Sunteți pe pagina 1din 5

Sarmanul Dionis

de Mihai Eminescu (autor canonic)


nuvela fantastica
nuvela romantica

"Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea,
literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui si forma
limbii nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana
astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii
romanesti.", afirma Titu Maiorescu in studiul "Eminescu si poeziile lui" (1889). Tot
marele critic aprecia personalitatea psiho-intelectuala a lui Eminescu, vasta sa culture de
nivel european, precum si amplele cunostinte dobandite despre mitologia indiana si
romaneasca, studiind sanscrita, religia budista si textele indice "Rig-Veda",
"Mahabharata";
Mihai Eminescu (1850-1889) este cel care inaugureaza la noi proza filozofica si
proza fantastiea prin "Sarmanul Dionis", "Umbra mea", "Avatarii faraonului Tla".
"Sarmanul Dionis" este prima nuvela fantastica din literatura romana, Eminescu
initiind un fantastic realizat prin Imbinarea planului real cu planul abstract-filozofic al
gandirii.
Tema nuvelei "Sarmanul Dionis" este reflectarea subiectiva asupra lumii si reuneste o
serie de teme tipic romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea si
conditia nefericita a omului de geniu in raport cu timpul si cu societatea. Tema
transmigratiei sufletelor, a metempsihozei valorifica ideea schopenhaueriana conform
careia timpul si spatiul sunt manifestari ale substantei care se regenereaza vesnic,
compusa dintr-un numar de arhei - de modele eterne -, "umbre" ale individului fizic.
Semnificatia titlului. Epitetul "sarman" din titlul nuvelei simbolizeaza nefericirea lui
Dionis, cauzata de esecul suferit in urma incercarii de a atinge absolutul in cunoastere,
asadar nu se refera la conditia materiaia a personajului. Dionis are numele zeului
Dyonisos din mitologia greaca, fire vesela, petrecareata si, pus in antiteza cu definirea de
"sarman", da titlului o sugestiva interpretare, cu valoare stilistica de oximoron.

Constructia subiectului.

