Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Repblicii Moldova

Institutul de Relații Internaționale din Republica Moldova

Facultatea: Drept
Catedra: Drept Public și Privat

Lucru Individual
La disciplina:

Dreptul Comerțului Internațional

Pe tema:

Societățile Transnaționale

A elaborat elevul Gr. 4 Dr.1:

Rotari Andrei
Coordonator Științific:
Conf. Univ. Dr.:
Buruiană I.

Chișinău 2017

1
 Cuprins:
2.1Apariţia societăţilor transnaţionale..................................................................................03
2.2 Evolutia STN-urilor .........................................................................................................05
2.3 Factorii care au favorizat dezvoltarea societăţilor transnaţionale...............................11
2.4 Cadrul legal şi administrativ al companiilor transnaţionale........................................13
2.5 Companiile transnaţionale şi impactul lor asupra dezvoltării mediului investiţional
în Republica Moldova, mediul investițional.........................................................................16
Concluzii..................................................................................................................................21

2
Abrevieri:
CTN- Corporațile Transnaționale
STN- Societățile Transnaționale
IED- investiţii externe directe
OMC-Organizatia Mondiala a Comertului
OCDE-Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica
ONU-Organizatia Natiunilor Unite
FMI-Fondul Monetar International
UNCTAD-Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare
GATT- Acordului General pentru Tarife şi Comerţ
N.A.F.T.A.-ACORDUL DE COMERȚ LIBER NORD-AMERICAN
CEAP -cooperare economică în Asia-Pacific

3
2.1 Apariţia societăţilor transnaţionale
În perioada postbelică, STN-urile au dobândit o prezenţă globală. În cea mai mare parte
aacestei perioade, stocurile şi fluxurile de IED au crescut mai repede decât venitul mondial
şi,uneori, decât comerţul, în special în anii '60 şi începând cu mijlocul anilor '80.
Este incontestabil faptul că transnaţionalele au devenit jucători de primă mărime în economia
mondială: în afară deanii '70 şi începutul anilor '80, cifra de afaceri a celor mai mari 500 de
companii a crescut mairepede decât producţia mondială.STN-urile totalizează acum
majoritatea exporturilor mondiale, în timp ce vânzărilefilialelor din străinătate depăşesc
totalul exporturilor globale. Mai mult, pe măsură ce STN-uriles-au dezvoltat, s-a înregistrat o
transnaţionalizare semnificativă a producţiei, exprimată înformarea reţelelor globale
de producţie şi distribuţie. Expansiunea iniţială a IED în epoca postbelică a pornit de
la companii americane: în anii'50 şi '60, cel puţin jumătate din totalul fluxurilor de IED
îşi avea originea în SUA. Corporaţiileamericane au investit în sectorul minier şi în agricultură
pe tot cuprinsul globului, în special înindustria petrolului. Pe măsură ce ţările latino-
americane se industrializau în spatele barierelor protecţioniste, STN-urile prelucrătoare
americane au reacţionat la posibilităţile reduse de export amplasând producţia în regiune. Dar
principala sursă de expansiune a fost prin prelucrarea înEuropa şi Canada.La început,
investiţiile americane au fost concentrate în zone familiareabia în anii `60 cotace revenea
Canadei a scăzut sub jumătate din fluxurile totale, iar partea Marii Britanii s-a redus lamai
puţin de jumătate din fluxurile către Europa. Având în vedere barierele protecţioniste,costurile
de transport în scădere şi cererea în creştere a consumatorilor, era adesea mai uşor
deaprovizionat pieţele străine prin producţia în străinătate decât prin exporturi.
Societăţiletransnaţionale americane au continuat să se extindă pe baza superiorităţii lor
tehnologice într-oserie de sectoare. Unele firme europene au susţinut şi au dezvoltat, după
război, avantajecompetitive în anumite industrii, iar în anii '70, companiile europene şi
japoneze au atins niveluride productivitate similare cu cele ale Statelor Unite în anumite
sectoare. Prin urmare, de-a lungulacestei perioade, companiile europene şi japoneze au
început să investească în străinătate, firmeleeuropene extinzându-se adesea pe pieţele
vecine.În timp ce STN-urile europene şi americane au tins să-şi folosească în străinătate
tehnicile de producţie cele mai avansate din punct de vedere tehnologic, cele 1scont (taxa,
rata): marimea procentuala a dobanzii percepute de banci asupra valorii nominale a efectelor
decomert(bilet de ordin etc) achitate inaintea scadentei japoneze şi-au păstrat în ţară, în mare
măsură, producţia avansată, în timp ce salariile în creştere şi apreciereayenului le-au stimulat
sa reamplaseze activităţile intensive din punctul de vedere al forţei demuncă în ţări cu salarii

4
mai mici. După o încetinire relativă la începutul anilor '80, IED au explodat către sfârşitul
anilor '80şi au atins niveluri record spre sfârşitul anilor '90 1. Piaţa Unică a UE, Declaraţia de
la Osaka a CEAP (care proclama liberalizarea şi deschiderea comerţului şi investiţiilor în
regiunea Asia-Pacific până în 2010) şi NAFTA au încurajat dezvoltarea a trei pieţe regionale
principale, astfelîncât CTN-urile au fost determinate să amplaseze producţia în interiorul
fiecăruia dintre aceste„blocuri". Iniţial, temerile că aceste pieţe regionale ar putea deveni
închise pentru restul lumii auintensificat tendinţa respectivă. Firmele japoneze au amplasat
producţii avansate în Europa şiAmerica de Nord pe o scară mult mai largă decât înainte, iar
firmele europene şi-au sporitsubstanţial prezenţa în America de Nord. Mare parte din toate
acestea s-au produs prinachiziţionarea firmelor locale si naţionale existente, obţinându-se
astfel, în mod direct, poziţii încadrul reţelelor de producţie consolidate: în perioada 1986-
1990, fuziunile şi achiziţiile aureprezentat aproximativ 70% din totalul IED în ţările OCDE şi,
de atunci, au totalizat între otreime şi peste o jumătate din totalul fluxurilor IED; însă
fuziunile şi achiziţiile reprezentaunumai circa 20% din IED către ţările în curs de dezvoltare.2
Şi alţi factori au contribuit, deasemenea, la această explozie de IED. O data cu începutul
anilor '90, majoritatea ţărilor au liberalizat reglementările privindinvestiţiile străine şi au
încurajat activ investiţiile către interior. În perioada 1991-1996, 95%dintre cele 599 de
modificări de pe glob în reglementările naţionale referitoare la IED s-au făcutîn sensul unei
liberalizări progresive3. Această tendinţă a fost deosebit de importantă pentruinvestiţiile în
servicii, în special în serviciile financiare, acolo unde companiile străine seconfruntaseră
anterior cu diferite restricţii naţionale.Deşi majoritatea fluxurilor de IED în această perioadă s-
au desfăşurat între ţări OCDE, liberalizarea financiară în cadrul altor ţări şi oportunităţile
îmbunătăţite pentru investiţii audeterminat fluxuri considerabile către Asia de Est şi America
Latină; o parte dintre ele au fostatrase de programe de privatizare, care au reprezentat 5-10%
din fluxurile către ţările în curs dedezvoltare în perioada 1989-1994 şi majoritatea fluxurilor
în economiile de piaţă emergente ale Europei de Est. 4

________________________
1
“Tribuna economică”.- Nr. 12, Nr. 13, Nr. 15, Nr. 16
2
UNCTAD,„World Investment Report”, 1994-pp. 23-24;1996-cap. I;1998.
3
Dicţionar de relaţii economice internaţionale.- Bucureşti, 1993
4
Capital, Biz, Banii noştri , p-23, 2012

