Ministerul Educaţiei al RM

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea de Radioelectronică şi Telecomunicaţii
Catedra Sisteme Optoelectronice

Lucrare de Curs
La disciplina optoelectronică

Tema: Dispersia luminii în fibrele optice

1
 Cuprins

1 Introducere ………………………………………………………………………………..3

2.Pierderile în fibre optice și atenuarea lor………………………………….7

3.Dispersia Impulsului și Viteza de Transmisie

a Informației prin Fibra Optică…………………………………………………10

4.Dispersia Intramodală sau cromatică…………………………………………13

5. Dispersia Ghidului de Undă…..…………………………………………….……19

6.Dispersia Intermodală …………………………………….………………………..20

7.Dispersia de polarizare…………………………………………..25

8.Concluzie ………………,…………………………………..…….34

9.Bibleografie……………………………………………………….35

2
1.Introducere

Din cele mai vechi timpuri, lumina a fost utilizată ca mijloc de comunicație.
Semnalele de fum și focurile aprinse pe înălțimi sunt cele mai cunoscute
sisteme. De exemplu, Eschin (525-456 î.Hr.) amintește în celebra sa trilogie,
Orestia, cum mesajul despre căderea Troiei a fost transmis din Asia Mică în
Argos, pe o distanță de circa 400 km.

Astfel de sisteme optice de comunicații aveau , în raport cu folosirea unor soli

care se deplasau pe jos sau călare pentru remiterea mesajelor, atât avantajul
vitezei mari de transmisie a informației cât și pe acela că mesajul putea ajunge
simultan la mai mulți receptori(de tipul sistemelor de radiodifuziune cu
utilizatori multipli de astăzi).Prezentau în schimb inconvenientul că puteau
vehicula decât o cantitate mica de informație care însă, adesea, era de o
importanță vitală pentru comunitățile umane cărora lise adresau.

Un pas înainte în sosirea capacității de transmitere a informației l-a constituit

telegraful optic al lui Claude Chappe,apărut la sfârșitul secolului 18-lea.Era
alcătuit dintr-un lanț de semafoare care avea montate în vârful unor stâlpi o
serie de brațe mobile articulate, ale căror poziții puteau fi modificate de la sol
cu ajutorul sistemului de frânghii și scripeți. Astfel se puteau transmite și texte,
fiecărei litere corespunzându-i o anumită poziție a brațelor semaforului.
Semafoarele erau situate pe amplasamente pe cât posibil mai înalte
(dealuri,coline), pentru a putea fi văzute bine, în linie dreaptă,de la distanțe cât
mai mari. Distanța dintre 2 stații era de circa 10-20km, ceea ce permitea
observarea directa, cu ajutorul binoclului, a poziției brațelor semaforului din
stația precedentă. Se putea realiza o viteză de transmite de 3-4 caractere pe
min. Ceea ce asigura transmiterea unui mesaj între Lille și Paris, pe o distanță
circa 230km,în aproximativ în jumătate de oră.(1)

3
 Ulterior sa încercat transmiterea unora semnale electrice cu ajutorul luminii.
Astfel fotofonul lui Bell(1880)folosea un fascicul de lumină solară,focalizat și
modulat în amplitudine de o oglindă fixată pe membrana unui microfon. Spre
deosebire însă de telegraful optic nu a fost aplicat în practică.

Cele mai importante inconveniente ale acestor sisteme erau viteza mica de
transmitere a informației și faptul că buna lor funcționare era dependentă în
mod hotărâtor de condițiile exterioare: zi sau noapte, timp frumos(cu bună
vizibilitate) sau timp urât (cu nori, ceață sau ploaie) etc. Absorbția
moleculară,difuzia și variația locală a indicelui de refracție al aerului sunt tot
atâtea inconveniente care au impus să se utilizeze ghiduri de undă luminoase.

Primele fibre optice realizate din sticlă și a căror funcționalitatea era bazată
pe același principiu al reflexiei totale interne au fost utilizate în medicină. Surse
de lumina de mare intensitate și mai ales laserul au marcat un progres
important. Invenția laserului (1958), sursa de lumina puternică, coerentă și
direcțională a creat posibilitatea de a utiliza fibrele optice drept canal de
transmisiune în telecomunicații.

Rapida reducere a atenuării (de la 1000dB/km în 1960, la 0,2 dB/km în

(1980) și construirea de surse de lumină (laserul și diodele electroluminisciente)
la lungimi de undă, pentru care fibră prezintă un minim de atenuare,au condus
la apariția telecomunicațiilor moderne prin fibre optice. Din 1980 cablurile de
fibre optice au fost introduse în rețeaua de telecomunicații din Europa. Sunt
instalate sute și mii de kilometri de cabluri optice. (1)

Tehnologia fibrelor optice, deși devenită omniprezentă doar în lumea modernă, este una

simplă și relativ veche. Ghidarea luminii prin reflexii repetate, principiul care stă la baza

fibrelor optice, a fost demonstrat pentru prima oară de Daniel Colladon și Jacques Babinet la

Paris la începutul anilor 1840. John Tyndall a inclus o demonstrație a acesteia în cursurile

4
sale publice de la Londra un deceniu mai târziu. Tyndall a scris și despre proprietatea

de reflexie internă totală într-o carte introductivă despre natura luminii, în 1870: „Când lumina

trece din aer în apă, raza refractată este întoarsă înspre perpendiculară... Când raza trece

din apă în aer, ea este întoarsă dinspre perpendiculară... Dacă unghiul făcut de raza din apă

cu perpendiculara la suprafață este mai mare de 48 de grade, raza nu va mai ieși deloc din

apă: ea va fi totalmente reflectată la suprafață.... Unghiul ce marchează limita la care reflexia

totală începe se numește unghi limită al mediului. Pentru apă, acest unghi este de 48°27',

pentru sticlă flint, este de 38°41', iar pentru diamant, este de 23°42'."

