Sunteți pe pagina 1din 60

1

Asociația pentru Dezvoltarea Psihologiei – Smart Psi

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DEPRESIA – BOALA SEC.XXI

COORDONATOR :
Psih. RUSU ANDREEA CRISTINA

ABSOLVENT:
Psih.CHIRILĂ CRISTINA
2

Cuprins

Cap.1. Rezumat …………………………………………………………......... 3

Cap.2. Partea I. Depresia …………………………………….…………....... 4

I.1. Conceptualizare …………………………………………..…………….. ..4-6


I.2. Simptomele depresiei …………………………………………………… .6-10
I.3. Clasificarea depresiei …………………………………………………… .11-13
I.4. Diagnosticarea depresiei …………………………………………………14-24
I.5. Diagnostic diferenţial în tulburările depresive……………………….24-30
I.6. Cauzele depresiei ………………………………………………………… .31-34
I.7. Prevalenta depresiei ……………………………………………………... 35-40
I.8. Evolutie si prognostic ……………………………………………………. 41-45

Cap.3. Concluzii ...............................................................................46-47


3

Cap.1. Rezumat

Am ales lucrarea cu titlul “ Depresia – boala sec.XXI ”, considerand că


este un subiect tot mai des întâlnit în timpul zilelor noastre, când principalul
mijloc de realizare îl constituie mijloacele necuvenite și îmbogățirea prematură
datorită lipsei locurilor de muncă din aceste vremuri.
Prin intermediul studiilor de caz pe care le-am exemplificat am vrut să arăt
atât stadiile prin care trece individul în cauză în cadrul suferinței, cât și pașii
prin care acesta este corectat și ajunge să scape de traumele suferite .
Psihologul este persoana care are capacitatea de a dovedi că orice persoană
merită încă o șansă și orice greșeală realizată de aceasta poate fi corectată cu
ajutorul buneivoințe celui în cauză. Depresia nu constituie o problemă
psihiatrică ci este o stare provocată de modificările apărute în viața oamenilor,
ea putând fi corectată doar prin modalități cunoscute de psihologi. Pentru
depășirea acestei probleme este necesară respectarea întocmai a indicațiilor
prevăzute de acesta, iar orice pas ce nu este respectat întocmai face ca
rezultatul să nu fie cel așteptat.
Pacientul trebuie să urmeze toate ședințele impuse de psihologul său. In
cadrul acestor ședinte se pot vedea încă primele rezultate chiar după prima
ședintă, când individul începe să scape de stările de agitație, neliniște,
nervozitate și începe să coopereze treptat cu psihologul, fapt ce denotă că
pacientul își recapată “libertatea de altădată”. Pentru ca ședințele să aibe un
rezultat pozitiv, acestea trebuie să fie tratate cu foarte multă atenție și răbdare.
Pacientul nu trebuie grăbit pentru a avea rezultate rapide, ci trebuie ca
fiecare pas în cadrul întâlnirilor să fie lent și bine pregătit din timp pentru ca
scopul să fie cel contat.
4

Capitolul 2

Partea I

Depresia

I.1.Conceptualizare

Depresia este o problemă de sănătate publică majoră care ne afecteazǎ,


într-o mǎsurǎ mai mare sau mai micǎ, pe toţi, cel puţin o datǎ în viaţǎ. Ea
ocupǎ locul doi pe lista celor mai întâlnite afecţiuni medicale, fiind depăşitǎ
doar de hipertensiunea arterialǎ. Se estimeazǎ cǎ cel puţin unul din zece
pacienţi care se prezintǎ la medic suferǎ de depresie. Din nefericire, majoritatea
cazurilor rǎmân nerezolvate. Constituind o problemǎ majorǎ de sǎnǎtate
publicǎ, aceastǎ durere moralǎ, psihicǎ este deosebit de intensǎ, asociindu-se în
general cu anxietatea. Pacientul depresiv trǎieşte cu impresia de neputinţǎ, de
inutilitate, de fatalitate disperatǎ, de culpabilitate şi adesea tinde sǎ se
autodeprecieze şi de asemenea pot apǎrea gândurile de suicid ce pot fi
finalizate.

