Cursul 1

Responsabilitatea medicala
Responsabilitatea medicala reprezinta unul dintre aspectele de baza ale practicii medicale. Inca
de la inceputurile practicei medicale, societatea umana a gandit si a cerut practicantilor sa isi asume
responsabilitatea greselilor savarsite in cadrul practicii si mai ales a greselilor in care apareau prejudicii
aduse intregritatii corporale a pacientilor.

Odata cu raspunderea medicului, conforma cu sistemul social si a evoluat odata cu acesta a

aparut si a evoluat o raspundere morala a practicianului care de multe ori a depasit morala epocii.

In antichitatea se considera ca divinitatea e responsabila de vindecare sau moarte, pacientul

fiind considerat ca a savarsit greseli pt care plateste.

Notiunea de “responsabilitate medicala” a aparut odata cu stabilitatea oferita de marile

civilizatii antice. Codul lui Hamurabi (1725) continea primele regrementari privind raspunderea penala si
civila a medicului.

Grecia antica: apare sedimentarea si dezvoltarea ideilor referitoare la “responsabilitatea

medicala”.

SANATATE GENERALA- SANATATE ORALA

Dreptul la sanatate a fost inclus in declaratia universala a drepturilor omului 1948: “ Oricine are
dreptul la un nivel de trai adecvat, la sanatate si bunastare pt sine si familia sa incluzand alimentatie,
imbracaminte, locuinta, asistenta medicala si servicii sociale medicale.”

In Romania, dreptul la sanatate e prevazut in Constitutie art 34. Dreptul la ocrotirea sanatatii e
garantat, statul e obligat sa ia masuri pt asigurarea igienei si a sanatatii publice.

Sanatatea (OMS) este “o stare complete de bine dpdv fizic, mental si social si nu doar absenta
bolii sau infirmitatii”.

Sanatatea orala este o stare caracterizata prin absenta oricarei senzatii de durere cronica a
regiunii orala si faciale si a oricarui tipde cancer oral si in regiunea gatului prin absenta leziunilor orale a
defectelor congenitale a bolii parodontale, a lez carioase, a pierderii unitatilor dentare si a altor afectiuni
si tulburari din cavitatea orala.

Sanatatea orala nu se rezuma doar la un status de dinti sanatosi ci e o parte integrate a sanatatii
generale si e esentiala pt starea de bine a individului.

Interrelatia sanatate orala- sanatate generala e dovedita stiintific.

Astfel, formele severe, ex formele severe ale bolii parodontale sunt associate cu diabetul. Multe boli
generale au manifestari la nivelul cavitatii orale creste riscul pt aparitia altor afectiuni orale care la
randul lor pot fi un factor de risc pt imbolnaviri sistemice.

O dieta sanatoasa este important apt sanatatea orala ca sip t restul organismului. O alimentatie
cu un continut bogat de glucide fermentabile sau lipsa anumitor vitamin pot sa aiba consecinte grave
asupra parodontiului/ a dintilor.

Fumatul creste riscul de aparitie al afectiunilor parodontale si ingreuneaza tratarea lor si e unul
din principalii factori de risc in aparitia cancerului oral.

Din aceste considerente, programele de sanatate publica care se adreseaza afectiunilor cornice
generale sunt eficiente si in prevenirea imbolnavirii orale.

Afectiunile din sfera cavitatii orale cu precadere caria dentara si imbolnavirile parodontale au
devenit o problema majora de sanatate publica ce implica costuri sociale si economice mari.

OMS a estimat ca 5 miliarde de oameni din lume sufera de boala carioasa. Peste 50% din
populatia globala sufera de o forma de imbolnavire parodontala, iar cancerul oral e pe locul 8 ca
frecventa intre tipurile de cancer intalnit in tarile europene. Datele culese au aratat ca incidenta acestor
afectiuni e mai mare in tarile dezvoltate ceea ce demonstreaza ca in profida multor realizari in sistemul
de sanatate in statele lumii sanatatea orala reprezinta o arie neglijata.

Conform unui nr mare de studii informationale, aceasta situatie se datoreaza si influentei

factorilor comportamentali si de mediu care au o pondere de 40%, respectiv 20% in determinarea starii
de sanatate a individului.

POLITICI DE SANATATE ORO-DENTARA PE PLAN INTERNATIONAL

La nivel global, politicile de sanatate au la baza 4 directii strategice recomandate de OMS, care
au implicatii si asupra programului de sanatate orala: reducerea afectiunilor orale si a disfunctiilor
consecutive acestora cu precadere in grupurile populationale defavorizate si marginalizate. Promovarea
unui stil de viata sanatos si reducerea factorilor de risc economici, de mediu, sociali si comportamentali.
Dezvoltarea unor sisteme de sanatate care sa contribuie la imbunatatirea starii de sanatate in mod
echitabil, sa raspunda nevoilor exprimate ale populatiei si sa fie accesibile dpdv financiar.

Dezvoltarea de politici de sanatate orala bazata pe integrarea acestor in programe nationale

de sanatate.

Federatia dentara internationala = reprezentatie de profil care cuprinde 136 de tari si e

implicata activ in rezolvarea problemelor globale din domeniul sanatatii orale. Scopul principal e de a
stimula si de a facilita schimburile de informatii dintre medicii dentisti la nivel international.

