Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Teritoriul determină limitele extinderii puterii politice şi contribuie la structurarea
autorităţilor publice în dependenţă de organizarea teritoriului.
Teritoriul – cuprinde solul, subsolul, apele şi coloana de aer, asupra cărora statul îşi exercită
puterea (după unii autori şi navele maritime, aeriene, rachetele cosmice, satelitii artificiali
etc.)
Potrivit conceptului Constituţiei RM şi standartelor internaţionale, teritoriului statului îi sunt
specifice următoarele caractere juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea (art.1 si 3 ale
Constiţutiei RM).
Organizarea politică este componenta cu rol major în structurarea şi funcţionarea
statului. Ea instituie ordinea, legăturile între componentele politice ale statului, le stabileşte rolul
şi statutul în societate, normele şi limitele funcţionalităţii.
Puterea politică are urmatoarele trăsături:
1. Este un atribut al statului care se echivaleaza cu forta;
2. Puterea de stat are caracter politic;
3. Puterea are o sferă generală de aplicare;
4. Puterea deţine monopolul constrîngerii de stat:
5. Puterea este suverană, aceasta din urmă trăsătură este cea mai importantă.
Suveranitatea cunoaste 2 laturi:
Internă - chemată să sublinieze faptul că în interior nici o altă putere socială nu este
superioară puterii statului.
Externă – nici un stat nu poate fi comandat în relaţiile sale externe de către nici o altă
putere. Un stat nu există, sau cel puţin nu este perfect, dacă îi lipseste suveranitatea.
3 FORMA DE STAT
Forma de stat reprezintă o categorie complexă ce determină modul de organizare,
conţinutul puterii. Structura internă şi externă a acestei puteri. Forma de stat se caracterizează
prin trei elemente de bază:
1. Forma de guvernămînt;
2. Structura de stat;
3. Regimul politic.
1. Forma de guvernământ caracterizează modalitatea de formare şi organizare a
organelor statului, caracteristicile şi principiile care stau la baza raporturilor dintre acestea şi în
special, dintre organul legiuitor şi organele executive, inclusiv şeful statului.
Din punct de vedere al formei de guvernămînt statele se împart în monarhii şi republici.
În evoluţia sa monarhia a cunoscut mai multe forme:
Monarhia este acea formă de guvernământ, prin care puterea supremă de stat aparţine unei
persoane, care ocupă această funcţie prin moştenirea tronului.
Monarhia absolută se caracterizează prin puterea absolută a şefului statului (Arabia
Saudită, Emiratele Arabe ş.a.) Monarhul dispune de largi împuterniciri în domeniul legislativ,
executiv şi justiţie.
Monarhie constituţională - împuternicirile şefului statului sunt limitate, puterea de stat
aparţine monarhului şi totodată Parlamentului.
Monarhie parlamentară - puterea monarhului nu se referă asupra legislativului lipseşte
dreptul de veto, nu este limitată în domeniul administrării. Anglia, Olanda, Belgia, Suedia,
Norvegia, Spania.
În republică guvernarea are loc prin reprezentanţii aleşi de către popor după anumite
proceduri electorale. După felul în care sunt alese organele supreme ale statului, republica se
clasifică în:
- Republică prezidenţială, care se caracterizează prin rolul major al preşedintelui în sistema
autorităţilor publice, unde se creează condiţii pentru concentrarea în mâinile lui a unor largi
împuterniciri (SUA, Ţările Americii Latine). Şeful statului este şi şef de guvern care îi este
responsabil lui.
2
- Republica parlamentară se manifestă prin faptul că preşedintele este ales de către
Parlament. La propunerea Preşedintelui, Parlamentul formează Guvernul. Executivul este condus
de prim-ministru şi formal este responsabil în faţa Parlamentului. Parlamentul are dreptul de a
controla executivul. Votul de neîncredere Guvernului duce la demisia lui (Italia, Germania,
Austria, Ungaria).
- Republica semiprezidenţială - in care se combină formele de guvernare prezidenţială şi
parlamentară. Şeful statului este ales prin vot universal, îndeplineşte numai funcţiile de şef de
stat. Guvernul este numit de către preşedinte fără participarea formală a Parlamentului, dar cu
consultarea fracţiunilor parlamentare.
Ca formă de guvernământ, republica parlamentară şi semiprezidenţială se manifestă printr-o
posibilă instabilitate guvernamentală compensată printr-o activitate eficientă a executivului.
Cuvîntul “drept” provine din latinescul “directus”, ceea ce în traducere înseamnă drept –
orizontal sau vertical – de-a dreptul, direct, linie dreaptă.
Fiecare membru al societăţii ştie în mod aproximativ ce este dreptul. Dar definiţia
exactă a noţiunii dreptului prezintă greutăţi destul de mari şi pînă în prezent.
Dreptul – poate fi definit ca un ansamblu de reguli de conduită generale şi
obligatorii, adoptate şi asigurate (garantate) de stat, reguli al căror scop îl constituie
organizarea şi disciplinarea activităţii sociale.
Destul de frecvent dreptul este definit ca o voinţă a guvernanţilor ridicată la rang de lege.
Dreptul, într-adevăr, este o voinţă a celor ce guvernează, dar rolul voinţei guvernanţilor nu
trebuie absolutizat. Guvernanţii nu pot să nu ţină cont de voinţa guvernaţilor.
Dreptul are ca scop disciplinarea societăţii umane. Acest scop este slujit de o serie de funcţii
şi anume:
1. Functia de institutionalizare a organizării social – politice –organizarea autoritatiilor publice
ale statului.
2. Funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii.
3. Funcţia de conducere a societăţtii.
4. Funcţia normativă a dreptului derivă din necesitatea subordonarii acţiunilor individuale faţă
de conduită tip prescrisă de normele juridice.
5. Funcţia informativă – reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează cunoştinţe
despre viaţa multirală a societăţii.
6. Funcţia educativă.
2. IZVOARELE DREPTULUI
Forma de exprimare a normelor juridice, modalitatea principală prin care dreptul devine
cunoscut de cei al căror comportament îl prescrie poartă denumirea de izvor de drept.
În evoluţia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare (izvoare formale):
1. Obiceiul juridic (cutuma) – repetarea trebuie să fie obligatorie. Obiceiul, deşi extrem de rar,
mai continuă să acţioneze şi în zilele noastre.
2. Practica juridică şi precedentul judiciar (jurisprudenţa). În RM, deşi practicii judiciare i se
acordă o atenţie deosebită, de regulă, practica judiciară nu este considerată ca izvor de drept.
3. Doctrina (ştiinţa juridică). Doctrina cuprinde analizele, investigaţiile, interpretările pe care
oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic. Doctrina – contribuie la înţelegerea
fenomenului juridic. În RM – ea nu constituie un izvor de drept.
4. Contractul normativ. Contractul rezultă din norme juridice şi se face în strictă conformitate
cu ele. Mai sunt însă şi contracte care conţin, stabilesc anumite reguli de conduită. În
asemenea cazuri se spune că contractul este normativ – şi este izvor de drept. De exemplu: în
dreptul muncii – contractul colectiv de muncă, în dreptul internaţional public – tratatele şi
acordurile internaţionale.
5. Actul normativ – juridic – poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat de organele
autorităţii publice, izvor care conţine reguli generale şi obligatorii, a căror aplicare, la nevoie,
4
este asigurată de forţa coercitivă a statului. Locul pe care îl ocupă un act juridic – normativ în
sistemul general al acestor acte este determinat de locul organului care l-a emis în sistemul
organelor statului.
Categoriile actelor normative:
1. Legile:
Constituţionale, care reglementează cele mai importante relaţii sociale, constituind baza
juridică a celorlalte legi. Ele se referă la forma de guvernământ, definesc structurile şi
atribuţiile puterilor în stat, formulează şi proclamă drepturile, libertăţile şi îndatoririle
fundamentale ale cetăţeanului.
Organice, legi care reglementează organizarea şi atribuţiile unor organe ale statului,
sistemul electoral, regimul proprietăţii, raporturile de muncă în general, organizarea
administrativă a teritoriului.
Ordinare, legi adoptate în baza Constituţiei, reglementînd cele mai variate relaţii sociale.
2. Acte normative subordonate legilor: Decretele Preşedintelui, Hotărîrile Parlamentului,
Hotărîrile Guvernului, Actele Administraţiei Publice Centrale şi Locale etc.
Guvernul este autoritatea publică care reprezintă şi exercită puterea executivă în Republica
Moldova.
Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea
generală a administraţiei publice.
Guvernul este organ colegial, format din membrii Guvernului.
Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile Constituţiei
Republicii Moldova, legii cu privire la Guvern nr. 163 din 07.07.2017, ale Regulamentului
Guvernului şi ale altor acte normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
În exercitarea atribuţiilor, Guvernul se conduce de programul său de activitate, acceptat de
către Parlament prin acordarea votului de încredere la învestitura Guvernului.
Guvernul este responsabil de activitatea sa în faţa Parlamentului.
Competenţa Guvernului
Domeniile de activitate ale Guvernului
Guvernul îşi desfăşoară activitatea în următoarele domenii:
a) economie;
b) afaceri externe şi integrare europeană;
c) ocrotirea sănătăţii, protecţie socială şi raporturi de muncă, familie;
d) justiţie, afaceri interne, ordine publică şi protecţie civilă;
e) reintegrare teritorială;
f) finanţe publice, relaţii fiscale şi vamale;
g) educaţie, ştiinţă, inovaţii, cultură, tineret şi sport;
h) dezvoltare regională, construcţii, amenajarea teritoriului şi urbanism;
i) protecţia mediului înconjurător şi resursele naturale;
j) agricultură, dezvoltare rurală şi siguranţa alimentelor;
k) apărare şi securitate naţională;
l) securitate şi eficienţă energetică;
m) tehnologia informaţiei, transport şi infrastructură;
n) administraţie publică şi servicii publice;
o) demografie, migraţie şi azil;
p) protecţia consumatorului, calitatea produselor şi serviciilor;
q) raportare, evidenţă şi statistică;
5
r) alte domenii de activitate în care este necesară intervenţia Guvernului, ca exponent al
puterii executive în stat, în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale
actelor normative care reglementează domeniile în care intervenţia este necesară.
Învestitura Guvernului
(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova
desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
(2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru cere, în termen de 15 zile calendaristice de
la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii
liste a Guvernului.
(3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta
acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova
numeşte Guvernul prin decret, în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data adoptării de
către Parlament a hotărîrii pentru aprobarea programului de activitate al Guvernului şi acordarea
votului de încredere.
(5) În termen de cel mult 3 zile calendaristice de la data emiterii decretului privind numirea
Guvernului, membrii Guvernului depun individual, în faţa Preşedintelui Republicii Moldova,
jurămîntul al cărui text este prevăzut la art.79 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova.