Depresia este un fenomen rǎspândit pe întreaga planetǎ şi de aceea mulţi


oameni de ştiinţǎ au fost şi sunt preocupaţi de studiul acesteia. În literatura de
specialitate depresia este definitǎ ca fiind o „maladie mentalǎ caracterizatǎ
printr-o modificare profundǎ a stǎrii timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al
suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii”¹ . Aceastǎ stare de dispoziţie poate
fi determinatǎ de diverse cauze, atât biologice, cât şi psihologice, cele mai
frecvente fiind tulburǎrile la nivelul neurotransmiţǎtorilor, travaliul doliului,
lipsa afecţiunii în copilǎrie, eşecul profesional, viaţa de cuplu nesatisfăcǎtoare
sau lipsa unei relaţii de cuplu, absenţa unui suport social, tulburǎri depresive
sau alcoolism în familie, lipsa stimei de sine pe o perioadǎ lungǎ de timp, etc.
5

¹Postel, J., Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic, trad.
Leonard Gavriliu, Bucureşti, 1998, p. 178

Toate acestea conduc la un comportament dezadaptativ - neglijarea


aspectului fizic, lipsa interesului şi a sentimentului plǎcerii, slabǎ capacitate de
concentrare, indecizie, autocriticǎ, tendinţǎ de retragere, culpabilitate,
tulburarea somnului , implicit la degradarea personalitǎţii.

Conceptul de depresie este întâlnit într-o varietate de domenii cum ar fi:


psihiatrie, farmacologie, neurofiziologie,fiziopatologie,psihanalizǎ,teoria cognitiv
comportamentalǎ. Deoarece aceastǎ lucrare trateazǎ tema ameliorǎrii depresiei
prin metoda terapiei, vă prezint în continuare punctele de vedere ale
psihanaliştilor şi cognitiv-comportamentaliştilor cu privire la tulburarea de
dispoziţie. Pentru psihanalişti depresia poate fi comparatǎ cu travaliul doliului
care nu se realizeazǎ, Eul se identificǎ cu „obiectul pierdut”, luând pe seama sa
sentimentele ambivalente (cel de dragoste şi mai ales de urǎ) faţǎ de obiect. S.
Freud spune cǎ „umbra obiectului cade astfel pe Eu, care poate fi în acest caz
judecat de o instanţǎ specialǎ ca un obiect abandonat.

În felul acesta, pierderea obiectului se transformǎ într-o pierdere a Eului,


iar conflictul dintre Eu şi persoana iubitǎ se transformǎ într-o sciziune între
critica Eului si Eul modificat prin identificare”² . Astfel, depresivul trebuie sǎ
înfrunte o pierdere imaginarǎ şi îşi adreseazǎ sieşi agresivitatea şi reproşurile
destinate în mod firesc obiectului pierdut. Cognitiviştii G. A. Kelly si A. T. Beck
înţeleg depresia ca fiind o perturbare a proceselor cognitive (stilistic, semantic
şi logic) spunând cǎ acestea sunt inadecvate şi afecteazǎ trei domenii: Eul,
lumea exterioarǎ şi viitorul, care, la rândul lor perturbǎ reprezentǎrile legate de
ele.

Celor trei procese cognitive le corespund erori particulare: inferenţe arbitrare


(eliminǎ explicaţiile plauzibile), abstracţii selective (concentreazǎ atenţia asupra
unui detaliu luat din afara contextului), generalizǎri abuzive, supra sau
subestimǎri şi denumiri inadecvate. Pacientul trebuie sǎ îşi corecteze
concepţiile eronate, distorsiunile şi ipotezele dezadaptative cu scopul de a
corecta viziunea inadecvatǎ a evenimentelor şi a Eului³ . Fiecare din aceste
abordǎri contribuie la eficienţa tratamentului pacientului depresiv, şi în funcţie
de acesta trebuie aleasǎ metoda propice pentru vindecarea sa.

