Sunteți pe pagina 1din 3

RĂZBOIUL HIBRID – O NOUĂ FORMĂ DE MANIFESTARE A RĂZBOIULUI.

STUDIU DE
CAZ: RĂZBOIUL DIN UCRAINA

Abstract
Recent military activities in Ukraine has been the undeniable proof that war has today a new face. First of all,
the use the hybrid warfare raise new problems in determining the actors of a such confrontation. Moreover, the
lack of legislation concerning this form of war makes it difficult for the international organization to sanction the
entities that use the hybrid warfare to achieve their political goals. Secondly, there is a dilemma concerning the
immediate means that should be used by the international community against the entities that use this form of
war and what is the best approach in helping states that confront on their territory with any of the destabilization
factors that derive from this new type of war. The Ukrainian crisis is a „manual case study” regarding the
manifestation of the hybrid war. Although there are evidence that confirm the implication of the Russian military,
methods and means for sanctioning Russia do not exist. This paper aims to analyze this phenomena and to
identify the main threats posed by the hybrid warfare.
Keywords: Ukraine, Russia, military, hybrid warfare.

Introducere
Actualul mediu de securitate, caracterizat prin volatilitate, incertitudine, complexitate şi
ambiguitate, aduce schimbări majore fenomenului războiului, în principal în ceea ce priveşte
utilizarea acestuia. Conflictele armate desfăşurate în ultimii ani au arătat că dezvoltarea
tehnologiei, a modului de folosire a acesteia precum şi a altor mijloace într-un mod conjugat,
fac dificilă încadrarea conflictelor în tipologiile actual existente.
Totodată, globalizarea şi dezvoltarea accentuată a tehnologiei au facilitat accesul la noi
mijloace de ducere a conflictelor, atât pentru actorii statali cât şi pentru cei non-statali.
Lărgirea orizonturilor operaţionale au făcut ca actorii non-statali să aibă capacitatea de a
concura cu cei statali din punctul de vedere al atingerii anumitor obiective. Aceştia din urmă
au dezvoltat capabilităţi letale şi neletale, care uneori, prin modul de folosire au surprins
grupările de forţe regulate ale unor mari puteri.
În ceea ce priveşte evoluţia conflictelor, cuvântul ce poate caracteriza într-un mod
cuprinzător acest fenomen este „convergenţa”; convergenţa în atingerea obiectivelor politice
atât a combatanţilor, non-combatanţilor, mijloacelor kinetice şi non-kinetice, fizicului şi
psihologicului, convergenţa la nivel organizaţional între forţele militare şi a agenţiilor
guvernamentale precum şi cea dintre mijloacele de ducere a războiului.
Conceptul de război hibrid este unul complex. Această modalitate de ducere a luptelor,
pentru atingerea anumitor obiective de natură politică, poate fi întreprinsă atât de actorii
statali cât şi de cei non-statali. Este deosebit de important ca acestui tip de război să îi fie

1
acordată o atenţie maximală deoarece analiştii militari prefigurează că majoritatea
confruntărilor viitoare vor fi încadrate în acest tip de confruntare. Specialiştii internaţionali,
încercând să realizeze o nouă tipologie a ameninţărilor generatoare de conflict, au conchis
că există trei tipuri de astfel de ameninţări: convenţionale, neconvenţionale şi hibride, de
menţionat că ultimele vor fi preponderente în viitorul apropiat.
Utilizarea conjugată a războiului informaţional, a trupelor paramilitare cu apartenenţă
nedeclarată, a atacurilor cibernetice şi a presiunilor economice îngreunează luarea de măsuri
concrete spre ajutorarea entităţilor afectate şi eliminarea entităţilor atacatoare. De aceea
conform reprezentanţilor NATO, ameninţările hibride necesită un răspuns hibrid, departe de
gândirea convenţională.