5
Pentru prima dată după 1945, Europa de Est a fost martora unor vaste fluxuri de IED către
interior. Au apărut multe societăţi mixte importante, remarcabilă fiind
restructurareaspectaculoasă a Skodei de către Volkswagen. În anii '90, o dată cu extinderea
IED în economiilede tranziţie, IED au dobândit o amploare globală, STN-urile operând
practic în toate economiile.Acest cadru este accentuat de patternul tratatelor bilaterale de
investiţii menite să promoveze IED. În 1997 existau 1.513 asemenea tratate cuprinzând peste
162 de ţări, o creşteresemnificativă faţă de 1992. Spre sfârşitul anilor '90, puţine economii
erau în afara influenţeiactivităţii STN-urilor şi a reţelelor globale de producţie. Toate regiunile
globului sunt, într-omăsură mai mare sau mai mică, atât origine, cât şi receptor pentru STN-
uri şi pentru filialele lor străine. Frapantă este însă scara activităţii STN-urilor în interiorul sau
provenind din ţările în cursde dezvoltare. Ea este elocventă pentru tendinţa STN-urilor
occidentale, începând din 1989, de aconsidera tot mai atractive ţările în curs de dezvoltare, dar
şi pentru participarea din ce în ce maivastă a acestora din urmă în reţelele globale de producţie
ca o gazdă pentru STN-uri indigene şisursă pentru importante fluxuri de IED către
exterior.Către sfârşitul anilor '80, ţările în curs de dezvoltare erau gazdă pentru circa 3.800
deSTN-uri autohtone. Anii 1980 au fost martorii multor schimbări în comportamentul STN-
urilor.Statele Unite au încetat să mai fie principalul investitor străin prin STN-urile sale, fiind,
înschimb principalul loc pentru investiţiile străine din partea STN-urilor străine. Japonia a
devenit principalul investitor străin prin STN-uri. Companiile japoneze au demonstrat o
abilitatesuperioară de inovaţii în activităţile cu un nivel înalt al tehnologiilor utilizate, cum ar
fi aplicareatehnologiilor bazate pe microelectronică în sistemele de fabricaţie şi cu
manipularea informaţiilor în sectorul de servicii, în final, ţările mai puţin dezvoltate au suferit
mari reduceri în cantitateacapitalului străin pe care îl importă prin STN-uri străine. Ca
rezultat, majoritatea ţărilor mai puţindezvoltate au lăsat deoparte retorica lor împotriva
capitalului străin şi au adoptat în loc politicidestinate atragerii unor astfel de investiţii.Lumea
se află încă în faza numită de către Naţiunile Unite "continua transnaţionalizare aactivităţii
economice mondiale". STN-urile din Statele Unite par acum să fi atins un plafon almărimii
lor, după expansiunea puternică din deceniile anterioare, însă o expansiune rapidă aSTN-
urilor din Japonia,Europa de Vest, Australia, Canada şi Coreea sugerează că, deşilocalizarea
STN-urilor în expansiune se poate să se fi schimbat, expansiunea generală continuă

2.3 Evolutia STN-urilor

Pe la mijlocul anilor '90, nivelul atins reprezenta mai mult decât dublul primului. Este
unindiciu al dimensiunilor în creştere ale sistemelor globale de producţie şi distribuţie. La
începutulanilor 1990, existau cam 37.000 de STNuri în lume şi ele controlau cam 170.000 de
filialestrăine; 90% din aceste STN-uri erau stabilite în ţările dezvoltate. Cele cinci ţări
principale încare se află sediile principale - Franţa, Germania, Japonia, Regatul Unit şi Statele
Unite -deţineau mai mult de jumătate din totalul STN-urilor corespunzător ţărilor dezvoltate.
Cam 60%din totalul STN-urilor-mamă sunt în fabricaţie, 37% în servicii şi 3% în sectorul
primar, cum ar ficel forestier şi mineritul.Clasificate în funcţie de proprietăţile străine (şi
excluzând sectorul bancar şi financiar),cele mai mari 100 de STN-uri au cam 3.200 miliarde
dolari SUA în proprietăţi globale, din carese estimează că 1.200 miliarde se află în afara ţării
de origine a firmei-mamă. Cam 3/4 din acestefirme foarte mari îşi au sediile principale în cele

6
cinci ţări importante pentru investitori, care sunt:Franţa, Germania, Japonia, Regatul Unit şi
Statele Unite.În 1998 în fruntea societăţilor transnaţionale se afla cele de sorginte americană.
Unclasament din acelaşi an al primelor 100 de companii pe plan mondial, după valoarea lor
de piaţă, plasa pe primul loc pe General Electric, cu 271,64 miliarde de dolari.5

Valoarea de piaţă rezultădin înmulţirea preţului de piaţă (transformat în dolari) al acţiunilor

cotate la bursă în diferite ţări,cu numărul acţiunilor emise.Potrivit aceluiaşi clasament
UNCTAD, în anul 2000, situaţia era următoarea: SUAramâne în continuare pe primul loc cu
61 de STN-uri, urmată de Marea Britanie (10), Japonia (7),Franţa (5), Germania (4).Restul
companiilor îşi aveau sediul în Elveţia (4), Italia (3), Olanda (2)şi câte una în Suedia, Canada,
Spania şi Finlanda. După cum se poate observa, transnaţionalizareaeconomiei americane este
net superioară în raport cu aceea a celorlalte ţări dezvoltate.În anul 2000, în fruntea
societăţilor multinaţionale se afla tot General Electric, cu ovaloare de piaţă uriaşă: 520,35
miliarde de dolari, între 1990-2000, G.E. a fost lider mondial demai multe ori.Companiile
americane se menţin în top şi în clasamente după alte criterii: profit (7 din primele 10),
vânzări (6 din 10), în anul 2000. Evoluţia unei STN nu este lineară. Ea înregistreazăoscilaţii
puternice. Iată câteva exemple semnificative (după valoarea de piaţă).În topul mondial, într-
un singur an (1997-1998), Pfizer (SUA) ajunge pe locul 7, de pelocul 20, graţie succesului
deosebit cunoscut de noul său produs Viagra; Danone (Franţa) saltă peste 100 de locuri.
Recordul îl deţine însă Lehman Brothers (SUA) care câştigă 345 locuri.În acelaşi interval s-au
produs şi căderi. Ele mai spectaculoase au fost caracteristice unor bănci japoneze: Bank of
Tokyo-Mitsubishi de la poziţia 15 la 68, Sumitomo Bank 50-131, Sanwa65-156, Dai-Ichi
Kongyo 62-211, Fuji Bank 64-287. Motivul este criza puternică în care auintrat, datorită
forţării speculaţiilor şi a excesului de credite neperformante acordate. Chiar şi„monştrii sacri”
nu sunt scutiţi de neplăceri; General Motors ajunge pe locul 69 în topul mondial(după
valoarea de piaţă).Evoluţia STN cunoaşte puternice oscilaţii, în anul 2000, nou veniţi în
grupul „celor 10"erau, Cisco, Vodafone şi Nokia, sub impulsul celei de-a treia revoluţii
industriale. Faţă de 1998,nu se mai regăsesc, în acest top, Merck, Pfizer şi Coca-Cola, care, în
2000, au coborât pe locurile19, 20 şi, respectiv, 26.Există căderi şi mai importante, într-un
singur an (1999-2000), Ford Motors a pierdut 34de locuri, Daimler-Chrysler - 58, iar General
Motors nu mai figurează în „top 100". Nume marica General Dynamics şi Renault,
ajunseseră, în 2000, pe locurile 448 şi, respectiv, 472. Cândva celebră, Imperial Chemical
Industries (Marea Britanie) ocupa, în acelaşi an, locul 811. Şi nu suntsingurele cazuri.Multe
dintre mariile companii aflate în top cu ani în urmă nu se mai regăsesc, în prezent, pe primele
locuri. Cauzele sunt diferite. După „Standard and Poors 500”, 14 dintre primele 20
decompaniii în anul 1964 nu mai figurează în topul respectiv, în 1998. Cazul cel mai celebru
este alcompaniei „Standard Oil” care, suportând rigorile legislaţiei americane antitrust, a
fostdezmembrată.Lupta de concurenţă între STN evine tot mai intensă. Sunt însă şi cazuri în
care constanţacaracterizează evoluţia STN-urilor. Unele mari companii reuşesc să se menţină
în top aniîndelungaţi. Exemplu în acest sens pot fi General Electric, Exxon, IBM, ATT din
SUA, dar şiToyota, Nestlé, Unilever, British Petroleum şi, mai ales, Royal Duch-Shell.