² Freud, S., Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene,


Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
6

³Holdevici, I., Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil


de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005

Depresia este o problemă de sănătate frecventă, care ne afectează. într-o


măsură mai mare sau mai mică. pe toţi, indiferent de gen, vârstă sau etnie, cel
puţin o dată în viaţă. Ea ocupă locul doi pe lista celor mai des întâlnite
afecţiuni medicale, fiind depăşită doar de hipertensiunea arterială. Se
estimează că cel puţin unul din zece pacienţi care se prezintă la medic suferă
de depresie. Din nefericire, majoritatea cazurilor trec neobservate. Unul dintre
cele mai des întâlnite mituri despre depresie se referă la faptul că este
„normal", pentru anumite persoane, să se simtă deprimate; vârstnicii, tinerii,
lehuzele, femeile aflate la menopauză, persoanele suferind de diferite maladii
cronice fac parte din această categorie.
Adevărul este, însă, că depresia nu este o parte normală a vieţii pentru nici
unul dintre noi. Efectele depresiei pot fi de-a dreptul invalidante pentru
pacient⁴ . Dacă nu este eliminată, depresia poate duce la pierderea
productivităţii, declin funcţional şi chiar creşterea mortalităţii. În S.U.A., ea
este un predictor semnificativ al suicidului la vârsta a treia. Potrivit unui
studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, depresia şi alte probleme de
sănătate mintală constituie cauza principală de reducere a timpului de lucru,
pe plan mondial. În S.U.A., depresia este o cauză majoră de invaliditate, fiind
depăşită doar de bolile cardio-vasculare.

I.2. Simptomele depresiei

Simptomul este o manifestare, tulburare funcţionalǎ sau senzaţia anormalǎ


resimţite de o fiinţǎ care pot indica prezenţa unei boli. Dispoziţia depresivǎ
reprezintă o schimbare calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ constatabilǎ în
cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi.
Aceasta este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din
jur.
7

⁴ Holdevici, I. – Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil de viaţă


optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005

Un simptom relevant în identificarea depresiei este dispoziţia caracterizatǎ


de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare, supǎrare la care se mai pot
adǎuga plângeri de lipsa sentimentelor, de stǎri de anxietate. Aceastǎ dispoziţie
poate fi relatatǎ de subiect sau observatǎ din expresia facialǎ sau din conduitǎ.
Unii indivizi acuzǎ dureri somatice, mai mult decât sentimente de tristeţe,
descriu sau manifestǎ creşterea instabilităţii (furie persistentǎ, tendinţǎ de a
rǎspunde cu mânie, de a-i blama pe alţii, de a exagera frustrǎrile). De
asemenea, pierderea interesului sau a plǎcerii este un simptom des întâlnit în
episodul depresiv. Acesta se manifestǎ prin dezinteresul faţǎ de activitǎţile
anterior plǎcute, retragerea socialǎ sau neglijarea profesiei, dar şi printr-o
reducere a nivelelor intereselor sau dorinţelor sexuale.
Apar schimbǎri în sfera apetitului, unii pacienti afirmǎ cǎ trebuie sǎ depunǎ
efort pentru a mânca, alţii dimpotrivǎ, descriu o creştere semnificativǎ a poftei
de mâncare şi chiar o direcţionare spre anumite alimente (de exemplu
dulciuri). Pot apărea perturbǎri ale somnului, care pot lua forma insomniei sau
a hipersomniei. Insomnia iniţialǎ se manifestǎ prin trezire în timpul nopţii şi
dificultǎţi în reluarea somnului, care poate fi urmatǎ de o insomnie terminalǎ
când individul se trezeşte mult prea devreme şi nu poate adormi.
Hipersomnia se manifestǎ prin episoade prelungite de somn noaptea sau
ziua. Un alt simptom este reprezentat de schimbǎri în psihomotricitate care
includ stǎri de agitaţie - subiectul nu poate sta liniştit, se mişcǎ, se plimbǎ, îşi
frǎmântǎ mâinile, îşi freacǎ sau îşi scarpinǎ pielea sau hainele - sau retardare -
încetinirea vorbirii, mişcǎrilor.
Agitaţia sau retardul psihomotor trebuie sǎ fie destul de severe deoarece
numai astfel pot fi observate de cei din jur. În depresie, se manifestă
diminuarea energiei, obosealǎ. Acestea sunt simptome frecvent întâlnite,
subiectul preluând o stare de epuizare fǎrǎ sǎ fi depus un efort fizic major.
Cele mai mici sarcini par sǎ solicite efort substanţial, adesea se resimte o
diminuare a eficienţei rezolvǎrii sarcinilor. Sentimente de culpabilitate şi de
devalorizare sunt alte simptome frecvente în depresie. Acestea pot cuprinde
evaluǎri negative nerealiste ale unor preocupǎri legate de valoarea sau vinovǎţia
personalǎ sau în meditaţii pe seama unor eşecuri minore din trecut.
8