Sunt colectate astfel informatii valide despre:

- Distributia fortei de munca in medicina dentara pe plan international

- Denigrarea pacientilor si a personalului medical din sistem
- Cauzele cresterii riscului pt afectiunile orale
- Nivelul de accesibilitate la serviciile de ingrijire oro dentara
Organizatiile internationale implicate in stabilirea obiectivelor globale in sanatatea orala atrag
atentia asupra faptului ca o prioritate o constituie promovarea sanatatii ptr grupuri tinta
respectiv copii scolari, tinerii si varstnicii.
Argumente in sprijinul acestei afirmatii:
Copii si tinerii pot sa fie educati in anii de formare, in acasta etapa de varsta formandu-se
comportamente si atitudini. Scolile pot construi un mediu favorabil pt promovarea sanatatii
orale. Multe afectiuni orale aparute la aceasta varsta sunt ireversibile si au impact asupra
calitatii vietii si asupra sanatatii generale. Scolile pot sa constituie o platforma pt serviciile de
sanatate orientate spre preventie.
Populatia varstnica: s a constatat ca pe un fond general compromis datorita igienei
precare, creste riscul de aparitie si agravare a afectiunilor orodentare astfel incat trebuie luati in
considerare factorii specifici corespunzatori acestei grupe de varsta si anume: schimbarea
statusului dentar cu prezenta de edentatii ce au consecinte nefavorabile asupra functiei orale.
Nevoile specifice ale purtatorilor de proteze mobilizabile, scaderea suportului osos si prezenta
pungilor parodontale, xerostomia , igiena precara.
Directiile de actiune care sunt recomandate de OMS in scopul promovarii sanatatii
orale la grupul tinta:
Folosirea fluorizarii in preventia cariei.
Prevenirea imbolnavirii oro dentare printr o dieta corecta.
Controlul afectiunilor oro dentare provenite de consumul de tutun prin implicatia specialistilor
din domeniul sanatatii publice.
Promovarea sanatatii orale in scoli
Imbunatatirea sanatatii orale la varstnici prin strategii de promovare a sanatatii orale si prin
extinderea manoperelor de preventive primara si la aceasta categorie de varsta.
Integrarea sanatatii orale in programe nationale si comunitare tinand cont de interconexiunea
dintre sanatate orala si sanatate generala.
Dezvoltarea sistemului de informatii asupra sanatatii orale
Sistemele de informatii sunt: dovezi cu privire la strategii in vederea sanatatii orale, formarea
scopurilor si normelor si monitorizarea progreselor facute.
- Promovarea cercetarii in domeniul sanatatii orale avand ca si directive de orientre reducerea
discrepantelor dintre nivelul de cercetare din tarile dezvoltate fata de cele in curs de dezvoltare
- Punerea in practica a politicilor de sanatate in propriul system sanitar in functie de contextul:
politic, social, cultural si economic specific fiecarei tari.
- Punerea in practica a acestor politici s a transpus prin mecanisme de finantare abordate si
dezvoltate prin colectarea resurselor, alocarea acestora si plata serviciilor de sanatate.
 Cursul 2
RESPONSABILITATILE MEDICULUI DENTIST SI MIJLOACELE DE PROFILAXIE A RASPUNDERII JURIDICE

Practica stomatologica cotidiana implica atat partea de terapie efectiva, cat si asumarea
responsabilitatilor pentru consecintele propriilor actiuni si in caz de reusita a tratamentului, dar mai ales
in caz de complicatii si esec.

Fiecare practicant al profesiei medicale stomatologice are responsabilitati generale care deriva
din calitatea de membru al societatii si responsabilitati specific profesiei sale. Delimitarea intre aceste
responsabilitati cade in sarcina Colegiului Medicilor Dentisti.

Raspunderea profesionala medicala urmareste pe de o parte protejarea intereselor pacientului,

iar pe de alta parte are valoare profilactica, stimuland initiativa medicului in interesul pacientului,
evitand astfel cazurile de urmarire pentru responsabilitate.

Stabilirea si asumarea responsabilitatilor nu trebuie sa limiteze initiativa practicianului, devenind

o permanenta sursa de evitari si expectativa care in final nu face decat sa se intoarca impotriva
pacientului.

Responsabilitatea medicala necesita imbinarea armonioasa a rationalului, a afectivului si a

prudentei pentru a determina eficienta medicului.

Sistemul medicinei liberale a generat ideea inlocuirii responsabilitatilor medicale clasice cu un

sistem de asigurari pentru incertitudinile medicinei si pentru lacunele practicii medicale.

In acest mod se evita discreditarea medicului in fata opiniei publice, se suprima relativismul
juridic si se satisface nevoia de compensare a pacientului.

Termenul de responsabilitate nu inseamna doar asumarea unor raspunderi, ci si capacitatea de

a raspunde constient de consecintele propriei activitati manifestate atat in cazurile de succes, cat si in
cazurile marcate de un grad invariabil de succes.

Exista o serie de asemanari si o serie de diferente intre responsabilitatea civila si

responsabilitatea profesionala a medicului stomatolog, aparute datorita predispozitiei la schimbari si
amendare a normelor juridice si a relativei stabilitati a celor medicale.

Actele medicale sunt jalonate de repere profesionale care la randul lor impun reguli. Lipsa
cunostintelor, ignoranta profesionala, imprudenta sau incapacitatea de a realiza corect o procedura, pot
declansa un lant de erori manifestate pe parcursul tratamentelor stomatologice, care vor determina
responsabilitatea medicala a practicianului.

