2.

MIZELE SISTEMULUI DE MANAGEMENT

Fie că ne referim la calitate, la sănătate şi securitate, la protecţia mediului sau

la alte domenii economice şi sociale, responsabilii unui organism-organizaţie,
administraţie etc., au interesul de a lua în consideraţie toate aşteptările clienţilor săi
precum şi a altor părţi implicate în acest organism.
Datorită constrângerilor exterioare impuse de client, precum şi datorită
legislaţiei, în primul moment încerci sentimentul să scapi cât mai repede posibil.
Desigur nu aceasta este soluţia, deoarece este imposibil să eviţi toate constrângerile;
trebuie să faci faţă, să le controlezi şi cel mai bine să le manageriezi (stăpâneşti şi
conduci) într-un spirit de dezvoltare durabilă atât în ceea ce priveşte organizaţia, cât
şi în ceea ce priveşte mediul înconjurător, economic şi social. Aceasta înseamnă:
- că trebuie luate în considerare aceste constrângeri cât mai devreme
posibil şi de maniera sistematică încă de la conceperea produselor, a
proceselor industriale, a instalaţiilor, în toată organizaţia la nivel de
mobilizarea (animarea) echipelor;
- că este nevoie de organizare pentru ca preţul acestor presiuni exterioare
să devină o investiţie purtătoare de profituri viitoare.

Faţă de condiţiile prezentate, normele sau standardele de calitate, de

securitate şi de mediu – care au devenit veritabile unelte ale managementului -
constituie direcţii, care odată aplicate, într-un spirit de progres şi integrate în
sistemul de management, vor produce:
- economii, prin reducerea costurilor de noncalitate (rebuturi, retururi de la
clienţi), a taxelor, evitarea contravenţiilor şi amenzilor sau a altor redevenţe
plătite în cazul accidentelor sau poluărilor;
- avantaje strategice, prin devansarea sau demarcarea faţă de concurenţi
precum şi ameliorarea imaginii faţă de consumatorii privaţi sau publici.

Acest raţionament poate fi dezvoltat în domeniul calităţii, siguranţei şi

mediului, ţinând cont că normele sau standardele de management comportă de
asemenea constrângeri şi recomandări de a creşte performanţele organizaţiei, pe
care responsabilii au interes să le aplice.

2.1. MIZELE MANAGEMENTULUI CALITĂŢII

Care sunt mizele calităţii? De ce aceste eforturi sunt asumate de majoritatea
organizaţiilor şi susţinute în România de puterea politică? Simplu efect al modei sau
o tendinţă mai profundă?
Preocuparea tuturor întreprinderilor (organizaţiilor) este de a presta servicii
clienţilor la cel mai mic cost, într-un climat de concurenţă, aceasta însemnând că
trebuie să ţii cont neîncetat de faptul că activitatea economică modernă prezintă
următoarele caracteristici majore:
- liberalizarea şi mondializarea schimburilor care expun organizaţiile la
concurenţă internaţională;
- complexitatea crescândă a proceselor de concepţie, de realizare şi se
distribuţie a produselor şi serviciilor.

2.1.1. Calitatea produsului şi a procesului

Este bine să avem tot timpul în minte cele două domenii complementare
necesare aplicării termenului ,,calitate”:
 - pe de o parte există calitatea produselor şi serviciilor, oferită clientului
pentru un anume preţ. Maniera în care raportul calitate-preţ se
poziţionează pe piaţă reprezintă calitatea ofertei.
- pe de altă parte, este calitatea procesului, care înglobează toate
operaţiunile necesare pentru asigurarea calităţii produsului şi serviciilor, şi
asta de la concepţia produsului pană la livrare şi instalare trecând prin
calitatea aprovizionării şi a fabricaţiei.

Această dualitate este fundamentală, intâi vizavi de aspectele economice şi

comerciale a managementului calităţii: ameliorând calitatea procesului se
ameliorează calitatea ofertei stăpânind, respectiv diminuând costurile, pentru că
devine mai ieftin de a face bine de prima dată.
În sfârşit, pentru a organiza convergenţa eforturilor între managementul
calităţii, securităţii şi mediului, pentru că este esenţial la nivelul calităţii produsului să
fie obţinută această convergenţă.

