăietoare;
o freze abrazive;
o freze de finisat şi lustruit
 materialul din care sunt confecţionate: - freze de oţel;
o freze extradure(tungsten);
o freze diamantate
 diametru – variază între: 0,5 – 30 mm;
 viteza turaţiei: - mică;
o medie;
o înaltă
 piesa la care se adaptează: - freze pentru piesa contra-unghi
o freze pentru piesa dreaptă;
o freze pentru turbină
 forma părţii active: freze sferice, cilindrice, con invers, piriforme,
 cilindro-conice şi o mare varietate de alte forme care
 derivă din aceste forme de bază.
 FREZE CILINDRICE
 FREZA CON INVERS
 FREZA PARĂ
 FREZE ROMBOIDALE
 FREZE ROATĂ
 Instrumente de finisat obturaţii
OBIECTIVE:
 îndepărtarea riguroasă a ţesuturilor alterate din focarul carios;
 prevenirea excitanţilor ce iau naştere în cursul actului terapeutic (supraîncălzire, vibraţie);
 tratamentul corect al plăgii dentinare rezultată în urma îndepărtării ţesuturilor alterate;
 protejarea pulpei dentare şi stimularea funcţiilor ei de apărare;
 protejarea ţesuturilor moi periodontale;
 refacerea corectă şi durabilă a morfologiei coronare;
 refacerea rapoartelor funcţionale cu dinţii vecini şi a rapoartelor ocluzale cu dinţii antagonişti în vederea
reintegrării dentare în biomecanica corectă a aparatului dento-maxilar.
 timpul chirurgical: îndepărtarea ţesuturilor dure alterate pănă la ţesut sănătos şi prepararea unei cavităţi
aptă să reţină materialul de obturaţie pentru refacerea coronară;
 timpul medicamentos: tratamentul plăgii dentinare ce rezultă în urma actului chirurgical de preparare a unei
cavităţi sau a unui bont coronar;
 timpul ortopedic: refacerea morfo-funcţională corectă a coroanei dentare prin inserare în cavitatea
preparată a unui material cu o duritate egală cu a dintelui, stabil din punct de vedere chimic şi pe cât se
poate fizionomic.
 TIMPUL CHIRURGICAL
 pătrunderea în procesul carios;
 îndepărtarea ţesuturilor dure alterate pănă la ţesut sănătos;
 prepararea unei cavităţi care
 să reziste la forţele masticatorii orientate în general în axul dintelui,
 să fie aptă să reţină materialul de obturaţie pentru refacerea coronară,
 să împiedice reapariţia procesului carios prin carie secundară sau recidivă de carie.

o După întinderea preparaţiei, se pot realiza:

1
 cavitatea simplă: se realizează pe o singură suprafaţă a dintelui;
 cavitate compusă: se realizează pe două suprafeţe dentare;
 cavitate complexă: implică trei sau mai multe suprafeţe.
CLASIFICAREA CAVITĂŢILOR
 Cavitatea de clasa I prezintă trei subclase:
 clasa I tip A: cavitate preparată în şanţurile şi fosetele de pe suprafaţa ocluzală a
premolarilor şi molarilor;
 clasa I tip B: cavitate preparată pe două treimi ocluzale vestibulare şi orale ale molarilor;
 clasa I tip C: cavitate preparată în fosetele supracingulare ale frontalilor superiori.
 Cavitatea de clasa a II-a rezultă în urma tratării leziunilor de pe suprafeţele proximale ale dinţilor laterali
(premolari şi molari).
 Cavitatea de clasa a III-a rezultă în urma tratării leziunilor de pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali cu
păstrarea integrităţii unghiului incizal.
 Cavitatea de clasa a IV-a rezultă în urma tratării leziunilor de pe suprafeţele proximale ale dinţilor frontali cu
unghiul incizal distrus
 Cavitatea de clasa a V-a rezultă în urma tratării leziunilor carioase din treimea cervicală a suprafeţelor
vestibulare şi orale ale tuturor dinţilor.
 Cavitatea de clasa aVI-a rezultă din tratamentul defectelor de la nivelul
 -marginii incizale a dinţilor anteriori cu păstrarea unghiurilor incizale meziale şi distale,
o vârfurilor de cuspid ale dinţilor laterali,
o cavităţile compuse(M.O.D.)
REGULI GENERALE DE PREPARARE A CAVITĂŢILOR
Deschiderea procesului carios şi stabilirea conturului marginal al cavităţii:
 -constă în realizarea unei căi de acces către procesul carios, urmărind plasarea marginilor cavităţii până în
ţesut sănătos, pe suprafeţele autocurăţibile şi accesibile curăţirii artificiale, astfel încât viitoarea obturaţie să
poată fi adaptată şi finisată
 Stabilirea conturului marginal la cavităţile preparate în şanţuri şi fosete trebuie să respecte următoarele
reguli:
 extinderea marginilor cavităţii până în structuri dentare sănătoase, obţinând-se un smalţ rezistent şi susţinut
de dentină sănătoasă;
 includerea în cavitate a fisurilor ce nu pot fi desfiinţate prin ameloplastie;
 evitarea plasării marginilor cavităţii pe cuspizi sau pe creste marginale de smalţ;
 extinderea marginilor astfel încât să permită acces suficient pentru manipularea instrumentelor şi a
materialului de obturaţie şi să asigure o bună vizibilitate;
 unirea a două cavităţi preparate dacă sunt separate de structuri dentare sănătoase mai subţiri de 0,5 mm.
 Stabilirea conturului marginal la cavităţile preparate pe suprafeţe netede trebuie să respecte următoarele
reguli:
 extinderea marginilor cavităţii până în structurile dentare sănătoase, rezultând un smalţ rezistent şi sprijinit
de dentină sănătoasă;
 evitarea plasării marginilor cavităţii pe cuspizi sau pe creste marginale de smalţ;
 extinderea marginilor cavităţii astfel încât să permită acces suficient pentru manipularea instrumentelor şi a
materialului de obturaţie şi să asigure o bună vizibilitate;
 extensia gingivală a marginii cavităţii proximale cu 1-1,5 mm sub punctul de contact cu dintele vecin, până în
ţesut sănătos;
 plasarea marginilor vestibulare şi orale ale cavităţii proximale la 0,5-1 mm de punctul de contact cu dintele
vecin;
 în cavităţile de clasa a III- a se permite plasarea marginii incizale în aria de contact cu dintele vecin în vederea
păstrării unui unghi incizal căt mai puternic.
 Ameloplastia presupune deretentivizarea fosetelor şi fisurilor superficiale, atunci când acestea nu depăşesc
mai mult de o treime din grosimea smalţului; suprafaţa smalţului denivelată devine netedă şi plată,
curăţabilă, finisabilă.
 Exereza dentinei alterate constă în îndepărtarea dentinei alterate în totalitate din procesul carios.
 Reguli:
 să se utilizeze instrumente tăioase pentru a nu exercita presiuni;
 dentina alterată se îndepărtează cu freze sferice cu diametru mare şi cu turaţie redusă, cu răcire pemanentă;

