Kinetoterapie

Principiul de baza dupa care ne ghidam este acela ca fiecare pacient este special si diferit. Din
aceasta cauza programele de kinetoterapie sunt individualizate si create pentru fiecare individ in
parte, insa tinand cont de constitutia pacientului, tipul de activitate pe care-l desfasoara, suferintele
asociate si nu in ultimul rand, de dorintele acestuia.
In cadrul cabinetului nostru alcatuim programe terapeutice de kinetoterapie pentru cei care au
probleme cu coloana vertebrala si anume:

1. discopatii – inclusiv hernia de disc

2. spondiloze
3. sechele posttraumatice si postoperatorii
4. spondilita ankilozanta si alte boli inrudite
5. scolioze, cifoze
Suferinte ale articulatiilor membrelor cum ar fi:
• reumatismale – inclusiv coxartroze, gonartroze
• postoperatorii, posttraumatice (entorse, luxatii, fracturi, proteze de sold si genunchi)
• dupa imobilizarile prelungite
• suferinte periarticulare - inclusiv bursite, tendinite, periartrite ale umarului si soldului
afectiuni neurologice soldate cu deficite motorii
• hemipareze dupa accidente vasculare cerebrale
• preventia si terapia osteoporozei
• gimnastica pentru gravide si pentru lauze (post-partum): profilaxie si tratament
• pareze ale nervilor periferici de diferite cauze (nervul sciatic, nervi ale membrelor superioare,
pareze ale nervului facial)
• gimnastica pentru copii cu afectiuni congenitale sau dobandite (tulburari de statica vertebrala –
scolioze etc., tulburari de statica ale piciorului – picior plat, picior valg etc., sau ale genunchiului –
genunchi valg sau var, tulburari de crestere)

Metode utilizate in kinetoterapie

1. Metoda Bobath – bazata pe reactiile de redresare a capului si a gâtului, urmareste

modificarea tonusului muscular care in anumite conditii de boala este dezorganizat.

2. Metoda Kabat – introduce schemele de miscare globale ca element facilitator

proprioceptiv.

3. Metoda Frenkel – specifica tratamentului ataxiilor locomotorii, porneste de la principiul

ca proprioceptia pierduta poate fi, in mare masura, inlocuita prin simtul vizual.

4. Metoda Brunnstrom – se adreseaza in special adultilor hemiplegici

5. Metoda Klapp – utilizata pentru redresarea scoliozelor.

6. Metoda Mézières – utilizata pentru corectarea lordozelor.

 7. Metoda Williams – specifica in tratamentul discopatiilor.

8.Metoda Maigne – utilizata in distorsiunile intervertebrale minore, foloseste

manipulari vertebrale.

9. Metoda De Lorme-Watkins – foloseste exercitiile cu rezistenta progresive pentru cresterea

fortei musculare.

10. Metoda Niederhöffer-Becker – foloseste exercitiile izometrice in scopul corectarii coloanei

vertebrale fata de linia mediana.

11. Metodele Jacobson si Schultze – pentru relaxare musculara progresiva.

12. Metodele Temple-Fay, Phelps, Tardieu, Vojta, Perffeti – specifice recuperarii leziunilor
sistemului nervos central.

PROGRAMUL WILIAMS IN KINETOTERAPIE

PROGRAMUL WILLIAMS

INTRODUCERE

In cazul in care pacientul decide sa se trateze pentru hernie de disc, lombosciatica sau discopatie
lombara, pasii pe care acesta trebuie sa-i urmeze sunt:

- In prima faza se trateaza simptomatologia (durere, contractura musculara, discomfort) prin sedinte
de fizioterapie asociate cu masaj terapeutic (nu de relaxare!); medicatia ajuta doar temporar si este,
de obicei, agresiva pentru mucoasa gastrica (de aceea antiinflamatoarele se iau cu un pansament
gastric de tipul omez, omeran, ranitidina); aceste sedinte de fizioterapie trebuiesc repetate de doua
ori pe an deoarece efectele lor sunt de lunga durata;

-In a doua faza se trateaza cauza cu ajutorul kinetoterapiei (programul Williams- fazele I, II si III);

- In cel mai rau caz se intervine chirurgical.

Programul Williams de tratament reprezinta unul dintre programele kinetoterapice utilizate in

patologia coloanei vertebrale lombare. Acest program se realizeaza in trei etape, denumite faze si
variaza de la un pacient la altul, in functie de localizarea afectiunii, de starea generata de boala, de
varsta precum si de profesia lui. Programul Williams este orientat in functie de starea clinica a
pacientului, astfel ca in perioada acuta, nu se recomanda inceperea exercitiilor acestui program,
programul de tratament in aceasta perioada axandu-se pe posturarea in pozitii antalgice. Insa
incepand cu perioada subacuta, se initiaza exercitiile programului Williams din faza I, iar treptatat, o
data cu imbunatatirea starii generale a pacientului, putandu-se introduce si exercitiile din celelalte
doua faze ale acestui program.

Faza I a programului Williams:

1. Decubit dorsal: flexia si extensia genunchilor.

2. Decubit dorsal, se flecteaza mai intai ambii genunchi, iar apoi cu ambele maini se trage cate un
genunchi spre piept; mentinerea acestei pozitii timp de cateva secunde dupa care se revine la pozitia
initiala si se schimba membrul inferior.

3. Decubit dorsal, mainile la ceafa, membrele inferioare intinse: se trage cate un genunchi la piept
cat se poate de mult, apoi celalalt;

4. Idem ca la exercitiul anterior, numai ca se efectueaza cu ambii genunchi concomitent.

5. Decubit dorsal, membrele superioare ridicate, genunchii flectati la 90 de grade, talpile sprijinte pe
pat: se impinge lomba inspre pat, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe pat, se revine,
apoi se repeta.

6. In sezut pe un scaun cu mainile pe langa corp si membrele inferioare departate: aplecarea capului
intre genunchi, permitand mainilor sa ajunga pe podea; se mentine pozitia pana se numara la trei; se
aduce corpul in pozitia initiala; se repeta de cinci ori (pentru elasticitate lombara si a
ischiogambierilor, se creste forta musculaturii lombare inferioare).

Faza a II-a a programului Williams:

1. Decubit dorsal, genunchii flectati, talpile pe sol: se roteste bazinul cu inclinarea membrelor
inferioare spre stanga apoi spre dreapta, pana ce ating solul.

2. Decubit dorsal: calcaiul drept se aseaza pe genunchiul stang, se executa o abductie cat mai interna
a soldului drept, pana se atinge cu gamba dreapta patul, apoi se inverseaza membrul inferior.

3. Decubit dorsal: se ridica alternativ cate un membru inferior cat mai sus cu genunchiul perfect
intins.

4. In ortostatism: genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul unui scaun, spatele fiind perfect
drept, calcaiele ramanand pe sol.
In aceasta perioada se pot incepe exercitiile la spalier, din atarnat:
a.) cu spatele la spalier, mainile deasupra capului prind bara cu palmele inainte:
- ridicarea genunchilor la piept
- rotarea stanga-dreapta a genunchilor flectati
b.) cu fata la spalier, mainile prind bara cu palmele spre zid:
- pendularea bazinului si a membrelor inferioare spre stanga si dreapta
- cu picioarele pe o bara, se executa cifozari lombare.
Faza a III-a a programului Williams:
1. Decubit dorsal, genunchii flectati: se impinge lomba spre pat, se basculeaza in sus sacrul, lomba
ramanand mereu in contact cu patul, si se contracta peretele abdominal. Treptat se executa aceleasi
miscari lombare si ale bazinului, dar cu genunchii tot mai putin flectati, pana ce ajung sa fie complet
intinsi.
2. In ortostatism, cu spatele la perete, calcaiele la 25-30 cm distanta: se aplica sacrul si lomba
(aplatizate) de perete; treptat se apropie calcaiele de perete, mentinand contactul lombei cu acesta.
3. Decubit dorsal: se executa bicicleta cu pelvisul mult basculat inainte.

Trebuie mentionat faptul ca aceste exercitii nu constituie un standard pentru fiecare pacient. Se
recomanda a se varia exercitiile, in functie de varsta si profesia pacietului. Asadar, in cazul celor a
caror activitate profesionala consta in utilizarea mainilor si aplecarea trunchiului inspre inainte,
programul trebuie sa se axeze pe consolidarea sistemului vertebral si a ischiogambierilor. Pentru cei
care stau mult in picioare, programul se orienteaza pe tonifierea musculaturii de sustinere pe
verticala a coloanei vertebrale.

Lombosacralgia - folosirea programului Williams pentru recuperare la

varstnici
In cadrul bolii sunt evidentiate 4 etape: perioada acuta, perioada subacuta, perioada cronica si
perioada de remisiune completa. Din punct de vedere strict al miscarii si al exercitiilor de
recuperare tintite pe afectiune, interesate sunt perioada subacuta si cea cronica. In perioada acuta
se incearca obtinerea relaxarii prin posturari si exercitii specifice de relaxare bazate pe efectele
fiziologice pe care acestea le induc pentru a scadea iritatia radiculara si a reechilibra activitatea
sistemului nervos vegetativ.

Recuperarea in perioada de remisiune completa este de fapt kinetoprofilaxia secundara de

prevenire a recidivelor prin 'scoala spatelui'• - un set de reguli si exercitii (efectuate in
perioadele precedente) menite sa asigure o postura corecta, un echilibru bun de forte la nivelul
musculaturii implicate in statica si dinamica, cat si protectia coloanei. Programul Williams este
una din cele mai populare metode folosit pentru asuplizarea trunchiului inferior (William'™s
flexion exercises). Se folosesc exercitii de remobilizare a coloanei lombare, basculari de bazin,
intinderea musculaturii paravertebrale si psoasiliacului. Este divizat in 3 parti distribuite astfel:

Faza I si Faza a II-a pentru perioada subacuta: durerile din decubit au disparut, bolnavul se poate
misca in pat fara dureri, se poate deplasa prin camera, poate sta pe scaun un timp mai mult sau
mai putin limitat, durerea este suportata daca nu este mobilizata coloana.

Faza a III-a pentru perioada cronica in care pacientul poate sa-si mobilizeze coloana, durerile
fiind moderate, astfel incat nu-l mai forteaza sa adopte autoblocarea lombara; in ortostatism si
mers, durerile pot aparea dupa o perioada mai mare de timp, pot persista contracturi
paravertebrale

Scopul exercitiilor era sa reduca lordoza lombara sau sa o indrepte. Pentru asta era nevoie de
tonifierea muschilor abdominali si ai fesierului mare pentru a produce miscarea de bascula a
bazinului. Trebuie acordata o mare atentie pacientilor cu cardiopatie ischemica, insuficienta
cardiaca, insuficienta respiratorie sau anemie - NU se executa exercitiile care implica izometrie;
foarte important este feed-back-ul trans mis terapeutului - disconfortul sau durerea sunt semne ca
tehnica trebuie oprita.

NU se lucreaza in apnee; programul de recuperare se realizeaza intre mese in asa fel incat
digestia/ senzatia de plenitudine sa nu fie un impediment; se lucreaza cu atentie la pacientii
supraponderali datorita efectelor presei abdominale; programul se face in concordanta cu
celelalte patologii asociate si tratamentele lor, principiul de flexie nu trebuie sa le combata pe
celelalte (ex.: in osteoporoza sunt folosite variante care sa nu cifozeze trunchiul superior).

Faza I a Programului Williams

Exercitiul 1. Decubit dorsal - se flectea'“ za si se extind genunchii (mai intai cate unul si apoi
concomitent). Acest exercitiu impune luarea unor masuri de precautie pentru varstnic atunci cand
este executat cu ambele membre inferioare. Trebuie avut grija ca presa abdominala sa nu creasca
tensiunea, nu se lucreaza in apnee.

Exercitiul 2. Decubit dorsal - se trage cu mainile un genunchi la piept incercan du-se atingerea
lui cu fruntea numai daca este posibil fara a stanjeni respiratia (nu in osteoporoza); se pot folosi
variante fara implicarea trunchiului superior; se procedeaza la fel cu celalalt genunchi. Prin acest
exercitiu se reduce lordoza lombara si se realizeaza stretching la nivelul spatelui, coapselor si
articulatiilor sacroiliace.

Exercitiul 3. Tragerea genunchilor la piept ca la exercitiul 2, dar concomitent. Aceleasi indicatii

cu atentie sporita asupra posibilitatii aparitiei apneei.

Exercitiul 4. Decubit dorsal - se trage un genunchi la piept, apoi celalalt, apoi ambii concomitent.
Exercitiul este de fapt o combinatie intre exercitiile 2 si 3.

Exercitiul 5. Decubit dorsal cu bratele ridicate pe langa cap sus, genunchii flectati la 90 de grade
, talpile pe pat - se impinge lomba spre pat -, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe
pat; se revine si apoi se repeta exercitiul. Se poate incerca si cu bratele pe langa corp. Nu se
urmareste prelungirea contractiei abdominalilor.

Exercitiul 6. In sezand pe un scaun cu genunchii mult departati, se executa aplecari cu mainile

inainte, astfel incat sa atinga solul de sub scaun; se mentine aceasta aplecare 4-5 secunde, se
revine, apoi se repeta

Acest exercitiu este inclus in programul standard Williams –

NU se recomanda folosirea lui pentru recuperarea varstnicilor!

In prima faza, fiecare exercitiu se executa de 3-5 ori, in functie de posibilitati, se repeta pe timpul
zilei.
Efecte notabile se inregistreaza de obicei la executarea programului dimineata ca o actiune care
sa preceada orice activitate.

In studiul 'œThe Reduction of Chronic Nonspecific Low back Pain through the Control of Early
Morning Lumbar Flexion. A Randomized Controlled Trial'•) s-a observat ca prin educarea
flexiei lombare executata dimineata durerea scade si implicit costurile pentru medicamentatia
impotriva durerii lombare joase nespecifice.

Deci educarea flexiei lombare este foarte importanta.

Faza II a Programului Williams

Cam dupa 2 saptamani de la inceperea primei faze, se adauga noi exercitii cu grade de
complexitate mai mari.

Exercitiul 7. Decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe pat - se apleaca ambii genunchi spre
dreapta si apoi spre stanga pana cand ating patul. Nu se forteaza sub nici o forma miscarea daca
intervine senzatia de disconfort;

Exercitiul 8. Decubit dorsal - calcaiul drept se asaza pe genunchiul stang; se executa o rotatie din
articulatia coxofemurala dreapta pana se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inverseaza
picioarele. Exercitiul nu se realizeaza in cazurile de coxartroza coxofemurala, cand atitudinea de
rotatie externa trebuie combatuta.

Exercitiul 9. Decubit dorsal - se ridica alternativ cate un membru inferior cat mai sus, cu
genunchiul perfect intins. Se pleaca de la amplitudini mici spre amplitudini mai mari in asa fel
incat miscarea sa poata fi facuta corect, fara flectarea genunchiului si fara aparitia de tremuraturi
(se controleaza concordanta respiratiei cu miscarea).

Exercitiul 10. In ortostatism - genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele

drept, calcaiele pe sol. Se urmareste ca amplitudinea pe care se face flexia sa fie potrivita pentru
a se reveni usor la pozitia initiala cu atentie asupra respiratiei. Amplitudinea creste treptat in
functie de progresul inregistrat.

Exercitiul 11. Pozitia de 'œcavaler servant'•, corpul aplecat pe coapsa ridicata la 90 grade,
sprijin pe sol cu mainile - se intinde genunchiul de sprijin, executand o balansare care trebuie sa
intinda psoasiliacul. Nu se recomanda datorita complexitatii lui si a multitudinii de structuri
solicitate!

Faza III a Programului Williams se continua in perioada cronica

Exercitiul 12. Decubit dorsal cu genunchii flectati, se impinge lomba spre pat, se basculeaza
sacrul in sus (lomba ramane mereu in contact cu patul), se contracta peretele abdominal. Intr-un
studiu de caz (Snook et al., Spine, Dec 1, 1998; 23(23):2601-7 'œThe Reduction of Chronic
Nonspecific Low back Pain through the Control of Early Morning Lumbar Flexion. A
Randomized Controlled Trial'•) s-a observat ca prin educarea flexiei lombare executata
dimineata durerea scade si implicit costurile pentru medicamentatia impotriva durerii lombare
joase nespecifice. Deci educarea flexiei lombare este foarte importanta.