□ A face bine de prima dată presupune a respecta nu numai exigenţele

clientului, dar de a respecta de asemenea toate exigenţele legate de
activitate, în particular exigenţele sau reglementările legale, în special cele ce
se referă la securitate şi mediu. Desigur că respectul cerut trebuie să intervină
de la concepţia produsului şi de la procedeele produsului, al instalaţiilor,
maşinilor etc.; dacă nu, vor apare neconformităţi sau defecte, ce vor genera
supracosturi şi întârzieri, dar nu orice fel de întârzieri ci întârzieri ce vă aduc
prejudicii.

□ Stăpânirea costurilor legate de calitate. Caracterul din ce în ce mai

complex al proceselor mai sus menţionate, şi numărul crescând al operaţiilor
au o consecinţă asupra costurilor implicite ale defectelor de calitate.
De exemplu, dacă fabricăm un produs într-o serie de 3 operaţii şi dacă fiecare
operaţie are un nivel de conformitate de 90%(10% defecte) rezultatul glogal este de
0,9x0,9x0,9 = 0,72. Se constată deci că astfel costul defectelor va creşte extraordinar
de mult în cazul a 100 de operaţii în lanţ, chiar dacă avem 99% conformitate pe
fiecare operaţie, noncalitatea va deveni catastrofică, deoarece conformitatea obţinută
nu va fi decât de 36% în total! Rezultă deci că un factor vital eliminarea costurilor
noncalităţii.

La polul opus, anumite costuri relative obţinerii calităţii, pot să fie benefice:
- Costurile de detectare a defectelor
În ce măsură putem să investim în echipamente şi personal sau în
policalificări diverse pentru a avea rezultate benefice în conformitatea produselor şi
în reducerea costurilor noncalităţii?
- Costurile prevenirii
În ce măsură trebuie să investeşti mai degrabă în organizarea calităţii
(asigurarea calităţii, evaluarea furnizorilor, întreţinerea preventivă a utilajelor) pentru
a scădea costul noncalităţii?
De fapt, în ce măsură se poate visa la zero defecte, şi la ce preţ? Poate fi
miza, care depinde de natura produsului furnizat, dar şi de politica aleasă.

2.1.2. Conştientizarea mizelor (luând ]n considerare mizele)

Miza calităţii este mai mult sau mai puţin de neocolit pentru o organizaţie;
nimeni nu se poate sustrage competiţiei şi complexităţii produselor şi proceselor de
fabricaţie. Asta însemnă oare că un şef de organizaţie nu are nici o marje de
manevră? Şi că o politică de obţinerea calităţii nu va face altceva decât de a lua act
de prezenţa unor obstacole de neocolit? Nu, căci sunt mai multe politici de calitate
posibile:
- asigurarea calităţii şi certificării;
- managementul calităţii sau managementul total al calităţii.
Si dacă vorbim de certificare trebuie să precizăm ce anume dorim. Certificarea
sistemului de calitate, certificarea produselor sau certificarea combinată sistem şi
produs?
În concluzie, ar fi convenabil să alegem o politică de calitate în funcţie de tipul
şi nivelul mizelor pe care vrem să le luăm în considerare.

□ Mizele asigurării calităţii

Asigurarea calităţii s-a impus de multă vreme în multe sectoare cu riscuri
ridicate, ca tehnica nucleară, aeronautica, tehnologia spaţială etc. Miza este de a fi
sigur în avans că va satisface exigenţele specifice, respective exigenţele clientului
prin prevenirea neconformităţilor în orice stadiu. Totodată utilă managementului
furnizorului şi fundament al încrederii clientului, asigurarea calităţii implică documente
formalizate (de exemplu manual de calitate, plan de calitate, proceduri scrise).
Aceste documente vor fi totodată verificate în timpul evaluărilor şi pot conduce la
acţiuni corective. Succesul internaţional al normelor ISO 9000 se traduce prin
penetrarea asigurării calităţiiîn domenii din ce în ce mai variate ale activităţii
economice cu consecinţele pe care le implică acestea pentru organizaţii.
În cazul relaţiei client-furnizor, clientul poate cere efectuarea unor audituri
pentru a verifica la faţa locului eficacitatea sistemului de management al furnizorului.
Miza asigurării calităţii va fi atunci stabilirea unei relaţii de încredere, ce va putea fi
transformată în viitor într-un parteneriat.

