Fabrica de Timbre și Fabrica de Chibrituri

 Fabrica de Timbre (3), in 1872, care pe atunci era dotata cu 4 prese

tipografice de mana aduse de la Viena, iar astazi este o tipografie unicat in
Romania, avand in dotare toate cele trei tipuri de tipar existente.

 Fabrica de Chibrituri (4), inaugurata in 1879, in prezenta

Domnitorului Carol I, producea chibrituri ambalate in cutii ornamentate si
foarte elegante. Din 2000 produce ferestre si geamuri termopan.

Fabrica de Timbre, una dintre puținele fabrici încă funcționale, cu o istorie

neîntreruptă de peste o sută de ani. Se află în zona autogării Filaret din București,
pe strada care îi poartă numele, deși în clădirea din cărămidă nu se mai produc
chibrituri de 13 ani.
Istoria Fabricii de Timbre incepe la 29 februarie 1872, cand a fost adoptata
Legea timbrului si a inregistrarii, prin intermediul careia se reglementa folosirea
timbrelor fiscale in Romania. Ministerul de Finante, care dorea imprimarea in tara a
timbrelor necesare Directiei Generale a Postelor, poarta discutii cu autoritatile
franceze care tipareau marcile postale romanesti cu efigia Regelui Carol I, dar si
primele timbre fiscale autohtone. La scurt timp, pe parcursul aceluiasi an, se
infiinteaza in cadrul Ministerului Finantelor Serviciul de Confectionare, Conservare
si Distributie a Timbrelor - Fabrica de Timbre. La acea vreme, fabrica era dotata cu
4 prese tipografice de mana aduse de la Viena. De-abia la patru ani de la infiintarea
Fabricii de Timbre atelierul a inceput sa imprime si marci postale cu ajutorul
cliseelor galvanice aduse de la Paris, care au fost folosite de francezi la gravarea
timbrelor cu Regele Carol I.
Primele lucrari realizate la Fabrica de Timbre au fost in anul 1872 colile
incrustate si politele. Din 1875, tipografia imprima timbre fiscale in doua culori:
chenarul, textul si stema tarii in negru, iar fondul de siguranta in culori diferite,
caracteristice fiecarei valori, iar un an mai tarziu, uzuale. Din 1873, Fabrica de
Timbre a executat si carti postale deschise, pentru interiorul tarii, iar din 1879 si
externe. Din 1890, apar mandatele postale interne, apoi externe.
Activitatea Fabricii de Timbre s-a extins si au aparut timbrele pentru Camerele de
Comert (1882), timbrele statistice (1919), timbrele de monopol precum cele pentru
tutun sau timbrele consulare (1921), timbrele de raport si asistenta sociala (1915).
Din 1907 Fabrica de Timbre cunoaste o dezvoltare ampla pentru acea vreme,
fiind sprijinita in achizitionarea de noi utilaje si implementarea noilor proceduri de
tiparire aparute la momentul respectiv.
Una dintre cele mai frumoase emisiuni de timbre fiscale romanesti a vazut
lumina tiparului in 1911. Timbrul il reprezenta pe Carol I, iar cliseele folosite au
fost aduse din strainatate. Aceste timbre au circulat pana la sfarsitul anului 1919.
Incepand cu 1927, lucrarile incep sa fie aparate impotriva falsificarii datorita
tehnicii performante folosite. Tot in acest an apare emisiunea de timbre fiscale
imprimate in heliograma, cu efigia regelui Ferdinand.
Din 1929 apar timbrele postale oficiale folosite pentru francarea corespondentei.
Prima emisiune de timbre fiscale realizate in totalitate in Fabrica de Timbre a
fost scoasa pe piata in 1932, cu efigia Regelui Carol al II-lea.
Astazi, Fabrica de Timbre este o tipografie unicat in Romania, deoarece are in
dotare toate cele trei tipuri de tipar existente la ora actuala: inalt, plan, adanc.
Cu ajutorul tiparului inalt se executa lucrari cu numerotatie sau perfor si tot aici
se personalizeaza plicuri de diverse forme si dimensiuni, se stanteaza cutii de
carton, etichete, invitatii, felicitari.
Tiparul offset permite realizarea de imprimate policrome destinate activitatii de
prezentare si reclama, prospecte, cataloage, afise, ilustrate, etichete, autocolante,
mape de prezentare, calendare de birou, de perete si de buzunar -, felicitari carti,
ziare, reviste.
In ultimul an, Fabrica de Timbre a cunoscut o deosebita retehnologizare, care
permite la ora actuala acesteia alinierea sa la ultimele inalte cerinte tipografice din
domeniu. Pentru dezvoltarea serviciilor oferite s-au achizitionat echipamente si
utilaje moderne, care confera, alaturi de inaltul profesionalism al oamenilor, o
calitate deosebita produselor care poarta amprenta.

