2. Enumerați și caracterizați funcțiile literaturii.

Definiți și explicați funcția ei

estetică.
Cele mai importante ante funcții ale literaturii sunt funcția de cunoaștere,
funcția estetica, funcția cathartică.
Funcția de cunoaștere/ mulți alți eseticieni și scriitori consideră literatura o
formă de cunoaștere. Ea ne permite sa indentificam si sa intelegem. Problema
functiei de cunoastere este problema adevarului in arta, pe care o intilnim in
Grecia antica, unde opiniile filozofiilor sunt impartite, pe de o parte se afirma
ca arta si poezia pot ajunge la adevar, pe de alta parte se afirma ca arta si poezia
pot ajunge la adevar pe de alta parte ele sunt identificate cu un spatiu al
amarginirii. Pe linga aceasta scopul poeziei este de a minti, de a crea iluzii si de
a induce in eroare, poezia fiind ca un fel de arta vrajatoreasca, ce/i face pe
oameni sa creada in aceea ce nu exista. Functia catharsis. Din poetica a lui
Aristotel intilnim termenul Catharsis ceea ce inseamna purificarea suletului.
Aceasta functie se leaga de natura intima a poeziei. Functia estetica a literaturii
este prevazuta din perioada alexandrina prin care se sustine ca farmecul
literaturii este mai pur daca ea se indeparteaza de actiune și unicul scop al
poeților este de a crea o poezie placuta si uitla.
3. Explicati modalitatiile si principale de interpretare a liberatorii: interpretare
tematista, interpretare mitologica si arhitepala, interpretare psicologica si
psihoanalitica,, interpretare stilistica.
Interpretare tematista. Este cea mai veche, cel mai des practicata in mediul
didactic. In interpret area teamtica se pune accent pe tema si motiv. Tema este
vorba in opera lierara ( dragostea, natura) iar motivul este industructibil. Tema
este un principiu concret de organizare caria are tendinta sa se costituie si sa
dezvaluie lumea. Gaston Bachelas afirma ca tematica liberatorii se centreza pe
patru elemente: Apa, foul, Arul, si pamintul. Apa inseamna vidta, areal este
respratia, pamintul este loc, focul este distrugerea. Interpretare mitologica si
arhitepala/ este legatura directa cu cea psicoanalítica. Are o mare deschidere
spre spiritual. Arhetipurile/ sunt ca niste organe ale psihucului care indica
activitati imaginative Interpretarea psihologica si psihoanalitica relatiile dinntre
literatura si psihologie sunt corelate.
6. Definiti si espliciti conceptul de stinta a literaturii ( teoria lit, critica lit, istoria
literara si istoria literaturii)
Fenomene si spatiile literate sunto considerate teoria , critica si istoria literara.
Teoria literaturii are in vedere in coceptele, pricipiile, categoriile, si creiterile
literaturii. Ea fiind o stiinta generala a literatului. Se considera ca istoria literara
se ocupa de viata scriitorului si geneza operei. A existat o miscare ,numita
miscarea istorista care considera ca scopul istoriei literare trebuie sa constea in
reconstituirea intentiile autorului, a normelor si atitudinilor caracteristice pentru
perioada in care acesta si-a scris opera. Istoria literaturii este o istorie
discontinua, in care epocile nu comunica intre ele. Orice istorie literara e o
istorie cu valori, pentru ca valorile estetice sunt un rezultat al perspectivei de
lectura. Istoria literara are un caracter descriptiv pronuntat. De acceea G.
Calinescu presupune ca orice istoric literar e dublat de un critic, el poate
dispensa de critica si teoria literara e falsa., deci trebuuie sa inteleaga, sa
evalueza, sa interpreze. Istoria lierara este o disciplina care se ocupa cu studiul
evolutiei literautrii pe perioade . Gerard Genette a facut distictia dintre istoria
literauturii si istoria literara, cea prima e conceputa ca o suita de monografii
dispuse intro ordine cronologica. Iar istoria literara este istorie a circumstatiilor.
Critica literara presupune analiza si comentariul operei din punct de vedere
estetic. Critica literara descopera structura operei, sensul si semnificatia
acestuia. Ea pune opera in relati cu alte opere, o reconstituie in actul lecturii ca
pe un univers autonom, specific, teleologic.

