F -X C h a n ge F -X C h a n ge

PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

TEMA 3

ASPECTE PRIVIND INSTITUȚIILE POLITICE ALE UE

SECȚIUNEA 1

COMISIA EUROPEANĂ

§ 1. Considerații generale

Comisia este o instituție originală, existența ei ilustrând una din deosebirile capitale
dintre Uniune și organizațiile internaționale clasice, prin faptul că este independentă de state,
apărând interesele generale ale Uniunii.
Sediul principal este la Bruxelles, iar anumite servicii ale sale sunt amplasate la
Luxemburg. Comisia are reprezentanțe în statele membre și delegații în multe state terțe.

§ 2. Organizarea Comisiei Europene

A. Componența Comisiei
Comisia e compusă din 28 de membri, cetățeni ai statelor membre, câte unul de fiecare
stat. Tratatul de la Lisabona trebuia să micșoreze numărul acestora la două treimi din numărul
statelor membre, introducând un sistem de rotație între statele membre. Reducerea numărului
de comisari era necesară pentru a face instituția mai eficientă, întrucât supradimensionarea
îngreunează alocarea portofoliilor (nefiind suficiente domenii în care Uniunea deține
competențe substanțiale, apar inevitabil suprapuneri de competențe și disproporții între
portofolii, ceea ce naște rivalități care nu-și prea au locul într-o entitate menită să funcționeze
ca un colectiv). Pe de altă parte, un număr mare de comisari implică și o birocrație pe măsură.
Revizuirea nu a mai intrat în vigoare, în urma deciziei Consiliului European1. Menținerea
numărului de comisari are totuși unele părți pozitive: deciziile Comisiei pot avea o legitimitate
mai mare în ochii cetățenilor din statele membre; pe de altă parte, se ușurează comunicarea cu
statele membre2.
Actualul președinte al Comisiei a găsit o soluție pentru a preveni fragmentarea excesivă
a portofoliilor: vicepreședinții au domenii mai largi de responsabilitate, coordonând activitatea
unor grupuri de comisari. În acest fel însă, atribuțiile vicepreședinților se suprapun peste cele

1
Decizia a fost adoptată în urma respingerii de către irlandezi, prin referendum, a TLisabona. În acest mod
Irlanda a dobândit certitudinea că va avea în continuare un comisar în colegiu. De altfel, deși acceptaseră
TLisabona, și alte state mai mici au sprijinit măsura, întrucât împărtășeau aceeași îngrijorare (și anume faptul că
nu vor mai avea un cetățean membru al Comisiei). Totuși, membrii Comisiei nu reprezintă statele din care provin!
2
Când revine în țara de cetățenie, comisarul comunică mesaje importante din partea Comisiei (care nu se
limitează la domeniul său de responsabilitate), atât la nivel oficial, cât și la nivelul opiniei publice. Dă interviuri
în mass-media, participă la conferințe, simpozioane.

1
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

ale comisarilor.
B. Statutul membrilor Comisiei
Membrii Comisiei sunt aleși pe baza competenței lor generale și a angajamentului lor
față de ideea europeană, dintre personalitățile care prezintă toate garanțiile de independență –
art. 17 (3) par. 2 TUE3.
Comisia își exercită responsabilitățile în deplină independență4. În exercitarea funcției,
comisarilor li se interzice să solicite sau să accepte instrucțiuni din partea unui guvern sau a
oricărui alt organism5. În mod corespunzător, statele se angajează să respecte independența
acestora și să nu-i influențeze în îndeplinirea funcțiilor. S-au semnalat însă unele cazuri de
ingerințe ale guvernelor în activitatea unor comisari numiți de acestea.
Tot în sensul asigurării independenței comisarilor, sunt prevăzute anumite
incompatibilități: pe durata mandatului, membrii Comisiei nu pot exercita nicio altă activitate
profesională, remunerată sau nu.
Comisarii trebuie să se abțină de la orice act incompatibil cu funcțiile lor sau cu
îndeplinirea sarcinilor lor. La preluarea funcției, ei se angajează solemn ca, pe durata
mandatului și după încetarea acestuia, să îndeplinească obligațiile ce rezultă din funcție și mai
ales obligația de onestitate și prudență în acceptarea anumitor poziții sau avantaje, după
încetarea funcției.
În cazul încălcării acestor obligații, Curtea de Justiție, sesizată de Consiliu – ce decide
cu majoritate simplă – sau de Comisie, îl poate destitui pe comisarul în cauză ori îl poate declara
decăzut din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente, în condițiile art. 247 TFUE (v.
infra).

În cazul Édith Cresson, în care fostul comisar era acuzat de favoritism, CJ a statuat că
obligațiile comisarului cuprind datoria de a acționa în deplină independență și în interesul
general al Uniunii, ca și aceea de a respecta cele mai riguroase norme în materie de
comportament. De asemenea, membrii Comisiei trebuie să dea prioritate interesului general al
Uniunii nu numai în raport cu interesele naționale, ci și în raport cu cele personale. Totuși,
pentru condamnarea unui comisar, este nevoie ca încălcarea acestor obligații să atingă un
anumit grad de gravitate6.
În contrapartidă, ei beneficiază de privilegiile prevăzute de Protocolul privind privilegiile
și imunitățile Uniunii Europene.

3
Deși procedura de numire a Comisiei nu mai e, ca în trecut, apanajul exclusiv al statelor membre, acestea
păstrează o mare responsabilitate în desemnarea candidaților potriviți. Este adevărat că pregătirea
comisarilor propuși este evaluată în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, dar acolo considerente
politice (înțelegerea dintre marile grupuri politice, influența pe care o poate avea faptul că propunerea vine de la
un stat important etc.) pot altera filtrul ce ar trebui să contribuie la eliminarea candidaților incompetenți.
4
Repetăm: Membrii Comisiei nu reprezintă țara din care provin. Ca un amănunt, pentru a marca acest
lucru, atunci când vorbesc despre statul de cetățenie, comisarii folosesc expresia: “țara pe care o cunosc cel mai
bine”
5
Evident, Înaltul Reprezentant PESC are un statut diferit, deoarece el este concomitent și vicepreședinte
al Comisiei, și împuternicit al Consiliului.
6
CJCE, 11.07.2006, cauza C-432/04, Comisia c. Edith Cresson.