Din perspective narativa, naratorul este omniscient, iar naratiunea la persoana a III-a
imbina realul cu metafizicul. Actiunea
pune in prim plan protagonistul, care traieste in momente temporale si spatiale diferite,
reale si imaginare. Autorul isi exprima propria conceptie despre lume si viata prin
intermediul personajului cu dubla identitate, Dan-Dionis
Incipitul este inedit, fiind reprezentat de punctele de suspensie si de textul cu litera
mica, ce exprima succint ideea filozofica a viziunii asupra lumii.
Dionis, un tanar de aproape 18 ani, visitor incurabil, modest copist "avizat a se cultiva
pe apucate, singur", cu o existenta materiala precara, neavand "pe nimeni in lume, iubitor
de singuratate", care sunt trasaturi romantice, este descendentul obscur al unor aristocrati
scapatati, rataciti nu se stie cum "in clasele poporului de jos". Tatal sau o iubise pe Maria,
fiica unui preot si din aceasta iubire se nascuse Dionis. El isi aminteste cum "vaduvita sa
muma il crescu cum putu din lucrul mainilor ei", singura mostenire ce-i ramasese de la
tatal sau fiind un portret din tinerete al acestuia, in care copilul se regaseste adeseori pe
sine: "era el intreg, el, copilul din portret".
Itntr-o seara ploioasa de toamna, Dionis se intoarce acasa cu capul plin de ganduri,
reflectand in spirit kantian asupra conceptelor de timp si de spatiu: "nu exista nici timp,
nici spatiu, isi spuse el, ele sunt numai in sufletul nostru". El cugeta ca daca lumea este
rodul eului propriu, in care se petrec, in fapt, toate fenomenele in aparenta, inseamna ca
omul, purtator de scanteie demiurgica, este atotputernic si poate sa caute in sine
implinirea visului sau. Este, prin urmare, posibil ca, folosind anumite "lucruri mistice" cu
ajutorul magiei si astrologiei, si el sa se poata misca in voie in timp, fie in trecut, fie in
viitor - adica pe verticalele timpului; este posibil, de asemenea, sa se deplaseze pe
orizontalele spatiului, "sa traiesc in vremea lui Mircea-cel Mare sau a lui Alexandru cel
Bun - oare este absolut imposibil? Visam calatorii in Univers, dar Universul nu este oare
in noi?".
Pasionat de lectura cartilor de astrologie, Dionis le imprumuta de la anticarul Riven. In
vis, cuprins de beatitudine, conditie necesara in ritualul initiatic, Dionis deschide cartea
de astrologie, face un semn magic si se trezeste intr-un alt veac, in vremea lui Alexandru
cel Bun, sub infatisarea calugarului Dan, discipol al dascalului Ruben, profesor la
seminarul din Socola. Calugarul Dan are revelatia de a fi trait in viitor, sub numele de
Dionis si ii marturiseste maestrului sau, Ruben, straniul sentiment. Acesta il indeamna sa-
si continue experienta, prilej cu care autorul exprima aici teoria metempsihozei, prin
intermediui lui Ruben: "in sir, poti sa te pui in viata tuturor insilor care au pricinuit fiinta
ta si a tuturor a caror fiinta ai pricinuit-o tu. [...] Omul are-n el numai sir, fiinta altor
oameni viitori si trecuti [...] numai ca moartea il face sa uite ca a mai trait". Importantele
idei fllozofice ale timpului si spatiului sunt revelate tot prin intermediui mesterului
Ruben, care-i explica lui Dan "deosebirea intre D-zeu si om", ca numai "D-zeu e vremea
insasi", pe cand omul ocupa numai un loc in vreme. Si sufietul omului este vesnic, "dar
numai bucata cu bucata". Nemarginirea (spatiul) este "tot ca vremea, bucata cu bucata,
poti fi in orice loc dorit". Daca omul, care este un sir nesfarsit de oameni, lasa pe unul
dintre ei sa-i tina locul in timpul in care insul va lipsi din el, acesta este umbra lui. Omul
si umbra sa isi pot schimba firile pentru o vreme, "tu poti sa dai umbrei tale toata firea ta
trecatoare de azi, ea-ti da firea ei cea vecinica". Ruben il impinge pe Dionis in pacat,
incurajandu-l sa afle taina creatiei si, implicit, "cuvintele lui Dumnezeu pe care el le-a
rostit la facerea lumei."
Ruben, sub infatisarea lui linistita si blanda, este un Mefisto care nu-si dezvaluie
intentiile demonice, dar se bucura nespus de initierea eroului si, recapatandu-si
fizionomia satanica, exclama cu satisfactie: "inca un suflet nimicit cu totul!".
Urmeaza treceri bruste de la realitate la vis si invers cu atata repeziciune, incat
calugarul Dan isi pierde simtul obiectivitatii si se lasa prins de imaginatie.
Utilizand virtutile magice ale cartii, careti permit aprofundarea in aventura cunoasterii,
Dan se desparte de propria umbra si descopera ca sufietul sau a mai trait candva "in
pieptul lui Zoroastru" (personaj legendar, reformatorul religiei iraniene antice).
Dan intoarce sapte foi din cartea lui Zoroastru si umbra prinde contur, apoi inca sapte
