Sunteți pe pagina 1din 20

Specializare: Balneofiziokinetoterapie si recuperare

Lucrare de licență

TRATAMENT DE RECUPERARE
ÎN
GONARTROZĂ PRIMARĂ

COORDONATOR: Roșu Laurențiu


ELEVĂ Crăiță Mirela

1
2
3
I.Introducere
Gonartroza este o boala a genunchiului care poate să apară din diverse
motive precum: procesul natural de îmbătrânire, obezitate, traumatisme
sau anomalii la nivelul picioarelor/ genunchilor, activitate fizică intensă,
practicată în mod greșit, accidentări, dereglări hormonale ori predispoziție
genetică.
Gonartroza primară este cea care apare în mod natural, în urma unor
modificări la nivelul cartilajului, survenite în urma îmbătrânirii. Gonartroza
secundară, pe de altă parte, este cauzată de accidente, anomalii,
inflamarea cartilagiilor ori dereglări hormonale și obezitate.
Gonartroza poate să apară la unul (unilaterala), dar și la ambii genunchi
(bilaterală) în același timp. În general însă, aceasta afecțiune apare la
ambii genunchi, mai ales atunci când este vorba despre gonartroza
primară, care apare din cauza înaintării în vârstă.

II.1. Anatomia și biomecanica


genunchiului
4
Suprafețe articulare
Genunchiul este segmentul mobil al aparatului locomotor care leagă coapsa de
gamba, articulația genunchiului fiind cea mai mare articulație a corpului. Suprafețele
articulare sunt reprezentate de: epifiza inferioara a femurului, epifiza superioara a
tibiei, si fata dorsala a patelei. Epifiza inferioara a femurului prelungește corpul la
partea lui distală. Ea prezinta doua proeminente, condilii femurali lateral si medial. In
partea anterioara a epifizei se afla o suprafață articulara pentru rotula, fața patelară.
Condilii sunt despărțiți posterior de o depresiune, fosa intercondiliană, in care se
insera ligamentele încrucișate ale articulației genunchiului. Pe fata mediala a
condilului medial si laterala a condilului lateral se afla doua proeminente, epicondilii,
medial si lateral, pe care se insera ligamentele colaterale, tibial si fibular, ale
articulației genunchiului. Condilii femurali diferă ca aspect si dimensiuni astfel:
● condilul medial, este mai voluminos si mai coborât decât cel lateral; datorita acestei
dispoziții femurul creează cu tibia un unghi deschis lateral de 170 - 175°;
● curbura suprafețelor articulare a condililor variază astfel: curbura descrisa anterior
corespunde unui cerc cu raza de 43 mm, iar posterior, unui cerc cu raza de 17 mm,
descriind astfel o curbura spirala cu raza descrescând dinainte spre înapoi.
Rotula (patela) este un os scurt triunghiular, situat pe fata anterioară a
genunchiului. Fața anterioară vine în contact cu tegumentul și se poate palpa. Fața
posterioară corespunde în articulația genunchiului feței patelare a femurului. La
nivelul rotulei se insera tendonul cvadricipital și tendonul rotulian.
Epifiza superioară a tibiei este voluminoasa si ușor curbată posterior. Este formată
din doi condili (medial si lateral). Fiecare condil prezintă câte o față articulară
superioară pentru condilii femurali. Între cele două suprafețe articulare se găsește o
proeminență osoasă, eminența intercondiliană(spina tibiei). Anterior si posterior de
eminenta, se află câte o depresiune, aria intercondiliana anterioară (se insera
ligamentul încrucișat anterior) și aria intercondiliană posterioară (se insera ligamentul
încrucișat posterior). Pe fața anterioară a extremității superioare a tibiei se află o
proeminență, tuberozitatea tibiei. Din studiul formei suprafețelor articulare ale
femurului și tibiei, se constată că acestea sunt incongruente. Incongruența dintre ele
este corectată parțial de către meniscurile intraarticulare.
Meniscurile intraarticulare sunt două formațiuni fibrocartilaginoase, dezvoltate la
periferia suprafețelor articulare ale condililor tibiali. Astfel se gasește un menisc lateral
și unul medial. In secțiune verticală meniscurile au forma triunghiulară și prezintă:
 fata superioara concava, in raport cu condilul femural respectiv;
 fata inferioara plana, in raport cu condilul tibial;
 o baza prin care adera la capsula articulara;
Fiecare se inseră prin câte două extremități (anterioară și posterioară) în aria inter-condiliană
corespunzătoare. Extremitățile anterioare ale celor două meniscuri sunt unite prin ligamentul
transvers al genunchiului. Meniscul medial se aseamănă cu litera 'C', iar meniscul lateral are
forma unui inel, distanța dintre cele doua extremități fiind mai mică.
Meniscul lateral, spre deosebire de cel îngust este mai îngust, dar mai gros la periferie.
Datorită acestei conformități ele pot fi mobile deplasându-se odată cu condilii femurali pe

5
suprafețele articulare ale condililor tibiali. Aderența lor la capsulă împarte cavitatea articulară
într-un etaj suprameniscal și altul inframeniscal.

