UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATE DE STIINTE JURIDICE SI STIINTE ECONOMICE CONSTANŢA

BAZELE INFORMATICII
Chiru Claudiu
An universitar 2016 -2017

1
Cuprins

1. Organizarea şi structura calculatoarelor electronice 4

1.1. Tipuri de calculatoare 4
1.2. Componentele hardware ale unui calculator personal 5
1.3.Unitatea centrală a unui calculator personal 6
1.4. Placa de baza 8
1.5. Dispozitive periferice 12
2. Sisteme de operare 15
2.1. Noțiuni generale 15
2.2. Tipuri de sisteme de operare 16
3. Retele de calculatoare. 54
3.1. Notiuni generale 19
3.2. Reţeaua Internet. Protocoale şi aplicaţii de nivel 7 21
4. Procesorul de texte Word 29
4.1. Noțiuni generale 29
4.2. Operarea cu editorul de texte Word 31
5. Procesorul de tabele Excel 39
5.1. Noțiuni generale 39
5.2. Utilizarea formulelor si a funcțiilor 43
5.3. Grafice 54
6. Programul de creare a prezentarilor Powerpoint 55
6.1. Noțiuni generale 55
6.2. Operarea cu PowerPoint 56
Bibliografie 59

2
Introducere

Investiţiile masive în tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, dezvoltarea explozivă a

reţelelor de comunicaţii de date şi a serviciilor bazate pe Internet au produs schimbări majore la
scară mondială. Calculatorul electronic, element fundamental al noii societăţi, societatea
informaţională, a influenţat profund nu numai viaţa economică şi socială, dar şi societatea umană în
ansamblul ei.

Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, forţa motrice a societăţii informaţionale, se referă

la dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, la calculatoare, la proiecte şi aplicaţii informatice, la
servicii Internet şi reţele de mare viteză, dar şi la resursele informaţionale de interes general.

Acest curs prezinta aspecte teoretice legate de principalele concepte din tehnologia
informaţiei, sinteze precum şi elemente de verificare a cunoştinţelor dobândite. Vor fi atinse pe
parcursul său noţiuni de structură a calculatoarelor electronice, noţiuni de sisteme de operare, reţele de
calculatoare, pagini web şi limbajul HTML.

Nădăjduim că această carte îşi va atinge scopul şi va constitui un ghid util tuturor celor ce
urmează cursul de Informatică de gestiune (Baze) şi Internet. Dincolo de informaţiile utile
prezentate, sperăm că lucrarea va deschide perspective şi noi posibilităţi de investigaţii în ştiinţele
calculatoarelor.

Obiectivele cursului

Cursul de Informatică de gestiune (Baze) şi Internet îşi propune drept obiectiv principal să
ofere studenţilor în economie, elemente de bază ale teoriei şi practicii in informatică, astfel încât
aceştia să-şi poată folosi aceste abilităţi dobândite pentru a face faţă cu succes cerinţelor impuse de
angajatori.

Ca obiective ale cursului se pot enumera:

 însuşirea de către studenţi a cunoştinţelor privind organizarea şi utilizarea sistemelor de
calcul şi a sistemelor de operare;
 insusirea cunostintelor privind structura retelelor de calculatoare si formarea unor
deprinderi de lucru intr-o retea de calculatoare;
 formarea unor deprinderi de lucru cu limbajul HTML si crearea site-urilor web.

Competenţe specifice
După parcurgerea acestui curs, studentul va avea:
 Competenţe specifice elaborării unor specificaţii privind achiziţia de echipamente IT;
 Competenţe specifice utilizării şi administrării sistemului de operare Windows;
 Competenţe specifice utilizării unei reţele de calculatoare;
 Competenţe specifice implementării site-urilor Web;

3
 1. ORGANIZAREA ŞI STRUCTURA
CALCULATOARELOR ELECTRONICE

Definitie

Un calculator este un echipament electronic capabil de a procesa informaţii, de a efectua

calcule complexe şi de a furniza rezultate utilizatorului uman într-un timp foarte scurt.
Calculatoarele procesează (prelucrează) date prin intermediul unor seturi de comenzi, instrucţiuni.
Aceste seturi de instrucţiuni se numesc programe sau aplicaţii.

1.1. Tipuri de calculatoare

Sistemele de calcul se diferenţiază după mărime, capacitate de prelucrare, preţ şi viteză de

operare. Există mai multe categorii de sisteme de calcul :

 Mainframe
 Servere
 Calculatoare desktop
 Staţii de lucru
 Laptop-uri
 Dispozitive portabile de calcul
Din tipurile de calculatoare enunţate mai sus Mainframe-urile sunt o categorie aparte.
Acestea sunt calculatoare extrem de performante, care operează cu viteză mare, au capacitate de
stocare mare. Acest tip de calculator se găseşte la firme foarte mari, la bănci, ministere,...

Server-ul
Serverele sunt calculatoare performante utilizate în organizaţii, firme comerciale care oferă
servicii calculatoarelor client. Caracteristici ale serverelor :

 optimizate pentru a răspunde rapid la cererile din reţea ;

 dispun de capacitate de memorare RAM mare, capacitate de stocare mare şi au mai multe
CPU ceea ce asigură un timp scurt de răspuns la cereri;
 conţin elemente redundante pentru a mări fiabilitatea în funcţionare (au mai multe unităţi
de memorie, mai multe unităţi de discuri)
 grad de securitate ridicat. Accesul la servere este strict controlat.
Desktop
Calculatoarele desktop sunt utilizate pentru sarcini obişnuite cum ar fi prelucrarea textului,
prelucrarea tabelelor, navigare internet sau poştă electronică. Desktop-urile permit ataşarea unei
4
largi varietăţi de dispozitive periferice ceea ce le face ideale pentru a fi utilizate acasă sau la
serviciu pentru rezolvarea unor sarcini curente.

Staţia de lucru
Staţia de lucru este un calculator puternic destinat aplicaţiilor complexe cum ar fi cele de tip
CAD (Computer Aided Design). Staţiile de lucru sunt utilizate în proiectarea 3D, animaţie, realitate
virtuală. Aceste tipuri de calculatoare pot fi utilizate şi în echipamentele medicale sau în
telecomunicaţii. La fel ca şi serverele acestea au o structură hardware performantă cu mai multe
CPU, un spaţiu mare de memorie RAM, capabilităţi grafice deosebite.

Laptop (Notebook)
Calculator uşor de transportat, construit pentru a fi folosit în afara biroului. Laptop-ul are o
sursă independentă de alimentare (baterie sau acumulatoare). Au componente uşoare, de mici
dimensiuni, monitor cu cristale lichide, tastatură şi mouse încorporate.

Dispozitive portabile de calcul

PDA (Personal Digital Assistant)
Dispozitiv de dimensiuni mici care combină facilităţi de calculator, telefon/fax, reţea. Unele
folosesc un stilou special pentru a introduce datele. Sunt capabile să recunoască scrisul de mână.

Pocket PC (Palm PC, Palmtop)

Se utilizează ca blocnotes, agendă telefonică, calculator de buzunar, calendar. Are facilităţi
de conectare la Internet, transfer de date către PC, recunoaşterea scrisului de mână. Are dimensiuni
reduse ceea ce face ca prelucrarea textului să se facă cu greutate.

Tableta PC
Tableta PC este un tip de laptop (notebook) de mici dimensiuni, inzestrat cu un sistem de
operare adaptat, cu un ecran LCD de tip touchscreen. Tabletele sunt dotate cu interfete USB si au
conectivitate in retea prin adaptoare wireless. De asemenea sunt prevazute cu camere video si
memorii de ordinul zecilor de GB. Cele mai importanti producatori de tablete PC sunt firmele
Apple si Samsung.

1.2. Componentele hardware ale unui calculator personal

Termenul hardware desemnează partea electronică a calculatorului împreună cu

dispozitivele periferice.

Un calculator personal este alcătuit din următoarele componente:

 Procesorul ;
 Dispozitive de intrare/iesire cum ar fi:
5
  monitorul;
 tastatura;
 mouse-ul;
 CD Rom-ul.
Aceste dispozitive se cuplează la calculator prin intermediul porturilor de
intrare/iesire sau ale adaptoarelor. Adaptoarele se vor cupla la calculator prin
intermediul magistralelor de date, adrese şi control.

 Memoria principală şi memoria externă a calculatorului. Memoria externă este formată din
dispozitive de memorare mai lente cum ar fi: discurile floppy sau discurile de capacitate mare;

 Magistrale cu rolul de a conecta anumite părţi ale calculatorului între ele. De fapt, acestea
sunt nişte căi de comunicaţie între părţile calculatoarelor;

 Adaptoare care permit microprocesorului să controleze şi să comunice cu dispozitivele de

intrare/iesire;

 Porturile se ataşează adaptoarelor şi asigură conectarea dispozitivelor de intrare/iesire.

Comunicaţia în exterior se face prin porturi;

 Conectori de extensie care permit ataşarea unei game largi de adaptoare ale utilizatorului.

 Dispozitive de memorare externe cum ar fi: CD ROM-uri, dischete, discuri de capacitate

mare, etc.

1.3. Unitatea centrală a unui calculator personal

Microprocesorul

Elementul de bază al unui calculator este reprezentat de microprocesor, adeseori denumit şi

CPU, un circuit deosebit de complex, care de obicei este plasat pe placa de bază. Unitatea centrală
de prelucrare (CPU) interacţionează în mod continuu cu celelalte componente ale plăcii de bază.
Sarcina principală a CPU–ului este de a executa instrucţiuni.

Având în vedere instrucţiunile pe care le execută, un microprocesor are trei sarcini de bază:
 executa operaţii matematice ( adunare, scădere, înmulţire, împărţire) sau operaţii în virgulă
mobilă utilizând UAL (Unitatea Aritmetică şi Logică);
 transfer de informaţii de la o zonă de memorie la alta;
 salt la un nou set de instrucţiuni în urma execuţiei unor comenzi de decizie sau de salt.
Memoria PC-ului

Prin memorie, se înţelege în general, un sistem electronic capabil să reţină informaţii şi date
pe o perioadă de timp, informaţii utilizate în procesul prelucrării.

6
Timp de acces – intervalul de timp scurs între furnizarea unei cereri către o memorie şi obţinerea
informaţiilor din memoria respectivă.

Acces aleator- timpul de acces necesar obţinerii unei anumite informaţii nu depinde de poziţia
informaţiei în memoria respectivă.

Tipuri de circuite de memorie

RAM (Random Access Memory)

Memoria RAM este o memorie cu acces aleator utilizată ca memorie temporară. RAM-ul
este o memorie volatilă (îşi pierde conţinutul la dispariţia tensiunii de alimentare). Memoria RAM
este la rândul ei de mai multe tipuri:

SRAM (Static RAM) – memorie rapidă care are la bază celule de memorie formate din
elemente bistabile. Nu necesită operaţii de refresh (reîmprospătare).

DRAM (Dynamic RAM) – memorie construită din celule bazate pe condesatoare. Este o
memorie care necesită reâmprospătare la un interval de timp bine definit.

Memoria cache
Într – un sistem de calcul există două categorii de memorie cache :

 memorie cache internă

 memorie cache externă.
Memoria cache asigură prin prezenţa ei un acces mai rapid la informaţie. Accesul la
memoria RAM poate dura zeci de nanosecunde, chiar peste 100 ns astfel că se impune prezenţa
unei memorii mai aproape de microprocesor şi mult mai rapidă. Memoria cache se interpune între
microprocesor şi memoria RAM şi reţine ultimele informaţii accesate de microprocesor.

Memoria ROM(Read Only Memory)

Spre deosebire de memoria RAM, acest tip de memorie scrisă prin procedee industriale, nu
mai poate fi ştearsă prin procedee aflate la îndemâna utilizatorului. De asemenea, memoria ROM
este o memorie nevolatilă care-şi păstrază conţinutul la decuplarea calculatorului de sub tensiune.

Alături de memoria ROM, mai există memoria PROM (conţinutul ei poate fi scris prin
procedee speciale), memoria EPROM (conţinutul ei poate fi şters, după care memoria poate fi
scrisă din nou), memoria FLASH (scrierea în memorie are un caracter reversibil, putându-se efectua
de către utilizator, folosind un soft specializat). Toate tipurile de memorie ROM enunţate sunt
nevolatile.

7
1.4. Placa de bază
Placa de bază conţine circuitele fundamentale pentru funcţionarea sistemului. Ea este
prevăzută cu socluri şi sloturi pentru conectarea diferitelor componente.

Magistralele plăcii de bază

Magistralele sunt căile pe care circulă datele sau adresele. Putem considera magistralele ca
fiind sistemul nervos al calculatorului. Ele conectează CPU (Unitatea Centrală de Prelucrare –
creierul calculatorului) cu toate componentele sistemului.

Există mai multe tipuri de magistrale :

 magistrale sistem care conectează CPU cu RAM;

 magistrale de intrare/ieşire care conectează CPU cu alte componente.
Magistralele de intrare–ieşire se împart şi ele în trei componente diferite :

 magistrala ISA – de tip mai vechi, simplă şi lentă;

 magistrala PCI – permite transferuri de date foarte rapide;
 magistrala PCI express – permite transferuri de date mai rapid decat PCI;
 magistrala USB - cel mai nou tip de magistrală care a înlocuit magistrala ISA;
 magistrala AGP – utilizată pentru interfeţele video. In prezent nu mai apare în configuraţia
noilor calculatoare electronice.

Magistrala sistem
Magistrala sistem conectează CPU cu memoria RAM şi cu buffere de memorie (L2–cache).
Magistrala sistem este magistrala cea mai importantă, toate celelalte magistrale se desprind din ea.

Magistrale de intrare/ieşire
Magistralele de intrare – ieşire conectează CPU la alte componente, în afară de RAM.
Datele sunt transferate pe magistrale de la o componentă la alta sau de la componente la CPU.
Magistralele de intrare/ieşire diferă de celelalte magistrale prin viteza magistralei.

Pe calculatoarele moderne există 2 tipuri de magistrale :

 magistrala PCI – permite transferuri de date foarte rapide

 magistrala PCI express – permite transferuri de date mai rapid decat PCI
 magistrala USB - cel mai nou tip de magistrală care în timp va înlocui magistrala ISA
Din punct de vedere fizic, magistralele sunt alcătuite din trasee pe placa de circuit si circuite
electronice cu functii speciale. Există:

 trasee de date pe care se transportă date

 trasee de adrese, pe care se transmit adrese (locaţia destinatarului)
 trasee de semnale de ceas, tensiuni de alimentare, etc.
8
 Numărul de trasee pe placa de circuit determină capacitatea de transfer. Magistrala ISA are
viteză mică deoarece are capacitatea de 16 biţi. Calculatoarele moderne transmit 32 (64) de biţi la
fiecare perioadă a ceasului. Dacă magistrala este mai lentă decât CPU, atunci controlerul de
magistrală trimite la CPU nişte stări de aşteptare care–i permit magistralei să se sincronizeze cu
CPU-ul.

a) Magistrala ISA (Industry Standard Arhitecture) a fost introdusă în anul 1987 şi aprobată ca
standard de către IEEE. Magistrala ISA este o magistrală care are dimensiunea de 8 biţi sau
16 biţi şi lucrează la o frecvenţă de 8,25 MHz sau 4MB/s rată de transfer pentru o magistrală
de 8 biţi şi 8 MB/s rată de transfer în cazul 16 biţi. În timp, magistralele ISA au fost
înlocuite cu tipuri de magistrale mai moderne PCI sau USB. ISA era utilizată pentru
conectarea plăcilor de reţea şi a plăcilor de sunet. In prezent se utilizează pentru conectarea
dispozitivelor care nu necesită viteză foarte mare. Pentru plăcile de reţea se recomandă să fie
conectate la magistrale PCI. Perifericele PnP pot fi conectate fără probleme la o magistrală
ISA.

b) Magistrala PCI (Peripheral Component Interface)

Acest tip de magistrală a fost introdus de către compania Intel în anul 1992. PCI a fost
proiectat pentru CPU cu viteze de 33 MHz sau mai mari. Această magistrală asigură viteze
de transfer foarte mari comparativ cu ISA. O magistrală PCI poate asigura un transfer de
533 MB/s la o frecvenţă a magistralei sistem de 66 MHz şi dimensiune de 64 de biţi.

c) Magistrala USB (Universal Serial Bus)

USB este un tip de magistrală apărut în anul 1996, ce permite conectarea unor periferice
care comunică serial. Pe placa de bază pot exista mai multe porturi USB la care se pot
conecta periferice.