2
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

C. Mandatul comisarilor
Durata normală a mandatului, care poate fi înnoit, este de cinci ani. Mandatul poate
înceta înainte de termen prin deces, demisie voluntară sau destituire.
Comisarul poate fi destituit de Curtea de Justiție, la cererea Consiliului – ce decide cu
majoritate simplă – sau a Comisiei, când a săvârșit o faptă gravă (așa cum am văzut mai sus),
dar și atunci când nu mai îndeplinește condițiile necesare pentru exercitarea funcției (art. 247
TFUE).
Comisia își mai poate înceta mandatul în mod colectiv, prin demisie colectivă sau în
urma adoptării de către Parlament a unei moțiuni de cenzură. Amintim că, după dezvăluiri
privind neregulile din activitatea unor comisari și a colaboratorilor acestora (printre altele,
scandalul Cresson) și după un raport nefavorabil al unui comitet de experți independenți,
Comisia condusă de Jacques Santer, amenințată de o iminentă moțiune de cenzură, a
demisionat în martie 1999.
Președintele are dreptul de a-i cere unui comisar să demisioneze, iar acesta trebuie să se
conformeze (înainte de TLisabona, trebuia să primească, în prealabil, aprobarea din partea
colegiului)7.
§ 3. Procedura de numire a Comisiei

Procedura a fost revizuită prin TLisabona, într-un mod de natură să sporească influența
Parlamentului. Comisia trebuie acum să primească încrederea Parlamentului.
După consultări, hotărând cu majoritate calificată, Consiliul European propune un
candidat la funcția de președinte al Comisiei ținând seama de alegerile pentru Parlamentul
European. Candidatul este ales de Parlament, cu majoritatea membrilor săi. În cazul în care
acest candidat nu întrunește majoritatea, Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată,
propune, în termen de o lună, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European cu
aceeași procedură.
Până în 2014, Consiliul European se afla în prim plan la numirea președintelui Comisiei. Acum
însă grupurile politice din Parlament au avansat numele propriului candidat la președinția
Comisiei8 anterior alegerilor9, iar acest lucru a redus marja de manevră a Consiliului European. În
2014, după ce PPE a câștigat alegerile (adevărat, la mică distanță față de socialiști), PPE și grupul
socialist au reacționat imediat, propunându-l pe candidatul PPE la președinția Comisiei. Unele
state membre au fost iritate și au încercat să păstreze puterea de propunere la nivelul Consiliului
European, dar au sfârșit prin a recunoaște candidatura lui Juncker (factorul determinant a fost

7
Fostul comisar Édith Cresson a refuzat să demisioneze și acest fapt, corelat cu alte împrejurări, a dus la
demisia întregii Comisii.
8
A intrat în vocabularul european termenul german Spitzenkandidat, care, literal, înseamnă candidatul din
fruntea listei (Spitz = vârf)
9
La recomandarea Comisiei Europene, în 2013 socialiștii europeni au proclamat candidatura lui Martin
Schultz, urmați de liberali și de verzi, ceea ce i-a obligat pe populari să propună și ei un candidat.

3
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

acceptul d-nei Merkel)10. Astfel, Parlamentul a preluat controlul procesului de numire a Comisiei
Europene. Ascendentul Adunării a fost însă pierdut în mare parte prin atitudinea principalelor
grupuri politice la audierile candidaților la funcția de comisar în comisiile parlamentare: ca
urmare a aranjamentului dintre populari și socialiști au trecut și unii candidați nepregătiți. Singura
candidatură respinsă în 2014 a fost din partea liberalilor, care în actuala legislatură au o
reprezentare modestă.
În următoarea fază intervine Consiliul, care – de comun acord cu președintele ales –
adoptă lista candidaților pentru funcția de comisar. Alegerea lor se efectuează pe baza
sugestiilor făcute de statele membre11. Membrii propuși împreună cu Înaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate12 sunt audiați de comisiile permanente
ale Parlamentului. Avizul dat de comisia parlamentară nu este obligatoriu, dar dacă un
președinte nu ține seama de un aviz negativ, pune în pericol votul de încredere acordat
colegiului. De regulă, președintele îi atribuie candidatului nepregătit un alt portofoliu, iar în
cazul mai grav în care candidatul a trezit ostilitatea deputaților, solicită statul membru să facă
o nouă propunere.
Președintele, Înaltul Reprezentant și ceilalți membri ai Comisiei sunt supuși, în calitate
de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobări,
Comisia este numită de Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată.

§ 4. Președintele Comisiei

Comisia e condusă de un președinte, asistat de mai mulți vicepreședinți (7, în actualul

mandat). Până la actuala Comisie, era greu să-i distingi pe vicepreședinți față de colegi, întrucât
fiecare dintre ei dirija câte un domeniu. Funcția era mai mult una onorifică.
Președintele Jean-Claude Juncker a creat însă funcția nouă de prim-vicepreședinte, pe
care a încredințat-o fostului premier al Olandei, Timmermans. Prim-vicepreședintele este mâna
dreaptă a președintelui, având puteri largi. Pe de altă parte, vicepreședinții nu mai au portofolii
distincte, ci coordonează activitatea unor echipe de comisari13.
La origine, rolul președintelui era mai ales administrativ, constând în convocarea și
prezidarea ședințelor, precum și protocolar. Treptat, grație unor personalități ca Walter
Hallstein (1958 - 1967) și Jacques Delors (1985 - 1995), funcția de președinte a căpătat o

10
Doar Marea Britanie și Ungaria nu au acceptat candidatura d-lui Juncker, iar Consiliul European a luat
decizia cu majoritate calificată.
11
Consultările dintre președinte ales al Comisiei și statele membre au loc, în principal, în faza întocmirii
listei de candidați.
12
Înaltul Reprezentant este numit în prealabil de Consiliul European (care decide cu majoritate calificată),
cu acordul președintelui Comisiei.
13
Înaltul Reprezentant PESC (vicepreședinte al Comisiei), al cărui rol este stabilit de tratatele constitutive,
primește coordonarea unei echipe de comisari cu atribuții în domeniul relațiilor externe (comerț, politica de
vecinătate și negocieri în vederea extinderii, ajutor umanitar etc.).

4
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

importantă dimensiune politică. Continuând tendința Tratatului de la Nisa, TLisabona a sporit

puterea președintelui.
Președintele Comisiei definește orientările în cadrul cărora Comisia își exercită misiunea.
El stabilește organizarea ei internă, pentru a asigura coerența, eficacitatea și colegialitatea
acțiunilor sale. În acest sens, președintele repartizează responsabilitățile între membrii
Comisiei, având și competența de a modifica distribuția portofoliilor în cursul mandatului.
Membrii Comisiei își exercită funcțiile atribuite de președinte sub autoritatea acestuia. Tot
președintele numește vicepreședinții dintre membrii Comisiei (cu excepția Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, pentru care Tratatul
prevede o procedură diferită.
Fără să fi fost stipulat în tratat, i-a fost recunoscut președintelui și rolul de a asigura
disciplina între colegii săi. Faptul că el poate solicita (impune) demisia unui comisar, cum
arătam mai sus, îi întărește poziția în cadrul Comisiei și previne situații în care întreaga
instituție să fie afectată de conduita unui membru, cum s-a petrecut în cazul Cresson14.
Președintele Comisiei este membru al Consiliului European și participă la reuniunile
G715. În fiecare an, el prezintă în fața Parlamentului un discurs despre starea Uniunii.