 Mijloace de unire
Capsula articulara se inseră superior pe femur și inferior pe tibie, prezentând
anterior un orificiu pentru patelă. Traiectul inserției pe femur este sinuos, plecând
superior de pe fața trohleară, coborând pe condilii femurali și apoi inferior de
epicondili. La nivelul acestei fose, capsula se întrerupe si fibrele ei fuzionează cu
ligamentele încrucișate. Capsula prezinta mici orificii pentru prelungirile sinovialei.
Ea adera la meniscuri fiind mai subțire in partea suprameniscală. Este formată din
fibre longitudinale situate la exterior și din fibre transversale și oblice situate
profund. Anterior este mai subțire, la acest nivel găsindu-se ligamentul rotulian, iar
posterior este mai densă, în special în dreptul condililor.
Ligamentul patelei (rotulian) se întinde de la patela la tuberozitatea anterioara a
tibiei și reprezintă filogenetic tendonul terminal al mușchiului cvadriceps, separat de
6
tibie prin bursa pretibială. De la marginile sale laterale pleacă formațiunile
aponevrotice de întărire ale capsulei, expansiunile mușchiului cvadriceps și
retinaculele patelei, medial și lateral.
Ligamentul Winslow (posterior) se găsește pe fata posterioara a articulației și este
alcătuit dintr-o porțiune mijlocie si doua porțiuni laterale. El trece ca o punte peste
scobitura intercondiliană. Porțiunea mijlocie se condensează în două fascicule
fibroase: ligamentul popliteu oblic, ligamentul popliteu arcuat.
 Ligamentul popliteu oblic este de fapt tendonul recurent al mușchiului
semimembranos pe scara filogenetica, căci se desprinde din partea distala a
muschiului omonim ca să se insere pe calota fibroasa a condilului lateral, având o
direcție oblică de jos în sus și dinăuntru în afară.
 Ligamentul popliteu arcuat are de cele mai multe ori forma unei arcade fibroase cu
cavitatea proximală pornind de pe condilul lateral spre fosa intercondiliană. De pe
marginea convexă, distală a arcadei pornește retinaculul ligamentului arcuat care se
inseră pe capul peroneului. Porțiunea mijlocie a ligamentului Winslow este perforată
de un număr apreciabil de vase și nervi.

Ligamentele încrucișate se găsesc dispuse profund in scobitura intercondiliana și în


traiectul lor se încrucișează. În funcție de dispoziția și inserția lor tibiala distingem un
ligament încrucișat anterior și unul posterior. Deși situate profund aceste ligamente
sunt extraarticulare, deoarece se afla în afara membranei sinoviale.
Ligamentul încrucișat anterior se insera proximal pe porțiunea posterioara a
condilului lateral, iar distal pe suprafața prespinală a tibiei și partea antero-interna a
spinei tibiale, adică pe aria intercondiliană anterioară și partea antero-mediala a
eminentei intercondiliene. Direcția sa este orientata oblic interior, anterior și medial.
Ligamentul încrucișat posterior se insera proximal pe porțiunea posterioara a
condilului medial și pe partea anterioară a feței intercondiliene a condilului medial.
De aici are o direcție oblica spre interior, posterior si lateral ca să se insere distal pe
suprafața retrospinala a tibiei, adică pe aria intercondiliană posterioară. Insertiile
tibiale ale acestor ligamente se situează anterior de inserția anterioara și posterior de
inserția posterioară a cornurilor meniscale. În extensie la nivelul ligamentului
încrucișat anterior, anumite fascicule se relaxează, pe când altele sunt contractate.
În partea sa anterioara, capsula articulara este întărită de trei formațiuni aponevrotice:
fascia genunchiului expansiunea cvadricipitală cu retinaculele și aripioarele patelei.
Fascia genunchiului acoperă articulația ca un manșon și se continuă în sus cu fascia
lată, iar în jos cu cea femurală. Partea laterală a fasciei este întărită de tractul iliotibial.
Expansiunea cvadricipitală este o lamă fibroasă ce se desprinde din tendoanele
terminale ale mușchiului cvadriceps, acoperă articulația și se fixează pe circumferința
epifizei proximale a tibiei. Ea este întărită pe părțile laterale de două formațiuni:
retinaculele patelei, medial si lateral.
Aripioarele patelei sunt doua formatiuni fibroase intinse in plan orizontal si acoperite
de expansiunea cvadricipitala. Ele se insera pe marginile patelei si pe condilul femural
respectiv (fata cutanata). Retinaculele verticale pot fi comparate cu niste sine ce
conduc miscarile patelei, iar aripioarele patelei cu niste frauri.

