CuprS

Tara Hategului………….................…..1

Mic Dictionar de regionalisme………..8

Cetatea Colt …………………………13

Biserica Manastirii Suseni...................17

Ulpia Traiana Sarmizegetusa...............25

Cetatea de la Malaiesti.........................28

Biserica Sanpetru.................................30

Biserica Santamaria-Orlea...................33

Biserica din Pesteana...........................35

Conacul Berthelot................................37

Curtea de la Salasu de Sus...................39

Echipa proiectului................................41

Incheiere .............................................42

r
H
ţ
ł
r
H
ţu u

Tara Hategului este una dintre cele mai frumoase zone ale Romaniei si, cu siguranta,
cea mai bogata in ceea ce priveste diversitatea naturala si densitatea vestigiilor
istorice. Situata in partea de SV a Transilvaniei, Tara Hategului este marginita de
trei mari parcuri nationale – Parcul National Retezat – rezervatie a biosferei, Parcul
National Gradistea Muncelului si Parcul National Domogled-Valea Cernei – parte
a ultimei paduri virgine din Europa, arie protejata Natura 2000. Mare parte a
teritoriului Tarii Hategului reprezinta in sine un Parc National, respectiv Geoparcul
Dinozaurilor.

Tara Hategului este una dintre cele mai mari depresiuni intramontane din Carpatii
Romaniei, marginita la sud de M-tii Retezatului de la Strei pana la Portile de Fier ale
Transilvaniei, la vest de M-tii Poiana Rusca, iar la est depresiunea este inchisa de
inaltimile M-tilor Sureanu.

1
Ca o uriasa cetate, Tara Hategului are trei porti: spre nord, culoarul Streiului o
leaga de lunca larga a Muresului, spre vest prin Poarta de Fier a Transilvaniei si valea
Bistrei se face legatura cu Banatul, iar spre sud, prin pasul Merisor se trece spre
depresiunea Petrosani, iar de aici prin pasul Surduc spre Oltenia.

In aceasta zona se gasesc specii de plante unice in lume, de la Pinul Negru de Banat
la cele 90 de specii de plante endemice ale Retezatului si nu in ultimul rand la Drosera
Rotundifolia, mica planta carnivora.
Acest taram de legenda, care a fost populat inca de la inceputuri cu vietuitoare
diferite de cele din restul lumii, dovada fiind fosilele de dinozauri pitici, cele peste 140
de specii de fluturi reprezentand 75% din totalul speciilor de fluturi din Romania, cele
1190 de specii de plante, o treime din totalul speciilor de plante ale tarii, cele peste
185 de specii de pasari, dar si speciile de animale protejate care traiesc aici, ofera cu
generozitate vizitatorilor experiente unice.

Aceasta zona reprezinta suprafata cu cea mai mare densitate de monumente si vestigii
istorice din Romania si probabil din lume. Mai mult decat atat, acest loc este subiect
de cercetare atat arheologica, cat si geo si bio paleontologica. Vestigiile descoperite
aici reprezinta urme ale tuturor perioadelor istorice cunoscute.

Tara Hategului este un subiect despre care se poate vorbi foarte mult - face parte
din acea zona a lumii unde a fost inventat scrisul, acum mai bine de 7300 de ani, a fost
inima marelui regat dac, este locul unde a luat nastere poporul roman si unde mai apoi
s-a pastrat, in ciuda numeroaselor navaliri si a ocuparii indelungate, spiritul si specificul
acestui popor.

Prima mentiune documentara a TH dateaza din anul 1247, fiind inscrisa in celebra
Diploma a Cavalerilor Ioaniti.
Tara Litua amintita in Diploma Cavalerilor Ioaniti se situa in nordul Olteniei si
cuprindea si teritoriile de dincolo de Carpati, cunoscute sub numele de Tara
Hategului sau Terra Herzog.

2
E foarte probabil ca resedinta voievozilor romani Litovoi si Barbat sa fi fost la
Hateg, caci stapaneau atat tinutul de dincolo, cat si cel de dincoace de Carpati”.
Lucru confirmat in „Istoria romanilor” (vol. 1) de Constantin C. Giurescu si Dinu C.
Giurescu, citam: „In 1276, tara Hategului, care in diploma Ioanitilor era aratata ca
facand parte din cnezatul voievodului Litovoi, nu mai depinde de acesta: un document
mentioneaza alaturi de „Micud, banul de Severin” si pe „Petru, comitele de Hateg”.
Numele fratelui voievodului Litovoi, Barbat, se pastreaza si astazi in numele unui rau
din Tara Hategului.

Din istorie putem aminti cateva momente importante ale acestui tinut:
in anii 87,88 si 101 – darza impotrivire a dacilor la Tapae in timpul razboaielor daco-
romane, ilustrata de vestitul arhitect Apolodor din Damasc pe celebra Columna a lui
Traian.
in anul 1277 – rezistenta eroica a voievozilor Barbat si Litovoi, dintre care ultimul
cade in lupta cu regele maghiar Ladislau al IX-lea Cumanul
in anul 1442 – la Zaicanii Portilor de Fier ale Transilvaniei, fosta Tapae, oastea de
15 mii de oameni condusa de eroul national Iancu de Hunedoara, guvernator al
Ungariei, zdrobeste efectiv o armata otomana de 80 mii de oameni comandata de
beglerbegul Rumeliei, Sehabeddin.

3
Scriitorul Ion Pop Reteganul descrie aceasta parte a Transilvaniei astfel: „... Frumos
este Ardealul fara masura, dar in el mai frumos este tocmai acest colt, care din vechi si
pana astazi se cheama asa: Tara Hategului… ca desi e mica Tara Hategului, ea
intruneste in sine tot ce Ardealul are mai bun si mai frumos. Tara Hategului se poate
numi cu drept cuvant un Ardeal in miniatura”.

Impreuna cu doi colegi, Aron Densusianu porneste la sfrasitul lunii iulie, din Sibiu
spre Tara Hategului „acel plai unde am sorbit pentru prima oara aerul vietii si unde am
zburat printre dulcii ani ai copilariei ca fluturul printre flori”. Cu acest prilej
Densusianu se dovedeste un bun cunoscator al meleagurilor hategane, a oamenilor si
locurilor, a istoriei derulate aici de-a lungul secolelor:
„Iata gigantul Retezat, limped si aeric. Iata umerii muntilor, iata poalele, iata sesul, iata
Valea Hategului”. Scriitorul o aseamana cu un amfiteatru inconjurat de munti inalti.
„Dealul Hategului – scrie Densusianu – este punctul cel mai favorabil, in care se
prezinta cautatorului pe fata intreaga valea… Rauletele, ce se revarsa de prin obarsiile
Carpatilor si a ramificatiilor sale se concentreaza in trei rauri principale”.