_____________________
5
Business Week :”The Global 1000”, 13 iulie 1998.

7
Este de remarcat, deasemenea, constanţa în topul mondial al societăţilor de telecomunicaţii:
Nippon Telegraph andTelephone, Deutsche Telekom, British Telecommunications, France
Telecom etc. De o constanţăremarcabilă dau dovadă şi STN-uri din ţări mici: Roche şi Nestlé
(Elveţia), Ericsson şi Elecrolux(Suedia), ABB (Asea Brown-Boveri, Suedia-Elveţia) etc.

În concluzie, se poate menţiona a STN-urile nu sunt „actori” noi ai tabloului

economicinternaţional. Încă din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea firmele private au
constituit liantul între producătorii şi consumatorii din diferite colţuri ale lumii. Pe parcursul
şi ulterior procesului dedecolonizare, STN-urile au dominat pieţele internaţionale pe baze
cvasimonopoliste. Ceea ce s-aschimbat în prezent este rolul sporit pe care acestea îl au în
cadrul sistemului economicinternaţional.Producţia înternaţională realizată de aceste firme
creşte într-un ritm superior celorlalţiindicatori macroeconomici. Integrarea economică globală
este, în tot mai mare măsură, produsulsistemelor productive integrate ale STN-urilor. Ele au
devenit deschizărtori de drumuri către pieţe, investiţii şi tehnologie, trei dintre cerinţele de
bază ale integrării de succes în economiaglobală.Puternica expansiune a societăţilor
transnaţionale decurge din amplificarea fără precedenta procesului de concentrare şi
centralizare a capitalului şi a producţiei. Ca urmare, la începutulanilor '90, existau în lume
aproximativ 37000 de societăţi mamă şi 170000 filiale.

.În funcţie de dimensiuni, forţa economică şi proporţiile expansiunii lor,

societăţiletransnaţionale se reunesc în cadrul unui sistem. Elementele acestui sistem sunt:
societăţiletransnaţionale de mari dimensiuni "Clubul Miliardarilor" şi societăţile mici şi
mijlocii. În prezent,sistemul este alcătuit din câţiva giganţi cu vânzări de miliarde şi
numeroase societăţi mici, multenecunoscute, cu vânzări de ordinul milioanelor. Între acestea
există o relaţie de interdependenţă,ele constituindu-se şi desfăşurându-şi activitatea ca un
întreg organizat.Mai mult de 90% dintre firmele mamă îşi au sediul în ţările puternic
industrializate şiaproximativ 50% din filialele lor sunt localizate în ţări în curs de dezvoltare.
Primele 100 dintrecele mai mari societăţi transnaţionale sunt localizate în ţări dezvoltate, 53
în Europa occidentală,27 în SUA, 14 în Japonia, iar restul în Australia, Canada şi Noua
Zeelanda. Ultimii ani s-aucaracterizat printr-o creştere a numărului de societăţi transnaţionale
în ţările în curs de dezvoltare.Acestea au devenit şi ele parte integrantă a sistemului
societăţilor transnaţionale.Deşi societăţile transnaţionale au o arie largă de întindere a reţelelor
globale, cea maimare parte a activităţilor este realizată de un număr comparativ redus de
firme. Privind cele maimari 1000 de firme globale industriale, datele arată că, primele 35
realizează cca 35% din producţia realizată în străinătate de corporaţiile transnaţionale, primele
250 realizează 65%, iar primele 500 cele mai mari transnaţionale realizează aproape
75%.Privind societăţile transnaţionale care operează în sectorul serviciilor se apreciază,
deasemenea, că un număr comparativ mic de societăţi derulează cea mai mare parte a
activităţii însectoare cum sunt: asigurările, serviciile bancare, contabilitate, reclama
comercială, construcţii,hoteluri, linii aeriene.În funcţie de dinamica creşterii şi descreşterii
societăţii transnaţionale pe perioade de timpdeterminate, se constată ca acestea înregistrează
ritmuri de creştere şi dezvoltare diferite şianume: societăţi transnaţionale în creştere
accelerată, în creştere ridicată, în creştere moderată, înstagnări şi societăţile transnaţionale în
declin.Se apreciază că, societăţile transnaţionale cu creşterea cea mai dinamică sunt acelea

8
careau un grad de transnaţionalizare mai ridicat, adică acelea care îşi extind cel mai mult
operaţiunilela scară internaţională. Conform sistemului organizatorico-decizional - criteriu
frecvent folosit,societăţile transnaţionale pot fi: etnocentrice, policentrice şi geocentrice.

Organizarea şi conducerea activităţii societăţilor transnaţionale astfel încât să fie

elastică,eficientă şi coerentă, este una din cele mai dificile dar şi mai importante probleme cu
care seconfruntă acestea. Dificultatea constă în principal, din mai multe cauze obiective:
dimensiunilemari ale societăţilor (uneori sunt uriaşe), diferenţele de statut juridic, de vechime,
dintre diverseleentităţi componente ale societăţii, dispersia geografică a entităţilor şi stadiile
lor de dezvoltarediferite etc.Cea mai dificilă problemă este însă, de a găsi un echilibru între
două tendinţe opuse şianume, centralizarea, prin care se asigură unitatea obiectivelor şi
orientării grupului şi caregarantează o gestiune raţională a resurselor sale şi descentralizarea,
care permite să se ţină seamacât mai bine de diferenţele în funcţionare ale diverselor
entităţi.Orientarea spre o structură centralizată sau descentralizată este în funcţie de foarte
mulţifactori, dar în oricare din situaţii, trebuie să răspundă scopurilor urmărite de către
fiecaresocietate transnaţională. În sistemul etnocentric societatea-mamă controlează strict
sucursalele şifilialele din străinătate, conducerea acestora fiind încredinţată unor cetăţeni ai
ţării de origine.Centralizarea ca principiu de organizare adoptat de multe societăţi
transnaţionale, acunoscut şi cunoaşte şi în prezent, o aplicare deosebită din cauza
extrateritorialităţii largi aoperaţiilor pe care le realizează şi a marii varietăţi a mediului în care
acţionează. În scopuldiminuării gradului de incertitudine, opţiunile cele mai importante care
rezultă din confruntareacapacităţilor firmei cu viitorul şi echilibrul de ansamblu sunt luate de
responsabilii "sediuluisocial" al firmei şi impus filialelor.Societatea mama, impune strategia
de urmat, obiectivele care trebuiesc atinse, recurgândla tehnica planului imperativ. În această
situaţie, societatea transnaţională fiind creată de o firmănaţională dintr-o ţară dezvoltată, iar
filialele sale aflându-se în ţări care au fiecare caracteristicieconomice şi socialpolitice diferite,
ea funcţionează într-un cadru internaţional foarte variat şi cumulte zone şi cu fenomene de
instabilitate. Ca urmare, desfăşurarea operaţiunilor trebuieasigurată prin existenţa unui centru
de decizie cu mare autoritate, funcţia unităţilor componentefiind de a participa la maximizarea
rezultatelor economice ale ansamblului transnaţional.Filialele beneficiază de avantaje, prin
faptul că fac parte dintr-o asemenea "organizaţie"care le furnizează capital, personal calificat,
informaţii detaliate asupra pieţelor, procedee tehnicemoderne şi maniera de a le utiliza (know-
how), management modern, dar nu au libertateautilizării veniturilor realizate, acestea fiind
folosite potrivit strategiei globale a societăţiitransnaţionale.Acest sistem centralizat de
conducere, etnocentric, deşi, duce la crearea unui sistemînchis, în ultimii ani cunoaşte o largă
aplicare, pentru că permite societăţii mamă să dirijezeactivităţile filialelor sale, în funcţie de
interesele societăţii, de tendinţa de a concentra efortul decercetare ştiinţifică la societatea
mamă, de a realiza interesul ei major, maximizarea profiturilor.De cele mai multe ori, relaţiile
dintre societatea mamă şi filialele sale, sunt relaţii de inegalitate.Sistemul policentric acordă o
autonomie relativă filialelor şi sucursalelor din străinătate,gestiunea descentralizată a
societăţii urmărind să răspundă exigenţelor adaptării la condiţiile de pe pieţele locale.
Conform acestui principiu de conducere şi organizare - descentralizarea -societatea-mamă
acordă un anumit grad de independenţă filialelor.Sunt situaţii când, o societate transnaţională
adoptă, încă de la început, o structură"bicefală" de organizare, adică are două societăţi mamă,