Aplicațiile practice, cum ar fi iluminarea de aproape în stomatologie, au apărut la începutul

secolului al XX-lea. Transmisia imaginii prin tuburi a fost demonstrată independent

de Clarence Hansell și de pionierul televiziunii John Logie Baird în anii 1920. Principiul a fost

utilizat pentru examinări medicale interne de Heinrich Lamm în deceniul imediat următor. În

1952, fizicianul Narinder Singh Kapany a efectuat experimente ce au condus la inventarea

fibrei optice. Fibra optică modernă, în care fibra de sticlă este învelită cu un strat transparent

pentru a-i oferi un indice de refracție mai potrivit, a apărut în același deceniu.[1] Dezvoltarea

s-a concentrat apoi pe transmiterea de imagini prin snopuri de fibră.

Primul gastroscop semiflexibil cu fibră optică a fost patentat de Basil Hirschowitz, C. Wilbur

Peters, și Lawrence E. Curtiss, cercetători de la Universitatea Michigan, în 1956. În procesul

de dezvoltare a gastroscopului, Curtiss a produs primele fibre învelite în sticlă; fibrele optice

anterioare se bazau pe aer sau pe uleiuri și diverse tipuri de ceară ca material de învelire cu

indice de refracție mic.

Jun-ichi Nishizawa, un om de știință japonez de la Universitatea Tohoku, a fost primul care a

propus utilizarea fibrei optice în telecomunicații în 1963. Nishizawa a inventat alte tehnologii

ce au contribuit la dezvoltarea comunicațiilor prin fibră optică. Nishizawa a inventat fibra

optică cu indice de refracție gradat în 1964 pentru a servi drept canal de transmisie a luminii

de la laserii cu semiconductor pe distanțe lungi cu pierderi mici. {2}

5
În 1965, Charles K. Kao și George A. Hockham de la compania britanică Standard

Telephones and Cables (STC) au fost primii care au promovat ideea că atenuarea în fibra

optică poate fi redusă sub pragul de 20 decibeli pe kilometru (dB/km), permițând utilizarea

fibrelor optice ca mediu practic de telecomunicații. Ei au arătat că atenuarea din fibra optică

disponibilă la acea vreme este cauzată de impurități care pot fi înlăturate, și nu de fenomene

fizice fundamentale, cum ar fi împrăștierea. Această descoperire i-a adus lui Kao Premiul

Nobel pentru Fizică în 2009.

Nivelul crucial de atenuare de 20 dB/km a fost atins pentru prima oară în 1970, de

cercetătorii Robert D. Maurer, Donald Keck, Peter C. Schultz și Frank Zimar de la fabricantul

american de sticlă Corning Glass Works, denumit astăzi Corning Incorporated. Ei au realizat

o fibră cu atenuare de 17 dB/km prin doparea sticlei de silicat cu titan. Câțiva ani mai târziu,

ei au produs o fibră cu doar 4 dB/km atenuare cu dioxid de germaniu ca dopant pentru miez.

Asemenea atenuări mici au deschis calea comunicațiilor prin fibră optică și Internetului. În

1981, General Electric a produs longouri de cuarț ce putea fi tras în fire de fibră optică de

40 km lungime.

Atenuarea din cablurile moderne de fibră optică este cu mult mai mică decât în cablurile

electrice de cupru, ducând la conexiuni de fibră optică cu distanțe între repetoare de 70–

150 km. Amplificatorul de fibră optică dopată cu erbiu, care a redus costul sistemelor de

comunicații prin fibră optică pe distanțe mari prin reducerea și, în multe cazuri, eliminarea

totală a necesității repetoarelor optic-electric-optic, a fost dezvoltată de mai multe echipe

conduse de David N. Payne de la Universitatea Southampton, și de Emmanuel Desurvire de

la Laboratoarele Bell în 1986. Fibra optică mai robustă folosită astăzi se are atât miezul cât și

teaca din sticlă, suferind astfel mai puțin de pe urma trecerii timpului. Ea a fost inventată de

Gerhard Bernsee în 1973 la Schott AG în Germania.

În 1991, studiile în domeniul cristalelor fotonice a dus la dezvoltarea fibrei optice cu cristal

fotonic[11] care ghidează lumina prin difracție într-o structură periodică, și nu prin reflexie

internă totală. Prima fibră din cristal fotonic a devenit disponibilă pe piață în 2000. Fibra din

6
cristal fotonic poate fi proiectată să transfere putere mai multă decât fibra convențională, iar

proprietățile dependente de lungimea de undă pot fi manipulate pentru a îmbunătăți

performanțele fibrei în anumite aplicații. {2}

2.Pierderile în fibre optice și atenuarea lor.