7
Sinoviala articulației genunchiului este vastă și considerată a fi cea mai complicată
sinovială articulară.
 Anterior, pleacă de la limita cartilajului articular al trohleei și condililor femurali, urcă
sub tendonul mușchiului cvadriceps alcătuind bursa suprapatelară, apoi se reflectă în
jos terminându-se la limita cartilajului articular de pe patelă. În continuare trece peste
corpul adipos infrapatelar și se inseră anterior de ligamentul încrucișat anterior. Lateral
se inseră pe marginile cartilajului articular de la nivelul condililor femurali și tibiali,
inferior de ligamentele colaterale tibial și fibular, formând fundurile de sac sinoviale.
În continuare se reflectă pe capsula, pe care o captușește, întrerupându-se la marginea
superioară a meniscurilor și reluîndu-și traiectul sub cea inferioară.
 Posterior sinovială căptușește capsula și se inseră la limita dintre cartilajul articular și
condili, până la inserția ligamentului încrucișat posterior. Fundurile de sac sinoviale
sunt mai numeroase la articulația genunchiului, decât în alte articulații (fundul de sac
subpopliteu, subcvadricipital, subgastrocnemian medial).

 Raporturile articulației genunchiului


Articulația genunchiului vine în raport cu:
 anterior cu: - porțiunea distală a mușchiului cvadriceps;
- fascia genunchiului;
- expansiunea cvadricipitala și aripioarele patelei;
- piele

 posterior cu: - conținutul fosei poplitee


- originea mușchilor gastrocnemieni
- tendoanele de inserție ale mușchilor biceps
femural, semitendinos, semimembranos, popliteu, plantar.
 lateral și medial: - retinaculele patelei;
- tractul iliotibial
- mușchii biceps femural, croitor, drept femural

 Mușchii articulației genunchiului


Înainte de a trece la analiza biomecanicii articulației genunchiului vom prezenta
elementul activ, musculatura, care pe lângă cele două elemente pasive, extremitățile
osoase și capsula cu ligamentele, meniscurile și sinoviala, alcătuiesc acel tot unitar care
este articulația genunchiului. Mușchii motori ai articulației genunchiului se împart în
funcție de mișcările determinante în: flexori, extensori, rotatori laterali (externi) și rotatori
mediali (interni).
Mușchii flexori ai articulației genunchiului sunt:
- mușchiul biceps femural;
- mușchiul semitendinos;
8
- mușchiul semimembranos;
- mușchiul croitor;
- mușchiul popliteu.
Mușchii extensori ai acestei articulații sunt:
- mușchiul cvadriceps femural;
- mușchiul tensor al fasciei lata.
Mușchii rotatori laterali sunt reprezentați de:
- mușchiul semitendinos;
- mușchiul semimembranos;
- mușchiul drept intern;
- mușchiul croitor;
- mușchiul popliteu;
- mușchiul gastrocnemian.

II.2. Gonartroza

Gonartroza este cunoscutǎ și sub numele de artroza genunchiului și se


caraterizeazǎ printr-un proces degenerativ de degredare a articulației de la
nivelul genunchiului. Ȋn primii 20 – 30 de ani gonartroza nu produce simptome,
ȋnsǎ aceasta continuǎ sǎ se dezvolte lent, iar ȋn cazul ȋn care genunchiul este
suprasolicitat pot apǎrea și simptomele.
Degenerarea articulației genunchiului începe cu distrugerea cartilajului articular
iar pe mǎsurǎ ce progreseazǎ și țesuturile moi pot fi afectate. Procesul de
degradare a articulației genunchiului începe atunci când acesta este supus unei
9
greutǎți pe care nu o poate susține precum excesul de greutate sau ca urmare a
unor traumatisme.
Gonartroza primarǎ se caracterizeazǎ prin durere ușoara sau rigiditate care
apare ȋn special dimineața. Pacientul experimenteazǎ rigiditate dupǎ șederea
prelungită în șezut sau culcat. Ȋn acest stadiu, genunchiul nu este distorsionat, iar
mobilitatea nu este compromisă.
Gonartroza de gradul II. Durerea apare nu doar ȋn starea de repaus, iar
genunchiul este deformat și crescut în volum. Adesea, pacientul nu poate ȋndoi
piciorul pȃnǎ la capǎt.
Gonartroza de gradul III prezintǎ aceleași simptome, doar cǎ severitatea lor
este mai mare. Durerea apare atȃt cȃnd pacientul merge dar și cȃnd se odihnește.
Pacientul nu ȋși mai poate ȋndoi genunchiu iar deformarea este vizibilǎ cu ochiul
liber.