Nicolae Iorga, marele istoric si patriot are o apreciere privitoare la Ulpia Traiana si, in
fapt, la intreaga Tara a Hategului, pe cat de adevarata, pe atat de tulburatoare:
„Tot dacii au invins, stapanii vechi, care s-au zvarcolit supt lante si au sangerat de
sabii. Tot ei, prin puterea neinfranta a vitejiei lor si a sfintei lor rabdari: Caci, iata, daci
adevarati, daci noi de peste doua mii de ani, daci purtand ca un trofeu graiul Romei
spulberate, daci sunt toti acesti sateni de aice, cu fata asa de aspra si de inchisa, cu
firea asa de tacuta, cu deprinderile vechi de a intoarce oricui cu ceea ce ti-a facut:
plata dreapta, si nu razbunare… Iata opiniile, iata itarii sprinteni, iata camasa alba,
zeghile grele, saricile mitoase, caciula greoaie, inalta umflata ca o cununa. Iata avantul
cu zgomot, pana si la acei copii care, stransi laolalta in curtea scolii, inalta, la fiecare
trecere a noastra, un „sarut mana”, care suna ca un strigat razboinic. Fata de Roma a
carei eternitate a pierit in pulbere, ciobanul dac s-a ridicat din tarana, si-a durat iarasi
bordeiul de lemn, s-a asezat in el cu datinile sale neatinse si stapaneste pana astazi in
umbra uriasa a Retezatului”.

4
Credinte si practici
practici

Locuitorii zonei cred in „haia lume”, „…unde-s mese, faclii dalbe aprinse, izvoare reci si
limpezi si mancari dulci”. Fraza citata se regaseste si in Raspunsuri la chestionarele lui
Nicolae Densusianu, unde se ofera o mai ampla imagine a ceea ce comunitatea
sateasca sud-transilvaneana presupunea a fi dincolo de moarte: reflectarea in oglinda
a unui univers familiar. De asemenea e evidentiata si acceptarea dihotomiei enuntate,
ba mai mult, sufletul simte ca o eliberare iesirea din efemerul sau locas pamantean si nu
ezita s-a declare: „…nerodul de mine! Cat am fost eu de prost ca nu vream sa ma
scoata din acest trup. O, cat e de urat! Si cat is eu acum de slobod”.

Spaima in fata marelui necunoscut care este moartea, se traduce simplu, intr-o
succesiune ideatica gradata: „Moartea se inchipuieste ca o muiere… numai cat trupul
ei e atat de urat si inspicosat cat daca se uita la ea cineva acela moare. Moartea e
puternica si nemiloasa. Moartea nu alege. Ea umbla nevazuta pe pamant si dupa cum ii
place”.

5
„Latindu-se vestea in sat ca cutare a murit, pe toti i cuprinde o groaza. Povesti despre
strigoi incep a umbla din gura in gura. Se aduna apoi de catre seara femei, barbati,
feciori si fete la casa cu mortul. Se duc in priveghi. Aici vezi pe fetele muierilor o
temere mare. E lucru cu groaza a fi langa mort, caci… se poate intampla ca cel mort sa
fie strigoi, sa se scoale din lada si e vai de cei din casa. Iata unele din „masurile”
profilactice aplicate: „Dupa ce omul moare si il scalda si il pune in lada, ii pune in nas
tamaie, in urechi rug (spine), in gura ai (usturoi) , ca strigoii sa nu poata strica mortul si
sa nu se apropie…”. „In chilia unde se afla nu e iertat sa intre mate, caini si gaini,
deoarece poporul crede ca atare mort, sub care au trecut sus numitele animale, se
strica, se face strigoi”. „De cumva dupa moartea unui atare om se pornea o moarte
grea pe oameni, ori vite, etc., atunci se crede ca cel ce a murit a fost strigoi… De el se
scapa asa ca il dezgropau si… il impungeau cu furceriul de fier in inima…”.

Ramanand in sfera materialului, adaugam practica asigurarii, prin inventarul prezent in

sicriu (unelte, obiecte de uz personal etc.), a continuitatii ocupationale si „dincolo”,
pentru ca cel plecat sa nu simta nevoia reintoarcerii in lumea celor vii.

„Se sloboade in groapa mortul si fiecare arunca pe el flori, tarana… si cruceri, iara
preotul arunca… focul din cadelnita…”. Sau: „Langa cruce se pune o piatra si un ciob
de foc”.

Ca practica arhaica apare in text mentionata uzitarea culorii albe ca semn de doliu:
„La casa cu mortul pun bradul jos… in virf pun o carpa alba (chischineu)…”, „A treia zi
de dimineata e gata si crucea si e impodobita… cu carpa alba in forma de steag.
…Muieri evlavioase… fac… lumina de ceara… impodobita cu… o primbura alba…”.

In rastimpul celor trei zile are loc priveghiul sau pazirea mortului; practicile ritualice vor
avea ca scop „trecerea” sa dincolo de prag, pentru agregarea la lumea celor disparuti:
„Calea pan’la cer e lunga, lunga si cu vami, pe care mortul o sa le plateasca cu bani”.
Dupa inhumare, pomana data: „Un pranz bun… intru pomenire… ca Dumnezeu sa
primeasca si pe mort, sa-l ierte si sa-l pomeneasca…” sau „… un colac mare in care e
implintat un crucer si, lipita de colac, o lumina aprinsa”.
6
Pe baza informatiilor oferite se pot reconstitui stratificari precrestine si crestine ale
ritualurilor funerare, azi partial disparute (prezenta „ferestrelor sufletului” taiate in
peretii laterali ai cosciugului, practicile de evitare a transformarii mortului in strigoi,
jocurile de priveghi)

Traditii
Folclorul muzical si coregrafic este reprezentat de ‚hategane’, ‚line’, de obiceiurile de
iarna ‚caluserul’ si ‚cerbul’, la care se adauga „strigarea peste sat”, ca obicei de
primavara sau „incununarea boului”, ca obicei de vara. In unele sate se pastreaza doua
interesante obiceiuri de Pasti: „impuscarea cocosului” si „alergatul prescurii”.
Aproape toate satele din Tara Hategului au cate o nedeie proprie, legata in cele mai
multe cazuri de hramul bisericii. Dintre obiceiurile care s-au transmis pana in zilele
noastre, amintim „masuratul oilor” primavara, inainte de plecarea turmelor spre munte si
nedeile de pe inaltimi.

7
Mic dictionar de regionalisme din Tara Hategului

acaŃ – salcam

ai - usturoi

aite - racituri / piftie

anine – arin

bădâi – vas conic din lemn cu capac gaurit, pentru facut unt

bilŃă – cursa de prins soareci

blid – farfurie

buciniş – planta, buruiana ale carei frunze se folosesc la ornamentat oua de Paste

căuc – polonic

cănăpei – scaun, bancheta din lemn cu spatar si brate pentru 4-5 persoane

cănceu – cana mare pentru apa (2 l)

cănit – murdar (referitor la persoane)

cărăboi – cartof

câŃă – bibilica

chişchineu – batic

cioareci – pantalon din lana

8
cobilă – dispozitiv sub forma de V pentru transportul plugului

colmă – camara

colŃuni – ciorapi, bucata de tesatura din lana cu care se inveleau picioarele pana
aproape de genunchi

corbaci (sau zbici) – bici impletit din piele sau din fuior de canepa

credenŃ – bufet de bucatarie, dulap cu vitrina si polite

curpător – fund de lemn

drugă – sucitoare pentru facut taitei, placinta

dornă – loc de scalda la rau

făcălieŃ – mestecau (mestecalau), un bat cioplit anume pentru a amesteca mamaliga

fedieu – capac pentru oale

feştilă – bucata ingusta din tesatura de bumbac folosita ca fitil la lampa cu gaz
(petrol), pentru iluminat