Fabrica de Chibrituri
Aflată pe o insulă cu multă istorie și multe monumente de arhitectură, fabrica
e astăzi mai degrabă o relicvă, între zidurile unde odată forfoteau numeroși
muncitori mai agitându-se azi doar câțiva bărbați care merșteresc termopane în
ateliere ca vai de ele. Noul patron n-a investit deloc în reamenajarea spațiului, a
cărui stare vorbește azi de la sine despre transformările sociale și economice ale
ultimului secol.

Înainte de a lăsa loc imaginilor, ar trebui să știți că producția chibriturilor în

România a fost începută la sfârșitul secolului al 19-lea de către un francez, care a
deschis această primă fabrică la Filaret. În 1879, ea fost cumpărată de o societate
românească, pentru ca în 1887 statul să cumpere această fabrică, trecută în
administrația Regiei Monopolurilor. Înainte de deschiderea acestei fabrici, România
importa anual circa 5-6 miliarde chibrituri din Imperiul Austro-Ungar, a căror
valoare se ridica la două milioane de lei, însă odată inițiată activitatea, cu ajutorul
celor 30 de mașini speciale aduse din Franța și Belgia, la Filaret se produceau zilnic
circa 300.000 de bețe de chibrituri.
Dacă urmăriți această impresionantă colecție de chibrituri realizate în
România – nu doar la București, ci și la Brăila și Gherla -, veți înțelege foarte bine
acest ultim secol doar prin cutiuțele care ilustrează valori, mentalități, personalități
și evenimente, care promovează produse și încurajează oamenii să îmbrățișeze o
atitudine sau alta. Mici, discrete, îndesate în buzunarul pantalonilor sau lăsate de
gospodine mereu la îndemână, chibritele sunt obiecte discrete, efemere, pe care de
cele mai multe ori le folosim fără să le acordăm vreo atenție. Cu toate astea, cineva
care-ar descoperi cine știe cum colecția tuturor chibritelor fabricate vreodată în
lume și-ar putea face scenarii relevante despre ce fel de oameni erau cei care
aprindeau cu ele țigări, aragaze, focuri de tabără sau fitile de cocktailuri Molotov.
 Astăzi, de fiecare dată când veți mai pune mâna pe un chibrit, va trebui să
știți că, în acest moment, nicăieri în România nu se mai produc chibrituri. În
clădirea fabricii inaugurate odată de Carol I, unde supraviețuiește și azi, simbolic,
într-o vitrină prăfuită, o serie din chibriturile realizate de-a lungul timpului la
Filaret, se produc azi alte bunuri care alimentează circuitele cotidiene: ferestre și
uși de termopan. Muncitori obosiți, în haine murdare, cu fesuri îndesate, dârdâiau
în spațiile înghesuite și ticsite cu obiecte alandala, în mirosul specific locurilor
uitate și neglijate. Doar unele dintre încăperile fabricii sunt azi folosite, atâta vreme
cât restul așteaptă mult amânata reconsolidare și reamenajare. Ferestrele sparte și
cărămizile ciobite ale unui spațiu care fusese odată gândit în spiritul vremii și în
tonul dat de febra productivității, curtea dezordonată și mașinile ruginite rămase
parcate imemorial lângă service-ul auto improvizat în spatele clădirii, sunt decorul
perfect pentru povestea mai mare despre soarta arhitecturii industriale și, implicit,
pentru întreaga odisee a muncii.
 Fabrica de Timbre!

Există câteva insule în București și la periferiile lui unde mii de oameni

făceau motoarele să duduie. Cele mai multe dintre fabricile și uzinele ce întrețineau
industria sunt acum, ca în toate orașele românești, relicve unde natura și-a reluat
spațiul în stăpânire, cu degradare și bălării. Transformarea acestor locuri și traseul
lor, de la noduri de activitate la non-locuri, descompuse de vreme sau de oamenii
care le-au furat și vândut, cărămidă cu cărămidă, e chiar procesul schimbării sociale
și economice în care suntem prinși de aproape 25 de ani.
În cazul în care n-au fost date uitării, fabricile din București au fost, în cazurile
fericite, reconvertite parțial sau integral (unele în cluburi) sau au fost lăsate în
paragină, adăpostind azi câteva ateliere funcționale, între pereții care stau să cadă.
Faptul că Fabrica de Timbre nu și-a întrerupt activitatea de peste o sută de ani pare
să fie o halucinație.