Exercitiul 13. In ortostatism la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta; se aplica sacrul si lomba
aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete si se mentine contactul lombei cu
acesta.

Exercitiul este aproape la fel cu cel precedent, difera pozitia. 14. Decubit dorsal - se executa
bicicleta cu pelvisul mult basculat inainte. Exercitiul poate fi destul de complicat datorita faptului
ca blocheaza respiratia. Se pot folosi totusi variante din decubit lateral cu un plan de sustinere in
partea posterioara in asa fel incat sa imite decubitul dorsal.

Programul williams - HERNIE DE DISC RECUPERARE

varianta 1
Hernia de disc se caracterizeaza prin deplasarea unei portiuni din discul
intervertebral,care poate fi protruzie de disc,cand inelul fibros al discului patrunde posterior in
canalul rahidian,sau hernie de disc adevarata cand pe langa inelul fibros patrunde in canalul
rahidian si nucleul pulpos.
Din cauza dezechilibrului muscular, vertebrele preseaza discul intervertebral iar acesta aluneca
presand nervul.
Se descriu trei stadii de hernie de disc lombara:
-Stadiul 1 - cu iritatrea radacinii (durere pe traiect radicular);
-Stadiul 2 – compresia radacinii (durere si parestezii pe traiect radicular cu modificari ale
reflexelor osteotendinoase);
-Stadiul 3 - paralizia radacinii ( durere, parestezii, pareza/paralizie pe membrul inferior).

Desi in unele cazuri foarte severe este absolut necesara interventia chirurgicala , de cele mai
multe ori pacientul poate sa fie scutit de “bisturiu” daca urmeaza un program de kinetoterapie
(gimnastica medicala) care este recomandat in toate stadiile evolutive ale lombosciaticii de cauza
discala. Important este sa adaugam faptul ca programul de recuperare (de
exemplu programul williams) trebuie sa fie individualizat in functie de stadiul boli si de starea
pacientului ,
Primul simptom este durerea mediana sau laterala,in regiunea lombara,ca mai tarziu sa se
extinda si la nervul schiatic,durere care se poate accentua la effort,mers,sedere lunga,stranut sau
tuse.De obicei,discopatia lombara poate fi controlata daca se urmeaza un program de recuperare
medicala

Ca sa incepem un program de kinetoterapie trebuie inainte sa avem un diagnostic cert de hernie

de disc;,sa verificam in ce stadiu se afla pacientul.;si dupa aceea sa trecem la elaborarea unui
program special de recuperare medicala.
Stadiul de evolutie al bolii poate fi clasificat astfel:
Perioada acuta -stadiul de evolutie al bolii in care durerile lombo sacrate sunt intense , nu se
calmeaza nici in decubit , exista contractura musculara paravertebrala cu sau fara blocada.
Perioada subacuta cand durerile din decubit au disparut , pacientul se poate misca in pat fara
prea mari dureri , poate sta pe scaun un timp limitat si se poate deplasa cu conditia de a nu-si
mobiliza coloana lombo-sacrata
In perioadele mentionate mai sus nu se face nici un fel de miscare si se recomanda numai
fizioterapia si masajul terapeutic.
Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana , aceste mobilizari declansand
durere moderata, suportabila.
In ortostatism si mers , durerile apar dupa un interval mare de timp , pot persista contracturi ale
musculaturii paravertebrale lombare.
Perioada de remisiune completa este perioada dintre episoadele algice in care pacientul este
asimptomatic si predispus astfel la repetarea acelorasi greseli ce duc la recidiva.
In aceste perioade singurul tratament recomandat este KINETOTERAPIA care are ca obictive
urmatoarele:
-educarea bolnavului in sensul acordarii importantei juste durerii sale lombo sacrale
-profilaxia activa a recidivelor;
-reducerea riscurilor de complicatii radiculare ale sindromului dureros lombar.
- relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior.
In acest sens este foarte bine sa subliniam ca programul de kinetoterapie nu inseamna numai un
program de exercitii fizice ,ci cuprinde si sfaturi importante pe care trebuie sa le urmeze
pacientul cu hernie de disc in viata cotidiana.
Va pot recomanda cateva sfaturi:
-Aplecare pentru ridicarea unui obiect se va face cu genunchii indoiti si spatele drept.
-Evitarea rasucirilor bruste
-Condusul masinii sa fie cu scaunul tras cat mai in fata si cu spatarul la 90 grade
-Evitarea extensiilor care accentueaza curbura lombara
- Spalatul pe dinti se face cu spatele drept si cu retroversia bazinului
- Cand se sta pe scaun un timp prelungit se aseaza sub talpi un obiect de o inaltime de 10 cm-15
cm (un scaunel, o bara, o cutie etc)

HERNIA DE DISC LOMBARA – RECUPERARE PRIN PROGRAMUL

WILLIWMS varianta 2

Se caracterizeaza prin ruperea inelului fibros de la marginea discului vertebral,

permitand hernierea materialului nucleului pulpos, care va interesa radacinile nervoase.

Dupa modul de severitate al conflictului disc-radacina nervoasa se descriu trei stadii de

hernie de disc lombara:

- stadiul 1 - cu iritatrea radacinii (durere pe traiect radicular); - stadiul 2 – compresia

radacinii (durere si parestezii pe traiect radicular cu modificari ale reflexelor
osteotendinoase); - stadiul 3 - paralizia radacinii ( duereri, parestezii, pareza/paralizie pe
membrul inferior).

Etiologie
 Debutul HDl este brutal, legat de un factor declansator (efort fizic mare, frig etc) sau
insidios, progresiv.

Orice pacient cu hernie de disc lombara prezinta clinic cinci sindroame:

1.) rahidian = vertebral ( durere , contractura musculara paravertebrala, tulburari de statica

vertebrala – scolioza, cifoza - si tulburari de dinamica vertebrala – limitarea miscarilor de
flexie, extensie , inflexiuni laterale);
2.) radicular = suma semnelor si simptomelor ce exprima suferinta a una
sau mai multor radacini (durere radiculara , tulburari de sensibilitate si neuromotorii);
3.) dural = semne cu expresie clinica rezultate din cresterea presiunii la care este supus
lichidul cefalorahidian;
4.) miofascial = dureri localizate in tesutul moale, identificate la palpare;
5.) neuropsihic = totalitatea modificarilor comportamentale si de reactivitate neuropsihica a
bolnavului.

Principalele traicete radiculare la nivelul membrului inferior sunt:

L 2, L 3 – fata laterala si anterioara a coapsei, pana in treimea ei inferioara;

L4 – fata antero-externa sold, coapsa anterior ( de-a lungul muschiului croitor),
fata interna a genunchiului; este corelata cu reflexul osteotendinos rotulian;
L5 – fesa, fata posterioara a coapsei pana la capul peronelui, loja antero-externa a gambei ,
in jurul maleolei externe , fata dorsala a piciorului pana la haluce si spatiul interdigital I;
S1 – fesa, fata posterioara a coapsei pana in spatiu popliteu, fata posterioara
a gambei pana la nivelul tendonului achilian si calcaiului , ½ externa a plantei , ultimele trei
degete.

Tratamentul fizical-kinetic si recuperarea medicala

Acest gen de tratament este recomandat in toate stadiile evolutive ale lombosciaticii
de cauza discala , dar trebuie individualizat in functie de forma clinica si particularitaiile
bolnavului.

Pentru tratamentul fizical-kinetic este utila o clasificare care sa permita sintetizarea

mijloacelor de tratament in cateva scheme cu valoare orientativa.

Prin perioada acuta intelegem stadiul de evolutie al bolii in care durerile lombo sacrate
(cu sau fara iradiere) sunt intense , nu se calmeaza nici in decubit , exista contractura
musculara paravertebrala cu sau fara blocada.

In perioada sub acuta durerile din decubit au disparut , pacientul se poate misca in pat
fara prea mari dureri , poate sta pe scaun un timp limitat si se poate deplasa cu conditia de a
nu-si mobiliza coloana lombo-sacrata si a nu-si provoca astfel exacerbarea durerilor.

Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana , aceste mobilizari

declansand durere moderata, suportabila.
In ortostatism si mers , durerile apar dupa un interval mare de timp , pot persista contracturi ale
musculaturii paravertebrale lombare.

Perioada de remisiune completa este perioada dintre episoadele algice in care pacientul este
asimptomatic si predispus astfel la repetarea acelorasi greseli ce duc la recidiva.

Factorul esential care poate asigura o reusita terapeutica pe termen mediu si lung,
reducerea reala a riscului de recidiva , consta in adaptarea riguroasa a unui program de fizio-
kinetoterapie la elementele etiopatogenice genereatoare de suferinta.

Vazut din acest unghi , tratametul are ca obiective:

-educarea bolnavului in sensul acordarii importantei juste durerii sale lombo sacro-fesiere;
-profilaxia activa a recidivelor;
-reducerea riscurilor de complicatii radiculare a sindromului dureros lombar.
Pe langa obiectivele principale , apar si cele suplimentare datorita coafectarii radiculare si
aparitia suferintei neurologice :
tulburari de sensibilate, deficite motorii , tulburari trofice etc.

Obiectivele
pe care trebuie sa si le propuna orice program de kinetoterapie sunt:

- relaxarea musculaturii contracturate si asuplizarea trunchiului inferior.

Pentru relaxarea musculaturii lombare cu reducerea concomitenta a lombo-sacralgiei ,
Sbenghe recomanda aplicarea exercitiului hold-relax, modificat , cu rezistenta moderata
spre minima.

- contractia unui grup muscular este urmata de relaxarea muschilor activati si ciclul se
repeta.

Abordarea grupelor musculare se face de la distanta spre zona afectata.

Se utilizeaza pozitiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre in scopul influentarii
musculaturii trunchiului.
Diagonalele membrelor superioare vor influenta musculatura abdominala superioara si cea
exetensoara superioara a trunchiului.
Diagonalele membrelor inferioare vor influenta musculatura abdominala inferioara si pe cea
a trunchiului.

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exercitii de remobilizare a coloanei vertebrale

lombare , basculari ale bazinului , intinderea musculaturii paravertebrale si muschiului
psoas-iliac , cel mai frecvent se utilizeaza programul Williams.

Acest program cuprinde urmatoarele exercitii repartizate in doua faze:

A. In prima faza:
-decubit dorsal , flexia-extensia genunchiilor;
-decubit dorsal , se trage cu mainile un genunchi la piept pana se atinge genuchiul cu
fruntea, apoi celalat genunchi;
-acelasi exercitiu , dar se executa simultan cu ambii genunchi;
-decubit dorsal , cu mainile sub cap , se trage un genunchi cat mai mult spre piept , apoi
celalalt , finalizand cu ambii genunchi concomitent;
-decubit dorsal cu bratele ridicate la verticala , pe langa cap , genunchii flectati la 90 de
grade , talpile pe pat.

Din aceasta pozitie se impinge zona lombara spre pat , se contracta abdominalii si se
basculeaza sacrul inainte.

Exercitiile se executa in serii de repetari al caror numar se stabileste in functie de pacient.

B. In faza doua a programului Williams:

-decubit dorsal cu genunchii flectati , talpiile pe pat , se apleaca ambii genunchi lipiti
spre dreapta si spre stanga pana ating suprafata patului;

-decubit dorsal , se ridica alternativ calcaiul si se aseaza pe genunchiul opus si din

aceasta pozitie se abduce coapsa pana atinge suprafata patului;

-decubit dorsal , se ridica alternativ fiecare membru inferior al genunchiului extins;

-din ortostatism , genoflexiuni cu mainile sprijinite pe spatarul unui scaun, spatele se

mentine perfect drept , calcaiele lipite pe sol;

-pozitia de „cavaler servant” , corpul aplecat spre inainte si sprijin cu mainile pe sol;
se intinde genunchiul de sprijin executand si o balansare care intinde muschiul psoas-iliac.

La acest program se pot asocia o serie de exercitii la spalier din pozitia atarnat , in
functie de posibilitatile fizice ale bolnavului.

-cu spatele la spalier , mainile deasupra capului , priza cu ambele maini pe aceasi
bara se executa:

1. ridicari ale genunchiilor la piept;

2. rotarea trunchiului stanga/dreapta cu genunchii flectati;

3. bascularea stanga/dreapta a membrelor inferioare intinse;

4. semisuspendare (soldurile si genunchii flectati la 90 de grade , sprijin si pe

picioare) , se fac basculari inainte , inapoi si in lateral ale bazinului.
-cu fata la spalier , mainile facand priza pe aceasi bara se executa:

1. redresarea bazinului;

2. pendularea bazinului.

In perioada cronica se continua kinetoterapia prin consolidarea asuplizarii coloanei verterbrale

lombare , dar cu accent pe tonifierea musculaturii trunchiului.

Scopul tonifierii musculaturii abdominale si a celei extensoare lombare este, ca si in

pozitia de ortostatism , trunchiul inferior sa realizeze o pozitie neutra a pelvisului si sa
creeze o presiune abdominala care sa fie capabila sa preia o parte din presiunea la care sunt
supuse discurile intervertebrale.

Program terapeutic:

1. – din decubit dorsal cu genunchii flectati la 90 de grade , talpile pe pat.

Se incearca impingerea cu forta a genunchiilor in sus in timp ce kinetoterapeutul se opune

miscarii , tot timpul partea lombara ramanand in contact cu patul;

2. – aceasi pozitie de plecare , pacientul ridica capul umerii si trunchiul , bratele intinse
anterior , pana cand palmele ajung deasupra genunchilor.Se revine si se repeta.

3. – din pozitie de cvadripedie pentru corectarea lordozei lombare , se 'suge' puternic

abdomnenul si se mentine. Se relaxeaza si se repeta.

4.–decubit dorsal , genunchii flectati la 90 de grade , lipiti unul de altul , pacientul incearca
sa ii duca lateral spre panul patului.

5. – aceeasi pozitie de plecare , bolnavul isi trage cu forta genunchii la piept, iar terapeutul
se opune;

6. – decubit dorsal cu membrele inferioare intinse. Terapeutul incearca sa ridice ambele

membre , dar pacientul se opune;

7. – din decubit lateral cu coapsele usor flectate.Terapeutul impinge cu o mana pelvisul

pacientului inainte si cu a doua mana trage inapoi de umarul acestuia.Bolnavul se opune
acestor forte.

8. –executarea “podului” din decubit dorsal cu genunchii usor flectati , sprijin pe umeri-spate
si picioare, se ridica bazinul si zona lombara. Terapeutul se opune apasand pe crestele iliace;

9. –din pozitia “pod”, bolnavul incerca o rotare a bazinului la care terapeutul opune
rezistenta spre sfarsitul cursei miscarii.Se alterneaza stanga/dreapta.
10. –din ortostatism langa o masa , pacientul se sprijina usor de ea si face o usoara flexie din
solduri metinand coloana lombara delordozata; kinetoterapeutul se opune miscarii , avand o
mana pe scapula si cealalta anterior , pe cresta iliaca opusa . Bolnavul se opune acestor
forte.

In perioada de remisiune completa , bolnavul poate recurge la un tratament balneo-

climateric.

Aceste programe nu sunt standard si este recomandata varierea exercitiilor in functie de pacient !

Recomandarile sunt in functie de localizarea afectiunii si de profesia pe care o are

pacientul. Astfel , pacientii care isi desfasoara activitatea in special in pozitie ortostatica sun
beneficiarii unui program de kinetoterapie orientat spre intretinerea si dezvoltarea
sistemului muscular de sutinere pe verticala a coloanei vertebrale.

Pentru pacientii a caror activitate profesionala solicita flexia trunchiului si miscari

complexe ale membrelor superioare , programul de kinetoterapie profilactica trebuie
orientat spre consolidarea functiei de baza a sistemului vertebro-ischio-gambierilor, care
asigura retroversia trunchiului la nivelul articulatiei coxo-femurale.