Eroarea medicala este rezultatul unui act terapeutic savarsit contrar reglementarilor practicii
medicale recunoscute si admise de asociatiile profesionale medicale.
 Responsabilitatea medicala a fiecare specialitati medicale nu poate fi stabilita fara a fi stabilite
regulile si normele fiecarei specialitati in ceea ce priveste concordanta intre un diagnostic si calea
terapeutica ce trebuie urmata.

OBLIGATIILE PROFESIONALE ALE MEDICULUI STOMATOLOG

Aceste obligatii tin de natura liberala a profesiei si contin urmatoarele obligatii:

1. Obligatia de a acorda ingrijiri de sanatate specific;

2. Obligatia de securitate;

3. Obligatia de informare a pacientului;

4. Obligatia de a pastra secretul professional (de confidentialitate);

5. Obligatia de nediscriminare intre pacienti;

6. Obligatia de a obtine o a doua opinie medicala;

7. Obligatia de respectare a vietii private a pacientului.

1. OBLIGATIA DE A ACORDA INGRIJIRI DE SANATATE SPECIFICE

Este principala obligatie a medicului stomatolog. Consta in acordarea de ingriiri de profil atente,
constiincioase si in conformitate cu datele actuale ale stiintei.

Orice persoana are dreptul de a primi cele mai potrivite ingrijiri, de a beneficia de terapii cu
eficacitate recunoscuta si care garanteaza cele mai bune rezultate terapeutice.

Pacientul trebuie sa fie beneficiarul unor cunostinte medicale confirmate in vederea

diagnosticarii, a stabilirii tratamentului, a vindecarii sau a imbunatatirii starii de sanatate.

2. OBLIGATIA DE SECURITATE

Impune asigurarea integritatii corporale si a sanatatii pacientului in cursul actului medical. Se

refera la:

- Folosirea corecta a tehnicii medicale.

Ex: Utilizarea aparatului cu US sau a micromotoarelor endodontice.

 - Supravegherea pacientului in cursul efectuarii actului medical.

Ex: Dupa efectuarea punctiei anestezice, supravegherea pacientului vis-à-vis de contactarea unor
infectii, atat in unitatile medicale private, cat si in unitatile medicale spitalicesti (infectii nosocomiale).

Securitatea actului medical reprezinta o exigenta legitima a oricarei persoane care apeleaza la
un medic. Unitatile sanitare, atat cele publice, cat si cele private, in calitatea lor de a furniza servicii
medicale, raspund civil pentru prejudiciile produse, cand apar infectiile nosocomiale.

Obligatiile de securitate bazate pe garantarea comportamentului dispozitivelor medicale sunt

reglementate legal in legea nr. 95/2006 care spune ca unitatile sanitare trebuie sa raspunda in cazul
unor prejudicii aduse pacientului, in activitatea de preventie, de diagnostic sau de tratament, care au
fost generate de viciile ascunse ale echipamentelor, dispozitivelor medicale, substantelor
medicamentoase sau a materialelor sanitare in perioada de garantie.

3. OBLIGATIA DE INFORMARE A PACIENTULUI

Pacientul trebuie corect informat, obiectivul fiind de a permite acestuia sa dispuna de toate
datele necesare pentru intelegerea statusului medical si sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza,
concret in practica, pacientul consimte liber la actul medical si la tratamentul la care va fi supus.

Informatia din partea medicului trebuie sa contina informatii cat mai exacte despre investigatiile
si ingrijirile propuse, despre consecintele acestor ingrijiri si despre existenta alternativelor terapeutice
care permit pacientului sa aleaga.

Dreptul la informare al pacientului are doua component esentiale: dreptul de a fi informat

despre serviciile medicale disponibile si dreptul de a fi informat dupa ce a apelat la furnizorul de servicii
medicale cu privire la propria lui stare de sanatate (concret: medicul stomatolog are obligatia sa
informeze pacientul in termen realist cu privire la statusul lui dentar si cu privire la corelatiile acestuia cu
statusul general).

Cursul 3
4. OBLIGAȚIA DE CONFIDENȚIALITATE, DE RESPECTARE A VIEȚII PRIVATE ȘI DE
NEDISCRIMINARE ÎNTRE PACIENȚI.

Se refera la respectarea secretului profesional atat din partea medicului și cat si a personalului
medical. Datele medicale cu caracter personal sunt cele care fac obiectul obligației de confidențialitate.
Respectarea acestui drept derivă din necesitatea respectării autonomiei persoanei.
 Informațiile medicale personale nu trebuiesc făcute publice decât cu acordul celui în cauză.
Dreptul la viață privată, si la respectarea demnității persoanei interzic publicitateai vieții private sau a
elementelor acesteia, cu excepția anumitor cazurilor prevăzute de lege.

Medicul prin natura profesiei sale are acces la o dublă intimitate a pacientului: aceea a corpului
pacientului și aceea a relațiilor de familie sau sociale.

Este imperios necesar ca medicul sa actioneze cu constienta si cu profesionalism, sa isi respecte

pacientii si colegii, si sa actioneze numai prin binele celor aflati in suferinta. Pacientul la randul sau
trebuie sa isi respecte medicul si sa contribuie la buna desfasurarea a programului sau de recuperare si
de vindecare, urmand indicatiile medicului.