11. Realizati un expozeu al uni terrori moderne aspra limbajului literar, refer. la
concepibile lui. R. Wellek, A Warren, Roman Jakobson, Carlos Bousono
Pe de altă parte există o altă categorie, cea a teoreticienilor sceptici R.
Wellek, A Warren, care susţin că literatura nu poate fi studiată: Putem doar s-o
citim, s-o gustăm, s-o apreciem. În rest nu putem decât să acumulăm o serie de
informaţii „despre” literatură.
Etimologic, termenul literatură provine din latinescul littera, ceea ce limitează
literatura la aspectul ei scris sau tipărit; se exclude astfel literatura orală;
soluţia identificată de Wellek şi Warren: analiza modului în care e folosită
limba în literatură. Tocmai de aceea disociază între limba literară sau a
scriitorilor, limba vorbită şi limbajul ştiinţific.
Literatura face totul pentru a scoate in evidenta natura artistica al limbajului.
Dupa coceptia lui Jakobson comunicarea verbala este de o mare importanta, cea
care are are urmatorii factori: 1, Emintator, 2, Destinatar, 3. Mesaj 4. Cotext, 5
Contact, 6. Cod. Acesti factori determina functia al limbajului. Interesante
precizări despre problema în discuţie formulează esteticianul spaniol
Carlos Bousoño, în Teoria expresiei poetice. El face o distincţie
clară între imaginea poetică tradiţională şi imaginea vizionară sau
modernă. Deosebirea cea mai importantă constă în faptul că
imaginea tradiţională vădeşte o structură raţionalistă care diferă
fundamental de structura pe care o manifestă imaginile specifice
secolului nostru. Pentru a vedea în ce sens foloseşte Carlos Bousoño
termenul “iraţionalist”, facem trimitere la cele două tipuri de
imagine la care se referă autorul hispanic. Astfel, în cadrul imaginii
tradiţionale, o asemănare obiectivă precede şi condiţionează
emoţia: fie că se spune “părul de aur” (asemănare fizică) sau
“femeia e un înger” (asemănare morală) sau “adjunctul meu e o
perlă” (asemănare de valoare), asemănarea aparţine lumii obiective.
În cazul acestei imagini, recunoaşterea intelectuală a asemănării
obiective este anterioară şi reprezintă o condiţie necesară a oricărei
emoţii poetice posibile, care depinde tocmai de ea. Dacă nu ştim că
părul blond se aseamănă prin culoarea sa cu aurul, nu putem să ne
emoţionăm atunci când poetul le identifică metaforic. Imaginea
vizionară se bazează pe asemănarea impresiei provocate, pe
sentimentul asemănării emoţionale, şi nu al celei obiective; emoţia
este independentă şi prealabilă recunoaşterii intelectuale a
asemănării obiective, pe care ajungem s-o descoperim după aceea,
dacă dorim acest lucru, printr-o reflecţie ulterioară. Imaginea
vizionară nu presupune o asemănare fizică imediat recognoscibilă de
către raţiune, ci o asemănare emoţională, care, fiind mai depărtată,
nu ajunge să fie conştientizată la lectură, imaginea conţinându-
se, implicit, în emoţie. Autorul conchide că imaginea tradiţională
reclamă o intenţie de raţionare, pe care imaginea vizionară nu o
cere, analiza raţională devenind un lux la care putem
renunţa. Aşadar, prin “iraţionalitatea” imaginii vizionare e de înţeles
asemănarea simţită (ca emoţie interioară) dintre planuri
11. Realizati un expozeu al uni terrori moderne aspra limbajului literar, refer. la
concepibile lui. R. Wellek, A Warren, Roman Jakobson, Carlos Bousono
Pe de altă parte există o altă categorie, cea a teoreticienilor sceptici R.
Wellek, A Warren, care susţin că literatura nu poate fi studiată: Putem doar s-o
citim, s-o gustăm, s-o apreciem. În rest nu putem decât să acumulăm o serie de
informaţii „despre” literatură.
Etimologic, termenul literatură provine din latinescul littera, ceea ce limitează
literatura la aspectul ei scris sau tipărit; se exclude astfel literatura orală;
soluţia identificată de Wellek şi Warren: analiza modului în care e folosită
limba în literatură. Tocmai de aceea disociază între limba literară sau a
scriitorilor, limba vorbită şi limbajul ştiinţific.
Literatura face totul pentru a scoate in evidenta natura artistica al limbajului.
