Sunteți pe pagina 1din 10

Caracterul contraventional al unei fapte constituie o însusire sintetica a faptei

ce decurge din întrunirea trasaturilor esentiale ce caracterizeaza contraventia.


Caracterul contraventional al faptei este exclus atunci când nu sunt
îndeplinite conditiile prevazute de textul actului normativ pentru calificarea
faptei respective drept contraventie, lipsindu-i una din trasaturile esentiale ce
o caracterizeaza (vinovatia, prevederea si sanctionarea ca atare într-un act
normativ, sau pericolul social).

Caracterul contraventional este o însusire sintetica care exprima


specificul acestor categorii de fapte ilicite în raport cu alte fapte antisociale.
Deci fara acest caracter contraventional o fapta concreta nu poate fi calificata
drept contraventie, iar fara contraventie nu poate exista nici raspundere
contraventionala.

În Codul penal la art. 44-51 sunt prevazute o serie de cauze care


înlatura caracterul penal al faptei si implicit raspunderea penala a
faptuitorului.

si în domeniul contraventiilor se pot ivi situatii când o fapta calificata


astfel se comite ca atare dar, datorita unor cauze, împrejurari, sit 111j94b
uatii sau conditii, ea îsi pierde caracterul contraventional si nu atrage
raspunderea juridica pentru faptuitor, lipsind una din trasaturile esentiale ale
acesteia (vinovatia, pericolul social sau prevederea si sanctionarea faptei într-
un act normativ).

Cauzele care, potrivit legii, au efectul de a înlatura caracterul


contraventional al unei fapte, constau în anumite stari de fapt, situatii, cazuri,
împrejurari sau conditii, a caror existenta, în timpul comiterii faptei, fac ca
realizarea eficienta a vreuneia din trasaturile esentiale sa devina imposibila.
Aceste cauze apar ca ceva exceptional, ca o deviere de la ceea ce este firesc,
ca o realitate întâmplatoare de natura sa modifice aprecierea legii asupra
caracterului ilicit al unei fapte. Aceasta explica de ce legea admite ca în
prezenta unor astfel de cauze caracterul contraventional al faptei sa fie
înlaturat.

Cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei, pot fi


denumite si cauze care exclud existenta contraventiei. Ele însa nu trebuie
confundate cu cauzele care exclud raspunderea contraventionala, a
faptuitorului, caz în care fapta este contraventie, înlaturându-se doar
consecinta ei - raspunderea juridica a faptuitorului.

În art. 11 alin.1 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul


juridic al contraventiilor în România se prevad expres o serie de cauze care
înlatura caracterul contraventional al faptei: în cazul legitimei aparari, starii
de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazul fortuit, iresponsabilitatii,
betiei involuntare complete, erorii de fapt, precum si infirmitatii daca are
legatura cu fapta savârsita, iar în alineatul urmator se prevede ca, minorul
care nu a împlinit 14 ani nu raspunde contraventional. Aceste cauze se
constata numai de catre instanta de judecata.
Ord. Guv.nr. 2/2001 nu defineste aceste cauze, ci le preia din Codul
penal, recurgând la definitiile existente în aceasta lege, conform principiului
ca orice lege se completeaza cu dispozitiile altei legi. Aceste cauze ce exclud
caracterul contraventional al faptei sunt urmatoarele:

1.- Legitima aparare, este o cauza care exclude caracterul


contraventional al faptei datorita lipsei de vinovatie.

Se afla în stare de legitima aparare persoana care comite contraventie


pentru a înlatura un atac material, direct si imediat îndreptat împotriva sa, a
altuia sau împotriva unui interes public, atac care pune în pericol grav
persoana sau drepturile celui care este atacat, ori interesul public.

Ordinea de drept din tara noastra nu permite nici unei persoane lezate în
drepturile sale sa-si faca singura dreptate. Sunt totusi situatii exceptionale în care o
persoana este victima unei agresiuni si când în fata unui pericol iminent, lipsita de
posibilitatea de a apela la interventia autoritatilor nu are alt mijloc de a evita pericolul
decât savârsind o contraventie.

De exemplu, fapta unui taximetrist, aflat noaptea în statie, care este


atacat de doi infractori, care vor sa-l tâlhareasca si sa-i ia autoturismul, de a
claxona insistent si a striga cerând ajutor cetatenilor, desi a tulburat linistea
locuitorilor din zona fapta lui nu va fi considerata contraventie, fiind comisa în
stare de legitima aparare.