Responsabilitatile medicului dentist pentru incalcarea contractului

Contractul medic pacient consta intr-un acord expres sau implicit al medicului, de a efectua un
serviciu de profil. Neefectuarea acetyui serviciu de catrea medic poate crea pacientului o motivatie de
actiune in justitie pe criterii de neglijenta si de incalcare a contractului. Medicul e in mod special
responsabil atunci cand garanteaza un anumit rezultat. Garantia existand doar atunci cand este in mod
epres exprimata de catre medic.

Prin garantarea unui anumit rezultat, medicul ofera pacientului o cale suplimentara de actiune
in justitie.

Modalitati de aparare fata de acuzatiile de neglijenta medicala

1. Asumarea riscului se realizeaza prin intermediul consimtamantului obtinut dupa prealabila

informare. Acest consimtamant denota asumarea constienta a riscului de catre pacient. Cu toate
acestea, riscurile asumate nu includ neglijenta medicului in aplicarea tratamentului.
2. Neglijenta contributorie sau participativa
Chiar in conditiile de neglijenta medicala, trebuie sa se tina cont daca pacientul a contribuit prin
propria neglijenta la prejudiciu. (in aceasta situatie nu poate reclama daune pentru neglijenta
medicului)
3. Contractul disculpator
Se poate adauga o clauza de contract prin care se stipuleaza ca pacientul este de acord sa
renunte la dreptul lui de a-l urmari pe medic pentru neglijenta.

4. Statutul "samariteanului milostiv"

Un medic care acorda asistenta medicala de urgenta la locul unui accident nu va putea fi gasit
responsabil pentru neglijenta. Nu exista decizii impotriva unor medici care au actionat in situatii
de urgenta.
 5. Intelegerea reciproca
Daca un medic si un pacient ajung la o intelegere cu privire la o reclamatie de neglijenta, atunci
intelegerea de disculpare pe care pacientul o da medicului nu va permite o reclamatie ulterioara
pentru prejudiciu care va rezulta din acelasi act neglijent.

6. Statutul limitarilor prin termene

Aceste termene stabilesc perioada in care se poate introduce o actiune de urmarire pentru
neglijenta medicala. Se numesc termene de prescriptie si sunt mai scurte decit decat cele
pentru actiunile din justitie.
Aceste termene variaza de la stat la stat, problema majora este alegerea momentului cand
incepe perioada de introducere a actiunii – functioaneaza cateva reglementari:
a) Interpretarea literala inseamna ca perioada de introducere a actiunii incepe din momentul
cand tratamentul neglijent a fost executat.
b) Regula descoperirii: perioada de incepere a actiunii incepe din ziua in care pacientul a
descoperit neglijenta respectiva.
c) Regula terminarii: perioada incepe atunci cand s-a terminat tratamentul sau relatia medic-
pacient.
d) Cind pacientul este minor, termenul poate incepe mai tirziu, perioada putand fi amanata
pana la implinirea varstei majoratului.
e) Cand un medic ascunde in mod fraudulos neglijenta, perioada poate fi amanata pina la
descoperirea neglijentei.

7. Compensatia lucratorului
Reprezinta o aparare finala care e acceptata prin ideea de compensare fara greseala. Sub
aceasta forma, angajatii prejudiciati in timpul serviciului pot sa fie compensati cu toate ca
prejudiciul lor nu e cauzat de neglijenta medicului sau a personalului medical.

Profilaxia responsabilitatii pentru neglijenta medicala

(Malpraxis)

o Practicarea profesiunii la standardul necesar admis.

o Evitarea criticilor distructive la adresa medicilor care au tratat anterior acelasi pacient.
o Gestionarea evidentelor medicale fara greseli (evitarea inscrisurilor false in
documentele medicale ale bolnavului)

In situatia in care medicul e dat in judecata se avita urmatoarele tipuride actiuni:

 Nu se ia legatura direct cu avocatul partii adverse

 Nuse discuta despre caz pe coridoarele unitatii medicale
 Nu se ia legatura direct cu cel care a depus plangerea
  Nu se discuta cazul cu presa. Acuzatia de malpraxis este o durere de cap pentru medic,
dar o placere pentru reporter
 Nu se fac modificari in dosarul medical al pacientului. Odata procedura judiciara
inceputa, avocatul acuzarii detine o copie a fisei originale a pacientului.
 Nu se primesc sfaturi juridice in spatii publice

Se intalnesc urmatoarele tipuri de greseli:

 Greseli de diagnostic sau de diagnostic la timp astfel incat tratamentul sa ramana eficient
 Greseli de tratament
 Greseli de rationament, metoda si sau tehnici chirurgicale
 Greseli de indicare a testelor de laborator necesare diagnosticului care astfel nu se pune la timp
sau deloc
 Greseli legate de consultul cu alte specialitati sau si de transport al bolnavului

Deosebirea intre eroare si greseala

Teoria generala a erorilor profesionale vorbeste de erori defapt (ce tin de natura actului medical) si de
erori de norma (cetin de lacune de atitudine profesionala). Acestea din urma sunt generatoare de
prejudicii. Eroare defapt este neimputabila. Ea nu e urmata de reprezentarea subiectiva a consecintelor
negative pentru ca nu a putut fi prevazuta in ciuda diligentelor atente si minutioase. Aceste erori se
datoreaza unei imperfectiuni a stiintei medicale la un moment dat sau a unei reactivitati particulare a
bolnavului. Aceste erori se produc in conditiile unei activitati perfect normale.

