Clasificarea medicamentelor

Prin medicament se înțelege o substanță sau o asociere de substanțe care ajută la tratarea,
ameliorarea, prevenirea sau diagnosticarea unei boli sau pentru îmbunătățirea performanțelor
organismului.
Rar, se speră ca administrarea de medicament, în calitate de unică manevră terapeutică sau în
asociere cu alte manevre terapeutice.
Numărul mare de medicamente actuale (circa 40000 în cele mai dezvoltate state), precum şi
numeroasele probleme legate de realizarea şi utilizarea medicamentului impun clasificarea după anumite
criterii a medicamentului.
Prima clasificare a medicamentului datează din Antichitate şi a fost realizată în Roma antică de
către Discoride, în tratatul său De Materia Medica.

Clasificarea medicamentelor se face după diferite criterii:

I. După sursa (modul) de obţinere:
a) medicamente naturale:
Medicamentele naturale sunt obținute din regnul animal (organe, țesuturi), regnul vegetal
(rădăcini, frunze, flori etc) sau regnul mineral (clorura de sodiu etc). Ca medicamente naturale, se pot
folosi, fie produsul brut luat ca atare din natura, fie numai partea activă din produs. Orice produs brut,
folosit ca medicament purta (în trecut) denumirea de drog (exemplu: pulberea de frunze de digitalis).
Componentele active din așa-numitele droguri, responsabile de efectele farmacologice cautate, se
numesc principii active și pot fi extrase din droguri fiind condiționate apoi ca medicamente (exemplu:
digitoxina este un principiu activ extras din frunzele de digitalis).
 de origine vegetală (după structura chimică, proprietățile fizico-chimice și biologice,
principiile active extrase din drogurile vegetale se pot grupa în mai multe categorii):
a) alcaloizii sunt produși organici bazici care conțin azot. În soluție, au o reacție slab alcalină, de
unde le vine și numele. Cu acizii formează săruri, prin adiție la gruparea azotată. Bazele libere sunt
solubile în solvenți organici, iar sărurile hidrosolubile. Majoritatea alcaloizilor sunt solizi (exemple:
morfina, codeina folosite pentru suprimarea durerii, tusei), iar unii sunt lichizi (cei neoxigenati, exemplu:
nicotina din frunzele de tutun). Toți alcaloizii au gust amar, iar cu acidul tanic dau un precipitat inactiv,
acesta acționând ca un antidot nespecific. Denumirea alcaloizilor se termină in “ina”, exemple: morfina
(din Papaver somniferum), atropina (din Atropa belladona), cocaina (din Erythroxylon coca), chinina din
scoarţa de Cinchona succirubra);
b) glicozizii – exemplu: glicozizii cardiotonici obţinuţi din frunzele de Digitalis purpurea
(digitalis- şi utilizaţi în insuficienţa cardiacă); sunt produși de condensare a unui component glucidic cu o
moleculă de altă natură numit aglicon sau genină;
c) saponinele (exemplu: saponine extrase din Saponaria officinalis şi utilizate ca expectorante);
d) ginkgolidele (extrase din Ginkgo biloba);
e) flavonele;
f) antocianii (antioxidanţi naturali);
g) substanţele cu gust amar se găsesc în numeroase estracte vegetale (exemple: coaja de China,
rădăcina de gențiana etc).
h) taninurile vegetale (exemplu: taninul din coaja de stejar, flori de tei etc) sunt glicozide
naturale ce conțin în moleculă polimeri ai diferiților acizi hidroxibenzoici. Precipită reversibil cu alcaloizii,
glicozizii, metalele grele și albuminele (exemple: taninul din coaja de stejar, flori de tei etc);
i) mucilagiile (substanțele mucilaginoase) sunt principii active de origini și custructuri chimice
diferite. Mucilagiile vegetale sunt de obicei zaharuri complexe, de consistență gumoasă (guma arabică,
semințe de in, amidonurile); cele de natură animala au structura mucopolizaharidică sau mucoproteică
(mucinele, gelatina, albușul de ou). Toate substanțele mucilaginoase sunt macromolecule vâscoase,
aderente și filante, care cu apa formează geluri sau soluții coloidale;
j) uleiurile volatile (uleiuri cu miros plăcut care nu lasă pete pe hârtie; de exemplu: uleiul de
lavandă, de eucalipt, de mentă etc) sunt compuși cu structuri diferite, dar cu proprietăți fizice comune:
miros aromatic, solubili în alcool, nu lasă pată pe hârtie (spre deosebire de uleiul gras).
 de origine minerală (carbonat de calciu, sulfat de magneziu, clorura de sodiu – utilizată, de
exemplu, în prepararea serului fiziologic, hidroxid de magneziu, uleiul de parafină din petrol);
 de origine animală (insulina de origine porcină sau bovină, pulbere de retrohipofiză, ulei de
peşte obţinut din ficatul de cod, lanolina – din lâna de oaie, utilizată ca excipient pentru unguente);
 produse de microorganisme:

