Neutrofilele şi rolul lor în apărarea organismului

Neutrofilele reprezintă 95% din granulocitele circulante. Neutrofilele mature sunt produse
de precursori din măduva osoasa. Conţinutul total de neutrofile corpului poate fi împărţit
conceptual în următoarele trei compartimente: măduva osoasa, sânge, şi ţesuturi. În măduvă,
există neutrofile în două divizii - proliferativă, sau mitoza, compartiment (mieloblaşti,
promielocite, mielocite) şi compartimentul de maturare - stocare (metamielocite,
benzi,leucocitele polimorfonucleare.
Neutrofilele părăsesc compartimentul de depozitare (măduva) şi intră în sânge, fără a
reintra în măduva. În sânge, în cele două compartimente sunt de asemenea prezente,
compartimentul marginal şi cel circulant . Unele neutrofile nu circula liber (compartiment
marginal), dar sunt aderente la suprafaţa vasculară, şi acestea constituie aproximativ jumătate
din numărul total de neutrofile în sânge.
După ce părăsesc măduva osoasă, granulocitele sunt prezente timp de 4-8 ore in torentul
circulator şi încă 4-5 zile în ţesuturile în care este necesară prezenţa acestora. În cazul unor
infecţii tisulare severe, durata de viaţa este scurtată la câteva ore, deoarece granulocitele ajung
foarte repede la locul infecţiei, îndeplinindu-şi funcţiile, iar în cursul acestor procese sunt la
rândul lor distruse.
Bacteriile, virusurile şi alţi agenţi agresori sunt atacaţi şi distruşi în principal de neutrofile
şi de macrofage tisulare. Neutrofilele sunt celule mature care au capacitatea de a ataca şi
distruge bacteriile chiar şi în sângele circulant.
Neutrofilele şi monocitele pătrund prin porii capilarelor sangvine prin procesul de
diapedeză. Chiar dacă dimensiunile porilor sunt mult mai mici decât cele ale celulelor, mici
porţiuni din celulă pătrund pe rând prin glisare la nivelul porului; porţiunea celulară care
traversează porul îşi reduce temporar dimensiunile până când acestea ajung egale cu ale
porului respectiv.
Atât neutrofilele cât şi macrofagele se pot deplasa în ţesuturi prin mişcări de tip amibian;
unele celule se deplasează cu o viteză de până la 40 um/min, parcurgând în fiecare minut o
distanţa egală cu lungimea lor. Apariţia în ţesuturi a unor substanţe chimice induce deplasarea
neutrofilelor şi a macrofagelor către sursa respectivei substanţe. Acest fenomen se numeşte
chemptactism. Producerea unui proces inflamator tisular induce formarea a cel puţin
doisprezece produşi care pot determina chemotactism către zona de inflamaţie. Aceştia includ:
- unele toxine bacteriene sau virale;
- produşi de degradare ai ţesuturilor inflamate;

1
- anumiţi produşi de reacţie din „cascada complementului”, care se activează în ţesuturile
inflamate;
- diverşi produşi de reacţie rezultaţi în urma coagulării plasmatice în zona inflamatorie,
precum şi alte substanţe
Chemotactismul este dependent de gradientul de concentraţie al substanţei chemotactice.
Concentraţia este maximă lângă sursă, fapt care induce o deplasare unidirecţională a
leucocitelor către acesta.
Cea mai importantă funcţie a neutrofilelor este fagocitoza, care presupune ingerarea de
către celulă a agentului invadator. Fagocitele prezintă selectivitate către materialul care este
fagocitat; în caz contrar ar putea fi ingerate celule normale sau alte elemente structurale ale
organismului. Apariţia procesului de fagocitoză depinde în special de 3 factori.
1) – majoritatea structurilor naturale din ţesuturi au suprafeţe netede, rezistente la
fagocitoză; dacă suprafaţa este rugoasă, posibilitatea apariţiei fagocitozei este crescută
2) – majoritatea substanţelor naturale ale organismului au un înveliş protector cu o
structură proteică, aceasta determină respingerea fagocitelor. Ţesuturile moarte şi
particulele străine nu au înveliş protector, ceea ce le face sensibile la fagocitoză
3) – sistemul imunitar al organismului produce anticorpi împotriva agenţilor infecţioşi,
cum sunt bacteriile. Anticorpii aderă apoi la membranele bacteriene şi le conferă astfel
susceptibilitate la fagocitoză. Molecula de anticorp se combină cu componenta C3
produsă în cascada complementului, care este o componentă suplimentară a sistemului
imunitar. Astfel, moleculele C3 se leagă la rândul lor, de receptorii membranari ai
fagocitelor, iniţiind în acest fel fagocitoza. Procesul de selecţie urmată de fagocitoză se
numeşte oponizare.
Neutrofilele care pătrund în ţesuturi sunt celule mature, capabile să iniţieze imediat
fagocitoza. Pentru a realiza fagocitarea unei particule, neutrofilul se ataşează iniţial de acesta,
apoi proiectează în toate direcţiile pseudopode care înconjură particula. Pseudopodele se
unesc apoi de partea opusă a particulei şi fuzionează. Se creează astfel o incintă închisă care
conţine particula fagocitată. Această incintă invaginează apoi în interiorul cavităţii
citoplasmatice şi se separă de membrana celulară exterioară, formând vezicule de fagocitoză
(numite şi fagozomi) care plutesc libere în citoplasmă. Un singur neutrofil poate fagocita în
mod obişnuit între 3 şi 20 de bacterii înainte de a deveni el însuşi inactiv şi a dispărea.
Atât neutrofilele cât şi macrofagele pot distruge bacteriile. În afara digestiei bacteriilor
ingerate în fagozomi, neutrofilele şi macrofagele conţin agenţi bactericizi care distrug marea
majoritate a bacteriilor, chiar şi atunci când enzimele lizozomale nu reuşesc să le digere. Acest