1.Factorii care influențează cel mai mult performanțele fibrelor optice ca mediu
de transmisie sunt atenuarea și lățimea benzii. Aceste caracteristici de
transmisie au o importanță majoră în procesul cercetări compatibilității fibrelor
optice în scopuri de comunicații. Deși lățimea enormă a benzii fibrelor optice a
stimulat mult dezvoltarea comunicațiilor optice prin ghizii de sticlă, atenuarea
mare a limitat transmisia semnalelor doar la zeci de metri. Cercetările
ulterioare privind atenuării au arătat absorbția cauzată de impuritățile din
sticlă, stimulând investigările asupra sticlelor pure pentru comunicațiilor prin
fibre optice. În prezent, se folosesc fibre cu pierderi de ordinul a
0,2dB/km.(1)…

După cum atenuarea determină distanța de transmisie a semnalului,

dispersia limitează lățimea benzii fibrei optice. Altfel zis, limitează numărul de
biți ai informației transmise într-o perioadă dată de timp.

2.Atenuarea este fenomenul prin care semnalele electromagnetice își pierd din
puterea inițială (cu care au fost transmise în mediu)odată cu creșterea
distanței. Acest fenomen apare din cauza faptului că mediul de transmisie
absoarbe o parte din energia semnalelor. Din acest motiv se impun limitări ale
distanței pe care un semnal o poate parcurge fără a depăși un anumit nivel de
degradare. Cu atât semnalul este recepționat la o mai mare distanță față de
sursă, cu atât posibilitatea de a fi decodificat corect este mai mică din cauza
atenuării și a interferențelor. {3}

7
 Atenuarea semnalelor optice depinde, în primul rând de proprietățile proprii
ale fibrei optice, iar în al 2-lea rând, de procesele fizice ce au loc la
transmisiunea luminii.

3.Pierderile de absorbție de material constau în disiparea unei părți a puterii

optice a semnalului transmis prin fibră optică. Aceste pierderi ce au loc datorită
compoziției materialului, proceselor de reducere și pot fi:

-intrinseci

-extrinseci

Absorbția intrinsecă este cauzată în silica de către rezonanță. Absorbția este

mai mică decât 0,03d/km în regiunea lungimilor de undă 1,3µm – 1,6µm.

Absorbția extrinsecă în fibrele din silică este cauzată de astfel de impurități ca

Cu,Ni,Fe,Mn,Cr etc. În regiunea lungimilor de undă 0,65µm – 1,6µm.Însă în
fibrele moderne principala cauză a absorbției extrinseci o constituie ionii OH.

4.Pierderile la Împrăștiere

Pierderile fibrelor optice depind de lungimea de undă de operare și sunt un alt

factor ce limitează performanțele sistemului de comunicații. Pierderile la
împrăștiere sunt determinate de 2 mecanisme:liniar și neliniar.

Împrăștierea liniară poate fi divizată în 2 tipuri: Împrăștierea Rayleigh și Mie.

{3}

5.Pierderile de curbă în fibrele optice

Curbarea fibrei optice cauzează pierderi de radiație. Curburile pot fi

microscopice sau macroscopice. Cele macroscopice au loc când fibra este
bobinată sau întâlnește colțuri în traiectoria sa. În acest caz, în procesul

8
propagării semnalului energia din câmpul temporar întrece viteza luminii în
cămașă și deci are loc inhibarea mecanismului de ghidare.Ca urmare, energia
luminii iradiată din fibra optică, după cum este reprezentat în figura 1.

Fig.1. Reprezentarea pierderilor de curbură ale fibrei optice. Partea modului ce

se mișcă în afara săgeții întrerupte trebuie să se miște mai repede decît viteza
luminii în cămașă,pentru a menține frontul undei plane. Aceasta fiind
imposibilă, raza este iradiată.

De-a lungul fibrei există un front al fazei care se mișcă perpendicular pe

direcția propagării. Acest front al undei trebuie să fie în fază cu sine însăși pe
diametrul câmpului, iar când frontul fazei se mișcă prin curbură, atunci lumina
la raza interioară trebuie să se miște mai încet decât la cea exterioară. Adică la
capătul exterior al miezului lumina trebuie să întâmpine un indice de refracție
mai mic decât în fibra dreaptă. {3}

9
3.Dispersia Impulsului și Viteza de Transmisie a Informației prin Fibra Optică

Legăturile prin fibre optice sunt limitate în lungime de către atenuarea și

dispersia impulsului optic. Dispersia semnalului optic

transmis cauzează împrăștiere pentru transmisiile analogice și digitale prin fibre

optice. Când semnalul ajuns la receptor este foarte slab pentru defectarea
clară, atunci atenuarea devine o problemă majoră, iar sistemul va fi limitat de
nivelul puterii. În legăturile în care puterea optică este suficientă, dar forma
semnalului este distorsionată,sistemul este limitat de lățimea benzii. În acest
caz, reconstrucția mesajului transmis este dificilă. Adică, dispersia este
fenomenul care determină limitare benzii de trecere a unei fibre sau cablu
optic, datorită măririi duratei unui impuls de radiație la ieșirea din fibră.

Dispersia mai produce și o împrăștiere a impulsurilor de intrare în fibra

optică.

Fig.2. Reprezentarea împrăștierii impulsurilor digitale 1101 de lumină când sunt

transmise prin a) fibră scurtă L1 și b) fibră lungă L2˃L1.

La considerarea sistemelor de comunicații digitale prin fibre optice,

mecanismele dispersiei cauzează împrăștierea impulsurilor de lumină transmisă
10
care traversează de-a lungul canalului. În fig.2. este prezentat acest fenomen ce
cauzează împrăștierea și suprapunerea impulsurilor vecine, care nu pot fi
eventual recunoscute la receptor. {3}

Acest efect cunoscut ca interferența dintre simboluri, de asemenea majorează

numărul de erori ale canalului optic digital, rata erorilor fiind dependentă de
atenuarea semnalului.