9
de naţionalităţi diferite.Cea mai puternică societate europeană, de exemplu Royal Duch Shell,
este condusă dedouă firme total distincte, una olandeză "Royal Duch Company" şi alta
engleză "Shell Transportand Trading Company". Aceasta controlează indirect societăţile care
compun grupul (societăţioperaţionale specializate şi societăţi de servicii) prin intermediul a
două societăţi holding – Shell Petroleum N.V., cu sediul la Haga şi The Shell Petroleum
Company Ltd., cu sediul la Londra.Rolul holdingurilor constă în mobilizarea capitalului şi în
analiza rezultatelor obţinute de către"operating companies". Acestea din urmă la rândul lor, au
rol esenţial în activitatea de exploatare,de producţie, de transport şi de vânzare. Companiile
operaţionale sunt autohtone, într-o măsurămai mică sau mai mare, în raport direct cu talia
lor.Oricum, fiecare companie este responsabilă de elaborarea unui plan, care să se refere
latoate activităţile pe care le desfăşoară într-o anumită ţară. În legătură cu acest aspect, în
faţagrupului se pune o problemă esenţială: aceea a corelării strategiei şi politicii societăţilor
(filialelor) operaţionale cu cele globale ale grupului.6

Cartierul general al societăţilor transnaţionale ia puţine decizii pentru managerii

filialelor.Personalul filialelor este local, dar sunt situaţii când acestea au şi personal din ţara de
origine asocietăţii mamă. Multe societăţi transnaţionale europene (Royal Duch Shell),
japoneze şiamericane (Coca-Cola) tind spre acest tip de organizare.Sistemul geocentric este
varianta cea mai evoluată a tipului policentric de organizare şiconducere, în care
descentralizarea este maximă. Societăţile transnaţionale care operează însistemul geocentric
sunt acelea în care societatea mamă, filialele şi sucursalele din străinătateformează un tot
integrat.În cadrul acestei forme de organizare, firmele îşi orientează activitatea spre întreaga
piaţămondială, au o structură integrată mondial, structură în care fiecare entitate este strâns
legată de oaltă entitate a societăţii transnaţionale. Orientarea spre acest tip de structură este
motivată deknow-how-ul tehnologic şi managerial de care dispun ţările gazdă, de tendinţa de
utilizare lamaximum a resurselor materiale şi umane locale, necesitatea unui sistem
informaţional mondial,selectarea celui mai capabil personal.Există şi dificultăţi în promovarea
acestui principiu de conducere şi organizare caredecurg din:

"naţionalismul" din economia şi politica ţărilor gazdă şi a ţării mamă, deosebirileesenţiale

între ţările bogate şi cele sărace, existenţa "secretelor" în ţara de origine indiferent denatura
lor, tehnice, economice, militare etc, lipsa de încredere reciprocă, probleme de limbă
şiculturale. De asemenea, sunt păreri care susţin că aplicarea acestui principiu al
descentralizării, permite apariţia unor efecte negative cum sunt:

proliferarea serviciilor generale - constituirea diviziilor operaţionale în unităţiautonome

determină necesitatea întăririi mijloacelor de control şi îndrumare al cărui efect esteextinderea
serviciilor generale şi creşterea deosebită a cheltuielilor generale;

dublarea funcţiilor - descentralizarea maximă are ca efect crearea unui lanţ despecialişti la
fiecare nivel de decizie şi acest lucru produce paralelisme între serviciile generale
şiresponsabilii diviziilor operaţionale.Pentru că multe firme, care au procedat la
descentralizare au săvârşit diverse excese, de laun anumit moment s-a produs un recul faţă de
______________________
6
Economie mondiala", coord. prof. Sterian Dumitrescu, Ed. Microinformatica, Cluj, 1992, pag. 53

10
această formă de organizare.

Conform unui studiua lui AMA (American Management Association), două cincimi din
marile firme din SUA aurevenit la o conducere centralizată.La baza organizării şi stabilirii
unei anumite structuri pentru o societate transnaţională seau în vedere mai multe elemente:
tipul de întreprindere şi de legături specifice, sectorul/sectoareleîn care îşi desfăşoară
activitatea, dimensiunile sale, gradul de multinaţionalitate etc.

În practică, se întâlnesc patru "modele" de organizare a societăţii transnaţionale, a căror

structură au la baza, diviziunea internă şi internaţională, diviziunea geografică, diviziunea pe
produs şi structuri mixte.

diviziunea internă şi internaţională,

presupune funcţionarea unui serviciu însărcinat cuactivitatea externă a societăţii, alături de

serviciile necesare funcţionării oricărei firme, cu posibilitatea suplimentării activităţii acestor
servicii odată cu apariţia unor noi condiţii de piaţă;

diviziunea geografică

, presupune ca fiecare entitate să răspundă de toate produsele pe oanumită zonă geografică. Se

întâlneşte în cazul în care se produce de către societate o gamă de produse relativ omogene,
care trebuie să fie adaptate condiţiilor specifice ale pieţelor locale.Unităţile de producţie şi de
vânzare sunt grupate pe mari zone geografice, iar funcţiile de producţie şi marketing sunt
cumulate de un singur executant - directorul regional. Acest mod deorganizare acordă
responsabilitate directorilor regionali, care trebuie să raporteze mai departeunui funcţionar
executiv principal.Societăţile întâmpină o serie de dificultăţi însă, în legătură cu coordonarea
în timp şi înspaţiu a gamei de produse şi acoperirea întregii cereri potenţiale. În scopul
reducerii efectelor negative ale acestui tip de structură, unele societăţi numesc responsabili
funcţionali, pe toatăsocietatea, pentru un produs sau o gamă de produse.

diviziunea pe produs

este caracteristică societăţilor transnaţionale care produc şicomercializează în exterior o gamă

largă de produse (ex. industria electronică); aceastăorganizare, pe lângă avantajele care decurg
din coordonarea unitară a produselor, are şi uneledezavantaje, lipsa de personal specializat,
care să se implice pe întreaga piaţă a produsului sau săcoordoneze diferitele diviziuni dintr-o
zonă geografică, concurenţa dintre produsele diviziunilor diferitelor societăţi transnaăţionale,
concurenţa dintre diviziunile aceleiaşi societăţitransnaţionale, cu domiciliul în ţara gazdă.În
scopul diminuării efectelor negative, societatea transnaţională numeşte responsabilifuncţionali
pe o anumită zonă geografică, care au sarcina de a coordona diferitele diviziuni dintr-o zonă.

structuri mixte

- în general, s-a constatat că societăţile transnaţionale recurg adesea, lacombinarea celor trei
tipuri de structuri, pentru că, în alegerea tipului de structura se are în vedereîn primul rând,

11
adaptarea permanentă la condiţiile mediului economic şi deci obţinerea unui profit
maxim.Deşi acest tip este mai complex şi implică un personal mai numeros, asigură o
eficienţă mai mareactivităţii.

