UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

MASTER: MAKETING ȘI COMUNICARE ÎN AFACERE

INFLUENŢA FACTORILOR MICROMEDIULUI

ASUPRA ACTVITĂŢII FIRMEI

Profesor Coordonator:
Prof. univ. dr. Valentina ZAHARIA

Student:
Nicoleta GRAMA

Anul Universitar 2016 - 2017

București
 2

Cuprins

CAPITOLUL 1. IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU ÎN ACTIVITATEA

ÎNTREPRINDERII ............................................................................................................................ 3
CAPITOLUL 2. MICROMEDIUL ÎNTREPRINDERII ŞI INFLUENŢA FACTORILOR
ASUPRA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII ................................................................................ 4
CAPITOLUL 3. RELAŢIA ÎNTREPRINDERE – PIAŢĂ ŞI OBIECTIVELE ECONOMICE
ALE ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIŢIILE PIEŢEI CONCURENŢIALE ................................. 6
 3

CAPITOLUL 1. IMPLICAREA FACTORILOR DE MEDIU ÎN

ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

Ca agent economic firma îsi organizeaza si desfasoara activitatea sub impactul conditiilor
concrete ale mediului sau ambiant. Mediul ambiant include un ansamblu de factori eterogeni
de natura sociala, politica, stiintific-educationala, juridica, geografica, demografica ce
actioneaza pe plan international influentînd relatiile pe piata.

Din punct de vedere macroeconomic întreprinderea este parte integranta a mediului ambiant si
componenta economica a acestuia.

Analiza diferitelor cerinte existente si a efectelor lor asupra economiei si gestiunii

întreprinderii pune în evidenta 3 tipuri de mediu:

 mediu stabil – unde schimbarile sunt rare, de mica amploare si previzibile;

 mediu schimbator – unde schimbarile sunt frecvente, de amploare variabila si, în

general, previzibile;

 mediu turbulent – unde schimbarile sunt foarte frecvente, de amploare variata, cu

incidente profunde asupra activitatii întreprinderii si greu de anticipat.
 4

CAPITOLUL 2. MICROMEDIUL ÎNTREPRINDERII ŞI INFLUENŢA

FACTORILOR ASUPRA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII

Micromediul firmei cuprinde ansamblul componentelor cu care aceasta intră în relaţii directe
dictate de necesitatea atingerii obiectivelor sale prezente şi de perspectivă.

Componentele micromediului sunt:

 – furnizorii de mărfuri

 – prestatorii de servicii

 – furnizorii forţei de muncă

 – clienţii

 – concurenţa

 – organismele publice

1. Furnizorii de mărfuri sunt reprezentaţi de diverşi agenţi economici care, în baza relaţiilor
contractuale asigură întreprinderii resursele necesare de materii prime, materiale, mărfuri
echipament, maşini, utilaje etc. În contractarea acestor agenţi întreprinderea trebuie să dispună
de informaţii referitoare la dimensiunea ofertei şi calitatea ei, preţurile furnizorilor, politicile
comerciale practicate, cunoaşterea unor aspecte referitor la climatul intern al întreprinderilor
furnizoare – stabilitatea economică, disciplina tehnologică, alte informaţii referitoare la factori
perturbatori care ar putea afecta aprovizionarea corespunzătoare a firmei.

2. Prestatorii de servicii reprezintă persoanele juridice sau fizice care oferă o gamă largă de
servicii utile realizării obiectului de activitate al firmei.

Exemple de prestatori de servicii:

 firme de transport, telecomunicaţii;

 firme de publicitate;

 servicii bancare
 5

3. Furnizorii forţei de muncă sunt agenţii de mediu care influenţează considerabil activitatea
întreprinderii datorită rolului factorului uman în procesul muncii. În sfera acestor factori intră:

 oficiile pentru plasarea forţei de muncă;

 bursa locurilor de muncă pentru studenţi

4. Clienţii

În această categorie intră:

 consumatorii, utilizatorii

 întreprinderile comerciale

 agenţii guvernamentale etc.

Clienţii alcătuiesc cercul firmelor, instituţiilor şi al persoanelor individuale cărora le sunt

oferite pentru consum / utilizare mărfuri, produse realizate de întreprindere.

5. Concurenţa poate fi reprezentată de firme sau persoane fizice care îşi dispută aceeaşi
categorie de clienţi, iar în situaţii frecvente, aceeaşi furnizori sau prestatori de servicii.