Subiecţii interpreteazǎ greşit (negativ) orice eveniment, punându-l pe seama


defectelor personale care nu sunt întotdeauna reale; sunt exagerat de
responsabili şi se culpabilizeazǎ pentru orice se întâmplǎ. Se autoblameazǎ
pentru existenţa bolii, pentru eşecul intervenit în domeniile social, personal
sau/şi profesional. Pot apărea manifestări ca slǎbirea abilitǎţii de gândire,
concentrare sau decizie şi dificultǎţi de atenţie. Intelectualii sunt cei mai
afectaţi de acest simptom, ei neputând funcţiona adecvat, la fel şi copiii cǎrora
le pot scade performanţele şcolare pe fondul unei slabe concentrǎri. Vârstnicii
sunt cel mai adesea afectaţi de dificultǎţi de memorie.
În depresie sunt frecvente gândurile despre moarte, ideaţia suicidarǎ si
încercǎrile de sinucidere. Asemenea gânduri pornesc de la credinţa cǎ celorlalţi
le-ar fi mai bine dacǎ subiectul în cauzǎ ar fi mort, ajungându-se la planuri de
suicid sau chiar la tentative.
Totuşi motivaţia suicidului poate include dorinţa individului de a renunţa,
de a se da bǎtut în faţa obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune
capǎt unei dureri emoţionale intense perceputǎ ca fiind fǎrǎ ieşire. Persoanele
depresive se prezintǎ adesea cu lamentaţii, iritabilitate, anxietate, fobie,
meditaţie obsesivǎ, îngrijorare excesivǎ în legǎturǎ cu sǎnǎtatea fizicǎ, unii
dintre ei având atacuri de panicǎ, dificultǎţi în relaţiile intime şi în funcţionarea
socialǎ. Acestea din urma pot fi probleme maritale, educaţionale, ocupaţionale,
probleme legate de abuzul de alcool sau alte substanţe sau de creşterea
apelurilor la serviciile medicale.
Simptomatologia depresiei este utilǎ pentru clasificarea, evaluarea şi
diagnosticarea sa. Dintre toate noţiunile de semiologie psihiatricǎ şi
psihopatologie clinicǎ, aceea de depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi
include o fenomenologie clinicǎ extrem de variatǎ, de la schimbǎrile de
dispoziţie compatibile cu viaţa „normalǎ” pânǎ la manifestǎrile psihotice, care
evolueazǎ atât cu perturbarea stǎrii afective, cât şi cu diminuarea frapantǎ a
posibilitǎţilor cognitive, psihomotorii şi perceptive. În plus, termenul de
depresie este folosit şi în alte domenii decât cele ale psihopatologiei şi clinicii
psihiatrice.
În neurofiziologie, depresia indicǎ o reducere a activitǎţii electrofiziologice. În
farmacologie, depresia exprimǎ efectul anumitor substanţe (psiholeptice) de
reducere a responsivitǎţii senzoriale şi psihice. Aceastǎ acţiune
farmacodinamicǎ a constituit chiar un criteriu taxonomic în funcţie de care
psihotropele erau împǎrţite în stimulante și deprimante.
9