si "umbra se desprinse incet" si "sari jos de pe parete". Dan se dedubleaza si ii restituie
acesteia constiinta limitarii sale in spatiu si timp, primind in schimb nu eternitatea, ci
constiinta eternitafii: "Dan era o umbra luminoasa".
La indemnurile umbrei ("tu intreprinzi o calatorie, cu iubita ta cu tot, in orice spatiu al
lumei ti-ar place...in luna, de pilda"), Dan intreprinde, in vis, impreuna cu Maria, o
calatorie cosmica, in care dispar cu desavarsire legile fizicii, timpul si spatiul avand alte
dimensiuni: ora devine veac, clipele vor fi decenii, iar Pamantul un pandantiv pe care el il
prinde in salba iubitei.
Iubirea este singura cale spre cunoastere, "calatoria lor nu fuse decat o sarutare lunga"
si se manifests in vis, cuplul implinindu-se, caci "visau amandoi acelasi vis". Aceasta
calatorie in Univers este un drum al cunoasterii, ideal spre care accede Eminescu insusi.
Naratorul insereaza aici o pauza descriptiva, intrerupand naratiunea: peisajul cosmic
este feeric, fantastic si poetic, un adevarat paradis al lumii, situat la limita dintre creat si
increat. In vis cei doi ajung la "o poarta inchisa", pe care "n-au putut-o trece niciodata",
pe care se afla un triunghi sacru, avand in centru "un ochi de foc", deasupra caruia sta
scris "un proverb cu literele strambe ale intunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu.
Proverbul, o enigma chiar pentru ingeri". Dan cauta cu febrilitate in cartea lui Zoroastru
magia care sa-i permita descifrarea proverbului, care semnifica atingerea absolutului in
cunoastere: "as voi sa vad pe Dumnezeu". In zadar ingerii ii soptesc si-l avertizeaza: "De
ce cauti ceea ce nu-ti poate veni in minte? [...] De ce vrei sa scoti din arama sunetului
aurului? Nu-i cu putinta", sugerand ca nici o faptura nu stie sau nu poate face acele
lucruri pe care numai Dumnezeu le poate infaptui. Lui i se pare ca ingerii fac ceea ce el
gandeste, dar Maria ii explica, soptit, ca, daca Dumnezeu vrea, atunci "tu gandesti ceea ce
gandesc ingerii". El continua sa-si impuna vointa de a vedea fata lui Dumnezeu.
Replica ingerilor vine taios: "Daca nu-l ai in tine, nu exista pentru tine si in zadar il
cauti".
Atingerea absolutului nu se implineste, intrucat, in entuziasmul si extazul momentului,
tanarul considera ca poate controla Universul si gandeste intr-un mod nefericit: "Oare
fara s-o stiu nu sunt en insumi Dumne.... ". Acest gand profunator, ca el ar putea fi
Dumnezeu, simbol al puterii absolute, il prabuseste cu brutalitate in abis, el fiind aspru
pedepsit prin revenirea la conditia de muritor, sugerand ca limitele obiective ale gandirii
umane nu pot fi depasite, deoarece nici omul si nici ingerii nu au acces la tainele Creatiei:
"Nefericite, ce ai indraznit a cugeta?"
Dionis realizeaza ca a visat si revine la conditia initials de muritor, chiar daca, bolnav
fiind, in delirul sau continua sa creada ca este Dan si ca Maria, pe care o vede la fereastra
casei invecinate, este aceeasi din visurile sale si ca anticarul Riven ar fi maestrul Ruben.
Implinirea cuplului in finalul nuvelei, singura opera eminesciana in care iubirea se
realizeaza, simbolizeaza faptul ca iubirea este singura cale de a accede in cunoastere, in
aspiratia spre absolut. Atingerea absolutului este fericirea suprema, iar iubirea implinita
este numai o treapta spre fericire: "El simtea ca o oara langa ea ar plati mai mult decat
toata viata. Cata intensiva, dureroasa, fara de nume fericire intr-o oara de amor!",
sugerand sacrificiul suprem de care este capabil numai omul superior pentru atligerea
iubirii ideate, concept filozofic intalnit si in lirica eminesciana ("Reia-mi al nemuririi
nimb/ Si focul din privire/ Si pentru toate da-mi in schimb/ O ora de iubire" -
"Luceafarul").
In finalul nuvelei, autorul, prin intermediul naratorului, intreaba cititorul, cu o ezitare
stimulativa: "Cine este omul adevarat al acestor intamplari: Dan, ori Dionis?". Calatoria
avusese loc in vis, el redevine copistul visator Dionis, Maria, fiica spatarului Mesteacan,
este vecina de peste drum care canta la pian, Ruben este arhivarul evreu Riven, iar umbra
se dovedeste a fi indragitul portret al tatalui sau. In final, revine ideea filozofica
exprimata de Eminescu si in "Glossa", anume lumea vazuta ca teatru, in care oamenii
interpreteaza roluri predestinate: "Nu cumva indaratui culiselor vietei e un regizor, a carui
existenta n-o putem explica? [...] Nu sunt aceeasi actorii, desi piesele sunt altele?". Ideea
este preluata de la Schopenhauer si este exprimata cu aproape aceleasi cuvinte ca cele ale
filozofului german: "Vointa universala e regizorul care misca in spatele culiselor vietii pe
toti muritorii, ca pe scena unui teatru".