□ Mizele certificărilor pentru calitate

Aceste certificări dovedesc un progres, pentru că ele presupun intervenţia
unei terţe părţi, organismul de certificare care emite o atestare scrisă a conformităţii
unui produs, process sau a unui serviciu conform unor exigenţe specifice, plecând de
la o normă de referinţă recunoscută pe plan internaţional sau naţional:
- pentru sisteme de management al calităţii norma internaţională este ISO
9001/2000 (pe baza seriei ISO 90001, 2 sau 3/1994);
- pentru produse sau servicii se aplică norma europeană EN 45011, pentru
procesele de certificare norma care se sprijină pe încercările de
conformitate ale unei norme specifice, care poate fi naţională.

Certificarea sistemelor de management de calitate

Acest tip de certificare permite organizaţiilor de a asigura – apriori –
încrederea unui client chiar din străinătate şi pentru că organismul de certificare
poate să fie la rândul său acreditat, adică recunoscut pe plan internaţional (norma
EN 45012). Unele cereri de ofertă pot să ceară ca organizaţia să fie certificată pentru
a putea lua parte la licitaţii (ofertare).
Obţinerea unei certificări este o trambulină pentru următoarele succese. Din
punct de vedere al furnizorului, certificarea este o sursă de economii pentru că
reduce numărul auditurilor comandate de către eventualii cumpărători. Din păcate,
nu toate organizaţiile au foarte clară noţiunea de certificare. Pentru mulţi certificarea
este un examen care trebuie trecut.
Pe de altă parte, însăşi organismele care emit certificate sunt în concurenţă, şi
ca urmare au tendinţa de a stabili nivele cât mai joase prin normele de certificare.
Toate acestea produc pagube şi contribuie la a da dreptate detractorilor de certificare
care le contestă justeţea. Din contră, certificarea trebuie să fie fructul unei colaborări
sincere şi corecte între organizaţie (companie) şi certificatorul ei, aceasta fiind
condiţia pentru un parteneriat câştigător-câştigător. Pentru aceasta organizaţia
trebuie să înţeleagă că managementul calităţii nu este paralel managementului
organizaţiei, ci face parte din aceasta.

Certificarea produselor
Acest tip de certificare permite să se atesteze faptul că un produs respectă
exigenţele unui caiet de sarcini précis, formulat sub forma unei norme tehnice (de
exemplu STAS). Certificarea unui produs permite ca acesta să fie etichetat, fapt ce
constituie un fel de garanţie pentru cumpărător, iar pentru fabricant este un atu
commercial.

Certificarea produsului şi al sistemului

O organizaţie poate să-şi pună întrebarea: ce anume este mai util certificarea
sistemului de management al calităţii sau certificarea produselor? Şi de ce să nu le
urmărim pe amândouă? Această întrebare este valabilă şi pentru cumpărător. Oare
n-ar trebui selecţionat acel furnizor care are managementul sistemului de calitate
certificat? Sau un furnizor care are produsele certificate? Totul depinde de natura
produsului: produse de serie au produse greu de realizat. Produse şi sisteme de
calitate certificate sunt răspunsul ideal. De aceea din ce în ce mai multe organisme
sunt atrase de această dublă cerinţă ce constituie o nouă miză a calităţii.

□ Mizele managementului total al calităţii

Oferirea de garanţii clienţilor sau consumatorilor este un lucru foarte bun. Însă
aceasta nu trebuie să se facă în detrimentul organizaţiei. Din cele expuse anterior,
calitatea poate să fie o sursă de economie dacă ea constă în a face bine de prima
oară în toate etajele procesului de concepţie şi de realizare. De altfel, trebuie ca
deviza a face bine de prima oară să devină sinonimă cu eficacitatea. Pentru a ajunge
la acest scop, simpla utilizare chiar foarte inteligentă a normelor de management nu
este suficientă. Soluţia vine de la calitatea managementului nu numai de la simplul
management al calităţii.
Organizaţiile care au şansa de a avea conducători care acceptă ideile noi,
care încurajează noile metode de lucru, şi care situează recunoştinţa ca principală
manetă sunt cei care pot să fie capabili să utilizeze modele de excelenţă de tipul
EFOM (European Foundation for Quality Management). Singurul răspuns la o piaţă
avidă de inovaţii trece printr-o cultură întreţinută prin comparaţia cu cei mai buni, este
miza unei politici de excelenţă bazată pe managementul total al calităţii (Total Quality
Management). Miza devine reuşita unei astfel de politici atât ca imaginea de marcă
cât şi ca success economic şi commercial.

