Sunteți pe pagina 1din 9

Cateheză despre semnificaţia obiectelor de cult

Profesor coordonator:
Asist. Drd. Victor MAROLA

Student:
Curelescu Dimitrios Mihail Alexander
Anul III
Teologie Pastorala

1
1. Pregătirea aperceptivă
Drept mărturisitori creştini, am văzut săptămâna trecută rolul icoanelor în biserică că legătură
vie dintre participanţi la slujbele oficiate şi o realitate supranaturală şi veşnică. Astfel ne
amintim că icoanele arată în primul rând persoana care este acum în Împărăţia Cerurilor ca o
realitate dincolo de cea fizică, posibil de atins şi care ne ajută pe noi în rugăciunile noastre ca
prieteni şi fraţi mai mari ai noştri.

2. Anunţarea temei
Săptămâna aceasta vom vorbi despre semnificaţia obiectelor de cult.

3.Tratarea
Prin odoare sfinte înţelegem acele obiecte de cult necesare pentru săvârşirea Sfintei Liturghii,
precum şi a altor servicii divine, fiind sfinţite şi păstrate în Biserică în acest scop. Prin
rânduiala sfinţirii, obiectele sunt scoase din uzul lor obişnuit căpătând un sens şi o utilizare
mult mai înaltă.
Vasele şi obiectele de cult s-au întrebuinţat la săvârşirea serviciului divin încă din primele
veacuri iniţial din materiale simple însă odată cu dezvoltarea cultului acestea au fost
confecţionate din materiale preţioase.
Ţinând cont de materialele din care sunt făcute vasele şi obiectele liturgice, le putem împărţi
în obiecte confecţionate din metal şi obiecte confecţionate din pânză.

2
Dintre cele mai des folosite obiectele confecţionate din metal menţionăm: sfântul disc,
sfântul potir, steaua sau steluţa, copia, linguriţa, chivotul, cădelniţa sau căţuia, vasul pentru
căldură, tavă pentru anafură, cununiile. Printre cele mai uzitate obiecte confecţionate din
pânză amintim: Sfântul antimis, ilitonul, epitaful şi acoperămintele.
Ţinând cont de locul în care acestea se găsesc şi se păstrează le putem împărţi în obiecte care
se găsesc în Sfântul Altar, în Naos şi obiecte care le găsim în pronaos.
Obiectele de cult care se găsesc în Altar sunt următoarele:
1) Sfântul antimis este o bucată de pânză de în ori de mătase, în formă de pătrat, având pe ea
imprimată scena pregătirii pentru înmormântarea trupului Domnului şi conţinând părticele din
moaşte de sfinţi. Antimisele s-au folosit pentru prima dată în epoca prigoanelor când creştinii,
pentru a continua slujbele întrerupte de năvălirile păgânilor, foloseau aceste antimise. Ele erau
considerate un fel de altare mobile. În strânsă legătură cu Sfântul antimis este ilitonul, care
serveşte drept învelitoare a Sfântului antimis. Antimisul simbolizează mormântul
Mântuitorului precum şi gilugiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului la punerea în
mormânt, iar ilitonul reprezintă fie giulgiul, fie mahrama sau sudariul pus atunci peste capul
Domnului.
2) Sfânta Evanghelie stă pe Sfânta Masă, cuprinde viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus
Hristos şi închipuieşte pe Domnul Hristos pe scaunul slavei Sale. El învaţa poporul prin glasul
preoţilor calea binelui şi a fericirii veşnice. Este legată şi îmbrăcată în chip deosebit având
iconiţe de argint şi poleitură, reprezentând la mijloc Învierea Domnului, iar în colţuri pe
Sfinţii Evanghelişti. Conține cele patru Evanghelii împărţite în citiri sau pericope pentru
fiecare zi. Prin sărutare credincioşii îşi arată dragostea şi cinstirea pe care o dau Mântuitorului
Hristos.
3) Sfânta Cruce (pot fi mai multe) care se află pe Sfânta Masă, înfăţişează răstignirea
Mântuitorului Iisus Hristos. Cu Sfânta Cruce preotul binecuvintează pe credincioşi la Sfânta
Liturghie. Ea este folosită la toate slujbele bisericești. Simbolizează renunţarea şi lepădarea de
sine a creştinului, după cuvântul Mântuitorului "Cel ce voieşte să vină după Mine, să se
lepede de sine, să-şi ia crucea și să-Mi urmeze Mie" (Matei 16, 24). Mai simbolizează semnul
cu care câştigam împotriva duhului rău, precum în troparul Sfintei Cruci: "Doamne, armă
asupra diavolului, crucea Ta o ai dat nouă; că se scutură şi se cutremură, nesuferind a căuta
spre puterea ei... "
4) Sfântul Chivot sau artoforiul, este o cutie de metal preţios, care are forma unei bisericuţe şi
care stă întotdeauna pe Sfânta Masă, în el ţinându-se Împărtăşania pentru bolnavi şi pentru