Material redactat în colaborare cu Prof. Dr. Mihai Nechifor și Șef lucrări Dr. Magdalena
Cuciureanu
  penicilina produsă de Penicillium notatum, streptomicina produsă de Streptomyces griseus;
 utilizarea fermenţilor lactici vii (exemplu: Lactobacillus acidophilus);
 utilizarea virusurilor pentru producerea vaccinurilor.
b) medicamente semisintetice: peniciline de semisinteză (exemplu: oxacilină, ampicilină,
mezlocilină);
c) medicamente sintetice (exemplu: fluoroquinolone);
d) medicamente obţinute cu ajutorul ingineriei genetice. Acestea se numesc uneori şi
biosintetice (exemplu: insulină, hormoni de creştere, interferon, activator tisular al plasminogenului).

II. După modul de preparare:

Este de fapt o clasificare a preparatelor și rețetelor în funcție de maniera de manufacturare. A se
observa faptul că, în toate cele trei situații (preparate magistrale, oficinale, tipizate), rețeta (dacă este
necesară), e scrisă de medic, preparatele magistrale și cele oficinale fiind realizate de către farmacist:
 medicamente (reţete) magistrale: medicul este cel care indică toate componentele medi-
camentului şi cantitatea din fiecare constituent, precum şi unele instrucţiuni privitoare la modul de
preparare a medicamentului pe care farmacistul le pune în practică în momentul manufacturării acestuia;
rețeta este absolut necesară (nu pentru că forma medicamentoasă ar conține substanțe cu regim restrictiv,
deși e posibil și acest lucru, ci pentru că aici farmacistul găsește în rețetă informațiile referitoare la
componența și maniera de preparare a formei medicamentose);
 medicamente (reţete) oficinale: sunt preparate în farmacie de către farmacist, după in-
dicaţiile din farmacopee sau cărțile de tehnică farmaceutică. Se pot elibera cu rețetă sau la cererea
pacientului, în absența rețetei (în cazul în care medicul eliberează rețetă pentru un astfel de preparat, el va
prescrie numai denumirea oficială şi cantitatea de medicament, fără a preciza însă componentele şi
cantitatea din fiecare component; exemplu: alcool camforat 3 %);
 medicamente (reţete) tipizate: forma medicamentosă este realizată (fabricată) în industria
farmaceutică. Se pot elibera cu rețetă sau la cererea pacientului, în absența rețetei.