USB 1.1.
Aceste porturi USB au o viteză de transfer de 1,5 MB/s pentru dispozitive cum ar fi
tastaturi, modemuri şi respectiv de 12 MB/s pentru imprimante, monitoare etc. La un port USB se
pot conecta până la 127 de dispozitive. Cablurile de conectare pot avea până la 5 m lungime.
Comparând cu porturile seriale şi paralele care au viteze destul de mici (115 Kbps pentru porturile
seriale şi 2,5 Mb/s pentru porturile paralele) rezultă că USB 1.1. este o opţiune bună pentru a creşte
performanţa.

USB 2.0
USB 2.0 este un standard apărut în 2001 şi permite performanţe superioare pentru
magistrala USB. Viteza maxima de transfer este de 480 Mb/s. Acest lucru face ca transferul de date
între un hard-disk extern şi calculator să fie eficient.
9
USB 3.0
USB 3.0 este un standard apărut în 2008 şi permite o viteză de transmisie de până la 5Gbit/s
(625 MB/s). USB 3.0 reduce timpul de transmisie a informaţiei, puterea consumată şi este
compatibil cu standardul USB 2.0. performanţe superioare pentru magistrala USB. Viteza maxima
de transfer este de 480 Mb/s. Acest lucru face ca transferul de date între un hard-disk extern şi
calculator să fie eficient.

d) Magistrala AGP
AGP (Accelerated Graphics Port) este o magistrală introdusă în anul 1997, special pentru
interfeţele video. AGP a fost introdus din două motive:

 pentru a elibera magistrala PCI de sarcini suplimentare

 pentru o rată de transfer mai bună cu sistemul video.
AGP a fost introdusă odată cu procesorul Pentium II şi chip-setul Intel 82440 LX. Prin introducerea
AGP, rata de transfer cu sistemul video a crescut la 1066 MB/s.

e) Magistrala PCI-express
PCI express este o magistrala foarte rapida menita sa inlocuiasca vechile magistrale AGP si PCI.
Este o magistrala seriala cu multe avantaje comparativ cu AGP sau PCI.

Avantaje:
 viteza de transfer mai mare;
 dimensiune redusa (mai putini pini);
 sistem de detectare si raportare a erorilor imbunatatit.
PCI express este alcatuita din cai de comunicatie pe 4 fire (este un sistem full duplex). Sloturile
fizice pot contine pana la 32 de cai de comunicatie (1, 2, 4, 8, 16, 32). De exemplu un sistem PCI cu
16 cai de comunicatie se scrie PCIe x 16. Rata de transfer la PCI Express 3.0 x 32 poate ajunge
pana la 30 GB/s.

Software-ul plăcii de bază

Circuitele de memorie ROM de pe placa de bază conţin instrucţiuni care sunt specifice
pentru o placă de bază. Fiind o memorie cu conţinut nevolatil, conţinutul lor nu poate fi alterat. Sunt
posibile variante de software de pe placa de bază care sunt conţinute în memorii FLASH.

De obicei, circuitele ROM conţin instrucţiuni necesare procesului de start-up precum şi

funcţii necesare funcţionării perifericelor:

 Secvenţa de instrucţiuni pentru POST (Power On Self Test)

 Instrucţiunile Setup pentru modificarea memoriei CMOS
 Instrucţiuni BIOS care oferă servicii pentru lucrul cu periferice
10
  Încărcătorul sectorului de boot.
Printre producătorii importanţi de software pentru placa de bază sunt:
 Phoenix
 AMI (American Megarends Inc)
 Award
 Microid Research Inc.
Aceştia sunt şi producătorii BIOS–ului. Numele producătorului poate fi citit la iniţializarea
calculatorului.

POST (Power On Self Test) este prima secvenţă de instrucţiuni ce se execută şi care
verifică componentele PC–ului.

Post oferă informaţii despre :

 adaptorul grafic
 BIOS (nume, versiune)
 RAM (dimensiune).
Unele sisteme permit întreruperea secvenţei de test sau dezactivarea testului de RAM, de
exemplu. Dacă se obţin erori, acestea vor fi afişate pe monitor. Dacă eroarea este în placa video,
atunci eroarea va fi semnalată prin mesaje sonore. De asemenea, POST citeşte datele utilizator pe
care le găseşte în CMOS.

Programul de Setup
Valorile standard care se pot modifica la Setup sunt :
 timpul şi data;
 tastatura;
 monitorul;
 numărul de unităţi EIDE/IDE
 ...
Data sau timpul se pot schimba la Setup sau din sistemul de operare (DOS, Windows,
Linux). Tastatura poate fi scoasă din configuraţie. Display-ul este întodeauna VGA. Setup-ul oferă
şi alte opţiuni, cum ar fi EGA, CGA, MDA, dar nu este nevoie de ele pentru display-urile moderne.
Hard discul este o componentă cheie în sistem. Plăcile de bază moderne au ca opţiune Auto detect.
Prin această opţiune, tipul de hard disc se detectează automat. De asemenea, prin BIOS se poate
selecta ordinea de boot-are a sistemului de operare.

BIOS-ul
BIOS (Basic Input Output System) este o colecţie de funcţii care controlează elementele
hardware ale calculatorului. Programele BIOS sunt memorate în circuite ROM pe placa de bază.
11
Sistemul de operare şi alte programe ale sistemului de operare accesează hardware-ul sistemului de
calcul prin intermediul acestor funcţii BIOS.

1.5. Dispozitive periferice

Dispozitivele periferice sunt elemente esenţiale in funcţionarea sistemelor de calcul pentru că
ele asigură funcţiile absolut necesare de introducere a datelor şi de extragere a informaţiilor.
Perifericele au de asemenea funcţii de stocare a informaţiilor ceea ce le face să fie instrumente de
nelipsit in arsenalul unui utilizator de sisteme de calcul.

Dispozitive periferice de intrare

Tastatura
Tastatura este cel mai utilizat dispozitiv periferic de intrare, fiind asemănătoare unei maşini
de scris obişnuite. Rolul ei este de a introduce, prin apăsarea tastelor, informaţii în memoria
calculatorului.

Acţionarea unei taste generează un cod care reprezintă caracterul asociat tastei, respectiv
combinaţiei de taste.

Categorii de taste
Tastatura conţine două categorii de taste: taste alfanumerice şi taste speciale.

Mouse
Mouse-ul este un dispozitiv care controlează mişcarea cursorului pe ecranul monitorului. Cu
ajutorul lui se pot selecta sau activa unele obiecte pe ecran, prin acţionarea unor butoane.

Dispozitivele de tip mouse pot fi de următoarele tipuri:

 mouse-mecanic - mişcarea bilei sesizată de senzori mecanici;
 optico-mecanic - mişcarea bilei este sesizată de senzori optici;
 optic - mişcarea mouse-ului este sesizată cu ajutorul unui laser.
Scanner-ul
 dispozitiv periferic de intrare care permite culegerea imaginilor prin digitizare.
 Pentru aceasta se utilizeaza un mecanism precis care utilizeaza laser sau lampa halogen.
 se poate conecta la calculator prin porturi seriale (USB) sau paralele.
Dispozitive periferice de ieşire

Monitoare
Monitoarele sunt dispozitive periferice de ieşire care permit afişarea informaţiilor. Ele sunt
de mai multe dimensiuni şi tipuri. Dimensiunile se pot situa între 12 şi 21 inch diagonala.

12
Tipuri de monitoare
Din punctul de vedere al tehnologiei utilizate în producerea monitorului avem două tipuri de
monitoare:

a) CRT-Cathode Ray Tube

Monitoarele CRT (cu tuburi catodice) sunt cele mai utilizate tipuri de monitoare. Aceste
monitoare utilizează sistemul clasic de afişare al televizoarelor cu tub catodic.

b) Monitoare LCD
Monitoarele LCD utilizează tehnologia LCD (Liquid Crystal Display), cu alte cuvinte
tehnologia bazată pe imagini cu cristale lichide.

Dispozitive de imprimare
Imprimantele sunt dispozitive exterioare calculatorului. Ele se cuplează la calculator pe
portul paralel sau USB cu un cablu special.

Imprimanta se compune din:

 sistemul mecanic de antrenare a hârtiei;
 sistemul mecanic de antrenare a capului de scriere (mai puţin imprimantele laser);
 sistemul electronic de comandă;
 modul de prelucrare a datelor.
Imprimantele moderne sunt nişte adevărate calculatoare. Ele conţin memorie ROM pentru
BIOS-ul imprimantei, memorie RAM cu rol de buffer ce stochează datele care trebuie afişate şi o
unitate de comandă (uneori dotată cu un microprocesor) care supraveghează toate operaţiunile pe
care le efectuează imprimantă.

Din punctul de vedere al modului de imprimare există următoarele tipuri de imprimante:

 matriciale;
 cu jet de cerneală;
 laser;
 termice.
Imprimantele sunt caracterizate de nişte parametri de bază precum:
 viteza de imprimare – se măsoară în caractere/secundă la imprimantele matriciale şi în
pagini pe minut la cele laser şi jet
 rezoluţia – se măsoară în puncte/inch (dpi – dots per inch).
Dispozitive de stocare a datelor

Sistemele de calcul, indiferent de scopul în care sunt utilizate, au nevoie de un mediu de

stocare a datelor şi a programelor. În ziua de azi, software-ul de performanţă are dimensiuni mari,
13
de ordinul zecilor de megaocteţi, astfel că suporturile pe care se pot păstra programele şi datele sunt
cele de stocare a datelor.

Hard discul
Hard discul este un dispozitiv de stocare utilizat pentru memorarea volumelor mari de date.
El este format din mai multe discuri suprapuse (a căror construcţie este asemănătoare floppy
discurilor), care se rotesc împreună cu axul motorului unităţii de disc.

Hard discul are mai multe capete de citire/scriere (câte două pentru fiecare faţă). Capetele de
citire/scriere nu ating suprafaţa discului, ci ele plutesc deasupra discului.

CD-ROM (Compact Disc Read Only Memory)

Compact discul constituie un alt suport de memorie externă cu caracteristici superioare faţă
de discurile flexibile. Stocarea şi accesarea datelor de pe CD-ROM-uri se realizează prin mijloace
optice cu o viteză mult mai mare, ceea ce reduce numărul de componente mecanice şi măreşte
fiabilitatea suportului.

Dispozitive electronice de stocare a datelor

In ultimii ani s-au impus pe piata dispozitivelor electronice memoriile FLASH. Memoriile
FLASH sunt dispozitive de memorare bazate pe memoriile de tip EEPROM (Electricaly Ereaseble
PROM), cu alte cuvinte, dispozitive de memorare care permit scriere si stergere repetata. Acest tip
de memorie se regaseste in toate echipamentele electrice si electronice unde este nevoie de a
memora informatii: calculatoare (BIOS-ul - este memorat intr-o memorie de tip FLASH, aparate de
fotografiat, masini de spalat, computere de bord, telefoane mobile, ..). De asemenea, acest tip de
memorie este utilizat din ce in ce mai mult ca dispozitiv de stocare extern care se pare ca va inlocui
in curand hard-discurile. Memoria FLASH este utilizata in stick-urile USB sau in cardurile de
memorie. Dimensiunile din ce in ce mai mari ale memoriilor FLASH (s-a ajuns la memorii de sute
de GB) fac ca aceste dispozitive sa fie un concurent serios pentru producatorii de hard-disc-uri.
Printre avantaje putem enumera: dimensiune redusa, capacitate mare, fiabilitate mare. Principalul
dezavantaj este legat de pret care este destul de ridicat comparativ cu hard-discurile cu aceeasi
capacitate.

Dispozitive de transmitere date

Modemuri
Un modem este un dispozitiv caracteristic reţelelor WAN care face posibilă comunicarea
între calculatoare prin intermediul liniilor telefonice. Denumirea de modem vine de la modulator –
demodulator.

14
 2. SISTEME DE OPERARE

Calculatoarele electronice sunt nişte sisteme complexe capabile să efectueze calcule cu

viteză foarte mare. Când ne referim la calculator, deseori asociem acest concept cu cele de hardware
şi software. Astfel, termenul de hardware se referă la componenta fizică a calculatorului, iar
termenul de software la cea logică, adică la programe.

Pentru ca un calculator să funcţioneze nu este suficient ca acesta să fie pus sub tensiune. Cu
alte cuvinte, componenta hardware nu funcţionează fără o componentă software de bază. Acest
program foarte important mai este denumit şi software de bază sau sistem de operare. El trebuie
rulat (executat) în mod obligatoriu pe un calculator şi constituie interfaţa dintre utilizatorul uman şi
calculator. Prin intermediul acestui program sunt puse la dispoziţie toate resursele calculatorului.

2.1. Noţiuni generale

Definiţie
Un sistem de operare este un ansamblu de programe de control şi de serviciu care
coordonează activitatea unui calculator şi asistă aplicaţiile şi utilizatorii prin intermediul unor
funcţii. Sistemul de operare asigură o interfaţă între calculator şi utilizator. Interfaţa poate fi grafică
sau de forma unui limbaj de control.

Funcţiile unui sistem de operare sunt:

 gestionează resursele unui calculator;
 asigură interfaţa cu echipamentele hardware;
 coordonează activitatea mai multor aplicaţii care rulează simultan;
 oferă o interfaţă cu utilizatorul permiţând accesul acestuia la resurse şi la aplicaţii.
Gestiunea perifericelor

Drivere de dispozitiv
Driverele de dispozitiv sunt componente software ale sistemului de operare care lucrează cu
dispozitivele periferice. Există drivere diferite pentru fiecare dispozitiv în parte, placă video,
interfeţe de hard disc, porturi de comunicaţie. Accesul programelor la dispozitivele periferice se
face numai prin utilizarea driver-elor.

Plug and Play

Plug and Play (PnP) este un standard dezvoltat de producătorul de software Microsoft
pentru sistemul de operare Windows 95 şi cele care i-au urmat, care permite calculatorului ca la
conectarea unui dispozitiv să-l recunoască şi care asigură configurarea automată a dispozitivelor
care respectă standard-ul PnP. Sistemele de operare anterioare necesitau intervenţia utilizatorului

15
care trebuia să specifice sistemului de operare că un nou dispozitiv a fost adăugat. Acest standard a
fost înlocuit de către un standard industrial numit Universal Plug and Play (UPnP) care utilizează
protocoalele internet pentru recunoaşterea dispozitivelor introduse în sistem.