fioc – sertar

gârligi – un fel de coridor la intrarea in beci

giufă – chibrit

imoş – murdar (referitor la rufe murdare)

işcolă – scoala

îmblăciu – dispozitiv asemanator nun-chak-ului japonez, insa cu o parte mai mare si

una mai mica, folosit pentru indepartarea boabelor de pe spicul de grau

9
laboş – cratita

ladă – sicriu

laibăr – haina groasa tesuta din lana

lapte covăsât – iaurt

lămpaş – felinar cu petrol

lepedieu – cearşaf

leveş- mancare din branza, lapte si uneori si ou

obiele – bucati de panza sau de tesatura din lana cu care se invelea laba piciorului in
opinci

oblanie – cerc facut dintr-un prosop rasucit, folosit de femei pe cap, la transportul
cosurilor, galetilor cu apa, etc

pancove – gogosi

porodăici – rosii

pănuşe – frunzele in care e infasurat stiuletele de porumb

părsăti - bufet de bucatarie, dulap cu vitrina si polite

pârlău – „masina de spalat” a taranului, un butoi din lemn sau un lemn gros scobit in
mijloc in care se puneau la albit hainele din lana si panza, cu soda si lesie

pârleaz – loc de trecere peste un gard de nuiele

pleivas – creion

pleoatăr – partea de deasupra cuptorului unei sobe de gatit

10
poale – parte din costumul popular, de culoare alba, cu ornamente

poale pătulite – poale plisate

podelariş – portmoneu

poiată – grajd

pricoiŃă – patura groasa din lana, pentru invelit

primbură – fasie,cordon de panza

prepeleag – trunchi de copac, cu ramuri, pe care se cladeste claia de fan

progadie – cimitir

puiag – podul surii

pupi – placinta facuta pe tigaie

rapelŃ – chibrit

reităş – placinta umpluta cu branza, facuta din aluat asezat circular sau in spirala

rotile – suport cu doua roti pentru plug

scumpină – liliac

sloi – mancare din intestine de oaie tocate si pastrate reci in seu de oaie

stobor – marginea unei fantani din lemn, piatra sau beton

stelaj – raft

strujac – saltea umpluta cu panuse de porumb

şcărpeŃi – papuci de casa, impletiti din lana

11
şcătulcă – cutie

şpeargă – sfoară

şpor – soba

ştrimfi – ciorapi din lana

târn – matura din nuiele

târnaŃ - coridor deschis, pridvor, cerdac

tintă – cerneala

tucă – tata

Ńol – patura ingusta, tesuta din lana

vechăl – ceas

vraniŃă – poarta din bare de lemn sau din scanduri

zdremŃar – pres din zdrente, tesut la razboi

Acest mic dictionar a fost realizat

cu sprijinul si prin bunavointa
Fam. Vasile Muntean.

12
 Ct
t
Co ţ
In apropiere de manastirea Suseni, de cealalta parte a vaii Rausorului, pe varful unei
coline de 720 de metri, se inalta maiestos ruinele Cetatii Colt. Ascunsa printre arbori
si vegetatie, cetatea dezvaluie privirii doar varfurile turnurilor care strajuiesc
imprejurimile, tainuind intamplari petrecute de-a lungul secolelor si istorii despre
oameni din alte vremuri. Dintre acestea, unele, reale sau imaginate, au ramas in cultura
universala prin scrierile lui Jules Verne.

Ipoteza conform careia Jules Verne a folosit Cetatea de Colt drept model pentru
romanul sau „Castelul din Carpati”, provine din uluitoarele asemanari dintre locurile si
numele prezentate in roman si realitatile zonei. Astfel , in roman, capetenia satului se
numea jupinul Koltz, ca si numele cetatii, iar numele personajul Patak se traduce
Rausor , din limba maghiara, limba folosita in acea perioada in Transilvania ocupata
de imperiul Austo-Ungar. Rausor este numele raului care trece prin imediata
vecinatate a Cetatii de Colt. Podisul cu care se invecineaza castelul din roman, se
numeste Orgall, pe care foarte usor l-am putea asemui cu Gorgan, un loc cunoscut
langa pasul Vulcan, in apropierea Cetatii de Colt. Invatatorul satului se cheama
Hermod, care ne duce cu gandul la Homorod, satul de bastina al Luizei Teutch,
ultima iubire secreta a scriitorului Jules Verne.

13
In roman, Jules Verne aduce si elemente de mitologie nordica, subtil criptate, legand
astfel taramul misterios al zeilor nordici,Walhalla de Valahia Transalpina. Putem
afirma aceste lucruri comparand numele ciobanului Frig, cel care converseaza cu
plantele, sta de vorba cu stelele si prevesteste distrugerea castelului din roman, cu
numele Zeitei Frigg sau Frigga din mitologia nordica, cea care avea darul profetiei;
numele invatatorul Hermod din roman cu numele fiului zeitei Frigg, Hermodr,
inteleptul, dar si numele podisului Orgall, anagrama numelui greco-slav Gal-gor sau
Muntele Alb, asa cum se vede muntele Retezat din Cetatea de Colt.
Descrierea locurilor, numele personajelor, felul de a fi al oamenilor, sunetul padurii, al
apelor, misterul si maretia muntelui care tine peumarul sau ascutit Cetatea Colt asa
cum le-a descris Jules Verne arata ca el a fost aici, singur, sau insotit de cineva si nu ar
fi putut sa descopere aceste amanunte, decat trecand prin aceste meleaguri.

Misterioasa cetate, construita in secolul 14 de catre familia Candea, ne indeamna sa

o descoperim. Drumul ne duce prin padure, pe alei serpuite si santuri sapate de ape
printre copaci si desisuri.
Dupa circa 30 de minute de urcus ajungem la zidurile cetatii construite pe panta
abrupta ce se inalta din vale.
Intrarea in cetate se face prin poarta asezata in partea de nord, marginita de ziduri
impozante din piatra de stanca, inalte de 6-7 metri. Forma cetatii este aproximativ
triunghiulara, planul ei fiind determinat de suprafata si configuratia stancii pe care a
fost zidita. Doua dintre laturi, la nord si la sud, sunt construite din ziduri de aparare
14
puternice, prevazute cu turnuri si inalte de aproximativ 7-8 metri. Fiind marginita de
prapastia ce coboara abrupt spre vale, cea de a treia latura este lipsita de ziduri,
intrucat pe aceasta parte nu exista nicio cale de acces catre cetate.
De aici panorama care se infatiseaza privirii este fermecatoare. Spre Sud valea
Rausorului se unduieste printre dealuri pana spre centrul muntilor Retezat ale caror
varfuri inzapezite se zaresc in departare. Spre Vest se afla manastirea Suseni, iar
spre Nord se deschide larg valea Hategului, gazduind casele satelor din imprejurimi:
Rau-de Mori, Clopotiva, Breazova, Pesteana.

In interiorul zidurilor se afla o curte mica, un turn patrat cu doua etaje si doua camere
de locuit, destinate garzii cetatii. Celelalte turnuri erau si ele etajate, fiind impartite in
camere de locuit, incaperi destinate aparatorilor si locuri de depozitare. Zidurile mai
pastreaza inca pe alocuri urme de tencuiala, insa acoperisul si partea superioara a
constructiei au fost naruite de trecerea timpului si intemperiile naturii. Nu mai exista
nici podul de lemn prin care se permitea sau se oprea accesul spre poarta si in
interiorul cetatii.