6
Încetarea mandatului Guvernului
Mandatul Guvernului încetează:
a) la data validării alegerilor pentru un nou Parlament;
b) în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament;
c) în cazul demisiei Guvernului în componenţă deplină;
d) în cazul în care Prim-ministrul se află în imposibilitate definitivă de a-şi exercita
atribuţiile, în cazul demisiei sau al decesului acestuia.
Se consideră că Prim-ministrul se află în imposibilitate definitivă de exercitare a
atribuţiilor în următoarele cazuri:
a) dacă acesta nu îşi exercită funcţia mai mult de 3 luni consecutive;
Refuzul se exprimă prin depunerea unei cereri scrise adresate Preşedintelui Republicii
Moldova sau printr-un anunţ public, intră în vigoare şi devine irevocabil din momentul depunerii
cererii sau emiterii anunţului.
7
Cabinetul Prim-ministrului
Cabinetul Prim-ministrului este o subdiviziune separată în cadrul Cancelariei de Stat,
constituită din consilieri, asistenţi şi secretari ai Prim-ministrului şi condusă de şeful Cabinetului.
Modul de organizare şi funcţionare a Cabinetului Prim-ministrului se stabileşte prin
regulament aprobat de către Guvern.
Alegerea Parlamentului
Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica
autoritate legislativă a statului. Parlamentul este compus din 101 deputaţi.
Parlamentul se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat
de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă.
Conducerea Parlamentului
După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului, prim-
vicepreşedintele, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului.
Majoritate parlamentară este considerată fracţiunea sau coaliţia fracţiunilor, anunţată prin
declaraţie, care cuprinde mai mult de jumătate din deputaţii aleşi.
Opoziţie parlamentară este considerată fracţiunea sau fracţiunile care nu fac parte din
majoritatea parlamentară şi care s-au declarat în opoziţie faţă de aceasta.
Conducerea Parlamentului
După constituirea legală a Parlamentului se alege Preşedintele Parlamentului,
vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului.
Comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, înfiinţate pentru efectuarea
activităţii Parlamentului.
Comisiile permanente răspund în faţa Parlamentului şi îi sînt subordonate. Statutul şi
modul de funcţionare a comisiilor permanente se stabilesc prin prezentul Regulament.
Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Numărul comisiilor,
denumirea, componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii se va hotărî de Parlament, la
propunerea Biroului permanent.
9
Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în
luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna
septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.
În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune ordinară, acesta se poate întruni în
sesiune extraordinară sau specială la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui
Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.
Imunitatea parlamentară
În conformitate cu prevederile constituţionale, imunitatea parlamentară are ca scop
protejarea deputatului în Parlament împotriva urmăririlor judiciare şi garantarea libertăţii de
exprimare a acestuia.
Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea prealabilă a Parlamentului, după ascultarea sa.
Inviolabilitatea nu se extinde asupra membrilor familiei deputatului.
În cazul în care deputatul a comis o infracţiune sau o contravenţie, Procurorul General
poate cere Parlamentului ridicarea imunităţii acestuia pentru a efectua măsuri procesuale de
reţinere, percheziţionare, arestare sau trimitere în judecată.
Cererea de ridicare a imunităţii deputatului în Parlament este adresată Preşedintelui
Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului aduce la cunoştinţa deputaţilor cererea în plenul Parlamentului
la şedinţa următoare de la data prezentării acesteia şi o trimite imediat spre examinare Comisiei
juridice, pentru numiri şi imunităţi.
Dacă cererea Procurorului General prevăzută la alin.(2) a parvenit în Parlament în perioada
dintre sesiuni, aceasta va fi adusă la cunoştinţa deputaţilor la prima şedinţă plenară a sesiunii
următoare.
Cererea de ridicare a imunităţii deputatului se înaintează pentru fiecare infracţiune sau
contravenţie separat.
Moţiunea simplă exprimă poziţia Parlamentului într-o anumită problemă de politică internă sau
externă ori, după caz, într-o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.
(2) Moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi.
(3) Un deputat nu poate semna concomitent mai multe moţiuni simple în aceeaşi problemă.
Ultima oră de lucru al Parlamentului în fiecare zi de joi, cu excepţia ultimei joi din lună, va
fi consacrată întrebărilor.
(2) Fiecare deputat poate adresa întrebări membrilor Guvernului sau conducătorilor altor
autorităţi ale administraţiei publice. Deputatul, în aceeaşi şedinţă plenară, poate adresa cel mult
două întrebări.
(3) Deputaţii nu pot formula întrebări Preşedintelui Republicii Moldova, reprezentanţilor
puterii judecătoreşti, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi întrebări care:
a) privesc probleme de interes personal;
b) urmăresc, în exclusivitate, obţinerea unei consultaţii juridice;
c) conduc la amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală;
d) privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţiile publice menţionate la
alin.(2).
Formulînd întrebarea, deputatul va preciza dacă doreşte să primească răspunsul în scris sau
oral la şedinţa în plen.
(2) Subdiviziunea Secretariatului Parlamentului responsabilă de asigurarea şedinţelor
plenare înregistrează întrebările şi le transmite organelor sau persoanelor cărora acestea sînt
adresate.
(3) Dacă se solicită răspuns oral, acesta va fi prezentat la următoarea şedinţă în plen în
cadrul orei Guvernului.
(4) Dacă se solicită răspuns scris, acesta se prezintă în termen de 15 zile.
10
(5) Dacă întrebările se vor adresa celor prezenţi în sală, aceştia pot răspunde imediat la
fiecare întrebare sau vor declara că vor prezenta răspunsul în termenul indicat la alin.(3) sau,
după caz, la alin.(4).
