UNIVERSITATEA “POLITEHNICA”, BUCUREŞTI

Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor

Secția Chimia și Ingineria Substanțelor Organice, Petrochimie și Carbochimie

Inhibitori de coroziune

naturali pentru oȚel

Profesor Coordonator Student:

Ş.I. dr. ing. MAIOR Ioana Ariton Alexandru-Cosmin

An III, CISOPC

1
Cuprins
1. Introducere .........................................................................................................3
2. Inhibitori de coroziune ......................................................................................4
2.1. Selectarea inhibitorilor de coroziune ....................................................................................... 4
2.2. Clasificarea inhibitorilor ............................................................................................................ 5
2.3. Mecanismul de acțiune al inhibitorilor asupra metalelor ....................................................... 6

3. Inhibitori de coroziune naturali pentru oțel ...................................................8

3.1. Mecanismul de acțiune al inhibitorilor naturali ...................................................................... 9

4. Concluzii ...........................................................................................................11
5. Biliografie .........................................................................................................12

2
 1. Introducere
Coroziunea ca proces complex de distrugere a materialelor, metalelor și aliaje metalice dar
și altele (lemn, construcții, etc) sub acțiunea chimică, electrochimică, microbiană sau mixtă a
mediului (inclusiv ambiant) este un flagel care se soldează cu pierderi economice importante.
Costurile datorate coroziunii reprezintă suma pierderilor directe prin distrugerea materialelor, a
pierderilor indirecte prin compromiterea producției, eventuale accidente tehnologice și a
pierderilor indirecte ce pot fi uneori mai mari decât cele directe. De aceea toate țările se preocupă
cu prevenirea și combaterea efectelor coroziunii, iar cele industrializate produc materiale
anticorozive între care un loc central și important îl dețin inhibitorii de coroziune.
Coroziunea este o problemă constantă și continuă, adesea dificil de eliminat complet.
Prevenirea acesteia ar fi mai practică și realizabilă, decât eliminarea completă. Procesele de
coroziune se dezvoltă rapid după perturbarea barierei de protecție și sunt însoțite de o serie de
reacții care schimbă compoziția și proprietățile atât suprafeței metalului, de exemplu formare de
oxizi, difuzia cationilor metalici în matricea de acoperire, modificări locale ale pH-ului și
potențialele electrochimice.
Fiind un proces nedorit, distructiv cu urmări economice negative imporante, el poate fi
combătut în cunoștință de cinetica reacțiilor anodice și catodice implicate prin următorele
modalități principale:

 Alegerea adecvată a materialelor de constucție, și a modului de prelucrare a lor pentru

utilaje, piese, chelate, etc.;
 Aplicarea de straturi protectoare din materiale anorganice sau organice;
 Micșorarea agresivității mediului coroziv;
 Protecții electrochimice anodice și catodice;
 Prevenirea coroziunii prin măsuri tehnologice de exploatare a construcției metalice;
 Alegerea rațională a tipului de construcție a utilajului și a condițiilor optime de
exploatare;

3
 2. Inhibitori de coroziune

Folosirea inhibitorilor de coroziune este una dintre metodele de protecție utilizate.

Inhibitorii sunt substanţe chimice care sunt adăugate în cantităţi mici pentru a reduce viteza de
coroziune. Aceștia pot fi folositi pentru medii lichide, gazoase (inhibitori volatili), medii solide
sau semisolide (inhibitori în pelicule de lacuri și vopsele). La ora actuală există un număr
impresionant de substanțe care au efect de inhibitor de coroziune, atât anorganice, dar mai ales
organice, substanțe cu formule chimice din cele mai diverse categorii structurale cu grupe
monofuncționale și mai ales polifuncționale.
Alegerea unui inhibitor depinde atât de aliaj cât şi de mediul de coroziune. Inhibitorii reduc
în general coroziunea prin formarea unui strat adsorbit pe suprafaţa metalului, precipitând un
film de sare pe metal sau producând pasivarea metalului prin menţinerea unui film subţire de
oxid. Un al treilea mecanism constă din producerea coroziunii metalului în aşa fel încât o
combinaţie de adsorbţie şi produşi de coroziune formează un fim pasiv.. Inhibitorii sunt folosiţi
în mod normal în sisteme închise cum sunt radiatoarele de automobile şi boilere cu aburi.
Practica prevenirii şi controlului coroziunii utilizează ca inhibitori numeroşi compuşi
chimici, care sunt clasificaţi după mai multe criterii principale.
Încadrarea unui inhibitor într-o anumită grupă nu este rigidă, adeseori o anumită substanţă,
cu proprietăţi de inhibare, apare în mai multe clasificări, în funcţie de criteriul abordat.