Ameninţările hibride şi războiul hibrid


În ceea ce priveşte războiul hibrid, specialiştii internaţionali au conchis că este provocat de
ameninţări hibride. Dar, pentru o mai bună înţelegere a conceptului este esenţială definirea
exactă atât a forţelor convenţionale şi neconvenţionale cât şi a celor trei noţiuni de bază în
definirea acestui concept ca întreg: ameninţare hibridă, forţă hibridă şi război hibrid.
În ceea ce priveşte forţele convenţionale, „acestea sunt organizaţii militare al căror
comportament se conformează legilor naţionale şi internaţionale, regulilor, normelor sau
cutumelor şi al căror armament şi echipament este conform unui anumit standard al
capabilităţilor”1. În general acestea sunt forţele armate regulate. Termenul de forţe
neconvenţionale implică o structură militară ce nu se conformează standardelor în ceea ce
priveşte standardele acceptate în ceea ce priveşte echipamentul sau comportamentul. 2 Un
bun exemplu în ceea ce priveşte forţele speciale, care acţionează în diverse medii şi prin
mijloace, care nu întotdeauna sunt ortodoxe.
Ameninţarea hibridă are o componentă neregulată, deoarece prin folosirea actelor de
terorism, a tacticilor de gherilă, a atacurilor cibernetice, se poate destabiliza mai uşor starea
de securitate a unui stat; acest tip de ameninţare este utilizat de un oponent care urmăreşte
să producă daune în domenii diverse, „acestea căpătând magnitudine strategică prin operaţii
informaţionale şi cu sprijinul favorabil al mass-mediei, totul în scopul afectării voinţei
populaţiei civile de a continua angajarea”.3
Totodată, o altă definiţie dată ameninţărilor hibride este ca „acestea se concentrează în
principal asupra capabilităţilor organizaţionale iar prin aceasta se încearcă obţinerea uni
avantaj asimetric asupra oponenţilor convenţionali într-un mediu specific. Acest avantaj nu

1 T. McCulloh, R. Johnson, Hybrid warfare, JSOU Report, Florida, 2013, p.3.


2 Ibidem.
3 V. Cruceru, Despre conceptul de război hibrid în gândirea militară americană, Buletinul Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureș ti, 2014, p. 30.

2
rezidă din forţa militară pură, ci într-o manieră holistică, asupra tuturor elementelor
puterii naţionale, aici incluzând diplomaţia, puterea militară, economia, finanţele,
informaţiile şi forţele de ordine.”4
Observăm astfel că ameninţările hibride sunt mai complexe decât cele convenţionale
sau neconvenţionale. Astfel, ele ridică dificultăţi în ceea ce priveşte combaterea lor.
Pentru aceasta trebuie descoperite punctele slabe ale forţelor care pun în aplicare în
mod conjugat aceste ameninţări, respectiv forţele hibride. Forţele hibride sunt acele
„organizaţii militare care folosesc o combinaţie de forţe convenţionale şi
neconvenţionale, echipament şi tehnici

într-un mediu specific pentru a atinge efecte strategice sinergice”5. Totodată, aceste
forţe au o mobilitate mult mai mare faţă de forţele convenţionale şi cele neconvenţionale
şi un spectru operaţional considerabil mai larg. De menţionat este faptul că „forţele
hibride pot incorpora sisteme tehnologice avansate în strategia şi structura lor de forţă
şi folosesc aceste sisteme dincolo de parametrii iniţiali de utilizare. Din punct de vedere
operaţional, forţele militare hibride sunt superioare forţelor militare occidentale tocmai
prin spectrul operaţional limitat al celor din urmă”6.
Războiul hibrid, sintetizând definiţiile existente în bibliografie, reprezintă forţe hibride
dislocate într-un spaţiu de interes ce acţionează în scopul materializării ameninţărilor
hibride prin intermediul mijloacelor convenţionale sau neconvenţionale. În doctrina
militară britanică este specificat că „acesta este condus de forţe neregulate (sau
neconvenţionale) care au acces la armament sofisticat, de obicei utilizat de forţele
convenţionale. Războiul hibrid se poate transforma şi adapta de-a lungul unei campanii
individuale, în măsura permisă de circumstanţe şi resurse. Este anticipat ca grupurile
neregulate să continue achiziţionarea armamentului şi tehnologiei sofisticate şi că
trupele de intervenţie se vor confrunta cu o gamă largă de ameninţări ce în trecut au
fost asociate cu forţele armate regulate ale statelor”7. Războiul hibrid reprezintă
totodată convergenţa ameninţărilor convenţionale, manifestate simultan, care sunt
proferate de forţe neregulate cu scopul destabilizării unei anumite regiuni.