3
copii. El ne aduce aminte de vasul cu mană care se păstra în chivotul Legii din templul
Vechiului Testament.
5) Ripidele reprezintă un fel de apărători sub forma unor evantaie, cu care diaconul ferește
sfintele daruri să nu cadă ceva în ele în timpul Sfintei Liturghii. Forma lor simbolizează
aripile îngerilor. Mai simbolizează pe Heruvimi şi pe Serafimi precum şi cetele îngereşti, care
nevăzut înconjoară pe Împăratul Slavei. Se folosesc cu precădere la slujbele arhierești în
procesiunea vohoadelor.
6) Sfeşnicele se găsesc pe Sfânta Masă şi sunt cu una, două, trei sau şapte lumânări. Cel cu o
singură lumânare închipuieşte unitatea Dumnezeirii, cele cu două lumânări, cele două firi ale
Mântuitorului, cele cu trei lumânări Sfânta Treime, iar cele cu șapte lumânări, cele şapte
daruri ale Sfântului Duh: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de
bine şi credinţa (Gal. 5, 22).
7)Vasul cu Sfântul Mir se află tot pe Sfânta Masă. Sfântul Mir este folosit la ungerea pruncilor
după botez.
8) Crucea Răstignirii, poziţionată în partea de răsărit a Sfintei Mese, este o cruce mare,
lucrată din lemn, pe care este pictată Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos. La captele
braţelor sunt pictaţi Sfinţii Evanghelişti. Această cruce se scoate din Altar numai în joia mare
(la Utrenia Vinerii Patimilor) după citirea Evangheliei a V-a, de către un preot care închipuie
pe Hristos. În acest timp se cântă troparul Răstignirii: "Astăzi s-a spânzurat pe lemn... "
9) Clopoţelul de pe Sfânta Masă este folosit mai ales la Liturghia Darurilor mai înainte
sfinţite şi are rolul de a atrage atenţia credincioşilor ca să îngenuncheze fiind mai râvnitori în
rugăciune. Clopoţelul mai este folosit după terminarea predicii sau citirea Cazaniei. În
creştinismul timpuriu era folosit pentru a anunţa creştinii să părăsească locul de închinare sau
să închidă uşile.
10) Sfântul potir este acel vas în forma unui pahar sau a unei cupe cu picior, în care se toarnă
vinul şi apă la Proscomidie, care apoi se prefac în urma sfinţirii în Sângele Mântuitorului
Hristos. Acest obiect liturgic se foloseşte pentru împărtăşirea clericilor şi credincioşilor.
Potirul reprezintă paharul cu vin folosit de divinul Învăţător la Cina cea de taină când l-a dat
ucenicilor săi zicând: "Beţi dintru acesta toţi că acesta este sângele Meu, al Legii celei noi,
care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor" (Mat. 26,27)
Potirul a fost folosit încă de la întemeierea Bisericii Creştine. Sfântul Apostol Pavel vorbind
despre Euharistia din primele comunităţi creştine spune: Paharul binecuvântării, pe care îl
binecuvântăm, nu este oare împărtăşire cu Sângele lui Hristos (I Cor.10,16).