E destul de greu urcusul prin albia secata a unui parau, ghidandu-te doar dupa
marcajul albastru si dupa un indicator care pare ratacit in mijlocul padurii, dar cand
ajungi sus realizezica fiecare minut s-a meritat. Privelistea este minunata, iar cetatea
parca te asteapta sa o vizitezi si parca te roaga sa spui si altora ca
e acolo si ca nu trebuie uitatata, ca vrea sa traiasca din nou vremuri de glorie si sa
povesteasca tuturor istoria acelor locuri!

15
Conservare:
Cetatea nu este intretinuta sau renovata, nu are cai de acces sigure, iar drumul spre
cetate urca din satul Suseni pe o carare si pe albia secata a unui parau. Zidurile
cetatii rezista intemperiilor, insa distrugerea lor se datoreaza in special turistilor.
Cetatea prezinta pericol pentru vizitatori datorita prapastiei care se deschide in
partea de vest, locul nefiind amenajat, asigurat sau cel putin semnalizat ca fiind cu grad
de risc de alunecare.

Cetatea poate fi amenajata si introdusa in

circuitul turistic, reprezentant un punct de
atractie datorita localizarii si istoriei sale, dar si
datorita promovarii prin romanul lui Jules Verne.

16
 MăăSt
r

SuS

B
Sr

Mă
Asezata pe panta nu foarte inalta a dealului ce se inalta la stanga vaii Rausorului, la
poalele Muntelui Retezat, biserica manastirii Colt din satul Suseni a fost inaltata in
secolul 14 de familia Candea, devenita ulteriror Kendeffy, ca resedinta cneziala.
Monument unic in arhitectura romaneasca, manastirea ortodoxa avea si rol de cetate
de aparare, acesta fiind rostul turnului prevazut cu doua contra-forturi si inaltat
deasupra altarului spre rasarit, unde panta colinei era usor accesibila. Construita din
piatra bruta, manastirea este impartita in doua incaperi dreptunghiulare – una mai mare
care reprezinta nava bisericii iar cea mai mica formeaza altarul deasupra caruia se afla
turnul de forma patrata cu acoperis piramidal din piatra. Folosit pentru aparare, turnul
avea in interior trei incaperi, dintre care cele doua de sus adaposteau chiliile
calugarilor manastirii. Intrarea a fost realizata pe latura din partea dinspre nord,
intrucat accesul pe celelalte laturi este dificil de realizat. Pe peretii interiori se mai
pastreaza inca fresce din valorosul ansamblu mural, realizat in jurul anului 1350 de
pictorul Stefan, cel care a pictat si Bisericile din Ostrov si Densus.

17
Ca marturie a activitatii monahale de aici ne-a ramas una dintre cele mai frumoase
ferecaturi in argint pentru o evanghelie, cu inscriptie dedicatoare pentru manastirea
Neamt, executata de calugarii Manastirii Colt, cunoscatori ai scrisului elegant inspirat
din literele inscriptiilor romane, lucrare platita in anul 1448 de cneazul Latzcu Candea.
Incepand din sec 15 manastirea a fost ingrijita de cativa calugari sihastri care s-au
asezat aici si au intemeiat o mica asezare monahala, pana cand, in prima jumatate a sec
17, calvinii i-au izgonit pe calugari din manastire. Dupa ce pustnicii au fost alungati,
manastirea incepe sa se degradeze, ajungand in paragina.

Localnicii din zona isi amintesc ca in perioada comunista, monumentul a ajuns intr-o
totala stare de degradare, acoperisul si o parte din ziduri s-au surpat, iar din
constructie a ramas doar locul altarului si turnul de deasupra, loc ce era folosit ca si
adapost pentru vite.

Astazi, omul care prezinta vizitatorilor biserica manastirii, Gruita, povesteste cu

bucurie despre renovarea bisericii, despre parintele Daniel, cel care s-a retras in
munte dupa ce a vazut biserica ridicata din nou si despre vremurile copilariei sale, cand
oamenii isi pasteau oile si caprele chiar in interiorul bisericii, acolo unde acum se
gasesc reproduceri ale scaunelor cnejilor care au ctitorit manastirea.

18
In anul 1995 monumentul a fost restaurat, s-au inaltat zidurile, a fost construit
acoperisul, manastirea devenind schit de calugari de rit ortodoxsi avand hramul
„Duminica tuturor sfintilor”. A fost intemeiata de asemenea si o asezare de chilii
pentru monahi, iar pentru accesul la cladirea manastirii care se afla pe o colina cu o
altitudine de 60 de metri, a fost construita o scara de beton.
Ajungand in acesta parte a Tarii Hategului atat de bogata in vestigii si monumente
istorice, esti fascinat de manastirea care se inalta semeata pe o colina, strajuita parca
de Cetatea Colt aflata pe o culme paralela, despartite de firul de apa al Paraului
Rausor. Lasand in urma zgomotul si agitatia oraselor, intri intr-o alta lume, unde timpul
curge parca mai incet, viata este traita in tihna, iar oamenii iti vorbesc cu o voce calma si
domoala. Desi asezarea ei nu este departe de sosea, manastirea Colt te impresoara
cu linistea care domneste in jur, iar aspectul sau, atat cel exterior cat si cel interior, cu
zidurile recladite si picturile aproape sterse povestesc parca pagini incarcate de o
istorie tumultoasa.

Conservare:
Biserica este renovata, insa are nevoie de finisaje interioare si de restaurarea
adecvata a resturilor de pictura murala. Fiind o biserica functionala, este vizitata, insa
necesita amenajare de locuri de parcare si facilitati pentru turisti.

19
 B
Sr

DSuş
DSuş

La cca 13 km de orasul Hateg, in satul Densus se afla o biserica de piatra, monument

istoric unic in lume prin forma, stilul arhitectonic, asezarea sa si pictura murala.
Aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane – Ulpia Traiana
Sarmizegetusa, biserica a facut si face inca obiectul multor controverse legate de
originea si perioada in care a fost construita. Unii au considerat ca la inceput biserica
a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis in timpul razboaielor
dacice; altii erau de parere ca a fost un templu roman al zeului Marte. In ipoteza cea
mai probabila in care aceasta dateaza din sec II, fiind construita pe fundamentul unui
templu roman este, in acest caz, cea mai veche biserica din Europa,
Controversele legate de datarea monumentului nu fac decat sa sporeasca farmecul
locului prin aura de mister pe care i-o confera.

20
Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in sec XVI iar istoricul de arta
Vataseanu, in ultimul sfert al sec XIII. Totusi, in secolul al XIII-lea mai multe acte
papale au cerut suprimarea libertatii de cult a ortodocsilor in tarile stapinite de
catolici. Ca urmare, in cea mai mare parte a evului mediu romanii din Transilvania nu au
avut dreptul sa-si ridice biserici de piatra, ci numai de lemn. Astfel se presupune ca
biserica a suferit mari modificari in special la sf sec XIII, ca urmare a intrventiei familiei
cneziale Manjina, in 1443 fiind pictata de un anume Stefan, primul pictor muralist
roman al carui nume a ajuns pina azi.