Dupa coceptia lui Jakobson comunicarea verbala este de o mare importanta, cea
care are are urmatorii factori: 1, Emintator, 2, Destinatar, 3. Mesaj 4. Cotext, 5
Contact, 6. Cod. Acesti factori determina functia al limbajului. Interesante
precizări despre problema în discuţie formulează esteticianul spaniol
Carlos Bousoño, în Teoria expresiei poetice. El face o distincţie
clară între imaginea poetică tradiţională şi imaginea vizionară sau
modernă. Deosebirea cea mai importantă constă în faptul că
imaginea tradiţională vădeşte o structură raţionalistă care diferă
fundamental de structura pe care o manifestă imaginile specifice
secolului nostru. Pentru a vedea în ce sens foloseşte Carlos Bousoño
termenul “iraţionalist”, facem trimitere la cele două tipuri de
imagine la care se referă autorul hispanic. Astfel, în cadrul imaginii
tradiţionale, o asemănare obiectivă precede şi condiţionează
emoţia: fie că se spune “părul de aur” (asemănare fizică) sau
“femeia e un înger” (asemănare morală) sau “adjunctul meu e o
perlă” (asemănare de valoare), asemănarea aparţine lumii obiective.
În cazul acestei imagini, recunoaşterea intelectuală a asemănării
obiective este anterioară şi reprezintă o condiţie necesară a oricărei
emoţii poetice posibile, care depinde tocmai de ea. Dacă nu ştim că
părul blond se aseamănă prin culoarea sa cu aurul, nu putem să ne
emoţionăm atunci când poetul le identifică metaforic. Imaginea
vizionară se bazează pe asemănarea impresiei provocate, pe
sentimentul asemănării emoţionale, şi nu al celei obiective; emoţia
este independentă şi prealabilă recunoaşterii intelectuale a
asemănării obiective, pe care ajungem s-o descoperim după aceea,
dacă dorim acest lucru, printr-o reflecţie ulterioară. Imaginea
vizionară nu presupune o asemănare fizică imediat recognoscibilă de
către raţiune, ci o asemănare emoţională, care, fiind mai depărtată,
nu ajunge să fie conştientizată la lectură, imaginea conţinându-
se, implicit, în emoţie. Autorul conchide că imaginea tradiţională
reclamă o intenţie de raţionare, pe care imaginea vizionară nu o
cere, analiza raţională devenind un lux la care putem
renunţa. Aşadar, prin “iraţionalitatea” imaginii vizionare e de înţeles
asemănarea simţită (ca emoţie interioară) dintre planuri
.13. TEORIA LUI LUCIAN BLAGA.
O clasificare şi descriere a funcţiilor întâlnim la Tudor Vianu (“Problemele
metaforei”), care
sistematizează o serie întreagă de opinii aparţinând, în special,
esteticilor germani. Pornind de la constatarea că omul e o fiinţă precară,
trăind pe de o parte într-o lume concretă pe care nu o poate exprima şi pe
de altă parte în orizontul misterului, pe care nu-l poate revela, Blaga
consider metafora “un moment ontologic complementar prin care se
încearcă corectura acestei situaţii”. Metafora îndeplineşte şi o funcţie
ontologică, ea nu e un fenomen numai de competenţa poeticii sau
stilisticii. E o dimensiune a destinului uman, care
cade în sarcina şi a antropologiei sau a metafizicii. Conform L.Blaga exista
două mari tipuri de metafore: metafore plasticizante şi metafore
revelatorii. Cele plasticizante presupun apropierea între fapte, prin
transferul de termini de la unul la celălalt. Faptele existenţei sunt
denumite prin noţiuni abstracte, generice. Insuficienţa acestor noţiuni
poate fi corectată prin metafore. “Ceasul verde al pădurii”. Metaforele
revelatorii sporesc semnificaţia faptelor la care se referă. “Cenuşa
îngerilor arşi în ceruri / ne cade fulgerând pe umeri, şi pe case”

15. Concept de opera/text/discurs literar. Caracterizati tipurile de text

literar: liric, epic, dramatic, argumentativ.
discurs literar se compune din enunturi, fraze, cuvinte, foneme. Uneori
poate consta dintr-un singur cuvint, ce indeplineste niste conditii (sa aiba
intentii comunicative), exprimind o gindire incheiata si completa in sine.
text literar-dn latina textus- tesatura. Text este un ansamblu unitar de
semne, el este locul unde se unesc toti factorii unui act de comunicare.