Eroarea de norma este imputabila. Tin de domeniul constiintei profesionale si e sinonima cu greseala
atunci cand nu se respecta normele unanim acceptate. Erorile de norma pot fi comisive (atunci cand faci
ceva ce nu trebuie) si omisive (atunci cand faci ceva ce trebuie). Pot fi certe si indoielnice, pot fi usoare si
grave.

Greseala reprezinta o incalcare a regulilor de conduita profesionala in raport cu standardele medicale

unanim acceptate si a conduitei unui alt medic aflat sau pus in aceleasi conditii de pregatire sau
circumstantiale. In acest context definitia greselii presupune:

 Existenta unei datorii profesionale

 Neimplinirea acestei datorii facute cu vinovatie
 Aparitia unui prejudiciu datorat actiunii sau inactiunii
 Demonstrarea legaturii cauzale intre fapta medicala si prejudiciu

Eroarea medicala tine de domeniul constiintei, este frecvent inevitabila, de regula imprevizivila in
conditiile de comportament medical prudent si competent. Poate fi comisa de orice persoana plasata in
aceleasi conditii de lucru. Progresul tehnic poate creste riscul erorilor facandu-le mult mai bine vizibile.
Greseala medicala tine de domeniul corectitudinii medicale, este frecvent evitabila, tinand de conduita
medicului, este de regula previzibila in conditiile lipsei de comportament medical prudent si competent.
Poate fi comisa doar de cei care plasati in aceleasi conditii de lucru nu respecta regulile de
comportament profesional. Apare indiferent de progresul tehnic prin:

 Informarea insuficienta
 Incalcarea consimtamantului
 Nesupravegherea pacientului
 Greseala de diagnostic
 Greseala de tehnica medicala

Cursul 4
DREPTURILE PACIENTULUI SI MALPRACTICA MEDICALA

Respectul drepturilor este asigurat prin invatatura si educatie, prin aplicarea progresiva a unor
masuri la nivel national si international in mod universal si efectiv.Drepturile omului sunt protejate prin
lege ca o conditie a progresului social.

Adunarea Generala a Natiunilor Unite a proclamat in 1948 declaratia universala a drepturilor

omului ca un tel comun de atins pentru toti oamenii si pentru toate natiunile. In spiritul acestei
declaratii , fiintele umane au dreptul la viata, la libertate si la personalitate juridica ,la protectia legii, la o
judecata dreapta,la respectarea vietii personale,la libertatea de circulatie,la apel politic,la cetatenie,la
proprietate,la intemeierea unei familii,la libertatea de opinie,la libertatea constiintei si religiei.

La aceasta se adauga dreptul la munca, la un trai decent,la educatie, la cultura,la odihna si la

dreptul de securitate sociala. Dreptul la securitate sociala prevede si dreptul la ajutor medical in caz de
boala.

Potrivit acestor drepturi,bolnavul are drepturi in raport cu semenii sai, in raport cu societatea si
in raport cu persoanele care ii acorda ingrijiri medicale.

Ideal este ca orice persoana sa aiba dreptul sa beneficieze fara nicio discriminare de ingrijire
medicala corespunzatoare , iar pacientul sa fie intotdeauna tratat in conformitate cu interesele sale iar
tratamentul aplicat sa fie conform cu principiile medicale general acceptate.

Drepturile pacientului vazute din perspectiva medicului

Actul medical trebuie sa fie de calitate iar medical isi asuma aceasta responsabilitate a calitatii
serviciilor medicale. In Romania este in vigoare legea nr. 46 din 21 ian 2003,care poarta numele de Legea
Drepturilor Pacientului. In lege se defineste pacientul ca persoana sanatoasa sau bolnava care utilizeaza
serviciile de sanatate,fiind in mod clar stipulat ca nu doar persoanele in suferinta sunt considerate
pacienti , acest statut revenind si persoanelor sanatoase care apeleaza din diverse motive la serviciile de
sanatate.

Termenul de discriminare este explicat in lege prin distinctia care se face intre persoanele aflate
in situatii similar pe baza sexului,varstei ,apartenentei etnice,rasei,starii sociale,originii
nationale,religiei,optiunilor politice sau antipatiei personale.

Acest termen de discriminare este extrem de delicat si are in vedere in primul rand faptul ca
pacientul doreste atentie si uneori prioritate. Pacientul poate interpreta termenul de discriminare in
sens nejuridic apeland la el in situatii in care i se pare ca atentia de care a beneficiat este inferioara celei
de care a beneficiat un alt pacient.

Ingrijirile de sanatate nu sunt strict numai cele inscrise in aria tratamentelor medicale,ci cuprind
atat serviciile medicale cat si serviciile comunitare si cele anexe actului medical.

La desfasurarea acestor ingrijiri nu ia parte doar medicul si personalul medical ci si structuri

birocratice ,tehnice ,anexe care de cele mai multe ori cuprind un personal mai numeros decat cel
medical.

Prin interventie medicala se intelege orice examinare ,tratament sau alt act medical, efectuate in
scop diagnostic,preventiv,terapeutic sau de reabilitare.

Astfel devine explicabil de ce exista un numar atat de mare de interventii medicale in situatia in
care indicatorii de morbiditate generala nu sunt ridicati.