II.2.1 Diagnostic
Primul pas ȋn punerea dignosticului este reprezentat de analiza unor factori
precum istoria pacientului sau simptomele acestuia. Medicul poate chestiona
pacientul ȋn legǎturǎ cu stilul de viațǎ, istoricul medical, factorii de risc dar și
privind alți factori precum cei genetici. Pentru ca medicul sǎ ȋși contureze o idee
cȃt mai clarǎ despre starea de sǎnǎtate a bolnavului, poate recomanda realizarea
analizelor de sȃnge sau a unui sumar de urinǎ. Dupa acestǎ etapǎ, medicul va
recomanda realizarea unor radiografii simple, ȋnsǎ ȋn cazul ȋn care aceste
imagini nu sunt clare medicul poate realiza un test de rezonanța magneticǎ
nuclearǎ (RMN), o tomografie computerizatǎ sau o ecografie.

10
II.2.2. Obiective de recuperare în
gonartroză
Tratamentul gonartrozei implicǎ utilizarea terapiei medicamentoase ȋmbinatǎ
cu terapia fizicǎ iar ȋn cazurile severe cu intervenția chirurgicalǎ.
Tratamentul medicamentos. Durerile articulare și inflamațiile pot fi tratate cu
ajutorul medicamentelor. Anumite medicamente pot proteja cartilajul și pot
încetini evoluția artrozei genunchiului. O altǎ opțiune este injectarea de acid
hialuronic, substanțǎ ce faciliteazǎ mișcarea la pacienții care suferǎ de
gonartrozǎ.
Terapia fizicǎ. Este foarte importantǎ ȋn cazul gonartrozei și poate ameliora
afecțiunea este corect realizatǎ. Terapeutul va realiza un program de exerciții
pentru pacientul sǎu, iar acesta poate fi combinat cu masajul și cu hidroterapia.
Obezitatea. Succesul terapiilor menționate anterior depind, ȋn mare mǎsurǎ, de
atingerea unei greutǎți normale, pentru ca articulația sǎ nu mai resimtǎ stres din
cauza kilogramelor ȋn plus. Mai mult, o greutate normalǎ poate ȋmbunatǎți
calitatea vieții la pacienții cu gonartrozǎ.
Tratamentul chirurgical. În funcție de locul în care cartilajul genunchiului este
afectat, medicul ortoped poate recurge la diferite tipuri de intervenții
chirurgicale. Ȋn cazurile severe, atunci cȃnd cartilajului este foarte afectat, acesta
trebuie eliminat total sau parțial și ȋnlocuit cu o protezǎ de genunchi.

II.2.3 Complicații
Uzarea cartilajului articular
În fazele avansate, cartilajul articular se uzează și se subțiaza astfel incât nu mai
acoperă și nu mai protejează capetele osoase ale articulației. Aflându-se în
contact direct suprafețele osoase încep să se macine în timpul fiecărei mișcări. În
același timp apar procese de remaniere osoasă de tip osteofite marginale.Toate
aceste procese duc în timp la deformari semnificative ale axului biomecanic al
membrului.
La aceste modificari se adaugă deformarea bazinului, scurtarea membrului
afectat, suprasolicitarea celorlalte articulații ducand in final la poziții vicioase
genu varum (forma literei O) sau mai rar genu valgum (forma literei X).
Din acest stadiu se instalează invaliditatea si persoana afectata are nevoie de
ajutor permanent la deplasare si efectuarea activitaților cotidiene.