Competitorii se deosebesc între ei prin rolul pe care-l au în raport cu clienţii, atitudinea faţă de
noutăţi, formele de comunicare cu utilizatorii, stilul de intervenţie pe piaţă.

Prin aceste elemente de diferenţiere competitorii pot fi delimitaţi astfel:

 lideri

 inovatori

 conservatori

 timizi.

6. Organismele publice sunt reprezentate de asociaţiile profesionale, ale consumatorilor,

organismele de stat publice şi locale, faţă de care întreprinderile au obligaţii legale.

În concluzie, mediul ambiant determină o multitudine de efecte asupra întreprinderilor:

1. adoptarea de stategii organizatorice suple, flexibile, adecvate frecvenţei, complexităţii

şi amplitudinii schimbării;
 6

2. multiplicarea punctelor de contact între întreprinderi şi mediu pentru sesizarea

operativă şi corectă a schimbărilor;

3. diferenţierea modului de definire a atribuţiilor în cadrul activităţilor întreprinderilor în

funcţie de gradul de afectare a acestora la schimbările mediului;

4. creşterea rolului activ de prognoză a schimbării.

CAPITOLUL 3. RELAŢIA ÎNTREPRINDERE – PIAŢĂ ŞI

OBIECTIVELE ECONOMICE ALE ÎNTREPRINDERII ÎN CONDIŢIILE
PIEŢEI CONCURENŢIALE

Principala componentă ale mediului în care o firmă apare atât în calitate de producător
(ofertant) cât şi în calitate de consumator (cumpărător) este piaţa.

Piaţa mijloceşte activităţile firmei cu mediul ambiant. Ea reprezintă sistemul de coordonare şi

cooperare ce are la bază schimbul şi contractul.

Piaţa forţei de muncă Piaţa financiară

 Populaţia activă  Bănci

 Populaţia în căutarea unui loc de muncă  Bursă

 Creditori

 Oficiile de plasare a locurilor FIRMA  Societăţile de investiţii

de muncă

 Furnizorii de materii prime,  Clienţii

materiale, echipamente,

maşini, utilaje  Concurenţa

Piaţa de aprovizionare Piaţa de desfacere

 7

În relaţia complexă întreprindere–mediu în general, respectiv, întreprindere piaţă în particular

pot fi subliniate următoarele aspecte:

1. Studiul pieţei constituie premisa, punctul de plecare în activitatea firmei..

Mecanismul pieţei reprezintă pentru întreprindere terenul de confruntare a situaţiei prezente cu

cea de perspectivă; sursa de idei pentru realizarea de produse şi servicii noi sau modernizarea
celor existente; mediul de testare a serviciilor noi, a metodelor noi de distribuţie şi promovare
a produselor şi serviciilor.

Pentru fundamentarea deciziilor privind aprovizionarea, producţia, desfacerea sunt necesare

următoarele informaţii:

 piaţa;

 consumatorii actuali şi potenţiali;

 structura şi caracteristicile canalelor de distribuţie;

 întreprinderile concurente (gama de produse şi servicii oferite, segmentele de

consumatori);

 nivelul preţurilor practicate de concurenţă.

2. În fluxul aprovizionării, producţiei, desfacerii – primul stadiu (aprovizionare) şi ultimul

stadiu (desfacere) reflectă legătura întreprinderii cu piaţa.

3. Succesiunea logică în fundamentarea activităţii întreprinderii trebuie să fie: DESFACERE

– APROVIZIONARE – PRODUCŢIE – DESFACERE.

Iniţial trebuie să se identifice cererile nesatisfăcute ale pieţei, produsele şi serviciile cu cerere
certă şi desfacere asigurată.

Se va iniţia planul de desfacere, se va desfăşura planul de producţie, după care se va realiza

programul de desfacere urmând planul de aprovizionare.

În general pentru a fi eficientă cercetarea de piaţă trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

 8

 Ce pieţe oferă cele mai bune perspective pentru produsul/serviciul respectiv?

 Ce modificări trebuiesc aduse produselor/serviciilor pentru a se vinde mai bine?

 Ce servicii sunt cerute pe piaţă?

 Ce venituri se obţin prin vânzări de produse/prestări de servicii pe piaţa

externă/internă?

4. Orientarea activităţii întreprinderii către obiectivele prioritare:

 satisfacerea în condiţii optime a nevoilor consumatorilor prin produsele realizate şi

serviciile prestate;

 creşterea rentabilităţii şi eficienţei economice pe baza creşterii productivităţii şi a

volumului vânzărilor.

