Sunteți pe pagina 1din 16

TURISMUL ÎN FAłA VIITORULUI

1. TendinŃe în evoluŃia viitoare a pieŃelor turistice

Comportamentul turistului se află sub influenŃa unor factori economici, sociali,


politici, tehnologici, informaŃionali etc., care îşi vor pune amprenta în viitor asupra sa
(v. figura 1). Impactul acestor factori va conduce la:
• creşterea importanŃei anumitor Ńări în bazinul cererii turistice mondiale;
• extinderea cererii turistice la anumite grupuri din societate;
• dezvoltarea unor noi tipuri de produse turistice;
• schimbări în modul alegerii produselor turistice.

• Noi Ńări generatoare de turism

Din cauza motivelor sociale, politice şi economice vom asista în anii următori la
creşterea cererii provenite din partea unor Ńări şi zone turistice, precum:
1. Europa de Est, unde schimbările politice şi economice generează creşteri
lente dar sigure ale cererii externe;
2. zona Asia - Pacific, unde creşterea economică a mărit rapid cererea pentru
turism extern.
În cele două cazuri, creşterea turismului extern va continua dacă stabilitatea
economică şi politică va creşte în cele două regiuni ale lumii. Până acum, turismul
extern este scăzut în majoritatea Ńărilor din Africa şi America de Sud, dar situaŃia se
poate schimba, pentru că unele economii, ca de pildă a Braziliei, sunt în plină creştere,
iar în unele Ńări schimbările politice pot să conducă la o mai bună distribuŃie a
bunurilor, care poate să determine o participare mai mare a populaŃiei la turism.
Factori politici: Factori economici:
- legislaŃie; - distribuŃia economiei;
- cerinŃe de viză şi controlul migraŃiei; - intrări individuale disponibile;
- schimbări politice în diferite Ńări; - rata schimbului valutar;
- politica guvernelor în turism. - evoluŃia economică.

Factori sociali:
- schimbări demografice;
- schimbări ale stilului de viaŃă;
- relaŃii sociale;
- apariŃia unor culturi noi.

Factori de marketing:
- dezvoltarea noilor produse;
COMPORTAMENTUL - politici de preŃ;
TURISTULUI - strategii de distribuŃie;
- mass-media promoŃională.

Factori tehnologici:
- internet;
- televiziunea interactivă;
- sistem multi mass-media;
- sistemul de distribuŃie globală;
- tehnologii de transport.

InfluenŃa mass-media: ExperienŃă:


- mijloace de informare de tip ştiri şi - cunoaşterea şi încrederea tot mai
programe despre viaŃa sălbatică; mare pe măsură ce călătorii devin
- mijloace de informare cu privire la mai experimentaŃi.
călătorii, ghiduri turistice.

Figura nr. 1. Factorii care influenŃează viitorul


comportamentului turistului

• Segmente de piaŃă care vor creşte în importanŃă


Schimbările sociale, influenŃa mediei şi acŃiunile turistice probabil vor avea
următoarele efecte:
1. Schimbările demografice în Europa de Nord, USA şi Japonia vor duce la
creşterea importanŃei pieŃei "vârstei a treia". Invers, în Ńările unde populaŃia devine
mai tânără - Europa de Sud, America de Sud şi Asia de Sud-Est, va fi o creştere în
segmentul de piaŃă în contingentul de 18-30 ani;
2. Cum copiii vor deveni consumatori în toate drepturile, un număr mare
dintre ei vor pleca în vacanŃă fără părinŃi;
3. Vor fi mai multe călătorii religioase şi mai diverse decât până acum, care
vor avea implicaŃii asupra turismului;
4. Cum atitudinea faŃă de persoanele cu disabilităŃi se va schimba, vom putea
asista la o creştere în numărul de călătorii al acestor persoane, care vor deveni o piaŃă
deloc de neglijat.