"Tulburarea fara drept linistii locuitorilor cu orice aparat sau obiect ori
prin strigate sau larma este interzisa constituind o contraventie prevazuta de
Legea 61/1991". Totusi o asemenea fapta nu poate fi calificata ca atare daca
faptuitorul a facut acest lucru, alertând pe ceilalti, deoarece era atacat de
doua persoane pentru a fi tâlharit. Strigatele sale, desi au tulburat linistea
publica, nu pot fi considerate periculoase pentru societate, întrucât au fost
produse în scopul apararii integritatii corporale si a bunurilor persoanei
împotriva unui atac material, imediat si direct, deci o fapta utila.

Legitima aparare apare ca o riposta pe care o da o persoana împotriva


unui atac ce pune în pericol grav persoana, drepturile acesteia ori interesul
public, riposta determinata de necesitatea valorilor sociale periclitate. Cel
care riposteaza împotriva atacului savârseste o fapta admisa de lege. Aceasta
fapta nu este comisa cu vinovatie deoarece faptuitorul nu actioneaza cu
vointa libera, ci constrâns de necesitatea apararii valorilor sociale puse în
pericol prin acel atac. Acesta este si temeiul înlaturarii caracterului
contraventional al faptei.

Ne dam seama ca nu ar fi uman ca legea sa nu admita posibilitatea


apararii si deci exonerarea de raspundere juridica pentru o fapta savârsita în
scopul înlaturarii unui pericol direct, imediat si injust.

O contraventie este considerata ca fiind savârsita în stare de legitima


aparare daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:
A. Fapta de aparare sa fie precedata de un atac. Aceasta conditie are în
vedere desfasurarea apararii dupa începerea atacului când acesta
devine actual. Simpla presupunere ca se va dezlantui un atac nu da
dreptul la o aparare legitima.

B. Apararea sa se faca fata de un agresor pentru a înceta atacul si a salva


valorile periclitate.

C. Apararea sa fie riposta împotriva unui atac material direct si imediat.

D. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea atacului.

Este de asemenea în legitima aparare si persoana care din cauza


tulburarii sau a temerii a depasit limitele unei aparari proportionale cu
gravitatea pericolului si cu împrejurarile în care s-a produs atacul.

2.- Cazul fortuit, este o alta cauza care înlatura caracterul


contraventional al faptei.

Este vorba de situatia în care o persoana savârseste o contraventie


datorita unei întâmplari sau unei împrejurari ce nu putea fi prevazuta sau
înlaturata. Aceasta cauza consta deci, în interventia unui eveniment sau a
unei întâmplari imprevizibile care determina producerea rezultatului
socialmente periculos.

Cazul fortuit se refera la situatia, starea, împrejurarea în care actiunea


sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care acea persoana nu
l-a conceput si nici nu a urmarit ca el sa se produca, rezultat ce se datoreaza
unei energii a carei interventie nu putea fi prevazuta.

Spre exemplu: constituie contraventie la legea privind circulatia rutiera


"nesemnalizarea schimbarii directiei de deplasare a unui autovehicul". Se
poate întâmpla însa, ca totusi, conducatorul auto sa fi semnalizat schimbarea
directiei de mers, acest lucru fiind indicat de aprinderea becului de la bord,
dar becul de la lampa de semnalizare sa nu se aprinda (s-a ars, nu mai face
contact din cauza trepidatiilor, s-a desurubat etc.). Aceasta situatie nu poate
fi prevazuta si nici înlaturata de conducatorul auto aflat în miscare.

Întâlnim aceasta cauza atunci când peste o fapta a omului, social utila,
se suprapune o întâmplare, o împrejurare imprevizibila care deviaza
rezultatul firesc al faptei initiale a persoanei, comitându-se o contraventie.
Sursele împrejurarilor fortuite pot fi si fenomene ale naturii, ori o stare de
boala (lesin, epilepsie, atac de cord etc.).

Caracterul contraventional al faptei respective este înlaturat tocmai


pentru ca faptuitorul a fost în imposibilitatea sa prevada interventia fortei
exterioare a acelei împrejurari, care s-a suprapus peste activitatea sa si
rezultatul ce a survenit acestei suprapuneri. Deci se presupune ca a lipsit
factorul intelectiv. Pe de alta parte, fapta nu poate fi considerata contraventie
- daca întâmplarea nu poate fi înlaturata - ceea ce înseamna ca desi exista
factorul intelectiv, lipseste cel volitiv. Lipsind unul din acesti factori ai
vinovatiei se înlatura caracterul ilicit al faptei.