2.1. Selectarea inhibitorilor de coroziune

Folosirea inhibitorilor de coroziune în controlul coroziunii trebuie să ţină cont de
următoarele aspecte:
 costul pentru menţinerea unei cantităţi suficiente de inhibitor şi al lucrărilor analitice
necesare pentru asigurarea prezenţei sale la luarea în considerare a uneia;
 asemenea posibilităţi, trebuie să fie economice;
 problemele care pot apărea, dacă concentraţia inhibitorului scade şi considerarea unei
astfel de probabilităţi;
 inhibitorul poate să apară ca un contaminant al produsului final, ceea ce nu este de
acceptat;

4
  unii inhibitori sunt precipitaţi lent fie prin descompunere (ex. polifosfaţii), fie printr-o
reacţie cu un constituent minor al lichidului tehnologic, de asemenea inacceptabil;
 unii inhibitori organici acoperă puternic suprafaţa şi pot afecta transferul termic;
 depozitele de coroziune preexistente pot fi detaşate şi pot cauza blocaje;
 fluidul inhibat poate ridica probleme ecologice la evacuarea în efluent.

Dintre factorii care se iau în considerare la selectarea inhibitorilor de coroziune și soluției

tehnologice a protecției cu inhibitori de coroziune, cei mai importanți sunt:
 Accesibilitatea la tipurile de inhibitori de coroziune, recomandați ar fi eficienți, respectiv
selectați prin studiul experiențelor;
 Ph-ul mediului agresiv;
 Structura materialului metalic;
 Temperatură;
 Regimul static sau dinamic;
 Eficiența protecției anticorozive;
 Avantajele tehnico-economice de aplicare a soluției;
 Lipsa de nocivitate pentru personal a inhibitorilor de coroziune și pentru mediu (
compatibilitatea în prevederile de epurare a apelor);
 Structura ohmică și configurația sterică a moleculelor inhibitorului;

2.2. Clasificarea inhibitorilor

Inhibitorii sunt substanțe care adăugate în cantitate foarte mică în mediul coroziv reduc
considerabil viteza de coroziune.
Inhibitori pot fi:
 anodici, catodici sau micști;
 inhibitorii anodici reduc viteza procesului anodic al coroziunii;
 inhibitorii catodici reduc viteza procesului catodic al coroziunii;
Practica prevenirii și controlului coroziunii utilizează ca inhibitori numeroși compuși
chimici, care sunt clasificați după următoarele criterii principale:
 natura chimică a substanței: inhibitori anorganici și organici;
 modul de acțiune: inhibitori de absorbție, inhibitori pasivatori;

5
  reacția electrochimică parțială a procesului de coroziune care este frânată: inhibitori
anodici catodici sau micști;
 mediile agresive ale caror efecte diminuează inhibitorul : inhibitori pentru decapare,
pentru ape, inhibitori volatili, pentru atmosfere volatile etc.;
 structura chimică a inhibitorului de coroziune care reprezintă componentul activ a
compozițiilor de inhibare;
 mediul agresiv al carui efect este diminuat sau anihilat de către inhibitori;
 tipul legăturii dintre inhibitor-metal;