(6) Dacă deputatul care a solicitat răspuns oral la întrebare nu se află în sala de şedinţe a
Parlamentului, acestuia răspunsul i se va prezenta în scris.
Secretariatul Parlamentului
Asistenţa organizatorică, informaţională şi tehnică a activităţii Parlamentului, Biroului
permanent, comisiilor permanente, fracţiunilor parlamentare şi a deputaţilor este asigurată de
Secretariatul Parlamentului condus de Secretarul general.
Alegerea Preşedintelui
Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat.
Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani
împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10
ani şi posedă limba de stat.
Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce
au participat la alegeri.
În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al
doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în
primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia
că numărul acestora e mai mare decât numărul voturilor exprimate împotriva candidatului.
Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.
Durata mandatului
Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data
depunerii jurămîntului.
Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de
către Preşedintele nou ales.
11
Mandatul Preşedintelui Republicii Moldova poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de
război sau de catastrofă.
Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît
pentru cel mult două mandate consecutive.
Incompatibilităţi şi imunităţi
Calitatea de Preşedinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea oricărei
alte funcţii retribuite.
Preşedintele Republicii Moldova se bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere
juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii Moldova, cu votul
a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, în cazul în care săvîrşeşte o infracţiune.
Competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este
demis de drept la data rămînerii definitive a sentinţei de condamnare.
Mesaje
Preşedintele Republicii Moldova poate lua parte la lucrările Parlamentului.
Preşedintele Republicii Moldova adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele
probleme ale naţiunii.
Dizolvarea Parlamentului
În cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor
timp de 3 luni, Preşedintele Republicii Moldova, după consultarea fracţiunilor parlamentare,
poate să dizolve Parlamentul.
Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea
Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin
două solicitări de învestitură.
În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii
Moldova, şi nici în timpul stării de urgenţă, de asediu sau de război.
Alte atribuţii
12
Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii:
a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
b) acordă grade militare supreme prevăzute de lege;
c) soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic;
d) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
e) acordă graţiere individuală;
f) poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa asupra problemelor de
interes naţional;
g) acordă ranguri diplomatice;
h) conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor
categorii de funcţionari, în condiţiile legii;
i) suspendează actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii
definitive a Curţii Constituţionale;
j) exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege.
Vacanţa funcţiei
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova intervine în caz de expirare a
mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de
deces.
Cererea de demisie a Preşedintelui Republicii Moldova este prezentată Parlamentului, care
se pronunţă asupra ei.
Imposibilitatea exercitării atribuţiilor mai mult de 60 de zile de către Preşedintele
Republicii Moldova este confirmată de Curtea Constituţională în termen de 30 zile de la sesizare.
În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al
Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte.
Interimatul funcţiei
Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele
este demis, ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.
Promulgarea legilor
Preşedintele Republicii Moldova promulgă legile.
Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi,
să o trimită, în termen de cel mult două saptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în
care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.
13
Actele Preşedintelui
(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele Republicii Moldova emite decrete,
obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Decretele se publică în Monitorul Oficial
al Republicii Moldova.
3. Timpul de muncă
Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul intern
al unităţii, cu contractul individual şi cu cel colectiv de muncă, îl foloseşte pentru îndeplinirea
obligaţiilor de muncă.
Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore
pe săptămână.
Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vîrstă, de starea sănătăţii, de condiţiile
de muncă şi de alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contractul individual
de muncă, se stabileşte durata redusă a timpului de muncă (de exemplu: 24 de ore pentru
salariaţii în vîrstă de la 15 la 16 ani sau 35 de ore pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani).
Prin acordul dintre salariat şi angajator se poate stabili, atît la momentul angajării la
lucru, cît şi mai tîrziu, ziua de muncă parţială sau săptămîna de muncă parţială cu remunerarea
proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului făcut.
18
Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămînii este, de regulă, uniformă şi
constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus.
La unităţile unde, ţinîndu-se cont de specificul muncii (în sfera prestării de servicii – de
exemplu, în sfera alimentară), introducerea săptămînii de lucru de 5 zile este neraţională, se
admite, ca excepţie, stabilirea, prin contractul colectiv de muncă şi/sau regulamentul intern, a
săptămînii de lucru de 6 zile câte 7 ore lucrătoare şi cu o zi de repaus.
Durata muncii zilnice în ajunul zilelor de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu cel puţin o
oră pentru toţi salariaţii.
La solicitarea angajatorului, salariaţii pot presta munca în afara orelor de program în
limita a 120 de ore într-un an calendaristic. În cazuri excepţionale, această limită, cu acordul
reprezentanţilor salariaţilor, poate fi extinsă pînă la 240 de ore.
4. Timpul de odihnă
Timpul de odihnă reprezintă timpul destinat pentru odihna salariatului şi pentru
recuperarea forţelor de muncă necesare îmdeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor de muncă.
Deosebim 4 tipuri timpului de odihnă:
1. zilnic - în cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de
masă de cel puţin 30 de minute şi repausul zilnic care nu poate fi mai mic decît durata dublă a
timpului de muncă zilnic (16 ore);
2. săptămânal - repausul săptămînal se acordă timp de 2 zile consecutive, de regulă sîmbăta şi
duminica. În cazul în care un repaus simultan pentru întregul personal al unităţii în zilele de
sîmbătă şi duminică ar prejudicia interesul public sau ar compromite funcţionarea normală a
unităţii, repausul săptămînal poate fi acordat şi în alte zile, stabilite prin contractul colectiv de
muncă sau prin regulamentul intern al unităţii, cu condiţia ca una din zilele libere să fie
duminica. În unităţile în care, datorită specificului muncii, nu se poate acorda repausul
săptămînal în ziua de duminică, salariaţii vor beneficia de două zile libere în cursul săptămînii.