Pentru a putea utiliza facilitatea PnP, calculatorul trebuie să aibă un BIOS capabil să ofere
suport PnP. PnP lucrează în mod diferit pentru diverse tipuri de magistrale.

2.2. Tipuri de sisteme de operare

Sistemul de operare MS-DOS

Sistemul de operare MS-DOS este un sistem de operare monoutilizator, monotasking, care

rulează pe microprocesoarele Intel în modul neprotejat. Interfaţa utilizator este simplă şi constă din
linii de comandă. La sistemul de operare DOS adresele de memorie sunt formate din segment şi
deplasare în cadrul segmentului. Dimensiunea unui segment este stabilită la 16KB.

Sistemul de operare Windows

Windows 95, lansat in iunie 1995, a fost produsul care a înlocuit vechea platformă Windows
3.x cu un sistem de operare performant. Windows 95 poate fi caracterizat succint prin:

 multitasking preemptiv (controlat): W '95 deţine tot timpul controlul asupra timpului de
calcul si asupra aplicaţiilor;
 rulează aplicaţii pe 32 biţi;
 este un sistem de operare - nu mai are nevoie de DOS pentru a se încărca ci doar pentru
a executa aplicaţiile scrise pentru DOS;
 include standardul Plug & Play ca parte integrantă a sistemului de operare;
 are o interfaţă de programare a aplicatiilor API (Aplications Programs Interface) pe 32
de biti.
Windows NT este o versiune de 32 de biţi a care oferă modul de lucru multitasking pentru
calculatoarele personale bazate pe microprocesoare Intel. Windows NT (New Technology) rulează
exclusiv protejat, permiţând proiectanţilor de aplicaţii să folosească până la 4 GB de memorie
fizică. Windows NT are facilităţi avansate de gestionare a fişierelor, funcţii de reţea, fiind un
sistem client – server performant.

Windows 98 este sistemul de operare ce imbunătăţeşte fiabilitatea si stabilitatea lui Windows 95.
Windows XP

Windows XP are o nouă imagine care îl va face mai uşor de folosit şi mai puternic pentru
toate categoriile de utilizatori de PC-uri. Noul design vizual facilitează modul de lucru bazat pe
task-uri şi aduce cele mai semnificative modificări al interfeţei Windows de la lansarea Windows
95.

Windows XP există în două variante:

16
  Windows XP Home Edition – pentru utilizatorii de acasă
 Windows XP Professional - pentru utilizatorii din mediul business.
Windows XP Home Edition este proiectat pentru persoane sau familii şi include noi facilităţi
pentru multimedia digitală, reţea pentru acasă şi comunicaţii. De asemenea, acesta include un
număr de îmbunătăţiri faţă de Windows 2000 Professional. Astfel:

 software îmbunătăţit şi compatibilitate hardware;

 securitate simplificată;
 log-are simplificată cu nou ecran “welcome”;
 schimbare de utilizator rapidă;
 o nouă interfaţă;
 suport îmbunătăţit pentru multimedia (filme, poze, muzică);
 DirectX 8.1 multimedia pentru jocuri.
Windows XP Professional este sistemul de operare destinat oamenilor de afaceri şi firmelor
de toate dimensiunile, precum şi tuturor acelor utilizatori individuali care doresc să exploateze la
maximum posibilităţile de calcul oferite de PC. La Windows XP Professional se adaugă accesul la
distanţă, securitate, performanţă, uşurinţă în utilizare, operare în mai multe limbi, pentru a-i ajuta pe
utilizatori să-şi îmbunătăţească productivitatea, posibilităţile de conectare, să lucreze mai inteligent.

Cea mai evidentă deosebire însă între Windows XP Home Edition şi Windows XP
Professional este securitatea, care este simplificată pentru Windows XP Home Edition.

Sistemul de operare Windows 7

Windows 7 este un sistem de operare produs de Microsoft pentru utilizarea pe calculatoarele

personale, desktop-uri, laptop-uri, netbook-uri, tablet PC, PC-uri și Media Center. Windows 7 a fost
lansat în producţie pe 22 iulie 2009, și a ajuns la disponibil la vânzare pe 22 octombrie 2009, în mai
puțin de trei ani de la lansarea de predecesorul său, Windows Vista. Varianta de server Windows 7,
este Windows Server 2008 R2, şi a fost lansat în același timp . Windows 7 este urmat de Windows
8. Spre deosebire de Windows Vista , care a introdus un număr mare de caracteristici noi, Windows
7 a fost destinat să fie un upgrade mai focalizat pe compatibilitate cu aplicațiile și hardware-ul cu
care Windows Vista a fost deja compatibil şi stabilitate. Prezentările oferite de Microsoft, s-au axat
pe suport multi-touch, un shell pentru Windows actualizat cu o nouă bară de activități, menționate
ca Superbar, un sistem home networking și îmbunătățiri de performanță. Unele aplicații standard,
care au fost incluse cu versiunile anterioare de Microsoft Windows , inclusiv Windows Calendar,
Windows Mail, Windows Movie Maker, Windows Photo Gallery, nu sunt incluse în Windows 7,
cele mai multe fiind oferite separat, fără un cost suplimentar a suitei Windows Essentials.

17
Sistemul de operare Linux

In anul 1991, Linus Torvalds, student al Universităţii din Helsinki, din dorinţa de a învăţa
programarea 80386, a scris un sistem de operare rudimentar pe care l-a denumit Linux. La început,
Linux-ul era o variantă a sistemului de operare Minix proiectat de Andrew Tanenbaum. Cu trecerea
timpului, proiectul Linux a devenit din ce în ce mai complex şi a fost promovat sub o licenţă GPL
(General Public License). Acest lucru a făcut ca foarte mulţi pasionaţi de calculatoare să contribuie
la îmbunătăţirea nucleului acestui sistem de operare.

Linux este un sistem de operare de tip UNIX, ceea ce a făcut ca foarte multe aplicaţii
specifice UNIX să fie implementate sub Linux. Gcc, Emacs, Bash sunt doar câteva exemple.

In 1992, Linux putea fi instalat pe majoritatea maşinilor Intel fără un efort prea mare.
Dezvoltarea Linux-ului a fost posibilă şi datorită principiilor susţinute de FSF (Free Software
Foundation) , o fundaţie întemeiată de Richard Stallman, profesor la MIT. Richard Stallman nu
dorea ca inovaţiile din domeniul software-ului să devină apanajul marilor companii producătoare de
software. De aceea scopul FSF a fost şi rămâne încurajarea dezvoltării şi distribuţiei libere a
software-ului. Pentru a promova acest obiectiv el a creat GPL (General Public License). GPL îşi
propune ca:

 oricine achiziţionează software sub licenţă GPL are dreptul de a obţine codul sursă al
software-ului fără un cost suplimentar;

 orice software obţinut dintr-un software GPL devine software GPL;

 oricine este în posesia unui software GPL are dreptul de a-l redistribui cu condiţia ca
acesta să fie de asemenea software GPL.

Linux-ul include cod sursă UNIX de la Universitatea Berkeley din California, de la

consorţiul X ( producătorii sistemului X-Window) şi de asemenea cod sursă GPL produs de mulţi
programatori pasionaţi.

Odată cu maturizarea Linux-ului, unele instituţii (universităţi, companii,..) s-au concentrat

mai ales asupra procesului de instalare, creând distribuţii care au uşurat foarte mult acest proces.
Distribuţiile conţin nucleul sistemului de operare, utilitare, compilatoare, interpretoare, biblioteci,
instrumente de configurare,...Manchester Computer Center (MCC) a fost prima instituţie care a
creat o distribuţie Linux. A urmat apoi distribuţia SLS (Softlanding Systems) din care a apărut
Slackware. Slackware a fost prima distribuţie de linux care a putut fi folosită de utilizatori fără
cunoştinţe semnificative de UNIX. Red Hat Linux, deşi recent în lumea Linux-ului, produce una din
cele mai populare distribuţii.

18
 3. RETELE DE CALCULATOARE

3.1. Notiuni generale

În ultimele decenii, caracterizate printr-o explozie informaţională fără precedent în istoria

omenirii, o importanţă deosebită au dobândit-o capacitatea şi resursele de comunicaţie de care
dispun proiectanţii şi utilizatorii sistemelor informatice, în cadrul cărora un loc important îl ocupă
calculatorul electronic. Prelucrarea datelor cu ajutorul calculatoarelor a fost strâns legată, şi totodată
metodele utilizate în acest scop, de evoluţia care a avut loc în domeniul IT-ului (Information
Technology), şi în special în cel al telecomunicaţiilor şi al evoluţiei extraordinare a componentelor
hardware şi software. Calculatoarele sunt utilizate, din ce în ce mai mult, în cele mai diverse
domenii ale activităţii umane. În ziua de astăzi nu se poate vorbi despre un domeniu de activitate în
care prelucrarea datelor să nu se efectueze cu ajutorul unui calculator. Aceasta deoarece culegerea şi
prelucrarea informaţiilor existente, nu s-ar putea executa corect şi în timp optim pentru sistemul
căruia i se adresează, fără ajutorul calculatorului. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea
partajării datelor, şi a resurselor hardware, existente într-o organizaţie, între mai mulţi utilizatori. În
fiecare organizaţie existau un număr oarecare de calculatoare, fiecare lucrând independent. Cu
timpul aceste calculatoare, pentru a putea fi utilizate într-un mod mai eficient, au fost conectate
împreună prin intermediul unor dispozitive, dând astfel naştere la o reţea de calculatoare.

O reţea de calculatoare este formată din cel puţin două calculatoare, conectate intre ele
printr-un cablu, cu scopul de a folosi în comun datele şi resurse hardware sau software.
Calculatoarele dintr-o reţea pot partaja date, mesaje, echipamente periferice cum ar fi imprimante,
aparate fax, modemuri, dispozitive de memorare externă.

Clasificarea reţelelor în funcţie de aria geografică

Reţele locale - LAN (Local Area Network)

Reţelele locale sau LAN-urile (Local Area Networks) sunt localizate într-o singură clădire
sau într-un campus de cel mult câţiva kilometri. Ele sunt frecvent utilizate pentru conectarea
calculatoarelor personale dintr-o firmă, fabrică, departament sau instituţie de educaţie, astfel încât
să permită partajarea resurselor (imprimante, discuri de retea, date sau programe) si schimbul de
informaţii. Reţelele locale se deosebesc de alte tipuri de reţele prin mărime, tehnologie de
transmisie si topologie.

 Reţelele locale au dimensiuni reduse, în consecinţă timpul de transmisie poate fi

prevăzut cu usurinţă si nu există întârzieri mari în transmiterea datelor. Astfel,
administrarea reţelei se simplifică.

19
  Cea mai frecventă tehnologie de transmisie foloseşte cabluri UTP sau STP conectate la
un hub sau switch. Vitezele de lucru variază între 10 si 100Mbps (bps = biti pe
secundă), chiar câteva sute în reţelele mai noi; întârzierile de transmisie sunt mici, iar
erorile, puţine.

 Reţelele locale cu difuzare folosesc diverse tipuri de topologii, cea mai frecventă fiind
topologia stea (star).

Reţele metropolitane - MAN (Metropolitan Area Network)

O reţea metropolitană este, în linii mari, o versiune extinsă de LAN şi utilizează în mod
normal tehnologii similare cu acestea. O reţea metropolitană se poate întinde pe o zonă ocupată de
un grup de birouri învecinate sau pe suprafaţa întregului oraş şi poate fi atât privată, cât şi publică.
O reţea MAN poate transporta voce şi date şi poate avea legături prin reţeaua locală de televiziune
prin cablu.

Reţele de mare întindere geografică - WAN (Wide Area Network)

Reţelele LAN sunt adesea insuficiente pentru a satisface nevoile marilor companii. De
aceea, se impune realizarea unor legături între reţelele LAN. Utilizând routere, modemuri şi alte
dispozitive de comunicaţie, LAN-urile pot fi extinse şi în afara unei zone restrânse, la o zonă
geografică de mari dimensiuni. În acest mod se obţine o reţea de mare suprafaţă, WAN.

Din punctul de vedere al unui utilizator, reţelele WAN funcţionează similar cu reţelele LAN.
Conexiunea între reţelele WAN cuprinde:

 cabluri cu fibră optică

 legături prin satelit
 sisteme cu cablu coaxial.
Conexiunile telefonice la distanţe mari sunt scumpe şi de aceea ele sunt închiriate de la
companiile de telefonie.

Tipuri principale de reţele

Înainte de a descrie principalele tipuri de reţele, definim termenii:

Server
 calculator care oferă resurse pentru utilizatorii reţelei.
Client
 calculator care accesează resursele partajate în reţea de către server.
Mediu de comunicaţie
 elemente de conectare ale calculatoarelor între ele.

20
Date partajate
 fişiere oferite spre utilizare de către serverele de reţea.
Imprimante
 dispozitive periferice utilizate într-o reţea pentru afişarea informaţiilor pe un suport.
Periferice partajate
 resurse puse la dispoziţie de către servere.
3.2. Reţeaua Internet. Protocoale şi aplicaţii de nivel 7

Conectarea la Internet
Internetul nu este o entitate omogenă. Maşinile care sunt conectate nu au fost construite să
comunice direct între ele. Dacă se doreşte trimiterea unui mesaj e-mail la calculatorul unei persoane
din imediata apropiere, mesajul poate să străbată sute de mile.

Punctul de început pentru toţi utilizatorii Internet-ului este ISP-ul (Internet Service Provider
- furnizor de servicii Internet ). Un ISP poate fi o societate comercială sau o şcoală, un colegiu,
universitate, etc. Unii utilizatori pot fi conectaţi în LAN, alţii pot avea acces la Internet folosind un
modem şi o conexiune PPP sau SLIP. Toate ISP-urile sunt conectate la Internet prin alte ISP-uri. La
cel mai de jos nivel, un ISP local este conectat cu un alt ISP local. Următorul nivel este reprezentat
de ISP-urile care fac legătura cu alte ISP-uri din exterior.

Cele mai folosite protocoale de conectare la Internet folosind un modem sunt Serial Line
Interface Protocol (SLIP) şi Point to Point Protocol (PPP). PPP este mai rapid si mai sigur, SLIP
este însă mai usor de configurat. Pentru a folosi una din aceste metode de acces, ISP trebuie să ofere
acest serviciu. De asemenea, trebuie să existe un software pe calculatorul client care să suporte
SPLIP/PPP.

Pentru conectarea la Internet sunt esenţiale două lucruri: un ISP şi un mod de conectare la
acest furnizor. Cea mai răspândită metodă de conectare la Internet este folosirea unui modem legat
la o linie telefonică. Modemul (MOdulator/DEModulator) converteşte semnalele digitale din
calculator în semnale analogice, pentru a putea fi transmise pe o linie telefonică obişnuită, şi invers.
Modemurile sint disponibile în versiune externă şi în versiune internă. Modemurile externe au
propria carcasă, sursă de tensiune separată şi se conectează cu calculatorul prin cablu serial.
Modemurile interne se conectează la un slot în calculator şi folosesc sursa calculatorului.
Modemurile interne sunt mai ieftine decât cele externe.

Protocolul TCP/IP

Protocolul este un set de reguli de comunicaţie care determină modul în care dispozitivele
de reţea fac schimb de informaţii. TCP/IP sau Transmission Control Protocol/Internet Protocol este

21
o suită de protocoale dezvoltate de Departamentul Apărării al SUA în anii ’70, pentru a permite
construcţia unor reţele WAN.