2 Factorii care au favorizat dezvoltarea societăţilor transnaţionale

Procesul de industrializare, început la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu putea să sedezvolte
decât având la bază state centralizate, cu un teritoriu vast destul de întins pentru a aveaacces la
materii prime şi forţă de muncă suficiente. Apariţia şi dezvoltarea corporaţiilor transnaţionale
au schimbat total şi datele privind concurenţa. Ele trebuie să fie competitive pe piaţa
globală.În anul 1970, primele 15 naţiuni dezvoltate ale lumii aveau în compunerea lor
aproximativ 7.500 de corporaţii multinaţionale, iar, în 1994 aceleaşi ţări aveau 25 000 de
firme multinaţionale.7

Astăzi, se estimează că există aproximativ 65 000 de corporaţii cu circa 850 000de afiliaţi
străini pe întreg globul.În anul 2001, afiliaţii străini aveau în total 54 milioane de angajaţi în
comparaţie cu anul1990 când însumau 24 milioane. Vânzările lor de aproximativ 19 miliarde
dolari SUA au fost dedouă ori mai mari decât exporturile lumii în anul 2001, în comparaţie cu
anul 1990 când vânzărileşi exporturile au fost aproximativ egale. În această perioadă, stocul
pentru investiţiile străinedirecte a crescut de la 1700 miliarde dolari SUA la 6600 miliarde
dolari SUA. În momentulactual, afiliaţii străini reprezintă a zecea parte din PIB mondial şi a
treia parte din exporturilemondiale. În cazul în care s-ar lua în considerare valoarea
activităţilor corporaţiilor transnaţionalede pe glob asociate cu relaţiile non-capital propriu (de
ex. licenţe, producători pe bază decontract), atunci aceste corporaţii ar deţine o parte şi mai
mare în aceste agregate mondiale.8

Cele mai mari corporaţii transnaţionale ale lumii domină această imagine. De exemplu, înanul
2000, primele 100 de corporaţii transnaţionale ne-financiare9 au reprezentat mai mult de
jumătate din vânzările totale şi din locurile de muncă pentru afiliaţi. Ca rezultat în primul rând
alfuziunilor achiziţiilor majore (M&As) din anul 2000, locurile lor de muncă au crescut cu
19%, iar vânzările lor au crescut cu 15%. Fuziunile şi achiziţiile au afectat, de asemenea,
compoziţiaindustrială, având ca rezultat o creştere a numărului de companii de
telecomunicaţii şi mediaînregistrate la bursă. Toate acestea, bineînţeles, reprezintă doar o
fotografie la minut a situaţieichiar înainte de încetinirea economică globală.Principalul factor
care a stimulat dezvoltarea companiilor transnaţionale este revoluţiatehnico-ştiinţifică actuală.
Inovarea, cercetarea – dezvoltarea au o importantă contribuţie privindangajarea în producţia
internaţională. Companiile transnaţionale americane şi japoneze auevidenţiat faptul că cea mai
mare parte a cheltuielilor de cercetare – dezvoltare sunt efectuate defirmele mamă în cadrul
ţărilor de origine, iar filialele au tendinţa de a investi mai puţin în acestdomeniu de cercetare –
dezvoltare.În această perioadă importanţa inovaţiei creşte, aceasta având un rol principal în
existenţacorporaţiilor. Pentru a nu fi marginalizate, societăţile transnaţionale trebuie să-şi
înlocuiască omare parte din producţiile actuale. Costurile pentru cercetare şi dezvoltare sunt
cu atât mairidicate cu cât efortul pentru inovare este mai rapid. Inovarea se finanţează doar
prininternaţionalizarea activităţii.Creşterea numărului de companii transnaţionale a fost
determinată de impactultehnologiilor informaţionale şi de transport (acestea au avut un

12
important rol în reducereacosturilor şi riscurilor în ceea e priveşte procesul de conducere de la
distanţă), crearea de noitehnologii (care au schimbat dimensiunile unei producţii eficiente) şi
disponibilitatea uneivarietăţi crescânde de instrumente financiare (fiind utile pentru susţinerea
unei creşteri complexea tranzacţiilor internaţionale).9

Procesul de uniformizare a cererii pe întregul continent ajutat demarketingul internaţional

prin noile tehnici moderne ale mass-mediei a creat mediul propice pentru procesul de
internaţionalizare.10

.Alţi factori care au facilitat dezvoltarea rapidă a companiilor transnaţionale pot fisintetizaţi
astfel.

Restricţiile de aprovizionare

O parte dintre ţările industrializate au în posesie un anumitspaţiu în care se află resurse

naturale destul de limitate şi în care specializarea industrială necesităasigurarea aprovizionării
din exterior (de exemplu Japonia). Diverse ţări au limitat exploatarea propriilor resurse cu
scopul de a-şi asigura resurse strategice (de exemplu SUA, pentru petrol).

Diversificarea geografică

Statele gazdă au diverse avantaje financiare sau fiscale, prezentând importanţă pentru
corporaţii, acestea căutând noi locuri unde să se instaleze. În ultimiiani s-au produs mari
schimbări privind locaţiile optime ale activităţilor companiilor transnaţionale în distribuţia
geografică a tehnologiei, producţiei şi a activităţilor de marketing încadrul sistemelor de
producţiei internaţională. Producţia a fost dispersată mai multe decenii din punct de vedere
internaţional, dar tendinţa de integrare la o scară geografică din ce în ce maimare este relativ
nouă. Ansamblul ofertelor au fost extinse la noi teritorii ale globului şi auintegrat activităţi de
producţie regională distincte. Deşi distanţa nu mai are importanţă foartemare pentru
numeroase tranzacţii (pentru că a fost îmbunătăţită tehnologia informaţiilor şicomunicaţiilor),
apropierea de principalele pieţe a rămas importantă pentru anumite produse.11

Corporaţiile multinaţionale sunt interesate de ţările bogate în resurse naturale, cu cadru

economicfavorabil, cu forţă de muncă calificată şi relativ ieftină, cu pieţe interne mari.

______________________
6
Stutz P.F., A. de Sonza,The World Economy: Resources, Location, Trade and Developement , Prentice-Hall,
NewJersey, 1998, p.11.
7
Conform Raportului Mondial al Investiţiilor 2002, Organizaţia Naţiunilor Unite, Bucureşti, 2002, p.2.
8
În top se afla grupul Vodafone, General Electric şi Corporaţia Exxon Mobil.
9
Negriţoiu Mişu, Salt înainte,Ed. Pro&Expert, Bucureşti, 1996, p.74.
10
Bari I.,op.cit ., p.284

13
Structura oligopolistă internaţională

Majoritatea companiilor transnaţionale se află însituaţia de oligopol pe piaţa internă, aceasta

constând în dificultăţi de a mări segmentul de piaţădin economia naţională. Blocarea
expansiunii pe piaţa naţională duce iniţial la export şi maitârziu la globalizare.12

Costurile de producţie

Scăderea costurilor salariale constituie un factor determinantdeoarece investitorii străini

preferă ţările cu salarii mici.13

2.4 Cadrul legal şi administrativ al companiilor transnaţionale

Companiile (financiare, industriale, comerciale) se supun legilor ţărilor în care îşi ausediul, cu
atât mai mult cu cât economia internaţională reprezintă un ansamblu de relaţii întrecentre de
interese economice, politice şi militare. Relaţiile economice ale acestor centre (state
şicompanii) definesc structura şi regulile pieţelor naţionale şi internaţionale.Orice companie
transnaţională se manifestă concomitent în trei spaţii economice: celnaţional, autohton, în
cazul societăţii-mamă, cel străin-în cazul filialelor, cel internaţional-când sediscută despre
schimburile dintre unităţile care o compun sau dintre acestea şi restul lumii.14

Atât companiile transnaţionale, cât cele locale beneficiază, în mod egal, de o serie deavantaje
oferite de ţara gazdă. Unul dintre aceste avantaje se referă în mod specific la anumitesectoare
industriale ce dispun, fie de caracteristici comune mai multor ţări, fie de elementespecifice
ţării respective, ca de exemplu, un număr mare de investitori, forţă de muncăcorespunzător
calificată, acces uşor la capital.15

Companiile transnaţionale se dezvoltă în ţările a căror guvernare le apără interesele; ele nuau
o personalitate juridică internaţională, deşi ordinea juridică internaţională le atribuie un
statutinternaţional privilegiat.16Pe plan mondial nu există o reglementare generală privind
domeniul investiţiilor internaţionale directe, un sistem general de control prin intermediul
dreptului internaţional public.Astfel, în literatura de specialitate se doreşte crearea unui cod de
conduită al companiilor transnaţionale, care, ar putea fi obligatoriu, cu caracter de
constrângere, sau un cod voluntar, cuaplicare facultativă, dar cu posibilitatea
autocontrolului.17

_______________________
11
Conform cu Raportul Mondial al Investiţiilor 2002, Organizaţia Naţiunilor Unite, Bucureşti, 2002, p.16.
12
Bari I., op.cit ., p. 284.
13
Ibidem , p. 285.
14
Dumitrescu S., Gheorghiţă V., Marin G., Puiu O., Economie mondială, Ed. Independenţa Economică, 1998, p.
98.
15
Fota Constantin, Comerţ internaţional şi politici comerciale internaţionale , Ed. Universitaria,, Craiova, 2002,
p.227