Sumedenia de controale periodice pe care le impune legislatia in special in domeniul medicinei

muncii,controalele profilactice la cele mai largi paturi ocupationale fac ca in final numarul interventiilor
medicale sa depaseasca sensibil numarului cetatenilor unei colectivitati.

Legea Drepturilor Pacientului stipuleaza ca pacientii au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai
inalta calitate de care dispune societatea in conformitate cu resursele umane ,financiare si materiale.

Un alt drept prevazut in lege este dreptul pacientului la informatia medicala ,dar legea
romaneasca nu precizeaza daca este vorba de o informatie generala sau de o informatie care se refera
strict la starea de sanatate a pacientului respectiv.

Pacientul are dreptul la o informare larga despre boala sa,despre posibilitatile de tratament
existente,despre terapia care se preconizeaza sa i se aplice,despre identificarea si statutul profesional al
celui care-I furnizeaza serviciile medicale.

Totodata, pacientul are dreptul sa fie informat in lege cu regulile pe care trebuie sa le respecte
in timpul si la locul unde se desfasoara tratamentul. La dorinta sa , pacientul beneficiaza de dreptul de
a nu fi informat in legatura cu natura,stadiul si prognosticul bolii sale si poate alege o alta persoana care
sa fie informata in locul sau.
 Informatiile legate de pacient pot fi oferite rudelor si prietenilor acestora doar cu acordul sau.
Tot in drepturile pacientului se inscrie si acela de a cere si de a obtine o alta opinie medicala. La
externarea dintr-un serviciu medical se poate solicita o prezentare in scris a investigatiilor
,diagnosticului, tratamentului si evolutia pe perioada spitalizarii.

In cazul in care pacientul nu cunoaste limba romana , toate informatiile trebuie sa fie transmise
in limba materna sau intr-o limba pe care o cunoaste. Pacientul are dreptul de a refuza sau intrerupe o
interventie medicala dar trebuie sa-si asume in scris aceasta decizie.

Discernamantul pacientului ,apartenenta sa la unele secte religioase,incultura sau pur si simplu

frica,pot influenta hotararea pacientului.

Dreptul pacientului este de a refuza o interventie pe care nu o doreste,dar tot dreptul sau, este
si sa fie informat asupra consecintelor unei asemenea atitudini.

Dreptul la confidentialitate a tuturor informatiilor privind starea pacientului ,se mentine atat in
timpul tratamentului cat si dupa incetarea acestuia chiar si in cazul decesului pacientului. Exceptie fac
cazurile in care legea cere in mod expres furnizarea acestor informatii.

Pacientul are drept inalienabil la tratament si ingrijiri medicale,dar pot exista situatii cand
furnizorii de servicii medicale sunt obligati sa recurga la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de
tratamente disponibile in numar limitat. Selectarea se face pe baza unor criterii strict medicale. Cu
exceptia unor cazuri de urgenta , aparute in cazuri extreme,interventiile asupra pacientilor se pot
efectua numai daca exista conditii de dotare necesare si personal acreditat. In timpul internarii,pacientul
are dreptul si la servicii medicale acordate de un medic din afara spitalului,daca acesta este acreditat.

Tot in timpul spitalizarii ,pacientul poate solicita un mediu de ingrijire si tratament cat mai
aproape de cel familial si poate beneficia de spijinul familiei, al prietenilor,de suport spiritual si material
,precum si de sfaturi. Personalul medical si nemedical din unitatile sanitare, nu are dreptul sa supuna
pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina sa recurga la acordarea de recompense
materiale. Pacientul poate insa oferi angajatilor sau chiar unitatii sanitare in care a fost ingrijit , plati
suplimentare sau donatii.

Ingrijirile medicale acordate pacientului trebuie sa continuie pana la ameliorarea starii de

sanatate sau pana la vindecarea sa. Continuitatea acestor ingrijiri se poate realiza si prin colaborarea
sau parteneriat cu unitati medicale publice si nepublice iar dupa externare pacientii au dreptul la
serviciile comunitare disponibile.

Un alt drept al pacientului este acela de a beneficia de ingrijiri terminale , pentru a putea muri
in demnitate.

De respectarea drepturilor pacientilor tine si capacitatea si constinciozitate medicului ,

indiferent de specialitate, de a fi bine pregatit profesional , de a-si autoevalua permanent nivelul de
cunostinte, cautand imbunatatirea si imbogatirea lui si neabordand cazurile clinice dincolo de
competentele si nivelul lui de cunostinte.
 Cursul 5
Contextul actual in care se desfasoara practica odonto-stomatologica actuala.

Cadrul legislativ in care isi desfasoara activitatea medical stomatolog.

Profesia medicala a fost din cele mai vechi timpuri o profesie de elita, indispensabila societatii care
functiona dupa niste reguli aparte care impunea practicianului o anumita conduita profesionala si
morala.

Din aceasta pozitie de elita a societatii a aparut si necesitatea fireasca de creare a unui statut social
legal care sa fie recunoscut in societate. Acest statut avea menirea de a asigura drepturi si
responsabilitati , printre acestea cea mai importanta fiind aceea de a pune mai presus de orice, binele
pacientului. Astfel au aparut in domeniul medical, asociatii profesionale avand rang de autoritate
profesionala, care aveau abilitatea sa creeze acte normative unitare pentru practicarea tuturor
specialitatilor medicale si care totodata sa fie un partener competent in discutiile si tratativele purtate
cu autoritatile statale si international.