Pentru existenta cazului fortuit este necesar sa fie îndeplinite


urmatoarele conditii:

1 rezultatul actiunii sau inactiunii ilicite a contravenientului sa fie


consecinta unei

împrejurari straine de constiinta si vointa acestuia;

2 împrejurarea care a determinat savârsirea contraventiei sa fie de


asa natura încât aparitia

ei sa nu poata fi prevazuta;

3 fapta contraventionala comisa ca urmare a unei întâmplari ce nu


putea fi prevazuta sa fie

stabilita si sanctionata de un act normativ.

3.- Starea de necesitate, este si ca o cauza ce înlatura


caracterul contraventional al faptei.

Se afla în stare de necesitate persoana care comite o contraventie


pentru a salva de la un pericol iminent si care nu poate fi înlaturat altfel,
viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia, un bun material
important al sau ori al altuia sau un interes public. Savârsirea unei
contraventii în aceasta situatie nu va fi pedepsita existând aceasta cauza care
îi înlatura caracterul ilicit.

Fapta comisa în stare de necesitate nu este considerata contraventie,


deoarece nu este savârsita cu vinovatie. Faptuitorul a fost constrâns la
savârsirea contraventiei de necesitatea apararii împotriva unui pericol
iminent, si care nu putea fi înlaturat altfel, a anumitor valori ocrotite de lege.

De exemplu, un conducator auto, depaseste viteza legala în localitate,


în timp ce transporta un accidentat grav, pe care îl gasise pe strada, la cel
mai apropiat spital. Depasirea vitezei legale în localitati constituie
contraventie, dar conducatorul auto nu va fi sanctionat deoarece a savârsit
fapta pentru a salva viata celui accidentat.

Pentru existenta acestei cauze sunt necesare urmatoarele conditii:

1 fapta sa fie comisa ca urmare a survenirii unui pericol


neprevazut (boala, defectiune tehnica, cutremur, inundatii,
incendii, accidente etc.). Deci este vorba de un pericol provocat
de evenimente ce scapa controlului omenesc;

2 pericolul sa fie real si nu imaginar;

3 pericolul sa fie iminent (gata sa se produca);

4 acel pericol sa nu poata fi înlaturat astfel decât prin savârsirea


unei contraventii;

5 fapta sa fie comisa numai în scopul de a salva valorile aratate;

6 prin contraventia comisa sa nu se produca, în mod constient,


urmari mai grave decât daca nu se intervenea.

4.- Constrângerea fizica sau morala

Nu constituie contraventie - fapta comisa din cauza unei constrângeri


fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista, sau din cauza unei constrângeri
psihice, exercitata, prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana sa
ori a altuia si care nu putea fi înlaturata în alt mod decât savârsind acea
fapta.

De exemplu: depasirea vitezei legale în localitati constituie o


contraventie la regulile privind circulatia rutiera. Conducatorul unui taximetru
care a luat în cursa un pasager este amenintat de acesta cu un cutit si obligat
sa circule cu viteza excesiva. Nu se va retine vinovatia conducatorului auto
pentru aceasta fapta, deoarece era lipsit de libertatea de a hotarî si actiona.

Pentru a fi vorba de constrângere fizica trebuie îndeplinite urmatoarele


conditii:

1 constrângerea fizica la care este supusa persoana sa fie de


natura sa nu-i poata rezista;

2 fapta sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie de un


act normativ;

3 constrângerea fizica exercitata de o alta persoana sa fie de


natura a paraliza libertatea de vointa si actiune a
contravenientului.

Constrângerea psihica este o cauza care împiedica o persoana sa-si


dirijeze liber vointa, de a face sau a nu face ceva, fapt ce exclude existenta
uneia din trasaturile contraventiei si anume vointa. Pentru existenta
constrângerii psihice trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:
1 sa se exercite asupra psihicului faptuitorului o actiune de
constrângere de catre o alta

persoana printr-o amenintare grava cu un pericol;

2 pericolul sa nu poata fi înlaturat în alt mod decât savârsind


contraventia;

3 sub imperiul constrângerii morale persoana sa savârseasca o


contraventie.

Actiunea de constrângere executata prin amenintare cu un pericol grav


creeaza persoanei amenintate un sentiment de temere sub imperiul careia
savârseste o fapta ilicita.

De pilda nu exista constrângere psihica atunci când contravenientul,


vânzator într-o unitate de alimentatie publica a "conditionat vânzarea unui
produs de cumpararea altui produs greu vandabil" deoarece patronul l-a
amenintat cu încetarea activitatii daca nu face acest lucru. În acest caz
vânzatorul putea anunta politia pentru a înlatura pericolul cu care era
amenintat.