14
Pentru a determina caracteristicile companiilor mondiale, trebuie să fie luate înconsiderare
două elemente: coaliţiile dintre companii la nivel mondial, care urmează strategii decooperare
şi competiţie, şi transformarea activelor productive în active pur financiare.Companiile
transnaţionale sunt caracterizate prin faptul că posedă numeroase active financiare şi
productive în diferite ţări şi prin faptul că utilizează cu uşurinţă aceste active în lumea
întreagă,instalându-se acolo unde este cel mai bine pentru obiectivele lor, ţinând cont de
nivelulfiscalităţii, de costurile salariale, de capacitatea ştiinţifică şi tehnică etc. Pentru acest
lucru, ele aunevoie de complicitatea statului.La sfârşitul anilor 1960, exista o mare inflaţie şi
dezordine monetară. De asemenea, lasfârşitul anilor 1970, măsurile de liberalizare au fost
luate pentru a se evita crizele financiare, în primul rând în Statele Unite şi Marea Britanie,
măsuri puse în practică prin FMI, GATT şi, maitârziu, OMC. Pentru a evita stoparea plăţilor,
dar şi pentru a creşte profiturile companiilor, s-arecurs la măsuri reglementare (garanţia
datoriilor, planuri de ajustare, diminuarea sau suprimareaobstacolelor vamale, tratamentul
egal al companiilor străine şi naţionale etc.) şi la măsurimonetare (privatizarea finanţelor,
suprimarea obstacolelor circulaţiei capitalului, plasareacreditelor pe piaţă, oficializarea
operaţiilor „off shore” etc.). Facilitarea schimburilor comercialeşi accesul la sursele de
finanţare (bănci, subvenţii, burse) este în beneficiul marilor companii, carese dezvoltă şi se
transformă în companii mondiale.Dar organizarea unui sistem în care funcţionarea
economiilor şi a pieţelor financiarenecesită un ansamblu de reguli care se stabilesc în cadrul
organizaţiilor mai sus menţionate, ceeace antrenează crearea unui cadru legal mondial al
acumulării, care nu are nimic în comun cudreptul internaţional public. Dar economiile
naţionale nu au o dezvoltare egală şi, de asemenea,nu este egală puterea marilor companii,
nici cea a statelor, astfel că regulile sunt impuse de cătreţările cele mai bogate, în funcţie de
interesele lor.Pentru a răspunde de actele lor, companiilor transnaţionale nu este necesar să li
se acordeo personalitate internaţională, deoarece legislaţiile naţionale dispun de reguli
aplicabile tuturor societăţilor şi există un acord între state pentru a face faţă la conflicte18

,existând, în general, maimulte companii şi un sediu central.Ţările sunt obligate să-şi modifice
legislaţiile pentru a le adapta la normele supra-naţionale, ceea ce creează o problemă pentru
ţările cu economie fragilă, ale căror guverne, aleseîn mod democratic pentru a veghea la
binele public, pierd progresiv controlul asupra propriilor lor economii. Companiile mondiale
tind să cucerească pieţele naţionale, lăsând companiilor locale alegerea între a supravieţui în
spaţii puţin rentabil sau a se alia cu transnaţionalele aducândcapital, în timp ce statele sunt
incapabile să orienteze investiţiile străine şi bugetul naţional către

___________________
16
Rusu Mirela, Investiţiile străine directe, Editura Secolul XXI, Craiova, 2000, p. 135.

Bolintineanu Alexandru, Năstase Adrian, Drept internaţional contemporan, Institutul Român de

17

StudiiInternaţionale, Bucureşti, 1995, p. 175.

18
De exemplu, criminalii de război, sunt judecaţi fără a poseda o personalitate internaţională.

15
sectoare care asigură coeziunea spaţiului economic mondial, ceea ce conduce la
creştereadezechilibrului şi a inegalităţii economice între ţări şi în interiorul fiecăreia dintre
ele.Trebuie să se facă diferenţa între personalitatea juridică publică şi cea
privată.Personalitatea publică este aceea a statelor, a provinciilor, a departamentelor, a
municipalităţilor sau a altor organisme şi instituţii de stat. Deci, instituţiile statului naţional
precum şisubdiviziunile sale politice si administrative, sunt persoane morale publice. În
ordineainternaţională, persoanele morale publice sunt statele şi organizaţiile inter-statale.
Personalitatea privată aparţine tuturor indivizilor şi anumitor grupuri sau asociaţii de indivizi
pe care statul îifavorizează. Dar statele pot în egală măsură să retragă, în cazurile prevăzute de
către lege, personalitatea juridică atribuită. În ordine internaţională, nu există instituţie care să
poată săfavorizeze sau să retragă personalitatea juridică. Cu atât mai mult, nu există norme
care să prevadă cazurile în care este convenabilă favorizarea, sau refuzarea, sau retragerea
personalităţii juridice.Companiile transnaţionale posedă o personalitate juridică privată care le
este atribuită decătre statele în care îşi au sediul. Pentru moment, nu există personalitate
juridică internaţională.Fiind vorba de personalitatea juridică publică internaţională, nu o
putem concepe pentrucompaniile transnaţionale, în pofida puterii lor economice actuale,
pentru că acest lucru ar însemna să le punem pe picior de egalitate cu statele.Un rol important
îl are de asemenea pierderea controlului statelor asupra monedelor;astfel, politica monetară
constituie promovarea activităţii monetare de către stat şi se realizează prin intermediul
emiterii de monedă şi al nivelului dobânzilor. Pieţele devizelor sunt legate devoinţa statului
(variabilitatea dolarului, crearea monedei euro, creşterea sau scăderea niveluluidobânzilor
etc). Vechea ecuaţie aur-monedă nu mai este în vigoare, politica monetară este determinată de
către factori economici, politici, de relaţiile între state.Problema importantă nu este de a defini
societăţile transnaţionale, şi nici de a determinaţara în care îşi au sediul. De exemplu, o
societate al cărei sediu este în Africa de Sud din motivede oportunităţi (impozite) este înscrisă
la Londra pentru operaţiile sale bursiere şi, începând cuacest moment, acţiunile sale scad la
Johannebourg. De fapt, beneficiile sunt transferate şi ţaraunde îşi are sediul nu mai dispune
decât de tranzacţii în lire, şi nu în capital. Nu este posibil săatribuim o naţionalitate
capitalului, nici să determinăm pe baza criteriilor geografice. Uneori, osocietate-mamă este
supervizată de o societate „holding”, care se ocupă de investiţiile salefinanciare, administraţia
sa, cumpărările, subvenţiile etc, dar fără putere de decizie. Totuşi,această societate „holding”
poate să devină importantă în interiorul statului în care ea acţioneazăşi să obţină sprijin
important în ţara unde îşi are sediul, sprijin de care profită societatea-mamămai mult decât ar
primi de la statul unde îşi are sediul. În cazuri ca acesta, este dificil dedeterminat
naţionalitatea societăţii, căci ea ar putea să aibă legături mai puternice cu ţara unde îşiare
sediul societatea holding decât cu ţara unde se găseşte sediul său propriu.Pentru a exista un
statut al companiilor transnaţionale este necesar atât un cod obligatoriu,cât şi o organizaţie
internaţională însărcinată cu supravegherea aplicării şi respectării acestui cod 19

Jurisdicţiile internaţionale existente nu sunt aplicabile decât la statele care s-au supus înmod