In anul 1947, la Geneva, a fost infiintata o asociatie denumita “ Asociatia Medicala Mondiala” cu
participarea a 27 de tari si (AMM) nu trebuie sa fie confundata cu OMS , organizatie dependent ONU,
care are un character politic fiind finantat de guvernele nationale , cel mai influent guvern SUA,
supunandu-se astfel influentelor politice de diferite nationalitati, in functie de interese.

Medicii au o serie de asociatii profesionale nationale, regionale si internationale menite sa le

reglementeze activitatea in deplin accord cu legislatia in vigoare a statelor sau regiunilor respective.

Fiind considerate o confesiune liberala si stipulate ca atare in cadrul legislativ, practica medicala se
poate desfasura doar in conditiile autonomiei profesionale si a institutiilor de administrare a corpului
medical.

Primul aspect care sta la baza autonomiei profesionale se refera la posibilitatea ca fiecare medic in
mod individual sa aiba dreptul sa-si trateze bolnavii in baza conceptiilor proprii dar in avantajul
indiscutabil al acestora.

Controlul asupra activitatilor medicale este de competenta corpului medical ceea ce presupune ca
organizatiile sa elaboreze criteria si metodologii adecvate.

Profesia medicala se exercita conform unor reguli impuse de un cod deontologic promovat de
organizatiile nationale. Acest cod regleaza coordonatele comportamentului individual al medicilor, orice
abatere sau nerespectare a normelor impuse de acest cod fiind sanctionate pe loc.

Organismul care coordoneaza activitatea medicilor stomatology din Romania este “ Colegiul
medicilor dentist din Romania “ , acest organism functioneaza in baza legii nr. 95 din 2006. Toti medicii
din Romania care vor sa exercite profesia, sunt obligati prin lege sa devina membrii ai CMDR, avand
drepturi si obligatii conform legii nr. 95/2006.

Colegiul este in primul rand o organizatie profesionala, avand astfel demnitatea, drepturile si
interesele membrilor sai in toate domeniile de activitate.

Apararea onoarei, libertatii si independentei profesionale a medicului in exercitarea profesiei este

conditionata de respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de pacienti si fata de opinia
publica.

Legea de organizare si functionare, confera “ Colegiului medicilor dentisti ”, mijloacele de a apara

interesele profesiei medicale si de a actiona pentru ridicarea prestigiului profesiei in cadrul vietii sociale.

Autoritatea colegiului se resfrange in principal in 4 mari domenii de activitate:

-profesional;

-jurisdictie profesionala si litigii;

-economic-social;

-administrativ-organizatoric.

Organizarea si functionarea se realizeaza pe criteria teritoriale ceea ce permite relatii concrete cu

autoritatile locale. Se evita astfel tendinta de centralizare birocratica si in special de luare a deciziilor in
totalitate de catre un fort central.

Toti medicii practicanti de pe teritoriul tarii sunt obligatoriu membrii ai “ Colegiului medicilor
dentisti”, avand in acelasi timp obligatia de a fi cetateni romani si de a avea o diploma eliberata de o
institutie de invatamant superior medical recunoscuta si acreditata de statul roman.

In baza legislatiei in vigoare si alti medici din UE pot practica medicina pe teritoriul tarii cu acordul
colegiului si al autoritatilor statului.

Principiile care stau la baza organizatiei si functionarii CMDR sunt :

-judecarea cazului de malpraxis;

-reglementarea relatiilor contractuale intre medic si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate;

-asigurarea si supravegherea derularii optime a cursurilor post-universitare, de educatie medicala

continua prin programul de credite EMC;

-asigurarea de asistenta juridica medicilor sai;

-avizarea deschiderii de noi praxisuri de medicina dentara;

-stabilirea relatiilor cu mass-media si cu organismele similar international.

 Drepturile si obligatiile membrilor CMDR.

Drepturile:

- sa aleaga si sa fie alesi in organelle de conducere teritoriale sau nationale;

- sa se adreseze organelor abilitate ale CMDR sis a se obtina informatii;

- sa participle la orice actiuni ale colegiului;

- sa conteste sanctiunile primate.

Obligatiile:

- sa respecte regulamentul de functionare si organizare al colegiului;

- sa respecte codul deontologic al medicului dentist;

- sa respecte hotararile organelor de conducere ale colegiului;

- sa resolve sarcinile incredintate in calitate de membru sau reprezentant al corpului professional;

- sa participle la manifestari initiate de organelle de conducere de tip activitate profesionala sau

pregatire profesionala;

- sa participle la sedinte sau adunari (obligatoriu le o sedinta anuala );

- sa execute cu buna credinta sarcinile hotarate de organelle de conducere;

- sa respecte secretul professional;

- sa respecte normele de deontologie medicala;

- sa aiba un comportament demn in exercitarea profesiei medicale in exercitarea calitatii de

membru al CMDR;

- sa achite cotizatia in termenul stability;

- sa resolve litigiile cu ceilalti membri in primul rand prin actiunea de mediere;

- sa nu aduca prejudicii reputatiei profesionale a altor membri;

- sa acorde neconditionat ingrijire medicala de profil de urgenta;

- sa actioneze in vederea cresterii gradului de pregatire profesionala;

- sa respecte drepturile pacientului;

- sa aplice parafa pe toate documentele medicale pe care le semneaza (retete,scrisoare medicala,

bilet de trimitere).
Organizarea la nivel national a CMDR.