III. După numărul de componente:

 simple (cu o singură substanţă activă) (exemplu: propranolul – singura sibstanță activă a
produsului Inderal®, furosemid – singura sibstanță activă a produsului Lasix®);
 compuse (conţin mai multe substanţe active) – exemple:
 Vitamax® – o capsulă conține: lăptişor de matcă 10 mg, ginseng 40 mg, polen 50 mg, ulei de grâu încolţit
50 mg, fosfatide din soia 90 mg, ulei de floarea soarelui 30 mg, arginină 20 mg, lizină 20 mg, acid orotic 10 mg, biotină 3 µg,
dimetilaminoetanol bitartrat 25 mg, vitamina a (palmitat) 2 000 U.i., colecalciferol 200 i.u., vitamina e 10 mg, vitamina B 1 15 mg, vitamina
B2 3 mg, vitamina B6 2 mg, vitamina B12 5 mg, acid folic 25 mg, pantotenat de calciu 3 mg, nicotinamidă 15 mg, acid 4-aminobenzoic 50
mg, acid ascorbic 50 mg, fier 10 mg, calciu 50 mg, fosfor 38,6 mg, potasiu 2 mg, cupru 1 mg, zinc 1 mg, mangan 1 mg, magneziu 1 mg, iod
50 mcg, seleniu 50 mcg, fluor 1 mg);
 preparate gen multivitamine, multiminerale, extracte din plante, gen tincturi, ceaiuri etc;
 Amoxiclav® – comprimatele conțin amoxicilină (antibiotic β-lactamic) și acid clavulanic (inhibitor al enzimei
care inhibă degradarea amoxicilinei, β-lactamaza);
 Imipenem + Cilastin (antibiotic + inhibitor al enzimei renale care îl degradează);
 Biseptol® – capsulele conțin cotrimoxazol = trimetorpim și sulfometoxazol (raport gramaj – 1:5).
Sulfamida (sulfometoxazol) acţionează ca analog de acid paraaminobenzoic (PABA), determinând sinteza unor compuşi
asemănători produşilor rezultaţi din acest acid, dar fără rol metabolic ulterior (fără posibilitatea de a fi încorporaţi în ADN-ul
bacterian, datorită structurii lor diferite de a celor sintetizaţi din PABA - au rol de fals substat; trimetorprim inhibă
dihidrofolat-reductaza, fâcând imposibilă sinteza acidului tetrahidrofolic, necesar metabolismului bacterian. Deoarece cele
două substanţe / tipuri de substanţe menţionate acţionează la nivelul unor verigi diferite, dar din cadrul aceluiaşi lanţ
metabolic, efectul lor combinat este mai puternic decât efectl ficăreia dat separat: dacă 80mg trimetroprim omoară x bacterii
în anume condiţii, iar 400 mg de sulfometoxazol (o sulfamidă) omoară y bacterii în anume condiţii, asocierea lor va omorâ,
în condiţiile menţionare, mai mult de x + y bacterii. Fenomenul poate fi evidenţiat pe placa de cultură bacteriană).

IV. După gradul de toxicitate:

1. Toxicitate şi activitate farmacodinamică ridicată (grupa venena): această grupă include
medicamente foarte active farmacodinamic, toxice în anumite situaţii, cu potenţial adictiv (exemplu:
morfina) şi care intră în categoria substanţelor supuse unui regim restrictiv (se eliberează pe bază de
reţete speciale cu „timbru sec”). Etichetele prezintă scrisul cu litere albe pe fond negru şi cu cap de mort.
Se păstrează sub cheie în farmacii.
2. Activitate farmacodinamică ridicată şi toxicitate medie (grupa separanda): această grupă
include substanţe foarte active, care se eliberează doar pe bază de reţetă medicală şi care se păstrează
separat. Eticheta prezintă scrisul cu litere roşii pe fond alb (fenobarbital, carbamazepina, atropina).

Material redactat în colaborare cu Prof. Dr. Mihai Nechifor și Șef lucrări Dr. Magdalena
Cuciureanu
 3. Grupa anodine (anodin = obişnuit) include medicamente cu activitate farmacodinamică
medie şi toxicitate redusă. Pentru a limita erorile, eticheta este scrisă cu litere negre pe fond alb,
chenarul fiind albastru sau negru pentru calea de administrare internă, roşu, pentru calea de administrare
externă, şi galben, pentru calea de administrare parenterală.