Pentru ca impulsurile de lumină să nu se suprapună, este necesar ca viteza

de transmisie a informație în biți B să fie mai mică decât duratele impulsurilor
împrăștiate (2Ʈ) B≤ 1/2Ʈ.

Aceasta înseamnă că împrăștierea impulsului datorită dispersiei canalului Ʈ=ΔT

dictează o durată a impulsului de intrare de asemenea ΔT.

După cum am menționat, conversia vitezei de transmisie a informației în biți

către lățimea benzi de trecere în Hz depinde de formatul de codare utilizat. În
cazul formatului nereîntoarcerii la zero NRZ sunt 2 perioade a biților în o
lungime de undă.

În figura 3. Sunt prezentate 3 structuri ale fibrei optice monomod cu indice

treaptă de refracție (a),multimod cu indice cu indice treaptă de refracție (b), și
multimod cu indice gradat de refracție (c), precum și reprezentarea schematică
a împrăștierilor respective ale pulsurilor asociate cu fiecare fibră. {3}

11
Fig .3. Sunt reprezentate și împrăștierile impulsului datorită dispersiei în fiecare
fibră.

Se poate de observat că cea mai mică dispersie a pulsului de lumină are loc în
fibrele monomod cu indicele treaptă de refracție. Pe când cea mai mare
dispersie a pulsului are loc în fibrele multimod cu indicele treaptă de refracție,
iar fibrele cu indicele gradat au performanțe îmbunătățite. Cantitatea
împrăștierii pulsurilor depinde evident de distanța parcursă prin fibră până la
următorului repetor și se măsoară în ns/km.

Pentru aprecierea diferenței între cantitățile împrăștierii în diferite tipuri de

fibre, trebuie de cercetat mecanismele dispersiei care constau din trei
componente principale:

- Dispersia ghidului de undă

- Dispersia de material
- Dispersia modală
12
 Primele două componente formează dispersia intramodală, apărând în
fibrele monomod și multimod datorită dependenței dintre lungimea de undă a
radiației incidente și viteza de propagare a fiecărui mod. Dispersia modală
apare numai în fibrele multimod, fiind o consecință a diferenței dintre vitezele
de grup ale diverselor moduri de propagare a luminii. {3}

4.Dispersia Intramodală sau cromatică

Datorită faptului că sursele optice utilizate în comunicațiile prin fibre

optice nu emit doar o frecvență, ci o bandă de frecvențe (pentru laser este de o
fracțiune de procent de la frecvența centrală, iar pentru diodele
electroluminisciente este de un procentaj mai important), atunci pot avea loc
diverse rețineri în propagarea diferitelor componente spectrale ale semnalului
transmis. Acesta cauzează împrăștierea fiecărui mod și deci dispersie cromatică
sau intramodală. Însă și proprietățile dispersive ale materialului fibrei, precum
și efectele de ghidare din structura fibrei, de asemenea pot cauza diferențe de
reținere în propagare.

Dispersia materialului poate fi explicată și cu ajutorul figura 3. Este

cunoscut că viteza de propagare a luminii în ghidul de undă se micșorează în
dependență de indicele de refracție .Iar indicele de refracție este dependent de
lungimea de undă după cum este reprezentat în figura 4.

Dacă impulsul de lumină de la sursa optică are lățime specială

Δ λ=λ2 – λ1, atunci indicii de refracție corespunzători sunt respectiv, n2 și n1. .

În cazul dispersiei în material al modului de propagare, vitezele puterilor optice

13
la lungimile de unde λ1 și λ 2 sunt respectiv, c/n1 și c/n2 .. Adică puterea optică

a lungimii λ2 va ajunge la ieșire mai repede decât cea cu λ1 ,cauzând

împrăștierea lățimii impulsului datorită dispersiei materialului.

Trebuie de menționat că toate semnalele optice constau dintr-un diapazon

de lungimi de unde. Impulsurile utilizate în comunicațiile optice sunt de la circa
0,2 nm până la 5 nm lățime în sistemele cu fibre monomod. {3}

Dispersia cromatică

Dispersia cromatică este o combinaţie între dispersia de material şi dispersia de

ghid. În general termenul de dispersie cromatică înseamnă suma ambelor
dipuri de dispersie, vezi figura 4

Fig. 4. Dispersia cromatică: suma dispersiilor de material şi de ghid

14
Dispersia cromatica este dependentă de lungimea de unda şi de ghid, fiind
neglijabilă pentru sisteme cu viteză de transmisie mica (sub 100 MHz) şi pentru
sisteme cu transmisie pe distanţe mici (sub 5 km). Dispersia cromatică este
neglijabilă şi în sistemele de bandă largă care folosesc LED-ul ca emiţător optic.
Dispersia modală poate fi un factor limitator pentru legăturile care utilizează
fibre multimod cu salt de indice, dar acest lucru se întîmplă rar în cazul
legăturilor ce folosesc fibre multimod cu indice gradat.Lăţirea impulsului
datorită dispersiei cromatice Lăţirea impulsului, σcrom , datorită dispersiei
cromatice se calculează cu formula următoare

σcrom = D( )λ ⋅ ∆λ ⋅ L [ps] (&.3)

unde D(λ) este dispersia cromatică care se dă în foile de catalog ale fiecărei
fibre.