Pictura murala este unica in lume si a fost restaurata abia in anul 2005. Exista aici un
Dumnezeu in chip de sacerdot dac care ne arata imaginea oamenilor despre divinitate,
apropierea divinitatii de viata de zi cu zi , legatura dintre spiritual si viata cotidiana.
Reprezentarea Sf. Bartolomeu purtandu-si pielea pe un bat si reprezentarea Sf.
Marina biciuind diavolul, singurele de acest fel din lume, ne vorbesc despre
principalele subiecte ale credintei – curajul, sacrificiul, dreptatea si puterea spirituala,
atat a barbatilor cat si a femeilor.

21
Atunci cand vorbesc despre pictura din biserica, localnicii spun ca ochii sfintilor au
fost scosi, in perioada navalirilor popoarelor migratoare, pentru ca privirea lor sa nu ii
urmareasca pe navalitori.

Biserica de la Densus are o clopotnita cu acoperis de piatra. Pe acoperis, in zona

altarului, sint doi lei de piatra. O buna parte din materialul de constructie provine din
ruinele orasului roman Ulpia Traiana, aflat in apropiere. Au fost folosite arhitrave,
praguri, altare votive, coloane si capiteluri. In sec XIV-XV au fost adaugate incaperi
anexe pe latura sudica si o tinda in partea vestica

Biserica a fost restaurata in perioada 2003-2005 cu fonduri oferite de Ambasada

Statelor Unite ale Americii prin Excelenta sa Ambasadorul Michael Guest, in
prezent fiind deschisa vizitarii, atat ca monument istoric cat si ca lacas de cult.

22
In literatura:

Aron Densusianu prezinta turnul bisericii, asezat pe pilastri, drept un horn, intre
pilastri pe care se rezema turnul fiind arse victimele ce se sacrificau. El remarca
inscriptiile aflate pe monumentele romane pe care se rezema turnul, unele intregi, altele
fragmentare. Padimentul bisericii e din „lespezi si caramizi antice”. Sunt remarcati si cei
doi lei funerari de pe acoperis, precum si ferestrele realizate din pietre aduse de la
Ulpia Traiana.
Densusianu leaga construirea bisericii de inmormantarea generalului roman Longinus,
ucis de catre regele dac Decebal si care a fost inmormantat aici. Prezentarea bisericii
de la Densus ca mausoleu al generalului Longinus a fost frecvent vehiculata in secolul
trecut.

„La Densus – scrie George Baritiu – sa calatorim patrioti buni si toti adevarati
romani! Aici sa ne facem hagii asupra cenusii mai marilor nostri; aici sa aflam cel mai
intreg monument din cate ne-au mai ramas in tot cuprinsul Daciei de la domnitorii lumei
pana astazi, ca sa cunoastem si in fapta marimea lor. Biserica aceea cladita de mana
de romani a carei boltitura rotunda fara coperis asezata pe patru stalpi ce stau in
mijloc, paretii ei intunecati de fumul arderilor, care se ridica odinioara in cinstea
dumnezeilor, stalpii acei plini de inscriptii si epitafuri asupra urnelor unde se asezase
cenusa stramosilor, aceste sunt care ne soptesc noua aducandu-ne aminte cu cata
sfiala se cuvine sa calcam pe acel loc cu atata sange eroicesc udat si de atatea fapte
ale marinimiei sfintit (In subsol, Baritiu lamureste: „biserica acea romana astazi e
crestineasca a romanilor”).

Nicolae Iorga – „Intr-un fald de vale cauti Dansusul. Un stalp in cele trei culori ale
Ungariei da singur numele oficial „Demsus”. Aici nu mai este deprindrea numirilor in
doua si trei limbi. Si, daca mai cerctezi prin sate, afli ca notarul din casa cea frumoasa e
ungur, precum in multe locuri pana la Sarmizegetusa lui Decebal… Dansusul are o
scoala cu cerdacuri sindilite, care va fi fost o curte de „domni”… Nu lipseste nici
carciuma evreului, care se atine la marginea drumului… Pe ulcioarele straine intre
garduri vii se grabesc in urma trasaturii ciobanasi si ciobanite cu fetele albe, subtiri. In
23
curtile de pruni si dinaintea usilor vezi femei voinice care culeg sau torc… Ele poarta
pe crestetul capului doua cornite de lemn, aplecate spre ceafa, deasupra carora, cand
ies prin vecini sau pleaca la drum, isi astern marea invelitoare alba.

Iorga observa „monstruoasa si grosolana gramadire de bolnavi si de pietre romane…,

stalpi strambi, lespezi de morminte”. In intunericul din biserica, omul se trezeste sub un
„horn razimat pe patru stalpi de bolovani naruiti, in care sunt prinse mai multe pietre cu
inscriptii”, pe una din ele putandu-se citi numele de Longinus, ceea ce ii aminteste lui
Iorga de „acel nobil prieten al lui Traian si viteaz ostas al Romei, care a pierit prin
tradare in ajunul caderii naprasnice a regatului dacilor”. Privind icoanele vechi, in
contrast cu „biata catapeteasma stangace, pe care a lucrat-o popa Simion zugravul la
1789”, le dateaza in secolul al XVI-lea.
„O biserica de piatra… n-au putut-o inalta, din saracia lor lucie, satenii nostri, carora
nici nu li s-ar fi ingaduit pe acele timpuri ale iobagiei sa-si faca o astfel de cetate.
Ctitorul trebuia sa fi fost un boier mare de „dincolo”, un domn sau un neam domnesc,
pribeag din aceleasi parti libere ale Tarii Romanesti. Si el trebuie sa fi sfarsit lacasul
de inchinare pe acel timp de la 1500 la 1550, cand se zugraveau astfel de chipuri si
cand impodobirea prin chenare rosii de caramida in zigzag intra in obiceiurile
mestesugului de a cladi al romanilor. Pe atunci…, aceasta Tara a Hategului adapostea
pe fata instrainata a unui domn romanesc, mort in lupta pentru stapanire, pe Zamfira
lui Moise Voda, care s-a maritat de trei ori, pana la batranete, dupa nemesi unguri”.
„Si trebuia ca aici sa fi fost monumentul pus de Traian intru amintirea prietenului sau
Longin. Si pe cand Sarmizegetusa lui Traian si Decebal s-a prefacut in pulbere
pradata de cine a voit, acest lacas al ramasitelor lui Longin ar fi ramas aproape
neatins, pastrat pana astazi in aceasta forma ocrotitoare a religiei crestine, imbalsamat
in farmecul neinvins al legii noua”.

Conservare:
Biserica este renovata si este vizitata, insa necesita amenajare de facilitati pentru
turisti.

24
 U p

Tr



S
r
ZtuS

In SV depresiunii Hateg, la poalele de NE ale m-tilor Tarcu si cele de SE ale m-
tilor Poiana Ruscai, pe cursul superior al raului Breazova, in zona pasului Portile de
Fier a Transilvaniei, prin care se asigura legaturile cu Banatul, este teritoriul unde au
fost descoperite vestigiile orasului roman cu rang de colonie, intemeiat in anii 108-110
de catre Decimus Terentius Scaurianus in numele imparatului Traian, pe locul unde
existase tabara Legiunii a V-a Macedonica, imediat dupa victoria armatelor romane
asupra dacilor si constituirea provinciei romane Dacia.