2.3. Mecanismul de acțiune al inhibitorilor asupra metalelor

Mecanismul de acţiune a inhibitorilor de coroziune este legat de fenomenul de adsorbţie a

lor pe suprafaţa metalului micşorând astfel viteza de coroziune. Inhibitorii anodici pun în
libertate anioni ce formează cu metalul compuşi insolubili care împiedică procesul anodic de
dizolvare a acestuia. Inhibitorii catodici sunt substanţe minerale sau organice care micşorează
viteza reacţiilor de reducere a ionilor de H+ şi a oxigenului. Oxigenului prin adsorbţia
moleculelor organice pe suprafaţa metalului ce formează complecşi superficiali cu ionii metalici
dispuşi sub forma unui film protector.
Capacitatea de inhibare a unei substanțe depinde de natura atomilor activi din moleculă,
de natura grupei funcționale, dar și de restul moleculei.
Schematic, un inhibitor poate fi reprezentat de o substanță cu structură asimetrică, formată
din funcția ancoră (grupa funcțională activă în procesul de inhibiție), notată cu P, și restul
moleculei, notat cu R. Notația P are semnificația polarității moleculei, determinată de grupa
funcțională activă, iar notația R are semnificația de radical, ce cuprinde atât catena
hidrocarbonată, cât si grupele funcționale inactive. Datorită polarității moleculelor, toți
inhibitorii organici de coroziune pot fi incluși în clasa substanțelor tensioactive, numite și tenside
sau substanțe superficial active.

Orientarea moleculelor de inhibitor la suprafața metalului

6
 Polaritatea moleculei de inhibitor determină capacitatea de inhibare. Daca nu există nici o
împiedicare sterică, se ajunge la urmatoarea concluzie fundamentală: pot fi inhibitori de
adsorbție numai substanțele care posedă în molecula lor atomi cu una sau mai multe perechi de
electroni liberi sau slab legați.
Intensitatea acțiunii de inhibiție depinde de poziția și de tipul funcției ancora. Eficiențele
relative ale atomilor activi din molecula substanței inhibitoare scad în ordinea:

Schema prezentată arată că stabilitatea legăturilor de adsorbție depinde de densitatea

electronilor p în centrul de adsorbție. Prezența ciclului benzenic mărește densitatea electronilor
în centrul de adsorbție și astfel inhibitorul va avea un efect de protecție mai ridicat.

Adsorbția unui inhibitor de tip tio-amida la suprafața Fe.

a) adsorbția inițială;
b) suprapunerea dp - dp;
c) deplasarea sarcinii negative;

7
 3. Inhibitori de coroziune naturali pentru oțel

Dintre toate metalele și aliajele, oțelurile carbon sunt cele mai utilizate și evident supuse
mediilor corozive, de aceea cca.99% din producția de inhibitori se adresează combaterii
coroziunii acestuia. Mediile corozive sunt foarte diverse, reprezentând amestecuri binare, ternare,
etc., în funcție de procesele industriale sau chiar de către atmosferă.
Inhibitorii de coroziune naturali sunt biodegradabili și nu conțin metale grele sau alți
compuși toxici. Datorită efectuării numeroaselor studii s-a descoperit eficiența utilizării
substanțelor ce apar în mod natural, pentru a preveni coroziunea metalelor din mediul alcalin sau
acid. Inhibitori naturali de coroziune , sunt utilizați deoarece aceștia sunt ieftini, reprezintă
sursele regenerabile de materiale ușor disponibile ,ecologice și acceptabile din punct de vedere
ecologic.
Până în prezent mai multe extracte de frunze de vegetale, cum ar fi Murraya, koenigii,
Emblica officinalis , Terminalia chebula , Terminalia sunt folosite drept inhibitori.
Efectul inhibitor din extractul de khillah (Ammi visnaga) ,semințe, cu privire la coroziunea
oțelului în soluție de HCI, s-a determinat folosind măsurători de pierdere în greutate precum și
potentiostatica tehnică. Prezența extractului reduce semnificativ ratele de coroziune a oțelului în
soluția acidă. Mecanismul de acțiune este atribuit formării de complexe insolubile, ca rezultat al
interacțiunii între cationii de fier și khellin. S-a demonstrat inhibarea coroziunii cu extract
etanolic de piper arbust african (Piper guinensis) pe oțel moale.
Realizând numeroase experimente s-a demonstrat inhibarea coroziunii oțelului cu ajutorul
extractului de etanol din coji de fructe (specia Musa) , folosind hidrogen, monitorizând evoluția
și metodele termometrice de coroziune. Eficiența inhibarii extractului variază în funcție de
concentrație , temperatură , timp de imersie , pH și electrozi potențiale.
Adsorbția extractului din specia Musa de pe suprafața oțelului a fost spontană și a avut loc
în conformitate cu izotermele de adsorbtie, Langmuir și Frumkin, precum și adsorbție fizică .
Eforturile de a găsi substanțe organice în mod natural sau materiale organice
biodegradabile care urmează să fie utilizate ca inhibitori de coroziune peste anii s-au intensificat.