§ 5. Funcționarea Comisiei

A. Principiul colegialității
Potrivit Regulamentului său interior, Comisia acționează „în colegiu”. Comisarii nu au,
în principiu, nicio putere de decizie proprie. Orice decizie, luare de poziție sau declarație a unui
membru reprezintă expresia de voință a colegiului și angajează întreaga instituție. Deciziile
Comisiei sunt colective, chiar dacă fiecare membru are anumite domenii de competență.
În lumina principiului colegialității, prima modalitate de luare a deciziilor este în ședințe.
Comisia se reunește la Bruxelles săptămânal, dar se poate întâlni de câte ori este nevoie.
Ședințele nu sunt publice, dezbaterile fiind secrete.
Fiecare punct de pe ordinea de zi este prezentat de comisarul în a cărui responsabilitate
cade problema supusă discuției, iar colegiul ia o decizie colectivă. Dacă membrii Comisiei au
opinii divergente în legătură cu proiectul, președintele decide trecerea la vot, iar decizia este
adoptată cu votul a jumătate plus unu din numărul comisarilor. După adoptare, actul
beneficiază de sprijinul necondiționat al tuturor comisarilor, indiferent de punctul de vedere
exprimat în timpul dezbaterilor.
B. Atenuări ale principiului colegialității

14
Totuși, el nu-l poate demite singur pe Înaltul Reprezentant, ci numai împreună cu Consiliul European (o
ilustrare a principiului simetriei juridice, întrucât numirea acestui demnitar se face prin acordul dintre președintele
Comisiei și Consiliul European).
15
La care se întâlnesc liderii Canadei, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite.
Rusia era membră a acestui grup (G8), dar a fost eliminată în urma anexării Crimeii.

5
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Pentru operativitate, Regulamentul intern prevede și proceduri mai suple.

a) Prima este procedura scrisă, prin care se constată acordul comisarilor asupra unei
propuneri venite din partea unuia (unora) dintre ei. Propunerile sunt comunicate în scris
celorlalți membri, care pot formula amendamente sau rezerve într-un anumit termen (5 zile, de
obicei).
Orice membru poate adresa președintelui o cerere motivată ca propunerea să facă
obiectul unei dezbateri. Această cerere trebuie însă aprobată de președinte, după care
chestiunea este inclusă pe ordinea de zi a ședinței următoare a Comisiei. În trecut, un comisar
obținea în mod automat trimiterea către colegiu a unei propuneri aparținând unui alt comisar,
ceea ce uneori constituia o cale de a tergiversa luarea deciziilor, la presiunea guvernului statului
din care provenea.
Dacă la expirarea termenului nu există amendamente sau rezerve, propunerile sunt
considerate adoptate de Comisie, devenind decizii ale acesteia.
b) A doua procedură este abilitarea. Colegiul poate abilita unul sau mai mulți comisari
să ia, în numele și sub controlul Comisiei, măsuri de gestiune și administrative în limitele și
condițiile pe care le fixează. Competențele pot fi subdelegate directorilor generali sau șefilor
de servicii, dacă acest lucru nu este interzis expres prin decizia de abilitare.
c) A treia procedură simplificată este delegarea, prin care se împuternicesc directorii
generali sau șefii de servicii să adopte măsuri de gestiune și administrative în numele Comisiei,
în limitele și condițiile fixate de aceasta.
Marea majoritate a actelor Comisiei se adoptă prin procedurile simplificate.

§ 6. Personalul Comisiei

Comisia are la dispoziția sa mai multe servicii. Există astfel un secretariat general,
precum și 40 de Direcții Generale (DG) și servicii16, în care lucrează marea majoritate a
personalului Uniunii. Comisia are 23000 de funcționari (traducători, interpreți, experți,
cercetători, secretari), precum și câteva mii de colaboratori externi (agenți contractuali, experți
naționali detașați la Comisie etc.).
DG sunt însărcinate cu domenii de activitate particulare. Fiecare DG este condusă de un
director general, subordonat unui comisar. DG sunt divizate în direcții, divizii și unități. În
practică, DG redactează propunerile legislative ale Comisiei, dar ele trebuie adoptate de
colegiul Comisiei, pentru a deveni oficiale.
Fiecare comisar are propriul cabinet, format din șase-opt membri numiți de acesta și care
răspund direct în fața sa17. Ei îl informează pe comisar despre evoluția politicilor Uniunii de
competența acestuia, precum și despre întreaga activitate a Comisiei. Șeful de cabinet este
mâna dreaptă a comisarului și rolul său în funcționarea Comisiei nu poate fi ignorat. Astfel,
șefii de cabinet se întâlnesc în mod ritmic, pentru a coordona activitățile și a pregăti reuniunile
Comisiei. Dacă ei ajung la un acord asupra unei probleme ce figurează pe ordinea de zi a
ședinței Comisiei, comisarii o adoptă fără dezbateri.

16
Numărul lor se poate modifica, întrucât președinții reorganizează din timp în timp instituția, urmărind o
eficiență mai mare.
17
Cabinetul mai poate să cuprindă un expert și este ajutat de funcționari (asistenți, secretari, arhivari).

6
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Observație: Noțiunea de Comisie este folosită în două accepțiuni. Pe de o parte,

desemnează colegiul comisarilor, sens pe care îl folosim în mod obișnuit la cursul de drept al
Uniunii. Pe de altă parte, termenul se referă la ansamblul instituției, cuprinzând personalul
organizat în servicii.

§ 7. Atribuțiile Comisiei

1) O atribuție esențială a Comisiei este puterea de inițiativă legislativă. După cum

precizează TLisabona, Comisia promovează interesul general al Uniunii și ia inițiativele pe
care le presupune acest scop. Putem vorbi, în principiu, de un monopol al puterii de inițiativă
în cazul adoptării actelor legislative ale Uniunii18. Sunt totuși câteva excepții, prevăzute expres
de tratatele constitutive19. Pentru celelalte acte, Comisia are inițiativa dacă tratatele prevăd
acest lucru.
Pe de altă parte, Comisia adoptă inițiativele de programare anuală și multianuală a
Uniunii, în vederea încheierii unor acorduri interinstituționale. Astfel, Comisia stabilește
agenda de lucru a Uniunii.
Aceste atribuții i-au determinat pe specialiști să numească instituția „motorul integrării
europene”.
2) Comisia este „gardianul tratatelor”, supraveghind aplicarea dreptului Uniunii, sub
controlul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Când descoperă încălcări ale acestuia, Comisia
ia măsuri:
ª Dacă încălcarea aparține statelor membre, deschide o procedură în constatarea
neîndeplinirii obligațiilor comunitare (art. 258 TFUE). Dacă statul nu se conformează avizului
emis de Comisie, ea poate sesiza Curtea de Justiție. De obicei, statele își revizuiesc acțiunile
încă din faza preliminară a procedurii și nu se mai ajunge la Curte.
ª Dacă încălcarea aparține entităților Uniunii, ea poate introduce acțiunea în anularea
actelor adoptate de instituțiile și organele Uniunii (art. 263 TFUE) sau cea în carență, atunci
când instituțiile s-au abținut să acționeze, deși erau obligate în acest sens prin tratate (art. 265
TFUE).
ª Pe de altă parte, Comisia desfășoară anchete și poate aplica sancțiuni particularilor
(practic, e vorba de societăți comerciale). Ca exemple din domeniul concurenței, menționă că