Exercitii pentru discopatia lombara ( se fac pe saltea sau la spalier.)

Programul Williams tonifica musculatura abdominala, care, intarindu-se, strange, aducand

spatele in pozitie cat de cat normala fiziologic', explica Aurelia Popa.

Coloana vertebrala nu este dreapta, ci prezinta o serie de curburi in regiunea cervicala,

toracala si lombara. In zona cervicala, exista o curbura cu concavitate posterioara care se
numeste lordoza, in timp ce la nivelul coloanei toracice exista o curbura cu concavitate
anterioara, denumita cifoza. Curbura in zona lombara are concavitatea posterior si se
numeste lordoza lombara.

In regiunea pelviana, adica la nivelul bazinului, exista o curbura cu concavitatea orientata

anterior si este formata de sacru si oasele cocigiene. Curburile coloanei vertebrale sunt
conditionate mecanic de inclinatia bazinului.

EXERCITII LA SALTEA
Daca nu ai saltea, poti improviza una din doua paturi. Kinetoterapeutul te sfatuieste sa nu
faci exercitii niciodata in pat, indiferent de cat de tare este. Aurelia Popa precizeaza ca
primele exercitii sunt de incalzire a musculaturii. Exercitiile sunt eficiente daca se fac de
doua-trei ori pe saptamana, timp de 15-20 de minute pe zi. Fiecare exercitiu se face in seturi
de cate zece exercitii-pauza-inca zece.

1. Intins pe spate pe saltea, se trage varful piciorului si se intinde. Se efectueaza zece

exercitii, se face o mica pauza, si inca zece.
2. Aceasi pozitie, picioarele indoite, cu talpa pe saltea, se ruleaza piciorul pe calcai si pe
varf.

3. Din aceeasi pozitie, cu picioarele indoite, se apropie si se departeaza genunchii.

4. Din aceeasi pozitie, se face bicicleta cu un picior. Zece exercitii pe un picior si inca zece pe
celalalt picior.

5. Cu picioarele indoite, cu talpa pe saltea, intinde un picior. Piciorul intins se ridica. In

momentul in care piciorul este ridicat tragi varful si il intinzi cand piciorul este coborat.

6. Cu genunchii indoiti cu talpa pe saltea, efectueaza balansari de bazin. Spatele ramane lipit
de saltea si ridici doar putin fesierii.

7. Cu picioarele indoite, cu talpa pe saltea, trage cate un genunchi la piept.

8. Avand picioarele indoite cu talpa pe saltea, tine mainile pe coapsa (partea anterioara a
picioarelor). Mainile aluneca in sus pana la genunchi si revin. Acest exercitiu este
contraindicat pentru spondiloza cervicala, deoarece accentueaza curbura cervicala.

9. Pe spate, genunchii indoiti cu talpa pe saltea. Trage cate un genunchi la piept concomitent
cu ridicarea capului stanga - dreapta.

10. In aceeasi pozitie, trage amandoi genunchii la piept. Este un exercitiu dificil, care s-ar
putea sa nu fie efectuat de pacientii cu o discopatie acuta. Daca se poate face, se efectueaza
maxim zece exercitii.

Kinetoterapeutul Aurelia Popa subliniaza ca este important sa se revina cu talpa pe saltea,

avand genunchii indoiti, si nu intinsi. Daca se revine cu ei intinsi, curbura lombara se
accentueaza, avand loc un efect invers fata de cel dorit.

11. In aceeasi pozitie, se trag amandoi genunchii concomitent cu ridicarea capului.

Pentru urmatoarele exercitii se schimba pozitia.

1. Culcat pe o parte, pe saltea, mana de aceeasi parte este sub cap, indoaie usor genunchii.
Cu cealalata mana ramasa libera, trage genunchiul la piept si intinde-l.

2. Aceeasi pozitie, genunchiul de jos usor flectat, celalalt intins, ridica piciorul in lateral. Se
ridica piciorul la aproximativ 45 de grade. Nu trebuie sa se ridice piciorul combinat cu o
rotatie externa.

3. Culcat lateral, cu piciorul de jos usor indoit, flexeaza piciorul (adu piciorul intins spre
fata).
Exercitii in patru labe. Numarul exercitiilor: zece-pauza-zece

1. Se trage alternativ cate un genunchi la piept. Se alterneaza stangul cu dreptul.

2. Aceeasi pozitie, se duce fundul pe calcaie si se revine. Se relaxeaza.

'Acest exercitiu este foarte relaxant. Majoritatea celor care il descopera stau in pozitia asta'
spune Aurelia Popa.

Important de stiut pentru persoanele cu discopatie lombara

Pacientii trebuie sa invete sa se ridice, cu genunchii indoiti si spatele drept.

Se evita rasucirile.
Daca lucrezi la birou, pune-ti sub picioare o cutiuta de o inaltime de 10, 15 cm.
Cand conduci, trage-ti scaunul cat mai in fata.
Evita extensiile, deoarece accentueaza curbura lombara

PARAPLEGIA

OBIECTIVELE RECUPERARII BOLNAVILOR PARAPLEGICI

Paraplegia reprezinta examenul cel mai complet pe care il sustine un kinetoterapeut in fata unui
pacient , caci trebuie sa dea dovada de un inalt profesionalism si de imensa rabdare si
bunavointa.
Scopul recuperarii lui este ,,de a ajuta acientul sa se ajute singur”, ceea ce inseamna:
- a-l face sa-si utilizeze partea buna a corpului pentru a compensa partea paralizata;
- a-l face sa-si accepte handicapul, considerandu-se ca are multe resurse de a fi util lui si celor
din jur si ca viata poate sa-i ofere destule satisfactii.

Ca obiective, recuperarea paraplegicului ridica trei principale:

REEDUCAREA VEZICII SI INTESTINULUI

Asistarea tulburarilor sfincteriene este un obiectiv de prima importanta, neglijarea lui aducand
complicatii serioase, putand pune in pericol chiar viata pacientului.
Afectarea mictiunii in diverse grade este aproape regula la paraplegici.
In perioada socului spinal sondajul este obligatoriu.
Daca leziunea completa a interesat zona sacrata medulara, atat detrusorul cat si sfincterele sunt
flasce.
In aceste cazuri evacuarea urinei se obtine prn posturare (in sezand), cu presiune pe abdomenul
inferior, prin contractii ale peretelui abdominal.

2. REEDUCAREA MOTORIE

Controlul motor al paraplegicilor

Controlul motor al paraplegicilor va fi realizat e baza unei scheme de program care priveste cele
patru componente (mobilitate – stabilitate – mobilitate controlata – abilitate), la care urmarim
pozitia si miscarea, tehnici de contractie si elemente facilitatorii.
a. Mobilitatea (nitierea miscarii)

•Pozitie si miscare

- sunt utilizate diagonalele Kabat, in functie de musculatura slaba ce trebuie promovata; se

prefera schemele bilaterale si miscarea cu rezistenta a trunchiului.
In functie de situatie, se aleg posturi care elimina gravitatia sau, din contra, sunt
antigravitationale, in asa fel incat sa se poata aplica rezistenta manuala in timpul exercitiului.
- Musculatura slaba cu caracter in principal tonic, nu va fi tinuta in pozitie alungita un timp
prelungit si nici nu i se va aplica o rezistenta maximala.
- Musculatura slaba cu caracter principal fazic raspunde favorabil la repetatele intinderi rapide
din pozitie alungita.

•Tehnici de contractie

Se selecteaza tehnicile care promoveaza initierea miscarii.

Cele mai valoroase sunt: ,, miscarea activa de relaxare – opunere” si ,,contractiile repetate” cu
repetate intinderi la nivelul zonei de alungire a muschiului.
Musculatura tonica si cea fazica pot raspunde diferit la aceste tehnici.
Astfel, fesierul mijlociu raspunde mai bine la ,,MARO”, caci in aceasta tehnica contractia
musculara este initiata sa nivelul zonei de scurtare.
In cazul in care nu se obtine un raspuns, se vor efectua repetate intinderi in zona alungita.
Pentru muschii fazici, tehnica ,,contractiilor repetate” in zona alungita, ca si in intinderile
repetate, faciliteaza activitatea musculara.

•Elemente facilitorii

De mare importanta este utilizarea impulsurilor senzitive periferice pentru promovarea miscarii.
Trebuie realizate pe zonele cu sensibilitate conservata.
Ca mijloace: vibratia, calupul de gheata, tapotajul, atingerea blanda se asociaza intinderilor
rapide ca si exercitiu cu rezistenta.
b. Stabilitatea

•Pozitie si miscare

La paraplegici stabilitatea – mentinerea tonusului muschilor extensori postulari – este o problema

dificila.
Pentru mentinrea tonusului trebuie schimbata postura spre pozitia antigravitationala, gravitatia
devenind o forta rezistiva.
Odata castigata aceasta etapa, se trece la exercitii de cocontractie.
Se modifica postura in asa fel incat segmentele sa suporte greutatea corpului, care va reprezenta
forta rezistiva, aceasta postura plasand muschii tonici in stare de intindere prelungita.
Astfel de posturi care realizeaza cocontractii sunt: patrupedia, podul, ortostatismul cu
sprijin pe maini, ortostatismul complet.
In aceste cazuri, atat incarcarea prin greutatea corporala, cat si intinderea muschilor determina
cocontractia.

•Tehnici de contractie

Pentru facilitarea mentinerii tonusului, cea mai buna tehnica este ,,contractia izometrica in zona
scurtata”, pentru cocontractie, tehnicile cele mai indicate fiind ,,izometria alternanta” si
,,stabilizarea ritmica”.

•Elemente facilitatorii

Pentru cresterea contractiei izometrice, aceste elemente sunt urmatoarele: elescoparea, periajul,
vibratiile si mentinerea contractului manual.

c. Mobilitatea controlata

•Pozitie si miscare

Ca si pentru stabilitate, se utilizeaza aceleasi posturi cu incarcare corporala.

Deplasarea greutatii la inceput se face pe un arc foarte redus, care va creste treptat pe masura ce
se va castiga controlul.
Aceste deplasar segmentare sau corporale, sunt alese dintre acelea care sunt utilizate in timpul
ambulatiei: un membru este ridicat de la suprafata de sprijin si este miscat in toate directiile,
avand grja ca centrul de greutate al corpului sa ramana mereu inauntrul suprafetei de sprijin, sau
balansul bazinului in diferite directii.
In etapa urmatoare se aplica rezistente contrand aceste miscari.

•Tehnici de contractie
Pentru cresterea fortei de deplasare a greutatii corpului sa segmentelor, se utilizeaza ,,inversarea
lenta”, ca si ,,inversarea lenta cu oprire”.
In timpul ambulatiei se solicita contractia excentrica, pentru a carei promovare se utilizeaza
,,inversarea agonistica”.
Pe masura ce se castiga primii pasi in mobilitatea controlata, se trece la alte tehnici, cum ar fi:
,,izometria alternanta” si ,,stabilizarea ritmica”, iar in final ,,inversarea lenta” si ,,inversarea lenta
cu oprire”.

•Elemente facilitatorii

Contactul manual va fi direct pe partea corpului implicata in mobilitatea controlata.

Se adauga: vibratia, telescoparea, intinderea rapida, calupul de gheata, aplicate fie pe membrul in
miscare, fie pe cel in sprijin.

d. Abilitatea

•Pozitie si miscare

Ambulatia in sine este exercitiu de baza. Se urmareste realizarea frecventialitatii miscarii de

mers.
Etapa urmatoare este mersul in toate directiile: inainte, inapoi, in lateral, in diagonala, cu
incrucisarea picioarelor, urcand sa coborand scari.

•Tehnici de contractie

,,Progresia – rezistenta” este tehnica de baza a promovarii abulatiei.

In momentul unei scheme unilateralese aplica tehnica ,,secventialitatii normale”, pentru a
asigura o corecta succesiune a schemei de miscare de la segmentele distale spre cele proximale.
Pentru antrenarea controlului excentric al muschilorse continua cu tehnica ,,inversarea
agonistica”.

•Elemente facilitatorii

Influxurile senzitive sunt retrase treptat, caci controlul a fost obtinut.

3. REEDUCAREA SENSIBILITATII

Evaluarea sensibilitatii este relativ dificila, caci comporta o totala participare din partea
bolnavului, un inal grad de subiectivism, dar si un efort de concentrare care-l oboseste repede.
Este de preferat sa estam sensibilitatea in 2-3 sedinte de scurta durata.
Trebuie create conditii ambientale favorabile care sa nu perturbeze examinarea.
Evaluarea si recuperarea deficitului somatosenzitiv este strans legata de evaluarea si recuperarea
motorie, facand parte din ea si cade in sarcina kinetoterapeutului care va organiza, efectua si
urmari programul reeducarii deficitului senzitiv.

PROCESUL DE RECUPERARE A BOLNAVULUI PARAPLEGIC LA PAT

Desi imobilizat la pat, pacientul a depasit deja ,,socul spinal” si isi incepe recuperarea in spital
pentru aceasta etapa.
In aceasta perioada, amilia trebuie bine instruita pentru a i se asigura bolnavului o cat mai buna
reeducare functionala.
Reeducarea la pat se practica in primele doua stadii si implica:

a.Pozitionarea urmareste doua principale obiective:

-Evitarea escarelor datorate presiunilor prelungite pe aceleasi zone (fese, sacru, spate, calcai).
Se vor schimba alternativ pozitiile corpului, se evita cutele cearceafului, se va masa si talca
pielea.
-Evitarea retracturilor cu instalarea pozitiilor vicioase.
Debutata ca o paralizie flasca, treptat paralizia devine spastica (interesarea neuronului motor
central), flexorii si adductorii fiind primii afectati de spasticitate.
Posturarea va fi deci: coapsele, gambele in extensie, piciorul la 900 fata de gamba, coapsele in
usoara abductie cu perna intre ele.

b. Mobilizarile pasive

In toate articulatiile si pe toata amplitudinea de miscare, se executa pe segmentele paralizate

pentru mentinerea unei bune circulatii sangvine, pentru prevenirea anchilozelor articulare, a
retracturilor musculo-tendinoase, pentru revenirea pozitiilor vicioase. Miscarile pasive se executa
lent, amplu, cu blandete, progresiv, articulatie dupa articulatie, inepand cu cele distale.
Fiecare membru se lucreaza timp de 15 minute – 1 ora, de doua ori pe zi in primele sase
saptamani, apoi odata pe zi.
c. Mobilizarile active

Pentru cresterea fortei musculare la membrele superioare si trunchi, se incep, desigur, dupa
iesirea din stadiul I al socului spinal si sunt absolut necesare pentru a compensa jumatatea
inferioara paralizata.
Se executa exercitii active ample, ale membrelor superioare libere, cu baston, cu
minge medicinala, etc.
Tonifierea musculaturii se realizeaza pin exercitii izometrice si cu rezistenta, utilizand gantere,
extensoare, elastice, etc.
O atentie deosebita se acorda marelui dorsal, muschiul care face legatura intre membrul
inferior si bazin, adductor si extensor al bratului, care intra in actiune la sprijinul in carje sau bare
paralele, ridicator al semibazinului homolateral, antreneaza si membrul inferior respectiv,
permitand mersul in 4 timpi.
Antrenarea lui se face din decubit lateral, pacientul inercand sa ridice bazinul contra opunerii
realizate de kinetoterapeut.
Alti muschi importanti de a fi tonificati sunt: pectoralul, marele rotund, marele dintat, tricepsul
brahial, toti intrand in actiune in moementul transferului din pat, in scaunul cu rotile si invers.
Se utilizeaza tehnica de facilitate, ,,secventialitatea pentru intarire”, dar pot fi utilizate si altele:
contrcatiile repetate, inversarea lenta cu oprire, inversarea agonistica.
Tonfierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior, care prin metodologia sa,
urmareste promovarea influxului nervos, de la musculatura puternica a trunchiului superior, spre
muscultura slaba a celui inferior , utilizand cunoscutele tehnici de ,,despicare” (,,chop”) sau de
,,ridicare” (,,lifting”), care se vor executa din decubit, din semisezand si sezand.
Efectele se materializeaza in tonifierea musculaturii abdominale ca si a extensorilor trunchiului
inferior.