□ Concluzii asupra mizelor politicii de calitate

Constatăm că şeful organizaţiei trebuie să aleagă între:
- asigurarea calităţii pentru una sau alta din categoriile de clienţi;
- certificarea cât mai posibil sinceră pentru a da încredere unei clientele mai
mari, actuală sau potenţială şi pentru a putea răspunde cererilor de ofertă;
- intervenţia necesară managementului total al calităţii va trebui să
înglobeze certificarea şi să ţintească spre obţinerea unui premiu de calitate
român sau internaţional, dar trebuie să se axeze în special în căutarea
excelenţei prin progres în mobilizarea resurselor umane, fapt ce este
chintesenţa unui management de calitate.
2.2. MIZELE MANAGEMENTULUI DE SECURITATE
Pentru un organism industrial mizele securităţii în sens generic pot să fie multiple. Ne
vom limita deci la mizele sănătăţii şi securităţii muncii. Cele ale consumatorilor
respective cele ale securităţii produsului au fost abordate lîn cadrul mizelor calităţii.

2.2.1. Factorul uman al accidentelor de muncă

Primele provocări privind securitatea organizaţiilor sunt de ordin uman şi sunt legate
de accidentele de muncă.

□ Statisticile globale ale accidentelor de muncă

- conform bilanţului OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) annual au loc 120
000 000 de accidente de muncă în lume din care 200 000 mortale.
- în Franţa, 15 milioane de salariaţi înregistraţi la securitatea socială, numărau
900 de mii de accidente/an, din care 1800 mortale, ceea ce reprezintă circa 6% din
forţa totală de muncă. La aceasta se adaugă şi 5000 de bolnavi cu boli profesionale
recunoscuţi anual datorită diferiţilor factori: zgomot, praf, produse toxice sau
alergenice, căldură excesivă, poziţii de lucru dificile, gesturi repetitive, căratul de
greutăţi excesive, stres, lucru prelungit în în faţa ecranelor.

□ Factorii de variabilitate
Cifrele comportă variaţii importante în funcţie de diferiţi parametri: mărimea
organizaţiei şi foarte important, sectorul de activitate, astfel, conform statisticilor
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, organizaţiile cu mai mult de 500 persoane
reprezintă 7% din totalul accidentelor mortale, deşi numărul total de salariaţi ai
acestor întreprinderi este 17% din efectivul total al forţei de muncă/ţară. Indicele de
frecvenţă (numărul de accidente mortale/1000 persoane) era în 1991 de 132 în
sectorul construcţiilor şi lucrărilor publice faţă de 28 în chimie, ceea ce reprezintă un
procent de 0,25%.
Necesităţile economice au antrenat o evoluţie în practica gestiunii de
personal. În ultimii ani, am asistat la o creştere importantă a nevoii de flexibilitate a
producţiei. Au apărut noi tehnici de gestiune (cum ar fi de exemplu: numai o
periodă). Prezenţa la posturile de muncă a personalului propriu al organizaţiei a fost
redusă în locurile unde există un risc de accident crescut, apelându-se fie la
sezonieri, la contracte de muncă cu durată determinată sau la firme prestatoare de
servicii în anumite domenii(curăţenie industrială, revizii tehnice etc.)

2.2.2. Mizele etice şi civice

Toţi indivizii au drept la viaţă, la libertate şi la securitatea lor personală (art.3
din Declaraţia drepturilor omului adoptată la Paris la 10 Decembrie 1948). A veghea
la securitatea altuia este o datorie ce se impune tuturor şi bineînţeles şefului de
intreprindere pentrui salariaţii săi.
Experienţa ne-a arătat cât de traumatizant este un accident grav, nu numai
pentru rănit, dar şi pentru personalul întreprinderii. A acţiona în securitate înseamnă a
te asigura contra riscurilor acestor traumatisme collective.