18
Actele legislative sunt cele adoptate prin procedura legislativă ordinară (fosta codecizie) și procedurile
legislative speciale.
19
De exemplu, Comisia nu mai are drept de inițiativă în politica externă (transmis prin TLisbona Înaltului
Reprezentant). În alte câteva materii, împarte inițiativa cu alte instituții (de exemplu, Banca Centrală Europeană)
sau cu statele membre.

7
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

firma Intel a fost amendată în 2009 cu 1 miliard de euro, iar Microsoft a primit în ultimii ani
amenzi în valoare de 2 miliarde de euro. Sancțiunile pot fi contestate la Tribunal.
3) Comisia reprezintă executivul Uniunii. Comisia asigură aplicarea tratatelor
constitutive, precum și actelor adoptate de instituțiile Uniunii în temeiul acestora. Pentru
aceasta, adoptă regulamente de executare, directive de executare și decizii.
Observație: Funcția executivă este împărțită între Uniune și statele membre. În
majoritatea lor, actele executive sunt adoptate de state: acestea adoptă măsuri de
executare generale și impersonale pentru a pune în aplicare directivele și regulamentele,
adoptă măsurile individuale prin care se concretizează prevederile Uniunii, efectuează
diverse prestații pentru persoanele fizice și juridice beneficiare.
Art. 291 TFUE:
(1) Statele membre iau toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în
aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii.
(2) În cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor
obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei
competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în
cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 din Tratatul privind Uniunea Europeană,
Consiliului.
Așadar, competența executivă a Uniunii are caracter subsidiar. Atunci când UE dispune
de competența de a adopta acte de executare, această funcție executivă aparține, în mod normal,
Comisiei. Totuși, Consiliul păstrează anumite atribuții executive, în cazuri speciale și temeinic
justificate (de exemplu, în materia PESC, a politicii agrare comune).
4) Comisia are un important rol bugetar. Elaborează proiectul de buget și este consultată
în cadrul procedurilor de adoptare a bugetului. După ce acesta este adoptat, Comisia este cea
care execută bugetul și gestionează programele.
5) Comisia asigură și reprezentarea externă a Uniunii: de exemplu, în fața jurisdicțiilor
naționale, în fața organizațiile internaționale ș.a.m.d. (cu excepția politicii externe și de
securitate comune și a altor cazuri prevăzute de tratatele constitutive).
Comisia inițiază încheierea acordurilor internaționale, prin recomandările pe care le face
Consiliului, cu excepția celor care țin de PESC, unde acest drept îi revine Înaltului
Reprezentant. În trecut Comisia negocia toate convențiile internaționale ale Comunității, ce
urmau a fi încheiate de Consiliu. Acum împarte această prerogativă cu Înaltul Reprezentant20.
Rolul Comisiei pe plan extern se exercită astăzi în special în domeniul politicii
comerciale comune și al ajutorului umanitar. De exemplu, reprezentarea Uniunii de către

20
Să nu uităm însă că Înaltul Reprezentant este și vicepreședinte al Comisiei.

8
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Comisie în fața Organizației Mondiale a Comerțului permite statelor membre să aibă o poziție
mai solidă în relațiile cu celelalte state membre ale organizației.
6) Comisia colectează și furnizează informații. Elaborează raportul general asupra
activității Uniunii, prezentat Parlamentului de președintele Comisiei, ce cuprinde informații,
analize, evaluări, strategii. Comisia publică rapoarte anuale pe diverse domenii (concurență,
mediu, probleme sociale...), precum și studii, statistici etc.
Comisia intermediază între diferitele interese, elaborează politici, urmărind ca acestea să
fie acceptabile pentru Consiliu și Parlament și îi susține pe cei ce pot informa asupra
neîndeplinirii obligației de a pune în practică legislația Uniunii.
7) Prin intermediul unor acte nenumite (neprevăzute expres de tratatele constitutive, ci
născute din practica instituțională) – i.e., comunicările interpretative –, Comisia interpretează
dreptul Uniunii. Așa cum însăși Comisia subliniază, aceste comunicări nu creează reguli noi,
ci doar clarifică dreptul Uniunii și facilitează înțelegerea jurisprudenței Curții de Justiție a UE.
Deși jurisdicția Uniunii rămâne suverană în ce privește interpretarea dreptului, subliniez
importanța activității Comisiei: este de un real ajutor pentru state și pentru agenții economici,
reducând riscul interpretărilor divergente.
8) Comisia are un rol important în procesul de extindere a Uniunii. După ce un stat
depune o cerere la Consiliu în acest sens, Comisia emite un prim aviz, în funcție de îndeplinirea
criteriilor de aderare. Evaluând performanțele candidatului, ea recomandă apoi începerea
negocierilor de aderare. Consiliul urmează, de regulă, opinia Comisiei (a existat o singură
excepție, în cazul Greciei). Comisia urmărește progresele statului candidat, publicând
observațiile în rapoartele anuale de țară. Ea este activ implicată în desfășurarea și încheierea
negocierilor de aderare, ca și în redactarea proiectului de tratat de aderare.
Totuși, după intrarea României și a Bulgariei, influența Comisiei s-a diminuat, pe fondul
scăderii disponibilității vechilor state membre de a accepta noi membri în Uniune (unii
comentatori vorbesc de o “renaționalizare” a procesului de extindere a UE).