d.Gimnastica respiratorie

Reprezinta, de fapt, educarea repsiratiei abdomino-diafragmatice si facilitarea evacuarii

secretiilor bronsice prin posturile de drenaj atunci cand este cazul.
Pentru reeducarea miscarilor respiratorii, intre exercitii se executa miscari de respiratie sub
rezistenta.
In inspiratie, rezistenta este opusa de kinetoterapeut, prin aplicarea mainilor pe fata anterioara
sau laterala a toracelui.
Mainile se opun maririi volumului cutiei toracice.
In expiratie, kinetoterapeutul schimba pozitia mainilor in asa fel incat, pe de o parte, sa opuna
rezistenta rebordurilor costale, iar pe de alta parte, cu primele trei degete ale mainii stangi sa
opuna rezistenta muschiului diafragm, sub apendicele xifoid.
Respiratia cu rezistenta se foloseste pentru diminuarea activa a oboselii intre exercitii.
Dupa Steyskal Lubor, respiratia este un factor de facilitate.
In respiratia profunda se produce o relaxare a spasticitatii.
Acestui moment kinetoterapeutic trebuie sa-i acorde atentie.

e. Autoposturarile in pat

Respectiv antrenarea pacientului de a-si schimba singur, fara ajutor, pozitia in pat. Bolnavul isi
va mobiliza initial membrele inferioare cu mainile pe directia in care urmeaza sa-si rasuceasca
apoi corpul.
Se va trece din decubit dorsal in lateral, apoi in ventral.
Dupa primele 2-3 saptamani de paralizie flasca, treptat se instaleaza spasticitatea.
Spasticitatea este salutara, caci fixand postura membrelor inferioare in extensie permite
stablitatea genunchilor in ortostatism, ajuta expulsia urinara, mentine densitatea osoasaprin forta
musculara aplicata pe os.
Trebuie luate masuri pentru a milita intensitatea spasticitatii cum ar fi:
-Evitarea excitarii tegumentelor (prezenta escarelor, procese algice ale tesuturilor moi, mainile
reci si aspre ale persoanei care-l ingrijeste, frigul, etc).
-Evitarea starilor de enervare, stresurile, etc.
-Evitarea (tratarea) infectiei vezicale.
-Promovarea cu grija a posturilor reflex-inhibitorii ale spasticitatii (poztiile Bobath).
Amintim doua posturi dintre cele mai importante:
-abductia cu rotatiei externa si usoara extensie a coapsei, extensia genunchiului, dorsiflexia
piciorului si extensia degetelor.
-rotatia in sens invers a umerilor si pelvisului.
-Incalzirea usoara a tegumentelor jumatatii inferioare a corpului.
Diminuand in acest fel spasticitatea, se vor putea efectua cu usurinta exercitii kinetice si in plus,
se vor evita posturile spastice disfunctionale.

PROCESUL DE RECUPERARE A PACIENTILOR PARAPLEGICI IN SEZAND

Aceasta eapa se deruleaza in spital sau la domiciliu.

Ridicarea in sezut este conditionata de gravitatea leziunilor vertebrale determinate de
traumatism.
Fracturile instabile sau persistenta durerilor spatelui, pot intarzia ridicarea in sezut.
Cel mai tarziu, dupa 8-12 saptamani dupa traumatism, se incepe vertializarea.

PRIMA ETAPA va fi pozitia ,,sezand alungit” (membrele inferioare intinse, genunchii in

extensie).
Este pozitie cu suprafata mai mare de sprijin, cu stabilitate si echilibru mai bun.
Pentru inceput, sprijinul se va face si posterior pe membrele superioare, trunchiul avand o pozitie
usor oblica spre spate sau fiind sprijinit de perne saz suporti.
Pozitia ,,sezand alungit”, cu palmele in sprijin lateral la nivelul marelui trohanter, este mai
dificila, cerand un echilibru mai bun.
Aplecarea capului mult inainte, aduce centrl de greutate mai inauntrul poligonului de sustinere,
deci mareste echilibrul.
Treptat, trunchiul va fi adus la verticala fara vreun sprijin suplimentar, doar pe bazin.
Din aceasta pozitie, bolnavul va fi ajutat sa execute un program kinetic format in principal din:

a.Mobilizari pasive ale segmentelor membrelor inferioare paralizate, cu aceleasi motivatii ca si in

perioada reeducarii la pat (din decubit).
Deoarece se afla la cateva saptamani de la lezarea maduvii, si spasticitatea s-a instalat, se
foloseste tehnica mobilizarilor pasive, pentru a declansa reflexul de intindere ,,stretch-reflex”,
care duce la ameliorarea spasticitatii musculare.
Intinderea muschiului se face lent, se mentine timp mai indelungat, 14-20 secunde si se repeta de
cateva ori intr-o sedinta.
Relaxarea spasticitatii care urmeaza, poate sa dureze de la 30 de minute, la cateva ore, interval de
care se profita entru alte tipuri de exercitii.
Spasticitatea ischiogambierilor este un obiectiv important: se ridica membrul inferior cu gamba
pe umarul asistentului, care face priza deasupra genunchiului, pe fata anterioara a coapsei; sa
trnchiul este ajutat sa se flecteze mult spre coapsa, mainile prind gleznele, genunchii ramanand
perfect intinsi.
Eventuala spasticitate a cvadricepsului, in general se menajeaza, caci a ajuta la transferul din pat
pe scaunul rulant.

b. Mobilizarile active, cu si fara ajutorul kineterapeutului, reprezinta un grupaj de exercitii cu

obiective diferite.
1. Cresterea fortei musculare la nivelul membrelor superioare, a adductorilor si abductorilor
umerilor (marele dorsal, marele rotund, marele pectoral si marele dintat), ca si a tricepsului
brahial – muschi absolut necesari sprijinului pe maini pentru ridicarea sezutului de pe pat in
vederea transferului.
Tonifierea se face cu extensoare, haltere, exercitii izometrice, etc.
Contractiile izometrice constau in contractii repetate ale muschiului respectiv, avand o durata
aproximativ 3s, urmata de o perioada de repaus de aceiasi durata, segmentul ramanand
imobilizat.
Ele se repeta periodic, 5-10 minute la fiecare ora.
Exercitiul de ridicare a sezutului se face din pozitia ,,sezand alungit”, mainile sprijinindu-se pe
palme lateral de marele trohanter, sau kinetoterapeutul ajuta impingand in sus cele doua fesi: se
executa izometria, solicitand pacientului sa-si mentina aceasta pozitie ridicata, cateva secunde.
O varianta a exercitiului: mainile se sprijina pe doua carti, ceea ce obliga la o forta de ridicare
mai mare si ofera posibilitati de manevrare a trunchiului inferior mai mari.
Din pozitia de ridicare a bazinului in sprijin pe maini, se executa miscari de lateralitate, rotatie,
antero-posterioare.
Se exerseaza acelasi exercitiu din pozitia ,,sezand scurtat” cu picioarele atarnate la marginea
patului.

2. Pentru transfer o mana se sprijina pe pat, cealalta pe bara scaunului cu rotile si se execut
ridicarea bazinului si translarea corpului in scaun.
Aceasta performanta este insa pregatita de o serie de alte exercitii, care au drept scop mentinerea
trnchiului la verticalitate in postura ,,sezand alungit”.

3. Mentinerea pozitiei corecte a trunchiului pe bazin din sezand alungit cere un anumit
antrenament.
Se exerseaza stabilitatea trunchiului, mentinand sprijinul mainilor in spatele corpului, pe lateral.
Pozitionarea posterioara a bratelor mareste baza de sustinere, fiind mai usor de mentinut.
Mainile in lateral scad baza de sustinere, fiind pozitia cea mai dificila.
Pentru a o usura, se apleaca mult capul si in acest fel centrul de greutate cade in interiorul bazei
de sustinere.
Din ,,sezand alungit” se executa balansuri antero-posterioare ale trunchiului, rotatii, lateralitati la
care kinetoterapeutul opune rezistenta.
De asemenea, din aceasta pozitie sunt indicate si exercitiile cu mingea medicinala si bastonul.

4. Deplasarea bazinului si membrelor inferioare din pozitia ,,sezand alungit” este o etapa
importanta.
Se urmareste deplasara greutatii corpului prin exercitii dinamico – statice.
Se lasa corpul in sprijin pe o mana, se ridica bazinul opus, se roteste trunchiul si se incearca o
tarare inainte sau inapoi a hemibazinului ridicat si a membrului inferior corespondent.
Se face apoi balans cu spijin pe cealalta mana.
Ca tehnica de facilitare se recomanda,,stabilizarea ritmica”.
Mai tarziu se incearca deplasarea inainte – inapoi prin impingerea bazinului si membrelor
inferioare cu sprijin pe maini.
Astfel pacientul invata sa-si miste membrele inferioare prin miscarile bazinului.

5. Adaptarea pacientului la scaunul cu rotile este o etapa intermediara, dar pentru multi
paraplegici poate fi una finala, deplasarea cu scaunul rulant ramanand definitiva.
Dupa ce pacientul a invatat sa treaca dn pat in carucior si invers, antrenamentul se complica pri
invatarea trecerii din carucior pe un scaun obisnuit, pe scaunul WC-ului, sau chiar pe podea, etc.
Concomitent se urmareste dobandirea unei independente cat mai mari a pacientului prin
antrenarea unor abilitati cerute de viata obisnuita, de executarea unor activitati utile.

6. Imbunatatirea controlului balansului trunchiului se realizeaza din ,,patrupedie” –pozitie care

necesita o stabilizare a bazinului pe solduri.
Se ridica alternativ cate un membru superior, transferand propria greutate pe cealalta jumatate a
corpului, apoi se va ridica membrul superior opus.
Kinetoterapeutul sustine bazinul ajutand balansul, iar apoi contrand usor acest balans. Se trece
apoi la exercitiul de ,,tarare”: pacientul se lasa pe o parte, flectand cotul, in timp ce membrul
superior opus paseste inainte, tragand hemicorpul si hemibazinul respectiv si antrenand astfel
membrul inferior.
,,Patrupedia” si ,,tararea” bine antrenate, pot deveni un mijloc de locomotie pentru paraplegic.

7. Intensificarea exercitiilor de crestere a activitatii voluntare a musculaturii membrelor

inferioare.

A DOUA ETAPA este pozitia ,,sezand scurtat”, adica pozitia de stand pe scaun.
Este o pozitie care va fi antrenata cu toata atentia, caci ea va fi pozitia din scaunul cu rotile cu
care se va deplasa pacientul.
Din aceasta postura, mai putin stabila decat precedenta, cerand deci un mai bun echilibru , se vor
relua toate tipurile de exercitii.
Este recomandabil ca piciorele bolnavului sa se sprijine pe podea.
Odata obtinut un bun echilibru din pozitia ,,sezand scurtat” se incep exercitiile de transfer din pat
pe scaun si invers, din pat sau scaun, in scaunul cu rotile si invers, din scaunul cu rotile pe WC si
invers, etc.
Instalat in scaunul cu rotile, paraplegicul va relua exercitiile descrise la pozitiile sezande, pe care
le va completa cu invatarea conducerii scaunului, precum si tot felul de activitati casnice: sa
gateasca, sa spele vase, sa lucreze la masa, sa faca ordine in casa, etc. Aceste activitati trebuie
considerate ca terapie ocupationala, nu numai ca activitati utile, necesare pentru viata din casa si
independenta bolnavului.
Independenta paraplegicului in scaunul rulant, poate merge mai departe spre activitati recreative
si sportive in afara casei, participarea la bine-cunoscutele meciuri de baschet purtate intre echipe
de paraplegici in carucioare, condusul masinii, tenis de masa, tir cu arcul, cusa cu obstacole
pentru carucioare ortopedice, etc.

PROCESUL DE RECUPERARE A PACIENTILOR PARAPLEGICI IN MERS SI

ORTOSTATISM

Asa-zisul ,,criteriu Guttman” prevede ca in momentul in care paraplegicul isi mentine

echilibrul stand in sezut, cu ochii inchisi si cu bratele intinse inainte, se poate incepe programul
de ortostatism si mers. In unele cazuri, ridicarea in picioare a paraplegicului necesita aplicarea
orteze de la treimea superioara a coapsei pana la picior. Orteza trebuie sa asigure rigiditatea
membrelor inferioare, dar la nivelul genunchilor sa aiba o balama, care sa permita flectarea
acestora cand pacientul sta pe scaun. Daca musculatura abdominala si sacrolombara este
deficitara, se adauga un corset de sustinere. Cu sau fara ortezarea membrelor inferioare, pacientul
va utiliza carjele pentru mers. Desi multi paraplegici isi vot organiza viata si profesiunea ca
dependenti de scaunul cu rotile, totusi se indica sa se depuna toate eforturile in exersarea
ambulantei, chiar daca aceasta practic nu va insemna pe viitor modalitatea de deplasare a
bolnavului. Exercitiile de ambulatie sunt necesare pentru ca:

Reduc spasticitatea si previn contracturile.

Pun in functiune toata musculatura voluntara capabila sa raspunda.

Previn osteoporoza si pierderea calcica, cu fragilizarea oaselor.

Previn formarea calculozei urinare.

Pevin osificarea reflexa a tesuturilor moi.

 Sunt benefice pentru drenajul urinar.

Permit accesul paraplegicului in unel locuri in care scaunul cu rotile nu poate patrunde.

Ambulatia necesita un efort enorm, apreciat ca fiind la fel de mare ca acela pe care il
reclama alergarea fata de mersul obisnuit la un individ sanatos.

Intensitatea cheltuielilor energetice este mai mare la pacientii spastici. Sunt mai usor
antrenate la ambulatie, cazurile cu paralizii flasce, decat cele cu paralizii spastice. In afara de
spasticitate, pierderea sensibilitatii este un alt factor care solicita un efort crescut pentr muschi de
a mensine echilibrul. Obezitatea este, de asemenea, o cauza de crestere a consumului energetic in
ambulatie.

Antrenarea marelui dorsal si a centurii scapulare se face si intre barele paralele cu o

instalatie de scripeti. Pacientul se ajuta de brate si trage de pelvis inainte; treptat se creste
greutatea de pe scripete. Se exerseaza echilibrul si in afara barelor paralele, la zid, sprijinit de
carje, deplasand cate o carje in lateral, apoi inainte. Cu spatele la perete, cu sprijin pe carje,isi va
ridica picioarele de pe sol. Va invata treptat sa se ridice de pe scaun si chiar de pe sol, ajutandu-
se de carje.

Mersul poate incepe cand muschii adductori si abductori ai umarului pot ridica o greutate
de cel putin 15 kg, pentru mersul in ctrje, sau cand cvadricepsul este in posesia unei forte de
ridicare de 30 – 35 kg, pentru mersul fara protezare – ortezare.

Reeducarea mersului se adreseaza unei miscari complexe care antreneaza lanturile

cinematice ale intregului organism. In cazul an care paraplegiile raman definitive, nu se pune
problema mersului obisnuit, ci a dezvoltarii unor mecanisme de compensare si a crearii unor noi
stereotipuri dinamice. Miscarile efectuate in vederea reeducarii echilibrului, in aceste conditii
devin deosebit de importante.

Etapele principale ale reeducarii mersului sunt urmatoarele: ridicarea in pozitia

ortostatica, mersul intre bare paralele, mersul cu carje axilare, cu carje canadiene, mersul cu
baston, mersul fara sprijin si mersul pe teren accidentat. Uneori, in aceste programe sunt folosite
si diverse aparate stimulatoare (vizuale, auditive, excitatoare, electrice). Deosebit de important in
reeducarea mersului, este nu numai momentul in care se permite incarcarea membrului inferior ci
si marirea progresiva a incarcaturii.