2
fapt este foarte important deoarece unele bacterii au învelişuri protectoare sau alţi factori care
împiedică distrugerea lor de către enzimele digestive. Efectul letal este conferit, în principal,
de anumiţi agenţi oxidanţi puternici, produşi de enzimele din membrana fagozomilor sau de
organitele speciale denumite peroxizomi. Aceşti agenţi oxidanţi constau în cantităţi mari de
superoxid, peroxid de hidrogen şi iono hidroxil, toate acestea fiind letale pentru majoritatea
bacteriilor, chiar şi în cantităţi miic. Una dintre enzimele lizozomale, mieloperoxidaza,
catalizează reacţia dintre peroxid de hidrogen şi ionul de clor cu formarea hipocloritului, care
are efect bactericid intens.
Neutrofilele au durată de viaţă scurtă (2-3 zile) şi prezintă următoarele proprietăţi:
- marginaţia: este procesul de aderare la endoteliul capilar, mediat de receptori ai neutrofilului
şi liganzi prezenţi pe suprafaţa celulelor endoteliale şi iniţiat de chemoatractanţi ai
neutrofilului (factori chemotactici) precum interleukina 8 (IL8);
- diapedeza este procesul de extravazare prin traversarea capilarului la limita dintre două
celule endoteliale. Deşi lipsite de specificitate pentru antigene, neutrofilele joacă un rol
important în inflamaţia acută, intervenind împreună cu anticorpii şi complementul în
realizarea protecţiei împotriva microorganismelor.
Agenţii chemotactici pentru neutrofile: fragmente ale complementului (C5a), factori derivaţi
din sistemul fibrinolitic şi sistemul kininelor, factori derivaţi din alte tipuri de leucocite,
bacterii şi trombocite.
Neutrofilele conţin un întreg arsenal de proteine stocate în două tipuri de granulaţii
lizozomale:
 granulaţiile primare azurofile conţin hidrolaze acide, mieloperoxidază şi lizozim
(muramidază);
 granulaţiile secundare (specifice) conţin lactoferină, lizozim şi proteine cu efect
antibiotic: defensine, seprocidine, catelicidine şi proteina inductoare a permeabilităţii
bacteriene (BPI – bacterial permeability inducing protein).
Neutrofilele au receptori pentru fracţiunea Fc a IgG (FcγR), prin intermediul cărora pot fi
activate de complexe imune, intervenind astfel în mecanismul declanşării hipersensibilităţii de
tip III.
Neutrofilele au precursor medular comun cu monocitele, CFUGM (colony-forming-unit-
granulocyte macrophage – unitate formatoare de colonii pentru granulocite şi macrofage),
derivat din celula stem pluripotentă. Mieloblaştii derivaţi din acest precursor comun devin
promielocite şi apoi mielocite, care se maturizează şi ajung în circulaţie ca neutrofile mature.

3
Pe parcursul acestor diviziuni şi diferenţieri celulare, apar modificari ale markerilor de
suprafaţă celulari: CFU-GM exprimă molecula MHCII şi CD38 pe suprafaţa lor, în timp
neutrofilul exprimă CD13, CD14, CD15.
Un element important în activitatea neutrofilului (fagocitoza şi chemotaxia) desfăşurată în
prezenţa opsoninelor este interacţiunea directă cu microorganismele sau/şi citokinele eliberate
în timpul răspunsului imun.
Pe frotiuri sangvine, un neutrofil matur are o dimensiune cuprinsă între 10 si 15 mm,
prezintă un nucleu polilobat, 2-5 lobi, uniti prin punţi de cromatină, iar nucleul este în bandă
la celulele imature. Citoplasma este eozinofilă şi conţine granule de 2 tipuri:
- nespecifice, azurofile – lizozomi
- specifice - neutrofile

Deplasarea neutrofilelor prin capilarele pulmonare

4
 Definiţia neutropeniei
Neutropenia este definită ca o scădere absolută a numărului de neutrofile în sângele
circulant.
Nivelul normal de neutrofile este diferit în funcţie de vârstă, rasă şi de alţi factori. Pentru
copiii albi, cu vârsta între 2 săptămâni şi 1 an, limita inferioară este de 1000 de celule/µL, iar
după copilărie se ridică la 1500 celule/µL. Pentru populaţia de culoare limita inferioară este
considerata 600 celule /µL. Această diferenţă provine, cel mai probabil, de la o relativă
scădere în eliberarea de neutrofile din compartimentul de depozitare din măduva osoasă.
Semnificaţia clinică a neutropeniei depinde de nivelul de numărul absolut de neutrofile
(ANC). Astfel, putem clasifica neutropenia în funcţie de ANC:
- Neutropenie uşoară, unde ANC este cuprins între 1000 – 1500 celule /µL
- Neutropenie moderată, ANC este 500 – 1000 celule /µL
- Neutropenie severă, ANC este sub 500 celule /µL
Riscul de infecţie bacteriană este asociat severităţii şi duratei neutropeniei.