9
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

SECȚIUNEA 2

ASPECTE PRIVIND PARLEMENTUL EUROPEAN

§ 1. Considerații generale

TCECO a înființat Adunarea comună, iar în 1957 TCEE și TEuratom au extins-o,

instituind o „Adunare”, cu puteri de deliberare și control pentru cele trei Comunități. Aceasta
și-a luat mai întâi numele de Adunarea Parlamentară Europeană, iar în 1962 pe cel de Parlament
European, care a fost recunoscut oficial prin Actul Unic European.
Este singura instituție a Uniunii care beneficiază de legitimitatea sufragiului direct. Dacă
la început atribuțiile sale erau minore, ponderea sa în structura instituțională a Uniunii a crescut
treptat. Prin procedura de codecizie, Parlamentul devine un adevărat legiuitor alături de
Consiliu, iar prin TLisabona codecizia devine procedura legislativă ordinară și se aplică în noi
domenii, ceea ce pune pe picior de egalitate Consiliul și Parlamentul în privința majorității
actelor legislative21.
O sursă de îngrijorare este însă faptul că interesul electoratului european a evoluat invers
proporțional cu extinderea rolului Parlamentului: participarea la alegeri a fost de 63% în 1979,
la primul scrutin european și a scăzut continuu, până la 43% în 2009 și 42,5% în 201422.
Sediul Parlamentului European a fost fixat de statele membre la Strasbourg, unde se țin
12 reuniuni sau sesiuni plenare lunare. Reuniunile suplimentare se țin la Bruxelles, unde
lucrează și comisiile parlamentare. Secretariatul General al Parlamentului și serviciile sale se
găsesc la Luxemburg.
Stabilirea sediului Parlamentului a făcut obiectul unui conflict prelungit între deputați,
care insistau să se stabilească la Bruxelles și câteva state membre (în special Franța), ce doreau
păstrarea sediului la Strasbourg. Parlamentarii încercau să ocolească Tranșând litigiul, Curtea
de Justiție a statuat că stabilirea sediului este de competența statelor membre. În consecință,
Parlamentul este obligat să țină cele 12 sesiuni plenare ordinare la Strasbourg (deputații
renunțaseră la o sesiune ordinară de la Strasbourg). Totuși, soluționarea conflictului pe cale
judiciară nu a pus capăt disputelor politice legate de sediu23.

§ 2. Componența Parlamentului și alegerea deputaților

A. Componența Parlamentului

21
Actele legislative sunt cele adoptate prin procedura legislativă ordinară și procedurile legislative
speciale.
22
Procente sensibil mai mici decât media europeană s-au înregistrat în fostele state comuniste, atât în 2009,
cât și în 2014 (la ultimele alegeri, în Slovacia s-au prezentat doar 13% alegători, în Cehia, 18%...).
23
Și în prezent mulți parlamentari acuză risipa pricinuită de migrația continuă a parlamentarilor și a
funcționarilor între Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg. Nemulțumirea principală a deputaților europeni e legată
de faptul că Strasbourg nu dispune de condițiile unei capitale ca Bruxelles.

10
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Potrivit art. 14 (2) par. 1 TUE, Parlamentul e compus din reprezentanții cetățenilor
Uniunii. TLisabona a stabilit un număr maxim de 751 de deputați, prevăzând că niciun stat
membru nu va avea mai puțin de 6 parlamentari sau mai mult de 96. Distribuirea pe state e
stabilită prin decizia Consiliului European, pe baza propunerii Parlamentului.
Dăm în continuare repartizarea mandatelor de eurodeputați (pentru informare):
Statul DISTRIBUȚIA
2014-2019
Germania 96
Franța 74
Regatul Unit 73
Italia 73
Spania 54
Polonia 51
România 32
Țările de Jos (Olanda) 26
Grecia 21
Portugalia 21
Belgia 21
Republica Cehă 21
Ungaria 21
Suedia 20
Austria 18
Bulgaria 17
Danemarca 13
Slovacia 13
Finlanda 13
Irlanda 11
Croația 11
Lituania 11
Letonia 8
Slovenia 8
Estonia 6
Cipru 6
Luxemburg 6
Malta 6
Total 751

Decizia Consiliului European se va revizui cu suficient timp înainte de începutul

legislaturii 2019-2024, la inițiativa Parlamentului, prezentată înainte de finalul anului 2016.

11
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Principiul ce guvernează repartizarea locurilor este cel al proporționalității

descrescătoare: cu cât un stat membru este mai populat, cu atât are mai mulți deputați; în
același timp, un deputat al unui stat membru mai populat reprezintă mai mulți cetățeni decât un
deputat al unui stat membru mai puțin populat.

B. Alegerea parlamentarilor
Inițial, parlamentarii europeni erau desemnați dintre membrii parlamentelor naționale,
după procedura fixată de fiecare stat. În 1976 a fost adoptat Actul privind alegerea
reprezentanților Adunării prin vot universal direct, iar din iulie 1979 deputații sunt aleși de
cetățenii europeni prin vot universal, liber și secret.
În baza cetățeniei europene, au drept de vot în statul în care își au reședința și cetățenii
unui alt stat membru 24.
Procedura electorală nu este uniformă, fiind stabilită de legislațiile naționale. Totuși,
statele membre trebuie să respecte niște principii comune:
- sistemul electoral trebuie să fie proporțional (numărul de locuri câștigate de un partid
politic să fie proporțional cu numărul de voturi primite);
- sistemul electoral trebuie să fie organizat sub formă de listă de partid sau de vot unic
transferabil25;
- se pot constitui mai multe circumscripții electorale pe țară, cu condiția de a nu afecta
proporționalitatea rezultatelor alegerilor;
- dacă se prevede un prag electoral, acesta nu poate depăși 5% din voturile exprimate.
În general, alegătorii din statele membre trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, cu
excepția celor din Austria, unde vârsta cerută este de 16 ani.
Observații:
Consider că există două mari probleme în legătură cu sistemul electoral practicat în
România la alegerile pentru Parlamentul European:
1) sistemul cu listă de partid închisă (blocată), cel mai comod pentru șefii de partide, care
își pot impune apropiații, dar îi implică în gradul cel mai redus pe alegători în stabilirea
câștigătorilor și este cel mai puțin competitiv (nu-i stimulează pe candidați să prezinte
oferte electorale competitive – v. caracterul anost al celor 3 campanii electorale
europene desfășurate la noi). Practic, ierarhia candidaților este prestabilită de partide,
iar multe nume onorabile sunt trecute doar pentru decor, fiind plasate pe poziții
neeligibile.
2) existența unei singure circumscripții electorale la nivelul țării, factor care se

24
Bineînțeles, nu este vorba despre dreptul cetățenilor unui stat membru de a vota pe listele electorale ale
propriului stat, la ambasadele ori consulatele acestuia din statul unde ei își au reședința, ci de faptul că cetățenii
unui stat membru se pot înscrie pe listele electorale din statul gazdă.
25
Votul unic transferabil, întâlnit în Irlanda, Malta și Irlanda de Nord, este eficient doar în circumscripțiile
cu număr mic (3-5) de locuri de atribuit. Alegătorii trebuie să ordoneze candidații după preferință; ei pot include
în clasament candidați reprezentând partide diferite (de pe liste electorale diferite).