5.- Eroarea de fapt, este o alta cauza ce înlatura caracterul


contraventional al faptei si prin care se întelege situatia când faptuitorul, în
momentul comiterii contraventiei nu cunostea sau cunostea gresit existenta
unei stari de fapt, situatii sau împrejurari de care depindea caracterul
contraventional al faptei. Daca el ar fi cunoscut în mod real si corect
realitatea nu ar fi comis contraventia.

Eroarea de fapt este definita în doctrina juridica ca fiind "reprezentarea


gresita de catre cel care savârseste o fapta ilicita, a realitatii din momentul
savârsirii faptei, reprezentare determinata de necunoasterea sau cunoasterea
gresita a unor date ale realitatii".

Din punctul de vedere al existentei vinovatiei, ineficienta capacitatii


psihice, datorita unei deficiente ocazionale, de moment, produce aceleasi
efecte ca si lipsa acestei capacitati, adica exclude vinovatia.

Când faptuitorul nu a cunoscut sau a cunoscut gresit în momentul


efectuarii actiunii sau inactiunii sale, ceva din realitatea obiectiva, ceva ce nu
era de natura sa imprime faptei sale un caracter ilicit. Deci în acel moment
capacitatea sa psihica nu a actionat eficient.

Spre exemplu: constituie contraventie la legea privind circulatia pe


drumurile publice, "conducerea unui autoturism pe o strada la începutul
careia este instalat indicatorul accesul interzis tuturor autovehiculele".

Conducatorul autoturismului intra pe aceasta strada, savârsind o


contraventie, datorita faptului ca indicatorul respectiv era cazut la pamânt si
acoperit de zapada. Fapta nu va fi considerata contraventie deoarece
conducatorul auto nu a putut observa acel indicator.

Eroarea de fapt nu înlatura însa, raspunderea civila a contravenientului


daca prin fapta comisa s-au produs pagube materiale.

De precizat ca eroarea de drept (necunoasterea sau cunoasterea


gresita a legii) nu constituie o cauza care sa înlature caracterul
contraventional al faptei. Este aplicarea dictonului latin "nemo censetur
ignorare legem" nimeni nu poate invoca necunoasterea legii.

6.- Iresponsabilitatea

Este vorba de situatia în care o persoana iresponsabila comite o


contraventie. Iresponsabilitatea din cauza unei boli psihice constituie si ea o
cauza care înlatura caracterul contraventional al faptei. Este iresponsabila
persoana care nu-si poate da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu si
le poate stapâni. Pentru ca starea mintala a unei persoane sa determine
înlaturarea caracterului contraventional al faptei este necesar sa se constate
incapacitatea psihica a sa de catre un organ medical de specialitate.

Legiuitorul apara persoanele iresponsabile din punct de vedere psihic


deoarece ele nu au reprezentarea faptelor comise si nici a consecintelor
acestora.

Prin "iresponsabilitate" se întelege incapacitatea psiho-fizica a unor


persoane de a-si da seama de semnificatia sociala a actiunilor sau inactiunilor
sale ori de urmarile faptelor lor, sau a-si dirija în mod normal vointa, în raport
cu actiunile sau inactiunile lor. Aceste persoane "iresponsabile" nu înteleg
pericolul social al unor fapte si nu sunt receptive la amenintarea sanctiunilor
contraventionale.

Iresponsabilitatea poate fi determinata de diverse cauze de natura


medicala (idiotenie, cretinism, debilitate mintala, autism, boli psihice etc.). Ea
poate fi permanenta sau temporara.

7.- Infirmitatea

Este o cauza necunoscuta în legislatia penala în sensul ca ea nu


exonereaza de raspundere juridica persoana infirma care a comis o
infractiune.

În dreptul contraventional aceasta cauza opereaza daca este în


legatura cu fapta contraventionala comisa, înlaturându-i caracterul
contraventional. Exemplu: trecerea strazii printr-un loc nepermis sau pe
culoarea rosie a semaforului de catre un orb.

8.- Betia involuntara completa (accidentala)


Betia involuntara completa (accidentala) este starea în care a ajuns o
persoana independent de vointa sa. Spre exemplu, o persoana lucreaza într-
un mediu cu vapori de alcool si fara sa-si dea seama inhaleaza astfel de
vapori si ajunge în stare de betie. Sau persoana este constrânsa fizic sau
psihic sa consume bauturi alcoolice, ori consuma substante aparent
inofensive fara sa-si dea seama de efectul lor si ajunge în aceasta stare.

Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a


energiei fizice si o întunecare a facultatilor psihice. În aceasta stare persoana
este incapabila sa înteleaga caracterul actiunii sau inactiunii sale si de a fi
stapân pe ea.