TCP - este un protocol orientat conexiune care asigură transmiterea fiabilă a datelor. El face
parte din suita de protocoale TCP/IP.

IP - este un protocol la nivelul 3 reţea, care asigură transferul pachetelor de la sursă la

destinaţie, pe o cale optimă. Protocolul IP are sarcini privind adresarea / fragmentarea şi asamblarea
datelor în pachete, precum şi sarcini privind securitatea. Întrucât protocolul IP este responsabil cu
transferul datelor de la sursă la destinaţie, el are nevoie de o schemă de adresare care să identifice în
mod clar sursa şi destinaţia. În acest fel, se poate asigura transportul în siguranţă a pachetelor către
locaţia corectă.

Pentru a înţelege mai bine conceptul de adresare, se poate face o analogie cu un sistem
poştal care distribuie colete la destinaţie. Fără o adresă clară şi precisă a destinatarului, coletul nu
poate ajunge la destinaţie. Similar, considerăm că o adresă de calculator este asemănătoare cu o
adresă de locuinţă. O stradă sau un bulevard conţin mai multe adrese de locuinţe. În mod analog, o
subreţea conţine mai multe calculatoare conectate. Cu cât strada este mai mare, cu atât numărul de
adrese de locuinţe este mai mare. La fel, cu cât subreţeaua este mai extinsă, cu atât vom găsi mai
multe adrese de calculatoare. Identificatorul de reţea este analog cu numele străzii, iar
identificatorul de calculator este analog cu adresa locuinţei de pe o anumită stradă. Identificatorul
de reţea precizează adresa reţelei, iar identificatorul de calculator precizează adresa calculatorului.

Clase de adrese de IP
Fiecare calculator care utilizează protocolul IP (TCP/IP) are o adresă unică de 32 de biţi.
Această adresă este divizată în două părţi. O parte este adresa de reţea şi a doua parte este adresa
calculatorului. Toate calculatoarele din reţea au aceeaşi adresă de reţea şi adrese host diferite.
Cuvântul host este utilizat pentru a desemna un calculator dintr-o reţea. De obicei, calculatoarele au
o singură adresă de IP (adresă de host). Calculatoarele cu rol de router, de exemplu, au mai multe
plăci de reţea şi deci, mai multe adrese de IP. Adresa de host care se asignează unui calculator este
asociată plăcii de reţea a calculatorului.

Există trei clase importante de adrese IP:

Clasa A - adresa de reţea ocupă primii 8 biţi
 adresele de clasă A se asigură de obicei la organizaţii, companii sau chiar ţări
 restul de 24 de biţi sunt adrese de host-uri
 există un număr de 126 de adrese de clasă A disponibile.

22
 Clasa B - adresa de reţea ocupă primii 16 biţi
 adresele de clasă B se asignează la entităţi care au nevoie de un număr mediu de adrese
de IP
 restul de 16 biţi sunt adrese de host-uri
 există un număr de peste 16 000 adrese de clasă B
Clasă C - adresa de reţea ocupă primii 24 de biţi
 adresele de clasă C se asignează de obicei la entităţi care au nevoie de un număr mic de
adrese de IP
 există un număr de peste 2 milioane de adrese de clasă C disponibile.
Aplicaţii de nivel 7 OSI.
WWW
World Wide Web (cunoscut şi sub numele de WWW, W3 sau simplu Web) a facilitat
accesul la informaţie pentru o persoană obişnuită. WWW-ul este serviciul Internet care s-a
dezvoltat cel mai mult în ultimii ani. Pe Web se pot găsi găsi informaţii despre orice domeniu.

Strict vorbind, WWW-ul este un sistem pentru accesul la hypertext pe Internet. Este format
din documente, imagine, sunete şi legături către alte documente sau servere. Un document Web
poate conţine şi legături către alte servicii, cum ar fi FTP, Gopher, Archie, Telnet, etc.

WWW-ul a apărut în 1989 ca iniţiativă a CERN (European Laboratory for Particle

Physics). Tim Berners-Lee a propus un protocol care să fie folosit pentru distribuirea informaţiilor
în domeniul fizicii pe Internet, protocol ce a fost adoptat şi de alte organizaţii.

Numărul de aplicaţii, tehnologii software care au apărut de la începutul Web-ului este

imens, şi el este în continuă creştere. Aceste tehnologii software pot fi împărţite în două mari
categorii:

 aplicaţii / tehnologii bazate pe parte de server (Server Slide);

 aplicaţii / tehnologii bazate pe parte de client (Client Slide).
Internet-ul are o arhitectură client/server, deci Web-ul se bazează pe această arhitectură, care
presupune existenţa unui server şi a unui client. În cadrul acestei arhitecturi lucrurile sunt relativ
simple: pe baza cereri emisă de client, server-ul va analiza şi va răspunde acestuia. Mai putem
spune că server-ul oferă servicii clienţilor din reţea care cer acest lucru; sau mai putem spune că
server-ul produce resurse, iar clientul consumă aceste resurse. Într-o aplicaţie, un program poate fi
în acelaşi timp atât client cât şi server. Prin client şi server, în situaţia de faţă, se înţeleg procese, nu
calculatoare. Vorbim deci de un proces server şi de un proces client.

23
Site-ul Web
Site-ul web este o colectie de pagini Web care au legatura între ele. Pe lânga site-uri Web
mai exista si site-uri FTP care furnizeaza acces la fisiere publice prin intermediul protocolului FTP.
Un site Web are asociata în general o adresa vizibila oricarui utilizator din Internet.

Serverul Web este un program care ruleaza pe un calculator performant si care ofera pagini
HTML la cererea unui browser. Acest lucru înseamnă nu numai livrarea de documente HTML,
precum și orice conținut suplimentar, care poate fi inclus într-un document, cum ar fi imagini, foi de
stil și script-uri.

Programele de navigare pe Web comunica cu serverele Web prin intermediul unui protocol
numit HTTP, protocolul de transfer hipertext.

Un agent utilizator, de obicei un browser web sau crawler web, initiaza comunicarea prin a
face o cerere pentru o anumită resursă folosind HTTP și serverul răspunde cu conținutul sau un
mesaj de eroare dacă nu poate să ofere informaţiile respective. Resursa este de obicei un fișier care
se află pe un mediu de stocare. O altă funcţie a serverului web este de a primi informaţii de la
clienţi. Această funcţie este utilizată de obicei pentru a completa şi depune formulare, upload de
fişiere.

Serverele web au de asemenea facilităţi de server-side scripting ceea ce înseamnă că pe

server se pot rula scripturi (Active Server Pages (ASP), PHP sau alte limbaje de script). Astfel se
pot crea documente HTML în mod dinamic care pot fi livrate apoi clienţilor browsere Web.

Serverele de web nu sunt întotdeauna folosite pentru World Wide Web. Ele pot fi, de
asemenea, înglobate in dispozitive, cum ar fi imprimante, routere, camere web și care servesc doar
o rețea locală. Serverul web poate fi apoi folosit ca o parte a unui sistem de monitorizare și/sau
administrarea dispozitivului în cauză. Acest lucru constituie un mare avantaj întrucât pentru accesul
la acel server este necesar doar un browser Web.

Definiţie: Orice aplicaţie în care solicitantul acţiunii este un sistem de calcul (sau un proces)
şi executantul acţiunii este un alt sistem de calcul (sau un alt proces) este o aplicaţie client/server.

Modelul tipic client/server împarte aplicaţia de reţea în două părţi: partea de client şi partea
de server. Prin definiţie, partea de client a unei legături de reţea cere informaţii sau servicii de la
partea de server. Partea de server a conexiunii răspunde cererilor clientului. Cu alte cuvinte, în
modelul de programare client/server, o aplicaţie Web realizează două funcţii separate şi bine
definite: cererea de informaţii şi răspunsul la cererile de informaţii. Programul care cere informaţii
funcţionează ca un program client, ca un browser.

24
 Tipurile de arhitecturi client/server pe care se bazează serviciul Web sunt de mai multe
tipuri:

 pe două niveluri (two tiers);

 pe trei niveluri (three tiers);
 pe mai multe niveluri (n tiers).
Arhitectura client / server pe două niveluri împarte aplicaţia în două: clientul şi serverul.
Clientul este responsabil în primul rând cu prezentarea datelor către client, iar serverul este
responsabil în primul rând de furnizarea serviciilor de date către client.

Clientul de Web
Din punct de vedere al utilizatorului, Web-ul reprezintă o colecţie uriaşă de documente care
sunt răspândite în întreaga lume, sub forma unor pagini. Fiecare pagină poate să conţină legături
către alte pagini, aflate oriunde în lume. Utilizatorul poate să aleagă o legătură care îi va aduce
pagina indicată de legătură. Acest proces se poate repeta la nesfârşit, fiind posibil să se traverseze în
acest mod sute de pagini legate între ele. Despre paginile care indică spre alte pagini se spune că
utilizează hipertext (termenul de hypertext, în limba engleză, a fost inventat de Ted Nelson, care l-
a definit ca fiind „o scriere nesecvenţială"). Deci când utilizăm termenul de hypertext în legătură cu
Web-ul, acesta se referă la o secţiune a unui document HTML. Hypertextul trebuie interpretat ca un
text care identifică o legătură la o altă informaţie Web, de obicei un alt document Web. În mod
tradiţional, când se creează un document Web, hypertextul este identificat prin îngroşarea sau
sublinierea hypertextului, pentru a-l deosebi de textul simplu.

Paginile pot fi vizualizate cu ajutorul browser-ului. Programul de navigare aduce pagina

cerută, interpretează textul şi comenzile de formatare conţinute în text şi afişează pagina pe ecran.
Majoritatea paginilor de Web încep cu un titlu, conţin informaţii (text obişnuit sau formatat,
imagini, hiperlegături etc.) şi se termină cu adresa de poştă electronică a celui care menţine pagina.
Hiperlegăturile sunt uşor de recunoscut, deoarece atunci când utilizatorul poziţionează mouse-ul
pe ele forma cursorului se modifică; ele sunt în general imagini sau şiruri de caractere care
reprezintă legături către alte pagini, şi sunt afişate în mod diferit, fiind subliniate şi / sau colorate cu
o culoare specială. Pentru a selecta o legătură, utilizatorul va plasa cursorul pe zona respectivă (prin
utilizarea mouse-ului sau a săgeţilor) şi va comanda selecţia (click pe butonul stâng al mouse-ului,
sau apăsarea tastei ENTER).

25
 În afară de text obişnuit (nesubliniat) şi hipertext (subliniat), paginile de Web pot să conţină
iconiţe, desene, fotografii, hărţi. Nu toate paginile sunt afişabile. De exemplu, pot să existe pagini
care conţin înregistrări audio, clip-uri video sau pe amândouă. Dacă paginile de hipertext sunt
combinate cu alte tipuri de pagini, rezultatul se numeşte hiper-media. Dacă în urmă cu câţiva ani
numai o parte din programele de navigare puteau să afişeze orice tip de hiper-media, în momentul
de faţă majoritatea browser-elor pot să facă acest lucru. De cele mai multe ori, browser-ele care nu
pot afişa aceste pagini, verifică un fişier de configurare pentru a afla modul în care să trateze datele
primite. În mod normal, fişierul de configurare conţine numele unui program de vizualizare extern
sau al unui program auxiliar pentru aplicaţie, care va fi utilizat pentru a interpreta conţinutul paginii
aduse. Utilizarea unui generator de voce ca program auxiliar permite şi utilizatorilor orbi să
acceseze Web-ul.

Printre cele mai cunoscute browser-e se pot enumera Netscape Navigator, Internet Explorer,
Opera, Mozila Firefox, Google Chrome.

HTTP
HTTP este un protocol special scris pentru WWW şi este utilizat pentru transferul
documentelor pe Web. Protocolul HTTP presupune un client (care de obicei este un browser) şi un
server (care de obicei este un server Web). După stabilirea unei conexiuni la un server, un client
HTTP poate emite o cerere HTTP, cerere care poate consta în transferul unui fişier resursă de la
server la client. Fişierele resursă pot include un documet hypertext, o imagine, o secvenţă audio, o
animaţie sau un fişier video.

HTML (Hypertext Markup Language)

HTML este un set de reguli utilizate pentru formatarea unui document Web care poate
conţine texte, imagini, sunete, fişiere video, precum şi legături către alte documente Web. Noţiunea
de hypertext se referă la o secţiune a unui document HTML şi este un text care identifică o legătură
la o altă informaţie Web, de obicei un document Web.

Telnet
Telnet sau Terminal Emulation este un program care oferă posibilitatea de a accesa un
calculator de la distanţă. El permite conectarea la un server Telnet şi execuţia unor comenzi pe acel
server. Serverul Telnet rulează un program numit demon. Conectarea se poate face de la un
calculator cu sistem de operare Unix sau Windows, către un calculator care are sistem de operare
Unix. Pentru conectare este nevoie de furnizarea adresei Internet a serverului, de un nume de
utilizator şi de o parolă. Această conectare la distanţă permite lucrul multiuser pe calculatoarele
Unix.
26
FTP (File Transfer Protocol)
FTP este destinat descărcării fişierelor de pe Internet sau scrierii unor fişiere la
calculatoarele aflate la distanţă. Această facilitate este deosebit de utilă pentru utilizatorii care au
nevoie de informaţii de pe Internet (drivere, programe utilitare, etc). FTP este o aplicaţie client-
server, la fel ca şi Telnet. Aplicaţia are nevoie de un software server care rulează la distanţă şi de un
software client care rulează pe maşina locală. O sesiune FTP se desfăşoară similar unei sesiuni
Telnet. Pentru conectare se furnizează adresa serverului, numele de cont şi parola. După realizarea
conectării, FTP pune la dispoziţie comenzi de copiere (în ambele sensuri), comenzi de vizualizare a
arborelui de directoare, comenzi de ştergere, etc. Sesiunea FTP se termină la iniţiativa clientului.

Motorul de căutare
Motorul de căutare este un program performant de cautare a informatiilor in Internet. Pentru
căutarea unei informaţii se utilizează o interogare alcatuita din cuvinte sau expresii având sensul cât
mai apropiat de ceea ce se doreste sa se afle. In urma interogarii , motorul de cautare afiseaza o
lista cu un numar mare de legaturi catre situri web care contin cuvântul cheie sau expresia folosita.

Motoarele de cautare au fost considerate în trecut o idee de afaceri fără succes, deoarece
acestea au fost doar o legătură către alte pagini.

Cu alte cuvinte, le-a lipsit aderenta, utilizatorii nu stăteau sufficient de mult timp pentru a
vedea publicitatea care se făcea prin acel motor de căutare. Ca răspuns la această criză, portalurile
de căutare au încercat de a dezvolta noi servicii pentru a atrage si reţine utilizatori. De exemplu,
AltaVista a cheltuit milioane de dolari pentru a dezvolta un conținut nou pentru portalul de căutare,
care se spera că ar fi mai cuprinzător utilizându-se nu numai pentru căutări, ci şi pentru alte
activități, cum ar fi știri, călătorie, precum și la cumpărături. Google a rezistat unor astfel de
eforturi, și a insistat în schimb să realizeze cel mai bun motor de căutare, cu rezultatele căutării cele
mai relevante.