In timpul domniei imparatului Hadrian orasul primeste si numele de Sarmizegetusa,

purtat de capitala Regatului dac al lui Decebal, situata la 40 km est de noua ctitorie,
iar din 222 pana la 235 va purta si epitetul de metropolis
Era un oras populat de veterani ai razboaielor dacice si a primit la intemeiere rangul
de colonia iar locuitorii ei beneficiau de ius italicum
Cu o suprafata de cca 30 ha si o populatie de 20-25 mii locuitori, puternic fortificata,
Ulpia Traiana Sarmiyegetusa a fost in sec II-III centrul politic, administrativ religios al
provinciei Dacia.

25
Semnificatia numelui nu se cunoaste cu exactitate, o ipoteza ar fi ca numele se
compune din 2 elemente de baza: zermi (stanca, inaltime) si zeget (palisada, gard,
cetate), insemnand „Cetatea de pe stanca”, „Cetatea inalta”
Cu timpul numele orasului roman intemeiat de Traian se simplifica in acela de Colonia
Sarmizegetusa.

Ruinele orasului roman se extind pe cca 1500 m lungime si 1000 m latime

Initial orasul a avut forma de patrulater – 600 m*540 m – inconjurat de un puternic zid
de incinta, inalt de cca 5 m, ce inchidea o suprafata de cca 33 ha, strajuit de turnuri
circulare la colturi, la capatul celor 2 strazi ale orasului aflandu-se portile.

Printre cele mai interesante descoperiri se numara: numeroase medalioane, fibule,

ceramica si sticlarie, statuile votive ale lui Jupiter si Higeea, ale Dianei, capul unei
statui de bronz reprezentand pe imp Traian, busturi ale lui Marte, Minerva, dar si,
foarte interesant, statui ale Cavalerilor Danubieni si reliefuri ale Cavalerului Trac,
identificat ca fiind prima zeitate dacica, Derzelas.

26
Vestigiile descoperite confirma faptul ca asezarea a continuat sa existe si dupa
abandonarea provinciei Dacia de catre romani, pana in cursul secolului IV.

Maretia, grandoarea acestui oras o putem doar banui dupa marimea urbei si dupa
institutiile prezente aici, iar o realizare remarcabila a administratiei de atunci ne da si
masura implicarii romane in provincia de la marginea imperiului, acea Uniune
Europeana a antichitatii – cei 150 de Km de sosea construiti in 3 ani – drumul care
lega malurile Dunarii de Ulpia Traiana Sarmizegetusa si care mai apoi pleca spre
minele de aur din Muntii Apuseni dar si spre cetatile dacice din Muntii Sureanu.

27
 Ct
t

Mă
Mă ă
ş

şt

Pe drumul care urca spre Parcul National Retezat, aproape de sediul Administratiei
Parcului National, in localitatea Malaiesti, se gaseste turnul de aparare sau Cetatea
Malaiesti.

Ridicat de cnejii din Salasu de Sus, cu rol principal de refugiu, turnul se pastreaza si
astazi, mandru si drept, ca o marturie a vremurilor demul apuse.
Situata pe un platou dintre doua vai la marginea nordica a satului, spre munte,
fortificatia a fost construita in jurul anului 1400 si cuprindea initial un turn-locuinta,
care avea latura de aprox. 7 m si o inaltime de 14-15 m (parter si 4 etaje). In jurul
turnului-locuinta s-a executat la mijlocul sec 15 o curtina de plan circular.

28
Exista si aici legende cu comori, ca si in multe alte locuri din Tara Hategului.
Povestirile din batrani spun ca aici isi ascundeau cnejii familiile si averile in timpul
navalirilor tatare si otomane si ca sub turn se afla o grota in care erau depozitate
obiectele de valoare.
Se spune ca la momentul unui asediu al turnului intrarea grotei a fost blocata si
astupata definitiv si ca acele comori asteapta si astazi pe cineva care sa le scoata la
lumina.

29
 B
Sr


 S
Sptru

Biserica ortodoxa cu hramul Sf. Gheorghe, din Sanpetru , este o ctitorie cneziala de
dimensiuni mici, cladita din piatra in secolele XIII - XIV. Exista putine scrieri publice
referitoare la aceasta biserica, majoritatea documentelor bisericesti care fac referire la
monument fiind pastrate in biblioteca seminarului teologic de la Sibiu. Cert este
faptul ca reprezinta o valoare de patrimoniu care a atras atentia marelui istoric roman
Nicolae Iorga. El a vizitat aceste locuri in anul 1940, cu doua luni inainte sa fie
asasinat si a studiat indeaproape vestigiile istorice. Din pacate nu a mai reusit sa ne
transmita toate descoperirile sale, care, poate ne-ar fi oferit si alte informatii despre
aceasta biserica.

30
Biserica „Sf.Gheorghe" din sec. XIII-XIV se numara printre cele mai vechi
monumente romanesti de zid pastrate in Transilvania. Are plan dreptunghiular, cu
pinion triunghiular pe fatada vestica, cu absida patrata boltita in cruce. Pictura murala
de sub tencuiala, partial restaurata, necesita renovare si conservare. Pe piatra romana
aflata incastrata in zidul vestic se poate descifra o inscriptie care face referire la zeul
padurilor – Deus Silvanus.
Aceasta biserica, prin forma ei atipica, initiala si de dupa restaurarea inceputa in anii ‘
90, insa nefinalizata, respectiv fara turla, dar si prin intrarea sa aflata pe latura sudica,
se presupune a fi cladita pe ramasitele unui templu precrestin. Astazi biserica a ramas
aproape la starea de nefunctionalitate, fiind folosita provizoriu, pana la constructia
noii biserici din localitate.Pana in anii 2000, pe fatada de vest se afla incastrat un bust
de statuie romana, care a fost furat, locul lui fiind acoperit cu ciment.

Relevam consemnarea in istoria culturii nostre a numelui copistului acestor locuri, Ioan
Romanul, care a scris la Sanpetru, in anul 1620, cartea populara „Alexandria”, un
„Rojdanic” sau carte de prevestire, si cartea moralizatoare „Fiore di virtu” (Floarea
darurilor). Insemnarea lasata de copistul hategan ne spune ca; „adeca eu mult gresit si
ticalos Popa Ioan din Sanpetru am scris aceasta carte ce se cheama Alixandrie si ma
ustenii cat putui si o am scris sa se ceteasca si sa socoteasca bine ce este imparatia
cestii lumi desarte si mangaioasa… meseata ciresar sa incepu in cincisprezece zile si sa
sfrasi in luna lui august patru zile, valeat 7128, 1620, in zilele lui Bethlem Gabor craiu,
scris in satul care se cheama Sanpetru”.

31
Foarte important de mentionat, localitatea Sanpetru este locul in care au fost
descoperite fosile de paleofauna reptiliana, respectiv specii de dinozauri pitici,
crocodili, testoase, existand aici si un sit paleontologic, ceea ce face din aceasta
asezare nucleul Geoparcului Dinozaurilor din Tara Hategului.