În vechea reglementare a regimului juridic al contraventiilor, respectiv


Legea nr. 32/1968 betia nu era enumerata printre cauzele care înlatura
caracterul contraventional al faptei, în nou reglementare Ordonanta
Guvernului nr.2/2001 este prevazuta si aceasta cauza. Era si firesc acest
lucru deoarece în legea penala aceasta cauza înlatura caracterul penal al
infractiunii, fapta cu un pericol social mai mare decât cel al contraventiei.

Betia este starea psiho-fizica în care o persoana se afla ca urmare a


actiunii exercitata asupra facultatilor sale psihice de substante excitante sau
narcotice consumate de aceasta persoana sau introduse în corpul sau de
altcineva. Cea mai frecventa forma de betie este cea alcoolica.

Starea de betie îmbraca mai multe forme:

A. betia accidentala, independenta de vointa persoanei;

B. betia voluntara, când persoana în cauza a consumat în mod voit


substante ce i-au provocat starea de betie. Indiferent ca este
completa sau incompleta, nu înlatura caracterul contraventional al
faptei;

C. betia completa, când persoana nu mai este stapâna pe miscarile


sale fizice, nu mai are capacitatea de a întelege si voi;

D. betia incompleta, când exista o slabire a capacitatilor psihofizice ale


persanei;

E. betia ocazionala, când consumul de substante care o provoaca se


face întâmplator (la petreceri);

F. betia cronica, când se mentine o stare permanenta de intoxicatie cu


bauturi alcoolice sau alte substante.

Dupa gradul de intoxicatie cu alcool ori cu alte substante betia poate fi:

- Completa, si se caracterizeaza prin paralizarea aproape completa a


energiei fizice si o întunecare a facultatilor psihice. În aceasta stare persoana
este incapabila sa înteleaga caracterul actiunii ori inactiunii sale si de a fi
stapân pe ea.

- Betia incompleta, se caracterizeaza prin aceea ca intoxicatia cu alcool


ori alte substante ebriante este în faza incipienta manifestata de regula, prin
excitabilitate si impulsivitate. În aceasta state capacitatea persoanei de a-si
da seama de actiunile sale este doar slabita.

Conditiile starii de betie pentru a constitui o cauza care sa înlature


caracterul contraventional al faptei:

A. În momentul comiterii contraventiei faptuitorul sa se fi aflat în stare


de betie produsa prin

alcool ori alte substante;

B. Starea de betie în care se afla contravenientul sa fie accidentala,


involuntara, fortuita;

C. Starea de betie sa fi fost completa;

D. Fapta comisa în stare de betie completa accidentala sa fie


prevazuta de lege.

Fapta comisa în stare de betie accidentala completa nu este


contraventie, fiind savârsita fara vinovatie.

9.- Minoritatea

Ord.Guv.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor stipuleaza


în mod expres în art. 11 alin.2 ca minorul sub 14 ani nu raspunde
contraventional. Rezulta ca minoritatea este si ea o cauza care înlatura
caracterul ilicit al faptei, deoarece minorul sub 14 ani aflându-se în procesul
natural de dezvoltare organica si psihica exista prezumtia absoluta ca el nu
are capacitatea de a întelege suficient caracterul faptelor sale si nici
experienta de viata necesara pentru a cunoaste si întelege legile si normele
de convietuire sociala.

În continuare legiuitorul prevede la art. 2 alin.3 din aceasta ordonanta


ca minorii care au împlinit 14 ani sunt sanctionat contraventional dar limita
minima si maxima a sanctiunii prevazuta în actul normativ încalcat pentru
fapta savârsita se reduc la jumatate .

De asemenea legea cadru stabileste la art. 11 alin.4 ca minorul care nu


a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu închisoare
contraventionala sau cu obligarea la prestarea unei activitati în folosul
comunitatii.
Aceasta diferentiere a raspunderii minorilor este determinata tocmai de
stadiul diferit în care se gaseste capacitatea lor psihica de a-si da seama de
caracterul periculos al faptelor.

Neîmplinirea vârstei de 14 ani de catre minorul care a savârsit o


contraventie înlatura nu numai caracterul contraventional al faptei, ci si
raspunderea juridica a faptuitorului.

Înlaturarea caracterului contraventional al faptei, în ceea ce priveste pe


minor nu exclude raspunderea civila (pentru pagubele produse de acesta prin
comiterea contraventiei) a persoanelor care la data comiterii faptei îl aveau în
supraveghere (parinti, tutori etc.).

Cauzele care înlatura caracterul contraventional al faptei se constata


numai de instanta de judecata.