11
Acumularea de lichid
De multe ori gonartroza se complică cu o colecție lichidiană localizată in zona
poplitee-chist Baker.Acesta se formează ca urmare a modicărilor degenerative la
nivelul genunchiului care duc la crearea unui orificiu prin care lichidul sinovial
din interiorul articulației se deplasează în zona din spatele genunchiului formând
o pungă de lichid.
Uneori chistul Baker nu produce durere si poate trece neobservat. Semnele și
simptomele care pot apare sunt: durere la nivelul genunchiului, prezența unei
tumefacții la nivelul genunchiului si senzația de ințepenire a articulației.

Alte complicații posibile sunt:


• Osteonecroza
• Sângerare in interiorul articulației
• Infecția articulației
• Deteriorarea sau ruptura tendoanelor si ligamentelor din jurul
articulației ducând la pierderea stabilitații
• Fracturi de stress
• Depunere de cristale de calciu la nivelul cartilajului si apariția
condrocalcinozei.

III.1. Kinetoterapia în gonartroză


Obiectivele tratamentului kinetoterapic sunt:

Combaterea durerii și a inflamației se realizează prin terapia


medicamentoasă: analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene.
Evitarea deformărilor și a posturărilor vicioase se realizează prin posturări
care au rolul de a reduce flexumul. Se pornește de la poziția de amplitudine
maximă permisă de redoare și cu ajutorul unor forțe exterioare cu acțiune
prelungită, în timp se încearcă creșterea unghiurilor de mișcare.
Pentru menținerea sau refacerea forței musculare se efectuează exerciții
izometrice pe diferite grupe musculare cum ar fi ischiogambierii( situați pe fața
posterioară a coapsei) și cvadricepsul(situat pe fața anterioară a coapsei).
Refacerea stabilității se obține prin exerciții de tonifiere a mușchiului
cvadriceps care face extensia gambei pe coapsă, prin îngreunarea mișcărilor și
contracții izometrice ( încordări ale mușchiului fără deplasare de segmente).
Cele mai indicate poziții de lucru sunt: șezând, culcat și puțin stând cu sprijin,
sunt indicate mișcările în apă caldă, care ușurează execuția.
Gestionarea pe termen lung (inclusiv adaptarea mediului la domiciliu,
inițierea unui program de recuperare ambulatorie sau la domiciliu, tratamentul in
stațiune etc)
Este important ca pacientul să respecte regulile de profilaxie secundară care
alcătuiesc “igiena ortopedică” a genunchiului:
12
 Menținerea greutății corporale normale
 Evitarea ortostatismului și a mersului prelungit
 Mersul cu sprijin in baston
 Evitarea pozițiilor de flexie maximă
 Evitarea menținerii prelungite a unei anumite poziții a genunchiului
 Mișcări libere de flexie-extensie după un repaus mai prelungit și înainte
de trecerea în ortostatism
 Corectarea cu susținătoare plantare a piciorului plat
 Evitarea tocurilor înalte
 Evitarea traumatismelor directe
Sporturi recomandate: înot, ciclism, canotaj
Tratament balnear în stațiuni cu bioclimat sedativ-indiferent, excitant-
solicitant în funcție de patologia asociată, mai ales în stațiuni care posedă bazine
pentru hidrokinetoterapie;
Se va recomanda reamenajarea locuinței corespunzător cu nevoile actuale ale
bolnavilor cu gonartroza:
 plasarea obiectelor cu utilizare mai frecventă pe rafturi cu înalțimea
situată între talie și piept
 înlocuirea căzii cu cabina de duș, dacă este necesar plasarea unui scaun în
interiorul acesteia
 plasarea obiectelor în frigider pe rafturile din compartimentul superior
 accesul în locuința (dacă aceasta este situată la un nivel superior) se va
face cu ajutorul liftului pentru a evita urcatul/coborâtul scărilor
 înalțarea scaunului de toaletă pentru a evita flexia maximă a genunchilor
 plasarea unor bare de sprijin pe pereții camerelor
 scaune înalte