• D( )λ ≈ 100 + 0.4(850 − λ) [ps km × nm] pentru 800< λ <900 nm

• D( )λ ≤ 3.5 ps km × nm pentru 1285< λ < 1330 nm

• D( )λ ≤ 17 ps km × nm pentru 1525< λ <1575 nm

• ∆λ = lăţimea spectrală a emiţătotului

• L = lungimea legăturii (km) {4}

15
Fig. 5. Pulsuri de lumină reprezentînd bitul "1" şi bitul "0" (temporizarea
corespunde unui sistem idealizat)

Fig. 6. Dispersia cromatică pentru o fibră monomod standard cu lungimea de 50

km. Dispersia cromatică este 16ps/nm x km. Puritatea spectrală a laserului

16
utilizat este 1 nm. Atît sistemul STM-16 şi STM-64 vor cădea.

Fig. 7. Dispersia cromatică pentru o fibră monomod standard, cu lungimea de

50 km.Dispersia cromatică este 16 ps/nm x km. Puritatea spectrală a laserului
este 0.1 nm. Va cădea doar sistemul STM-64.

Fig. 8. Dispersia cromatică pentru o fibră monomod cu dispersie deplasată şi

lungimea de 50 km. Dispersia cromatică este 4 ps/km x nm. Lăţimea spectrală a
laserului este 0.1 nm. Toate sistemele vor funcLăţimea spectrală a laserului este

17
0.1 nm. Toate sistemele vor funţiona corect.

Fig. 9. Dispersia cromatică pentru o fibră monomod cu dispersie

deplasată şi lungimea de 150 km. Dispersia cromatică este 4 ps/km x nm.
Lăţimea spectrală a laserului este 0.1 nm. Toate sistemele vor
funcLăţimea spectrală a laserului este 0.1 nm. Toate sistemele vor
funţiona corect.

Seria de figuri 5 - 9 ilustrează ce se întîmplă cu un puls idealizat de lumină cînd

este ghidat prin diferite tipuri de fibre monomod la lungimea de undă de 1550
nm. Pentru 1310 nm, dispersia cromatică este aproape de zero , ceea ce face
dispersia cromatică mai puţin critică pentru transmisii pe distanţe mari şi
viteze mari. Tot în aceste figuri se ilustrează importanţa utilizării unor lasere cu
lăţime spectrală foarte mică, în special în cazul distantelor foarte mari între
repetoare. Nu trebuie uitat însa, in cazul legăturile pe distanţe mari, bugetul de
putere. {4}

18
5. Dispersia Ghidului de Undă

Iar dispersia Ghidului de unde rezultă din variația vitezei de grup cu lungimea
de undă pentru un mod particular ce se propagă prin fibra optică. Viteza de
grup, de asemenea, variază și în dependență de construcția fibrei, adică de

profilul indicilor de refracție, diferența relativa a indicilor de refracție Δ, etc.

Această extindere a pulsului optic cauzată de spectrul sursei optice, precum și

de construcția fibrei se numește dispersia ghidului de unde.

Profilul fibrei optice are un efect mare asupra vitezei de grup deoarece
câmpurile electric și magnetic constituente ale impulsului optic se extind și în
cămașa fibrei. Cu cât este mai mare lungimea de undă cu atât mai mult se
extinde câmpul electromagnetic al undei în direcția cămeșii. Deci o mare parte
a undei la lungimi scurte de unde se află în interiorul miezului cu indicele de
refracție mai mari. Aceste unde mai scurte vor traversa mai încet decât cele
mai lungi, cauzând dispersia semnalului.

Fig.10. a) Indicele de refracție al bioxidului de siliciu dopat și pur.

b) Banda spectrală a sursei optice. {5}

19
 Aceste 2 tipuri de dispersie intramodală tind spre a se anula reciproc, iar
caracteristicile de dispersie sunt reprezentate în figura 11. Pentru o fibra
monomod standard de tipul G.652, care are dimensiunile 10/125 µm și care are
dispersia în banda 1,3 µm mai mică de 3,5 ps * nm-1 * km-1.

Fig.11 Dispersia unei fibre monomod standard.

Aceste 2 tipuri de dispersie se anulează reciproc la 1,31 µm, astfel semnal

evitând dispersia minimă. În regiunea I (normală) lungimile lungi de unde
parcurg cu viteze mai mari decât undele scurte, pe când în regiunea II
(anormală) undele scurte parcurg cu viteze mai mari decât cele lungi.

Deci cu cât este mai largă banda spectrală, cu atât va fi mai mare dispersia
semnalului. Pentru un singur mod al cărui constantă de propagare este β, fibra

prezintă dispersie a ghidului de unde când (d2 β) / (dλ2) ≠ 0. Spre deosebire de

fibrele multimod , în care majoritatea modurilor se propagă departe de

blocare, ce sunt libere de dispersia ghidului de unde. {5}

6.Dispersia Intermodală

Dispersia intermodală sau modală este prezentă în fibrele multimod. Cauza

împrăștierii impulsului optic, ce se transmite prin fibra optică, o constituie

20
reținerile cu diferite durate în propagarea modurilor, lățimea lui depinde de
vitezele de grup diferite ale modurilor. Cea mai mare dispersie modală are loc
în fibrele multimod cu indicele treaptă de refracție, dar ea poate fi redusă prin
utilizarea profilului aproape parabolic a indicelui de refracție (în fibrele cu
indicele gradat de refracție). Adică fibrele cu indicele gradat de refracție dau un
avantaj mare al lățimii benzii față de fibrele multimod cu indicele treaptă de
refracție.