Obiectivele economice ale întreprinderii în condiţiile pieţei concurenţiale definesc scopul şi

însăşi raţiunea existenţei întreprinderii iar realizarea lor este condiţionată de:

 creşterea adaptabilităţii, flexibilităţii întreprinderii raportată la mediu;

 promovarea unui mamagement anticipativ;

 prevederea şi cunoaşterea permanent a modificărilor în perspectivă ale pieţei;

 stabilirea strategiilor optime de acţiune.

O firmă bine condusă trebuie să fie putenic polarizată către următoarele obiective:

 creşterea solvabilităţii, a cifrei de afaceri, a profitului;

 menţinerea pe piaţă;

 pătrunderea pe noi pieţe.

Actual, sub raportul obiectivelor, întreprinderea este un organism complex care are ca obiectiv
prioritar maximizarea profitului. Ea se confruntă cu o mulţime de obiective contradictorii ce
ţin de tactica şi strategia dezvoltării sale şi de satisfacerea intereselor proprietarilor,
managerilor, salariaţilor, interese care pot fi uneori divergente.
 9

Analiza concurenţei şi a factorilor de monopol nu gravitează numai în jurul problemei

preţului. Profitul nu poate fi considerat singura motivaţie în funcţionarea mecanismului
economiei de piaţă, oricât ar fi el de important.

Concurenţa este determinată de multitudinea de forme de comportament ce se realizează în

cadrul relaţiei dintre furnizori pentru captarea interesului unei clientele numeroase.

Pentru definirea acestor forme trebuie avute în vedere următoarele:

 Interesele şi aspiraţiile clientelei. Clientela reprezintă consumatorii

productivi/neproductivi cu diverse disponibilităţi financiare ce formează segmente
diferenţiate pe piaţă.

 Libertatea de a acţiona, interesele şi aspiraţiile producătorilor în calitate de ofertanţi.

Firmele nu acţionează după primul impuls, ci pe baza unor scenarii strategice, căutând să
coreleze interesele curente de asigurare a veniturilor cu cele viitoare de dezvoltare şi
consolidare a poziţiei lor pe piaţă, recurgând la un set diversificat de căi şi metode.

 Existenţa în mediul economic a unor reglementări juridice, reguli cutumiare, a unor

stări psihosociale care impun/favorizează anumite acţiuni sau comportamente din
partea agenţilor economici.

În economia de piaţă concurenţa apare ca o necesitate obiectivă făcând parte din regulile
de joc ale pieţei. Activitatea de piaţă a întreprinderii este marcată de prezenţa întreprinderilor
concurente care îşi dispută oportunităţile oferite de aceleaşi pieţe.

În dubla ipostază, de cumpărător-vânzător, întreprinderile îşi plasează competiţia dintre ele în

două planuri:

 îşi dispută furnizorii, prestatorii de servicii, disponibilitatea forţei de muncă;

 dispută clienţii urmărind obţinerea celor mai avantajoase condiţii în asigurarea

resurselor şi plasarea produselor pe piaţă.

Competitivitatea agenţilor economici este determinată în principal de calitate, preţ, politica de

promovare a produselor, reducerea costurilor.
 10

Sistemul relaţiilor de concurenţă este format din ansamblu raporturilor de interacţiune în care
intră agenţii economici în lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare şi a pieţei de
desfacere.

Gradul de intensitate al concurenţei este impus de raportul cerere-ofertă, de măsura echilibrării

acestui raport şi raportul de forţe în care se plasează pe piaţă agenţii economici.

În general, mijloacele şi instrumentele utilizate în relaţia de concurenţă se pot delimita în jurul

a patru piloni ai politicii de marketing: PRODUS, PREŢ,PROMOVAREA
PRODUSELOR, DISTRIBUŢIA PRODUSELOR.

Concurenţa directă se manifestă între firmele ce apar pe piaţă cu bunuri identice sau puţin
diferenţiate, destinate satisfacerii aceluiaşi segment de consumatori. Între aceştia diferenţierea
se realizează prin imaginea de marcă, prin concurenţa dintre mărci.

Concurenţa indirectă apare între firmele ce se adresează aceloraşi nevoi sau nevoi diferite, prin
oferta unei game variate de bunuri.

Forţa competiţiei şi implicaţia ei asupra rezultatelor întreprinderii depinde de mărimea şi

poziţia economică a celor ce se confruntă.