Noutatea incontestabila a nuvelei "Sarmanul Dionis" consta in modul original in care


Eminescu imbina filozofla cu naratiunea fantastica si descrierea, transpunand in imagini
artistice un orizont ce nu exista decat in puterea imaginatiei, inexplicabil si necontrolabil
rational.
Dionis (Dan) semnifica omul superior, geniul dotat cu inteligenta si sensibilitate
deosebite, capabil sa se inalte spre cunoasterea absoluta, dar devenit constient ca
absolutul este de neatins. Procedeele caracterizarii indirecte sunt variate si inedite,
conturand un personaj metafizic si visator. Dan-Dionis este tipul eroului romantic, fiind
orfan, visator, singuratic, insetat de cunoasterea absoluta, meditativ si melancolic. Boala
din finalul nuvelei, deposedarea de tablou si de carte sunt semnificative in a-i exclude
eroului orice tentativa de repetare a experientei trecute, a gestului sau de a depasi ultima
treapta a cunoasterii, de a se substitui Creatorului insusi.
Dionis traieste o experienta onirica ce-i ofera trista predestinare de a nu-si putea depasi
conditia umana, singura salvare fiind dragostea Mariei, deci aceasta nu constituie
suprema fericire, ci numai o treapta spre ea.
Tanar intelectual, nefericit si inadaptat social, Dionis se retrage in starea de visare,
explicabila si prin datele sale biografice: copil nelegitim al unui barbat misterios, mort de
tanar, iubirea bolnavicioasa, totala a mamei, solitudinea in care ii place sa traiasca, lipsa
oricarei perspective de realizare, "Lipsit de iubire, iubitor de singuratate";
Prin caracterizare directa este conturat portretul fizic de factura romantics, sugerand si
trasaturi morale: Dionis e un tanar de o frumusete demonica, chipul sau fiind construit in
maniera specific eminesciana: "fata era de acea dulceata vanata alba ca si marmura in
umbra [...], ochii tristi in forma migdalei erau de acea intensiva voluptate pe care o are
catifeaua neagra, [...] parul cam prea lung curgea in vite pana pe spate [...], surasul sau
era foarte inocent [...], de o profunda melancolie".
Dionis face o incursiune onirica spre cunoasterea absoluta, posibiia datorita fondului
sau sufletesc, al retragerii in sine si "viseaza posibilitatea de a recupera lumile anterioare
ale timpului". Calatoria cunoasterii spre absolut este posibiia datorita implinirii in iubire,
dar cunoasterea absolutului este imposibila.
Prabusit la conditia de muritor, din cauza cutezantei de a se crede insusi Creatorul, el
intra in posesia unei mosteniri importante si, casatorit cu Maria, traiesc retrasi de restul
lumii, la tara, uniformizanduse cu destinele umane. Dionis constientizeaza ca e imposibil
sa atinga cunoasterea absoluta si ca nu-si poate depasi limitele umane, asadar el trebuie sa
se multumeasca numai cu iubirea, etapa a cunoasterii, dar nu ultima. Dionis
reprezinta o proiectie literara a autorului insusi, a aspiratiei acestuia de a nazui catre
absolut, catre cunoasterea universaia.

Mituri si semnificatii
Mitul oniric este calea prin care Dionis se metamorfozeaza in calugarul Dan: "ciudat...
el visase".
Ideea metempsihozei (conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai
multe vieti prin reincarnare): "Sufletul calatoreste din veac in veac, acelasi suflet, numai
ca moartea il face sa uite ca a mai trait"; "In sufletul nostru este timpul si spatiul
nemarginit si nu ne lipseste decat varga magica de a ne transpune in oricare punct al lor
am voi."
Ideea timpului si a vesniciei : "Omul are in el numai sir, fiinta altor oameni viitori si
trecuti, Dumnezeu le are deodata toate neamurile ce-or veni si au trecut; omul cuprinde
un loc in vreme. Dumnezeu e vremea insasi; si sufletul nostru are vesinicie, dar numai
bucata cu bucata".
Ideea spatiului nemarginit : numai Dumnezeu stapaneste nemarginirea, pentru om spatiul
este "tot ca vremea, bucata cu bucata, poti fi in orice loc dorit".
Mitul faustian: Ruben este Satana, iar Dan face un pact cu acesta, semnificand
sacrificiul omului superior in dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire: "Ruben
insusi se zbarci, barba ii deveni latoasa in furculite, ochii ii luceau ca jaratic, nasul i se
stramba si i se usca ca un ciotur de copac si scarpinandu-se in capul latos si cornut,
incepu a rade had si strambandu-se: Inca un suflet nimicit cu totul. [...] Satana intinse
picioarele sale de cal, rasufland din greu".
Cifra 7 este cifra mistica, ce are puteri magice: "pe fila a saptea a cartii stau toate
formulele ce-si trebuiesc pentru asta. si tot la a saptea fila vei afla ce trebuie sa faci mai
departe".
Deoarece este o specie epica de intindere medie, cu un singur plan narativ, un conflict
concentrat si personaje puternic conturate, opera literara "Sarmanul Dionis" de Mihai
Eminescu este o nuvela. Ca in orice nuvela fantastica, in aceasta creatie literara se
manifests arta echivocului, a ambiguitatii, realizata din imbinarea realului cu gandirea
metafizica, adica transferarea in real a unor teorii filozofice prin intermediul visului.
Noutatea incontestabila a nuvelei "Sarmanul Dionis" consta in modul original in care
Eminescu imbina filozofia cu naratiunea fantastica si descrierea, transpunand in imagini
artistice un orizont ce nu exista decat in puterea imaginatiei, inexplicabil si necontrolabil
rational.

http://literaturaromana.g0.ro/article/sarmanul-dionis-16-1.html