8
 Recent , studiile cu privire la utilizarea de medicamente ca inhibitori de coroziune au
dovedit ca acestea sunt foarte eficiente, având un potențial ridicat în vederea protecției
anticorozive.
Antibioticele cu mase moleculare mai mari Doxiciclina (M= 952.86 g/mol) și
Streptomicina (M= 1457.14 g/mol) au avut cele mai bune proprietăți de inhibare a coroziunii
oțelului la toate valorile de pH, de la acid la alcalin. Adsorbția moleculelor pe suprafața
metalului s-a făcut prin intermediul atomilor de azot și oxigen din structura antibioticelor.
Capacitatea de inhibare în timp variază cu tipul de antibiotic și cu pH-ul. La pH 4 eficiența de
inhibare a coroziunii demonstrată de antibiotice scade cu cresterea timpului de imersie, cu
excepția Tetraciclinei pentru care s-a observat o creștere mărită a capacității de inhibare la limita
de 72 de ore. La pH 7 nu s-a observat nici o modificare a capacității de inhibare cu trecerea
timpului pentru Doxiciclină și Streptomicină, iar pentru Tetraciclină și Ciprofloxacin s-a
observat o creștere a capacității de inhibare în timp.

3.1. Mecanismul de acțiune al inhibitorilor naturali

Multe teorii au fost elaborate pentru a fundamenta modul de acțiune al inhibitorilor
naturali.
Diferite mecanisme de acțiune au fost postulate pentru proprietatea de inhibare a coroziunii
produselor naturale, printre care:
Argemone mexicana . Este un contaminant de semințe de muștar ce conțin berberină,
alkaloid, ce are o catenă lungă de inele aromatice , cu un atom de N în inel , și, în mai multe
locuri atomii de H atașati la C, ce sunt înlocuite cu grupări -CH , -OCH3 , și -O . Electronii
liberi de pe atomii de O și N sunt ocupati cu electronii de pe suprafața metalică . De exemplu,
berberina în apă ionizează pentru a elibera un proton. Atomul de O încărcat negativ ajută la
eliberarea unui electron pe atomul de azot și formează o legătură mai puternică cu electronii
metalici .
Extractul din Piper longum al cărui structură moleculară conține legături multiple care se
adsorb pe suprafața oțelului. Extractul din Piper longum de înaltă performanță ar putea fi , de
asemenea, un bun inhibitor deoarece, din cauza moleculei constituiente, de mari dimensiuni,care
acopera domenii largi pe suprafața metalului și întârzie astfel coroziunea . Aceste proprietăți
conferă proprietăți foarte bune de inhibare a inhibitorilor naturali.

9
Berberina

Piper longum

10
4. Concluzii

 Pentru a proteja un material împotriva coroziunii, indicat ar fi să

folosim anumite metode de protecție, coroziunea influiențând și
partea ecpnomică.
 Folosirea inhibitorilor este eficientă, deoarece prelungește durata
de viața a materialului.
 Alegerea inhibitorilor este importantă, deoarece în cazul folosirii
unuia neadecvat, acesta ar putea dăuna materialului.
 Spre deosebire de restul inhibitorilor, cei naturali, sunt
regenerabili, ecologici, ceea ce îi avantajează, în acest mod fiind
des utilizați.
 Inhibitorii naturali de coroziune sunt ieftini, biodegradabili și nu
conțin substanțe toxice.

11
5. Biliografie

1. https://www.researchgate.net/publication/249322284_Inhibition_of_Mild_Steel_Corrosio
n_in_HCl_Solution_Using_Pipali_Piper_longum_Fruit_Extract
2. https://alili2001.files.wordpress.com/2014/12/m09_chimfiz.pdf
3. A.Lupu, “Inhibitori de coroziune”, UPB, București,1998
4. http://documents.tips/documents/inhibitori-de-coroziune-55fc6d35c34dc.html
5. www.wikipedia.com

12