În fiziopatologie, depresia constituie expresia dezechilibrului între anumiţi


neurotransmiţǎtori şi modulatori ai impulsului neuronal sau o perturbare a
mecanismelor neuronale receptoare. Totodatǎ, depresia prezintǎ o accepţiune
distinctǎ şi este diferit definitǎ în funcţie de orientarea psihologicǎ sub care este
privitǎ. Astfel, psihanaliza vede depresia ca o deturnare a agresivitǎţii spre sine.
Teoria comportamentistǎ considerǎ depresia ca un defect de condiţionare sau
ca o lipsǎ de abilitate de învǎţare, survenitǎ în urma unor eşecuri repetate.
Psihologia academicǎ apreciazǎ depresia ca o tulburare cognitivǎ ce
determinǎ o imagine de sine negativǎ şi o viziune distorsionatǎ, pesimistǎ
asupra lumii. Dispoziţia depresivǎ reprezintǎ o schimbare calitătivǎ faţǎ de
funcţionarea precedentǎ, constatabilǎ „în cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi”⁵ timp de minimum douǎ sǎptǎmâni. Se precizeazǎ faptul cǎ aceastǎ
dispoziţie depresivǎ este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia
celor din jur. Sindromul depresiv se caracterizeazǎ prin apariţia bruscǎ a unei
stǎri de depresie şi de anxietate cu nelinişte psihomotorie. Bolnavii sunt agitaţi,
panicaţi, vorbesc mult, nu-şi gǎsesc locul, prezintǎ frecvent idei delirante de
autoacuzare, de umilire, hipocondrice sau chiar de urmǎrire şi influenţǎ.
Uneori ideile delirante pot fi însoţite de halucinaţii auditive şi vizuale,
survenite pe fondul de dispoziţie depresivǎ. În unele forme de depresie
accentuatǎ, modificǎrile tensiunii arteriale pot produce tulburǎri de conştiinţǎ
de tip delirant-oniroid în cursul cǎrora bolnavul nu mai percepe clar mediul
exterior, prezintǎ false recunoaşteri, halucinaţii, dezorientare în timp şi spaţiu;
dupǎ risipirea episodului confuzional ei nu pǎstreazǎ amintirea acestei stǎri
(amnezia lacunarǎ) sau o reproduc fragmentar. Sindromul depresiv poate dura
doua-trei sǎptǎmâni şi are tendinţa sǎ recidiveze. Uneori survine consecutiv
administrǎrii timp îndelungat a medicamentaţiei hipotensive rezerpinice.
Sindromul depresiv are ca simptome cardinale dispoziţia depresivǎ,
încetinirea proceselor de gândire şi inhibiţia activitǎţii. Manifestǎrile clinice
propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin simptome esenţiale si
facultative: reducerea capacitǎţii cognitive – dificultǎţi de concentrare, de
mobilizare voliţionalǎ şi deliberare.

⁵Manual de diagnostic si statistica medicală – DSM-IV A.P.A. – Asociatia Psihiatrilor liberi din Romania,
Bucuresti, 2000
10

Pacientul acuzǎ faptul cǎ gândirea sa e trenantǎ, vâscoasǎ, laborioasǎ, dar


neclarǎ şi ineficace, cu o sǎrǎcire a temelor şi o reducere a conţinuturilor;
temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimălizare,
incapacitate şi culpabilitate; sentimente de inadecvare personalǎ – ideea de
pǎcat e legatǎ de sentimentul religios; pierderea sau reducerea stimei de sine –
autoevaluarea negativǎ, subaprecierea, inadecvarea, culpabilitatea; inhibiţia
psihomotorie – astenia, asociaţii ideative lente, reducerea amplitudinii şi a
ritmului mişcǎrii, hipomimia cu reducerea expresivitǎţii mimice; indiferenţa
afectivǎ – incapacitatea pacientului de a trǎi satisfacţii sau de a încerca
sentimente agreabile, în faţa unor situaţii de naturǎ sǎ confere o stare afectivǎ
pozitivǎ; anestezia psihicǎ dureroasǎ – pacienţii nu sunt capabili de trǎirea unor
sentimente afective negative, de a resimţi tristeţea, doliul sau disperarea;
dificultatea de deliberare, indecizia şi ezitarea; deznǎdejdea sau disperarea –
intensitatea şi severitatea tulburǎrilor depresive, risc suicidar deosebit;
insomnia, hipersomnia; reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ; constipaţia;
cefaleea – „singurul simptom al unei depresii”; algiile – justificarea inhibiţiei
psihomotorii.
Manifestǎri clinice întâlnite în depresii:
76 - 100% - tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie,
dezinteres, hipoprosexie, ideile de insuficienţǎ;
51 -75% - disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului
social, indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de suicid, încetinirea
psihomotorie, absenţa relaţiilor sociale, diminuarea libidoului, trezirea precoce,
incapacitate de adormire, somn superficial întrerupt, inapetenţǎ, modificarea
greutǎţii, algii;
26 – 50% - sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie,
maleza matinalǎ, constipaţie;
1 – 25% - idei de sǎrǎcie, idei de persecuţie, delir de culpabilitate, delir
hipocondric, malezǎ vesperalǎ.