• Noi tipuri de produse turistice

Dezvoltarea de noi produse turistice va rezulta din:


• schimbarea preferinŃelor turiştilor;
• inovaŃii tehnologice;
• preocupări sociale.
Arthur Frommer, în 1996, a identificat un număr de produse turistice care vor creşte
în popularitate în viitor. Acestea sunt următoarele:
• vacanŃe care vor limpezi mintea şi vor schimba viaŃa;
• "călătorii politice" care vor permite turiştilor să viziteze Ńări care sunt adesea
prezente în jurnalele de ştiri şi să vadă viaŃa de zi cu zi cu ochii lor;
• "vacanŃe voluntare" unde turiştii vor lucra nu pentru bani, ci pentru cauze nobile,
ca lucrări de conservare, construirea unei şcoli într-o Ńară săracă;
• petrecerea vacanŃei cu o familie obişnuită într-o altă Ńară;
• căutarea unor noi tipuri de călătorii, cum ar fi cele pe apă cu diferite ambarcaŃiuni;
• "vacanŃe etice" unde turistul va fi preocupat de impactul călătoriei sale asupra
comunităŃii gazdă;
• vacanŃe pentru sănătate1.
Frommer mai vorbeşte despre a căuta "căi noi pentru a vizita destinaŃii vechi, în care
turistul care vizitează destinaŃii bine cunoscute, poate pentru a treia sau a patra oară,
va căuta ceva nou, o experienŃă cu mai mult suspans". Ca exemplu, un vizitator la
Londra va căuta locuri mai puŃin vizitate de turişti.
Este posibil ca oamenii, sub presiunea vieŃii moderne, să-şi folosească vacanŃa pentru
a reduce stresul sau pentru a găsi iluminarea spirituală, ca un antidot faŃă de
materialismul vieŃii moderne. Aceasta va mări cererea pentru călătorii care au ca scop
retragerea , chiar şi pentru persoane care nu au puternice credinŃe religioase.
Pe măsura dezvoltării noilor produse, mulŃi turişti vor fi încurajaŃi să facă aceleaşi
tipuri de călătorii, dar în alte destinaŃii. Aici s-ar putea include:
• turişti din Europa făcând vacanŃe scurte în locuri îndepărtate ca: Cape Town,
Samarkand, Tbilisi, Havana şi Teheran;
• vacanŃe pe malul mării în Namibia şi Brazilia;
• vacanŃe de schi în Japonia, Argentina, şi Chile;
• vacanŃe culturale în Myanmar, Laos şi Nigeria.
În general este probabil că turiştii vor călători pe distanŃe mai mari în cadrul vacanŃei
principale.

• Realitatea virtuală sau turismul imaginar

Una dintre dezbaterile majore în turism priveşte tehnologia virtuală şi abilitatea de a


crea înlocuitori sintetici pentru experienŃa turistică reală. Întrebarea este dacă
realitatea virtuală va reduce sau nu cererea pentru turismul convenŃional. AplicaŃia
potenŃială a realităŃii virtuale în turism, odată ce tehnologia va deveni mai sofisticată
virtual, este nelimitată. Putem să facem ca oamenii:
- să simtă soarele pe faŃa lor, să audă valurile, stând pe un mal al unei insule din
Pacific, sau în casa lor;
- să viziteze piramidele din Egipt, fără frica acŃiunilor teroriste sau zboruri
aglomerate, pentru că nu vor trebui să-şi părăsească casa;
- să se bucure de o croazieră pe Sena în Paris, din confortul patului de acasă.

1
Frommer, A., Arthur Frommers’s New World of Travel, Macmillan, 1996
În acelaşi timp tehnologiile realităŃii virtuale şi alte inovaŃii tehnologice, pot duce la
dezvoltarea de forme noi de turism, permiŃând oamenilor să-şi trăiască fanteziile. Deja
în Rusia turiştii pot fi cosmonauŃi la prima lor călătorie în spaŃiu sau piloŃi la un
simulator sofisticat.
Poate că într-o zi turismul va fi în totalitate doar o activitate mintală, fără să călătorim,
o activitate care va avea loc în casa turistului şi limitată doar de imaginaŃia acestuia.

• Cererea turistică – proces liniar sau circular?