V. După consistență, există următoare clasificare a formelor medicamentoase:

- solide (comprimat, pulbere, capsulă, emplastru, supozitor etc);
- semisolide (unguent, cremă, pastă, gel etc);
- lichide (sirop, poțiune, soluție nazală, loțiune);
- gazoase (protoxid de azot – N2O, utilizat ca anestezic general; oxigenul – O2, utilizat în insuficiența
respiratorie și ca antidot în intoxicația acută cu monoxid de carbon – CO).

VI. După modul de prezentare în vederea administrării pot fi:

1. Forme medicamentoase divizate (în doze parțiale) (exemple: comprimate, supozitoare, soluție
injectabilă – condiționate în fiole; soluții perfuzabile – condiționate în flacoane etc);
2. Forme medicamentoase nedizivate:
a. dozabile: pe care și le divizează pacientul, în doze partiale, utilizând unitati aproximative –
lingurița, lingura (exemple: sirop expectorant) sau relativ exacte – picătura (soluție nazală, auriculară);
b. nedozate (ex. unguent, colutoriu etc) – în cazul acestora, nu este necesară foarte multă strictețe în
împărțirea în doze parțiale egale.

VII. După calea de administrare medicamentele se împart în:

1. Medicamente pentru uz intern, care se administreaza pe cale internă (se iau în gură și se înghit –
exemple: comprimate, capsule, sirop, soluție buvabilă, infuzie etc);
2. Medicamente de uz extern, care se aplică pe tegumente sau la nivelul mucoaselor accesibile;
3. Medicamente pentru uz parenteral, sau injectabile, care sunt introduse în organism printr-o cale
artificială creată cu acul de seringă (procedul se numește injectare, respectiv perfuzare) sau implantare.

VIII. După modul în care se eliberează medicamentul pacientului:

Astăzi există mai multe posibilităţi de a li se elibera medicamente pacienţilor.
a. medicamente care se eliberează numai cu prescripţie medicală;
- prescripţia (reţeta) se reţine la farmacie;
- prescripţia (reţeta) nu se reţine la farmacie;
b. medicamente care se eliberează fără reţetă (OTC – over-the-counter).
În Europa şi Statele Unite ale Americii, legea prevede că circa 85 – 90 % dintre medicamente (şi în unele state,
peste 90 %) să se elibereze numai cu prescripţie medicală.
Între medicamentele indicate în grupa OTC, se numără vitaminele, unele analgezice neopiacee, cafeina etc.
Ponderea OTC-urilor în totalul medicamentelor este destul de importantă. De exemplu, în Marea Britanie, se
vând anual OTC-uri în valoare de 400– 500 milioane de lire sterline.
Niciun medic nu va recomanda doar verbal pacientului să cumpere nişte medicamente care se pot elibera
numai pe bază de reţetă. El poate prescrie pe reţetă şi OTC-uri dacă doreşte să indice pacientului astfel de
medicamente.
În unele ţări, există posibilitatea de a cumpăra OTC-uri online de pe site-uri specializate prin e-mail.

IX. O altă modalitate de clasificare a medicamentelor o constituie sistemul A.T.C.

Sistemul A.T.C. (anatomic-terapeutic-chimic) are în vedere următoarele criterii:
- locul de acţiune a medicamentului (anatomic);
- tipul de acţiune a medicamentului (terapeutic);
- identitatea chimică a medicamentului (chimic).
În funcţie de aceste trei categorii, medicamentele au fost repartizate pe cinci niveluri:
Nivelul I: formaţiunea anatomică (codificare cu majuscule latine) – 14 grupe notate cu A, B, C, D, G, H, J, L, M, N, P, R, S, V;
Nivelul II: grupa terapeutică (codificare cu cifre arabe);
Nivelul III: subgrupa terapeutică (codificare cu majuscule latine);
Nivelul IV: clasa chimică (codificare cu majuscule latine);
Nivelul V: subclasa chimică (codificare cu cifre arabe).