Structura unui motor de căutare este:

 Robotul - mai este numit paianjen sau vierme ( robot, spider sau crawler, în limba engleză).
Este un program care viziteaza paginile web, le citeste si apoi urmăreste legaturile catre alte
pagini. Robotii rapizi au capacitatea de a citi 1 GB de text pe secunda , respectiv 3 milioane de
pagini web pe zi.

 Index sau catalog

Este o bază de date imensa în care se afla informatii despre fiecare pagina web gasita de robot.
Pagina apare în catalog ca o noua înregistrare, care va contine titlul si adresa paginii respective,
cuvintele cheie folosite, legaturile catre alte pagini, porţiuni din text, care însa pot fi diferite de
la un motor de cautare la altul.
27
 Software-ul de cautare
Este un program care permite cautarea printre milioanele de pagini înregistrate în index precum
si afisarea rezultatului sub forma unei liste de legaturi, în ordinea pe care el o considera cea
mai relevanta. Scopul este de a extrage informatiile dintr-un document HTML si din toate
documentele desemnate de legaturile lui.

28
 4. PROCESORUL DE TEXTE WORD

Introducere
Un editor de text este o aplicație mai puțin complexă folosită pentru crearea, modificarea,
actualizarea de fişiere text. Spre deosebire de procesoarele de text, un editor de text nu oferă
funcțiile complexe specifice creării asistate de calculator a documentelor complexe. Editoarele de
text se folosesc îndeosebi pentu scrierea (dezvoltarea) de programe și de pagini web.

Un procesor de text, este o aplicație software folosită pentru crearea, editarea, formatare,
tipărirea de materiale complexe. Procesoarele de text reprezintă un pas important in evoluţia
programelor de prelucrare a textelor incorporând funcţii din ce in ce mai complexe. Procesarea
textului a fost una din primele utilizări a calculatoarelor în productivitatea de birou. Word este un
procesor de text performant utilizat pentru editarea documentelor. El face parte din pachetul
Microsoft Office şi este in prezent la versiunea Word 2010.

4.1. Noţiuni generale

Word este un program de prelucrare de texte de tip WYSIWYG (What You See Is What
You Get), cu alte cuvinte afişeaza documentele pe ecran în forma în care le va tipari pe hârtie.
Microsoft Word este echipat cu şabloane care se pot utiliza pentru a crea documente. Activitatile
repetitive pot fi automatizate prin folosirea macrocomenzilor sau a facilităţilor AutoCorectie,
AutoFormatare şi Sabloane. Asistenta în context este disponibilă oriunde în program.

Microsoft Word cuprinde un program de verificare a corectitudinii ortografice (Corectare

ortografică şi gramaticală), un program de verificare a corectitudinii gramaticale, un dicţionar de
sinonime si antonime (Lexicon în limba român, limba englez etc.) , facilitate de corectare automată,
astfel încât să puteţi fi sigur că documentul dvs. atinge cele mai înalte standarde de calitate.

Alte facilităţi :
 Se pot adauga documentului legende de ilustraţii, note explicative, note de subsol şi note
de final. Se pot genera cuprinsuri, indexuri şi rezumate;
 Se pot crea formulare pentru a fi tipărite sau pentru a fi completate pe ecran;
 Se poate utiliza fuzionarea datelor pentru administrarea corespondentei (îmbinare
corespondenta)(scrisori tipizate, plicuri si etichete).
 Se poate folosi posta electronica pentru colaborarea pe documente si partajarea
informatiilor.
 Se pot transforma documente rapid si usor în pagini Web.

29
Fereastra aplicatiei Word

După lansarea în execuţie a aplicaţiei Microsoft Office Word 2007, pe ecran va apărea
fereastra aplicaţiei.

Microsoft Office Word 2007/2010 poate fi personalizat, si este posibil ca fereastra aplicaţiei
sa arate altfel insa vom gasi toate elementele cunoscute ale ferestrelor. Interfaţa Word conţine
elemente comune celorlalte aplicaţii Microsoft Office cum sunt:

Bara de titlu
Afişeaza denumirea documentului. Se foloseşte cursorul mouse-ului poziţionat pe bara de
titlu pentru a deplasa fereastra. Bara de titlu mai conţine butoanele de maximizare, minimizare,
închidere.

Buton Office
Butonul Office este în colţul stânga sus al ferestrei aplicaţiei şi permite accesul la comenzi
de bază pentru lucru cu fişiere: deschidere fişier nou sau existent, salvare, imprimare, trimitere prin
e-mail sau fax, închidere fişier, închidere a aplicaţiei prin butonul Ieşire Word (Exit Word).

Panglica (Ribbon)
Panglica este o portiune care se gaseste in partea de sus a ferestrei documentului. Această
panglica are 7 file: Home, Insert, Page Layout, References, Mailings, Review si View ce contin
multe facilitati in plus fata de versiunile precedente. Fiecare filă conţine un grup de pictograme
grupate dupa funcţiile pe care le realizează. Cele mai utilizate funcţii sunt afişate în interiorul
panglicii iar pentru vizualizarea unor caracteristici suplimentare se face clic pe săgeata fiecărui
grup.

Rigla
Arată lăţimea paginii şi poziţiile tabulatoarelor, identărilor şi coloanelor.

Bara de stare
Arată numărul paginii curente şi poziţia punctului de inserare în document, număr de
cuvinte, limba, ...

Barele de defilare
Sunt utilizate pentru defilare pe orizontală şi verticală

30
Asistentul Office
Click pe asistentul Office pentru ajutor online sau offline.

4.2. Operarea cu editorul de texte Word

Introducerea textului
Introducerea textului este o operaţiune asemănătoare cu scrierea la o maşină de scris. Nu se
apasă tasta Enter la sfârşitul fiecărui rând. Tasta Enter trebuie apăsată doar pentru a începe un
paragraf nou. Aplicaţia Word utilizează o linie ondulara roşie pentru a indica un cuvânt posibil
ortografiat greşit şi o linie ondulată verde pentru a indica o posibilă problemă gramaticală.

Aplicaţia Word corectează îîn mod automat multe erori uzuale de deactilografiere. Se alege
comanda AutoCorrect Options din meniul Tools pentru a stabili şi ajusta setările respective

Activarea marcajelor unui paragraf

Activarea marcajelelor de paragraf va fi însoţită de apariţia caracterului (¶). Pentru fiecare
loc în care aţi apăsat tasta Enter la sfârşitul unui paragraf apare (¶), un punct pentru fiecare loc în
care aţi apăsat bara de spaţiu, alte simboluri ce arată caracterele netipăritabile din document. Pentru
a activa marcajele de paragraf: în bara de instrumente Standard, click pe butonul Show/Hide ¶ (
afişare/ascundere ¶).

Localizarea textelor
 Din meniul Home, se alege comanda Find sau se apasa Ctrl+F ;
 Se introduce în caseta de text Find textul care se doreşte a fi găsit;
 click pe Find Next (sageata cu varful in jos). Textul este găsit şi evidenţiat pe ecran.
 Pentru a găsi următoarea apariţie a aceluiaşi text, click din nou pe Find Next.

Alte optiuni de cautare

 Match Case – găseşte cuvinte ce conţin aceleaşi litere majuscule şi minuscule;

 Find Whole Words Only – Găseşte text care este un cuvânt integral ;
 Use Wildcards – Permite introducerea unui cod pentru a specifica găsirea unei anumite
combinaţii de caractere – de exemplu „?” corespunde oricărui caracter;
 Sounds Like (English) – Găseşte text care sună ca textul Find What;
 Find All Word Forms(English) – Găseşte toate variaţiile cuvântului ales – de exemplu
„apple” şi „apples”, „sit” şi „sat”.

31
Formatare la nivel caracter

Modificarea aspectului caracterelor, spaţierea caracterelor în cadrul unui cuvânt – de

exemplu, schimbarea fontului sau transformarea întregului text în cursive – se numeşte formatare la
nivel caracter.

Secventa de operaţiuni pentru formatarea la nivel caracter

 Se selecteaza textul care trebuie formatat;
 Click pe butonul cu săgeata de lângă lista cu fonturi aflată pe bara Formatting şi se
selectează denumirea unui font din lista autoderulantă;
 In bara Formatting (formatare) , click pe butonul cu săgeata de lângă lista de marimi ale
fonturilor şi se alege altă mărime;
 Alegerea unor caractere aldine, cursive şi subliniate;
 Ajustarea spaţierii caracterelor;
 Utilizarea efectelor pentru fonturi;
 Modificarea tipul de caracter - litere mici, mari, propozitie, titlu.

Formatarea la nivel paragraf

Modificarea aspectului paragrafelor se numeşte formatare de paragraf. Modificările cele mai

uzuale are formatării de paragrafe sunt identările, spaţierea dublă, alinierea la centru şi stânga-
dreapta, numerotarea şi adăugarea de marcaje lista.

Pentru o mai rapidă formatare a textului, puteţi înregistra formatările de font şi de paragraf
într-un stil. Dacă aplicaţi unui paragraf un stil pe care l-aţi creat, acesta aplică automat toate
formatările de font şi paragraf din stil.

Modalitatea cea mai simplă şi mai directă de a schimba identarea paragrafelor este prin
tragerea marcajelor de identare din riglă.

Modificări ale alinierii paragrafelor:

 Marcajul de identare First Line;
 Marcajul de identare Left;
 Identarea paragrafelor;
 Obţinerea de paragrafe spaţiate la două rânduri;
 Alinierea paragrafelor la centru şi stânga-dreapta.
Alte operaţii cu paragrafele
 Adăugare de marcaje de liste la paragrafe;
 Numerotarea paragrafelor.

32
Utilizarea unui stil
Se poate înregistra o combinaţie predefinită de opţiuni pentru formatare de text – de
exemplu, fontul, identările paragrafelor şi aplicarea de aldine. Intr-un stil numit Heading, se poate
specifica informaţia de formatare pentru paragrafele care se doresc să arate ca nişte titluri. Pentru ca
un paragraf să arate ca un titlu, se selectează pur şi simplu paragraful şi se alege stilul Heading din
lista de stiluri aflată în caseta Styles.

Crearea unui stil de paragraf

 Se aplică formatare de font şi de paragraf unui paragraf, apoi se păstrează paragraful
selectat (sau lăsaţi punctul de inserare în interiorul paragrafului);
 In lista Styles aflată în caseta Styles din meniul Home se dă click pe denumirea stilului
curent pentru a o evidenţia;
 Se apasă butonul New Style şi se intra în meniul de definire a unui nou stil.

Modificarea unui stil pentru paragraf (Word 2007/2010)

 Click pe săgeata din caseta Styles, se alege stilul care se doreşte a fi modificat, clic buton
dreapta mouse şi se alege Modify.
 In caseta de dialog Modify Style , se stabilesc noi atribute pentru stil.
 Click pe OK.

Modificarea unui stil pentru paragraf (Office 2000)

 Click pe Format – Style;
 Se selectează stilul care se modifică;
 In caseta de dialog Modify Style, se stabilesc noi atribute pentru stil;
 Click pe OK.

Cuprinsul unui document

Cea mai uşoară modalitate de a crea cuprinsul unui document este aceea de a utiliza stiluri
de paragrafe Heading 1, Heading 2, ...care vor fi asociate automat unui cuprins. Sablonul de cuprins
poate fi modificat şi de asemenea se pot modifica şi stilurile de paragrafe care se pot asocia la
şablonul de cuprins. Asocierea se face pe baza nivelurilor, de exemplu nivelul 1 este asociat cu
Heading 1.

Pentru a crea cuprinsul unui document se procedează în felul urmator:

 Se poziţionează cursorul în locul unde se doreşte să apară cuprinsul;
 Click pe References;
 Click pe butonul Table of Contents.

33
Actualizarea cuprinsului unui document
Daca au existat modificări asupra conţinutului documentului care să afecteze cuprinsul
documentului (numere de pagină, modificarea stilurilor, ...) atunci se poate actualiza acest cuprins
utilizand optiunea Update Table. Stergerea se face utilizând Delete Table of Contents.

Formatarea la nivel document

Modificarea dimensiunilor si a orientarii paginii
 Din meniul Page Layout, alegeţi comanda Page Setup;
 In tabul Margins din caseta de dialog Page Setup, modificaţi valorile Top, Bottom, Left şi
Right.

Stabilirea anteturilor şi a subsolurilor

Din meniul Insert, alegeti caseta Header or Footer. Se alege apoi Header sau Footer după
caz şi se alege apoi un model de antet sau subsol.

Se alege apoi informaţia care se doreşte să fie conţinută în antet sau subsol (data, numărul de
pagină, etc) sau se tastează informaţia în antet sau în subsol. Pentru a încheia editarea textului din
antet sau subsol se face dublu click în text.

Crearea unei intreruperi de pagina (Page Break)

Daca se doreşte ca textul, ce urmează a fi introdus, să fie scris pe o pagină nouă chiar dacă
pagina curentă nu a fost completată cu text, se utilizează întreruperea de pagină. Această opţiune
permite să se facă saltul la o pagină nouă.

Optiunea Page Break este disponibilă din meniul Insert caseta Page Break.

De asemenea această opţiune este accesibilă şi din meniul Page Layout butonul Breaks. Se
poate selecta tipul de întrerupere solicitat din caseta derulantă.

Crearea secţiunilor multiple

Un document poate să conţina mai multe secţiuni, fiecare dintre ele având atribute diferite
ale paginii, respectiv alte margini, numere de pagini, antete şi subsoluri.

Un document nou conţine o singură secţiune, până în clipa cănd introduceţi o intrerupere de
secţiune.

Crearea unei secţiuni

 Poziţionaţi punctul de inserare acolo unde doriţi să înceapă noua secţiune;
 Din meniul Page Layout, alegeţi din caseta Section Break tipul de întrerupere de secţiune
dorit.

Paginarea documentului
Pentru paginarea documentului se utilizează meniul Insert caseta Page Number după care se
selectează formatul dorit.
34
4.3. Mail Merge (Imbinarea corespondenţei)
Aplicaţia Word poate fi folosită pentru a expedia prin poştă un articol mai multor persoane.
Acest lucru se va realiza cu ajutorul utilitarului de compunere a mesajelor poştale Mail Merge.
Acesta combină automat textul unui document cu numele, adresa şi alte informaţii ale destinatarilor
pentru a realiza scrisori tip personalizate, etichete de corespondenţă, plicuri, cataloage, liste
telefonice, orare, ş.a., practic creând documente compuse.

Pentru a genera un document compus se vor îmbina două elemente: un document principal
şi o sursă de date.

Documentul principal (Main document) conţine textul ce se va transmite şi apoi câmpuri

care indică editorului Word datele ce trebuie inserate într-o anumită locaţie.

Sursa de date (Data source) conţine informaţiile care vor fi inserate în documentul principal
(numele destinatarilor, adresele lor, etc.). Această sursă de date poate fi un fişier Microsoft Excel
sau Microsoft Access, o agendă de adrese Microsoft Outlook, un document Microsoft Word, etc.
Obligatoriu este ca sursa de date să fie împărţită în înregistrări şi câmpuri.

