TEORIA ŞI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

DEFINITIE, CLASIFICARE

DEFINITIE: Principiile antrenamentului sportiv reprezinta teze sau norme cu caracter general ce
dirijeaza intreaga activitate de antrenament sportiv;

Plecand de la elementele centrale ale antenamentului, efortul si pauza (solicitarea si refacerea),

adaptarea la solicitari tot mai inalte, vom deduce ca principiile antrenamentului trebuie sa reflecte
tocmai aceste aspecte valabile in toate stadiile pregatirii, in toate ramurile de sport si in toate structurile
(macro-, mezo-, microcicluri). Astfel, principiile antrenamentului sportiv sunt:

Principiul adaptarii la solicitari progresive;

Principiul compensarii si supracompensarii;

Principiul ciclicitatii;

Principiul individualizarii;

Principiul motivatiei.

1. PRINCIPIUL ADAPTARII LA SOLICITARI PROGRESIVE

Pleaca de la premisa ca antrenamentul este o activitate ce se bazeaza in principal pe efectuarea unor

eforturi fizice si psihice in continua crestere menite sa produca modificari functionale si structurale;

Solicitarile trebuie sa creasca progresiv, incat sa fie accesibile sportivilor, dar in acelasi timp sa
determine adaptarea organismului la tipul de solicitare programat.

Reactiile biologice de adaptare au fost denumite de Selye sindrom general de adaptare si prezinta trei
faze:

a. Reactia de alarma – se instaleaza la inceputul adaptarii si consta din fenomene soc si contrasoc
predominant nervoase si simpato-adrenergice. Reactia corespunde inceputului exercitiului si valoarea sa
depinde de intensitatea programata efortului, reflectandu-se sub forma intensitatii de lucru;

b. Reactia de rezistenta – cauta sa stabileasca echilibrul organismului si consta in adaptarea la

solicitarea exercitiului;

c. Reactia de epuizare – consta in imbolnaviri, nevroze etc. si nu trebuie sa se produca in urma

antrenamentului;

Aceste reactii depind de anumiti factori:

• structura miscarii;

1
 • nivelul de solicitare (volum si intensitate);
• nivelul de pregatire;
• factorii de mediu natural si social; factorii psihologici;
• reactivitatea individuala.

Principiul adaptarii la solicitarile progresive mai poarta numele si de principiul continuitatii.

Procesele de adaptare se desfasoara in timp, in ani de eforturi diferite ca valoare si intindere, efectuate
cu o anumita frecventa, intre care sunt prevazute pauze de anumite tipuri menite sa favorizeze
compensarea;

Exemplu: daca se lucreaza timp de doua luni pentru dezvoltarea fortei in 4 lectii pe saptamana, se
constata o crestere a fortei si masei musculare cu peste 30%; in cazul intreruperii pregatirii timp de 10-
14 zile, forta scade cu 60% fata de nivelul atins, iar dupa inca o saptamana, mai mult de 80%. Situatii
similare se intalnesc si la alte calitati motrice, precum mobilitatea sau rezistenta.

Ca proces de adaptare, antrenamentul sportiv este caracterizat de trei aspecte:

1. este structurat pe mai multi ani cu efect cumulativ maxim, specializat in functie de trasaturile
specifice fiecarei ramuri de sport;

2. lectiile de antrenament lasa ”urme” peste care se suprapun lectiile viitoare, consolidand si
aprofundand efectele succesive ale acestora;

3. intervalele de odihna dintre repetari, lectii, micro- si mezostructuri se stabilesc in cadrul unor limite
care sa garanteze refacerea capacitatilor functionale;

Ritmul de desfasurare a lectiilor in cadrul unui microciclu depinde, in principal, de nivelul de pregatire al
sportivului, de etapele si perioada de antrenament;

Evidentiem necesitatea desfasurarii continue a antrenamentului pe parcursul intregului an, prin

programarea unor eforturi diferite ca volume si intensitati si prin acordarea unor pauze sau lectii de
refacere cu durate rational desfasurate.

2. PRINCIPIUL COMPENSARII SI SUPRACOMPENSARII SAU AL RESTABILIRII

Se refera la faptul ca intregul sistem de pregatire si implicit, intreaga strategie de dezvoltare a capacitatii
de performanta pe termen lung, se bazeaza pe relatia dintre efort si pauza;

Unii autori considera supracompensarea baza antrenamentului, deoarece solicitarile din antrenament
produc in organism o dezorganizare biologica sau o criza de adaptare;

Supracompensarea se manifesta ca o reconstructie originala a organismului.