III.2. Efectuarea tehnicilor impuse


de afecțiune
Programul de kinetologie recuperatorie cuprinde:
Posturările – completează programul de luptă împotriva redorii articulare.
Se porneşte de la poziţia de amplitudine maximă permisă de redoare şi cu
ajutorul unor forţe exterioare cu acţiune prelungită în timp se încearcă creşterea
amplitudinii unghiurilor de mişcare. Se pot utiliza cu folos unele tehnici de
facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum ar fi: alternanţă contracţie
13
izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold - relax. În gonartroză –
evitarea flexum-ului; pentru deviaţiile în plan frontal (varus, valgus) posturările
directe sunt inoperante, doar posturarea corectoare pentru mers a piciorului prin
talonete la pantof are valoare.
Mobilizările articulare – pentru a menţine sau ameliora amplitudinile de
mişcare. În gonartroză pe recâştigarea extensiei complete şi rotaţia internă apoi
pentru mărirea flexiei. Se pot utiliza toate tehnicile cunoscute: posturări,
mobilizări pasive, active, scripetoterapie etc.
Tracţiunile – au efect antalgic decontracturant, cresc mobilitatea şi refac
alinierea, pot fi: - manuale – executate în axul membrului inferior la sfârşitul
şedinţelor de masaj; se execută succesiv tracţiuni (moderate) şi compresiuni
corelate cu ritmul respirator (favorizează circulaţia şi troficitatea); şi - mecanice
- prin tracţiuni la nivelul gleznei, practicate zilnic, cu greutăţi de cca. 3 Kg pe
membru, perioade lungi de timp, cu efect de reducere a presiunii intraarticulare
şi decontracturant.
Refacerea stabilităţii atât prin exerciţii analitice de tonifiere musculară cât şi
prin exerciţii în lanţ kinetic închis;
Refacerea controlului muscular dinamic pentru mers (coordonare,
echilibru, abilitate) astfel încât să fie evitat mersul şchiopătat.
Menţinerea unei bune funcţionalităţi mioartrokinetice la nivelul
articulaţiilor adiacente, cât şi la membrul opus.
Respectarea regulilor de profilaxie şi terapia ocupaţională.
Exerciţiile indicate trebuie să ţină cont de tipul mişcării care trebuie
conservată sau eventual recuperată, de eventualele limitări ireversibile, de
grupele musculare care trebuiesc lucrate preferenţial pentru obţinerea unui
rezultat funcţional optim.
Tonifierea musculaturii: în gonartroză se va urmări tonifierea musculaturii
care „înzăvorăşte” genunchiul în mers – cvadricepsul în principal dar şi
ischiogambierii, se va urmări refacerea forţei extensoare pentru ultimele 200.
Kinetoterapia pasivă în gonartroză
Kinetoterapia pasivă în gonartroză începe cu mobilizarea rotulei (în sens
longitudinal şi transversal), după care se trece la mobilizarea articulaţiei femuro-
tibiale, avănd ca obiectiv principal asigurarea libertăţii de mişcare în extensie şi
rotaţie, în special rotaţia internă care este aproape întotdeauna limitată.
Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de rotaţie internă
Pacientul în decubit dorsal, coapsa în abducţie şi genunchiul flectat la 900.
Kinetoterapeutul fixează glezna bolnavului şi susţine extremitatea superioară a
gambei cu ambele mâini sub linia articulară, imprimând o mişcare de translaţie
orizontală externă a întregii gambe. Această mişcare se repetă, reducând
14
progresiv unghiul de flexie a gambei pe coapsă.

Exemplu de mobilizare pasivă pentru mişcarea de extensie


Pacientul în şezând, cu trunchiul aplecat în faţă; kinetoterapeutul execută
extensia, făcând două prize – una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun
şi cealaltă pe gambă, distal.
KINETOTERAPIA ACTIVĂ
Refacerea forţei musculare şi a echilibrului dintre muşchii agonişti şi
antagonişti, în special a muşchilor stabilizatori și ai articulaţiei trebuie începută
cât mai precoce şi continuată mereu printr-un program de menţinere a tonusului
şi forţei musculare. Se realizează prin exerciţii izometrice şi izodinamice contra
unor rezistenţe, fiind recunoscută necesitatea de a se lucra cu rezistenţă manuală
dirijată în sectorul de mobilitate indolor .
Exerciţiile pentru refacerea forţei depind de gradul deficitului muscular:
pentru forţele 0-1-2, tehnicile de facilitare reprezintă singurele modalităţi logice
de lucru (contracţii repetate, inversarea lentă, inversarea lentă cu opunere,
relaxarea – contracţie, izometria alternantă); reeducarea forţei musculare de la o
valoare peste 3 se realizează prin tehnicile obişnuite de izometrie (exerciţiile
scurte izometrice zilnice), tehnicile izokinetice, deşi de o valoare deosebită, nu
sunt uzuale.
În gonartroză sunt preferate contracţiile musculare izometrice şi pedalarea pe
bicicleta ergonomică fără rezistenţă şi se insistă asupra tonifierii muşchilor
cvadriceps, ischiogambieri şi triceps sural .
Întrucât musculatura supusă tonifierii în coxartroză şi gonartroză este solicitată
în ortostatism (musculatura antigravitaţională) prezentăm în continuare câteva
exerciţii pentru exemplificare.
Exemplu de exerciţiu global pentru tonifierea musculaturii extensoare a
articulaţiei coxofemurale (fesierul mare şi fibrele posterioare ale fesierului
mijlociu, ischiogambierii): Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei, cu
articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul extins, piciorul flectat ;
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsală a treimii distale a coapsei şi pe faţa
plantară; membrul inferior opus este flectat, cu piciorul pe masă sau gamba
atârnă la marginea mesei; pacientul execută flexia degetelor, extensia piciorului
apoi flexia genunchiului şi în sfărşit extensia articulaţiei coxofemurale în timp
ce kinetoterapeutul opune rezistenţă acestor mişcări (mişcarea de extensie
contrată se continuă sub planul orizontalei).
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier mare.
Pacientul în decubit dorsal la marginea mesei; membrul inferior opus se sprijină
cu talpa pe masă, membrul afectat are coapsa flectată la 600 (adductorii sunt
scoşi din activitate), genunchiul este flectat (ischiogambierii sunt scoşi din