Într-un tabel sursă de date:

 primul rând este antetul, care indică numele fiecărui câmp;
 fiecare rând este considerat o înregistrare;
 fiecare coloană reprezintă un câmp sau o categorie de informaţii.
Atunci când se realizează documente compuse:
 pentru fiecare înregistrare se crează o copie a documentului;
 se sortează sau filtrează înregistrările din sursa de date şi abia apoi se lansează procesul de
compunere, evitând crearea multor copii pentru acelaşi document.
Cea mai simpla metoda de a realiza operatiuni de Mail-Merge este de a utiliza asistentul de
creare a scrisorilor. Se lanseaza Word 2010, se face clic pe meniul Mailings, apoi pe optiunea Start
Mail Merge, clic pe Step by Step Mail Merge Wizard

Se va ajunge astfel la caseta de dialog Mail Merge, unde se poate specifica tipul de
document care se doreste a fi creat. Se selectează Letters, apoi clic pe Next:Starting document din
partea de jos a paginii.

In cadrul acestui pas se precizează unele opţiuni de creare a scrisorilor. Se va alege o

procedură simplă prin selectarea unui şablon. Clic Select template.

Din lista afisata mai jos se va alege Median Letter. Clic pe OK.

Urmatorul pas este selectarea optiunii de a importa lista destinatarilor. Vom selecta o lista
existenta, se tasteaza Browse pentru a importa lista destinatarilor.
35
 Lista destinatarilor se gaseşte într-un fisier Excel, în foaia de lucru Mail.

Dupa acţionarea butonului Browse apare caseta de dialog de mai jos prin care se va
selecta fişierul cu destinatari.

După operaţiunea de deschidere a fişierului, se selectează foaia de lucru care conţine

tabelul.

Tabelul va putea fi sortat utilizând lista derulantă care este prezentă pe fiecare câmp din
header.

La scrierea scrisorii se poate utiliza si optiunea Greeting Line care va insera o formula de
salut ce va fi utilizata in toate scrisorile care se vor genera.

O etapa foarte de importanta in generarea scrisorilor este inserarea campurilor generice

care vor fi inlocuite cu valori concrete din fisierul cu destinatari. Aceasta operatune se face cu
ajutorul butonului Insert Merge Field. Campurile inserate vor avea forma: «Nume» si vor fi
plasate in locurile in care se doreste inlocuirea lor cu valorile efective din lista cu destinatari.

Urmatorul pas este clic pe optiunea Finish & Merge, Edit Individual Documents.

In final se opteaza pentru imbinarea celor doua fisiere si generarea cate unei scrisori
pentru fiecare destinatar in parte.

4.4. Tabele

Pentru a crea structura unui tabel simplu:

 Se poziţioneaza punctul de inserare în locul unde se doreşte să apară tabelul;
 Pe bara cu instrumente de lucru (panglica), se alege meniul Insert, se dă click pe butonul
Insert Table sau pe butonul Draw Table;
 Se trage mouse-ul peste numărul de coloane şi rânduri.
Trasarea cu Draw Table
 Click pe opţiunea Draw Table (trasare tabel) şi se trage mouse-ul prin document, descriind
conturul unui table;
 Click şi se ţine apăsat butonul mouse-ului în locul unde se doreşte să fie localizat un colţ al
tabelului, iar de acolo se trage în diagonală spre colţul opus al viitorului tabel, unde se va
elibera butonul mouse-ului;
 Se utilizează în continuare instrumentul Draw Table pentru a crea toate linile dintre
celulele tabelului.

36
Pentru a şterge marginea unei celule:
▫ Click pe instrumentul Eraser ( ştergere) şi trageţi mouse-ul din lungul liniei pe care
o doriti ştearsă;

Pentru a trasa linii colorate, se selecteaza opţiunea Border Color.

Ajustarea unui tabel
 Deplasarea liniilor dintre celule, pentru a le modifica inalţimea şi lăţimea. Pentru precizie,
se poate stabili ca toate celulele să aibă aceiaşi înălţime sau lăţime;
 Se introduce înălţimea sau lăţimea lor exacta;
 Pentru a deplasa o linie dintre celule se face click pe linie şi se trage cu mouse-ul în noua
poziţie.

Egalizarea liniilor sau coloanelor

 Click în exteriorul tabelului, pentru a anula selecţia instrumentului;
 Click şi se trage cu mouse-ul peste celulele pe care vrem să le ajustăm. (In timp ce se dă
click pe celule, se menţine apăsată tasta Ctrl, pentru a selecta celule care nu sunt adiacente.)
 Click fie pe butonul Distribute Rows ( distribuire de rânduri în mod egal) aflat în meniul
Layout.
Pentru a stabili cu precizie înălţimea rândului sau lăţimea coloanei:
 Se selectează celulele pe care se doreşte a fi modificate;
 Din meniul Layout, se alege caseta Cell Size şi butonul Height sau Width;

Introducerea datelor într-un tabel:

 Click într-o celulă, apoi se scrie pentru a insera datele în celulă. Se apasa tasta Tab pentru
a trece în următoarea celula din dreapta şi se introduce textul;
 Se continuă să se apase tasta Tab dupa ce s-a terminat de introdus în fiecare celulă;
 Dupa ce s-a introdus text în ultima celulă a tabelului, se apasă tasta Tab dacă trebuie sa se
creeze un rând nou;
 Se apasă Shift+Tab pentru a se deplasa cursorul cu o celula înapoi.

Alinierea datelor intr-un tabel

 Se selecteaza celulele în care se doreşte să se alinieze datele;
 In caseta Alignment din meniul Layout, se dă click pe alinierea dorită.

Pentru a modifica orientarea datelor din celule:

 Se selecteaza celulele în care se doreşte a se orienta datele;

37
  Se dă click pe instrumentul Text Direction (modificare orientare text) aflat pe bara de
instrumente din meniul Layout.

Insumarea datelor numerice

 Click pe celula de sub numerele ce trebuie însumate;
 Se dă click pe butonul Formula aflat pe bara de instrumente din meniul Layout şi se alege
funcţia dorită (suma).

Stergerea de celule dintr-un tabel:

 Se selectează celulele pe care se doreşte să fie sterse;
 Din meniul Layout, caseta Rows & Columns se alege Delete;
 In caseta de dialog Delete, se selectează opţiunea de a şterge celulele selectate şi a deplasa
celulele rămase la stânga, de a deplasa celulele ramase în sus sau de a şterge rânduri sau
coloane intregi;

Inserarea randurilor si a coloanelor

 Click într-o celulă în locul noului rând gol;
 Din meniul Layout, caseta Rows & Columns alegeţi comanda Insert Above, Insert Below,
Insert Left sau Insert Right. Pentru a insera o coloană se procedeaza în mod analog

Imbinarea celulelor
 Se selectează celulele adiacente ce vor fi îmbinate;
 In meniul Layout, caseta Merge se dă click pe butonul Merge Cells.

Scindarea celulelor imbinate

 Click pe celula îmbinată şi apoi click pe butonul Split Cells;
Activarea bordurilor si a umbririlor
 Se selectează celulele ale caror borduri se modifică sau la care e nevoie de adăugarea unui
efect de umbrire;
 In meniul Design, caseta Table Styles se selectează un model de tabel sau se poate selecta
opţiunea Borders sau Shading;
 Click pe instrumentul Borders (bordura) şi se utilizează opţiunile din paleta autoderulantă
pentru a aplica borduri sus, jos, la stanga, la dreapta, în interiorul sau în exteriorul celulei
selectate;
 Pentru a aplica umbrire la celelalte celule selectate, se selectează o opţiune de umbrire din
lista autoderulantă Shading (culoare umbrire).

38
Transformarea textului în tabel
 Se selecteaza toate liniile de text existente care au fost ordonate cu tabulatoare;
 In meniul Layout, caseta Data se alege opţunea Convert to Text.

5. PROCESORUL DE TABELE EXCEL

Introducere
Programele de calcul tabelar sunt programe utilizate pentru analize de business, planificare
şi modelare. Acestea oferă o modalitate eficientă de înlocuire a tabelelor de hârtie, a creionului şi a
calculatorului de buzunar.

Fişierele Excel se prezintă sub forma unor tabel cu un număr foarte mare de rânduri şi
coloane, permit combinarea acestora, realizarea de calcule, grafice, analize what-if etc. Totodată
este posibilă accesarea şi interogarea bazelor de date de pe Internet pentru a le prelucra.

Acest capitol işi propune să ofere studenţilor principalele noţiuni de operare cu programul
de calcul tabelar Excel odată cu teste de verificare a cunoştinţelor şi aplicaţii utile.

5.1. Noţiuni generale

Programul Excel este un program de calcul tabelar uşor de utilizat şi în acelaşi timp, foarte
puternic. Excel este o aplicaţie Windows cu meniuri imediate şi facilităţi avansate de formatare şi
analiză.

Acest program este foarte utilizat în domeniul economic datorită uşurinţei cu care se pot
crea formulare de evidenţă contabilă, situaţii statistice, bilanţ contabil, balanţe de verificare, datorită
simplităţii în completarea acestor formulare precum şi a vitezei mari de calcul automat realizate la
nivelul celulelor.

Programul se accesează prin intermediul butonului de start, selectând Programs apoi

Microsoft EXCEL sau pur şi simplu executând clic dublu pe shortcut-ul aplicaţiei EXCEL de pe
desktopul calculatorului.

39
Elemente de interfaţă Excel
După accesare, pe ecran va apare o foaie de calcul EXCEL de forma celei din figura 1.
Această foaie de calcul permite utilizatorului să introducă valori şi formule în celulele sale.
Utilizatorul poate verifica vizual corectitudinea datelor de intrare, având posibilitatea modificării lor
în orice moment.

Datele în Excel sunt structurate în mape de lucru (book) pe mai multe foi de calcul
(worksheet). Foaia de lucru este împărţită în linii şi coloane notate cu cifre arabe 1,2,3.. respectiv cu
litere A,B,C.. . La intersecţia liniilor cu coloanele se află celulele, acestea fiind adresate prin
precizarea coloanei şi liniei : A2, C7, E1.

Mai multe celule adiacente formează un domeniu. O adresă de domeniu este formată din
adresa celulei din colţul stânga sus, două puncte, adresa celulei din colţul dreapta jos.

Operaţii cu celule în Excel

Selectarea în Excel
Selectarea folosind mouse-ul:
 Se fixează mouse-ul pe celula de unde începe selectarea;
 Ţinând apăsat butonul din stânga al mouse-ului ne deplasăm pe linie, diagonală sau pe
coloană până acoperim zona pe care dorim să o selectăm;
 Eliberăm butonul mouse-ului.

Selectarea folosind tastatura:

 Folosind tastele de deplasare se fixează cursorul pe celula de unde începe selectarea;
 Ţinem apăsată tasta Shift şi cu tastele de deplasare selectăm zona;
 Eliberăm tasta Shift.

Selectarea zonelor neadiacente:

 Se procedează în acelaşi mod ca la selectarea celulelor cu singura deosebire că se ţine tasta
Ctrl apăsată.

Mutarea in Excel
 Se selectează zona dorită;
 Se lansează comanda Cut (fie folosind meniul Edit, fie icon-urile din bara de meniuri );
 Se selectează noua locaţie;
 Se lansează comanda Paste (fie folosind meniul Edit, fie icon-urile din bara de meniuri).

Copierea în Excel
 Se selectează zona dorită;
40
  Se lansează comanda Copy (fie folosind meniul Edit, fie icon-urile din bara de meniuri);
 Se selectează noua locaţie;
 Se lansează comanda Paste (fie folosind meniul Edit, fie icon-urile din bara de meniuri).

Ştergerea în Excel
 Se selectează celulele cu datele pe care dorim să le ştergem;
 Se lansează comanda Delete (meniul Edit sau direct de la tastatură).
OBS: Pentru toate comenzile de mai sus se pot folosi opţiunile Cut, Copy, Paste din meniul
accesibil cu butonul dreapta al mouse-ului.

Operaţii cu mape de lucru

Crearea mapei
 Comanda New din meniul File;
 Selectăm Blank Workbook;
 Apăsăm butonul Ok.

Deschiderea unei mape existente

 Comanda Open din meniul File;
 Se precizează locaţia mapei ( numele directorului şi calea);
 Se apasă butonul Open.

Salvarea mapei
 Comanda Save din meniul File;
 Se precizează calea şi directorul în care vrem să depunem mapa;
 Se denumeşte mapa;
 Se apasă butonul Save.

Închiderea mapei
 Meniul File – Close.
Operaţii cu foi de calcul

Inserarea foilor
 Se alege Sheet din meniul Home - Insert.

Selectarea foilor
 Se poziţionează mouse-ul pe numele foii de selectat şi click pe butonul stânga.

41
Ştergerea foilor
 Se selectează foaia ce trebuie ştearsă, se selectează meniul Home din care alegem comanda
Delete. În fereastra de dialog apărută apăsăm butonul Delete Sheet.

Mutarea foilor
 Meniul Home comanda Format, opţiunea Move or Copy Sheet.

Personalizarea numelui foilor

 Meniul Home comanda Format, opţiunea Rename Sheet după care tastăm noul nume.
Formatarea liniilor, coloanelor şi celulelor

Formatarea liniilor
 Meniul Home comanda Format:

▫ Row Height – pentru dimensionarea înălţimii;

▫ Autofit Row Height – pentru dimensionarea automată a liniei selectate;

▫ Hide & Unhide – pentru ascunderea/vizualizarea liniilor selectate;

Inserarea liniilor
 Meniul Home – Insert – Insert Sheet Rows;

Formatarea coloanelor
 Meniul Home comanda Format:

▫ Column Width – pentru dimensionarea înălţimii;

▫ Autofit Column Width – pentru dimensionarea automată a liniei selectate;

▫ Default Width – dimensiunea implicită a coloanelor;

▫ Hide & Unhide – pentru ascunderea/vizualizarea liniilor selectate;

Inserarea coloanelor
 Meniul Home – Insert – Insert Sheet Colums

Formatarea celulelor
După selectarea prealabilă a celulelor dorite alegem din meniul Home – Format - Format
Cells. Pe ecran va apare fereastra din figura 2.6, care conţine mai multe casete.

Casetele acesteia sunt: Number, Alignment, Font, Border, Patterns, Protection

Pentru a atribui un anumit tip de dată celulelor selectate alegem Number iar de la Cathegory
formatarea adecvată selecţiei: respectiv număr, dată calendaristică, procent, fracţie, text etc..

42
 Alinierea textului în cadrul celulelor se realizează prin intermediul casetei Alignment.
Alinierea pe orizontală sau verticală se realizează selectând de la Horizontal sau Vertical opţiunea
dorită.

Alegerea fonturilor pentru caractere, dimensiunea acestora precum şi anumite efecte

caracteristice se selectează din caseta Font.

Mărginirea celulelor cu anumit tip de linie se realizează folosind Border. Se selectează

domeniul de celule, iar de la Style se alege tipul de linie pe care vrem să-l folosim şi apoi se aplică
efectiv selecţiile prin apăsarea butoanelor din Presets. Caseta Patterns are rol în selectarea culorilor
şi atribuirea acestora celulelor. Blocarea sau ascunderea celulelor selectate se realizează folosind
caseta Protection.

5.2. Utilizarea formulelor şi a funcţiilor

Efectuarea calculelor în Excel se realizează prin introducerea formulelor. Acestea se

introduc în celula unde dorim să apară rezultatul. Orice formulă începe în Excel cu semnul egal ().
Ordinea operaţiilor este: ridicarea la putere şi calculele din interiorul parantezelor; înmulţirea şi
împărţirea; adunarea şi scăderea. Se pot introduce formule simple până la funcţii complicate. În
figură sunt prezentate câteva exemple simple.

Copierea unei formule pe coloană (rând) se realizează similar cu orice copiere în Excel.