________________________
19
Bolintineanu Alexandru, Năstase Adrian, op. cit., p. 175

16
voluntar la ele (Curtea Internaţională de Justiţie) şi la anumiţi indivizi care au comis
crimegrave, ca urmare a deciziilor luate de către Consiliul de securitate (tribunalele din
Iugoslavia,Ruanda etc.) Societăţile transnaţionale sunt agenţi economici de drept privat şi sunt
supuse, în principiu, la dreptul unui stat şi la jurisdicţia tribunalelor sale. Grupul transnaţional
nu are o ersonalitate distinctă a fiecăreia dintre entităţile care o compun, astfel încât acestea
nu pot fiţinute să răspundă de actele lor într-o manieră dispersată, beneficiind astfel de
interesele opuseale statelor în care operează. Tendinţa recentă de a considera persoanele
morale responsabile penal nu şi-a demonstrat încă eficacitatea.Companiile transnaţionale în
anumite cazuri săvârşesc abuzuri, ca de exemplu,deplasarea industriilor spre ţări în care mâna
de lucru este ieftină, iar protecţia socială este micăîn vederea scăderii costurilor de
producţie.Prin politicile aplicate de către companiile transnaţionale prin intermediul unor
instituţiica FMI şi BM, care au determinat, într-o anumită perioadă, îndatorirea ţărilor sărace
şi, maitârziu, impunerea măsurilor de ajustare structurală care au dus la sărăcirea şi mai mare
a ţărilor şia populaţiilor lor, au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi
dreptul lasănătate sau dreptul la viaţă.Companiile transnaţionale în anumite cazuri săvârşesc
abuzuri, ca de exemplu,deplasarea industriilor spre ţări în care mâna de lucru este ieftină, iar
protecţia socială este micăîn vederea scăderii costurilor de producţie.Statele cele mai
puternice sunt afectate în proporţie mai mică şi au mai multe instrumente,astfel încât pretind
şi protejează foarte bine companiile lor. În aceste ţări, dreptul cel mai bine protejat este
proprietatea. În fiecare stat, există deja dispoziţii legale pentru a incriminacompaniile
transnaţionale pentru daunele cauzate mediului înconjurător, pentru nerespectareanormelor în
vigoare în materie de drept al muncii sau pentru orice altă crimă sau delict comis decătre
companii, dar foarte puţine lucruri sunt făcute pentru a aplica aceste dispoziţii.
Normeleinternaţionale nu se aplică în cazurile în care sunt judecaţi aceia care au servit
interesele protejatede către stat.

Companiile transnaţionale şi impactul lor asupra dezvoltării mediului

investiţional în Republica Moldova, mediul investițional
Piaţa economică mondială este tot mai expusă fenomenului companiilor transnaţionale sau
concernurilor, ale căror cifre de afaceri depăşesc sume exorbitante. Odată cu apariţia acestora,
a luat amploare globalizarea care, de facto, reprezintă interlegătura dintre anumite fenomene
într-un stat şi influenţele acestora în cu totul alt colţ de lume. Deși se vorbește foarte mult de
atragerea investițiilor în Republica Moldova, în prezent, nu avem o lege care să reglementeze
activitatea companiilor transnaționale. Deocamdată, se vorbește despre Strategia națională de
atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2016-2020, dar nu se știe când
aceasta va fi și implementată.

Referitor la efectele pe care le au companiile transnaţionale în Republica Moldova, acestea

până nu demult nu au înregistrat rezultate semnificative. Deşi în anii 1990 țara noastră
reprezenta un climat propice pentru apariţia investitorilor străini, aceştia întârziau să apară, iar
motivul principal era situaţia geopolitică existentă atunci. Până în anul 1997 evoluţia
investiţiilor străine a rămas, totuşi, nesemnificativă. Și asta pentru că Guvernul a mizat pe

17
obținerea creditării externe şi nu pe atragerea investitorilor. Prima modificare esenţială s-a
produs odată cu intrarea pe piaţă a companiei ruseşti Lukoil, în anul 1995. Totuşi, caracterul
echivoc al companiilor transnaţionale nu este unul prea propice unei ţări în tranziţie, cum e
Republica Moldova, deoarece pot provoca adâncirea diferenţelor în dezvoltarea economiei nu
numai între ţări, dar şi între regiuni, precum şi în schimbul internaţional de mărfuri servicii,
capital şi tehnologii. Creşterea volumelor de producţie a complexului transnaţional
reproductiv influenţează poziţiile ţărilor de origine şi ţărilor receptoare în sistemul relaţiilor
economice internaţionale. Companiile transnaţionale aduc cu ele atât oportunităţi, cum ar fi
noi locuri de muncă, salarii mai bune etc., cât şi dificultăţi: concurenţa neloială, stagnarea
producătorilor autohtoni etc.

În prezent, piaţa economică a Republicii Moldova începe să devină mult mai atractivă pentru
companiile date, iar apariţia acestora va oferi clienţilor noi posibilităţi, iar producătorilor – noi
dificultăţi. La moment, în Moldova avem reprezentanțe ale companiilor transnaționale,
precum Coca-Cola, PepsiCo, Unilever, Procter & Gamble, Johnson & Johnson, Nestlé S.A.
etc. În ceea ce privește cifra investițiilor străine, aceasta fluctuează, iar datele statistice încă nu
sunt foarte clare. Mai mult, activitatea acestor companii nu este reglementată în vreo lege a
Republicii Moldova. Totuși, există un proiect de Hotărâre de Guvern, și anume cu privire la
Strategia națională de atragere a investițiilor și promovare a exporturilor pentru anii 2016-
2020, care urmează să stabilească liniile directoare de perfecționare a raporturilor
investiționale.

Trebuie să menționăm că fenomenul transnaţional se dovedeşte a fi un element-cheie în

relaţiile economice internaţionale. Având un potenţial considerabil în formă de capital,
tehnologii şi experiență managerială, societăţile transnaţionale perfecţionează producţia
internaţională a filialelor sale externe şi dezvoltă parteneriatul dintre firme. Ele demonstrează
efectele esenţiale asupra dependenţei reciproce a economiilor naţionale și internaţională,
contribuind la creşterea economică a ţărilor de origine, însă punând în pericol economiile
ţărilor destinatare, care le primesc pe pieţele lor

În anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr. din 2016 STRATEGIA naţională de atragere a
investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2016-2020

În concluzie, formulată referitor mediul investițional Republica Moldova poate oferi o serie
de avantaje de investire companiilor transnaţionale interesate de sporirea eficienţei în cadrul
strategiilor lor de internaţionalizare. Dar anumite deficienţe în cadrul politicii instituţionale
şi legislative interne împiedică atragerea mai multor proiecte de investiţii şi o promovare mai
intensă a exporturilor. Prezenta Strategie se concentrează pe eliminarea sau atenuarea
deficienţelor critice şi pe valorificarea punctelor forte ale ţării. În acest sens, vor fi luate în
considerare o serie de oportunităţi şi riscuri (tabelul 11).