2.2.3. Mizele sociale

Există indicatori sociali comparabili cu indicatorii de calitate care permit
evaluarea climatului social al unei întreprinderi. Atunci când condiţiile de muncă sunt
penibile şi riscurile de accidente sunt resimţite dar nu tratate, indicatorii sociali sunt
defavorabili.
 Securitatea bine gândită şi realizată este un factor de ameliorare al climatului
social al întreprinderii şi de încredere din partea personalului, contribuind astfel la o
mai bună eficacitate a întreprinderii.

2.2.4. Mizele penale

În media apar din ce în ce mai frecvent reportaje despre anchetarea şi
condamnarea angajaţilor datorită accidentelor de muncă.
Pedepsele financiare şi de privare de libertate prevăzute de codul penal
(european) nu sunt deloc neglijabile:
- punerea în pericol a unui angajat – amendă 15 000 EUR şi un an de
închisoare;
- incapacitate totală de muncă ca urmare unui accident – 45 000 EUR
amendă şi trei ani de închisoare;
- moartea bunui salariat ca urmare a unui accident de muncă – este
considerată ucidere involuntară – 75 000 EUR amendă şi cinci ani de
închisoare.

De altfel, legislativul implică din ce în ce mai mult şeful de şantier sau maistrul
în ceea ce în ceea ce priveşte responsabilitatea civilă şi penală ajungându-se la cei
responsabili pentru proasta concepţie sau organizare a locului de muncă.
Nimeni nu este la adăpost în faţa forţelor naturii sau în a unor catastrofe
naturale, dar judecătorul va ţine cont ca circumstanţă atenuantă în funcţie de gradul
de securitate demonstrat de întreprindere.

2.2.5. Mizele legislative

Conform Raportului PICQ există actualmente în Franţa 18 000 legi şi 400 000
decrete de aplicare. Cum poate oare un şef de organizaţie să le cunoască pe toate?
Există o problemă reală, puternic resimţită în practică, care explică o necesitate
crescândă a unor instrumente metodologice în ceea ce priveşte managementul
securităţii.

2.2.6. Mizele economice şi comerciale

□ Bugetul securităţii muncii
Bugetul annual francez pentru accidente de muncă şi boli profesionale al
securităţii sociale este de 7 miliarde de EURO/an, şi acoperă atât costurile prevenţiei
cât şi costurile reparatorii

□ Costurile accidentelor
Se disting 2 categorii de costuri, respective: directe şi indirecte.
- costurile directe - costul mediu al unui accident de muncă cu
indisponibilittate conform CANMTS Franţa, este de 2100 EURO/accident.
În funcţie de gravitate se va pleca de la 1400 EURO/accident care are un
IPP(incapacitate permanentă parţială) mai mic de 10%, respectiv la 80 000
EURO pentru IPP mai mare de 10%.
- Costurile indirecte, reprezentate de: costuri materiale (reparaţia
echipamentelor stricate); costuri salariale (datorate timpului pierdut şi a
înlocuirii de personal); pierderi de producţie, întârzieri de livrare; pierderi de
comenzi; degradarea imaginii mărcii; majorarea procentului de cotizare la
capitolul accidente de muncă; maladii profesionale.
 Cu toate că costurile indirecte sunt dificil de evaluat, mulţI autori sunt de
accord să estimeze că acestea sunt de 2-4 ori mai mari decât costurile directe
ale accidentelor.

□ Cotizaţiile pentru accidente de muncă şi boli profesionale

În România se numeşte Fond de risc şi accidente. Angajatorul varsă
anual o cotizaţie pentru accidente de muncă şi boli profesionale, variabilă
funcţie de mărimea organizaţiei, tipul de activitate şi funcţie de rezultatele
anterioare la securitate.
De exemplu: o firmă de consrtucţii a avut în anul 2002, 8,80EUR
cotizaţii la 100 EUR salarii, faţă de o mică firmă de produse chimice care a
plătit numai 1,9EUR la 100EUR salarii.