In programul de recuperare a paraplegicilor, un rol important il are pregatirea

deficientelor, in vederea prevenirii eventualelor caderi accidentale.

Exercitiile de cadere si ridicare se vor efectua trecandu-se prin etapele urmatoare:

exercitii pe saltea, fara carje, cu carje, cu si fara ajutorul kinetoterapeutului.

Deficientul va fi invatat cum sa cada, eliberand carjele in lateral si cum s se ridice

folosind carjele. Se executa apoi un exercitiu pe sol (fara saltea), cu si fara ajutorul
kinetoterapeutului, exercitii pe tern variat (scari, denivelari, diverse obstacole).
 Recuperarea functionala a bolnavilor paraplegici este axata pe programul de kinetoterapie
prezentat anterior. Odata depasite primele doua stadii de evolutie a paraplegicilor recuperabili, pe
langa aspectele medicale, la fel de importante sunt si cele de resocializare, care sa permita in
final incununarea programului de recuperare si a efortului depus pe o durata de mai multi ani,
prin redarea unor independente cat mai mari acestor bolnavi.

METODE KINETICE FOLOSITE IN PROCESUL DE RECUPERARE

METODA KABAT

,,Flosirea unor stimului proprioceptivi variati, care se adauga la eforturile voluntare ale
bolnavului, are ca urmare facilitarea functiei si o contractie musculara mai puternica decat cea
care poate fi provocata numai prin efort voluntar”.
Facilitarea maxima se obtine prin exercitiu intens, cu maximul de efort si rezistenta. Autorul
subliniaza ca miscarea pasiva nu realizeaza nimic in mod direct in ceea ce priveste ameliorarea
functiei muschilor paralizati, intrucat nici-un fel de activitate voluntara nu este provocata in
grupurile motorii.
Mijloace terapeutice – procedeele de facilitare folosite in procesul de reeducare sunt:

1. Rezistenta maxima - se opune miscarii active a pacientului pana la anularea ei, obligand
muschiul respectiv sa se contracte izometric.

2. Intinderea (Elongarea muschiului) Autorul considera ca un muschi paralizat poate deveni activ
prin intinderea lui, aca i se aplica o rezistenta

3. Schemele globale ale miscarii Kabat constata ca schemele de miscare globala pe diagonala si
pe spirala sunt de obicei mai eficace, in ceea ce priveste facilitarea, decat schemele de miscare pe
linie dreapta.
Schemele de exercitii globale prezinta avantajul ca implica in miscare un numar mare de grupe
musculare, tratamentul adresandu-se mai multor muschi interesati, obtinandu-se astfel rezultate
mai rapide.

4. Alternarea antagonistilor – reprezinta o tehnica de imbunatatire a metodei Kabat, care apartine

asistentei sale, Brisker:
,,Tehnica alternarii antagonistilor constituie o sursa puternica de facilitare”.
Ea se bazeaza pe legea de inductie succesiva a lui Sherrington: el a constatat ca la vertebrate,
imediat dupa provocarea reflexului de flexie, excitabilitatea reflexului de extensie este mult
marita.
Aceleasi fenomene se observa si in miscarea voluntara.
Aceasta tehnica consta in a excita contractia unui muschi si a facilita contractia lui, prin
contractarea in efort a anragonistului sau.
EXERCITII PENTRU TRUNCHI

Exercitiile pentru trunchi respecta aceleasi principii specifice metodei, ele se fac sub rezistenta
maxima, pe diagonale si asociate cu miscari de rotatie.
- Pacientul in decubit dorsal cu mainile deasupra capului, bratele sau trnchiul indeplinesc o
miscare de flexie in partea opusa, ca in activitatea de spart lemne.
- Decubit lateral, kinetoterapeutul asezat la spatele pacientului, cu o mana pe frunte si alta pe
genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului (ghemuirii).
- Pacientul in sezand, kinetoterapeutul in fata lui, se opune cu ambele maini asezate pe umeri,
aplecarii inainte a trunchiului.
Miscarea aceasta se executa si cu rotatia trunchiului.
Mana dreapta a kinetoterapeutului se opune in acest caz proiectiei anterioare a umarului stang in
timp ce mana stanga opreste umarul drept sa fie tras inapoi.
Miscarea pentru trunchi se executa din pozitiile – decubit dorsal, decubit lateral, sezand.

DIAGONALELE KABAT DE FLEXIE SI EXTENSIE PENTRU MEMBRELE

INFERIOARE

- Diagonala I Miscarea de jos in sus.

Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior extins, in abductie, cu usoara rotatie interna
a soldului, piciorul se afla extins in pronatie.
Konetoterapeutul sta de partea membrului inferior respectiv mana omoloaga cuprinde piciorul
peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru degete se aseaza peste marginea interna a piciorului,
cealalta mana se aseaza pe fata interna a coapsei.
Exercitiul se executa cu genunchiul in extensie si are loc gradat: extensia degetelor piciorului,
flexia dorsala a piciorului si supinatia sa, adductia, flexia si rotatia externa a coapsei.
Intreg ansamblul de miscari se executa sub rezistenta.
Miscarea de sus in jos.
Din pozitia de la sfarsitul miscarii de jos in sus se fac: flexia degetelor, extensia piciorului,
extensia, abductia si rotatia interna a coapsei.

- Diagonala a II-a Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior addus, dincolo de linia
mediana, usor rotat in afara, piciorul in extensie si supinatie, degetele flectate. Kinetoterapeutul
sta pe partea membrului inferior respectiv.
Mana omoloaga cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incat cele patru degete se aseaza
peste marginea interna a piciorului, cealalta mana se aseaza pe fata externa a coapsei.
Miscarea: se efectueaza extensia degetelor, flexia dorsala si pronatia piciorului, flexia coapsei cu
abductie si rotatia interna a piciorului.
Miscarea are loc in amplitudinea sa maxima.
Variante pentru miscarile genunchiului se pot realiza in ambele diagonale.

- La sfarsitul miscarii de sus in josa diagonalei, se continua extensia soldului cu flexia

genunchiului (in afara mesei de tratament).
In miscarea inversa se executa mai intai extensia genunchiului, apoi flexia coapsei cu rotatia
interna din momentul in care se ridica de la planul mesei.

- Se executa flexia genunchiului din partea finala a celei de a II-a diagonale.

- Din prima diagonala, flexia coapsei este asociata cu flexa genunchiului, astfel incat se atinge cu
calcaiul (piciorul in flexie) genunchiul opus.
In miscarea contrbatarie se incepe cu extensia genunchiului si se continua cu extensia coapsei.

METODA BOBATH

Metoda Bobath se adreseaza tratamentului asa-ziselor ,,paralizii spastice”. Mijloacele terapeutice

se bazeaza pe doua principii:

- Inhibitia sau suprimarea activitatii tonice reflexe, cu rezultatul reduceri si reglarii tonusului
muscular.

- Facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare si echilibru in secventa dezvoltarii lor

adecvate, urmata de un progres in activitatile elementare.
Este esential ca in tmpul tratamentului sa dam pacientului cat mai multe senzatii posibile asupra
tonusului, posturii si miscarii.
Trebuie sa-l ajutam cu mainile noastre sa experimenteze senzatia mai multor posturi si miscari
normale diferite.
Pozitiile reflex-inhibitori sunt total sau partial opuse posturii initiale anormale a pacientului.
Asezarea pacientului intr-o pozitie reflex-inhibitorie nu reduce spasticitatea.
La inceput pacientul rezista si sasticitatea poate fi mai mare decat inainte.
Ajustarea pacientului la noua sa pozitie, este cea care da rezultatul dorit.
Odata cu descresterea spasticitatii prin mentinerea pozitiei reflex-inhibitorii, rezistenta cedeaza.
Kinetoterapeutul poate sa reduca in acest moment asistenta sa pasiva.
La sfarsit va fi posibil sa ia mainile de pe pacient, lasandu-l sa-si controleze singur noua pozitie.
In acest mod pacientul isi castiga treptat controlul asupra posturii sale spastice si invata sa iasa
din aceasta postura.
Pozitiile reflex-inhibitorii sun variabile in functie de pacient, de forma spasticitatii lui si de
varsta.
La fiecare pacient va trebui cautata calea adecvaa de inhibitie, pozitia cea mai avantajoasa pentru
libertatea miscarilor.
Pentru mai autentica intelegere, oferim un citat de Bobath: ,,Secretul tratamentului consta in
alegerea cu grija si gradarea pozitiilor reflex-inhibitorii, avand in vedere ca pacientul va trebui sa
le adopte singur, fara dificultate.
Perioada initiala de ezistenta este urmata de o perioada de liniste si ajustare”.

METODA KENNY

Conceptia lui Eleonor Kenny se caracterizeaza prin:

- Spasmul muscular

- Disocierea neuro-musculara – ce apare in anragonistul muschiului in spasm, care este

considerat paralizat.
Prin nefunctionare, aces muschi paralizat ,,se sterge din constiinta pacientului” devine ,,instrainat
sau divortat de centrul sau cortical motor”.

- Incoordonarea

- Paralizia musculara

Mijloace terapetice – se pune un accent deosebit pe confortul bolnavilor: asezare, imoblizare,

temperatura ambianta, zgomot, socotind ca cele mai mici abateri de la aceste prescriptii, sunt
conditii care agraveaza spasmul muscular.
Relaxarea pacientului este foarte importanta in tmpul procesului de stimulare.
Procesul de reeducare neuromotorie incepe de indata ce spasmul muscular a cedat mult din
intensitate.
In concluzie, metoda vine cu trei notiuni de folos practic:

- Participarea scoartei cerebrale in efectuarea miscarii.

- Necesitatea impiedicarii procesului de incoordonare.

- Lungimea de contractie utila a muschilor.

DEVIATII ALE COLOANEI VERTEBRALE

I Generalitati

Coloana vertebrala se prezinta ca un stalp osos , format din 33-34 vertebre , dintre care : 7
cervicale , 5 lombare , 12 dorsale , 5 sacrale si 4-5 coccigiene.
Curburile normale dau coloanei o mare elasticitate , permitandu-i sa se comporte in cadere ca un
resort , amortizandu-le , spre deosebire de spatele plat.
Tot curburile , pastreaza proectia centrului de greutate in interiorul poligonului de sustinere.
Chiar atunci cand una din curburi este accentuata (cifoza sau lordoza) coloana isi recapata
echilibrul exagerand curbura din regiunea invecinata.
II Definitie

Deviatiile coloanei vertebrale sau deviatiile axului vertebral sunt afectiuni provocate de diferiti
factori etiopatogeni.
Deviatia laterala poate fi de un tip oarecare , datorita unei atitudini vicioase , impusa de anumite
conditii profesionale.
Aceasta deviatie laterala temporala , dar prelungita a coloanei nu reprezinta scolioza , ci o
atitudine anormala care creaza posibilitati pentru constituirea ei.
Cand in mod voluntar un copil , care sta mult in banca stramb , capata o deformare , pozitia nu
poate fi numita scolioza , ci deviatie prin tinuta.
In aceasta nu se observa nici o deformatie a toracelui si nici o sarcina a coloanei vertebrale.

III Clasificare

Deviatiile recunoscute ale coloanei vertebrale sunt :

A Scolioza
B. Cifoza
C. Lorda

Definitii

Scolioza presupune o deformare a coloanei vertebrale in plan frontal (copilul vazut din spate are
coloana in forma de C sau S), iar cifoza, o deformare in plan sagital (din profil, se poate observa
o cocoasa).
In cazul scoliozei, curbarea coloanei vertebrale poate sa apara in zona toracica, lombara sau
toraco-lombara. Aceasta noua pozitie a coloanei produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. In
fazele incipiente curburile se pot redresa usor, insa in fazele mai avansate se produc modificari
osoase.
Scolioza cu o singura curbura este cea in forma literei C, iar la cea cu doua-trei curburi (sub
forma literei S), curburile alterneaza de o parte si de alta a coloanei

A. Scolioza : Este deviatia colioanei vertebrale in plan frontal , cu rotiri ale corpurilor vertebrale
de partea convexa , rotiri care antreneaza si coastele , determinand o gibozitate de partea covexa.
Aceasta noua pozitie a coloanei vertebrale produce asimetrii ale umerilor si omoplatilor. Este
vorba de o atitudine scoliotica , cand curburile se pot redresa usor , sau scolioza adevarata cand
sau produs modificari osoase.
Scolioza se constata la examinarea copilului , folosind aplecarea trunchiului inainte , pozitie in
care apare gibozitatea de partea scoliozei.
Scoliozele pot fi :

-Cu o singura curbura , scolioza in forma literei C

-Cu doua sau trei curburi, scolioza in forma literei S , in care curburile alterneaza de o parte si de
alta a coloanei pentru a-si gasi echilibrul.
In cadrul scoliozelor adevarate , cele mai grave sunt asa-zisele idiopatice sau esentiale , cu o
cauza necunoscuta si aparute inainte de varsta pubertatii.
O alta grupa a scoliozelor o formeaza cele statice prin deformari ale bazinului sau inegalitati ale
membrelor inferioare.
Scoliozele patologice sunt determinate de afectiuni ca: rahitism, traumatisme ale corpului
vertebral (vertebral cuneiforma) , poliomielita si reumatism.
Scolioza se consta prin examinarea clinica a subiectului , din pozitie stand , complet gol. Se
marcheaza apofizele spinoase ale vertebrelor , cu creionul dermatografic , ceea ce ne edifica
asupra existentei sau nu a scoliozei si a felului acesteia.
Urmarim in continuare echilibrul bazinului si aspectul picioarelor. Examenarea cu firul cu plumb
, ne arata directia in care sa produs curbura , stanga , dreapta sau alternativa. Radiografia
completeaza si precizeaza rezultatul examenarii.

B. Cifoza

Sunt deviatii ale coloanei vertebrale in plan sagital , prin exagerarea curburilor normale ale
coloanei vertebrale.
Exista insa cazuri rare , atipice , cand coloana se curbeaza invers : cifoza cervicala si lordoza
dorsala.
Deformatia se compenseaza printr-o hiperlordoza cervicala si lombara pentru echilibrarea
coloanei.
Cifozele pot fi suple , asa-zisele atitudini cifotice care pot corecta si hipercorecta voluntar prin
contractia musculaturii sau fixe (rigide) care nu se mai pot corecta prin redresarea voluntara sau
mobilizare pasiva.
Debilitatea generala sau pozitiile gresite (in banca , la locul de munca) si miopia pot favoriza
atitudinii cifotice.
Cifozele adevarate , functionale au la baza un traumatism cu turtirea unei vertebre in unghi
ascutit spre inainte (in pana) ceea ce determina asezarea coloanei in unghi deasupra si sub
vertebra lezata.
O alta cauza a cifozei se aplica prin legea lui Delpeon : Cand corpul este mentinut mult timp
aplecat inainte , se produce o turtire a corpurilor vertebrale in partea anterioara , din cauza
greutatii corporale care afecteaza si actioneaza asupra acestei parti a vertebrei. Morbul Pott
(I.B.C. la coloana) produce o cifoza prin distrugerea unei vertebre si inclinarea trunchiului
inainte.
Cifoza juvenila sau epifizata Schaurmann apare la varsta pubertatii , cu localizare mai mult la
vertebrele dorsale.
Cifroza senila sau a batranilor are localizarea cervico-dorsala la barbati si dorsala medie sau
dorsolombara la femei.