12
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

coroborează (negativ) cu lista de partid închisă (blocată). La întocmirea listelor, șefii

de partide nu au preocupări pentru plasarea pe locuri eligibile a unor candidați care să
provină din toate regiunile țării. Se ajunge ușor la suprareprezentarea unor regiuni și
subreprezentarea altora (cazul Moldovei, de exemplu). Or, e greu pentru politicieni din
București, Cluj… să înțeleagă viața oamenilor din județe ca Botoșani, Vaslui… –
oameni cu care nu au practic nicio legătură –, și să le reprezinte cu adevărat interesele
în Parlamentul European.
Alegătorii au de optat între liste conținând zeci de nume, fără nicio posibilitate de a-i
reordona pe candidați după preferințe. În acest mod, nici chiar alegătorii informați nu sunt
stimulați să participe la vot.
Care ar fi soluțiile:
1) stabilirea unui sistem proporțional cu vot preferențial. Aș opta pentru liste de partid
deschise26, dar e mai realistă soluția, mai limitată, a listelor semideschise27.
2) trecerea la mai multe circumscripții electorale. În acest mod, în loc să aibă în față liste
cu 30-40 de candidați28, alegătorul ar alege o listă, preferabil deschisă sau semideschisă,
de 5-8 candidați, în funcție de numărul și mărimea circumscripțiilor. Pe de altă parte,
partidele ar fi impulsionate să găsească candidați de valoare, având legături cu regiunea
în care aceștia candidează.

§ 3. Organizarea și funcționarea Parlamentului European

A. Organizarea Parlamentului
Organizarea și funcționarea Parlamentului sunt reglementate de TUE și TFUE, de
Regulamentul de procedură și de alte acte interne.

a) Organele de conducere

Din rândul membrilor săi, Parlamentul își alege președintele, cei 14 vicepreședinți și
cinci chestori, pentru doi ani și jumătate. Aceștia formează Biroul, care decide cu privire la
toate chestiunile administrative, de personal și de organizare și stabilește proiectul preliminar
de estimare bugetară. Regulamentul interior precizează că la alegerea în structurile de
conducere se ține seama de necesitatea unei reprezentări echitabile atât a statelor membre, cât

26
Sistemul bazat pe lista deschisă (votul preferențial obligatoriu) le impune alegătorilor să așeze candidații
pe listă în ordinea preferințelor lor (mai exact, ordinea candidaților pe listă rezultă din votul celor care optează
pentru partidul respectiv). Inițial, candidații pot fi puși pe listă în ordine alfabetică sau în urma tragerii la
sorți.
27
Într-un sistem cu listă semideschisă (vot preferențial opțional), partidul stabilește inițial ordinea
candidaților pe listă, dar alegătorii au posibilitatea de modifica această ordine: prin votul dat candidatului
preferat, îl ridică pe un loc fruntaș. Cum era de așteptat, acest sistem e mai ușor de acceptat de oamenii politici
decât cel cu listă deschisă.
28
Numărul de candidaţi de pe o listă poate fi cu maximum 10 mai mare decât numărul mandatelor
repartizate României.

13
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

și a tendințelor politice.
Președintele, al cărui mandat este de doi ani și jumătate, dirijează ansamblul activităților
Adunării și a organelor sale. El prezidează lucrările Parlamentului, asigurând buna lor
desfășurare. Deschide, suspendă și ridică ședințele, asigură respectarea regulamentului, dă
cuvântul, declară discuțiile închise, supune chestiunile la vot și anunță rezultatele votului.
Președintele reprezintă instituția, inclusiv pe plan extern (în această materie, are un rol
sporit față de președinții parlamentelor naționale).
La egalitate de voturi în Birou, votul președintelui este cel care înclină balanța.
Italianul Antonio Tajani (PPE) este noul președinte al Adunării. El îi succedă germanului
Martin Schultz (din grupul socialist), care a deținut în premieră două mandate.
Conferința președinților, principalul pol de putere în Parlament, e formată din președinte
și președinții grupurilor politice. Din Conferința președinților face parte și un reprezentant al
deputaților neafiliați, fără drept de vot.
Conferința președinților se ocupă de organizarea lucrărilor Parlamentului și programarea
legislativă, de relațiile cu celelalte instituții și organe ale Uniunii, cu parlamentele naționale,
cu statele terțe, precum și cu organizațiile internaționale. Pregătește calendarul Parlamentului
și ordinea de zi a ședințelor plenare. Decide componența și atribuțiile comisiilor și a delegațiilor
Parlamentului.
Chestorii dirijează folosirea fondurilor, se îngrijesc de administrarea internă și materială
a Parlamentului și dispun de un vot consultativ în cadrul Biroului.
Conferința președinților de comisie coordonează activitatea comisiilor și asigură o
cooperare armonioasă între acestea. Este alcătuită din președinții tuturor comisiilor permanente
și speciale.

b) Grupurile politice

Parlamentarii se organizează după afinități politice, iar nu pe bază de naționalitate.

Grupurile politice nu sunt partide politice în sensul obișnuit, ele fiind înființate pentru
funcționarea internă a Adunării, și nu pentru a lupta în alegeri. În prezent, pot forma un grup
politic 25 de deputați, proveniți din minim un sfert din numărul statelor membre.
Redăm în continuare grupurile politice mai importante din configurația actuală (pentru
informare29):
- Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) (PPE) – 216;
- Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European
(S&D) – 190;
- Conservatorii și Reformiștii Europeni – 75;
- Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) – 70 ...

29
Cifrele se mai modifică, în urma trecerii dintr-un grup în altul.

14
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Apartenența la un grup politic este extrem de importantă pentru un deputat, întrucât

grupurile controlează repartizarea funcțiilor în cadrul Adunării și dispun de mai multe drepturi
în cadrul procedurii parlamentare (repartizarea timpului afectat luărilor de cuvânt, retrimiterea
la comisie, amânarea dezbaterii sau a votului, suspendarea sau ridicarea ședinței). De
asemenea, grupurile politice beneficiază de resurse suplimentare pentru desfășurarea activității
(financiare și constând în personal).
Unii parlamentari nu fac parte din niciun grup politic (neafiliați). Se întâmplă ca
extremiștii dintr-un stat membru să câștige un număr mare de voturi la alegeri și deci locuri în
Parlamentul european, dar apoi să nu fie capabili să se integreze într-un grup politic sau să
constituie doar un grup mic, fără influență.
Există o disciplină de vot în cadrul grupurilor politice. Totuși, ele nu sunt la fel de
solidare ca grupurile din parlamentele naționale. Astfel, la chestiunile mai delicate pentru
statele din care provin (agrare, bugetare etc.), deputații tind să voteze după criterii naționale.

