Camil Petrescu pledeaza pentru o estetica a autenticitatii, in studiile

teoretice si in romanele sale. Romanul modern de tip

proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o
alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida,
analitica, intelectualul, inadaptatul superior. Innoirea romanului
romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta,
dar si cu literature universala.

Anul publicarii
Opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost publicata
in anul 1930. In 1933 apare al doilea roman “Patul lui Procust”.
Semnificatia sintagmei titlului din al doilea volum se aplica atat primuluii
roman cat si dramelor de idei, fiind considerata spatiu al nepotrivirii.

Geneza
Opera a fost anuntata cu mult inainte de aparitie in cadrul presei. Se
vehicula aparitia unei succesiuni de nuvele. Scriitorul marturiseste ca
nuvela pe care a inceput sa o scrie si-a marit dimensiunile la sute de pagini
in manuscris, depasind cu mult intinderea nuvelei “Puteam continua la
infinit si nu m-as fi oprit”, “De aceea a trebuit sa aleg un final”. La inceput a
fost anuntat romanul capitanului Andreescu. Titlul sufera modificari
devenind “proces verbal de dragoste si razboi”. Varianta finala care asimila
cele doua experiente fiind “Ultima noapte de dragoste intaia noapte de
razboi”, la baza operei ca document autentic sta jurnalul de campanie al
scriiitorului, povestea de iubire fiind pur inventata. Ca urmare, in roman se
dezvolta doua fire narative ce urmaresc iubirea si razboiul, fiecare
experienta fiind plasata intrun timp obiectiv sau subiectiv.

Ipoteza
Opera data este un roman psihologic subiectiv modern al experientei
avand toate caracteristicile necesare.
Teorie si tehnici folosite
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu
personaje numeroase, complexe si amplu caracterizare, cu o intriga
complicata si o actiune ampla.
Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii
interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de
constiinta. Este scris de obicei la persoana intai pentru ca pune accent pe
descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar
patrunderea in zonele obscure ale inconstientului.
Anticalofilismul este tehnica prin care scriitorul se declara impotriva
expresivitatii artistice a textului daca nu exprima autentic toate trairile
personajului.
Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern
de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei
narative, timpul prezent si subietiv, fluxul constiintei, memoria afectiva,
naratiunea la persoana intai, luciditatea (autoanalizei), anticalofilismul, dar
si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea
vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa.
Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in
spatiul hisparo-american, la sfarsitul secolului al XIX-lea, miscare care
orienteaza poezia spre o estetica a sinceritatii si a rafinamentului. In sens
larg, modernismul reprezinta o manifestare radical, indrazneata a celor mai
recente forme de expresie in planul creatiei. E opus traditionalismului.

Explicarea titlului
Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea
de iubire dusa pana undeva si experienta razboiului care omoara si ceea
ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt unite
de substantivul “noapte” in mod simbolic, el desemnand dezamagirea,
deziluzia, decaderea valorilor in care persoajul credea si care iau o alta
ordine.

Tema
Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de
constiinta. Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza
destinul personajului, iubirea si razboiul.

Problematică: criza omului modern, care încearcă zadarnic să îşi găsească un

ideal absolut în iubire;

Incipit
In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. In primavara
anului 1916, personajul principal se afla concentrat pe Valea Prahovei.
Incipitul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ
timpul nararii si timpul naratiunii (trecutul povestii de iubire).

Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de

flashback.
Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul si un spatiu imaginar inchis, al
framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.

Subiect: Ştefan Gheorghidiu este student la Filosofie şi se îndrăgosteşte de cea

mai frumoasă fată din Universitate, Ela, studentă inimoasă la Litere. Amândoi
formează un cuplu fericit şi idealist, până când tânărul moşteneşte o avere
considerabilă din partea unchiului său. Statutul lor social se schimbă, iar femeia
iubită devine dintr-o făptură angelică o cochetă avidă după faimă, aventură şi
prosperitate materială. Ştefan Gheorghidiu, intelectual rasat, de o luciditate
cumplită, simte, în urma unei excursii la Câmpina, că Ela îl înşeală. Flirtul
evident cu jurnalistul Grigoriade îi confirmă bănuielile. Relaţia se destramă
treptat. Este mobilizat în rândurile armatei, în pragul izbucnirii Primului Război
Mondial. Experienţa traumatizantă de pe front, unde moartea e o prezenţă atât
de tulburătoare, îl epuizează psihic şi în timpul unei permisii, Ştefan Gheorghidiu
îşi confirmă toate bănuielile referitoare la fidelitatea soţiei. La finalul luptelor,
când se întoarce în societatea civilă, îi lasă tot, de la cărţi la obiecte de preţ,
părăsindu-şi iubirea ideală, femeia îndrăgită atât de intens, visurile înflăcărate şi
credinţa de a găsi vreun sens existenţei.
Idee centrală: Ştefan Gheorghidiu trece printr-un proces crud de conştientizare
a inutilităţii existenţei. Ea nu se poate împlini prin idealuri, nici măcar prin
iubire.
Idei principale şi secvenţe:
Prima parte: „Ultima noapte de dragoste” (descrierea şi reinterpretarea detaliată
a episodului romantic, totul este decodat, ordonat, ca într-o evocare foarte
precisă)
A doua parte: „Întâia noapte de război” (jurnalul de campanie al autorului a
devenit material literar, servind autenticitatea textului. Eroul trece prin etapa de
destrămare a tuturor iluziilor.)
Conflict:
Conflicte exterioare – căsătoria eşuată şi imposibilitatea de a comunica eficient
cu o lume pervertită de ambiţii materiale;
Conflict interior - discrepanţa dintre imaginea ideală a iubitei şi realitatea ei
imediată, discrepanţa dintre iluziile idealiste şi viaţa cotidiană.