C . Lordoza

Lordozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale cu convexitate anterioara , prin exagerarea
curburilor normale ale coloanei vertebrale.
Datorita mai ales tonusului crescut si psoasului si slabirii tonusului abdominalilor , bazinul cade
mai mult inainte decat normal , exagerand curbura lombara.
O cauza favorizanta la femei este purtarea incaltamintii cu tocuri inalte , care duc la inclinarea
bazinului inainte si a trunchiului inapoi , determinand lordozarea.
Lordoza este prezenta si in locurile cu luxatie congenitala de sold bilaterala , in spondilolistezis
si in enopatii.
La randul ei lordoza poate fi cauza deviatiilor algii lombare si sacrale , albuminuriei , prin
jenarea functiei rinichilor , precum si a oboselii in mers si stationare.
In cazul lordozei sunt hipertrofiati muschii :

-dorsali, in special spinali;

-psoasul iliac;
-rotatorii interni ai membrelor;
-diafragmul;
Antagonistii acestora sunt hipotonici:
-abdominalii, in special dreptii abdominali
-rotatorii externi ai membrelor
-cvadricepsul
-precervicalii Dupa Mezieres, la originea tuturor deformatiilor este lordoza.
Atat pozitia verticala cat si miscarea membrelor inferioare si superioare determina curburi
lordotice.
De asemenea , incercarea de a corecta o cifoza este necesar sa reducem mai inainte lordoza
(cervicala lombara) ceea ce duce la concluzia ca lordoza este la originea cifozei. Cifoza nu apare
fara accentuarea lordozei iar daca fixam lordozele , flexia trunchiului nu se mai poate face , ceea
ce denota ca cifoza compenseaza lordoza.
Asa se explica de ce nu se poate corecta o cifoza dorsala prin exercitiile obisnuite de extensie ,
pana cand nu se corecteaza mai intai lordozele(cervicala, lombara).
Tot Mezieres arata legatura ce exista intre trunchi si membre care se pune in evidenta si mai mult
in cazul tratamentului cifozelor : Esecul sau reusita tratamentului depinde de felul cum tinem
seama de aceasta.
Pentru elucidarea problemei , autoarea da exemplul urmator : Spatiul popliteu al membrelor
inferioare este o a treia concavitate posterioara alaturi de cele doua lordoze , cervicala si
lombara.
Intinderea picioarelor in timpul miscarilor de trunchi determina o stergere a lordozei , iar
refacerea curburii lordotice determina flexarea membrelor din genunchi.
Lordoza este insotita de rotarea interna a membrelor superioare si inferioare , mai mult lordoza si
rotarea interna a picioarelor constituie cauzele genunchiului recurbet si stabilirea ligamentara.
O alta problema legata de lordoza se refera la muschiul diafragm care este blocat in inspiratie in
timpul efortului , ceea ce determina o ridicare si fixare in pozitie ridicata a umerilor.
Muschiul diafragm este un muschi lordozan , daca tinem seama de insedrtiile sale pe vertebrele
2,3 sau 4 lombare , asemanatoare cu cele ale psoasului.
Fixand insertiile diafragmului , blocam respiratia , fixam lordoza si permitem un punct fix altor
muschi lordozanti-spinalii , in felul acesta miscarile respiratorii ramanand reduse.
De aici necesitatea de a elibera respiratia in toate exercitiile in care participa muschiul diafragm.

IV Etiopatogenia

Teoria tinutei varioase : Deoarece copii stau ore intregi aplecati peste o masa prea joasa cu
spatele sprijinit de speteaza scaunului , asa in cat mentin timp indelungat coloana vertebrala
incovoiata si deviata lateral s-a dedus ca aceasta inprejurare sta la originea scoliozei.
Atitudinea amintita ar putea explica producerea scoliozei totale , dar aceasta se observa destul de
rar , tinuta scolara gresita ar putea fi mai curand cauza atitudinilor scoliotice care
perminentizeaza.
Tinand seama de numarul restrans al scolioticilor fata de numarul total al elevilor care au
aceleasi atitudini , care se repeta in inprejurari identice , normal este sa ne gandim ca alt element
etiopatogenetic trebuie sa intervina si sa determine constituirea scoliozei.
Teoria osteoparalitica : S-a sustinut ca tulburarile de osificare sub influenta diferitelor cauze
mecanice , ar putea produce schimbari in forma vertebrelor si deviatiilor laterale ale rahitismului
care sunt schitate in mod normal.
Elementele care ar influinta cartilagiile de crestere ale vertebrelor ar fi de origine infectioasa sau
toracica , traumatica, endocrina , statica , conventionala , imprimandu-se in special in unele
avitaminoze.
Aceasta cauza ar fi destul de frecventa fiindca unii autori au observat scoliozele in randul
copiilor malnutriti.
Din punct de vedere al stadiilor in care se gaseste scolioza obisnuita a adolescentilor , se cunosc
trei grade :

-gradul 1 :
-care este denumit scolioza benigna , poate sa se confunde , in forma cea mai usoara cu deviatiile
de atitudine
-diferenta estetica : bolnavul poate in mod normal sa-si devieze coloana in sens contrar. La
aplecarea inainte a bolnavului , apofizele spinoase sunt pe aceeasi linie , fara nici o abatere.

-gradul 2 :
-in aceasta faza a scoliozei faptul esential este acela ca prin miscarile de indoire sau rasucire cu
fara sau apasare laterala , se mai poate obtine o oarecare indreptare a curburii coloanei vertebrale
spre linia mediana.

-gradul 3 :
-se deosebeste de precedentul prin aceea ca deviatiile coloanei si deformatiile toracice nu se mai
pot indrepta prin simple miscari de indoire si rasucire.
In acesste cazuri scolioza este grava si evoluiaza spre mari deformatii toracice si prabusiri ale
coloanei vertebrale.
Cu toate neajunsurile estetice , dar mai ales functionale in aceste cazuri , miscarile toracice si
chiar cele abdominale sufera deplasari uneori destul de importante care pot sa influenteze asupra
functiilor unor organe cum sunt : inima sau plamanii.
Diformitatea este mai grava in formele de scolioza dezechilibrate in care firul cu plumb din fata
suboccipitalului nu cade in dreptul interfesier.
La unii bolnavi evolutia scoliozei nu se opreste odata cu inceperea perioadei de crestere si
deviatiile coloanei vertebrale si deformatiile toracice continua chiar la varsta adulta.
Dupa mobilitatea coloanei , Detebit si Mescox recunosc trei forme de scolioze :

I-formele nefixate
II-formele intermediare
III-formele fixate
V Tratament

A. Tratamentul scoliozei : Schematic , tratamentul scoliozei se prezinta astfel : -mobilizarea

coloanei vertebrale si reducerea gibozitatii prin:
-inclinari laterale
-intinderi in lungime
-tractiuni cu membrul omolog concavitatii
-presiuni directe de gabozitate
-tonifierea musculaturi paravertebrale , prin contractii simetrice si asimetrice
-reechilibrarea bazinului , in special in scoliozele statice , printr-o taloneta in portat -tratamentul
ortopedic pasiv , cu aparate care mentin coloana
-tratamentul chirurgical , prin artrodeza vertebrala.
Se obisnueste in gimnastica corectoare sa se mobilizeze mai intai coloana prin miscari pasive , sa
se redreseze , apoi sa se tonifice prin miscari active.
Tinand seama ca numai gimnastica singura nu poate opri evolutia unei scolioze , iar dupa
mobilizare cu exercitii vasive , aceasta oprire nu se mai poate face nici atat , este greu sa
admitem ca o coloana cu mai multe curburi o mai putem fixa prin exercitii de tonifiere. Acelasi
lucru se poate spune si despre exercitiile asimetrice , greu sde localizat.
Din aceste motive , pe baza indelungatei noastre experiente practice avem o rezerva in folosirea
lor.
Exceptie ar face scoliozele cu o singura curbura , in C , unde folosim miscari asimetrice cu
localizare stricta la acest segment.
Se admite mobilizarea pasiva a coloanei numai in vederea fixarii ei in corset sau pentru tratament
chirurgical.
Tratamentul prin miscare se refera la exercitiile active care sa franeze evolutia scoliozei ,
exercitii precis localizate deoarece exista riscul de a favoriza formarea curburii adiacente.
Muschii ei sunt scurtati prin lucru in contractie si intindere incompleta.
Exista diferite metode de corectare a scoliozei , una dintre ele , cea a dr.Klapp , care a descris
patru pozitii , pornind din pozitia pe genunchi cu sprijin pe palme.
Metoda translatiei , a lui Roederer si Ledent , consta in deplasarea spre partea corectoare , un
segment de corp.
Aceasta translatie se face tinand bratele lateral pentru a putea corecta pozita trunchiului iar
specialistul , asezat in spatele pacientului , controleaza executia miscarilor.
Este usor de realizat aceasta translatie in cazul unei scolioze in C , dar pentru o scolioza in S este
nevoie de o corectie a curburii lombare asezand o perna sub fese de partea concavitatii , dupa
care se executa translatia entru curbura superioara.
Metoda Niederhoffer se bazeaza pe folosirea tensiunilor izometrice in tratarea atat a scoliozei cat
si a diverselor discopatii si spondilozii.
In aceasta metoda se cauta redresarea coloanei vertebrale in raport cu linia mediana , prin
contractii izometrice contra rezistentei , egaland in felul acesta ediferite tensiuni ale musculaturii
spatelui (partea concava este slaba , partea convexa prezinta tensiuni mari). Folosim pozitii de
plecare foarte precise si contractiile izometrice ale unor muschi (dorsalul mare , trapezul ,
transversii din partea cavitatii , transversul abdominal , psoasul iliac si patratul lombar) , se
urmareste apropierea coloanei cat mai mult de linia mediana si nu toniferea musculara.
In timpul tensiunii izometrice exista o perioada de contractie progresiva urmata de o contractie
statica si terminarea cu relaxare progresiva a musculaturii , fiecare perioada avand durata egal.
Tratament ortopedic In scolioza esentiala cu o curbura de 30-50 grade , se recurge la tratamentul
ortopedic.
Dupa o pregatire generala prin exercitii de mobilizare si intindere , se trece la redresarea
scoliozei prin elungatii la cadrul Abott si se fixeaza in corsetul de gips.
Epifizite Scheurmann In scoliozele idiopatice se mai foloseste corsetul Milwaukee , care face
extensia si derotarea coloanei activ si nu pasiv ca aparatul gipsat.
Contentiei in corset i se adauga o gimnastica zilnica pentru coloana , abdomen si miscari de
respiratie.
Scoaterea corsetului se face progresiv.
Tratament chirurgical In cazul scoliozei cu un unghi mai mare de 50 grade , sau in cazul
nereusitei tratamentului ortopedic , se impune tratamentul chirurgical prin artrodeza vertebrala cu
tija metalica Marrington.
Adultii inainte de a fi operati , executa exercitii de mobilizare a coloanei.
Dupa operatie gimnastica respiratorie si diverse exercitii de brate si picioare fara a antrena
coloana.
Ridicarea la verticala se face treptat atat ca unghi de inclinare cat si ca durata de timp. Sunt
evitate torsiunile de trunchi.
Se poate trece la pozitia sezand dupa doua saptamani de la interventie.
Imobilizarea in aparat gipsat dureaza patru saptamani , ca si in tratamentul ortopedic al scoliozei
, timp in care accentul cade pe miscari de respiratii.
Se aplica corsetul de plexidur , pentru 18-24 luni.
In aceasta perioada , bolnavul face o gimnastica de tonifiere a coloanei , identica cu cea din
epifizita Scheurmann.
Renuntarea la corset se face treptat , mai intai in timpul noptii apoi ziua.
Tratamentul cifozelor Tratamentul incepe cu exercitii de mobilizare pasiva a coloanei , pana la
corectare si hipercorectarea cifozei suple.
Cifoza rigida nu va fi tonificata decat dupa aceasta mobilizare de corectie.
Tot in scopul obtinerii mobilitatii coloanei se indica suspensiile la scara fixa sau elungatiila la
capastru.
Pozitia in anteversie a bazinului este o cauza a lordozelor si cifozelor.
Reechilibrarea lui la pozitie normala se obtine prin exercitii care antreneaza cele doua cupluri de
muschi :

-abdominalii si fesierii pe de o parte

-psoasul iliac si muschii lombari pe de alta Primul cuplu se opune actiunii de lordozare
(anteversiei bazinului)ce o au muschii psoas iliac si lombarii.
Muschiul psoas , prin insertiile sale pe micul trohanter al femurului si pe vertebrele lombare
flexeaza coapsa pe bazin sau trunchiul pe coapsa.
Muschii abdominali nu au iinsertie pe femur , totusi se contracta in miscarea de flexie a
coapselor pe bazin pentru a limita bascularea bazinului tras la contractia psoasului.
In felul acesta se asigura psoasului o insertie fixa pe bazin.
Cand muschii abdominali iau punct fix pe torace pentru a se contracta , determina o retorversie
compensatorie a bazinului si deci stergerea curburii lombare.
Fesierii sunt mobilizati din pozitia culcat cu fata in jos , pieptul sprijinit pe bancheta cu ridicarea
picioarelor fara a depasi orizontala.
Un exercitiu care intereseaza cuplul de muschi corectori este rasturnarea bazinului prin contractia
simultana a abdominalilor si fesierilor executat din pozitia pe spate culcat sau din stand cu
spatele la perete , pentru a se putea controla.
Un alt obiectiv al tratamentului este tonifierea muschilor spatelui , in special cei paravertebrali cu
care se fixeaza omoplatii.
Tonifierea se obtine prin contractii izometrice , cu spatele in pozitie corectata sau hipercorectata.
Vom folosi exercitii de respiratie care contribuie la corectarea cutiei toracice.
Copii vor fi invatati sa-si controleze tinuta in tot timpul zilei pentru a se forma deprinderea de
atitudine corecta , odata cu tonifierea musculaturii.
In concluzie :
a ; pentru corectarea si hipercorectarea cifozei se aplica mobilizarea pasiva a coloanei si posturii
de corectie.
b ; atarnarea la scara fixa si elongatii cervicale la capastru.
c ; reechilibrarea bazinului se realizeaza prin tonifierea abdominalilor si fesierilor.
d ; tonifierea muschilor vertebrali si a fixatiilor omoplatilor se obtine prin miscari active si
izometrice.
e ; se impune controlul permanent a tinutei in timpul zilei.
C Tratamentul lordozei

Tratamentul va urmari inlaturarea cauzelor care au produs lordoza, dupa care se va trece la
redresarea bazinului si echilibrarea trunchiului la noua pozitie.
Dupa Palard , fixarea bazinului se realizeaza prin antagonismul psoasului si fesierilor
abdominalii neavand rol in statica bazinului.
Dupa Delmas si Vanderual , fesierii nu au rol in echilibrarea statica , motivand acest lucru prin
faptul ca individul nu poate sta la verticala cu muschii fesieri relaxati sau chiar paralizati (in
cazul miopatiei).
In tratarea lordozei acestia se pot insa mobiliza pentru corectie.
Reechilibrarea bazinului rezulta din actiunea a doua cupluri antagoniste :
-abdominalii si fesieri
–cuplul corector
-lombarii si psoasul iliac
-cuplul deformant

Tratamentul se incepe cu exercitii de retroversie a bazinului , din culcat pe spate sau stand cu
controlul corectiei.
Se repeta de mai multe ori si apoi se continua cu controlul bazinului in timpul mersului si in
timpul exercitiilor din programul de reeducare.
Muschii abdominali au rol in mentinerea bazinului la inclinare normala.
Ei sunt cei care fixeaza viscerele in cavitatea abdominala si prin hipotonie permit viscerelor sa
traga de coloana lombara de care sunt fixate accentuand lordoza.
Exercitiile de abdomen se vor executa din pozitia cu bazinul corectat.
Cand se va actiona cu membrele inferioare , miscarile vor porni dintr-un unghi de 30-50 grade ,
care permite corectia bazinului si a lordozei.
Tonificarea musculaturii dorso-lombare se face diferit pentru fiecare regiune in parte astfel: -
pentru regiunea dorsala muschii vertebrali vor fi mobilizati in contractie completa si intindere
incompleta, pentru a fi scurtati.
-muschii lombari vor fi intinsi si in aceasta pozitie vor fi tonifiati. Astfel se executa miscari cu
trunchiul flexat cu corectia lordozei si din aceasta pozitie se executa contractii izometrice pentru
muschii regiunii interesate.
In concluzie recomandam :
1 –postura in cifoza lombara cu controlul mainii
2 –tonifierea abdomenului din pozitie corecta cu bazinul in retroversie si coordonarea
respiratiei diafragmatice cu exercitiile de abdomen
3 –tonifierea musculaturii dorso-lombare prin contractii izometrice diferite pe regiuni (dorsala,
lombara).
4 –tonifierea musculaturii rotative externe a membrelor si a cvadricepsului.

