TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ÎN RECUPERAREA VÂRSTNICILOR

-REFERAT -

Infirmităţile datorate îmbolnăvirii organismului cât şi cele rezultate din afecţiunile

apărute pe parcursul vieţii se cumulează, se agravează şi se multiplică în perioada de
îmbătrânire. În această perioadă, capacitatea de raţionament şi de adaptare se
degradează punându-şi anprenta asupra vieţii psihologice şi sociale.
Terapia ocupaţională vizează recuperarea complexă a vârstnicului, avându-se
în vedere şi alte situaţii specifice, particulare, cu care se confruntă acesta: anxietatea,
dezorientarea, dependenţa.
Implicaţiile medicale, psihologice, familiale şi economice legate de îngrijirea şi
asistenţa persoanelor în vârstă sunt importante. În acest sens se impune combaterea
tendinţei persoanelor în vârstă spre sedentarism, “subsolicitarea dovedindu-se a fi
mult mai nocivă decât suprasolicitarea”.
Vârstnicul trebuie să fie supus permanent unui exerciţiu critic, psihic şi
intelectual, angajarea lui în activităţi în cadrul unei terapii ocupaţionale fiind benefică
pentru păstrarea autonomiei în ce priveşte activităţile zilnice şi gestualitatea habituală.
În situaţii legate de anumite îmbolnăviri, kinetoterapiei i se asociază aşa-zisa
terapie ocupaţională de funcţie, care vizează recuperarea funcţională şi redobândirea
gestualităţii pierdute.

Scopul şi obiectivele terapiei ocupaţionale

Terapia ocupaţională are drept scop să ajute vârstnicul să-şi menţină sau să-şi
recapete maximul de independenţă fizică, psihică şi socială (C. Taneborne).
Orientarea lui către lumea exterioară este necesară..
Starea fizică a vârstnicului, starea de sănătate somatică, se raportează în
primul rând la bătrâneţea în sine. Din acest punct de vedere, organsimul uman suferă
modificări multiple. Atrofia musculară, deteriorarea cartilajelor, fatigabilitatea,
diminuarea îndemânării, durerile reumatice, tulburările funcţionale cardio-vasculare,
pulmonare, diminuarea acuităţii auditive, vizuale, tulburările sfincteriene, ameţelile,
pierderea mobilităţii, sunt cele mai importante deteriorări la care este supus
organismul vârstnicului.
Pe acest fond, uneori pot apărea accidente sau îmbolnăviri mai grave de ordin
fizic sau psihic. În acest context, persoana în vârstă poate fi de la caz la caz
supraprotejată sau persecutată în funcţie de mediul familial şi social în care trăieşte.
Întregul complex de măsuri care vizează recuperarea vârstnicului urmăreşte
prevenirea degradării sale fizice, psihice şi sociale, să-i redea independenţa
funcţională, demnitatea umană, să împiedice izolarea acestuia.
Terapia ocupaţională vizează:
- recuperarea motricităţii;
- reluarea activităţilor de zi cu zi pentru redobândirea autonomiei;
- o psihoterapie specială (geropsihologie) care conduce la o colaborare activă
a vârstnicului în vederea acceptării unei activităţi rentabile sub aspect
material dar care totodată combate apatia şi deprimarea;
- socioterapia - munca în grup, în atelier, are efecte benefice în socializarea
persoanelor în vârstă;
Obiectivele terapiei ocupaţionale la vârstnici poate fi considerată:
- prevenirea şi întârzierea proceselor de îmbătrânire;
 - reantrenarea prin mijloace diverse, în condiţii fiziologice, a funcţiilor
diminuate sau pierdute;
- stimularea capacităţii de adaptare la noi situaţii;
- preîntâmpinarea desocializării (aspect legat de pensionare, scăderea
performanţelor fizice şi intelectuale cât şi de bolile care survin);
- stimularea activităţii pe măsura posibilităţilor personale, în vederea
distragerii atenţiei de la aspectele negative legate de fenomenul îmbătrânirii
(singurătate, infirmitate, boală);
- restructurarea personalităţii care tinde să se diminueze.

Forme şi activităţi de terapie ocupaţională la vârstnici

Specialiştii în geriatrie au stabilit că evaluarea funcţiei la vârstnici este diferită

de cea a persoanelor tinere, proces influenţat de mai multe elemente:
- vârstnicii sunt supuşi unor deficienţe multiple;
- starea lor fizică, mintală şi socială sunt strâns intercondiţionate, fiind
necesară evaluarea multidimensională;
- indicatorii generali cei mai utili sunt măsurarea stării funcţionale care
analizează capacitatea de independenţă a subiectului afectat de boală
(deficienţă fizică, mintală şi a privaţiunilor sociale).
Activităţile pot fi împărţite în funcţie de locul şi momentul aplicării lor astfel:
activităţi zilnice, munca în atelier, adaptări la domiciliul pacientului, activităţi în centrul
de zi, activităţi distractive şi ocupaţii utilitare.
Terapia ocupaţională nu se adresează numai vărstnicilor în anumite situaţii de
îmbolnăvire (fizică, psihică, organică), efectele profilactice ale acestor metode fiind
bine cunoscute. Acest aspect este particular terapiei ocupaţionale geriatrice, metoda
integrând categoria populaţiei vârstnice sănătoase, prevenind şi întârziind procesul de
îmbătrânire. Este ştiut că anumite tulburări ale stării de sănătate prezente la
persoanele în vârstă se datorează unei activităţi fizice reduse, pasivităţii şi inerţiei.
Ocupaţia şi munca, relaţiile sociale şi familiale, cu mediul înconjurător întreţin
sănătatea, întreţin viaţa. Modul de viaţă activ, dinamic are o importanţă deosebită în
special pentru creier. Din experienţă se spune că persoanele care practică exerciţiile
fizice pot “întineri” cu 40 de ani, că o persoană “activă” la vârsta de 70 de ani poate
arăta ca o persoană “neactivă” de 30 de ani.
Activităţile utilitare şi cele distractive se adresează deopotrivă vârstnicilor valizi
cât şi celor recuperaţi şi instituţionalizaţi din motive sociale în cămine sau cămine-
spital. Dintre activităţile recomandate în funcţie de starea şi posibilităţile fizice ale
fiecărui vârstnic se recomandă:
- activităţi la pat - croşetatul, cusutul, confecţionarea unor obiecte de
artizanat;
- activităţi la sală - ţesut, artă culinară;
- munca în sere de flori, în curţi, grădini, parcuri;
- participarea la activităţi artistice, culturale, frecventarea cluburilor,
cinematografelor, vizitarea muzeelor, sărbătorirea unor evenimente.
Unele forme de activitate pot fi încadrate în ergoterapie dar la vârstnicii bolnavi
este dificilă departajarea acestora. Pentru unii o activitate poate urmări reeducarea
funcţională, pentru alţii poate avea un caracter profesional.