Se presupune adesea că evoluŃia cererii turistice este un proces liniar de stadii. Figura
2 de mai jos ilustrează concepŃia convenŃională larg acceptată despre evoluŃia în timp
a comportamentului turiştilor britanici.
Există însă motive care pot duce la concluzia că procesul liniar va deveni mai circular
în viitor, dacă:
- boli precum malaria şi SIDA descurajează turiştii să plece în călătorii la mare
distanŃă, unde ameninŃarea acestor boli este ridicată.
- resursele Pământului devin scăzute şi, ori va fi dificil să justifici excursiile de
lungă durată ori costul combustibilului va face o astfel de excursie să fie prea
scumpă.
Avem deja exemple despre cum cererea turistică poate deveni proces circular.
Turismul bazat pe staŃiunile de relaxare a atins apogeul în Europa în secolele XVIII şi
XIX şi apoi a cunoscut o perioadă de decădere la începutul secolului XX.
O săptămână de vacanŃă la plajă în staŃiunile
britanice

O săptămână pe plaja din Spania

O săptămână sau două de vacanŃă de vară pe plajele


din Grecia sau Portugalia

VacanŃă de două săptămâni, iarna, în Insulele


Canare sau Gambia

Două săptămâni de vacanŃă pe plaja din Thailanda şi


Caraibe

Urmează două săptămâni de vacanŃă în Insulele


Pacific şi în America de Sud de exemplu

Figura 2. EvoluŃia cererii turistice a turiştilor britanici

Acum, totuşi, staŃiunile din Europa au cunoscut o explozie. De asemenea, croazierele


care au avut o perioadă de declin după al doilea război mondial sunt experimentate în
prezent ca şi cum ar fi ceva nou. În ambele cazuri, schimbarea se datorează factorilor
sociali şi activităŃilor în industria turismului.

• Numărul de vacanŃe pe an

În multe Ńări, un număr mare de turişti îşi iau acum mai mult de o vacanŃă pe an, şi
acest obicei pare să continue. Acest fapt are un număr mare de implicaŃii în
comportamentul turistului, după cum urmează:
1. Principala vacanŃă va fi cea mai lungă, şi va fi folosită pentru relaxare,
eliminarea stresului şi „reîncărcarea bateriilor”.
2. VacanŃele celelalte vor fi normal mai scurte, mai active şi în special în
natură.
VacanŃele auxiliare pot fi folosite pentru experienŃe intense şi scurte ca un antidot
împotriva rutinei din fiecare zi, incluzând vizite de o zi în oraşe din alte Ńări.

• Schimbări ale modului de achiziŃionare a produselor turistice

InovaŃiile tehnologice vor continua să schimbe modul în care achiziŃionăm produse


turistice, în câteva moduri, după cum urmează:
1. Dezvoltarea internetului şi a televiziunii interactive va stimula
creşterea marketingului şi rezervărilor directe. Oamenii vor putea din
ce în ce mai mult să acceseze informaŃii şi să facă rezervări din propria
casă. AgenŃiile de voiaj, liniile aeriene şi hotelurile pot ajuta la
încurajarea acestei tendinŃe, deoarece internetul este un instrument de
promovare relativ ieftin, iar vânzările directe pot fi făcute fără
comision.
2. Creşterea sistemului de distribuŃie globală din ce în ce mai sofisticat va
ajuta turiştii să alcătuiască itinerarii individuale dinainte stabilite
(standard) oferindu-le acces la informaŃia detaliată pe care o cer.
3. Tehnologiile Smart Card vor aduce beneficiile călătoriilor fără bilete,
ceea ce va stimula creşterea achiziŃionării de produse turistice.
Dezvoltarea şi progresele tehnologice, precum sistemele multimedia şi
internetul şterg linia care separă promovarea şi distribuŃia în turism. Cu
alte cuvinte, turiştii, prin aceste sisteme, pot câştiga informaŃii, dar şi
pot face rezervări în acelaşi timp, în acelaşi loc.
De asemenea putem anticipa schimbări în viitor cu privire la agenŃiile de la care se
cumpără bilete de vacanŃă, deoarece rolul agenŃiile scade şi alte organizaŃii le iau
locul. Acestea pot fi:
 AgenŃi stradali care combină vânzarea biletelor de vacanŃă cu vânzarea de
bunuri de care au nevoie turiştii, precum haine, creme autobronzante şi
genŃi.
 ReŃele teleshoping care adaugă oferte de vacanŃă în catalogul produselor
pe care le vând.
 Băncile care acordă împrumuturi pentru vacanŃe şi vând valută pot să
continue, de asemenea, prin vânzarea de bilete.
 Companii de telecomunicaŃii care se pot implica în vânzarea de bilete
deoarece sistemul joacă un rol din ce în ce mai important în distribuŃia
produselor turistice.