2
CARACTERISTICI

• Supracompensarea depinde de particularitatile sportivului si mai ales de gradul sau de

antrenament, de experianta motrica si de starea sa de sanatate;

• Supracompensarea nu se desfasoara dupa aceeasi curba la toate sursele energetice si la toate

capacitatile, astfel, ATP si CP se refac mai rapid decat glicogenul (2-4 ore) si acesta mai rapid
decat rezervele proteice care necesita intre 36-48 ore;

• Intre incarcatura exercitiului, pe de-o parte si refacerea si supraferacerea, pe de alta parte,

exista o legatura directa, acestea fiind cele care determina adaptarea;

• Apreciem ca dinamica dintre incarcatura si refacerea reprezinta una dintre cheia de baza ale
progresului in ce priveste capacitatea de performanta, iar dirijarea necorspunzatoare a
proceselor de refacere are efecte nefavorabile, determinand diferite forme de
supraantrenament.

3. PRINCIPIUL CICLICITATII ANTRENAMENTULUI

Antrenamentul sportiv are un caracter ciclic si concentric, provenit din structura sa temporala, elemente
de continut si corelatiile dintre parametrii efortului;

Ciclicitatea antrenamentului este determinata de caracterul fazic al formei sportive, de legitatile

obtinerii, valorificarii si pierderii acesteia; caracterul fazic al formei sportive constituie in acelasi timp si
baza naturala a periodizarii antrenamentului. Astfel, fazei de obtinere a formei sportive ii corespunde
perioada pregatitoare, celei de valorificare – perioada competitionala, iar celei de pierdere sau scoatere
din forma – perioada de tranzitie;

Caracterul ciclic determina succesiunea lectiilor, ordinea modificarii eforturilor sub raportul volumului,
intensitatii si complexitatii, precum celelalte componente ale sistemului de antrenament;

Ciclicitatea este reprezentata, de asemenea, in toate substructurile macrociclului, incepand de la lectii,

microcicluri ( intre 3-11 zile) si mezocicluri (lunare sau intre 3-5 saptamani), creand premisele aplicarii
altui principiu al antrenamentului: principiul sistematizarii.

4. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZARII

Individualizarea antrenamentului se realizeaza in functie de informatiile ce le detinem despre modul de

reactivitate a sportivului la efort; aceasta se refera la conditiile din concurs, din antrenamente, dupa
antrenamente, inainte de efort (bazal), revenirea la valorile anterioare etc, date care trebuie cunoscute
longitudinal pentru a lua decizii in conformitate cu starea reala biologica si psihologica in care se afla
sportivul.

3
5. PRINCIPIUL MOTIVATIEI

Motivatia consta in totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie ca sunt masurabile sau dobandite,
constientizate sau nu, simple, trebuinte fiziologice sau idealuri abstracte;

Motivatia reprezinta orientarea selectiva a comportamentului spre o anumita activitate si, in acelasi
timp, factorul dinamizator al acestuia;

Trebuintele si motivele genereaza atitudini diferite ca directie, intensitate, complexitate etc, fata de
sine, de altii, de lucruri, idei etc;

Motivele desfasurarii activitatii sportive sunt complexe, exprimand diversitatea personalitatii.

Motivele activitatii sportive sunt de doua tipuri:

• Intrinseci (placerea produsa de activitatea sportiva, nevoia de afirmare, compensatii etc);

• Extrinseci (recunoastere, recompense, satisfactii de alta natura, curiozitate etc);

Evidentiem rolul esential al motivatiei intrinseci pentru sport si performanta, in general, dar si
posibilitatea asimilarii unor existente externe si transformarea lor in repere ale motivatiei intrinseci
(cazul vedetei care constientizeaza capacitatea proprie de a genera valori);

Motivatia (intrinseca si extrinseca), constituita intr-o constelatie motivationala, reprezinta conditia de

baza a practicarii sportului si a tendintei spre performanta, determinata si de nivelul de aspiratie format
su autoformat.

TEORIA SI METODICA ANTRENAMENTULUI SPORTIV