15
activitate), gamba relaxată; se execută extensia articulaţiei coxofemurale,
kinetoterapeutul contrând pe faţa posterioară a coapsei .
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea ischiogambierilor.
Pacientul în decubit dorsal, cu articulaţia coxofemurală flectată, genunchiul
aproape extins (poziţia genunchiului este importantă – nu trebuie extins complet,
ci atât cât intră în acţiune ischiogambierii); pacientul face extensia coapsei,
kinetoterapeutul contrând la nivelul talonului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului fesier
mijlociu. Pacientul în decubit contralateral, cu membrul inferior opus flectat şi
membrul afectat cu genunchiul flectat; pacientul execută abducţie în timp ce
kinetoterapeutul opune rezistanţă pe faţa laterală a genunchiului.
Exemplu de exerciţiu pentru tonifierea muşchiului cvadriceps. Pacientul în
decubit dorsal, cu coapsa întinsă şi gamba în afara mesei; membrul inferior
opus, flectat, se sprijină cu piciorul pe masă; kinetoterapeutul face priză pe faţa
dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distal pe gambă; pacientul execută
extensia gambei fiind contrat de kinetoterapeut . Grupul de exerciţii selective
pentru antrenarea celor 3 capete monoarticulare ale cvadricepsului au ca
principiu general menţinerea articulaţiei coxofemurale flectate la 900,din această
poziţie executându-se extensia genunchiului.
Exemplu de exerciţiu selectiv pentru tonifierea muşchiului triceps sural.
Pacientul în decubit dorsal, cu membrul inferior întins şi glezna în flexie
dorsală; kinetoterapeutul prinde în mână călcâiul pe faţa lui posterioară şi se
opune încercărilor pacientului de a extinde piciorul. Deoarece nu există
rezistenţa pe degete sau antepicior, nu va intra în activitate decât tricepsul sural.