18
 Atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor:
analiza SWOT a Republicii Moldova
PUNCTE FORTE
 Raportul favorabil productivitate/salarii în
industriile prelucrătoare şi în serviciile
orientate spre export;
 Populaţia multilingvă;
 Reformele implementate de Serviciul Vamal
în vederea reducerii timpului, costurilor şi
documentelor solicitate în procesul de
vămuire;
 Amplasarea geografică favorabilă în raport
cu UE, Rusia, Orientul Mijlociu şi Asia
Centrală;
 Proximitatea faţă de CSI şi contactele de
afaceri dezvoltate de exportatorii şi
producătorii moldoveni pe aceste pieţe;
 Regimul liberalizat de vize cu ţările CSI,
UE, SUA, Canada, Israel etc.;
 Comerţul liberalizat cu UE, Turcia, Europa
de Sud-Est şi ţările CSI;
 47 de acorduri bilaterale între Republica
Moldova şi alte ţări privind evitarea dublei
impuneri;
 40 de acorduri bilaterale între Republica
Moldova şi alte ţări privind protejarea
reciprocă a investiţiilor;
 Rata impozitului pe venit pentru persoanele
juridice competitivă la nivel internaţional;
 Existenţa instrumentelor de atragere a
investiţiilor (zonele economice libere, parcuri
industriale);
 Disponibilitatea activelor neutilizate
(terenuri industriale, construcţii) în zonele
economice libere şi parcurile industriale;
 Potenţialul infrastructural şi tehnologic mare
pentru dezvoltarea industriei de software şi a
serviciilor de afaceri orientate spre export;
 Potenţialul de dezvoltare mare a industriei
automotive, textile şi electronice;
 Scutirile fiscale şi alte facilităţi pentru
rezidenţii din zonele economice libere şi
19
PUNCTE SLABE
 Deficitul forţei de muncă de calificare
medie şi înaltă, în special în mediul rural;
 Procentul scăzut al tinerilor cu specializări
în domeniile tehnice şi tehnologice;
 Curriculumul depăşit în sectorul educaţiei
profesionale, ce nu corespunde cerinţelor de
pe piaţa muncii;
 Politicile inflexibile privind ocuparea forţei
de muncă;
 Incertitudinile investitorilor legate de
tratamentul fiscal şi vamal;
 Rigiditatea politicii privind imigrarea şi
procedurile inadecvate aplicate de autorităţile
imigraţionale;
 Agenţia slabă de atragere a investiţiilor şi
promovare a exporturilor, cauzată de
finanţarea insuficientă;
 Delimitarea neclară a competenţelor
instituţionale în atragerea investiţiilor străine
directe şi în promovarea exporturilor;
 Starea nesatisfăcătoare a infrastructurii
fizice, în special a drumurilor regionale;
 Costurile mari ale serviciilor de logistică;
 Insuficienţa platformelor industriale
dezvoltate în mod corespunzător, a utilităţilor
comune ale acestora, precum şi costurile
înalte pentru dezvoltarea platformelor
industriale;
 Sarcina fiscală totală destul de înaltă în
comparaţie cu ţările din regiune;
 Procedurile dificile de obţinere a
autorizaţiei pentru construcţii şi a avizului
furnizorului de conectare la reţelele electrice
de la autorităţile publice locale;
 Calitatea redusă a actului de guvernare
(corupţia, lipsa de transparenţă în procesul
decizional, protejarea incertă a drepturilor de
proprietate) generează riscuri mari de afaceri;
 Insuficienţa surselor proprii de materie
parcurile industriale;
 Scutirile şi facilităţile fiscale orizontale
pentru transportare, hrană şi formare
profesională a angajaţilor;
 Scutirea de TVA la importul sau procurările
de echipament inclus în capitalul social al
întreprinderii.
OPORTUNITĂŢI
 Vecinătatea geografică şi lipsa barierelor
lingvistice, care oferă posibilitatea integrării în
lanţurile tehnologice ale firmelor cu investiţii
străine directe amplasate în România şi
Ucraina;
 Creşterea globală şi regională a cererii
pentru servicii de afaceri şi dezvoltarea de
software;
 Tendinţele tot mai clare de delocalizare a
firmelor din Europa Centrală în domenii ca
industria automotive, industria uşoară şi de
încălţăminte, industria electronică;
 Procesul de integrare europeană, care oferă
multiple oportunităţi pentru dezvoltarea
capacităţilor instituţionale şi competenţelor în
domeniul atragerii investiţiilor străine directe;
 Implementarea Acordului de Asociere, care
ar putea facilita comerţul internaţional şi ar
redresa problemele ce ţin de competitivitate;
 Liberalizarea comerţului cu servicii, a
transferului de personal şi de stabilire a
companiilor ca parte a zonei de liber schimb
aprofundat şi cuprinzător, care ar putea
îmbunătăţi eficienţa serviciilor orientate spre
export din Moldova;
 Modelul de stabilire a industriei auto şi
costurile de producţie în creştere pe pieţele
existente emergente ar putea genera
oportunităţi pentru investiţiile străine directe în
sectoare completamente noi pentru Republica
Moldova;
 Privatizarea unor întreprinderi de stat, care
poate genera oportunităţi şi pentru atragerea
investiţiilor străine directe orientare spre
eficienţă;
 Încasările din privatizare, care ar putea fi
utilizate pentru finanţarea construcţiei de hale
industriale gata de utilizat;
 Aeroportul Liber Internaţional „Mărculeşti”,
20
primă;
 Piaţa agricolă internă fragmentată şi
insuficienţa producţiei de scară în sectorul
respectiv.
RISCURI
 Instabilitatea macroeconomică continuă şi
sectorul financiar intern slab, care ar putea
spori substanţial nivelul de risc al ţării şi
costurile de finanţare a investiţiilor străine
directe;
 Riscurile bugetare şi disciplina fiscală
slabă, ce pot limita spaţiul fiscal al ţării în
îmbunătăţirea şi menţinerea unui sistem
coerent de facilităţi pentru investiţiile străine
directe;
 Instabilitatea politică continuă şi în
creştere, care poate alarma investitorii străini
atît potenţiali, cît şi prezenţi;
 Riscul ca unele proiecte investiţionale
existente să abandoneze Republica Moldova
în urma litigiilor investiţionale nesoluţionate,
ceea ce poate deteriora imaginea
internaţională a ţării;
 Accelerarea emigrării forţei de muncă va
continua să aibă un impact negativ asupra
disponibilităţii şi costului forţei de muncă;
 Presiunea inflaţionistă ar putea submina
pe termen scurt şi mediu avantajul costurilor
pe care le oferă Moldova;
 Recesiunea economică în Rusia şi
creşterea economică fragilă în UE;
 Instabilitatea cadrului de securitate în
Ucraina şi riscurile de extindere a conflictului
pot spori în continuare nivelul de risc al ţării
şi costurile de finanţare a investiţiilor străine
directe;
 Conflictul îngheţat din Transnistria şi
riscul unui nou separatism regional pot spori
în continuare nivelul de risc al ţării şi
costurile de finanţare a investiţiilor străine
directe;
 Barierele comerciale impuse de Rusia în
calea importurilor din Republica Moldova şi
ce oferă posibilitatea de a investi în producţia riscul permanentizării acestora poate submina
de bunuri cu o valoare adăugată înaltă, atractivitatea ţării pentru investiţii străine
livrabile clienţilor străini în timp util. directe orientate spre piaţa din Rusia.

Concluzii
Importanţa crescândă a societăţilor transnaţionale în cadrul economiei mondiale a devenitun
subiect extrem de controversat. De unii apreciate, de alţii contestate, cert este că aceste
firmegigant reprezintă o realitate a economiei actuale şi sunt cei mai importanţi agenţi
economici de peglob.Susţinătorii lor le consideră avantajoase atât pentru economiile
dezvoltate, cât şi pentrucele în dezvoltare apreciind că ele contribuie la folosirea eficientă şi
productivă a resurselor mondiale, ceea ce sporeşte bogăţia globală şi prosperitatea
economică.Pe de altă parte, criticii societăţilor transnaţionale acuză aceste companii că
submineazădemocraţia, afectează societăţile naţionale şi conturează o nouă formă de
imperialism. În opinialor ele reprezintă un agent important în economia mondială, dar statele
naţionale continuă să fieactorii principali.Societăţile transnaţionale reprezintă concentraţii
imense de putere economică şi,asemenea tuturor forţelor, pot adopta atitudini corupte şi
abuzive din punct de vedere social.

_____________________________
20
http://lex.justice.md/UserFiles/File/2016/mo114-122md/strategia_511.docx

21
Bibliografie:

“Tribuna economică”.- Nr. 12, Nr. 13, Nr. 15, Nr. 16

UNCTAD,„World Investment Report”, 1994;1996-cap. I;1998.
Dicţionar de relaţii economice internaţionale.- Bucureşti, 1993
Capital, Biz, Banii noştri , 2012.
Business Week :”The Global 1000”, 13 iulie 1998.

Economie mondiala", coord. prof. Sterian Dumitrescu, Ed. Microinformatica, Cluj, 1992.

Stutz P.F., A. de Sonza,The World Economy: Resources, Location, Trade and Developement ,
Prentice-Hall, NewJersey, 1998, .

Raportul Mondial al Investiţiilor 2002, Organizaţia Naţiunilor Unite, Bucureşti, 2002,.

Negriţoiu Mişu, Salt înainte,Ed. Pro&Expert, Bucureşti, 1996,.

Bari I.,op.cit .

Ibidem , p. 285.
Dumitrescu S., Gheorghiţă V., Marin G., Puiu O., Economie mondială, Ed. Independenţa
Economică, 1998,.
Fota Constantin, Comerţ internaţional şi politici comerciale internaţionale , Ed. Universitaria,,
Craiova, 2002.
Rusu Mirela, Investiţiile străine directe, Editura Secolul XXI, Craiova, 2000, .

Bolintineanu Alexandru, Năstase Adrian, Drept internaţional contemporan, Institutul Român

de StudiiInternaţionale, Bucureşti, 1995.

http://lex.justice.md

https://www.scribd.com

22