Dacă vă săturați într-o zi de plimbări prin centrul Bucureștiului, îndreptați-vă

spre zona Filaret-Rahova, la 10 minute de Unirii. Dincolo de gardurile ce
înconjoară foștii coloși industriali, care arată azi ca niște guri știrbe, cu ferestrele
sparte și cărămizile căzute, se întinde un cu totul alt oraș, supravegheat de câte un
paznic solitar și câinii lui de bază sau populat sporadic de cei câțiva muncitori care
lucrează în atelierele deschise pe ruinele industriale. Scheleții gigantici ai clădirilor
spun poveștile unor spații marginalizate și ignorate cu bună știință, care nu mai fac
decât obiectul unor cercetări antropologice sau recuperări arhitecturale teoretice.
Doar în Rahova-Filaret sunt vreo șapte foste fabrici – o felie din așa-numitul
patrimoniu industrial abandonat: Uzina Electrică Filaret, Hesper/Steaua
Roșie/Uzinele Erhardt Wolff, Fabrica de Chibirturi, Fabrica de Timbre, Fabrica de
Bere Bragadiru și Vama București Antrepozite. Vă puteți pregăti călătoria în acest
București obscur citind un scurt studiu realizat de Asociația pentru Arheologie
Industrială din România și Asociația Zeppelin.

Prima oprire pe care am făcut-o în această paranteză a orașului a fost Fabrica

de Timbre, care – culmea – se află pe Strada Fabrica de Chibrituri, din imediata ei
apropiere. De 140 de ani, împliniți chiar anul acesta, Fabrica de Timbre nu și-a
oprit producția, toate timbrele și cărțile poștale, calendarele și materialele similare
pe care le realizează fiind produse cu instalații din anii ’70. O clădire sobră, austeră,
unde miroase puternic a cerneală și unde mașinăriile se mișcă greoi sub ochii și
mâinile angajaților care sigur pot să le manevreze și cu ochii închiși. Pentru
oamenii grăbiți, obișnuiți cu agitația multitaskingului de zi cu zi, priveliștea unor
oameni care, pe toată durata zilei de muncă, nu se abat de la muncile repetetitive
ale producției în serie, e liniștitoare și în același timp angoasantă. Ce tip de muncă e
mai alienant – repetiția minții sau a mâinii? mă întreb, văzându-le pe femeile în
halate care au grijă ca hârtiile să nu se prindă greșit între brațele aparatelor.
 Pentru generațiile care n-au mai folosit timbre poștale sau poate chiar n-au
făcut-o niciodată, Fabrica se deschide ca un muzeu, unde ești predispus la mici
revelații prostești: plicurile, timbrele, mărcile poștale sunt toate produsul zilelor și
orelor unor oameni în carne și oase, de a căror muncă nu ești conștient decât în cine
știe conjuncturi excepționale. Cum ar fi o vizită la fabrică și, implicit, într-un
muzeu al evoluției media. Nea Costel, care ne prinde din urmă, lucrează la Fabrică
de peste 35 de ani și n-are nevoie decât de câteva minute ca să-nceapă apologia
mijloacelor analogice. Tiparul digital, care a fost introdus în fabrică în ultimii ani, e
o crimă și totodată un semn al propriei îmbătrâniri și marginalizări – meseria lui, la
fel ca și tehnologia pe care se bazează, sunt deja învechite, specii pe cale de
dispariție. I-am promis că vom veni altă dată, să stăm de vorbă pe îndelete despre
istoria fabricii care este, în mare parte, și povestea lui de viață.
 Fabrica de Timbre, de altfel, este prevăzută și cu un adăpost antiaerian,
construit după standardele germane în 1937. Chiar dacă ușile odată etanșeizate au
fost corodate, adăpostul este încă foarte rezistent, iar teancurile de măști de gaze
adunate într-un colț te trimit la un cu totul alt episod al poveștii, pe vremea când
încăperea era prevăzută cu dușuri și sistem de decontaminare funcțional.
Fabrica de Timbre, de unde pornesc toate timbrele românești ce fac pisibile
corespondența și o parte din ritualurile birocratice, e una dintre singurele
”rezervații” industriale care încă respiră în zona Rahova-Filaret. Podul fabricii, a
cărui structură de rezistență s-a păstrat relativ bine, se află în plină restaurare, unul
dintre puținele procese de acest fel din zona Filaret-Rahova.
Fabrica de Chibrituri, inițial a funcționat Fabrica de Timbre. Deși în holul
fabricii tronează o impresionantă și prăfuită colecție de chibrituri – prin designul
cărora se poate reconstrui o bună parte din istoria României -, halele sunt azi
ocupate de ateliere pentru realizarea ferestrelor și ușilor din termopan. La vremuri
noi, produse noi.