□ Modernizarea utilajelor din punct de vedere al protecţiei muncii

Conform Directivei Europene 89/655 din 30 nov. 1989, şefii de
organizaţie au obligaţia de a dota parcul de maşini şi utilaje în conformitate cu
regulile de protecţia muncii, după un plan bine definit.
Această modernizare reprezintă costuri financiare şi strategice foarte
mari punându-se deseori problema dacă mai merită să modifici echipamentele
existente sau este preferabil să investeşti în echipamente noi mai sigure şi
mai performante.

□ Miza comercială
Securitatea este un vector de imagine al mărcii organizaţiei: bineînţeles
securitatea produselor dar totodată securitatea personalului de producţie.
Odată cu dezvoltarea turismului industrial apare clar necesitatea asigurării
suplimentare a securităţii personalului.
De aceea, ca urmare a creşterii responsabilităţii impuse prin legislaţie
şefului de department (lucrări, comenzi), îl obligă pe acesta să se intereseze
foarte în amănunt asupra condiţiilor de lucru de la furnizorii săi, condiţii care
devin din ce în ce mai mult un criteriu după care acesta îi va selecţiona pe cei
cărora le va da comenzi sau o piaţă.

□ Miza egalizării (normalizării) standardelor internaţionale sau europene

În materie de egalizare a standardelor în domeniul de securitatea
muncii se disting două categorii:
- egalizarea standardelor înm materie de management
- egalizarea normativelor tehnice

În materie de egalizarea standardelor de management al securităţii, am văzut

că nu s-a ajuns la un consens pentru o normalizare internaţională pentru
managementul sănătăţii şi securităţii, dar au apărut mai multe norme şi referinţe
străine ca de exemplu: Normativul OHSAS 18001/1999 utilizat din ce în ce mai mult
de organismele franceze.
În schimb în materie de egalizarea standardelor tehnice ale securităţii însăşi,
asistăm de câţiva ani la instalarea unui important sistem de norme.

□ Igiena şi securitatea muncii şi a produsului.

Igiena şi securitatea sunt temele cele mai importante pentru asigurarea liberei
circulaţii a bunurilor în Europa.
 Directivele europene emise ca urmare a aplicării art.100A al Actului unic
european de modificare al tratatului de la Roma, impun nişte exigenţe esenţiale de
securitate şi fixează responsabilitatea fabricantului. Acestea au prevăzut modalităţi
de control de conformitate prin autodeclarare de fabricant sau prin intervenţia unui
organism a cărui activitate normativă este recunoscută.
Alinierea prevcederilor nu este numai un act tehnic. Este totodată o măsură
parţial economică, deoarece ele sunt susceptibile să promoveze descoperirile
tehnologice cele mai recente, iar pe de altă parte sociale deoarece ele integrează şi
interesele vitale ale muncitorilor, constituind condiţiile lor de securitate a muncii.

2.3. MIZA MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Angajamentul organizaţiilor de a reduce continuu impactul negativ al
activităţilor lor asupra mediului înconjurător este încă limitat din păcate pentru o
majoritate dintre ele. De fapt, în cel mai bun caz, singurele acţiuni reale sunt cele pe
care le iau organizaţiile pentru a se încadra în standardele de conformitate
obligatorie.
Astfel, doar după apariţia normei de referinţă ISO 14001/1996 tot mai multe
organizaţii îşi completează sistemul lor de management al calităţii cu un sistem
privind şi mediul înconjurător. Într-adevăr, numărul de întreprinderi sau instituţii
certificate conform ISO 14001/1996 a început să crească cu 60% în fiecare an după
1999 şi aceasta în conformitate cu anchetele publicate de către ISO la Geneva. ISO
14001 beneficiază de pe urma notorietăţii lui 9001, fapt care accelerează foarte mult
nivelul său de penetrare în intreprinderi.
Probabil că noua normă OHSAS 18001 cunoaşte un success mai rapid decât
ISO 9000 la începuturi din aceleaşi motive.
În materie de mediu întreprinderiletrebuie să facă faţă la o triplă provocare:
financiară, imagine, juridică şi legislativă.