Exista adunarea generala nationala, consiliul national si biroul executiv (toate comisiile).

Medicul dentist raspunde disciplinar pentru :

-nerespecarea legilor si regulamentului profesiei;

-nerespectarea codului deontologic;

-nerespectarea regulamentului de organizare si functionare a CMDR.

Sanctiunile disciplinare pe care le poate primi medicul stomatolog sunt :

-mustrare;

-avertisment;

-vot de blam;

-interdictia de a mai profesa pe o perioada de pana la 6 luni;

-retragerea calitatii de membru al CMDR, care opereaza pe toata durata stabilita prin hotarare definitive
judecatoreasca.

Cursul 6
Statutul social al medicului stomatolog

Medicina dentara este o disciplina eminamente chirurgicala recunoscuta pe plan national in

mod indirect din punct de vedere juridic prin incadrarea pe care o realizeaza magistral in situatia unui
litigiu sau de catre societatea de asigurari pentru politele de malpraxis prin intermediul tarifelor
practicate; medicii stomatologi fiind plasati cu o treapta mai jos decat chirurgii, dar deasupra celorlalte
specialitati medicale.

Deontologia profesionala a medicului stomatolog

Majoritatea obligatiilor generale ale medicului stomatolog sunt formulate chiar de corpul
medical, constituindu-se intr-o expresie a asumarii responsabilitatii, contribuind in acest fel la cresterea
prestigiului in societate a medicilor.

Codul deontologic al medicilor dentist in vigoare la aceasta ora este elaborat de catre CMDR prin
decizia nr.1/2005.
 Statutul medicului are componente multiple, multe dintre acestea graviteaza in jurul unor
atribute morale pe care se presupune ca practicantul acestei profesii le detine in mod automat.

Caracteristicile economic-sociale generale influenteaza coordonatele profesiei medicale si

preocuparile medicului care trebuie sa se adapteze si sa se descurce in orice sistem si in oricare conditii.

Medicul este o persoana ocupata, profesia il solicita uneori peste programul obisnuit, trebuie sa
raspunda deselor solicitari venite zilnic; iar pregatirea sa nu inceteaza odata cu absolvirea, ci continua
prin educatie medicala continua, personala sau post-universitara in cadru organizat (prin participarea la
cursuri, simpozioane, congrese).

In unele situatii , cadrul in care isi desfasoara activitatea ii adauga obligatii birocratice, intocmiri de
acte, rapoarte, statistici, actiuni si activitati care au mai putin sau deloc caracter medical, obligand astfel
medicul sa invete notiuni de management, statistica si prognoza si sa trateze in cunostinta de cauza
factorii extra-medicali implicate in activitatea sa.

- In interesul pacientului, in exercitarea profesiunii sale, medicul nu trebuie sa se lase atras de

interese financiare

- Nu trebuie sa acopere lipsurile de caracter sau nepriceperea profesionala a colegilor, precum si

eventuale acte de inselatorie sau inducere in eroare comise de catre acestia, dar in acelasi timp
nu trebuie sa devina un turnator/un spion. Din acest motiv, faptele trebuie judecate de catre cel
in cauza din punct de vedere moral, inainte de a intreprinde o actiune care va determina
repercursiuni neplacute pentru colegi.

- In categoria actelor ne-etice se considera a fi si promovarea reclamei medicale inafara

normativelor permise de legislatia tarii in care isi desfasoara activitatea, normative aprobate de
organizatiile medicale.

- Loialitatea fata de pacienti trebuie sa se manifeste prin asigurarea tuturor mijloacelor

terapeutice in raport cu rezultatele stiintei medicale. In situatia in care stabilirea unui diagnostic
si instituirea unui tratament creeaza o situatie in care cunostintele si posibilitatile sale sunt
depasite, medicul trebuie sa apeleze neconditionat la ajutorul altui medic.

- Medicul trebuie sa se comporte fata de colegi asa cum se asteapta sa se poarte si acestia cu el si
nu are voie sa atraga pacientii altui medic.

*Statutul medicului: (atribute)

1. Capacitatea morala de a insufla pacientilor si/sau societatii incredere in calitatile sale umane si
profesionale. O persoana de incredere este o persoana competent din punct de vedere profesional.
2. Nivelul cultural si spiritual al medicului. Un grad de cultura si un nivel spiritual inalt permit o
abordare particulara a fiecarei situatii in parte, permit intelegerea fiecarei situatii, a specificului fiecarui
caz, a fiecarei imprejurari cu care trebuie sa se confrunte, gasind astfel rezolvare fiecarei dileme morale
care este ridicata de o anumita situatie.

Gradul de cultura nu inseamna numai informatie, ci si disponibilitatea de a o utiliza, de a realiza

corelari corecte intre fenomene, intre cauza si efect. Gradul de cultura va influenta comportamentul si
manifestarile medicului.

3. Solicitarea fizica si, mai ales psihica, din timpul practicii profesionale zilnice presupune un timp
de refacere. Este extreme de dificil sa desfasori o activitate performanta intr-o profesie de varf daca esti
oboist, flamand sau nemultumit, stari care frecvent afecteaza prestatia profesionala.

4. Problema majora a statutului social de medic este starea materiala. Starea/situatia materiala
buna este conditia obligatorie pentru calitate si independenta profesionala.