Munca în zilele de repaus este interzisă, însă în cazurile muncii suplimentare în timpul
zilelor de odihnă se acordă dublă salarizare.
3. zile de sărbătoare nelucrătoare :
a) 1 ianuarie - Anul Nou;
b) 7 şi 8 ianuarie - Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul);
c) 8 martie - Ziua internaţională a femeii;
d) prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc;
e) ziua de luni la o săptămînă după Paşte (Paştele Blajinilor);
f) 1 mai - Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;
g) 9 mai - Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei;
h) 27 august - Ziua Republicii;
i) 31 august - sărbătoarea "Limba noastră";
j) 25 decembrie – Naşterea lui Iisus Hristos (Crăciunul pe stil nou);
k) ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de
consiliul local al municipiului, oraşului, comunei, satului.
Nu se admite atragerea la muncă în zilele de sărbătoare nelucrătoare a salariaţilor în vîrstă de
pînă la 18 ani, a femeilor gravide.
19
b) concediul neplătit – se acordă cu consimţămîntul angajatorului în baza unei cereri
scrise a salariatului fiind expuse motive familiale. Concediu neplătit nu poate depăşi durata de 60
de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic.
c) concedii sociale (medical plătit, de maternitate, pentru îngrijirea copilului în vîrstă
de la 3 la 6 ani, pentru salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub tutelă) - se
acordă tuturor salariaţilor în baza certificatului medical eliberat potrivit legislaţiei în vigoare sau
în baza documentelor cerute de lege.
5. Disciplina muncii
Disciplina muncii reprezintă obligaţia tuturor salariaţilor de a se subordona unor reguli de
comportare stabilite în conformitate cu Codul muncii, cu alte acte normative, cu convenţiile
colective, cu contractele colective şi cu cele individuale de muncă, precum şi cu actele normative
la nivel de unitate, inclusiv cu regulamentul intern al unităţii.
Disciplina de muncă se asigură în unitate prin crearea de către angajator a condiţiilor
economice, sociale, juridice şi organizatorice necesare prestării unei munci de înaltă
productivitate, prin formarea unei atitudini conştiente faţă de muncă, prin aplicarea de stimulări
şi recompense pentru muncа conştiincioasă, precum şi de sancţiuni în caz de comitere a unor
abateri disciplinare.
Pentru succese în muncă, angajatorul poate aplica stimulări sub formă de:
a) mulţumiri; b) premii; c) cadouri de preţ; d) diplome de onoare.
Pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat
următoarele sancţiuni disciplinare:
a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea.
Se interzice aplicarea amenzilor şi altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei
de muncă. Pentru aceeaşi abatere disciplinară nu se poate aplica decît o singură sancţiune.
Sancţiunea disciplinară se aplică de organul căruia i se atribuie dreptul de angajare (alegere,
confirmare sau numire în funcţie) a salariatului respectiv.
Sancţiunea disciplinară se aplică prin ordin (dispoziţie, decizie, hotărîre), în care se indică în
mod obligatoriu: a) temeiurile de fapt şi de drept ale aplicării sancţiunii; b) termenul în care
sancţiunea poate fi contestată; c) organul în care sancţiunea poate fi contestată.
Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de sancţionare se comunică salariatului, sub
semnătură, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data cînd a fost emis.
Condiţiile de fond la încheierea căsătoriei sunt acele condiţii care trebuie să existe
pentru a se putea încheia căsătoria. Lipsa lor determină imposibilitatea încheierii căsătoriei.
Aceste sunt:
1. Diferenţa de sex - nu se admite încheierea căsătoriei între persoane de acelaşi sex;
2. Vârsta matrimonială – de 18 ani pentru ambele sexe. Pentru motive temeinice, în baza
cererii persoanelor care doresc să se căsătorească şi a acordului părinţilor minorului autoritatea
administraţiei publice locale poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vârstei
matrimoniale, dar nu mai mult decât cu doi ani.
3. Consimţământul la căsătorie - pentru încheierea căsătoriei este necesar
consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat al bărbatului şi femeii care
se căsătoresc;
21
4. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii viitorilor soţi - viitorii soţi sunt obligaţi să
declare că şi-au comunicat reciproc starea sănătăţii lor pentru a cunoaşte pericolul pe care-l poate
prezenta pentru ei şi pentru copiii lor încheierea unei căsătorii în condiţii necorespunzătoare din
punctul de vedere al sănătăţii. Controlul medical eate obligatoriu şi gratuit.
23
- să-şi aleagă numele format prin conexarea numelor ambilor, drept nume de familie
comun (de exemplu: Munteanu-Ţurcanu);
- fiecare dintre ei îşi păstrează numele de familie pe care l-a purtat până la căsătorie;
- conexează numele de familie al celuilalt soţ la numele de familie propriu (de exemplu,
soţul – Munteanu, iar soţia – Ţurcanu -Munteanu).
Ca rezultat al încheierii căsătoriei soţii îşi asumă şi anumite obligaţii personale şi
anume:
a) Obligaţia de sprijin moral.
Această obligaţie se bazează pe comunitatea şi înţelegerea ce trebuie să caracterizeze
viaţa conjugală. Sprijinul moral se poate manifesta sub diferite forme şi se afirmă în deosebi în
împrejurările mai dificile cu care se pot confrunta soţii în timpul căsătoriei (de exemplu: ajutorul
dat de un soţ celuilalt pentru depăşirea unei situaţii critice, pentru îndeplinirea proiectelor
profesionale ori sociale, în îngrijiri cu caracter personal pe care un soţ trebuie să le dea celuilalt
în cazul în care starea sănătăţii al unui este şubredă).
b) Obligaţia de fidelitate.