Tratamentul medicamentos (scolioza, lordoza, cifoza) Tratamentul medicamentos este variat si

difera de la afectiune la alta.
In primul rand se cauta tratarea factorilor determinanti a cifozelor si scoliozelor.
Se administreaza antiinflamatoare : fenilbutazona, aminofemazona, aspirina, antialgice si
decontracturante, acestea din urma servind la relaxarea muschilor care contractati fiind pot
genera deformatii ale coloanei.
Administrarea de cortizon joaca un rol foarte important, dar trebuie avut in vedere dozajul si
epoca de evolutie a bolii.
Vitaminele din grupul B servesc la tonifierea sistemului nervos si a organismuli in general.
Infiltratiile locale cu boicil si Clorhidrat de procaina in fazele cele mai dureroase ale bolii,
constituie tratamentul simptomatic antialgic.
Administrarea de calciu sub formele Sandoz efervescent , clorocalcini si vitaminele din grupul D
(1,2,3), joaca un rol important in evidtarea producerii cifozelor si scoliozelor rahitice.

EXERCITII PENTRU CIFOZA

1) hiperextensii cu mainile la ceafa sau tinand un baston de capete cu coatele intinse

2) mers pe varfuri cu un baston tinut de capete, cu mainile drepte sus.
3)mers pe calcaie cu bastonul trecut pe dupa coate la spate
4) la spalier, ridicari de genunchi( este bine ca , coloane dorsala sa fie rezemata pe un
obiect in forma de semicerc atarnat pe scara )

2) 5) din sezand pe genunchi si pe palme, alnueci in fata mentinand coloana dreapta pana
ce atingi cu pieptul podeaua.

3) 1. Cu mainile sprijinite de spalier si picioarele apropiate aplecam trunchiul in fata.

2. Cu bastonul la nivelul omoplatilor si picioarele perfect drepte, aplecam trunchiul in fata.

EXERCITII PENTRU SCOLIOZA

1. Bastonul prins asimetric posterior, bratul drept jos, stangul sus, ducem piciorul drept in
extensie la fiecare doi pasi.
 2. Pe genunchi, cu sprijin pe palme, ridicam piciorul drept si mana stanga in acelasi timp, dupa
care revenim.

3. Din pozitia culcat lateral, cu piciorul stang indoit pe saltea, ridicam si coboram piciorul
drept.

TEHNICILE DE FACILITARE NEUROMUSCULARĂ PROPRIOCEPTIVĂ

În situaţia unor deficite mari de forţă, de obicei de cauză neurologică,

e s t e necesară utilizarea unor tehnici care să faciliteze producerea contracţiei musculare.D u p ă
C o r d u n ( 1 9 9 9 ) - facilitarea neuromusculară proprioceptivă reprezintă uşurarea, încurajarea
sau accelerarea răspunsului motor voluntar prin stimularea proprioceptorilor
din muşchi, tendoane sau articulaţii, la care se adaugă stimularea extero- şi telereceptorilor.
Tehnicile FNP implică mecanisme senzoriomotorii complexe şi au la
b a z ă procedeele fundamentale de facilitare neuromusculară proprioceptivă.
Procedeele fundamentale de facilitare neuromusculară proprioceptivă sunt
: rezistenţa, iradierea şi amplificarea semnalului nervos, contactul manual, poziţia
şi biomecanica corpului, comanda verbală, feedbackul vizual, telescoparea şi
tracţiunea,întinderea (stretching), sincronizarea mişcărilor şi patternurile de facilitare.
Scopul tehnicilor FNP este de a promova desfăşurarea normală a mişcărilor
înl i m i t e l e f u n c ţ i o n a l e p r i n f a c i l i t a r e a , i n h i b a r e a , t o n i f i e r e a , ş i r e l
a x a r e a g r u p e l o r musculare (Adler et al, 2008).
Tehnicile FNP au fost clasificate în tehnici FNP generale şi
t e h n i c i F N P specifice (specifice fiecărui stadiu de dezvoltare a
c o n t r o l u l u i m o t o r : m o b i l i t a t e , stabilitate, mobilitate controlată şi abilitate)

.1.1.Inversare lentă şi inversare lentă cu opunere (IL şi ILO)

IL= contracţii concentrice, ritmice, ale agoniştilor şi antagoniştilor dintr-o schemă de mişcare,
pe toată amplitudinea, fară pauză între inversări; rezistenţa aplicată mişcărilor este maximală (cel
mai mare nivel al rezistenţei ce lasă ca mişcarea să se poată executa).

Prima mişcare
(primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii puternice (contracţie concentrică a
antagoniştilor muşchilor hipotoni), determinându-se în acest fel un efect facilitator pe agoniştii
slabi (vezi explicaţiile neurofiziologice).

Exemplu (terminologie medicală):

Musculatura extensoare a cotului este de forţă scăzută; în acest caz tehnica IL se începe pe
muşchii flexori:

Poziţia iniţială (P.I.):

Pacientul aşezat; Kinetoterapeutul homolateral de pacient, realizează
contrapriza prin apucare dinspre lateral a părţii distale a braţului şi priza pe partea anterioară a
antebraţului, în treimea distală.
Timpul 1:
Flexia cotului; comanda: "flectează cotul!";
Timpul 2:
Extensia cotului,
Kinetoterapeutul schimbă priza, pe partea posterioară a antebraţului; comanda: "extinde
cotul!"
Timpul 1-2 se poate repeta sau se acordă pauză după numai aceşti doi timpi, urmând a
se relua aceeaşi tehnică sau a se trece la aplicarea unei alte tehnici.

Explicaţii neurofiziologice:
-legea "inducţiei succesive" a lui Sherrington: "o mişcare este facilitată de contracţia imediat
precedentă a antagonistului ei";
-rezistenţa la mişcare determină o influenţă inhibitorie a reflexului Golgi asupra
motoneuronului muşchiului care se contractă (flexorii cotului în acest exemplu) şi facilitează
prin acţiune reciprocă agonistul (extensorii cotului);
-acţiunea inhibitorie a celulelor Renshow pentru motoneuronul alfa antagonist;
-agoniştii se întind progresiv în timpul contracţiei antagonistului, şi ca urmare, la finalul
mişcării (când sunt maxim întinşi) vor fi facilitaţi prin impulsuri provenite de la nivelul fusului
muscular (de la receptorul secundar Ruffini).

ILO= este o variantă a tehnicii IL, în care se introduce contracţia izometrică la sfârşitul
amplitudinii fiecărei mişcări (atât pe agonist cât şi pe antagonist).
Prima mişcare (primul timp) se face în sensul acţiunii musculaturii slabe.
Explicaţii neurofiziologice:
izometria de la sfârşitul mişcării concentrice declanşează o recrutare suplimentară de
motoneuroni gama ai muşchiului respectiv; astfel, fusul neuromuscular va continua trimiterea
unor influxuri nervoase cu caracter predominant facilitator, deşi apare reflexul Golgi, şi
activitatea celulelor Renshow, care încearcă să blocheze efectul facilitator.

In concluzie, IL inhibă contracţia muşchiului care face mişcarea spre sfârşitul acesteia,
dar pregăteşte muşchiul slab, agonistul, în timp ce ILO măreşte forţa de contracţie a muşchiului
care realizează mişcarea respectivă.
Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic
-
Mircea Chiriac
2.1.2. Contracţii repetate (CR)
Se aplică în 3 situaţii diferite:
- muşchii schemei de mişcare sunt de forţa 0 sau 1:
Segmentul se poziţionează astfel încât să se elimine acţiunea gravitaţiei, iar musculatura
se duce în zona alungită, unde se fac întinderi rapide, scurte ale agonistului; ultima întindere
este însoţită de o comandă verbală fermă de contracţie a muşchiului respectiv; mişcării
voluntare apărute i se opune o rezistenţă maximală. (Atenţie ca rezistenţa să nu blocheze
mişcarea!).
Este importantă sincronizarea comenzii cu ultima întindere (comanda se face chiar înaintea
întinderii), astfel încât contracţia voluntară să se sumeze cu efectul reflexului miotatic.
-muşchii sunt de forţa 2 sau 3:
Contracţie izotonică cu rezistenţă pe toată amplitudinea de mişcare; din loc în loc se
aplică pe agonist întinderi rapide, scurte.

-muşchii sunt de forţă 4-5, dar fără să aibă o forţă egală peste tot:
Contracţie izotonică până la nivelul golului de forţă unde se face izometrie, urmată de
relaxare; se fac apoi întinderi rapide, scurte ale agonistului, după care se reia contracţia
izotonică cu rezistenţă maximală, trecându-se de zona "golului" de forţă.

Exemplu pentru cazul c (descris în terminologia medicală):

Flexorii umărului slabi.
P.I:
Pacientul în decubit heterolateral;
Kinetoterapeutul înapoia P-lui, contrapriza pe partea superioară a trunchiului homolateral şi
priza pe partea anterioară a braţului,în treimea distală.

Timpul 1:
Flexia umărului; comanda: "flectează umărul!";
Timpul 2:
Menţinere (se realizează izometrie); comanda: "flectează
umărul!";
Timpul 3: Menţinere; comanda "relaxează"; (Kinetoterapeutul verifică prin
intermediul contraprizei -palpând tendonul sau corpul muscular-
dacă relaxarea s-a realizat);
Timpul 4:
Extensii urmate de flexii, (Kinetoterapeutul realizează întinderi-arcuiri de mică amplitudine;
întinderile spre extensie sunt rapide, iar revenirea din extensie este lentă); comanda: "relaxează!";
Timpul 5:
Flexia umărului; comanda: "flectează umărul!".înainte de CR se recomandă efectuarea unor
contracţii izotonice pe musculatura antagonistă-normală (se facilitează prin inducţie succesivă
agonistul).
Explicaţii neurofiziologice:
-efectul reflexului miotatic;-prin rezistenţa ce se aplică mişcării (maximală la F2 -3 , maximă la
F4 -5) se facilitează sistemul gama şi ca urmare aferenţele primare ale fusului vor conduce
la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari.

2.1.3.Secvenţialitate pentru întărire (SI)

Se execută o contracţie izometrică maximă în punctul "optim" al musculaturii puternice-normale;
această musculatură se alege din grupul muşchilor care "intră" în lanţul kinetic ce efectuează
aceeaşi diagonală Kabat cu muşchiul vizat (depreferinţă se alege un grup muscular
mare şi situat mai proximal), ori este acelaşi muşchi de pe partea contralaterală; odată ce
această contracţie izometrică s-a maximalizat, se menţine această izometrie adăugându-se
contracţia izotonă (împotriva unei rezistenţe maximale) a musculaturii slabe (vizate).
Punctul "optim" variază; în general, pentru muşchii flexori este în zona medie, iar pentru
muşchii extensori în zona scurtată.

Explicaţii neurofiziologice:
-această tehnică se bazează pe fenomenul iradierii de la nivelul motoneuronilor activaţi ai
musculaturii puternice-normale (superimpulsul creat de izometrie), spre motoneuronii
musculaturii slabe;creşterea recrutărilor de motoneuroni alfa şi gama datorită rezistenţei aplicate.

2.1.4.Inversare agonistică (IA)

Se execută contracţii concentrice pe toată amplitudinea, apoi progresiv (ca amplitudine)

se introduce contracţia excentrică, fară să existe pauză între contracţiile concentrice şi
excentrice.
Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic -
Mircea Chiriac

Explicaţii neurofiziologice:
-contracţiaexcentrică, promovează şi întinderea extrafusală şi pe cea intrafusală -ceea ce
măreşte influxul aferenţelor fusale.

Atenţie
: la muşchii extensori posturali (tonici), contracţia excentrică realizată în zona alungită va
declanşa impulsuri în aferenţele secundare ale fusului şi, deci influenţe inhibitorii musculare;
-creşterea recrutărilor de motoneuroni alfa şi gama datorită rezistenţei aplicate.

2.1.5.Mişcare activă de relaxare-opunere (MARO)

Se aplică pe o direcţie de mişcare astfel: în zona medie spre scurtă, dar acolo unde
există o forţă "mare" se execută o contracţie izometrică; când se simte că această contracţie
a ajuns maximă se solicită pacientului o relaxare bruscă (verificată de către kinetoterapeut
prin intermediul contraprizei), după care kinetoterapeutul execută rapid o mişcare spre
zona alungită a musculaturii respective, aplicând şi câteva întinderi rapide în această zonă;
urmează o contracţie concentrică cu rezistenţă maximală, pe toată amplitudinea.

Explicaţii neurofiziologice:
-fenomenul de coactivare (facilitarea simultană a motoneuronilor alfa şi gama), atunci când
contracţia izometrică se execută în zona scurtată;
-activitatea buclei gama creşte datorită izometriei şi ca urmare aferenţele primare ale
fusului vor conduce la recrutări de motoneuroni alfa suplimentari;
-atunci când agoniştii (muşchii hipotoni) sunt maxim întinşi, receptorul secundar Ruffini de
la nivelul fusului muscular va trimite impulsuri facilitatorii;
-efectul reflexului miotatic în timpul întinderilor rapide maximală;
-facilitareasistemului gama -în timpul contracţiei izotone cu rezistenţă.

2.1.6.Contracţie izometrică în zona scurtată (CIS)

Pentru musculatura tuturor direcţiilor de mişcare articulară se execută contracţii

izometrice alternative, la nivelul de scurtare a fiecărei musculaturi, cu pauză între repetări.
Explicaţie neurofiziologică:
refacerea "sensibilităţii" fusului neuromuscular în zona scurtată, unde receptorii secundari
-Ruffini, în special de la nivelul musculaturii tonice, generează impulsuri cu caracter inhibitor
pentru motoneuronii alfa agonişti; acest lucru trebuie combătut, astfel încât impulsurile
facilitatorii de la nivelul cortexului să nu fie "anihilate"; astfel, se reface capacitatea muşchiului
de a realiza o contracţie eficientă în zona de scurtare a fibrelor musculare.

2.1.7.Progresie cu rezistenţă (PR)

Reprezintă opoziţia făcută de kinetoterapeut unei forme de locomoţiei (târâre, mers
în patrupedie, pe palme şi tălpi, pe genunchi, în ortostatism); printr-o rezistenţă maximală la
mişcările de avansare (prizele se fac la nivelul centrului de greutate, dar se pot face -în
ortostatism de exemplu -şi la nivelul umerilor, sau pe un umăr şi pe hemibazinul
contralateral.

Explicaţie neurofiziologică:
opoziţia la mişcare duce la creşterea recrutării de motoneuroni alfa şi la o excitare mai mare pe
aria motorie cerebrală a zonelor implicate (necesare) în comanda musculaturii ce efectuează
mişcarea cerută.
Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic -
Mircea Chiriac

2.2. Tehnici FNP cu caracter "inhibitor"

2.2.1. Rotaţie ritmică (RR)

Se realizează rotaţii ritmice stânga-dreapta (lateral -medial), pasiv sau pasivo-activ

(în articulaţiile în care se poate -scapulo-humerală şi coxo-femurală -în care există mişcare
osteokinematică de rotaţie), în axul segmentului, lent, timp de mai multe secunde.
Observaţie
: Mişcarea pasivă de rotaţie poate fi imprimată oricărei articulaţii, chiar dacă nu prezintă mişcare
osteokinematică de rotaţie, ci doar mişcare artrokinematică de rotaţie (numită şi rotaţie
conjunctă).
Ex.: articulaţiile interfalangiene.
Se poate admite că mişcările de supinaţie-pronaţie şi cele de rotaţie a genunchiului (atunci când
genunchiul este flectat şi glezna dorsiflectată), sunt mişcări de rotaţie osteokinematică.
Explicaţii neurofiziologice:
-comenzile verbale influenţează cortexul, inhibând tonusului muscular;
-mecanoreceptorii locali, articulari şi periarticulari, excitaţi de rotaţie, declanşează inhibiţia
motoneuronilor alfa ai musculaturii periarticulare.