2. Globalizarea, turismul şi dezvoltarea durabilă

2.1. Concentrare şi integrare în sectorul turistic

În ultimii douăzeci de ani, globalizarea a devenit o caracteristică a economiei


mondiale, tendinŃă care s-a accelerat rapid, trecând de la internaŃionalizarea producŃiei
la mondializarea acesteia: diferitele pieŃe au devenit mondiale, concepŃia, producŃia şi
comercializarea produselor realizându-se la nivel mondial. Nu mai există obstacole în
calea liberei circulaŃii a bunurilor, serviciilor, persoanelor, iar libera circulaŃie a
capitalurilor este pe cale să se realizeze.
Principalii actori ai globalizării sunt statele şi firmele multinaŃionale.
Actorii dominanŃi rămân statele competente pe un teritoriu economic dat, limitat în
mod necesar la spaŃiul naŃional. EntităŃile naŃionale au favorizat reducerea barierelor
şi frontierelor comerciale şi financiare dintre ele, lăsând astfel loc firmelor
multinaŃionale.
SocietăŃile multinaŃionale îşi aleg locul de implantare în funcŃie de avantajul maxim
scontat, organizându-se în unităŃi de producŃie şi de distribuŃie integrate, implantate în
Ńările care le asigură reducerea costurilor de producŃie. Întregul proces de producŃie,
distribuŃie, cercetare şi dezvoltare este gândit la scară globală.
Sectorul turistic, ca şi celelalte activităŃi economice, cunoaşte – după anii 1960-1970 –
o puternică mişcare de concentrare şi integrare a firmelor, cu anumite specificităŃi.
Acestea decurg în primul rând din relativa fragilitate a întreprinderilor turistice,
datorată în cazul hotelurilor investiŃiilor masive, iar în cazul agenŃiilor de turism
fluctuaŃiilor activităŃii şi ale cursului valutar. În al doilea rând, firmele sunt obligate
să-şi diversifice implantările şi să îşi lărgească gama de produse, cu scopul de a
preveni şi repartiza riscurile fluctuaŃiilor economice mondiale şi ale climatului
mondial de securitate tot mai vulnerabil. Necesitatea internaŃionalizării, pentru a
asigura prezenŃa pe principalele pieŃe emiŃătoare şi receptoare, este un factor
suplimentar care determină extinderea întreprinderilor sub forma filialelor în
străinătate sau întărirea colaborării în cadrul reŃelelor transnaŃionale. Pe de altă parte,
funcŃia turistică s-a dezvoltat adesea în prelungirea altor activităŃi în care firmele erau
deja implicate: marile companii de transport au investit în hotelărie şi în producŃia de
voiaje, marile firme de construcŃii, alimentaŃie, de spectacole sau de agrement au
intervenit în sectorul cazării, unele societăŃi de asigurare, bănci sau societăŃi de
distribuŃie din comerŃ îşi folosesc reŃelele şi pentru vânzarea de produse turistice.
Concentrarea orizontală este cea mai frecventă şi evidentă formă de concentrare,
controlul acŃiunilor concurenŃilor din acelaşi sector realizându-se fie prin acorduri de
colaborare, fie prin partajarea anumitor activităŃi (publicitate, comercializare,
reprezentare internaŃională), fie prin participaŃii la capital sau prin operaŃii de fuziune
şi absorbŃie.
Ca exemple de pionieri în domeniul integrării orizontale pot fi citate:
 în domeniul producerii de voiaje: holdingul german TUI (Touristik Union
International) s-a constituit în mai multe etape (1968, 1969 şi 1972) prin
fuziunea activităŃilor unui număr de şase agenŃii vest-germane de talie
medie, care continuă să comercializeze sub marca proprie, TUI asigurând
câteva funcŃiuni comune: rezervarea de locuri la transportul aerian şi cazare,
politică financiară şi comercială, publicitate2;
 în domeniul comercializării voiajelor, cele mai importante reŃele mondiale
fac parte din mari grupuri: sectorul voiaje al American Express furnizează
un sfert din cifra de afaceri a grupului, având peste 600 reprezentanŃe în
lume; sectorul distribuŃiei de voiaje de la CIWLT (Compagnie Internationale
des Wagons-Lits et du Tourisme) dispune, graŃie acordului de cooperare cu
Cook-Voyages, de o reŃea mondială de peste 1500 agenŃii de voiaj etc.;
 în hotelărie, cel mai bun exemplu este cel al grupului Accor, care ocupă
primul loc în cadrul lanŃurilor hoteliere europene şi locul 8 în ierarhia