Capitole
Romanul contine doua carti ce corespun celor doua secvente din titlu. Este
sunt structurate in capitole cu titlu sugestiv pentru a rezuma situatiile care
declanseaza sentimentele contradictorii ale personajelor. Din cartea intai
se remarca urmatoarele capitole “La Piatra Craiului in munte”, “Diagonalele
unui testament”, “E tot filozofie”, “Ultima noapte de dragoste”, iar in a doua
parte “Intaia noapte de razboi”, “Fata cu obraz verde la vulcan”, “Ne-a
acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Se remaca o subordonare a discursului
narativ unor tehnici specifice: tehnica flashback-ului, memoria involuntara si
fluxul memoriei, cea din urma fiind supusa analizei psihologice si a
introspectiei (analiza propriilor sentimente).

Tip de narator
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu care traieste doua experiente
fundamentale: iubirea si razboiul. Naratiunea la persoana intai presupune
existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al
personajului narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca
cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa
situatia eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si
analizate.

Subiectul romanului
Personajele
Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof,
el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si
sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor, decat in
masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel
mai “misterior” personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat
de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu poate pronunta
asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat spirituala.

Stil
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea
limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de
artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din
limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de
pilda, obiectul si limbajul in care se poarta discuta de la popota (capitolul
II). Personajul-narator comenteaza astfe conversatia ofiterilor: “Platitudini,
poncife din carti si formule curente…”. Aceasta nu este doar o critica la
adresa pretentiei de cultura a ofiterilor, ci mai ales a unui “mod neautentic
de a vorbi”, teatralizat, mimetic, dar fals.