c) Comisiile parlamentare

Parlamentul își poate crea comisii permanente, temporare sau de anchetă. De fapt,
activitatea cea mai importantă a Adunării europene se desfășoară în cadrul comisiilor
permanente, care examinează textele în curs de adoptare, înainte de a fi discutate în ședința
plenară. Există azi 20 de comisii permanente, organizate pe domenii, ce pregătesc lucrările
Parlamentului, redactează rapoarte și țin legătura cu Comisia și Consiliul între sesiuni. Numărul
de membri ai comisiilor variază de la 25 la 71.
Pot fi înființate și comisiile temporare, iar mandatul, compoziția și atribuțiile sunt
stabilite prin decizia de înființare. Ele funcționează timp de maxim 12 luni, dar mandatul lor
poate fi prelungit.
Se pot înființa și comisii temporare de anchetă, pentru a examina învinuirile privind
încălcarea sau administrarea defectuoasă a dreptului comunitar. Pot fi anchetate instituțiile și
organele Uniunii, administrațiile statelor membre, precum și persoanele mandatate de dreptul
comunitar pentru a-l aplica. Comisiile de anchetă nu pot însă acționa dacă pentru faptele
invocate s-a deschis o procedură judiciară. Un exemplu din trecut e reprezentat de comisia de
anchetă care a investigat conduita Comisiei la izbucnirea epidemiei de encefalopatie
spongiformă bovină, care a îngreunat comerțul intracomunitar cu carne de vită și a provocat
mari pierderi, mai ales producătorilor britanici.

d) Funcții importante în Parlamentul European30

Lăsând la o parte funcția de președinte al Adunării, a cărei importanță e evidentă,

pozițiile mai proeminente sunt:

30
În general, în rândul statelor membre există preocuparea ca deputații proprii să exercite o influență cât
mai mare în Parlamentul European. În România nu am observat multe preocupări în acest sens.

15
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

- Președinte de grup politic.

- Președinte de comisie parlamentară. De prestația președintelui depinde de multe ori
adoptarea soluției în dosarele mai dificile. Adina Valean (PPE, PNL) este primul
deputat român președinte de comisie (al Comisiei parlamentare pentru mediu,
sănătate publică și siguranță alimentară). Românii mai dețin câteva poziții de
vicepreședinte, care nu oferă practic influență.
- Coordonator în cadrul comisiei parlamentare. Fiecare grup politic are un coordonator
în fiecare comisie. Coordonatorii pregătesc ordinea de zi a ședințelor împreună cu
președintele și vicepreședinții comisiei, în primul rând numirea raportorilor. Ei
numesc și raportorii alternativi; de asemenea, negociază amendamente și rezultatele
deliberărilor.
- Raportor (pentru fiecare temă de discuție, o comisie numește un raportor pentru a
redacta rapoarte și a sugera propuneri pentru amendamente la propunerile pentru
noile reglementări venite de la Comisia Europeană; practic, se întocmește o
recomandare ce trebuie însușită de comisia parlamentară și apoi de plenul Adunării.
Cea mai importantă este sarcina de a întocmi rapoarte legislative, întrucât, la sfârșitul
procedurii de adoptare, acestea se transformă în acte legislative ale UE. Un raportor
are inclusiv răspunderea pentru negocierea între Parlament, Consiliul de Miniștri și
Comisia Europeană)31. La desemnarea raportorului, se are în vedere ponderea
grupurilor politice. În această situație, grupurile politice mici preferă să accepte mai
rar această poziție, în schimbul primirii unor dosare mai importante, care să le asigure
o vizibilitate mai mare.
- Raportor alternativ: atunci când este vorba despre un dosar important, grupurile
politice numesc raportori alternativi pentru a urmări raportul, a prezenta viziunea
grupurilor politice respective, a prezenta propuneri raportorului și a facilita ajungerea
la un compromis cu celelalte grupuri politice.
Pentru a ocupa asemenea funcții, e nevoie de competență, dar și de vechime, pentru a
câștiga încrederea colegilor. Practica de a renunța la unii deputați care s-au distins în activitatea
parlamentară în favoarea unor figuri noi, protejate de noile conduceri ale partidelor, dar
necunoscute la nivel european, nu e de natură să asigure o influență românească asupra
activității Parlamentului European32.

B. Funcționarea Parlamentului

a) Perioadele de activitate

31
Când apreciem activitatea unui parlamentar român, este bine să ne uităm cât de consistentă e activitatea
acestuia ca raportor. Limitarea la emiterea unor declarații nu e reprezentativă pentru exercitarea mandatului.
32
Puteți verifica activitatea eurodeputaților români: http://www.votewatch.eu/en/term8-european-party-
groups.html .

16
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Se evidențiază mai multe perioade specifice activității parlamentare: legislatura, sesiunea

și reuniunile.
Legislatura coincide cu durata mandatului deputaților, fiind de cinci ani.
Tratatul constitutiv prevede că Parlamentul ține o sesiune anuală. El se reunește de plin
drept în a doua zi de marți a lunii martie. Potrivit alin. 2, Parlamentul se poate întruni și în
sesiune extraordinară la cererea majorității membrilor săi, a Consiliului sau a Comisiei. Deși
sesiunea este anuală, Adunarea poate decide în mod suveran întreruperea sesiunii. În practică,
sesiunile se succedă fără întrerupere, ceea ce nu înseamnă că ședințele plenare se desfășoară în
permanență.
Sesiunea de un an este împărțită în 12 perioade de sesiune sau reuniuni, compuse din
ședințe zilnice. O reuniune ordinară se desfășoară la Strasbourg timp de doar o săptămână (în
fapt patru zile) în fiecare lună. Perioadele de sesiune suplimentare, de regulă 6 pe an, se țin la
Bruxelles timp de două zile. În restul timpului, deputații lucrează în comisii la Bruxelles.

b) Dezbaterile și votul

Dezbaterile sunt publice. Cu o majoritate de 2/3 din voturile exprimate, Parlamentul

poate decide să țină ședințe secrete.
Votul este personal, cel prin procură fiind interzis. Parlamentul își desfășoară lucrările
în prezența unui cvorum de 1/3 din membrii săi, dar existența cvorumului nu e verificată
sistematic (verificarea se face doar dacă cel puțin 40 de deputați cer aceasta).
De regulă, Parlamentul hotărăște cu majoritatea voturilor exprimate. Decide și cu
majoritatea absolută a membrilor săi, când condiția este prevăzută de texte speciale (când
aprobă tratatele de aderare, în anumite faze ale procedurii legislative ordinare etc.).

§ 4. Atribuțiile Parlamentului

Parlamentul are competențe bugetare, de control și legislative.