2.3.1.Provocarea financiară
Provocarea cea mai importantă este cea financiară, deoarece costurile
reparaţiilor daunelor mediului sunt din ce în ce mai importante. Pe măsură ce legile
de protecţie ale naturii evoluează, la fel evoluează şi mobilizarea asociaţiilor de toate
tipurile în faţa tribunalelor în caz de poluare dovedită. În acelaşi timp, investiţiile
associate prevenirii necesită o analiză metodică pentru a evita cheltuieli care devin
inutile dacă sunt direcţionate correct.

2.3.2.Provocarea imaginii
A doua provocare este aceea asociată imaginii întreprinderii. Rapiditatea cu
care media urmăreşte accidentele de mediu, poate să ducă la faptul că reputaţia unei
întreprinderi să fie deteriorată prin decsoperirea unui accident de mediu. Fiecare ştie
că trebuie mult timp pentru a construi o imagine, pe care nu poţi să-ţi permiţi să o
distrugi. Astfel, consecinţele bursiere ale unei firme listate la bursă, fie că sunt
punctuale sau durabile, ca imagine pot să fie catastrofice.
Pentru restul firmelor, în special pentru întreprinderi aparţinând unor furnizori
de mare anvergură, pot suferi şi ele pierderi importante. De altfel, multe reţele mari
de distribuţie au inclus criterii de mediu în specificaţiile de comandă către furnizor. De
exemplu, în Franţa NRE Nr.2001-420 din 15 mai 2001 şi Art.L225-102 din codul de
comerţ francez stipulează că întreprinderile cotate la bursă începând cu 01.01.2002
trebuie să dea informaţii cuprinse în raportul lor anual de activitate asupra
consecinţelor activităţilor lor în materie socială şi de mediu.
 În concluzie, emergenţa conceptului de dezvoltare durabilă, incită
întreprinderile în a-şi îngriji imaginea prin acţiuni concrete în materie de performanţa
mediului, socială şi financiară, având ca obiectiv generaţiile viitoare.
Aceste acţiuni, explicate şi formalizate prin raportare precisă sunt evaluate de
către agenţii independente şi au ca efect, pe de o parte de a face mai de înţeles
angajamentul faţă de cetăţeni al întreprinderilor şi pe de altă parte, amelioreză
aprecierea globală a performanţelor lor globale în ochii decidenţilor financiari.

2.3.3. Provocarea juridică şi legislativă

Poate să pară surprinzător, dar câteodată nu poţi să respecţi tot timpul legile
pentru că trebuie întâi să le cunoşti şi apoi să decriptezi aplicabilitatea lor, funcţie de
domeniul tău de activitate. Normal, evoluţa permanentă ţi complexitatea textelor
reglementatoare, jurisprudenţa, calendarul decretelor privind data aplicării,
stratificarea jurisdicţiilor naţionale cu cele europene, constituie un adevărat labirint
pentru întreprinderile care nu sunt dotate cu un solid departament juridic.
Pe de altă parte, o altă mare dificultate constă în aceea că anumite
întreprinderi impart cu clientul lor responsabilitatea juridică asupra anumitor părţi sau
elemente din contractul de asociere şi atunci este foarte greu să delimitezi limitele
responsabilităţilor implicate. În toate cazurile însă, alinierea şi respectful faţă de
reglementări reprezintă condiţii preliminare instalării unui system de management de
mediu credibil.
Astăzi, intreprinderile nu mai pot ignora sau subestima consecinţele neluării
de măsuri referitor la cele trei elemente indicate anterior. Totodată a fi conştient nu
este sufficient pentru a rezolva problema. Pentru aceasta este indispensabil de a
avea o abordare sistemică utilizând metode ce vor permite să se definească un
management de mediu eficient.

2.4. MIZELE COMUNE

După ce am evidenţiat mizele specifice ale managementului de calitate, al
securităţii şi al mediului este mai uşor de a face sinteza ariei de acoperire a acestor
mize şi să constatăm că ele se înscriu în nişte mize commune ale organismelor care
cercetează printr-un demers de progress şi de eficienţă, nu numai satisfacerea
clienţilor lor, dar totodată toate părţile interesate.

