In forme primare, asigurarile au fost prezente odata cu primele grupuri sociale

organizate, care intr-o forma sau alta, incercau sa-si ajute membrii in caz de nevoie.

Putem spune, intr-un fel, ca asigurarea a aparut odata cu aparitia societatii

umane. Avem cunostinta de doua tipuri de economii care au caracterizat societatea de-
a lungul timpului: economiile de schimb (realizate cu elemente corespunzatoare: piete
de schimb, bani, instrumente financiare diverse) si economiile naturale, in lipsa acestor
elemente, acestea datand din timpuri mult mai vechi decat primele.

Intr-o astfel de economie naturala, putem privi conceptul de asigurare ca pe o

forma de ajutorare intre indivizii din societate. De exemplu, daca o casa sufera un
incendiu devastator, membrii comunitatii respective vor ajuta impreuna la reconstruirea
casei; altfel, nu vor primi nici ei ajutor in viitor. Acest tip de asigurare a suprevietuit
pana in zilele noastre in regiunile in care economiile de schimb moderne nu au patruns
decat superficial (de exemplu in unele tari de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice).

Dovezi de existenta a asigurarii exista din antichitate:

- in Egiptul antic (in jurul anului 4500 i.H.) existau societati de intr-ajutorare a cioplitorilor
de piatra;

- in Babilon, transportul era organizat in caravane, iar costurile disparitiilor erau suportate
in comun de comercianti;

- membrii unui colegiu funerar din Lanuvium (in prezent Lanuvio, Italia) incheiau un
adevarat contract de asigurare, platind in timpul vietii cotizatii pentru ca inmormantarea
sa fie organizata de colegiul al caror membrii erau.

Imprumutul maritim (foenus nauticum), utilizat de greci si romani, presupunea

obtinerea de catre comerciant a unui imprumut in bani necesari organizarii transportului.
In cazul in care nava pierea, imprumutul nu trebuia restituit, iar daca ajungea la
destinatie, pe langa imprumut se platea si o dobanda ridicata pentru suportarea riscului.
In Evul Mediu, imprumutul maritim a continuat sa fie folosit pana in 1234, cand Papa
Grigore al IX-lea l-a interzis prin „Nova Compilatio decretalium” datorita dobanzilor
excesive.

Asigurarile continua sa-si faca loc ca asociatii mutuale ale lucratorilor, artistilor,
astfel ca membrii corporatiilor existente in unele tari europene (Danemarca, Anglia) erau
despagubiti in caz de accident de munca, incendiu sau chiar incapacitate de munca.

Ca urmare a interzicerii imprumutului maritim, s-a cautat gasirea unui alt mijloc care sa
permita bancherilor obtinerea unei anumite sigurante. Apar premisele contractului de
asigurare: bancherii incasau o suma de bani si se angajau sa acopere un eventual
prejudiciu cauzat navei sau incarcaturii.

Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, cresterea importantei Londrei ca si centru

comercial a dus, de asemenea, la aparitia unei cereri reale pentru asigurare (mai precis
de asigurare maritima). La finalul anilor 1680, Edward LLOYD a deschis o cafenea care
nu peste mult timp a devenit cel mai popular local printre proprietarii de nave,
negutatori si capitanii de nave, si, automat, o importanta sursa de informatii in
domeniu. Acesta era locul principal de intalnire dintre partile care doreau sa-si asigure
navele si cele care erau dispuse sa subscrie riscurile aferente.

Astazi, LLOYD’s of London reprezinta, ca structura, liderul pietei de asigurari maritime si

alte tipuri specializate, insa activitatea este destul de diferita fata de segmentul
asigurarilor mai comune.

Asigurarea, asa cum este perceputa in zilele noastre are ca izvor de aparitie Marele
Incediu din Londra din anul 1666, cand au fost distruse 13.200 de case. In urma acestui
dezastru, Nicholas BARBON a deschis primul birou pentru asigurarea cladirilor. In anul
1680, englezul a infiintat prima companie de asigurari de incendii din Anglia,
denumita«The Fire Office».

In Statele Unite, prima companie de asigurari a demarat activitatea tot prin incheierea
asigurarilor pentru incendii, cu sediul in Charles Town, (orasul Charleston de astazi,
Carolina de Sud), in anul 1732.

Benjamin FRANKLIN a contribuit la popularizarea si standardizarea practicilor de

asigurare, in special pentru asigurarile impotriva incendiilor. In anul 1752, a fondat
Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire, prima
companie care colecta contributii in vederea prevenirii incendiilor. Aceasta organizatie nu
numai ca lansa avertizari in cazul unelor incendii, dar, de asemenea, putea refuza
asigurarea anumitor cladiri unde riscul de incediu era mult prea mare, ca de exemplu, in
cazul caselor de lemn.

In secolul al XVIII-lea (1653) in Franta, italianul Lorenzo de Tonti a creat

primele tontine, practic grupari de persoane care incheiau „asigurari de viata”. Membrii
tontinelor contribuiau la un fond comun, pe o perioada determinata, cu o cotizatie anuala
si primeau la randul lor anual o suma de bani. La expirarea perioadei, suma obtinuta prin
capitalizarea cotizatiilor se impartea membrilor supravietuitori.

Cu titlu de exmplu pot fi mentionate urmatoarele dovezi istorice:

- cel mai vechi contract de asigurare in forma scrisa este datat 1347, fiind incheiat la
Genova

- prima codificare a asigurarii in regulile emise de Uffizio de Marcanzia in 1383;

- prima societate de asigurari maritime in 1424;

- cel mai vechi contract scris in materia asigurarilor de viata a fost incheiat la Londra in
1583

- dupa marele incendiu (1666) apar la Londra primele asigurari contra incendiilor.
 Odata cu secolul al XIX-lea, putem vorbi de asigurarile moderne: in Franta apar
societati de asigurare care au prosperat rapid, in Anglia apare prima societate de asigurari
pentru accidente pe calea ferata, se diversifica domeniile de asigurare.

In concluzie, aparitia si evolutia asigurarilor s-a datorat:

a. evolutiei economico-sociale;

b. urbanizarii si organizarii breslelor;

c. dezvoltarii matematicii si in special a teoriei probabilitatilor.