2
Cazes, G., op. cit., p. 127 şi urm.
mondială. Numeroasele sale filiale sunt prezente pe diferite segmente ale
pieŃei hoteliere: Sofitel, pentru hotelăria de lux, de 4 şi 5 stele, Novotel,
pentru segmentul 3 stele, Ibis şi Urbis pentru 2 stele, Formula 1 pentru o
stea, Hotelia, pentru cazarea persoanelor în vârstă. LanŃul francez are peste
4000 hoteluri în întreaga lume şi o cifră de afaceri anuală de aproape 7
miliarde euro, fiind prezent şi pe piaŃa Europei Centrale şi de Est cu peste
100 hoteluri. În România, lanŃul va intra pe piaŃă printr-o investiŃie directă
de 33 milioane euro în construcŃia unui hotel Novotel în Bucureşti,
obiectivul pentru următorii 6-7 ani fiind şi realizarea unei reŃele de circa 20
hoteluri Ibis în România, nu prin sistem de franşiză ci prin implicare
directă3.
Concentrarea verticală îşi are originea îşi are originea în natura complexă şi
eterogenă a produsului turistic, care necesită o colaborare constantă între diferitele
tipuri de întreprinderi care intervin în realizarea sa. Cu cât produsul este mai
organizat şi mai standardizat (sub forma voiajului forfetar, de tip Inclusive Tour),
cu atât atât această colaborare verticală este mai strânsă şi mai necesară, întărită
fiind şi de existenŃa sistemelor informatice de rezervare.
Ca rezultat al integrării verticale, apar companii aeriene care construiesc şi
gestionează echipamente de cazare, hoteluri care organizează şi vând servicii anexe:
excursii, spectacole etc., lanŃuri hoteliere care îşi creează propriile surse de
aprovizionare cu bunuri ş.a.m.d. Principalele forme sunt:
 crearea de către companiile aeriene a unor filiale specializate în curse
charter, pentru a beneficia de circulaŃia turistică importantă: Air France a
creat Air-Charter, Lufthansa a creat Condor, KLM a creat Martinair,
Swissair a creat Balair etc;
 companiile de transport îşi adaugă, prin creare, fuziune sau participaŃii,
societăŃi de producŃie şi distribuŃie a voiajelor;
 companiile de transport îşi asigură controlul asupra unor unităŃi hoteliere,
uneori chiar creându-şi adevărate lanŃuri naŃionale şi internaŃionale; exemple
decompanii aeriene care şi-au creat lanŃuri hoteliere sunt: în SUA, United
airlines a creat Westin Hotels, Pan American a creat lanŃul Intercontinental,
în Europa Air France a creat Meridien, Lufthansa, British Airways şi

3
Ziarul financiar, 16 iunie 2004
Swissair au creat Penta Hotels, KLM a creat Golden Tulip Worldwide
Hotels etc.;
 producătorii de voiaje îşi creează sau preiau controlul asupra unor companii
de transport charter: cazurile Sun în Belgia, Thomson în Marea Britanie etc.;
 producătorii şi distribuitorii de voiaje îşi asigură proprietatea sau conducerea
unor hoteluri, după modelul cluburilor Robinson, controlate de TUI sau al
grupurilor hoteliere internaŃionale create de tour-operatorii Thomson,
Nouvelles Frontieres etc.;
 firme din hotelărie sau para-hotelărie, precum Accor, preiau tour-operatori;
 intervenŃii ale societăŃilor hoteliere în ramuri foarte diverse, precum:
alimentaŃie individuală şi colectivă, centrale de cumpărare şi de servicii,
parcuri, echipamente de agrement etc. Ca exemplu, putem evoca acelaşi lanŃ
Accor, care intervine şi în alimentaŃia publică: restaurante clasice şi de tip
ticket, restaurante de lanŃ, gastronomice, fast food, săli de sport, centrale de
echipamente şi aprovizionare, parcuri de distracŃii, croaziere maritime,
reamenajarea centrelor urbane de afaceri, societăŃi informatice şi de formare
a personalului etc.
În fine, integrarea nu se produce numai între firmele din sectorul turistic, ci cuprinde
şi intervenŃii în sectorul turistic ale unor întreprinderi din alte ramuri, cum ar fi:
 bănci şi companii de asigurări implicate în distribuŃia de voiaje, lanŃuri
hoteliere sau cluburi de vacanŃă;
 firme de distribuŃie integrate (mari magazine, hipermarket-uri) intervin în
organizarea şi comercializarea voiajelor: Neckerman în Germania, Leclerc în
FranŃa etc.;
 societăŃi din domeniul construcŃiilor se implică în hotelărie: grupul Marriott în
SUA, prezent în alimentaŃia publică, parcuri de distracŃii, hotelăria de lanŃ,
croaziere etc.;
 firme din industria alimentară intervin în alimentaŃia publică şi în hoteluri:
Nestle în ElveŃia, SODEXHO în FranŃa etc.
Dincolo de aceasta, diferite sub-sectoare turistice pot apărea în cadrul unor vaste
conglomerate. Grupul american Loews are participaŃii în sectoare diverse cum ar fi:
tutun, restaurante, comunicaŃii, hotelăria de lanŃ, grupul japonez Seibu, care, dincolo
de activităŃile tradiŃionale din domeniul funciar, imobiliar, comercial etc., s-a impus în
domeniul turistic prin lanŃul de hoteluri Prince, staŃiuni de sporturi de iarnă, parcuri de
distracŃii etc.