Obligaţia de fidelitate a fiecăruia dintre soţi faţă de celălalt reprezintă o caracteristică
esenţială a căsătoriei, fiind reglementată în mod expres de Codul familei. Din punctul de vedere
al îndatoririlor soţiei, obligaţia de fidelitate stă la baza prezumţiei de paternitate consacrată de
art. 47 din Codul familiei, prezumţie în temeiul căreia copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în
timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului
soţului mamei copilului, are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit
contrariul. Avînd în vedere principiul egalităţii dintre sexe, din moment ce această obligaţie
există pentru femeie, ea există şi pentru bărbat.
c) Obligaţia de a locui împreună - domiciliul comun constituind o condiţie necesară
pentru o viaţă de familie normală şi trainică.
d) Îndatoririle conjugale.
Conţinutul îndatoririlor conjugale, deşi nu este în mod expres arătat de lege, constă în
datoria soţilor de a avea relaţii intime împreună. De aceea, refuzul nejustificat al unuia dintre soţi
de a-şi îndeplini îndatorirea conjugală, poate constitui un motiv de divorţ pentru celălalt soţ.
Relaţiile patrimoniale dintre soţi se referă la regimul juridic al bunurilor acestora, adică
la dreptul de proprietate asupra bunurilor comune şi bunurilor personale ale soţilor.
Regimul juridic al bunurilor soţilor poate fi legal sau contractual. Regimul juridic legal se
bazează pe prevederile legii, iar cel contractual se referă la posibilitatea încheierii contractului
matrimonial, în care soţii pot stabili alt regim al bunurilor comune sau personale decât cel
prevăzut de lege, precum şi pot stabili regulile partajului în caz de divorţ.
Conform Codului familiei şi a Codului civil asupra bunurilor comune ale soţilor se aplică
regimul juridic de proprietate comună în devălmăşie, conform căreia soţii nu au cote determinate
asupra averii lor comune şi posedă, folosesc şi dispun de aceasta de comun acord şi în interesul
ambilor sau a familei.
Bunurile comune ale soţilor se consideră toate bunurile dobîndite în timpul căsătoriei, cu
excepţia celor primite prin moştenire, în dar sau în baza altor convenţii gratuite.
Sunt considerate bunuri comune cele procurate din contul:
a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din activitatea de muncă; activitatea de
întreprinzător; activitatea intelectuală;
b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de
compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);
c) altor mijloace comune.
Sunt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare,
depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau societăţile
comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul mijloacelor
24
comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt procurate sau
depuse pe numele unuia dintre soţi.
Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit
propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive temeinice.
Fiecare dintre soţi este în drept să încheie convenţii prin care să dispună de bunurile
comune, cu excepţia bunurilor imobile, acordul celuilalt soţ fiind prezumat, cu excepţia cazurilor
convenţiilor cu bunurile imobile, cînd se cere acordul scris al celuilalt soţ. Dacă unul dintre soţi
încheie o convenţie şi cealaltă parte ştie că celalt soţ nu este de acord cu aceasta, ultimul poate
cere anularea convenţeiei în termen de 3 ani din momentul cînd a aflat despre această convenţie.
Obligaţia de întreţinere
Părinţii sunt obligaţi să-si întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă care
necesită sprijin material.
Noţiuni introductive
26
Dreptul procesual civil este o ramură autonomă de drept constituită dintr-o totalitate de
norme juridice, care reglementează relaţiile juridice ce apar între subiecţii raportului procesual
civil, în cadrul examinării şi soluţionării cauzelor civile.
Potrivit Codului de procedură civilă sînt recunoscute 5 feluri de proceduri civile, care pot
fi divizate în două categorii:
1. Proceduri contencioase – constau în examinarea în contradictoriu a unui litigiu de drept
între două părţi cu interese opuse. Din această cazegorie fac parte:
a) Procedura generală, numită şi procedură în acţiune civilă sau procedură contencioasă, este
cea mai răspîndită procedură, prin intermediul căreia oricine pretinde un drept împotriva
unei alte persoane ori are un interes pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept
trebuie să depună în instanţa competentă o cerere de chemare în judecată.
b) Procedura contenciosului administrativ ce acordă oricărei persoane care se consideră
vătămată într-un drept, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act
administrativ sau prin nesoluţionare în termen legal a unei cereri de a se adresa instanţei
judecătoreşti competente pentru anularea actului, repunerea în drept şi repararea prejudiciului.
2. Proceduri necontencioase – constau în examinarea unor pricini în baza unei ordini lipsite
de contradictorialitatea părţilor. În acest sens, avem următoarele feluri de procedură:
Procedura specială, prin intermediul căreia orice persoană care doreşte constatarea
existenţei unei fapte care are valoare juridică sau a unui drept se poate adresa în instanţa de
judecată cu o cerere respectivă (încuviinţarea adopţiei; declararea capacităţii depline de exerciţiu
minorului; declararea persoanei dispărută fără urmă sau decedată; constatarea inexactităţii
înscrierilor în registrele de stare civilă; încuviinţarea spitalizării forţate şi tratamentului forţat;
etc).