4
11) Sfântul disc este acel vas de metal argintat său aurit în forma unei farfurii, pe el punându-
se Sfântul Agneţ şi miridele, care se scot din prescurile folosite la Proscomidiar, precum şi
Agneţul mai dinainte sfinţit folosit la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. Întrebuinţarea
lui în cultul divin datează încă din timpul apostolic, el înlocuind blidul sau talgerul pe care
erau aşezate mâncărurile la Cina cea de Taină. Sfântul disc are semnificaţii diferite în funcţie
de momentele liturgice în care este folosit. La Proscomidiar el semnifică după părintele
Sofronie al Ierusalimului ieslea în care s-a născut Mântuitorul, iar după ieşirea cu Sfintele
daruri simbolizează locul unde a fost aşezat trupul Mântuitorului după coborârea lui de pe
Cruce.
12) Steluţa sau steaua este un obiect format din două semicercuri emisferice unite la mijloc
printr-un şurub. Ea se aşeză pe Sfântul disc deasupra Agneţului pentru că acoperământul
discului să nu se atingă de Sfântul Agneţ. Ea semnifică în momentul în care este la
Proscomidiar steaua care a condus pe magi la locul naşterii lui Hristos, iar după Vohod
pecetea pusă pe mormântul Mântuitorului.
13) Copia este un cuţit de metal, în formă de suliţă sau lance, cu care la Proscomidie se scoate
din prescuri Sfântul Agneţ şi miridele folosite în cadrul Sfintei Liturghii. Acest obiect liturgic
simbolizează conform patriarhului Gherman al Constantinopolului suliţa cu care a fost împuns
Bunul Păstor.
14) Linguriţa folosită pentru împărtăşirea credincioşilor este o linguriţă de aur sau argint
având la capătul mânerului o cruciuliţă. În vechime acest obiect nu se folosea deoarece
împărtăşirea laicilor se făcea aşa cum se face acum împărtăşirea clericilor. Prima menţiune
sigură precum şi simbolismul acestui obiect liturgic îl aflăm de la Sofronie al Ierusalimului
care arată că linguriţa reprezintă cleştele cu care serafimul din viziunea proorocului Isaia a
luat cărbunele de foc şi l-a pus în gura proorocului, ca semn al curăţirii lui de păcate (Isaia
6,6). De asemenea ea mai semnifică şi pe Maica Domnului, care a purtat în pântece Pâinea
cea cerească.
15) Acoperămintele sunt văluri mici care servesc la acoperirea discului şi a potirului. În cultul
nostru sunt întrebuinţate trei acoperăminte: unul pentru disc, unul pentru potir şi unul cu care
se acoperă amândouă. Ele preînchipuie şerveţelele din vechime utilizate pentru acoperirea
Darurilor.
16) Buretele care se găseşte în proscomidiar şi care este mai mare decât cel din sfântul
antimis, cu care preotul șterge sfântul Potir după consumarea rămăşiţelor Sfintelor Daruri, la
sfârşitul Liturghiei.

5
17) Vasele (sticlele sau cănile) în care se păstrează vinul şi apa necesare pentru Sfânta
Euharistie şi pentru spălarea (curăţirea) potirului după consumarea Sfintelor de către preot.
18) Cădelniţa sau căţuia este un mic recipient de metal, legat de lănţişoare care se unesc sus
într-un singur mâner, fiind folosit la tămâierile care au loc în timpul slujbei. Întrebuinţare
cădelniţei se moşteneşte din cultul templului Vechiului Testament. Despre vase de cădit
amintesc din secolul IV: Sf. Efrem Şirul, Sf. Ambrozie, Constituţiile Apostolice. După
patriarhul Gherman al Constantinopolului cădelniţa simbolizează omenitatea Mântuitorului,
focul divinitatea, iar fumul de tămâie mireasma Duhului Sfânt. De asemenea ea mai
simbolizează pântecele feciorelnic al Maicii Domnului care a purtat pe Cărbunele cel
dumnezeiesc Hristos.
19) Epitaful sau sfântul aer este o pânză de mătase pe care este brodată sau zugrăvită icoana
mormântului Domnului. El se întrebuinţează o singură dată pe an şi anume în Vinerea
Patimilor când este scos din Sfântul Altar şi aşezat pe o masă în mijlocul Bisericii şi apoi la
slujba Prohodului, când este purtat în procesiune în jurul Bisericii. El simbolizează trupul
mort al Domnului Hristos.
20) Vasul pentru căldură, care se mai numeşte şi tiplotă, se foloseşte pentru a se turna în Potir
apa binecuvântată.
21) Talgerul pentru anafora, care se foloseşte pentru a se împărţi credincioşilor anafora, poate
fi confecţionat atât din lemn cât şi din metal.
22) Cununiile folosite la Taina Cununiei ne aduc aminte de cununile de flori care se puneau
odinioară pe capetele mirilor.
23) Căldăruşa pentru agheasmă folosită la sfinţirea agheasmei mici sau mări. Alături de
căldăruşa se află şi busuiocul folosit la stropire.
24) La proscomidiar se mai află şi cele necesare pentru spălarea mâinilor sfinţilor slujitori la
Liturghie: o cană cu apă şi un lighean, înlocuite în unele biserici cu instalaţii speciale precum
chiuvetă cu robinet şi cu scurgere (umvalnită).
În cele ce urmează, drept măritori creştini, ne vom referi la obiectele liturgice care se găsesc
de regulă în Naos. Acestea sunt: litierul, vasul cu apă sfinţită şi miruitorul.
1) Litierul este o tavă din metal pe care se pun pâinea, vinul, grâul şi untdelemnul cu ocazia
oficierii slujbei Litiei.
2) Vasul cu apă sfinţită sau agheasmatarul, din metal argintat sau de argint, este întrebuinţat
pentru păstrarea apei sfinţite atât pentru anumite slujbe cât şi pentru diferite nevoi ale
credincioşilor.