2.2. Globalizarea şi dezvoltarea durabilă

Pentru turism, ca şi pentru alte sectoare ale economiei, globalizarea aduce avantaje
dar creează şi excese, având efecte contradictorii asupra mediului şi dezvoltării
durabile.
Globalizarea poate contribui la salvgardarea mediului. Deschiderea externă a Ńărilor
facilitează schimburile de tehnologii şi de bunuri de echipament destinate prezervării
mediului înconjurător. De exemplu, extinderea Uniunii Europene către fostele Ńări
socialiste din Europa de Est va contribui la extinderea liberului schimb şi va favoriza
difuziunea tehnologiilor nucleare care să permită înlocuirea sau modernizarea
vechilor centrale periculoase instalate în Est, de exemplu în Bulgaria.
Globalizarea accentuează concurenŃa; întreprinderile sunt stimulate să-şi
îmbunătăŃească competitivitatea structurală (în afara preŃului) prin diferenŃierea
produselor de exemplu prin ameliorarea şi promovarea calităŃilor lor ecologice
(ambalaje reciclabile, componente nepoluante etc.), ceea ce va fi benefic pentru
mediu.
De altfel, protecŃionismul ar putea avea efecte perverse: la adăpostul barierelor
vamale, firmele nu sunt suficient de stimulate să-şi modernizeze echipamentele. Ele
pot astfel să perpetueze combinaŃii productive care necesită consumuri energetice
ridicate, contribuind la epuizarea resurselor naturale şi la creşterea gradului de
poluare.
Deschiderea externă este un factor de creştere, care generează un surplus de venituri
de care vor beneficia atât generaŃiile actuale cât şi cele viitoare.
Datorită creşterii veniturilor, gospodăriile îşi pot îmbunătăŃi nivelul de trai, bunăstarea
lor şi a urmaşilor lor. De asemenea, statul şi administraŃiile publice în general vor
înregistra încasări suplimentare, care pot finanŃa investiŃii pentru susŃinerea creşterii şi
ameliorarea nivelului de trai: construirea sau modernizarea elementelor de
infrastructură, prezervarea mediului etc., în beneficiul generaŃiilor viitoare. În plus,
cheltuielile publice pentru educaŃie şi formare ar putea creşte, contribuind la ridicarea
nivelului productivităŃii forŃei de muncă prezente şi viitoare.
Totuşi, în anumite cazuri, globalizarea poate conduce la distrugerea mediului. Într-
adevăr, ea accentuează concurenŃa pentru reducerea costurilor unitare; or,
reglementările cu privire la mediu, poluare, tratarea deşeurilor etc. măresc costurile.
Astfel, protecŃia mediului ar putea fi repusă în cauză pentru a mări competitivitatea
prin preŃ a întreprinderilor. Mai mult, pentru a atrage societăŃile multinaŃionale să
investească pe teritoriul lor, unele Ńări şi-ar putea spori atractivitatea prin îndulcirea
măsurilor şi reglementărilor destinate prezervării mediului.
Globalizarea determină expansiunea transporturilor, care pot pune în pericol mediul.
De exemplu, dezvoltarea schimburilor maritime a cauzat deja numeroase catastrofe
ecologice. Între altele, liberul schimb facilitează exportul produselor periculoase
(deşeuri nucleare, produse chimice etc.); libera circulaŃie a capitalurilor permite
implantarea de filiale poluante în Ńările în curs de dezvoltare, sau chiar în unele Ńări
dezvoltate. În schimb, protecŃionismul ar putea avea efecte pozitive, contingentând
anumite importuri de tehnologii sau produse periculoase pentru mediu, impunând
norme antipoluante etc.
Globalizarea tinde să difuzeze modul de producŃie şi de consum occidental. În stadiul
actual al tehnicilor şi tehnologiilor o asemenea extindere se traduce printr-un nivel de
poluare ridicat şi epuizarea rapidă a resurselor naturale.
Globalizarea poate reprezenta şi un factor de ameninŃare a creşterii. Liberul schimb,
fără restricŃii, induce supraexploatarea resurselor naturale, care, datorită rarităŃii
acestora, poate frâna pe termen lung creşterea economică. La aceasta se adaugă
