Sunteți pe pagina 1din 3

Proscomidia sau rânduiala pregătirii darurilor de pâine și vin

Am ales ca în ultimul număr din acest an al revistei să vorbim despre materia


folosită în celebrarea Euharistiei: pâinea și vinul.
Cred că înainte de a explica ritualul propriu-zis al Proscomidiei, adică al
pregătirii și binecuvântării darurilor de pâine (prescură) și vin, ar trebui să răspundem
la următoarea întrebare: de ce pâine și vin? De ce nu se pot aduce alte daruri pentru
Sfânta Jertfă, așa cum se întâmpla în Vechiul Testament?
În primul rând, pentru că Mântuitorul Însuși la Cina cea de Taină, când a
instituit Sfânta Euharistie, a folosit pâine și vin. Iar apoi, pentru că jertfele Legii Vechi
constau atât în cărnuri, animale, cât și diferite roade ale pământului, care sunt folosite
ca hrană nu doar de către om. Pâinea și vinul însă stau la baza existenței umane și
exprimă în modul cel mai clar acest lucru. Pâinea este simbolul cel mai adecvat al
trupului omenesc, iar vinul este simbolul sângelui. Ele sunt obținute numai prin
strădania și priceperea omului, deci necesită efort și pricepere, fiind oarecum
„sfințite” prin truda omului.
Pe de altă parte, pâinea și vinul mai au și o altă simbolistică. Fiind obținute din
atâtea boabe de grâu și din atâția ciorchini de struguri, ele reprezintă comuniunea
spirituală care-i leagă pe membrii Bisericii.
Așa cum spuneam, Proscomidia este ritualul alegerii, pregătirii și
binecuvântării roadelor de pâine și vin pentru Sfânta Euharistie. Cu alte cuvinte, ea
este acțiunea liturgică prin care materia simplă este ridicată la calitatea de Cinstite
Daruri, care, așa cum am văzut în numerele din acest an, sunt sfințite și prefăcute în
Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului Hristos.
Cât privește ritualul Proscomidiei, el începe prin spălarea mâinilor preotului,
act care simbolizează curățenia trupească și sufletească cerută slujitorului înainte de a
intra la slujbă. Lucrul acesta îl arată mai ales rugăciunea pe care o rostește preotul în
timpul spălării: „Spăla-voi între cei nevinovați mâinile mele...”.
Trebuie menționat că, în general, tâlcuitorii Liturghiei atribuie pregătirii
Sfântului Agneț un dublu simbolism. Primul este în legătură cu Nașterea și copilăria
Mântuitorului, iar cel de-al doilea, în legătură cu Patimile și cu moartea Lui. Astfel,
prima prescură din care se scoate Sfântul Agneț, o închipuie pe Sfânta Fecioară din
care s-a născut Domnul Hristos, iar scoaterea Agnețului din prescură simbolizează
întruparea Mântuitorului, venirea Lui în lume. Denumirea Agnețului provine din
grecescul agnos, care înseamnă miel pentru că, prin analogie cu mielul pascal al
iudeilor, Mântuitorul a fost văzut de Isaia proorocul ca un miel de jertfă.
Proscomidiarul sau locul din sfântul altar unde se săvârșește lucrarea
Proscomidiei simbolizează acum locul Nașterii, iar discul pe care se așază Sfântul
Agneț este peștera sau staulul în care s-a născut Domnul. La final, se așază peste
Agneț o steluță, care ne aduce aminte de steaua care i-a călăuzit pe magi. Discul cu
steluța și potirul sunt învelite apoi cu niște acoperăminte speciale, care, la rândul lor,
închipuie scutecele cu care a fost înfășat Pruncul Iisus, iar tămâierea Darurilor este
simbolul darurilor de smirnă și tămâie aduse de magi. După acoperire, Darurile rămân
la Proscomidiar până la Vohodul mare, ceea ce ne arată vremea necunoscută din viața
lui Iisus, petrecută la Nazaret și Capernaum, înainte de ieșirea la propovăduire.
Pe de altă parte, am spus că ritualul pregătirii Sfântului Agneț simbolizează în
cel mai intuitiv mod Patimile și moartea Domnului. Simbolismul acesta este mai
evident, mai ales datorită formulelor sacramentale folosite la Proscomidie. Acum,
Proscomidiarul închipuie Golgota sau locul Răstignirii. Copia sau cuțitul pe care-l
folosește preotul la tăierea prescurii închipuie sulița cu care a fost împuns Domnul în
coasta Sa de către ostaș. Scoaterea Sfântului Agneț din prescură, tăierea lui crucișă și
împungerea lui cu copia sunt imaginea jertfei sângeorase a Domnului, adică
răstignirea Lui pe cruce, iar acoperământul discului și cel al potirului reprezintă
giulgiul în care a fost înfășurat trupul Domnului. Acoperământul mare, care se așază
deasupra lor, este piatra de la gura mormântului, cu care s-a sigilat mormântul. Vinul
și apa turnate în potir simbolizează sângele și apa care au curs din coasta Domnului în
momentul în care a fost împuns cu sulița. Sfântul potir închipuie atât paharul folosit
de Mântuitorul la Cină, cât și vasul cu fiere și oțet care i-a fost dat Domnului pe cruce
în loc de apă. Discul pe care se așază Agnețul reprezintă patul pe care Iosif și Nicodim
au așezat trupul Domnului după coborârea de pe cruce. Tămâierea de la finalul
Proscomidiei simbolizează aromatele cu care a fost uns trupul Mântuitorului înainte
de înmormântare.
Pentru a înțelege Proscomidia, trebuie să privim imaginea de la finalul ei. Vom
vedea că în jurul Sfântului Agneț sunt așezate miridele sau părticelele de pâine scoase
din celelalte prescuri, după cum urmează: cea dintâi este mirida triunghiulară așezată
de-a dreapta Agnețului și o închipuie pe Maica Domnului. În cealaltă parte se află alte
nouă triunghiulețe mai mici, care se scot în cinstea sfinților. Ele sunt împărțite în nouă
cete, după chipul celor nouă cete îngerești. Avem până aici imaginea Bisericii
triumfătoare. La final, cele mai mici miride se scot pentru credincioșii vii și morți,
reprezentându-i astfel pe membrii Bisericii luptătoare.
Cât privește scopul miridelor, el reiese chiar din formulele rostite de preot
atunci când le scoate. Sigur că spațiul nu ne permite să le trecem aici, însă, pe scurt,
cele dintâi se scot întru cinstea și pomenirea sfinților, ceea ce reprezintă cinstirea pe
care o acordăm sfinților, iar cele din urmă se scot pentru pomenirea și iertarea
păcatelor celor vii și a celor morți. Ele sunt o formă a rugăciunii noastre de cerere,
prin care mijlocim mila lui Dumnezeu în favoarea celor pe care-i pomenim.
Trebuie să știm că la finalul Proscomidiei, datorită ritualului săvârșit, Darurile
de pâine și vin aduse de credincioși nu mai sunt pâine și vin obișnuite, ci ele sunt
Daruri afierosite, închinate lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim expresia
Cinstitele Daruri. Totuși, câtă vreme rămân la Proscomidiar, ele nu sunt Trupul și
Sângele Domnului, ci numai o icoană a lor, urmând ca Prefacerea lor în Sfântul Trup
și Sfântul Sânge al Domnului Hristos să aibă loc la momentul rânduit din Sfânta
Liturghie, despre care am vorbit în numerele anterioare.