32
 B
Sr


 Stă
Stăăr

-
r

-Or 

Biserica reformata din comuna Santamaria Orlea, care a fost odinioara ortodoxa,
ridicata in piatra de cnejii din familia Cande la sfarsitul sec. XIII, in stil romantic este
alcatuita dintr-o nava dreptunghiulara, cu turn decrosat pe fatada de vest, tribuna de
lemn pe stalpi de zid la vest, precum si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri.
Impreuna cu castelul familiei nobiliare Kendeffy, fosta Cande, este unul dintre
punctele de referinta ale localitatii. In interior se gaseste un ansamblu de pictura
murala, de o valoare exceptionala, ce a fost realizata in trei etape succesive: prima
etapa este chiar din timpul construirii bisericii; a doua etapa o reprezinta opera unui
pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, datata, printr-o inscriptie
fragmentara, la 1311, iar a treia etapa este reprezentata de picturile din altar si de cele
de pe peretii de sub tribuna, realizate, se pare, atat de un pictor local, cat si de un
pictor peregrin, de formatie occidentala, datand probabil din perioada anilor 1400.

33
In biserica de la Santamaria Orlea, in secolul 17 se scrie o pagina a istoriei cartii
manuscrise. Astfel, in anul 1697, Ioan Viski, copist roman din Santamarie traduce
„Psaltirea romano-calvina”. Aceasta completeaza traducerile romanesti ale
mitropolitului Moldovei, Dosoftei, si ale diplomatului brasovean in Tara Romaneasca,
Teodor Corbea.
In insemnarea copistului celor 150 de psalmi sta scris: ”Am inceput a-i scrie in comuna
Santamarie .... la 1697, ziua 12 august dimineata, Viski Ioan cu propria mana”.

Aron Densusianu relateaza despre Santamaria Orlea: „admiraram din nou inaltimea
pe varful careia se afla ruinele unui turn de paza; un coltiu de mur mai sta si astazi in
sus. Acest pisc se numesce Orlea, din care cauza unii pretind ca acest turn l-ar fi
ridicat Orole, regele dacilor”.

Datorita istoriei zonei se presupune ca numele Orlea s-a pastrat inca din perioada
dacica, fiind probabil o varianta a numelui Orole sau Orolea. Istoria ne povesteste
despre un rege dac, localizat in Transilvania, Oroles sau Vulturul, care, in urma unei
infrangeri in fata bastarnilor, o populatie razboinica de origine germana, si-a pedepsit
razboinicii sa doarma la picioarele femeilor lor si sa presteze in gospodarie muncile pe
care ele le desfasurau de obicei. Fiind o pedeapsa rusinoasa, niciodata din acel
moment dacii lui Oroles nu au mai fost invinsi in batalie.
Plecand de la aceasta ipoteza, a cuvantului dacic, care se regaseste si in numele altor
sate din zona, mai putem face legatura cu turnul de aparare de pe dealul din
apropierea localitatii, turn vizibil din toate satele Tarii Hategului, dar si din cetatile
regilor daci din muntii Sureanu. Acest turn a fost construit cu scopul de a semnaliza
prin focuri aprinse in interiorul sau, prezenta in zona a navalitorilor, fiind asezat intr-un
loc greu accesibil, un adevarat cuib de vulturi, iar asa cum se presupune, cuvantul vultur
in limba daca era Orole.

34
 B
Sr


 Pş
Pşt


Satul Pesteana are multe obiective de atractie turistica, despre care se stiu foarte
putine lucruri. Aici se gaseste o mlastina, numita de sateni „Taul fara fund”, mlastina
care adaposteste o planta carnivora – Drosera Rotundifolia sau „roua cerului”. Tot
aici se afla un tumul, cunoscut sub numele de „Movila Magureaua” unde se spune ca o
multime de osteni daci sunt ingropati cu tot cu cai si, mai adanc, se afla ascunzisul unei
comori.

In Pesteana, in urma unor sapaturi facute in 1982, au fost descoperite oseminte de

sfinti, neingalbenite de timp si frumos mirositoare. Mai gasim aici si un muzeu al satului
hategan si un conac boieresc, dar si o biserica ortodoxa, ctitorie a cnejilor romani
Totu si Balc, ridicata pe temelia unei constructii dacice.

Biserica "Sf.Ilie", este una dintre cele mai vechi biserici romanesti de zid din sudul
Transilvaniei. Sub pojghita subtire a varului, la temelia zidirii se observa pietre dacice,
dar si basoreliefuri cu frunze stilizate de dafin si de maslin, resturi de cuvinte latine si
tot ce a mai ramas din epitaful scris candva la capataiul unui general roman - Severus.
Satenii au zugravit-o la un moment dat cu var, acoperind toate pietrele dacice si
romane. Manati de cele mai bune intentii, oamenii au sters astfel ceea ce era mai
frumos: vechimea.

Fundatia bisericii este dacica, la fel ca si cele 58 de trepte ce duc in clopotnita. In

interior se afla icoana Sfantului Gheorghe, la care un istoric italian a descoperit ca
sulita si balaurul au fost adaugate ulterior si ca pe piatra zidului, de fapt, este
reprezentat, misteriosul Cavaler trac al culturii pre-crestine, prima zeitate dacica –
Derzelas.

35
In proiectul de fata ne-am indreptat atentia spre biserica protestanta din Pesteana.
Aceasta pare un rest de cetate, cu ziduri de aparare in spate si firide lunguiete pentru
lancieri si arcasi. Cu turla dreapta si foisor taranesc din lemn, i se spune "biserica
ungureasca" si, in ciuda aparentelor, nu e parasita. In sat mai exista doua familii
protestante pentru care uneori se mai tin slujbe.

Cimitirul bisericii este plin de pietre funerare

de pe vremea romanilor, cu inscrisuri latine si
basoreliefuri greu de explicat: un cal, un plug
arhaic, o tolba cu sageti.

Biserica a fost ridicata in stilul inconfundabil

al bisericilor taranesti din Hateg.
In timpul luptelor cu turcii de pe vremea lui
Iancu de Hunedoara, zidurile bisericii s-au opus
inaintarii otomane, gazduind refugiatii.
Din pacate, biserica nu a fost renovata,
iar clopotul ei, cel mai mare si mai rasunator
din Tara Hategului, dupa cum spun localnicii,
rasuna acum intr-o biserica noua din judetul
Covasna.

36
 Co
u Brt! ot

Inainte de intra in posesia generalului Berthelot, cladirea a apartinut familiei nobiliare

Nopcsa, o familie de nobili romani, Nopchia sau Noapte, maghiarizati, din tara
Hategului. La mijlocul secolului al 19 lea Laszlo sau Vasile Nopcsa s-a declarat
roman fapta pentru care a fost pedepsit cu confiscarea averii.El s-a refugiat in acest
conac, traind o viata plina de mister. Prozatorul maghiar Jokai Morr il descrie in
romanul „Sarmanii bogati” ca fiind „Fata neagra” sau baronul Hatzegy, un haiduc
care organiza la conac baluri unde invita aristocratia din zona pentru ca noaptea, la
intoarcerea de la sindrofie sa-i jefuiasca. Ultimul descendent din familia nobilara,
Franz von Nopcsa, om de stiinta, autor a 150 de lucrari stiintifice, paleontolog, unul
dintre fondatorii paleobilogiei, cel care a descoperit primele fosile de dinozauri pitici
din Tara Hategului, dintre care unele ii poarta numele, nu a avut urmasi. Preocupat de
albanologie ca urmare a interesului pentru scrierile autorului german Karl May, a fost
la un moment dat foarte aproape de a deveni regele Albaniei.
37
Generalul Berthelot nu a beneficiat de produsele si veniturile obtinute pe domeniul
sau de aici, hotarand sa le directioneze in selectarea si formarea unor tineri merituosi
din Tara Hategului in cariera militara. Acestia erau trimisi la studii in Franta,
intorcandu-se in Romania ca ofiteri cu pregatire superioara. Generalul era un
personaj simpatizat si iubit de localnici, care, datorita dimensiunilor sale, dar si pentru
ca nu puteau sa ii pronunte numele, il numeau „generalul Burtalau”.