A. Competențele bugetare ale Parlamentului
Înainte de TLisabona, Consiliul avea ultimul cuvânt în privința cheltuielilor obligatorii
(ce cuprindeau în primul rând sumele pentru politica agrară comună)33, iar Parlamentul avea
ultimul cuvânt în privința cheltuielilor neobligatorii (legate mai ales de fondurile structurale,
utilizate pentru dezvoltarea regională).
În urma intrării în vigoare a TLisabona, proiectul de buget este prezentat de Comisie,
fiind adoptat printr-o procedură legislativă specială de Parlament și Consiliu. Eliminându-se
distincția dintre cheltuielile obligatorii și cele neobligatorii, puterea bugetară va fi împărțită
între cele două instituții legislative. Mai mult, în conflictele ce ar putea apărea între Parlament

33
Cheltuielile obligatorii erau cheltuielile înscrise în buget pentru a permite Comunității să-și respecte
obligațiile sale interne și externe.

17
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

și Consiliu, ultimul cuvânt îi va aparține Parlamentului, însă în condiții dificil de întrunit.

Parlamentul controlează modul de executare a bugetului de către Comisie, dând acesteia
descărcare de executarea acestuia.

B. Mijloacele de control politic ale Parlamentului European

A crescut importanța Parlamentului în procesul de numire a Comisiei. Potrivit
TLisabona, Consiliul European propune un candidat la funcția de președinte al Comisiei ținând
seama de alegerile pentru Parlamentul European, candidatul fiind ales de Parlament, cu
majoritatea membrilor săi. După ce se definitivează lista propunerilor de membri ai Comisiei,
colegiul este supus aprobării Parlamentului, iar uneori votul nu e o formalitate. Detalii au fost
date la secțiunea referitoare la Comisia europeană.
Adunarea este consultată la nominalizarea membrilor Curții de Conturi, a președintelui,
vicepreședintelui și a membrilor Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene.
Parlamentul controlează activitatea Comisiei prin întrebările scrise, întrebările orale cu
sau fără dezbatere. În practică, ele au fost extinse și asupra Consiliului. Întrebările privesc orice
subiect din aria de competență a Uniunii.
A fost preluat de la Camera Comunelor britanică sistemul Question time: în fiecare
perioadă de sesiune, se alocă o oră pentru întrebări. Fiecare deputat poate adresa Comisiei și
Consiliului, în cursul unei perioade de sesiune, o singură întrebare scurtă asupra unui subiect
de actualitate34.
Procedura comisiilor de anchetă este un alt mijloc eficient de control, la care se adaugă
numeroasele rapoarte pe care Comisia le supune Parlamentului.
Parlamentul poate sancționa Comisia prin moțiunea de cenzură, ce poate fi adoptată cu
o majoritate de două treimi din voturile exprimate și de către majoritatea membrilor care
compun Parlamentul European. În caz de admitere, Comisia e obligată să demisioneze în bloc.
În trecut, Adunarea nu era înclinată să recurgă la acest instrument energic, pentru că principala
țintă a nemulțumirii Parlamentului nu era Comisia, ci Consiliul, deținător al puterii de decizie.
Lucrurile s-au schimbat. În ianuarie 1999 Comisia Santer a fost supusă unei moțiuni de cenzură
care, deși respinsă, a întrunit mai multe voturi decât în trecut, iar în martie același an Comisia
a demisionat fără a mai aștepta o altă moțiune de cenzură.
Persoanele fizice sau juridice cu reședința sau sediul într-un stat membru au dreptul de a
adresa Parlamentului petiții.

C. Competența legislativă a Parlamentului

34
Ca viitori juriști, merită să investiți un pic de timp ca să observați cum funcționează sistemul Question
time în țara de origine. Dau niște exemple în care un premier britanic răspunde și la întrebări privind viitorul
apartenenței Regatului Unit la UE: http://www.c-span.org/video/?405220-1/question-time ;
http://www.c-span.org/video/?405837-1/british-prime-ministers-questions . Pe site-ul postului TV C-Span găsiți
și alte adevărate lecții de drept constituțional, care nu se referă numai la Marea Britanie. De notat că prim-ministrul
britanic nu e menajat nici de membrii majorității.

18
 F -X C h a n ge F -X C h a n ge
PD PD

!
W

W
O

O
N

N
y

y
bu

bu
to

to
ww

ww
om

om
k

k
lic

lic
C

C
.c

.c
w

w
tr re tr re
.

.
ac ac
k e r- s o ft w a k e r- s o ft w a

Astăzi, Parlamentul European împarte puterea legislativă cu Consiliul. TLisabona

prevede procedura legislativă ordinară, care înlocuiește procedura de codecizie, dar și câteva
proceduri legislative speciale, în care rolurile instituțiilor diferă. Chestiunea a fost studiată în
sem. I.

SECȚIUNEA 3

OMBUDSMANUL EUROPEAN

Ombudsmanul este ales de Parlament după alegeri, iar mandatul său se întinde pe o
legislatură. Mandatul poate fi înnoit.
El primește plângeri de la orice cetățean al Uniunii sau de la orice persoană fizică ori
juridică cu reședința ori sediul într-un stat membru. Obiectul plângerilor e limitat la cazurile de
administrare defectuoasă din activitatea instituțiilor, a organelor comunitare, a oficiilor sau a
agențiilor Uniunii, cu excepția Curții de Justiție (în sens larg, incluzând toate instanțele
judecătorești ale Uniunii), în exercitarea funcțiilor jurisdicționale. Exemple de administrare
defectuoasă: practici inechitabile, discriminări, abuz de putere, refuzul informării, întârzieri
nejustificate etc.
Ombudsmanul efectuează investigațiile pe care le consideră justificate, chiar și din
oficiu, dar nu poate cerceta fapte ce fac sau au făcut obiectul unei proceduri judiciare. Când
constată o situație de proastă administrare, Ombudsmanul sesizează instituția în cauză, care
dispune de un termen de 3 luni pentru a răspunde. În continuare, își prezintă concluziile într-un
raport adresat atât Parlamentului, cât și instituției, informându-l și pe petent asupra rezultatelor
anchetei. Anual, Ombudsmanul întocmește un raport pentru Parlamentul European cu privire
la rezultatele investigațiilor sale.
Ombudsmanul își exercită funcția în deplină independență. În îndeplinirea îndatoririlor
sale, nu poate solicita și nici accepta instrucțiuni din partea unui guvern, a unei instituții, organ,
oficiu sau agenție. Ca și comisarii, pe durata exercitării funcțiilor sale, nu poate exercita nici o
altă activitate profesională, remunerată sau nu.
Ombudsmanul poate fi destituit de Curtea de Justiție, la plângerea Parlamentului
European, când nu mai îndeplinește condițiile necesare exercitării funcțiilor sale sau a comis o
abatere gravă35.

35
A se compara cu statutul precar al Avocatului Poporului din România, care poate fi revocat oricând se
modifică majoritatea parlamentară…

19