greutatea constrângerii externe în anumite Ńări în care firmele sunt insuficient de
competitive şi ameninŃate de politicile de austeritate. Constrângerea externă este
foarte împovărătoare în Ńările în curs de dezvoltare îndatorate, datorie a cărei
principală sursă rezidă în schimburile crescânde, dar deficitare.
Globalizarea poate conduce la sărăcirea populaŃiei. De exemplu, teza lui Bhagwati cu
privire la „creşterea pauperizantă” arată că inserŃia în schimburile legate de extinderea
liberului schimb poate avea efecte perverse. Dacă populaŃia sărăceşte devine mai
dificilă prezervarea mediului, din lipsa mijloacelor financiare. De altfel, degradarea
mediului accentuează pauperizarea populaŃiei: poluarea aerului şi a apei aduc atingere
stării de sănătate, slăbesc capacităŃile productive ale indivizilor care nu mai dispun de
mijloace pentru a le putea face faŃă, deci sărăcia se accentuează.
La nivelul fiecărei Ńări, este posibilă aplicarea de politici proprii care să limiteze
efectele negative ale globalizării asupra dezvoltării durabile.
Puterile publice naŃionale au de ales între două mari strategii4.
Pe de o parte ele pot aplica, principiul „cine poluează, plăteşte”. În anii ’20, în cadrul
teoretic al economiei bunăstării, economistul liberal britanic A.C. Pigou prevedea că
statul ar putea interveni în economie pentru a lupta împotriva efectelor externe
(externalităŃilor) negative pe care mecanismul pieŃei nu le poate gestiona. Este vorba
de a taxa agenŃii care produc externalităŃi negative (până la concurenŃa răului produs)
şi de a subvenŃiona pe cei care produc externalităŃi pozitive (până la nivelul bunăstării
pe care o generează). Analiza lui Pigou permite justificarea principiului „cine
poluează, plăteşte”, care impune agenŃilor economici ale căror activităŃi sunt surse de
poluare să plătească statului sau colectivităŃii locale o sumă compensatoare. Acest
procedeu ar determina o creştere a costurilor de producŃie, care ar putea fi însă
compensate de creşteri de productivitate sau de reducerea cursului de schimb.
Pe de altă parte, statul poate aplica principiile definite de Ronald Coase (laureat al
premiului Nobel pentru economie în 1991), pentru care luarea în considerare a
externalităŃilor se bazează pe o determinare clară drepturilor de proprietate (de
exemplu, dreptul de a beneficia de aer curat). Atunci statul trebuie să garanteze
drepturile de proprietate şi să lase agenŃii economici să negocieze liber între ei
condiŃiile de utilizare a acestor drepturi. Astfel, după anii ’80, a fost propusă o soluŃie
de înlocuire a principiului „cine poluează, plăteşte”: alocarea drepturilor de poluare,
adică „permise” de poluare, distribuite întreprinderilor de puterile publice. După
distribuirea iniŃială a drepturilor de poluare, întreprinderile ale căror activităŃi
generează niveluri de poluare ce depăşesc nivelul autorizat trebuie să „cumpere”
drepturi de poluare de la întreprinderile care nu îşi utilizează în totalitate propriile
drepturi. PreŃul acestor drepturi de poluare este determinat de confruntarea ofertei şi a
cererii de astfel de drepturi. Astfel, un nivel de poluare excesiv antrenează creşterea
preŃului drepturilor de poluare, ceea ce stimulează întreprinderile să fie mai atente la
prezervarea mediului. AcŃiunea statului şi a puterilor publice constă în fixarea
nivelurilor de poluare autorizate şi controlul legat de utilizarea drepturilor de poluare.
În ciuda dificultăŃilor inerente instaurării de pieŃe ale drepturilor de poluare, au fost
puse în aplicare aceste măsuri, în special în SUA.
Totuşi, în timp ce unele Ńări iau măsuri pentru prezervarea mediului, altele pot adopta
un comportament de „pasager clandestin”: ele doresc să profite de câştigurile

