Sunteți pe pagina 1din 1

Saddam Hussein Abd al-Majid al-Tikriti (în arabă: ‫صدام حسين عبد المجيد التكريتي‬, pronunțat "Sadám Huseín

Abd al-Majíd al-Tikríti; n. 28


aprilie 1937, satul Al-Awja, Irak – d. 30 decembrie 2006, Bagdad) a fost un politician irakian, președinte al Irakului în
perioada 1979 - 2003 și prim-ministru al acestei țări între 1979 - 1991 și 1994 - 2003, secretar general al secției irakiene a
partidului Baas(Partidul Socialist al Renașterii Arabe), mareșal (din 1979). Saddam a guvernat Irakul într-o
manieră dictatorială arbitrară, cu caracter semi-laic, a promovat o politică belicistă, inițiind un război lung și anevoios
împotriva Iranului și mai târziu o campanie fulger în care a cucerit și a anexat emiratul vecin al Kuweitului. Bazându-se ca și
regimurile irakiene precedente pe hegemonia comunității musulmane sunite, a inițiat masacre împotriva populației șiite (ex.
masacrul de la Dujail din 1982) și a kurzilor, împotriva acestora din urmă uzând și arme chimice (contra localității Halabja), crime
pentru care a fost judecat și executat.
Saddam a avut un rol cheie în lovitura de stat a partidului Baas din 1968. Ca vicepreședinte al Irakului în timpul președinției lui al-
Bakr, care se îmbolnăvise în ultimii săi ani de viață, Saddam a clădit puternice forțe de securitate care i-au permis să controleze
forțele armate și viața politică a țării și să consolideze dictatura. În urma unor măsuri de naționalizare a petrolului și a altor industrii
la începutul anilor 1970, a reușit în prima parte a guvernării sale de facto și apoi ca președinte, să crească într mod considerabil
nivelul de viață mediu în țară.

S-ar putea să vă placă și