În fibrele monomod, datorită propagării doar a unui mod, nu are loc dispersia
intermodală. Deci și împrăștierea mai mică a impulsurilor optice va oferi
posibilitatea unei lățimi mai mari a benzii. {5}

DISPERSIA MODALA
Este cauzata de diferenta dintre timpii de propagare a razelor care parcurg
traiectorii diferite de-a lungul fibrei. Evident, dispersia modala va apare in fibrele
multimod. Ea poate fi redusa foarte mult in fibrele cu indice gradat si eliminata
total prin folosirea fibrelor monomod. Determina alungirea unui impuls luminos pe
masura ce acesta se propaga de-a lungul fibrei. Daca aceasta imprastiere este
accentuata, se poate intampla ca impulsuri consecutive sa se suprapuna
(interferenta simbolica). Intr-o fibra multimod cu indice treapta, raza care se
propaga axial va parcurge fibra in timpul cel mai scurt. Raza care se propaga sub un
unghi apropiat de unghiul critic (raza de mod maxim) va parcurge fibra prin reflexii
totale, multiple, la suprafata de separatie miez-invelis si va parcurge traiectoria cea
mai lunga si in consecinta se va propaga in intervalul de timp cel mai lung. Daca
aceste raze reprezinta componentele extreme ale unui manunchi de raze emise
simultan si care compun un impuls luminos emis de o sursa de radiatie, razele
componente ale impulsului vor ajunge la capatul fibrei in intervale de timp diferite
si vor determina alungirea/ distorsionarea impulsului initial, scaderea amplitudinii
lui. In cazul fibrelor monomod cu indice treapta, din cauza ca diametrul lor este

21
foarte mic, razele luminoase vor parcurge traiectorii cu aproximativ aceeasi
lungime si vor ajunge in acelasi interval de timp la celalalt capat al fibrei. Drept
consecinta nu se va produce alungirea impulsului luminos transmis.
La propagarea unui impuls luminos printr-o fibra multimod cu indice gradat, razele
componente ale acestui impuls luminos vor parcurge triectorii diferite (deci de
lungimi diferite). Datorita faptului ca indicele de refractie este variabil
(descrescator spre periferie) razele care se propaga pe traiectoriile cele mai
indepartate de miez, care sunt si cele mai lungi, se vor propaga cu o viteza mai
mare. Pentru un indice de profil optim ales (de obicei parabolic) va rezulta o
egalizare a timpilor de propagare a razelor componente ale impulsului luminos
emis, in consecinta dispersia modala fiind mult atenuata.
Se poate observa ca, pe masura ce distanta parcursa prin fibra creste, razele
luminoase care compun impulsul se imprastie in timp, ceea ce cauzeaza o alungire
a impulsului si o scadere a amplitudinii lui. Se poate observa, de asemenea, ca, la
un moment dat impulsul luminos va interfera cu cel care il urmeaza.

Acest fenomen (interferenta simbolica) este o sursa importanta de erori in

transmisiile digitale. Aparitia lui poate fi impiedicata fie prin alegerea adecvata a
tipului de fibra (cel mai indicat) sau printr-o alegere adecvata a modului de
codificare a datelor (exemplu: banda obtinuta pentru o codificare UPRZ este dubla
fata de cea pentru o codificare UPNRZ).

22
Diferenta dintre timpii absoluti de propagare ai celei mai lente si celei mai rapide
raze care se pot propaga printr-o fibra optica multimod se numeste constanta de
dispersie a fibrei si se exprima in ns/km. Dispersia totala va fi egala cu produsul
dintre constanta de dispersie si lungimea totală a fibrei (L) :

Pulsul de lumină ce se propagă printr-o fibră multimod trebuie să fie văzut

ca un număr mare de subpulsuri, fiecare avînd al său unghi de cădere în fibră.
Astfel pulsurile de lumină vor urma diferite raze (traiectorii) de propagare prin
fibră. Lungimea traiectoriilor de propagare variază datorită unghiurilor de
incidenţă şi de reflexie. Pulsurile de lumină emise simultan vor ajunge la
sfîrşitul fibrei în timpuri puţin diferite. Poate fi descris acest fenomen ca o
lărgire a impulsului (în timpul propagării prin fibră) deoarece se măreşte durata
impulsului. Fenomenul este extrem de dăunător pentru comunicaţiile prin fibra
optică.

Fig.12. Dispersia intermodală

Deoarece diferite mode urmează diferite raze de propagare , pulsul de lumină

se lărgeşte în raport cu lungimea fibrei.Ca exemplu, lumina se propagă de-a
lungul 1 km de fibră în aproximativ 5 μs., iar diferenţa de timp va fi t = 50 ns .

23
Intervalul de întârziere a modelor individuale deformează semnalul original sau
pulsul de lumină.

Dispersia modală (intermodală) cauzează:

 reducerea capacităţii de transmitere (Mbit/s);

 micşorarea distanţei de transmitere.
Acesta este „natural” reducerea efectelor de dispersie modală într-o fibră.
Modele individuale cooperează şi transferă energia de la una la alta.

Modele de ordin jos (modele cu unghi mic la axa fibrei) devin mode de
ordin înalt (mode cu unghi mare la axa fibrei) după transferul de energie.