Roman Psihologic
Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator
Stefan Gheorghidiu este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari
filozofice si literare, ceea ce da nastere unei proze analitice de facture
subiectiva. Accentul cade pe factorul psihologic, pe inregistrarea si
analizarea ecoului pe care il au exenimentele exterioare in constiinta
personajului, epicul fiind diminuat.
Trasaturile noului roman al secolului XX
sunt substantialitatea si autenticitatea.Substantialitatea este
caracteristica romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi, intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii,
structurandu-se pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele
sunt exemplificari ale unor principii, niste constiinte
individuale. Autenticitatea presupune reflectarea realitatii prin propria
constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I.
Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care
indica temele romanului si in acelasi timp cele doua xperiente
fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si
razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimonial
esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub
forma jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta
de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in
intregime fictional, in timp ce de a doua valorifica jurnalul de
campanile al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce
confera autenticitate textului.
Protagonistul si, in acelasi timp naratorul intamplarilor din roman,
Stefan Gheorghidiu, este concentrate pe Valea Prahovei si in
asteptarea intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial. El asista la
popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de
la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis nevasta fidela
a fost ahitat de tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria
afectiva a protagonistului, trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si
jumatate de casnicie cu Ela. Episodul discutiei de la popota, adica un
eveniment exterior, declanseaza, intocmai ca la Proust, rememorarea
unor intamplari sau stari traite intr-un "timp pierdut", un timp psihologic
 Ultimul capitol, intitulat Comunicat apocrif este ilustrativ pentru
devenirea interioara a protagonistului. Titlul acestui capitol poate fi
interpretat in dublu sens: pe de o parte, se refera la comunicatele
contradictorii care sosesc de pe front, iar pe de alta parte, titlul trimite,
in maniera metaforica la scrisoarea anonima pe care o primeste
protagonistul la intoarcerea din razboi si in care I se dezvalui ca sotia
il insala. Stefan nu mai verifica insa autenticitatea acestei scrisori,
pentru ca a oboist sa se mai indoiasca si sa mai caute certitudini.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acsa, la Bucuresti, dar se
simte detasat de tot ce il legase de Ela. O priveste acum cu
indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca:
I-am scris ca ii las absolute tot ce e in casa, de la obiecte de pret
la carti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul.
Prin renuntare la "trecut", adica atat la timpul trait, cat si la cel
rememorat, Gheorghidiu se elibereaza de drama erotica.
Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a
personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua
experiente fundamentale: iubirea si razboiul.
Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna
presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si
subiectiv al personajului-narator, care mediaza intre cititor si celelalte
personaje, il determina pe cititor sa cunoasca despre ele atat cat stie
si personajul principal. Insa situarea eului narativ in central povestirii
confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca
evenimente interioare, interpretate, analizate.
Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu
titluri suggestive.
Actiunea romanului se petrece atat in mediul citadin, cat si pe
front, si cuprinde evenimente traite de protagonist cuaproximativ doi
ani si jumatate inainte de 1916, anul intrarii Romaniei in razboi, cat si
din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatial sunt reunite intr-
un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea
personajului-narator.
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se
desfasura la nivel exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil
Petrescu, conflictul este interior si se produce in constinta
personajului narrator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si
sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa, Ela. Acest
conflict interior este generat de raporturile pe car eprotagonistul le are
cu realitatea inconjuratoare. Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat
de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu
vrea sa se implice va produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in
lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care tine sa se
detaseze reprezinta principalul motiv al rupturii dintre Stefan si Ela.
Asadar conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza
discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii
inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu
societatea, accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in
categoria inadaptatilor social.
Personajul-narator Stefan Gherghidiu reprezinta tipul
intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama
indragostitului de absolute. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de
lumea esterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate
prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu
pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in
aceasta constiint. In acest sens, Ela, personajul feminin al romanului
este creatia integrala a mintii personajului masculin, prin faptul ca
tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. De aceea,
cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei si nici nu poate
decide daca e mai de graba superficiala, decat spiritualaa.
Pe parcursul intregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor,
deoarece ea este prezentata numai prin intermediul impresiilor lui
Stefan. Relatia dintre cei doi soti se bazeaza pe orgoliu, atat in
construirea, cat si in destramarea ei. Stefan incepe sa tina la Ela din
orgoliul de a fi iubit, gelozia lui se produce din acelasi motiv, iar
orgoliul ii impiedica pe amandoi sa se impace. Ea il iubeste atata timp
cat e mandra de valoarea lui intelectuala in lumea lor de studenti
saraci si se departeaza cand, in noul ei cerc, sotul nu-i mai trezeste
admiratia.
Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei
psihologice, Stefan analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand,
aspect ale planului interior, din fluxul constiintei si ale planului esterior.
 Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui
Gheroghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care
se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu
celelalte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si
procedee specific romanului psihologic modern: autoanaliza lucida,
introspectia, monologul interior, fluxul constiintei.
Caracterizarea directa a lui Gheorghidiu facuta de catre celelalte
personaje este realizata prin replici scurte, precum aceea pe care i-o
adreseaza Ela lui Stefan cand sotul ii reproseaza comportamentul ei
din timpul excursiei de la Odobesti ( Esti de o sensibilitate
imposibila ).
Celelalte personaje sunt caracterizate in mod direct de catre
personajul-narrator. In acest sens, Ela este personajul feminin
misterios, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea
lui Stefan.
Ştefan Gheorghidiu
Ştefan este un tânăr de 23 de ani care moştenise de la tatăl său pasiunea pentru
filozofie. El are de înfruntat opoziţia unei familii care nu îi apreciază calităţile.
Orfan de tată, el şi-a găsit singur drumul în viaţă, fără sprijin material din partea
mamei sau al surorilor. Ducând o viaţă modestă, el se cufundă în filozofie şi în
lumea ideilor pure, fiind însetat de iubirea absolută. Admirat pentru inteligenţa şi
performanţele sale intelectuale, Ştefan trezeşte interesul celei mai frumoase fete de
la Litere, cu care se căsătoreşte experimentând absolutul în dragoste. Primind
moştenirea din partea unchiului său, Tache, mama lui este prima care se simte
ofensată şi şi îi cere o parte din avere. Ulterior îl dezamăgeşte şi Ela,
demonstrându-i că se autosugestionase în iubire.

Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator al evenimentelor. El trăieste

în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte
intamplarile de pe front, şi una a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează
drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de
front, in care Ghioghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a
iubirii, cât şi cea obiectivă, traită, a războiului.
 Personajul este caracterizat direct de către alte personaje (spre exemplu
de către Nae Gheorghidiu: „N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea... Cu
filozofia dumitae nu faci doi bani” sau Ela: „eşti de o sensibilitate imposibilă”)
şiprin autocaracterizare: “mă chinuiam lăuntric ca să par vesel si eu mă simţeam
imbecil şi ridicol şi naiv”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din limbaj,
gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje.
Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexivă, care îşi analizează în amănunt, cu
luciditate, stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevar:
“Câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi deci atâta
dramă”.
Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Stefan Ghiorghidiu adună
progresiv semene ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe
care le analizează minuţios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofică, el caută cu
încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Ştefan speră să găsească în Ela idealul sau de iubire şi feminitate către care aspiră
cu toată fiinţa, ideal care s-a prabuşit dramatic şi din cauza concepţiei sale
absolutizante: “cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra
celuilalt”.
Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin
durabil şi trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent şi
moral, neputând să facă niciunul din compromisurile cerute de societatea în care
trăieşte, afacerile în care incercase să se implice fiind în dezacord cu firea lui
cinstită.
A doua experienţă de viată fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este
razboiul, o experienţă trăită direct, care constituie polul terminus al dramei
intelectuale.
Experienţa războiului este cea care îl ajută să depăşească prima dramă, cea a
iubirii.
Stilul este anicalofil, susţinând autenticitatea, trăirea directă şi se caracterizează
prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat.
Concluzie
In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”
este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent
si obiectiv cat si autenticitatea trairii.