2.4.1. Mizele intereselor comune la nivel de produs

□ Interesul strategic al calităţii produselor
Calitatea este aptitudinea de a satisface anumite exigenţe, (iar exigenţa este o
nevoie sau aşteptare formulată), dar de obicei implicite, sau impuse (ISO
9000/2000). Dar consumatorii mai au în afară de exigenţa de securitatea produsului,
au exigenţe noi legate de valoarea ecologică a produselor pe care-l compară (am
putea spune: calitatea ecologicăa produselor).
Nun e mai putem imagina ]n yiua de ayi un constructor de automobile care nu
se preocup[ de poluarea produs[ de gayele de e;apament (provocări de ameliorare a
combustiei şi a catalizatorilor) sau de breciclare. Acest aspect face parte dintr-o
politică de dezvoltare durabilă şi face parte foarte des din argumentele de vânzare.

□ Politica certificatelor şi etichetelor

Un scop comun înglobând calitatea, securitatea şi mediul pentru un produs
este acela de a putea proclama performanţele sale.
În ceea ce priveşte calitatea, miza unui producător este de a putea să dea el
însăşi ,,o declaraţie de conformitate” privitor la exigenţele clientului (conform normei
franceze NF-EN 45014) sau şi mai bine un certificate de conformitate a produsului
său în conformitate cu o normăemisă de un organism extern recunoscut şi acreditat.
În ceea ce priveşte sănătatea şi securitatea muncii miza pentru un
producător este de a satisface exigenţele de securitate definite de directivele
europene menţionate de art.95 al Tratatului de la Amsterdam. Aceste directive de tip
Noua abordare conform cap.1.2.2., definesc procedurile de atestare de conformitate
pe care produsele trebuie să le satisfacă pentru a circula liber pe piaţa comunitară.
În ceea ce priveşte protecţia mediului, miza pentru un producător sau
distribuitor este aceea de a putea afirma el însuşi performanţele ecologice ale
produsului său sau şi mai bine de a obţine o etichetă oficială ca de exemplu:
-pe plan naţional:
~ logo protejează stratul de ozon
~ marca retur pentru furnizorii care asigură prelucrarea produselor
uzate
~ marca NF MEDIU emisă de către AFNOR aplicabilă la anumite
produse, vopsele lacuri etc. sau pe plan European Eco-marcare-
reglementarea CEE nr.880/92.

2.4.2.Mizle commune ale sistemului de management

Organismele sau întreprinderile au o abordare din ce în ce mai globală privind
incidenţa aspectelor calitate-securitate şi mediu asupra ameliorării performanţelor lor.
Mizele comune pot să fie puse în evidenţă în mai multe maniere.

□ Mizele comune calitate şi securitate

Calitatea şi securitatea sunt dificil disociablile în măsura în care:
- un defect de calitate sau de material poate să provoace un accident ce
poate provoca un accident sau a pune în pericol sănătatea personalului
sau a publicului.
- Invers, un accident ce opreşte fabricaţia poate să conducă la un defect
asupra produsului sau dezorganizarea plină de consecinţe economice şi
sociale.

□ Mizele commune securitate şi mediu

Un mare număr de riscuri relative la securitate pot să devină riscuri relative la
mediu, atunci când capătă o anumită dimensiune:
- anumite substanţe chimice care sunt periculoase pentru operator sunt
periculoase şi pentru mediu atunci când sunt aruncate în apă sau în aer;
- un incendiu dacă nu este limitat în incinta unei clădiri poate deveni
periculos în exterior poluând apele folosite la stingerea incendiului.

Identificarea şi stăpânirea riscurilor de mediu legate de produsele sau

procesele de fabricaţie (scurgeri, explozii, produse secundare poluante) contribuie la
st[p\nirea riscurilor pentru salaria’I ;I pentru public.

□ Miza unui management integrat sau armonizat QSE

Miza pentru un număr crescând de întreprinderi este de a reuşi să integreze
ansamblul preocupărilor lor în ansamblul preocupărilor lor în cadrul unei politici de
progress şi de căutare a performanţelor:
-evitând redundanţele şi incoerenţele;
- conducând o abordare generalizată a prevenţiei şi stăpânirii riscurilor;
- reducând costurile de implementare şi de întreţinere a sistemului de
management în beneficiul tuturor părţilor interesate.