Funcţii Excel. Noţiuni generale

Funcţiile acceptă şi prelucrează date prin intermediul argumentelor. Argumentele se

introduc incluse în paranteze, după numele funcţiei. Fiecare funcţie acceptă argumente specifice
cum ar fi numere, referinţe, text sau valori logice. Ele utilizează aceste valori în acelaşi mod în care
ecuaţiile folosesc variabilele.

Funcţiile sunt formule complexe, predefinite, care efectuează un şir de operaţii asupra unei
serii specificate de valori. De exemplu, pentru a calcula suma unei serii de numere din celulele A1
până la D10 se introduce funcţia: =sum(A1:D1) în loc de =A1+B1+C1+D1.

Fiecare funcţie constă din următoarele elemente:

- semnul = care indică faptul că urmează o funcţie (formulă);

- numele funcţiei (de ex. SUM) care indică operatorii ce vor fi folosiţi; Operatorii sunt
simboluri matematice care se încadrează în una din cele patru categorii: operatori aritmetici,
de comparaţie, pentru text, referinţă.
Un operator informează programul Excel ce fel de calcul doreşte utilizatorul să efectueze.

43
 - lista de argumente între paranteze (de ex. A1:D1), care în acest caz indică seria de celule
ale căror valori le va folosi funcţia. Argumentul este referinţa din cadrul funcţiei (un număr,
şir de text, valoare logică, referire de celulă sau numele unei foi de calcul).
Tabelul 5.1.

Argument Exemplu
Numere 1, 2, 3
Text "Ianuarie"
Valori logice True (adevărat) sau Fals (fals)
Referinţe de celule B7, B7:B20

Operatorii sunt simboluri matematice care se încadrează într-una din categoriile următoare:
operatori aritmetici, operatori de comparaţie, operatori pentru text, operatori referinţă.

Tabelul 5.2.

Operatori aritmetici Explicaţie Exemplu

+ Adunare 2+3
- Scădere 5-1
- Negare -7
* Înmulţire 7*3
/ Împărţire 7/2
% Procent 90%
^ Ridicare la putere 7^2
Operatori de comparaţie Explicaţie Exemplu
= Egal cu B1=D1
> Mai mare decât B1>D1
< Mai mic decât B1<D1
>= Mai mare sau egal cu B1>=D1
<= Mai mic sau egal cu B1<=D1
<> Diferit de B!<>D1
Operatori pentru text Explicaţie Exemplu
Uneşte texte sau referinţe de
"Popescu" & "Ion" are ca
& celule ori o combinaţie a
rezultat "Popescu Ion"
acestora
Operatori referinţă Explicaţie Exemplu
Include celule dintr-o coloană
: sau dintr-un rând între anumite C2:C34
limite specificate
, Separă argumentele unei funcţii (C2, C34)

Introducerea funcţiilor se realizează în mai multe moduri. Prezentăm în continuare două dintre
acestea.

Metoda I
 Selectăm celula în care dorim să apară rezultatul;

44
  În bara de formule introducem semnul =;
 Scriem funcţia şi apoi îi completăm argumentele;
 Apăsăm tasta Enter.

Metoda II
 Selectăm celula în care dorim să apară rezultatul;
 Meniul Formulas din care alegem Insert Function;
 Din fereastra apărută alegem tipul funcţiei (Function category) şi apoi funcţia necesară
(Function name);
 Completăm argumentele funcţiei;
 Apăsăm butonul Ok.

Funcţii matematice

Funcţia SUM
Cea mai uzuală funcţie matematică este SUM. Sintaxa ei este SUM (numărul1; numărul2;.......). Are
ca efect adunarea tuturor valorilor precizate ca argumente.

Exemple:
SUM (5;7) returnează valoarea 12.
SUM (A2; B3) adună valoarea din celula A2 cu cea din B3.
SUM (A1: B5) adună valorile din celula întregului domeniu.

Funcţia ABS
ABS (număr) – furnizează valoarea absolută (pozitivă) a unui număr.

Exemple:
ABS (-5) returnează valoarea 5.
ABS (-2) returnează valoarea 2.

Funcţia INT
INT (număr) – rotunjeşte un număr până la cea mai apropiată valoare întreagă.

Exemple:
INT (3,2) – returnează valoarea 3.
INT (-5,4) – returnează valoarea –6.

Funcţia FACT
FACT (număr) – calculează factorialul unui număr.

Exemple:
FACT (3) returnează valoarea 6.

45
FACT (4) returnează valoarea 24.

Funcţia POWER
POWER (bază, exponent) – efectuează ridicarea unui număr la o putere.

Exemple:
POWER (2;3) returnează valoarea 8.
POWER (5;2) returnează valoarea 25.

Funcţia MDETERM
MDETERM (matrice) – calculează determinantul unui matrice. Matricea poate fi o referinţă ca: E1:
G3 sau o matrice de constante: {1,2,3,4,9,10,7,8,3}.

Funcţia MINVERSE
MINVERSE (matrice) – calculează inversa unei matrice. Matricea poate fi o referinţă ca: E1: G3
sau o matrice de constante: {1,2,3,4,9,10,7,8,3}.

Deoarece rezultatul oricărei funcţii este de tip matrice, funcţia MINVERSE( ) trebuie introdusă ca o
funcţie de tip matrice, prin selectarea unui domeniu pătrat de celule, introducerea formulei şi
apăsarea combinaţiei Shift+Ctrl+Enter.

Funcţia MMULT
MMULT (matrice 1, matrice 2 ) – efectuează înmulţirea a două matrice. Numărul de coloane din
matrice 1 trebuie să fie egal cu numărul de linii din matrice 2 . Matricele trebuie să conţină doar
numere. Deoarece rezultatul oricărei funcţii este de tip matrice, funcţia MMULT( ) trebuie
introdusă ca o funcţie de tip matrice.

Funcţii financiare
Microsoft Excel posedă un set de funcţii financiare, funcţii destinate calculelor pentru
afaceri. Acestea se referă la calculul dobânzilor, calculul valorii viitoare a unei sume depuse,
calculul ratei lunare de plată, calculul valorii la care se ajunge după ce depunem în mod constant
sume cu anumită dobândă,…

Argumentele comune pentru funcţiile financiare include:

 Valoarea viitoare (fv) – valoarea investiţiei sau împrumutul după ce s-au efectuat plăţile.
 Numărul de perioade (nper) – numărul total de plăţi sau perioade ale unei investiţii.
 Valoarea actualizată (pv) – preţul unei investiţii sau al unui împrumut la începutul
perioadei de investiţie.
 Rata (rate) – rata dobânzii sau rata de actualizare pentru un împrumut sau o investiţie.

46
  Tip (type) – intervalul la care sunt efectuate plăţile în timpul perioadei de plată, ca de pildă
la începutul fiecărei luni sau la sfârşitul acesteia.

Observaţii:
Unele funcţii financiare se folosesc pentru anuităţi. O anuitate constă dintr-o serie de plăţi
constante efectuate pe o perioadă continuă. In funcţie de anuităţi, sumele plătite, cum ar fi
depozitele pentru economii, sunt reprezentate de numere negative; sumele primite, cum ar fi un cec
de dividente, sunt reprezentate prin numere pozitive.

Funcţia FV
Funcţia FV întoarce valoarea viitoare a unei investiţii bazate pe plăţi periodice constante şi o
rată a dobânzii constantă.

Sintaxa:
FV(rate; nper; pmt; pv; type)
Argumentele pv şi type pot fi omise;
 Rate – rata dobânzii pe o perioadă;
 Nper - numărul total de perioade dintr-o anuitate;
 Pmt - plata efectuată periodic, neschimbată pe durata anuităţii
 Pv - valoarea actualizată, sau suma globală pe care o serie de plăţi viitoare o reprezintă în
momentul actual (dacă argumentul pv este omis, se consideră zero);
 Type - este 0 sau 1 şi indică momentul când sunt datorate plăţile (dacă type este omis, se
consideră 0)

Exemplu:
O persoană fizică depune 200 de lei într-un cont de economii cu o dobândă anuală de 13% şi
îşi planifică să mai depună câte 100 lei la începutul fiecăreia din următoarele 24 luni. Câţi bani va
avea în cont la sfârşitul celor 24 luni?

=FV(13%/12;24;100;200;1) 3012.70 lei.

Funcţia PV
PV întoarce valoarea actualizată a unei investiţii. Valoarea actualizată este suma totală pe care o
reprezintă în prezent o serie de plăţi viitoare. De exemplu, pentru împrumut, suma împrumutată este
valoarea actualizată pentru creditor.

Sintaxa:
PV(rate; nper; pmt; fv; type)
Argumentele fv şi type pot fi omise;

47
  Rate – rata dobânzii pe o perioadă;
 Nper – numărul total de perioade de plată dintr-o anuitate;
 Pmt – plata efectuată periodic, neschimbată pentru toată durata anuităţii;
 Fv – este valoarea viitoare, sau balanţa în numerar la care se ajunge după efectuarea
ultimei plăţi (dacă fv este omis, se presupune că ar fi 0 – valoarea viitoare a unui împrumut ,
de exemplu este 0);
 Type – este 0 sau 1 şi indică momentul când sunt datorate plăţile.

Exemplu:
1. O persoana fizica doreste incheierea unei poliţe de asigurare pentru o perioadă de 20 de ani
cu o rată anuală a dobânzii de 30%. Asiguratul urmează să plăteasca lunar o primă de
asigurare de 500 lei. Costul asigurării perceput de asigurator este estimat la 20.000 lei. Să se
stabilească dacă această asigurare este rentabilă sau nu.

=PV(30%/12;20*12;500) 19.946,63 lei

2. O asigurare viageră costă 30000 lei. Ea îi va aduce deţinătorului său, în viitor, timp de 20 de
ani, lunar câte 500 lei. Rata dobânzii, de 8%, se consideră a fi constantă în această perioadă.
Să se stabilească dacă această asigurare este rentabilă sau nu.

=PV(8%/12;20*12;500) 59.777,15 lei

3. O persoană îşi poate permite să plătească 220 lei pe luna în urmatorii 5 ani. Dobânda curenta
de piaţă este de 9%. Cât de mare este împrumutul pe care şi-l permite persoana?

Funcţia necesară pentru calcul este:

=PV (0.09/12, 60, 220) 10.598,14 lei

4. Ce sumă initială este necesară pentru a plăti o rată de 400 lei/lună pe timp de 4 ani pentru un
automobil care costă 50.000 lei? Rata dobânzii este de 8,5% pe an.

=PV (0.085/12, 4*12, -400,50000) 19.402,90 lei

Funcţia NPER
Funcţia NPER furnizează numărul de perioade pentru o investiţie bazată pe plăţi periodice
constante şi o rată constantă a dobânzii.

Sintaxa:
NPER(rate; pmt; pv; fv; type)
Argumentele fv şi type pot fi omise;

48
  Rate – rata dobânzii pe o perioadă;
 Pmt – plata făcută în fiecare perioadă, neschimbată pe parcursul anuităţii;
 Pv – valoarea actualizată, sau valoarea globală pe care ar reprezenta-o în acest moment o
serie de plăţi viitoare;
 Fv – este valoarea viitoare, sau o balanţă în numerar, obţinută după efectuarea ultimei plăţi

Observaţie:
Valoarea returnată este de tip real, de aceea aceasta trebuie rotunjită.
Exemple:
După câte luni se va atinge un sold propus de 30.000 lei pentru depuneri lunare de 1500 lei şi o rată
a dobânzii de 25%?

=NPER(25%/12;-1500;-30000) 16,89 aproximativ 17 luni

Funcţia PMT
PMT calculează plata pentru un împrumut bazat pe plăţi constante şi o rată constantă a dobânzii.

Sintaxa:
PMT (rate; nper; pv; fv; type)
Argumentele fv şi type pot fi omise;
 Rate – rata dobânzii pentru împrumut;
 Nper – numărul total de plăţi pentru împrumut;
 Pv – valoarea actualizată sau suma totală pe care o valorează în prezent o serie de plăţi
viitoare, denumită şi capital de bază;
 Fv – valoarea viitoare sau balanţa în numerar la care se ajunge după efectuarea ultimei plăţi
( dacă fv este omis, se presuune a fi zero, ceea ce înseamnă că valoarea viitoare a
împrumutului este zero);
 Type – este 0 sau 1 şi indică momentul când sunt datorate plăţile (dacă type este omis, se
consideră 0).
Exemplu:
Cât trebuie să economisiţi lunar ca, după 10 ani, contul în bancă să fie de 150.000 lei la o dobândă
de 10%?

=PMT (10%/12;10*12;0 ;150000) 732,26 lei

O persoană împrumută 10000 lei de la bancă pe termen de 3 ani cu o rată anuală a dobânzii de 8%.
Care este suma plătită lunar de către persoana care a împrumutat cei 10000 lei ?

=PMT (8%/12;3*12;10000 ;0) 313,36 lei

49
Funcţia IPMT
IPMT întoarce plata dobânzii pentru o perioadă dată, pentru o investiţie bazată pe plăţi periodice
constante şi o rată constantă a dobânzii.

IPMT (rate; per; nper; pv; fv; type)

Argumentele fv şi type pot fi omise;
 Rate – rata dobânzii periodice;

 Per – perioada pentru care se calculează dobânda cuprinsă în intervalul [1,nper];

 Nper – numărul total de perioade de plată dintr-o anuitate;

 Pv – valoarea actualizată, sau valoarea globală pe care ar reprezenta-o în acest moment o

serie de plăţi viitoare;

 Fv – valoarea viitoare sau balanţa în numerar obţinută după efectuarea ultimei plăţi ( dacă fv
este omis, se presupune a fi egală cu 0 – valoarea viitoare a unui împrumut, de exemplu, este
0);

 Type – este 0 sau 1 şi indică momentul când sunt datorate plăţile (dacă type este omis, se
consideră 0).

Exemplu :
Să considerăm un împrumut de 15000 lei pe o durată de 20 luni, cu o dobândă anuală de 10%.
IPMT(0.1/12,1,20,15000) returnează valoarea -125,00 lei, reprezentând dobânda aferentă
primei luni, cu plata la sfârşitul lunii,
IPMT(0.1/12,6,20,15000) returnează valoarea -95,67 lei, reprezentând dobânda aferentă
celei de a şasea luni, cu plata la sfârşitul lunii.

Funcţii de baze de date

Toate funcţiile pentru baze de date din Excel utilizează aceleaşi argumente: bază de date, câmp şi
criteriu.

Bază de date reprezintă tabelul şi se specifică ca un domeniu dat de celula din colţul stânga sus a
tabelului şi celula din colţul dreapta jos a tabelului.

Câmp reprezintă coloana din tabel în care funcţia operează pentru a obţine rezultatele dorite de
utilizator.

Criteriu reprezintă un ansamblu de două celule formate din numele câmpului (numele coloanei) şi o
expresie care conţine restricţia pentru câmpul respectiv. De exemplu:

Tip imobil
casa

50
Tip imobil reprezintă numele coloanei din tabel iar casa o valoare din coloana respectivă.

DAVERAGE (bază de date, câmp, criteriu) – funcţia calculează media numerelor din câmpul
indicat al bazei de date, care respectă criteriul dat.

DCOUNT( bază de date, câmp, criteriu) – numără înregistrările numerice din câmpul bazei de date
care satisfac un criteriu.