4
D’Agostino, S., La mondialisation, Breal, Paris, 2002, p. 81 şi urm.
colective la nivel mondial (puritatea aerului, apei etc.) generate de măsurile de
protecŃie a mediului, fără
să suporte însă costurile. Astfel, firmele din aceste Ńări vor beneficia de avantaje de
competitivitate prin preŃ. Dar cum fiecare Ńară ar fi interesată să adopte acest
comportament, apare riscul de a nu fi aplicate până la urmă măsurile de prezervare a
mediului.
De altfel, practicile protecŃioniste care comandau necesitatea prezervării mediului
(taxarea sau contingentarea tehnologiilor şi produselor particulare) sau scăderea
cursului de schimb pentru a compensa costul suplimentar al prezervării mediului ar
putea genera războaie comerciale sau monetare între Ńări. O eventuală repliere
protecŃionistă s-ar traduce printr-o reducere a debuşeelor pentru toŃi. Riscurile de
pauperizare sunt atunci departe de a fi neglijabile.
După anii ’80, numeroase conferinŃe internaŃionale, reuniuni interguvernamentale sau
ale şefilor de state au determinat o mai mare conştientizare a interdependenŃelor dintre
economie şi ecologie şi a necesităŃii unei reale cooperări internaŃionale. Totuşi,
rezultatele concrete sunt limitate.
La nivel european, au fost aplicate o serie de programe comunitare în materie de
protecŃie a mediului, iar Tratatele de la Maastricht şi Amsterdam confirmă orientarea
către dezvoltarea durabilă. AgenŃia Europeană pentru Mediu există încă din 1990, dar
funcŃionează abia după 1994; anumite rezultate au fost deja obŃinute (benzină fără
plumb, norme pentru reducerea gazelor de eşapament, etc.).
Constituirea OrganizaŃiei Mondiale a ComerŃului nu se traduce încă în mod real prin
măsuri care să concilieze economia cu ecologia, dar declaraŃia finală a ConferinŃei de
la Marrakech (aprilie 1994) indică două principii care vor ghida acŃiunea în domeniu:
1. mediul este un motor pentru investiŃii şi schimburi;
2. prezervarea mediului impune o atitudine colectivă care să evite
comportamentele de tip „pasager clandestin” şi războaiele comerciale.
În această perspectivă, s-a decis crearea unui comitet de comerŃ şi de
mediu însărcinat cu studierea relaŃiilor dintre măsurile de mediu şi
măsurile comerciale, şi propunerea de recomandări în sensul instaurării
unei dezvoltări durabile.
În 1992, la Rio de Janeiro, ConferinŃa NaŃiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării
a elaborat o convenŃie asupra schimbărilor climatice, al cărei obiectiv era de reducere
a emisiilor de gaze cu efect de seră, şi, mai general, promovarea unei dezvoltări
durabile. În 1997, protocolul de la Kyato a stabilit obiective cantitative de reducere a
gazelor cu efect de seră pentru Ńările dezvoltate, promiŃând şi folosirea de drepturi de
poluare în cadrul fiecărei Ńări şi între Ńări. Dar, în iulie 2001, SUA s-au sustras
unilateral regulilor protocolului de la Kyoto, reducându-i astfel credibilitatea.
Dezvoltarea durabilă poate aşadar atât să beneficieze cât şi să sufere de pe urma
globalizării. Dacă statele au un rol foarte important de jucat pentru a se asigura de
beneficiile globalizării asupra mediului, cooperarea internaŃională este absolut
necesară, dar şi dificil de pus în aplicare.