6
3) Miruitorul este un obiect din metal argintat sau chiar din argint, lung de câţiva centimetri şi
subţire, cu o terminaţie în formă de cruce. Cu acesta preotul unge pe frunte credincioşii în
semnul sfintei cruci, la sfârşitul Sfintei Liturghii şi la alte slujbe. De obicei se găseşte la
iconostas acolo unde credincioşii vin pentru sărutarea icoanei praznicului ori a hramului
bisericii înainte de a fi miruiţi.
În cele ce urmează, drept măritori creştini, ne vom referi la obiectele liturgice care se găsesc
de regulă în Pronaos. Acestea sunt: cristelniţa şi steagurile.
1) Colimvitră sau cristelniţa este vasul în care se botează pruncii şi care ţine locul
baptisteriului din primele veacuri ale bisericii.
2) Steagurile sau prapurile care se poartă la procesiuni, înmormântare, precum şi în Vinerea
Patimilor la slujba Prohodului. Ele au de obicei chipuri de sfinţi, îndeosebi ale patronilor
bisericii respective.
Toaca de lemn sau de fier precum şi clopotele sunt obiecte de care ne folosim în timpul
slujbelor şi pentru chemarea la rugăciune. Ele de obicei se găsesc în clopotniţa care poate fi
zidită deasupra pronaosului sau separat de biserică.
Toate obiectele de cult sunt sfințite înainte de a fi introduse în serviciul cultului.

4. Recapitularea
- Care este criteriul de împărţire a odoarelor liturgice?
- Care este semnificaţia sfântului disc?
- Ce este sfântul antimis?

5. Asocierea
Dragi creştini, pentru a înţelege cât mai bine cum funcţionează un motor sau un mecanism
complex, este necesar să știm din ce părti este alcătuit şi cum se îmbină pentru buna
funcţionare; tot aşa, pentru a înţelege cât mai bine mesajul transmis de Sfânta noastră Biserică
prin cultul său, trebuie să cunoaştem simbolismul obiectelor şi mişcărilor liturgice.

6. Generalizarea
Iubiţi fraţi întru Hristos, cunoaşterea semnificaţiilor obiectelor liturgice este deosebit de
importantă pentru înţelegerea corectă a mesajului Sfintei noastre Biserici. Numai înţelegând
corect mesajul Bisericii putem să ne încadrăm pe drumul care ne înalţă la Tatăl nostru cel

7
Ceresc, pentru că "în afara Bisericii nu este mântuire" după cum spune Sfântul Ciprian al
Cartaginei.

7. Aplicarea
Aşadar, reflectând la simbolismul acestor odoare liturgice, să le preţuim după cuviinţă cu
credinţă şi cu dragoste, nu să le tratăm ca pe simple obiecte folosite de Biserica noastră. De
asemenea, se cuvine să ne străduim să împodobim Sfântul locaş cu cele mai frumoase odoare.

Bibliografie

8
1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea PF. Părinte Teoctist, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Buc. 2001.
2. Credinţă Ortodoxă, tipărită cu binecuvântarea I.P.S Daniel Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei, Ed. Trinitas, Iaşi 2002.
3. Liturgica Generală, Preot Prof. Dr. Ene Branişte, tipărită cu binecuvântarea PS. Casian
Crăciun Episcopul Dunării de Jos, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi 2002.
4. Poarta Raiului, Protos. Nicodim Măndiţă, tipărită cu binecuvântarea PS. Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Ed. Agapis, Buc 1998.