III.3. Activitatea asistentului


medical
OBSERVAREA POZITIEI PACIENTULUI IN PAT
Comportamentul bolnavului este important pentru ca de acesta depinde
întreaga sa atitudine față de boală, tratament, îngrijire și în final față de
personalul medical. Aceasta depinde de o serie de factori ca : grad de
cultură ,vârstă, inteligență, caracter, mediu social, etc.
Comportamentul bolnavului este diferit, de la totala acceptare a situației
de bolnav și aprecierea pozitivă a spitalului și a personalului medical, până la
anxietate, dezaprobare față de orice act terapeutic.
În supravegherea comportamentului bolnavului unul din lucrurile cele
mai importante care trebuie urmărite este poziția bolnavului care trădează nu
numai o anumită stare patologică ci și gradul de severitate al îmbolnăvirii.
Expresia feței poate traduce unele stări ca: anxiete, durere, deprimare, optimism,
16
indiferență sau interes față de boală sau mediu. Ea se modifica în funcție de
starea generală a bolnavului, iar durerea este unul din factorii primordiali care
influențează poziția bolnavului.
Durerea are drept efect suferința, iar bolnavul prin adoptarea unor
anumite poziții încearcă să o minimalizeze. De aceea el i-a poziții antialgice, cu
susținerea părții dureroase. Bolnavul este agitat, caută o poziție care să-i
calmeze durerea, are transpirații, extremitățile se pot răci.
Bolnavul ocupă în pat o poziție activă, pasivă sau forțată și în funcție de
indicații și necesități.
Poziția activă este caracteristica bolnavilor în stare mai bună, poziția lor
în pat fiind identică cu cea a unui om sănătos. Ei se mișcă singuri, neavând
nevoie de ajutor.
Poziția pasiva este caracteristica bolnavilor în stare gravă, adinamici, care
și-au pierdut forța fizică. Acești bolnavi necesită ajutor pentru orice fel de
mișcare.
Poziția forțată este caracteristica prin atitudini neobișnuite, determinate
de afecțiunea de bază a bolnavilor sau impuse de tratament.
La bolnavii operați cea mai frecventă poziție este decubit dorsal cu capul
într-o parte până își recapată cunoștința pentru a favoriza irigarea centrilor
cerebrali câteodată patul va fi ușor înclinat, apoi decubit lateral dreapta sau
stânga urmat de semișezând în special la bolnavii peste 50 ani.
SCHIMBAREA POZITIEI SI MOBILIZAREA
PACIENTULUI
Dacă bolnavul menține timp îndelungat aceași poziție, acesta este
predispus la apariția unor complicații(escare de decubit, tromboze, embolii)
care-i împiedică procesul de vindecare. Pentru prevenirea apariției acestora se
recomandă schimbarea poziție pacientului și mobilizarea lui cât mai precoce.
Pacientul va fi încurajat să se miște în pat, să se întoarcă singur de pe o
parte pe alta, să-și miște picioarele, mâinile, să se ridice în poziție semișezând
pentru a pregăti sculatul din pat precoce.
În afara complicațiilor, toți operații se vor ridica din pat în seara zilei sau
a doua zi dimineața. Această manevră simplă este benefică și datorită faptului că
favorizează amplitudinea respiratorie, ventilația pulmonară, tusea și
expectorația, accelerează reluarea tranzitului intestinal și influențează în mod
pasiv psihicul bolnavului.
Ridicarea se face treptat, întâi la marginea patului, își balansează
gambele, face un pic de gimnastică respiratorie și sprijinit, fără să exagereze de
prima dată, face câțiva pași. Se va ține cont și de ceea ce spune pacientul dacă
vrea să mai meargă sau să se oprească. Starea generală nu este o piedică, nici
starea de slăibiciune, nici deshidratarea, nici obezitatea, ci dimpotrivă, la
persoanele cu antecedente de flebită, plimbarea va avea loc cât mai repede
posibil. Natura sau complexitatea operației nu împiedică ridicarea din pat
precoce, care nu va fi amânată din cauza drenurilor, sondelor sau perfuziilor.

III.4. PLAN DE INGRIJIRE A


PACIENTULUI CU GONARTROZA
17
CAZ DE STUDIU
1. Culegerea informațiilor
Nume: I.P
Sex: feminin
Vârstă: 20 ani
Ocupație: studentă
Naționalitate: română
Greutate: 55kg
Înălțime: 1,60m
Semne și simptome: - durere
- instabilitate a genunchiului drept
- imposibilitatea flexării genunchiului
2. Evaluarea cazului la internare
Pacientă în vârstă de 20 de ani, s-a prezentat de urgență la spitalul de
Ortopedie și Traumatologie în data de 20.10.2015. Aici este supusă unor teste
RMN.
3. Interpretarea rezultatelor
În urma testului RMN reiese că pacienta suferă de gonartroză primară,
urmând a-i fi aplicate tratamentele necesare.

Nevoia Dependența Surse de Obiective Îngrijiri Evaluare


afectată dificultate
1.A se -dificultatea -durerea pacientul să -planific un plan de -durerea
mișca și a de deplasare numai prezinte îngrijiri în funcție de scade în
avea o -diminuarea durere capacitatea intensitate
bună interesului -să aibă tonus pacientului -pacienta
muscular și -pregătesc psihic cooperează
postură
forță ă pacientul în vederea cu echipa
musculară oricărei tehnici de -este
-să fie echilibrat îngrijire echilibrat
psihic-să-și - psihologic
mențină
satisfacerea
celorlalte
nevoi
fundamentale
2. A dormi -somn -durere -pacienta să -asigur o poziție -pacientul

18
și a se perturbat -surmenaj aibă un somn confortabilă are un
odihni -apatie -stres liniștit și pacientului somn
-neliniște odihnitor -asigur un climat liniștitor și
-oboseală liniștitor în salon odihnitor
-identific nivelul și
cauza anxietății
3. A fi -neliniște -stres -pacienta să -
curat și a- -frustrare din poată îndeplini
și proteja cauza nevoia de a fi
tegument neîndeplinirii curată și
pe deplin a protejată
ele
nevoii de a fi
curat

19
20