Procedura în ordonanţă, numită şi procedură simplificată, prin care creditorul poate
solicita încasarea de sume băneşti sau revendicarea de bunuri mobiliare de la debitor, doar pe
baza materialelor prezentate de creditor fără înştiinţarea debitorului (derivă dintr-un act juridic
autentificat notarial; urmăreşte perceperea salariului sau unor alte drepturi calculate, dar neplătite
salariatului; rezultă din procurarea în credit sau acordarea în leasing a unor bunuri; rezultă din
nerestituirea cărţilor împrumutate de la bibliotecă, etc).
a) Procedura de declarare a insolvabilităţii, obligatorie de urmat în cazul falimentării unei
persoane juridice.
SISTEMUL JUDECĂTORESC
Justiţia se înfăptuieşte prin intermediul următoarelor instanţe judecătoreşti:
a) Curtea Supremă de Justiţie;
b) curţile de apel;
c) judecătorii.
Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă.
Instanţele judecătoreşti sunt persoane juridice, au ştampilă cu imaginea stemei de stat şi cu
denumirea lor.
PARTICIPANŢII LA PROCES
27
Se consideră participanţi la proces: părţile, intervenienţii, procurorul, petiţionarii,
persoanele care, în conformitate cu art.7 alin.(2), art.73 şi 74 din CPC, sunt împuternicite să
adreseze în instanţă cereri în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte
persoane sau care intervin în proces pentru a depune concluzii în apărarea drepturilor unor alte
persoane, precum şi persoanele interesate în pricinile cu procedură specială.
CHELTUIELILE DE JUDECATĂ
Cheltuielile de judecată se compun din taxa de stat şi din cheltuielile de judecare a pricinii.
Apelul
Hotărîrile susceptibile de apel pot fi atacate, pînă a rămîne definitive, în instanţă de apel
care, în baza materialelor din dosar şi a celor prezentate suplimentar, verifică corectitudinea
constatării circumstanţelor de fapt ale pricinii, a aplicării şi interpretării normelor de drept
material, precum şi respectarea normelor de drept procedural, la judecarea pricinii în primă
instanţă.
Hotărîrile pronunţate în primă instanţă de judecătorii pot fi atacate cu apel la curţile de
apel de drept comun. Hotărîrile pronunţate în primă instanţă de Judecătoria Comercială de
Circumscripţie pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Chişinău.
28
Recursul împotriva actelor de dispoziţie ale curţilor de apel
Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de
apel, cît şi hotărîrile pronunţate de curţile de apel în procedura de insolvabilitate.
Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei
integrale.
Dreptul procesual civil dispune de propriile sale principii, care prin esenţa lor juridică
contribuie nemijlocit la înfăptuirea justiţiei pe cauzele civile.
Înfăptuirea justiţiei numai în instanţă judecătorească
În pricinile civile, justiţia se înfăptuieşte potrivit reglementărilor legislaţiei procedurale
civile şi numai de către instanţele judecătoreşti şi de judecătorii ei, numiţi în funcţie în modul
stabilit de lege. Constituirea de instanţe extraordinare este interzisă.
Hotărîrea judecătorească emisă în pricină civilă poate fi controlată şi reexaminată numai de
instanţa judecătorească competentă, în ordinea stabilită de prezentul cod şi de alte legi.
Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii
Puterea judecătorească este separată de puterea legislativă şi de cea executivă şi se exercită
în conformitate cu Constituţia Republicii Moldova, cu prezentul cod şi cu alte legi.
La înfăptuirea justiţiei în pricini civile, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai
legii. Orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută
de lege.
Garanţiile independenţei judecătorilor sînt consacrate în Constituţia Republicii Moldova şi
în alte legi.
Judecarea unipersonală şi colegială a pricinilor
Pricinile civile se judecă în primă instanţă de un singur judecător sau de un complet din trei
judecători ai aceleiaşi instanţe. În cazul în care prezentul cod oferă judecătorului dreptul de a
examina pricinile civile şi de a întocmi unele acte de procedură unipersonal, judecătorul
operează în numele instanţei de judecată.
În instanţele de apel şi de recurs, pricinile civile se judecă colegial, în conformitate cu
prevederile prezentului cod şi ale altor legi.
Egalitatea în faţa legii şi a justiţiei
Justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor,
independent de cetăţenie, rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al
egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică,
subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.
Privilegiile procesuale ale persoanelor care beneficiază de imunitatea răspunderii civile se
stabilesc de prezentul cod şi de alte legi, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte.
Caracterul public al dezbaterilor judiciare
În toate instanţele, şedinţele de judecată sînt publice. În şedinţa de judecată nu se admit
minorii de pînă la vîrsta de 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate de participant la proces sau de
martor.
Pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de
stat, taină comercială ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege.
Instanţa de judecată va dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni
divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea,
demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele
participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea.
29
Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor
anumite acte procedurale.
Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere
motivată.
Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la
ea asistă de asemenea martorul, expertul, specialistul şi interpretul.
Instanţa judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, tainei
comerciale, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei. Participanţii la proces şi alte persoane
care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete
sînt somaţi de răspunderea în cazul divulgării lor.
Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de
procedură civilă.
Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public.
În cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decît părţile
copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată
de preşedintele şedinţei.
Limba de procedură şi dreptul la interpret
Judecarea pricinilor civile în instanţele judecătoreşti se desfăşoară în limba
moldovenească.
Persoanele interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba
moldovenească sînt în drept să ia cunoştinţă de actele, de lucrările dosarului şi să vorbească în
judecată prin interpret.
Prin încheiere a instanţei, procesul se poate desfăşura şi într-o limbă acceptabilă pentru
majoritatea participanţilor la proces.