Conacul Berthelot se afla astazi intr-un stadiu

avansat de degradare. O ruina care se descompune
in fiecare zi este tot ce a mai ramas din mostenirea
familiei Nopcsa si a generalului Berthelot.

Cladirea candva impozanta, aflata in custodia Academiei Romane, asteapta sa fie

renovata, iar salile sale sa straluceasca din nou povestind vizitatorilor istoria
proprietarilor sai de odinioara.

38
 Curt
Z
or Crş
Crş 

Să
ş

şu  SuS

Curtea cneziala de la Salasu de Sus a fost ridicata la sfarsitul secolului 14 de catre

cnezul Iaroslav din familia Candrestilor, nume devenit ulterior, prin maghiarizare,
Kenderessy. Aceasta familie cneziala se inrudea cu familia Candea de la Rau de
Mori, ctitorii Cetatii de Colt.

Astazi se mai pastreaza la Salasu de Sus ruinele curtii fortificate, zidita din piatra,
avand un plan dreptunghiular si intarita cu turnuri patrate la colturi. Aceasta incinta
adapostea casa familiei cneazului si biserica-paraclis. In ultima perioada in care
aceasta curte a avut locuitori, a apartinut familiei Mara, descendenti ai neamului
Candrestilor. Cealalta ramura descendenta, familia Saracin, a ridicat, din ratiuni
lesne de inteles in acea perioada a navalirilor tatare si otomane, turnul de aparare de la
Malaiesti, nu departe de Salasu de Sus.

39
Potrivit numeroaselor descoperiri arheologice facute in aceasta zona, Salasu de Sus
prezinta o istorie multimilenara. Exista dovezi importante din epoca Neoliticului, a
comunei primitive – respectiv o multitudine de obiecte din piatra cioplita si sculptata.
Din perioada dominatiei romane exista vestigii precum caramida, o statuie
reprezentandu-l pe Hercule, oale si monumente funerare.

Primul document istoric care certifica existenta locului este din anul 1360. Numele de
comuna – Salasu de Sus se pare ca inseamna ,,asezare mai putin stabila”, iar in
literatura de specialitate se foloseste expresia ,,resedinta de sezon”.

In Salasu de Sus au fost descoperite doua ulcele de lut datate in perioada regelui
Filip al II al Macedoniei, dar si trei comori continand sute de monede din cupru si din
argint. Prima comoara a fost descoperita in 1935, un tezaur monetar, format din circa
100 monede de tip Radulesti – Hunedoara, cea de-a doua in 1956, un tezaur format
din 111 denari romani republicani, iar cea de-a treia reprezinta un tezaur monetar
medieval.

Oare cate alte comori isi asteapta aici randul pentru a fi descoperite?

Localitatea este celebra prin vestitii „virsli de Salas” – un sortiment de carnaciori

deliciosi care se consuma fierti, facuti in principal din carne de oaie. In Romania exista
doua locuri unde se mai fac virsli – la Salas si la Brad, in muntii Apuseni.

40
E!
p
pro
tu u
Dru pr
 Vrur

Alexandru Cristian Tintea

Radu Stefan

Laura Vesa

Dacian Muntean

Au participat alaturi de noi:

Alexandru Blagovenco

Dana Muntean

Nichita Fedul

Ne-au fost alaturi, in drumul prin vremuri :

Diana, Iulia si Echipa Asociatiei Ovidiu Rom - Maria , Nadia, Simona, Johannes,
Arie, Sorin, Elena, Carmen

Ne-au sprijinit pe parcurs:

Nicolae si Valeria Stoian, Olimpia Udila, Venera Damian, Ovidiu Tentea, Vasile si
Felicia Muntean, Gruita, Dorin, dar si sateni din frumoasa Tara a Hategului, care, la
fel ca multi altii inaintea lor, vor ramane anonimi. Va multumim!

41
 I!
r
De acest proiect, in general si de Tara Hategului in special ma leaga amintirea anilor
copilariei, dar si mormintele inaintasilor mei care se odihnesc acolo. Am ales sa continui
intr-un fel munca unui om, preotul Udila din Densus, care, timp de 30 de ani a vegheat
la pastrarea traditiei, credintelor si valorilor spirituale si materiale, respectiv
monumentele, dintre care unele unice in lume, din acest taram de legenda.

Munca lui, care de altfel a dus mai departe ceea ce alti mari oameni au inceput de-a
lungul timpului, trebuie continuata!

Amintesc doar cateva nume cu rezonanta in istorie si literatura ale celor care s-au
implicat si au iubit Tara Hategului: Aron si Ovid Densusianu, Ion Pop Reteganul,
Nicolae Iorga, George Calinescu, Constantin si Hadrian Daicoviciu, chiar si Jules
Verne.
Munca aceasta care trece peste secole, acest efort de redescoperire, pastrare,
promovare si impartasire cu lumea a minunilor Tarii Hategului, nu se poate opri aici!

Prezentul proiect doar va arata si va vorbeste despre comorile culturale materiale si

imateriale ale Tarii Hategului. Aceasta nu este o lucrare stiintifica, iar ce va
prezentam aici este doar ceea ce am vazut si am simtit trecand pe acolo si citind pagini
din istoria locurilor. Speranta noastra, a celor care am cautat drumul prin vremuri, am
calcat pe urmele istoriei si care aducem aici in fata dumneavoastra mostenirea Tarii
Hategului, este ca maine va veti indrepta pasii spre aceste locuri, veti vedea unde a
inceput istoria romanilor, asa cum o cunoastem astazi, va veti indragosti de ceea ce veti
gasi aici si veti participa la conservarea, pastrarea si promovarea acestor valori
universale!

Va as
astepta
teptam in Tara Hat
Hategului, acolo unde legendele inca
nca tra
traiesc!

Dacian Muntean Presedinte SENS

42
Pentru realizarea materialelor prezentului proiect au fost folosite fotografii ale unor
ilustratii din cartile: „Tara Hategului – Dimensiuni sentimentale” – Horvath Jozsef ,
„Pictura murala din Transilvania” – Vasile Dragut, „Biserica Densus” –
C.S.C.A.S., „Columna lui Traian” – Radu Vulpe.

Acest proiect a fost finantat cu sprijinul Comisiei Europene.

Acest material reflecta doar opinia autorului, iar Comisia Europeana

sau Agentia Nationala nu sunt responsabile pentru niciun mod in care
informatia din acest material poate fi folosita.

43