2
 îndepărtarea dentinei alterate se face incepând cu pereţii laterali şi la sfârşit cu pereţele pulpar sau
parapulpar.
 se poate folosi şi instrumentar de mână care nu transmite vibraţi, nu dezvoltă temperaturi ridicate;
 în cavităţile profunde în care există riscul de deschidere al camerei pulpare se recomandă izolarea dintelui cu
diga, pentru a evita infectarea pulpei dentare cu germeni microbieni în cazul în care s-ar deschide camera
pulpară.
Retenţia cavităţii.
o Forma de retenţie este acel design al cavităţii preparate care să asigure stabilitatea şi menţinerea
materialului de obturaţie.
 pentru amalgam, retenţia presupune realizarea de pereţi laterali convergenţi către ocluzal, întâlnirea dintre
pereţi să se facă în unghiuri drepte sau uşor ascuţite, crearea de cavităţi suplimentare de retenţie;
 pentru compozite unghiurile de întâlnire dintre pereţii cavităţii sunt rotunjite, crescând suprafaţa de contact
între material şi ţesuturile dure.
o pentru mărirea retenţiei, în cazul unor distrucţii coronare mai mari, se poate apela la mijloace
suplimentare de creştere a retenţiei: ştifturi parapulpare.
 Retenţia pentru amalgam
 Retenţia pentru compozit
Rezistenţa cavităţii
o Forma de rezistenţă presupune realizarea unei preparaţii ai cărei pereţi împreună cu materialul de
restaurare definitivă să reziste la forţele masticatorii orientate în principal în axul lung al dintelui.
 Un alt factor care influenţează rezistenţa pereţilor este adâncimea şi întinderea cavităţii. Astfel, pentru
cavităţile superficiale, plasarea peretelui pulpar trebuie să se afle sub joncţiunea smalţ-dentină,
 La cavităţile profunde pereţii verticali trebuie căptuşiţi cu ciment, iar atunci când sunt foarte subţiri ei
trebuie scurtaţi sau întregul dinte acoperit cu o coroană de înveliş.
 Finisarea marginilor de smalţ se realizează cu scopul de a obţine o bună închidere marginală la nivelul
interfeţei preparaţie-restauraţie, dar şi de a asigura o rezistenţă mecanică optimă atât a smalţului cât şi a
marginilor restauraţiei.
 îndepărtarea minuţioasă a anfractuozităţilor smalţului de la marginea cavităţii;
 rotunjirea unghiurilor conturului exterior al cavităţii;
 finisarea pereţilor laterali ai cavităţii se realizează cu ajutorul turbinei, cu freze cilindrice diamantate.
 Toaleta finală a cavităţii se realizează prin spălarea cavităţii cu apă călduţă pentru îndepărtarea resturilor
de ţesuturi dure rezultate ca urmare a acţiunii instrumentelor folosite în timpul preparaţiei. Apoi se izolează
dintele, se usucă cavitatea cu aer călduţ şi bulete de vată sterile, după care se trece la tratamentul plăgii
dentinare în funcţie de profunzimea cavităţii şi aspectul dentinei de pe peretele pulpar.
o Este important ca dintele să nu fie deshidratat prin folosirea excesivă a aerului sau prin aplicaţii de
alcool.