Cuplarea modelor, apare la punctele de impurităţi în miez, la conectoare şi

la îndoituri ale fibrei. În fibrele moderne, este posibil de a micşora cuplarea
modelor prin sporirea calităţii fibrei. Rezultatul este sigur neutralizat prin
diferenţa de timp t. Această diferenţă nu creşte liniar cu lungimea fibrei, dar în
felul următor:

t  lungimea fibrei (L) . (5.2)

Dispersia modală poate fi eliminată total prin reducerea diametrului

miezului în aşa fel ca numai o modă, moda LP01, să poate să se propage în fibră,
fibra monomod.

24
7.Dispersia de polarizare

Dispersia modală de polarizare, PMD. În fibra monomod în realitate nu se

transmite numai o modă. Întotdeauna se transmit două mode (moda electrică
şi moda magnetică). Cînd lumina este introdusă în fibră de laser, aceste două
cîmpuri sunt sincronizate cu vectorii de cîmp care menţin unghiul de 900 între
ei (perpendiculari unul pe altul). Fiecare cîmp reprezintă o „modă” polarizată.

Dispersia modală de polarizare poate fi lămurită în felul următor. În fibrele

optice monomod nu se propagă numai o modă, dar două fundamentale – două
mode cu polarizaţii perpendiculare ale semnalului de intrare. În fibra ideală,
adică omogenă după geometrie, două mode se propagă cu aceeaşi viteză. Însă
în realitate fibrele optice conţin dimensiuni geometrice neideale (miezul sub
formă de elipsă), ce duc la diferite viteze de propagare a acestor două mode cu
diferite componente de polarizare şi, prin urmare, duc la apariţia dispersiei
modale de polarizare.

Diferenţa între timpii de sosire a modelor polarizate se numeşte dispersia

modală de polarizare, PMD, şi se măsoară în picosecunde (ps).

Fig.13. Lărgirea impulsului datorită dispersiei

25
 modale de polarizare, PMD

Coeficientul PMD al fibrei optice măsurat pentru un kilometru este

exprimat în ps/km. Primele fibre optice şi unele fibre optice de calitate
inferioară au coeficientul PMD mai mult de 6 ps/km, pe cînd fibrele de calitate
înaltă au coeficientul PMD mai puţin de 0,2 ps/km.

Organizaţia de standardizare propune ca PMD a unei linii optice nu trebuie

să depăşească 1/10 din perioada bitului. A zecea parte din perioada bitului
transferă un coeficient maxim de 40 ps pentru sistemul de 2,5 Gbit/s şi 10 ps
pentru sistemul de 10 Gbit/s. Pentru o linie de 400 km aceste valori transferă
un PMD maxim de 40 / 400  2ps / km pentru sistemul de 2,5 Gbit/s şi
10 / 400  0.5ps / km pentru sistemul de 10 Gbit/s. Valoarea de 0,5 acceptată

ca valoare standard necesară pentru fibrele cablurilor optice.

Lăţimea benzii de transmitere. Mulţi producători de fibre optice şi cablu

nu folosesc în specificaţie dispersia în produsele multimod. În loc de aceasta ei
arată produsul lăţimii benzii de transmitere la lungime, sau numai banda de
transmitere, exprimată în megaherţi pe kilometru.
Lungimea de transmitere, km

Fibra 400 MHzkm

Viteza de transmisiune, MHz

26
Fig.14. Dependenţa lungimii de transmitere de lăţimea benzii de transmisiune
pentru fibra 400 MHzkm

Banda de transmitere de 400 MHzkm înseamnă posibilitatea de a

transmite semnalul în banda 400 MHz la distanţa de 1 km. Aceasta de
asemenea înseamnă, că produsul frecvenţei maximale a semnalului la lungimea
de transmisiune poate fi mai mică sau egală cu 400. Cu alte cuvinte, se poate
de transmis un semnal de o frecvenţă mai joasa la o distanţă mai mare sau de
o frecvenţă înaltă la o distanţă mai mică, cum este reprezentat în fig.5.5.

Banda frecvenţelor de lucru (banda de transmisiune) a cablurilor optice

determină numărul de canale de comunicaţii transmise prin el şi este limitat de
dispersia fibrelor optice.
În fig.5.6 este reprezentat caracterul variaţiei dispersiei  şi capacitatea
de transmisiune F a fibrelor optice în dependenţă de lungimea liniei.
Micşorarea valorii F din cauza dispersiei până la o valoare admisibilă limitează
distanţa de transmisiune prin cablurile optice.

Lungimea liniei
(l)

Fig.15. Dispersia  capacitatea de transmisiune F

a fibrei optice de diferită lungime

27
 Banda de transmisiune F depinde de lărgirea impulsurilor  şi se
determină cu ajutorul relaţiei F  1 /  .

5.1.3. Îndeplinirea lucrării:

Dispersia maximă acceptabilă (sau lărgirea pulsului) Δtmax exprimată prin

rata de transmisie R prin următoarea formulă

1
t  . (5.7)
4R

Această formulă garantează lipsa interferenţei intersimbol (ISI) datorită

lărgirii impulsului.