Cauzele neutropeniei
Neutrofilele mature sunt produse din precursori în măduva osoasa. Numarul total de
neutrofile al corpului este împărţit în 3 compartimente: măduva osoasă, sângele şi ţesuturile.
În măduvă neutrofilele există în 2 divizii
- proliferativă sau mitotică (mieloblaste, promielocite, mielocite) şi
- compartimentul de maturaţie (metamielocite, leucocite polimorfonucleare).
Neutrofilele părăsesc depozitul medular şi intră în sânge fără a mai reintra în măduvă. În
sânge sunt prezente două compartimente, cel marginal si cel circulant. Unele neutrofile nu
circulă liber (compartiment marginal) dar sunt aderente la suprafaţa vasculară iar acestea
constituie jumătate din neutrofilele totale din sânge.

Neutropenia poate fi cauzată de:

- lezarea măduvei osoase
- insuficienţa măduvei osoase
- trecerea neutrofilelor din forma circulantă în cea margiantă sau tisulară
- creşterea distrugerii în circulaţie
- sau o combinaţie între aceste mecanisme
Localizările şi mecanismele lezării care cauzează neutropenie pot fi restricţionate la
depozitele mature sau la compartimentul mitotic din măduvă ori la neutrofilele circulante.

5
 Neutropeniile benigne congenitale sunt asociate cu scăderea neutrofilelor circulante dar
depozitele medulare, neutrofilele marginale şi cele tisulare prezintă nivele normale.
Afecţiunile celulelor stem multipotente mieloide care determină scăderea producerii de
neutrofile include unele forme congenitale de neutropenie: anemia aplastică, leucemia acută şi
sindromul mielodisplazic. Alte exemple includ infiltraţiile tumorale, iradierea, infecţia virală
şi fibroza măduvei osoase. Chimioterapia din cancer, unele medicamente şi toxinele pot leza
precursorii hematopoietici afectând direct măduva osoasă.

Etiologia neutropeniei poate fi clasificată ca fiind congenitală sau câştigată.

Clasificarea neutropeniei
 Neutropenia cauzată de defecte intrinseci ale granulocitelor sau ale precursorilor
- Disgenezia reticulară
- Neutropenia ciclică
- Nuetropenia congenitală severă
- Sindromul WHIM
- Sindromul Schwachman – Diamond
- Neutropenia Benigna Familială
- Albinism (sindromul Chediak – Higashi)
- Sindroame ale măduvei osoase (congenitale şi dobândite)

Syndrome Inheritance Gene Clinical Features

Cyclic neutropenia Autosomal ELA2 Alternate 21-day cycling of neutrophils
dominant and monocytes
Kostmann syndrome Autosomal Unknown Stable neutropenia, no MDS or AML
recessive
Severe congenital Autosomal ELA2 (35- Stable neutropenia, MDS or AML
neutropenia dominant 84%)
Autosomal GFI1 Stable neutropenia, circulating myeloid
dominant progenitors, lymphopenia
Sex linked Wasp Neutropenic variant of Wiskott-Aldrich
syndrome
Autosomal G-CSFR G-CSF–refractory neutropenia, no AML or
dominant MDS
Hermansky-Pudlak Autosomal AP3B1 Severe congenital neutropenia, platelet
syndrome type 2 recessive dense-body defect, oculocutaneous

6
 albinism
Chediak-Higashi Autosomal LYST Neutropenia, oculocutaneous albinism,
syndrome recessive giant lysosomes, impaired platelet function
Barth syndrome Sex linked TAZ Neutropenia, often cyclic; cardiomyopathy,
methylglutaconic aciduria
Cohen syndrome Autosomal COH1 Neutropenia, mental retardation,
recessive dysmorphism
Source: Modified from Berliner et al, 2004.

AML = acute myeloid leukemia; G-CSF = granulocyte colony-stimulating factor; MDS =

myelodysplastic syndrome.

 Nuetropenie cauzată de factori extrinseci

- infecţii (neutropenia intrainfecţioasă)
- medicamente care au ca şi efect advers scăderea neutrofilelor
- Neutropenia autoimună
- Nuetropenia benignă cronică
- Neutropenia imună neonatală
- Neutropenia asociată cu disfuncţii ale sistemului imunitar
- Neutropenia asociată cu boli metabolice
- Deficienţe reticuloendoteliale
- Sechestrare reticuloendoteliala
- Infiltrate în măduva osoasă
- Neutropenia cronică idiopatică (poate fi, de asemenea, intrinsecă)