Sunteți pe pagina 1din 2

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian

Blaga

Primul volum de versuri, intitulat “Poemele luminii”, din 1919, scris de Lucian Blaga, debutează cu
poemul “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, care este o artă poetică modernă a literaturii române
interbelice.

Această capodoperă lirică este o artă poetică, deoarece Lucian Blaga îşi exprimă crezul artistic, adică
propriile idei, gânduri, convingeri şi aspiraţii despre arta literară, dar şi viziunea sa asupra lumii.

Arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se înscrie în direcţia modernistă pentru că
accentul cade pe relaţiile poet-lume şi poet-creaţie, (discursul poetic redă aspecte ale filozofiei lui Blaga,
adică atitudinea de sporire a misterului universului, deci opţiunea sa pentru cunoaşterea luciferică).

Viziunea despre lume:

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reprezintă o sinteză a viziunii lui Lucian Blaga despre lume, din
perspectivă poetică şi filozofică.

Pentru filozoful Blaga există două modalităţi de cunoaştere a lumii:

1. una paradisiacă (raţionalistă , pragmatica)


2. una luciferică (intuitivă, poetică, specifică artistului care potenţează misterul )

În plan literar, cunoaşterea se realizează prin două tipuri de metafore:

1. plasticizante (care aparţin lumii reale fără să aducă un plus de semnificaţie)


2. revelatorii (care desluşesc misterul din fapte, lucruri, idei).

“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie-confesiune, ce aparţine lirismului subiectiv prin
atitudinea creatorului, prin prezenţa mărcilor subiectivităţii (verbe, pronume, adjective pronominale la
persoana I, singular).

Teme şi motive:

Tema filozofică străbate întreaga artă poetică, deoarece ilustrează cele două tipuri de cunoaştere
stabilite în sistemul filozofic blagian; astfel, creaţia poetului “lumina mea” reprezentând cunoaşterea
luciferică se opune creaţiei celorlalţi “lumina altora” reprezentând cunoaşterea paradisiacă.

Motivele/ elementele de recurenţă sunt: misterul, lumina, întunericul, dintre care laitmotivul central îl
constituie lumina, metaforă a creaţiei.
Compoziţia textului liric:

Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoaşterii luciferice. Pe prima poziţie se află
pronumele personal “eu”, apoi este verbul la forma negativă “nu strivesc” prin care este respinsă
cunoaşterea de tip paradisiac/ raţional.Metafora revelatorie “corola de minuni a lumii” semnifică, prin
ideea de cerc, misterele universale.

Confesiunea poetului se construieşte pe relaţii de opoziţie între cele două tipuri de cunoaştere, care se
realizează prin procedeul antitezei eu/ alţii; lumina mea/ lumina altora; dar şi pe alternarea celor două
motive contrastante: lumina-întunericul.

Relaţiile de simetrie se evidenţiază prin reluarea titlului în incipit, prin reluarea metaforelor enumerate
în prima şi ultima secvenţă poetică: “flori” (viaţa efemeră, frumosul), “ochi” (cunoaşterea,
contemplaţia), “buze” (comunicarea, sărutul), “morminte” (taina morţii, eternitatea, viaţa de dincolo).

Semnificaţiile; expresivitatea limbajului:

Textul poetic se structurează în trei secvenţe.

Primele cinci versuri (prima secvenţă poetică) exprimă cu ajutorul verbelor la forma negativă : “nu
strivesc”, “nu ucid”, atitudinea poetului faţă de misterele lumii, adică refuzul de a cunoaşte prin
intermediul logicii, raţionalului. Metafora “calea mea” înseamnă destinul asumat de poet: acceptarea şi
creşterea tainei prin cunoaştere luciferică, prin iubire.

Cea de-a doua secvenţă poetică este mai amplă şi se construieşte pe relaţii de opoziţie, pe antiteză şi pe
o comparaţie dezvoltată. În timp ce poetul cu “lumina” sa sporeşte taina, alţii, cu “lumina” lor, distrug
misterul. Verbele antitetice susţin această idee: “sporesc” (eu)-“sugrumă” (ei).

Comparaţia amplă, aşezată între linii de pauză, are valoarea unei construcţii explicative, cu rol să
întărească atitudinea creatorului, aceea de a îmbogăţi, de a mări, prin arta sa, misterul (aşa cum luna,
noaptea, adânceşte taina acesteia cu lumina ei).

A treia secvenţă este finalul poeziei, cu rol concluziv: “Căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”,
punând în valoare convingerile eului liric.

Din punct de vedere stilistic, se poate remarca preferinţa lui Blaga pentru metafora revelatorie.

Câmpul semantic al misterului este realizat prin variate cuvinte/ structuri lexicale: “tainele”,
“nepătrunsul ascuns”, “întunecata zare”, “sfânt mister”, “ne-nţelesuri şi mai mari”.

Arta poetică modernă, “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” reflectă concepţia lui Lucian Blaga
despre viaţă, lume, univers, iubire, din perspectiva filozofică a cunoaşterii luciferice.