Cele 14 grupe de la nivelul I cuprind medicamentele pentru:

A. Tractul digestiv şi metabolism:
1. Produse pentru cavitatea bucală;
2. Antiacide, antiulceroase, antiflatulente;
3. Antispastice, anticolinergice şi stimulente peristaltice;
4. Antiemetice;
5. Terapia veziculei biliare şi a ficatului;
6. Laxative;

Material redactat în colaborare cu Prof. Dr. Mihai Nechifor și Șef lucrări Dr. Magdalena
Cuciureanu
 7. Antidiareice, antiinflamatorii, antiinfecţioase intestinale;
8. Medicaţia obezităţii;
9. Alte produse, inclusiv enzime digestive;
10. Terapia antidiabetică;
11. Vitamine;
12. Substanţe minerale;
13. Tonice;
14. Anabolice sistemice.

B. Sânge şi organe hematopoetice:

1. Anticoagulante;
2. Antihemoragice;
3. Antianemice;
4. Hipolipemiante;
5. Substituenţi de plasmă şi soluţii perfuzabile;
6. Alte preparate hematologice.
C. Sistemul cardiovascular:
1. Terapia cordului;
2. Antihipertensive;
3. Diuretice;
4. Vasodilatatoare periferice;
5. Vasoprotectoare;
6. Betablocanţi.
D. Preparate dermatologice:
1. Antifungice de uz dermatologic;
2. Preparate pentru tratamentul rănilor şi ulcerelor;
3. Emoliente şi protectoare;
4. Antipruriginoase, antihistaminice şi anestezice de uz;
5. Antipsoriazice;
6. Antibiotice şi chimioterapice de uz dermatologic;
7. Corticosteroizi de uz dermatologic;
8. Antiseptice şi dezinfectante;
9. Preparate antiacneice;
10. Alte preparate.
G. Aparatul genito-urinar şi hormonii sexuali:
1. Antiinfecţioase şi antiseptice ginecologice;
2. Alte preparate ginecologice;
3. Hormoni sexuali şi modulatorii sistemului genital;
4. Medicaţia aparatului urinar.
H. Preparate hormonale sistemice (exclusiv hormoni sexuali):
1. Hormoni hipofizari şi hipotalamici;
2. Corticosteroizi de uz sistemic;
3. Terapia tiroidei;
4. Preparate pentru homeostazia calciului.
J. Antiinfecţioase de uz sistemic:
1. Antibiotice;
2. Antimicotice;
3. Antimicobacteriacee;
4. Antivirale de uz sistemic;
5. Vaccinuri.
L. Antiinfecţioase şi imunomodulatoare:
1. Citostatice;
2. Terapia endocrină;
3. Imunomodulatori;
4. Imunosupresoare;
5. Medicaţia sistemului musculo-scheletic;
6. Preparate antiinflamatorii şi antireumatice;
7. Preparate topice pentru leziuni şi algii musculare;
8. Miorelaxante;
9. Antigutoase.
N. Sistemul nervos:
1. Anestezice;
2. Analgezice;
3. Antiepileptice;
4. Antiparkinsoniene;
5. Psiholeptice;
6. Psihoanaleptice;
7. Alte preparate.
P. Produse antiparazitare:
1. Preparate antiprotozoare;
2. Preparate antihelmintice;
3. Ectoparaziticide (inclusiv scabicide);
R. Aparatul respirator;
1. Preparate nazale;
Material redactat în colaborare cu Prof. Dr. Mihai Nechifor și Șef lucrări Dr. Magdalena
Cuciureanu
 2. Preparate pentru zona oro-faringiană;
3. Antiastmatice;
4. Preparate pentru tratamentul tusei;
5. Antihistaminice de uz sistemic;
6. Alte preparate pentru tratamentul aparatului respirator.
S. Organe senzitive:
1. Produse oftalmologice;
2. Preparate pentru ureche.
V. Varia:
1. Alte produse: pentru tratamentul alcoolismului, antidot, chelatori de fier;
2. Produse pentru diagnostic;
3. Dietetice;
4. Preparate nutritive.

Material redactat în colaborare cu Prof. Dr. Mihai Nechifor și Șef lucrări Dr. Magdalena
Cuciureanu