DCOUNTA( bază de date, câmp, criteriu) – numără înregistrările alfanumerice din câmpul bazei de
date care satisfac un criteriu.

DMAX (bază de date, câmp, criteriu) – este găsită valoarea maximă din câmpul bazei de date,
pentru înregistrările care respectă un criteriu.

DMIN (bază de date, câmp, criteriu) – este găsită valoarea minimă din câmpul bazei care respectă
un anumit criteriu.

DSUM (bază de date, câmp, criteriu) – adună toate valorile din câmpul bazei de date care respectă
un anumit crieteriu.

Funcţii statistice

Funcţia Frequency

Funcția FREQUENCY întoarce o distribuție de frecvență ca o listă verticală. Pentru un anumit set
de valori și un set dat de intervale, o distribuție de frecvență contorizează numărul de valori care
apar în fiecare interval.

=FREQUENCY(sir_de_date, sir_intervale)
Exemplu
Se dau valorile din coloana valori. Se dau intervalele [0,5], [5,10], [10,15], [15,20], [20,25], [25,30],
[30,35], [35,40], [40,45]. Funcţia FREQUENCY va întoarce o listă cu numărul de valori care se
găseşte în intervalul menţionat.

Rezultate obţinute :
Valori Intervale Rezultat functie
5 5 2
9 10 1
11 15 1
34 20 1
22 25 1
19 30 0
3 35 1
51
 50 40 0
67 45 0
2
Funcţia Average

Funcţia AVERAGE întoarce media aritmetică a argumentelor.

AVERAGE (număr1, număr2,.....), număr1 – referinţă de celulă sau domeniu sau o valoare
numerică
Funcţia Count

Funcţia COUNT efectuează numărarea elementelor numere din argumente. Argumentul valoare
poate fi număr, referinţă de celulă sau o matrice de numere

COUNT (valoare1, valoare2,.......)

Funcţia Max

Funcţia MAX determină cea mai mare valoare dintre argumente. Argumentul valoare poate fi
număr, referinţă de celulă sau o matrice de numere.

MAX (numar1, numar2,........)

Funcţia Min

Funcţia MIX determină cea mai mică valoare dintre argumente. Argumentul valoare poate fi număr,
referinţă de celulă sau o matrice de numere.

MIN (numar1, numar2,..........)

Funcţia Correl

Returnează coeficientul de corelație între zonele de celule matrice1 și matrice2. Se utilizează

coeficientul de corelație pentru a determina relația dintre două proprietăți.

CORREL(matrice1, matrice2)
Fie următorul exemplu de utilizare a funcţiei CORREL. Considerăm tabelul de mai jos care conţine
vânzările de îngheţată pe 12 zile.

Tabelul 5.3. Vânzări de îngheţată pe parcursul a 12 zile

Vanzari de inghetata

Temperatura °C Vanzari inghetata (lei)

14° 215

16° 325

11° 185

15° 332

52
 18° 406

22° 522

19° 412

25° 614

23° 544

18° 421

22° 445

17° 408

1. Se introduc datele în foaia de calcul în zona d17:d28;

2. Se utilizează succesiunea de comenzi Home, Formulas, Insert Function, Correl şi va apărea

un panou care trebuie completat în modul următor:

3. Se tastează Ok.

Rezultatul este 0,96 ceea ce înseamnă că datele sunt corelate.

Funcţia Covar

Returnează covarianța, media produselor abaterilor pentru fiecare pereche de puncte de date din
două seturi de date.

COVAR(matrice1,matrice2)
Pentru tabelul 2.3. se obţin rezultatele următoare:
Rezultatul este 456,61 ceea ce demonstrează că seturile de date sunt într-o relaţie liniară.

Funcţii pentru calculul amortizării

a. Calculul amortizării prin metoda amortizării regresive
Fie un mijloc fix în valoare de 3700000 de unităţi monetare. Mijlocul fix va fi utilizat (durata de
viaţă-period) 3 ani. Valoarea reziduală (salvage) este valoarea la sfârşitul vieţii mijlocului fix şi
este de 20000. Perioada dupa care se calculeaza amortizarea este 1 an.

Funcţia care se utilizează este DDB cu următorii parametri:

Valoarea mijlocului fix – COST

Valoarea reziduală – SALVAGE

Durata de viaţă – LIFE

Perioada - PERIOD

53
 Rezultatul funcţiei va fi afişat în celula A1. După un an valoarea amortizării este 2.466.666,67
b. Calculul amortizării prin metoda liniei drepte
Fie un mijloc fix în valoare de 3.700.000 de unităţi monetare. Mijlocul fix va fi utilizat (durata
de viaţă-period) 3 ani. Valoarea reziduală (salvage) este valoarea la sfârşitul vieţii mijlocului fix
şi este de 20000. Perioada după care se calculeaza amortizarea este 1 an.

Funcţia care se utilizează este SLN cu următorii parametri:

SLN(Cost, Salvage, Life)= SLN(Valoarea mijlocului fix, Valoarea reziduală, Durata de viata)

După introducerea parametrilor rezultatul funcţiei este: 1.226.666,67 şi este afişat în celula
A1.

5.3. Grafice

Graficele sau diagramele sunt reprezentări figurative ale datelor. Prin forma lor sugestivă ajută la
înţelegerea şi observarea mai uşoară a unor fenomene. Cele mai uzuale tipuri de grafice sunt
prezentate în cele ce urmează.

BAR – se mai numesc şi histograme, apar ca nişte bare orizontale şi permit reprezentarea în acelaşi
timp a două sau mai multe serii de date;

COLUMN – sunt similare cu cele de tip bar dar permit o reprezentare pe orizontală a datelor;

PIE – permit reprezentarea datelor sub forma unor sectoare de cerc;

LINE – grafice lineare care indică tendinţa fenomenelor analizate;

SCATTER – se mai numesc şi diagrame XY sunt folosite în analizele statistice mai

complexe:analiza de regresie, analiza factorială, punând în evidenţă gradul de corelaţie între
variabile.

54
 6. PROGRAMUL DE CREARE A
PREZENTARILOR POWERPOINT

Introducere

Programul de creare a prezentărilor Powerpoint face parte din pachetul Microsoft Office.

Acest capitol işi propune să ofere studenţilor principalele noţiuni de operare cu programul
de calcul tabelar Excel odată cu teste de verificare a cunoştinţelor şi aplicaţii utile.

6.1. Noţiuni generale

PowerPoint este o aplicatie din pachetul Microsoft Office utilizată pentru crearea
prezentarilor. Cu ajutorul acestei aplicaţii se pot crea prezentări complexe care includ text, imagini
clip art, diagrame Excel si tabele Word sau Excel. De asemenea, se pot include imagini utilizând un
set de instrumente de desenare din PowerPoint. Se pot adăuga de asemenea, efecte sonore.

Powerpoint permite utilizarea unor efecte speciale cum ar fi tranzatii de la o pagina la alta,
texte care apar din toate directiile si chiar animatie.

Pentru crearea prezentărilor Powerpoint oferă o listă de şabloane cu fundaluri şi culor

prestabilite. Există, de asemenea, o mare varietate de scheme predefinite pentru pagini (pagina de
titlu, pagină de titlu şi conţinut, grafice, imagini,..) care pot fi combinate.

Crearea prezentărilor

Pentru crearea unei prezentari în PowerPoint se vor parcurge o serie de etape:

1. Crearea prezentarii prin introducerea si editarea textului si prin rearanjarea ordinii diapozitivelor.
2. Aplicarea unui design al prezentarii si modificarea acestuia daca este cazul.
3. Formatarea diapozitivelor individuale,
4. Adaugarea obiectelor în prezentare
5. Aplicarea efectelor de animatie si legaturi pentru prezentarile electronice
6. Crearea materialelor pentru public si note pentru uzul vorbitorului
7. Introducerea intervalelor de timp necesare pentru fiecre prezentare
8. Sustinerea prezentarii.

La lansarea aplicatiei PowerPoint, se deschide o fereastra tipică unei aplicaţii MS Office.

Prezentările se deschid în modul de vizualizare Outline. Există cinci moduri de vizualizare.

În extremitatea stânga a barei de derulare orizontale apar cele cinci butoane corespunzatoare fiecarui
mod de vizualizare.

1. Slide View – permite lucrul cu diapozitive unul câte unul

55
2. Outline – textul prezentarii apare în ecranul principal din stânga, iar diapozitivul este prezentat, în
miniatura, în ecranul din dreapta.
3. Slide Sorter – permite vizualizarea unui ecran cu toate diapozitivele create la un moment dat. Se pot
efectua operatii ca: stergerea, mutarea, copierea diapozitivelor, adaugarea efectelor speciale.
4. Notes Page View – permite introducerea de notite atasate diapozitivului într-o zona speciala de însemnari

MICROSOFT POWERPOINT
4
5. Slide Show – permite vizualizarea diapozitivelor în modul ecran complet ca la prezentarea propriu-zisa.
Se apasa tasta Esc de la tastatura daca se doreste parasirea filmului de diapozitive înainte de aparitia
ultimului diapozitiv.
6.2. Operarea cu PowerPoint
Elaborarea unei prezentari

Pentru a crea o prezentare folosind un model de design trebuie să se parcurgă etapele:

1. Se selectează opţiunea Design

2. Alegeţi tipul de prezentare dorita.
3. Efectuati clic pe Template-ul său .

Diferenta între un model de design si un tip de prezentare este ca modelul contine numai designul în
sine iar tipul de prezentare mai contine si câmpurile de text.

Selectarea structurii diapozitivelor

Dupa alegerea design-ului dorit, se va insera un nou diapozitiv prin click New Slide. Asa cum puteti
vedea si în imaginea de mai jos, caseta de dialog New Slide contine simboluri de structuri pentru diapozitive
în functie de optiunea pe care o poate avea utilizatorul.

La stationarea cu mouse-ul pe o structura de slide, în partea dreapta va aparea o descriere a acesteia.

De obicei, pentru primul diapozitiv din prezentare se alege structura Title Slide. Dupa alegerea structurii
dorite, se apasă clic pe structura dorita.

Inserarea diagramelor

Diagramele sunt o reprezentare grafică a unor informatii. De aceea, ele sunt des utilizate în
prezentari. Powerpoint permite utiilizarea unei diagrame deja creată sau se poate creea una nouă.

De aceea, aplicatia PowerPoint permite deschiderea programului Microsoft Graph în trei moduri:

56
  Se selecteaza optiunea Chart din meniul Insert
 Se efectueaza clic pe butonul Insert Chart de pe bara de instrumente Standard
 Se efectueaza dublu clic pe câmpul de diagrama dintr-o structura de tipul Text&Chart sau
Chart&Text.

La efectuarea unui clic va apare un tabel asemanator unei foi de calcul din Excel ce contine niste
valori predefinite care pot fi modificate.

Dupa introducerea valorilor dorite, se poate selecta forma graficului alegând optiunea Chart Type
din noul meniu Chart din bara de meniuri sau selectând butonul Chart Type din bara de butoane.

Fiecare obiect dintr-o diagrama poate fi formatat dupa preferinţa utilizatorului. Se vor parcurge
etapele:

1. Se selectează obiectul din interiorul diagramei sau din lista derulantă Chart Objects (obiecte de diagrama)
de pe bara de instrumente;
2. Se efectuează clic cu butonul drept al mouse-ului şi apoi se selectează opţiunea Format de pe bara de
instrumente
3. Din caseta de opţiuni care se deschide se selectează în functie de preferinte formatul
dorit.ICROSOFTERPOINT

Inserarea secventelor de sunet si miscare

Pentru a crea prezentări dinamice, complexe se pot iclude secvenţe de sunet şi miscare care se pot
derula în timpul filmului de diapozitive. Unele sunete sunt incluse în bara de instrumente Animation Effects
(efecte de animatie). Alte sunete, secvenţe muzicale şi secvente de mişcare se află în caseta de dialog Insert
Clip Art.

Pentru a insera un fisier sunet sau video se parcurg etapele:

1. Se selectează formatul ce cuprinde sunet sau clip video;
2. Se face dublu clic pe câmpul corespunzator;
3. Deschideţi caseta de dialog Insert Media;
4. Alegeţi fisierul sau obiectul ce urmeaza a fi inserat;
5. Efectuati clic pe butonul OK sau Close dupa caz.

Aplicarea tranziţiilor si a efectelor de animaţie într-o prezentare PowerPoint

O tranzitie este un efect special adaugat la aspectul initial al diapozitivului pe ecran.

Diapozitivul, poate aparea din partea dreapta, poate disparea gradat sau poate “trece”prin fundalul
diapozitivului anterior. Pentru adaugarea tranzitiilor modul de vizualizare a diapozitivelor trebuie sa fie Slide
Sorter View.

57
Din meniul Slide ShowSlide Transition puteti sa alegeti din lista derulanta pentru Slide Transition Effects,
efectul dorit.ICROSOFT

Diapozitivelor li se pot aplica si efecte de animatie, de exemplu, diapozitivul poate aparea numai cu
titlul, dupa care punctele marcate cu buline pot aparea pe parcurs. Pentru adaugarea efectelor speciale se pot
folosi optiunile din bara Animation Scheme.OFT POWERPOINT
Adaugarea de legaturi cu alte diapozitive

Hiperlegaturile sunt elemente de legătură cu alte diapozitive. Prezentarea Powerpoint va avea o

formă asemănătoare unui site web. Prin efectuarea unui clic pe hiperlegatura, utilizatorul se deplaseaza din
diapozitivul curent într-un alt diapozitiv, într-o alta prezentare sau într-un alt site Internet.

Pentru a crea o hiperlegatura cu un diapozitiv se parcurg etapele:

1. Selectati textul care urmeaza sa fie hiperlegatura;

2. Selectati optiunea Hiperlink din meniul Insert si din lista derulanta Hiperlink selectati diapozitivul, URL-
ul sau prezentarea cu care se doreste sa se faca legatura;
3. Selectati optiunea OK pentru a crea hiperlegatura;
4. Testati hiperlegatura în modul de vizualizare Slide Show.

Salvarea prezentarilor Power Point pentru Internet

O prezentare PowerPoint care a fost deja creata poate fi salvata ca pagina Web folosind optiunea
Save as Web Page din meniul File. Se va deschide caseta de dialog Save as Web Page care permite
utilizatorului definirea optiunilor de salvare a fisierului. Pentru a trece la caseta de dialog urmatoare apasati
tasta Next iar pentru revenire la una anterioara tasta Back. Pentru terminare efectuati clic pe Finish.

58
 BIBLIOGRAFIE

Barbu, G., Banica, L., Paun, V., - Calculatoare personale. Arhitectura, functionare si
interconectare, Ed. Matrixrom, Bucuresti, 2011.
Chiru, C. – Informatica de gestiune (Baze) si Internet, curs pe CD, 2011.
Chiru, C. - Informatică de gestiune (Documente),. Curs pe CD.(2011).
Ionescu, B. şi colectiv - Informatica utilizatorului: Office 2007, Ed. InfoMega, Bucureşti, 2008.
Jonson, S. - Office Microsoft Office - Word 2007, Ed Teora, Bucuresti, 2010.
Mares, D.M., Mihai, G. - Informatică generală, Editura Fundatiei România de Mâine, Bucuresti,
2008.
Mares, M.D. - Office XP. Instrumente birotice, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2008
Tamaş, I., Năstase, P., s.a. - Bazele tehnologiei informatiei şi comunicatiilor, Ed. Infomega,
Bucureşti, 2008.

59