Pentru fibra monomod standard cu un transmiţător diodă de laser cu

modulare directă, lărgirea pulsului datorită efectului (dispersiei) cromatic este
dat cu relaţia

t  L  D      , (5.8)

unde Δt = lărgirea pulsului (ps);

• L = lungimea fibrei(km);

• D(λ) = factorul dispersiei cromatice (ps/nm-km);

• λ = lungimea de undă(nm);

• Δλ = lărgimea spectrală a emiţătorului (nm);

Factorul de dispersie cromatică poate fi calculat cu formula

28
 S0   04 
D    3 , (5.9)
4   

unde S0 =panta nulă de dispersie (ps/nm2-km);

λ0 = lungimea de undă cu dispersia nulă (nm).

Lungimea fibrei limitată de dispersie este valoarea L cînd Δt = Δtmax.

Notaţi, că poate fi lărgit adiţional pulsul datorită timpurilor de creştere a

emiţătorului şi receptorului. Întrucât aceasta se ea în considerare în formule,
rezultatele simulării trebuie să fie verificate pentru a accepta realizarea
sistemului.

Calculele preventive:

29
 Tabelul 1. Specificaţiile sistemului

Rata de transmisie 2.5 Gb/s

Puterea de ieşire 0 dBm

Transmitter
Lungimea de undă 1550 nm

Lărgimea spectrală 0.6 nm

Panta nulă de 0.09 ps/nm2-

dispersie km

Lungimea de undă 1312 nm

Fiber
cu dispersia nulă

Eficienţa de 0 dB

cuplaj
intrare/ieşire

Factorul de atenuare al fibrei şi eficienţele de cuplaj sunt egale cu 0 pentru

a izola efectele de dispersie de la acele de atenuare.

Folosind informaţiile din tabel( şi datele despre fibră) şi teoria de mai sus,
determinaţi lungimea fibrei limitată de dispersie.

Sistemul

Deschideţi fişierul Optiperformer numit “Dispersion Limited Fiber”. Acest

sistem foloseşte o diodă laser cu parametrii impliciţi. Sistemul modelează o
diodă laser modulată direct bazată pe un model de ecuaţie standard. Unul
dintre efectele acestui model este că el generează un semnal cu o lărgime
30
spectrală de 0. 6 nm pentru parametrii impliciţi de 2.5 GB/s, cu modulare RZ
(întoarcere la zero).

În schemă există câţiva Vizualizatoare. Visualizatorul “Optical Time

Domain” permite utilizatorului să vadă semnalul simulat ca funcţia de timp.
Unul se află la ieşirea laserului şi unul la sfârşitul fibrei. Această permite
utilizatorului pentru a observa direct schimbările pulsurilor din cauza dispersiei
fibrei. Optical Spectrum Analizor permite utilizatorului a vizualiza conţinutul
spectral al semnalului. În acestă lucrare de laborator se verifică dacă lărgimea
spectrală este aproximativ 6 nm. Analizorul BER furnizează valorile factorului Q,
probabilitatea de apariţie a erorii ( BER) şi diagrama ochi.

Fig.16. Schema sistemului de măsurare a dispersiei

Simulare:

31
 Configuraţi puterea laserului în aşa fel încît să realizaţi la la ieşirea de
transmiţătorului o putere de 0 dBm. Puterea transmiţătorului poate fi
vizualizată prin dublu-clic pe Visualizatorul Output Power Meter. Puterea este -
100 dBm până când prima rulare nu este făcută.

Folosind ecuaţia de factorului de dispersie cromatică, determinaţi

dispersia fibrei la 1550 nm şi prin urmare configuraţi parametrul de dispersie.

Folosind ecuaţiile de mai sus, determinaţi lungimea fibrei limitată de

dispersie.

Simulaţi de 5 ori cu următoarele valori pentru lungimea de fibră:

Iteration Fiber Length

1 Calculated dispersion-limited fiber length

2 25 km

3 50 km

4 75 km

5 100 km

După prima rulare, folosiţi analizorul spectrului optic pentru a verifica dacă
lărgimea spectrală la ieşirea transmiţătorului este de 0.6 nm. Pentru a face
aceasta, faceţi un clic drept pe conspiraţia de spectru şi alegeţi Marker. Plasaţi
un marker pe ambele părţi ale semnalului principal. Spectrul este zgomotos, în

32
aşa fel nu se poate obţine o măsurătoare exactă, dar trebui să fie clar că
lărgimea spectrală este de 0.61nm.

Pentru fiecare iteraţie:

Folosiţi analizorul BER pentru a măsura şi înregistraţi factorul Q, factorul

de eroare şi diagrama ochi.

Folosiţi analizoarele optice în domeniul de timp pentru a compara lăţimea

de puls la intrarea şi ieşirea fibrei.

33
8.Concluzie: Disoersia în fibrele optice limitează calitatea transmiterii
semnalului. Atît dispersia cromatică, cât și dispersia de polarizare trebuie să fie
măsurat pentru a evalua potențialul de upgrade a rețelelor spre viteze de
transmitere mai mari, sau pentru a evalua necesitatea compensării.

Deși e greu de facut lucrul acesta este necesar ca sa-l ridicam nivelul
performanți odată cu micșorarea erorilor de biți transmiși prin fibrele optice.

34
9.BIBLEOGRAFIE:
1) Teodor Petrescu- Fibre optice pentru telecomunicaţii …editura
AGIR,București ,2006
2) Comunicaţii prin Fibre Optice – Şişianu … editura Tehnica info,Chișinău
2003
3) http://rf-opto.etc.tuiasi.ro/docs/opto/Dimensionarea_unei_legaturi_pe_fibra_optica.pdf

4) http://ro.wikipedia.org/wiki/Fibr%C4%83_optic%C4%83

35