În cazul în care procesul se desfăşoară în o altă limbă, instanţa emite hotărîrea în mod
obligatoriu şi în limba moldovenească.
Actele de dispoziţie ale instanţei judecătoreşti se înmînează participanţilor la proces, fiind
perfectate în limba în care se desfăşoară procesul ori, la solicitare, în limba de stat.
30
procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încît nici
una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.
31
1. Noţiunea dreptului civil
Dreptul civil este acea ramură a dreptului care reglementează raporturi patrimoniale şi
nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.
2. Persoana fizică
Persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile.
Capacitatea de folosinţă
Este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii.
ACTUL JURIDIC
Actul juridic multilateral este manifestarea de voinţă a trei sau a mai multe părţi.
32
Actul juridic cu titlu gratuit şi actul juridic cu titlu oneros
Act juridic cu titlu gratuit este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial
fără a se urmări obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
Act juridic cu titlu oneros este actul prin care se procură unei părţi un folos patrimonial pentru
obţinerea în schimb a unui alt folos patrimonial.
PROCURA
Procura de substituire
Persoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire numai dacă acest
drept este stipulat expres în procură sau dacă este în interesul reprezentantului.
În toate cazurile, procura de substituire trebuie autentificată notarial.
Termenul procurii
Procura se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul nu este indicat în procură,
ea este valabilă timp de un an de la data întocmirii.
Este nulă procura în care nu este indicată data întocmirii.
Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi
autentificată notarial este valabilă pînă la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.
Persoana care a eliberat procura este obligată să informeze despre anularea şi încetarea
valabilităţii procurii pe cel căruia i-a eliberat procura şi pe terţii cunoscuţi de el cu care
reprezentantul urma să contracteze.
MOŞTENIREA
33
Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat
moştenirea) către succesorii săi.
Moştenirea este o transmisiune de drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi
indivizibilă.
Moştenirea are loc conform testamentului (succesiune testamentară) şi în temeiul legii
(succesiune legală).
Succesorii
Pot fi moştenitori, în cazul succesiunii:
a) testamentare, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat
moştenirea, precum şi cele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-
au născut vii după decesul acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi
persoanele juridice care au capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat
moştenirea;
b) legale, persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea,
precum şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după
decesul acestuia.
Statul dispune de capacitate succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală
asupra unui patrimoniu succesoral vacant.
Deschiderea succesiunii
Succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau declarării morţii ei de
către instanţa de judecată.
Momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al decesului persoanei care a lăsat
moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti privind declararea morţii lui.
Notarul, primind informaţia despre decesul persoanei, deschide procedura succesorală în baza
declaraţiei scrise:
a) a moştenitorilor legali, moştenitorilor testamentari ori a mandatarilor lor legali de acceptare a
succesiunii sau de renunţare la ea;
b) a reprezentanţilor organelor de stat;
c) a creditorilor defunctului.
În cazul în care pe unul şi acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari,
competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar sesizat. Notarul este
obligat să verifice dacă procedura succesorală nu a fost deschisă de un alt notar din acelaşi
teritoriu.
Notarul, primind informaţia despre deschiderea procedurii succesorale de alt notar, este obligat
să informeze despre aceasta moştenitorii al căror domiciliu îi este cunoscut.
Notarul poate, de asemenea, chema moştenitorii prin publicarea unui aviz în mijloacele de
informare în masă.
Evidenţa dosarelor succesorale şi testamentelor întocmite o ţine Ministerul Justiţiei.
Mostenirea testamentară
Testamentul este un act juridic solemn, unilateral, revocabil şi personal prin care testatorul
dispune cu titlu gratuit, pentru momentul încetării sale din viaţă, de toate bunurile sale sau de o
parte din ele.
34
Testator poate fi doar persoana cu capacitate de exerciţiu.
Nu se permite întocmirea testamentului prin reprezentant.
Forma testamentului
Testamentul poate fi întocmit doar în una din următoarele forme:
a) olograf – scris în întregime personal, datat şi semnat de testator;
b) autentic – autentificat notarial, precum şi asimilat cu cel autentificat notarial;
c) mistic – scris în întregime, datat şi semnat de testator, strîns şi sigilat şi apoi prezentat
notarului, care aplică inscripţia de autentificare pe plic şi îl semnează împreună cu testatorul.
Mostenirea legală
Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului către persoanele menţionate în
lege, se aplică în cazul în care:
a) cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat nici un testament;
b) a fost declarată nulitatea testamentului;
c) succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;
d) succesorul testamentar este nedemn.
Moştenitorii legali
În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sînt:
a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după
decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii,
înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;
b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii, atît
din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;
c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.
Acceptarea succesiunii
35
Succesiunea este acceptată de succesor indiferent de faptul dacă este testamentar sau
succesor legal. Succesiunea se consideră acceptată cînd moştenitorul depune la notarul de la
locul deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii sau intră în posesiunea
patrimoniului succesoral.
Dacă succesorul a intrat în posesiunea unei părţi din patrimoniu, se consideră că a
acceptat întregul patrimoniu, oriunde s-ar afla şi din ce ar consta.
Certificatul de moştenitor
Persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la locul deschiderii succesiunii
eliberarea certificatului de moştenitor. Certificatul de moştenitor se eliberează după 6 luni din
ziua deschiderii succesiunii, în orice timp. Certificatul de moştenitor se eliberează pînă la
expirarea termenului de 6 luni dacă notarul dispune de suficiente dovezi că, în afară de
persoanele care solicită eliberarea certificatului, nu există alţi moştenitori.
36