2.2.2.Relaxare -opunere (RO)

(tehnică numită şi "ţine-relaxează"-traducerea engl. "Hold-relax")

-indicată chiar şi atunci când durerea este asociată în cauza limitării de

mişcare.

Tehnica RO are 2 variante:

a.RO antagonistă-în care se va "lucra" (se va face izometria) muşchiul hiperton;

b.RO agonistă-în care se va "lucra" (se face izometria) muşchiul care face mişcarea limitată
(considerat muşchiul agonist).

A In ambele variante izometria se execută în punctul de limitare a mişcării; după

menţinerea timp de 5-8 sec. a unei izometrii de intensitate maximă se vacere pacientului o
relaxare lentă. Odată relaxarea făcută, se poate repeta izometria de mai multe ori sau
pacientul, în mod activ, încearcă să treacă de punctul iniţial de limitare a mişcării (contracţie
izotonică a agonistului, fară rezistenţă din parteakinetoterapeutului).
Pentru a maximaliza intensitatea izometriei se cere pacientului "să ţină", adică nu
pacientul va împinge cu o forţă oarecare (presupusă doar a fi maximă) şi kinetoterapeutul se
va opune, ci kinetoterapeutul va împinge (spre contracţia excentrică, fară să se provoace
însă acest tip de contracţie musculară), desigur ţinând cont de forţa actuală a pacientului.

Explicaţii neurofiziologice:

Pentru RO antagonist:
-cu cât durata de aplicare a izometriei antagonistului este mai mare şi repetările acesteia într-o
şedinţă mai numeroase, cu atât apare mai repede oboseala unităţilor motorii la placa
neuromotorie şi tensiunea muşchiului scade (se relaxează);
-excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene;
-descărcările celulelor Renshow, scad activitatea motoneuronilor alfa a muşchiului
respectiv (ai muşchiului antagonist -a muşchiului hiperton);

Pentru RO agonist:
-izometria pe muşchii care fac mişcarea limitată (agoniştii) determină un efect de inhibiţie
reciprocă pentru antagonist;
-recrutarea de noi motoneuroni pentru agonist, cresc astfel forţa agonistului.
Atenţie:
RO aplicat muşchilor posturali-extensori nu determină efecte inhibitorii.
-Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic
-
Mircea Chiriac
2.2.3.Relaxare -contracţie (RC)

Se aplică numai antagonistului, adică celui care limitează mişcarea (vezi tehnica RO) fiind mai
dificil de aplicată în caz de durere.
La punctul de limitare a mişcării se realizează o izometrie pe muşchiul hiperton şi
concomitent o izotonie executată lent şi pe toată amplitudinea pe mişcarea de rotaţie din
articulaţia respectivă (la început rotaţia se face pasiv, apoi se poate face pasivo-activ, activ şi
chiar activ cu rezistenţă; desigur că în cazul articulaţiilor ce nu prezintă mişcare
osteokinematică de rotaţie -vezi tehnica RR -, tehnica RC se va aplica doar imprimând pasiv
mişcarea de rotaţie).

Exemplu (descris în terminologia medicală): Flexorii şoldului hipertoni.

P.L:Pacientul în DV (dacă limitarea este încă în sectorul de contracţie al extensiei) sau în DD

(dacă limitarea este în sectorul flexiei -pacientul prezentând un flexum de X°), şoldul extins
până la punctul de limitare, genunchiul flectat la 90°; contrapriza este realizată prin fixarea
bazinului cu o chingă; kinetoterapeutul înapoia pacientului, realizează priza cu o mână prin
apucare a părţii distale a coapsei şi cu cealaltă mână apucă gamba, în treimea distală.
TI:
Menţinerea poziţiei şoldului; comanda: "ţine, nu mă lăsa să-ţi extind şoldul!";
T 2:Menţinerea poziţiei coapsei în planul de flexie-extensie şi rotaţia internă a şoldului;
comanda: "ţine, nu mă lăsa să-ţi extind şoldul, dar lasă-mă să-ţi rotez şoldul!" (se continuă
izometria pe flexie + rotaţia internă pasivă a şoldului);
T 3:
Menţinerea poziţiei coapsei în planul sagital şi rotaţia externă a şoldului; comanda:
"ţine, nu mă lăsa să-ţi extind şoldul, dar lasă-mă să-ţi rotez şoldul!" (se continuă izometria pe
flexie + rotaţia externă pasivă a şoldului);
Se poate repeta T 2 -T 3 de câteva ori, după care se dă pauză, sau se continuă cu:
T 4:
Menţinerea poziţiei coapsei în planul sagital şirotaţia internă a şoldului; comanda: "ţine, nu
mă lăsa să-ţi extind şoldul, şi rotează intern şoldul odată cu mine!" (se continuă izometria pe
flexie + rotaţia internă pasivo-activă a şoldului);
T 5:
Menţinerea poziţiei coapsei în planul sagital şi rotaţia externă a şoldului; comanda: "ţine, nu mă
lăsa să-ţi extind şoldul şi rotează extern şoldul!" (se continuă izometria pe flexie + rotaţia externă
pasivo-activă a şoldului).
A
In mod similar se poate continua cu tehnici active şi active cu rezistenţă în ceea ce priveşte
mişcarea de rotaţie a şoldului (atenţie însă la timpul total de izometrie al muşchilor
flexori să nu depăşească în nici un caz 12 secunde -se dau pauze).

Explicaţii neurofiziologice:
-izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) duce la oboseala
unităţilor motorii la placa neuromotorie şi ca urmare tensiunea muşchiului scade;
-excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene;
-descărcările celulelor Renshow, scad activitatea motoneuronilor alfa;
-receptorii articulari excitaţi de mişcarea de rotaţie, au rol inhibitor pentru motoneuronii
alfa (rotaţia are efect de relaxare pentru muşchii periarticulari).

2.2.4. Stabilizare ritmică (SR)

Se execută contracţii izometrice pe agonişti şi pe antagonişti, în punctul de limitare a

mişcării; între contracţia agonistului şi cea a antagonistului nu se permite relaxarea
(cocontracţie).
Tehnica are două variante ce se execută în ordine:
simultană(mai simplu de efectuat de către P.) şialternativă.
Comanda (valabilă mai ales în varianta alternativă) este: "ţine, nu mă lăsa să-ţi mişc....!".

Exemplu (descris în terminologia medicală):

Extensia cotului este limitată de contractura flexorilor cotului.
Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic -
Mircea Chiriac

Varianta simultană:
Ne bazăm (căutăm) pe muşchii care sar o articulaţie proximală sau distală celei afectate.
Concomitent cu tensionarea (prin izometrie) uneia din părţile articulare a cotului, prin
comanda de flexie (sau extensie) a cotului, vom putea efectua
tensionarea părţii articulare opuse, prin izometrizarea muşchilor biarticulari (încercarea de
a mişca articulaţia supraiacentă, adică umărul -în cazul folosirii muşchilor biceps sau triceps
brahial, ori cea subiacentă, adică pumnul -în cazul folosirii flexorilor sau extensorilor
pumnului.

P.I.:
Pacientul în DD, cotul flectat la nivelul de limitare, kinetoterapeutul homolateral de
pacient, renunţă la contrapriză (eventual se folosesc chingi pentru fixarea trunchiului) şi
realizează două prize -una postero-distal pe braţ şi alta antero-distal pe antebraţ.

T 1:
Menţinere; comanda "Extinde umărul şi flectează cotul!" (izometrie pentru extensia
Umărului s iflexia cotului);
T 2:
Menţinere; comanda "relaxează! 99
.
Varianta alternativă: P.L:
Pacientul în DD, cotul flectat la nivelul de limitare, kinetoterapeutul homolateral de pacient,
stabilizează braţul pacientului prin apucarea părţii distale a braţului, iar priza se face prin
apucarea părţii distale a antebraţului.
T I:
Menţinerea poziţiei cotului; comanda "ţine nu mă lăsa să-ţi mişc antebraţul pe braţ!"

-kinetoterapeutul împinge atât spre flexia cât şi spre extensia cotului, alternând rapid (din ce
în ce mai repede) cele două direcţii; nu se dă vreo comandă prevestitoare pentru modul de
alternare a împingerii;

T 2:
Menţinere; "relaxează!".
Explicaţii neurofiziologice:
-contracţiile izometrice determină facilitarea motoneuronilor alfa şi gama;
-izometria pe muşchii care realizează mişcarea limitată determină un efect de inhibiţie reciprocă
pentru antagonist;
-izometria antagonistului mişcării limitate (muşchii contracturaţi) duce la oboseala
unităţilor motorii la placa neuromotorie şi ca urmare tensiunea muşchiului scade;
-excitarea circuitului Golgi determină impulsuri inhibitorii autogene,
la fel şi descărcările celulelor Renshow, scăzând astfel activitatea motoneuronilor alfa pentru
muşchii antagonişti (hipertoni).

2.3. Tehnici FNP cu caracter general

2.3.1.Iniţiere ritmică (IR)

Se realizează mişcări lente, ritmice, mai întâi pasiv, apoi treptat pasivo-activ şi activ, pe întreaga
amplitudine a unei scheme de mişcare; tehnica se face atât în caz de hipertonie cât şi în
hipotonie. în cazul hipertoniei, scopul este obţinerea relaxării; când există o hipotonie, IR are ca
scop iniţial menţinerea memoriei kinestezice şi păstrarea amplitudinii de mişcare.

Explicaţii neurofiziologice:
-
cortexul, influenţat de comenzile verbale, are un rol inhibitor asupra tonusului muscular al
musculaturii hipertone;
-echilibrarea tonusului agonist
-antagonist în timpul mişcărilor pasivo-active;
-întinderea alternativă a agonistului şi antagonistului determină influenţe excitatorii în
cazul musculaturii hipotone; în cazul musculaturii hipertone mişcările pasive se fac în ritm
lent (pentru a nu declanşa reflexul miotatic).

2.3.2.Izometrie alternantă (IzA)

Contracţii izometrice scurte, alternative, pe agonişti şi pe antagonişti, iară să se schimbe poziţia

segmentului (articulaţiei) şi fară pauză între contracţiile. Se realizează (pe rând) în toate punctele
arcului de mişcare şi pe toate direcţiile de mişcare articulară (pe rând).
Explicaţii neurofiziologice:
Facilitarea neuroropriocetiv n asistenta inetic
-
Mircea Chiriac
-
cocontracţia determină facilitarea motoneuronilor alfa şi gama; creşte recrutarea de
unităţi motorii sub contracţiile izometrice aplicate pe flecare parte a articulaţiilor;
-receptorii articulari din jurul suprafeţei articulare au rol în stabilitatea posturilor cu
încărcare (telescoparea);-dacă contracţiile izometrice se efectuează în regim de intensitate
maximă se obţine o sumare a explicaţiilor neurofiziologice valabile pentru ambele variante ale
tehnicii
Relaxare-Opunere (RO).
-
2.3.3. Secvenţialitate normală (Sn)
Urmăreşte coordonarea componentelor unei scheme de mişcare, care are forţă adecvată pentru
executare, dar secvenţialitatea nu este corectă (incoordonare dată de o ordine greşită a intrării
muşchilor în activitate -nu de la distal la proximal -sau de grade de contracţie musculară
inadecvate în raportul agonist-antagonist).
Explicaţii neurofiziologice:
-învăţarea unor engrame corecte de mişcare presupune învăţarea şi repetarea mişcărilor de
la distal spre proximal, în aceeaşi ordine;
rezistenţa maximală la fiecare componentă a mişcării globale duce la creşterea recrutării de
motoneuroni alfa (pentru muşchii respectivi) şi la o excitare mai mare pe aria motorie cerebrală a
zonelor implicate (necesare) în comanda musculaturii necesare efectuării mişcării, cu inhibarea
consecutivă a muşchilor neimplicaţi.
4.7. Diagonalele trunchiului
4.7.1. Diagonalele trunchiului superior
4.7.1.1. Diagonala de flexie şi rotaţie spre dreapta
Această diagonală este cunoscută sub numele de "despicat" (choping). Pacientul este poziţionat
în decubit dorsal; membrele superioare poziţionate astfel: membrul superior stâng în poziţia
iniţială a diagonalei a Il-a de extensie, iar membrul superior drept (apucând cu mâna partea
distală a antebraţului stâng) în poziţia iniţială a primei diagonale de extensie.
Kinetoterapeutul opune rezistenţa sau pe frunte şi mâini (fig. 54) sau pe partea antero-superioară
a trunchiului şi pe mâini. Membrele superioare descriu diagonalele respective, în timp ce
trunchiul se flectează (uşor) şi se rotează înafară (ca şi în acţiunea de spart lemne), ajungându-se
în poziţia de la fig. 55.
4.7.2. Diagonalele trunchiului inferior

4.7.2.1. Diagonala de flexie şi rotaţie spre dreapta

Pacientul în decubit dorsal, membrele inferioare poziţionate astfel: membrul drept în
poziţia iniţială a primei diagonale de flexie, iar membrul stâng în poziţia iniţială a diagonalei
a Il-a de flexie; trunchiul inferior uşor rotat spre stânga (fig. 58). Kinetoterapeutul face prize
pe partea dorsală a picioarelor şi degetelor, iar cu cealaltă mână (plasată pe dedesupt, deoarece
greutatea ambelor membre inferioare reprezintă de obicei o rezistenţă suficientă, iardemulte
Facilitarea neuroproprioceptivă în asistenta inetică
-
Mircea Chiriac54
4.7.2.2. Diagonala de extensie şi rotaţie spre stânga

Pacientul în decubit dorsal, membrele inferioare poziţionate astfel: membrul drept în poziţia
iniţială a primei diagonale de extensie, iar membrul stâng în poziţia iniţială a diagonalei a Il-a
de extensie; trunchiul inferior uşor rotat spredreapta (fig. 61).
Kinetoterapeutul face prize pe partea plantară a picioarelor şi degetelor, iar cu cealaltă mână pe
partea postero-distală a coapselor şi uşor lateral pe coapsa dreaptă. Menţinându-se genunchii
extinşi membrele inferioare se vor deplasa pe diagonalele respective, concomitent cu uşoara
rotaţie spre stânga trunchiului inferior, ajungându-se în poziţia de la fig. 62. Aceeaşi diagonală
se poate efectua pornind cu genunchii flectaţi (fig. 63) şi rămânând cu ei flectaţi de-a-lungul
diagonalei până la capăt (fig. 64) sau extinzându-se progresiv, în aşa fel încât se ajunge în
aceeaşi poziţie ca şi la fig. 62.

•Schema bilaterală simetrică (BS)

-Executarea bilaterală a unei diagonale (1 sau 2) la membrele superioare sau
membrele inferioare. Ambele membre execută aceeaşi diagonală în acelaşi sens (flexie
sau extensie).
•Schema bilaterală asimetrică (BA)
-Atunci când un membru execută de exemplu prima diagonală şi celălalt diagonala a Il-a, dar
ambele în acelaşi sens (flexie sau extensie).

•Schema bilaterală simetrică reciprocă (BSR)

-Se execută ca la schema bilateral simetrică (BS) dar în timp ce un membru face prima diagonală
de flexie celălalt face prima diagonală de extensie (deci diagonala este aceeaşi dar membrele "se
duc" în sensuri opuse).

Schema bilaterală asimetrică reciprocă (BAR)

-Un membru face prima diagonală de flexie, iar celălalt diagonala a Il-a de extensie.

Schemele combinate ale membrelor superioare şi ale membrelor inferioare sunt:

-scheme ipsilaterale, în care se mişcă extremităţi de aceeaşi parte a corpului (simetrice,
asimetrice, simetrice reciproce şi asimetrice reciproce);
-scheme contralaterale, în care se mişcă extremităţi de părţi opuse (simetrice, asimetrice,
simetrice reciproce şi asimetrice reciproce);
-scheme diagonale reciproce, în care extremităţi contralaterale se mişcă deodată în aceeaşi
direcţie, în timp ce extremităţi contralaterale opuse se mişcă în direcţii opuse (ca în mers).