I.3. Clasificarea depresiei

Depresia nu-şi asumǎ o formǎ universalǎ, deşi aspectele somatice sunt


generale. Existǎ clasificǎri ale depresiei încǎ din medicina veche greacǎ, din
anul 400 î.H., când Hipocrate a descris „melancolia” ca asociere a unor condiţii
sau simptome cum ar fi tristeţea, aversiunea faţǎ de mâncare, tulburǎri ale
11

somnului, iritabilitate, agitaţie, tabloul apropiindu-se de criteriul modern al


identificǎrii depresiei majore.
Câteva secole mai târziu Aretaeus din Cappedocia observǎ asocierea dintre
mânie și melancolie, sugerând cǎ mania reprezintǎ stadiul final al melancoliei.
În timp, termenii depresie, melancolie şi mânie şi-au schimbat total
semnificaţia pentru a descrie cu o cât mai mare precizie fenomenele
psihopatologice. Cel care dezvoltǎ primul model de boalǎ bazat pe observaţii şi
descrieri exhaustive şi organizate este Kraepelin spre sfârşitul secolului XX. El
a segregat bolile psihice prin accentuarea caracteristicilor specifice psihozei
maniaco-depresive în raport cu demenţa precoce: dezvoltare episodicǎ,
prognozǎ mai benignǎ şi o istorie familialǎ. Sistemele moderne de clasificare şi
diagnostic pentru tulburǎrile depresive s-au dezvoltat mai ales pe baza
psihiatriei franceze, germane şi engleze de la sfârşitul secolului XIX şi
începutul secolului XX. Primele clasificǎri contemporane încep cu dualismul
cercetare-practicǎ.
Deşi existǎ controverse semnificative între practicieni si cercetǎtori legate de
definirea şi clasificarea depresiei, se remarcǎ totuşi şi elemente comune cum ar
fi acordul asupra existenţei unei distincţii între tulburarea unipolarǎ şi cea
bipolarǎ, acordul asupra trǎsǎturii comune a tulburǎrii dispoziţiei referitoare la
anormalitatea acesteia în raport cu funcţionarea anterioarǎ a subiectului. De
fapt, controversele dintre cercetǎtori şi practicieni sunt legate de identificarea
celei mai bune modalitǎţi de separare a subtipurilor din acest grup eterogen.
Tulburarea depresivǎ a fost clasificatǎ de cele mai multe ori dihotomic, în
urmǎtoarele subtipuri: uşoarǎ/ severă; cronicǎ/ episodicǎ; nevroticǎ/ psihoticǎ;
endogenǎ/ reactivǎ; primarǎ/ secundarǎ; bipolarǎ/ unipolarǎ; cu agitatie
psihomotorie/ cu retard psihomotor; biologicǎ/ caracterologicǎ; familialǎ/
spectrum.
Deşi pot avea unele elemente similare, nu poate exista echivalenţǎ, întrucât
fiecare subtip accentueazǎ aspectele determinate de tulburarea depresivǎ. În
con inuare vom prezenta cele mai frecvent ț intâlnite clasificǎri dihotomice.
Depresia endogenǎ are mai multe accepţiuni, incluzând depresiile care sunt
biologice în etiologie, rǎspund la tratament biologic, apar la pacienţi care nu
prezintǎ tulburǎri de personalitate, pun în evidenţǎ un anumit model de
simptomatologie. Depresia reactivǎ se deosebeşte de cea endogenǎ prin faptul
cǎ este determinatǎ de factori psihosociali, este precedatǎ de evenimente
stresante, este lipsitǎ de factori biologici în determinare. Distincţia endogen-
reactiv presupune cǎ etiologia depresiei este ori biologicǎ, ori psihosocialǎ,
accentueazǎ dualismul minte-corp neadecvat şi nespecific tulburǎrii depresive.
12

Termenii nevrotic-psihotic au fost traduşi mult timp uşor, respectiv grav


sau endogen echivalent pentru psihotic, reactiv sinonim pentru nevrotic. Cu
timpul, termenul psihotic a fost folosit pentru depresia extrem de gravǎ
caracterizatǎ de iluzii şi halucinaţii, iar cel de nevrotic pentru tulburǎri
depresive fǎrǎ aceste caracteristici. Ele sunt greu de descris datoritǎ
polimorfismului tabloului clinic, asocierii simptomelor depresive cu manifestǎri
obsesive, isterice, agresive sau astenice.
Conform opiniilor autorilor care au elaborat aceastǎ clasificare, un pacient
cu tulburare depresivǎ primarǎ este acela care anterior diagnosticului index a
fost sǎnǎtos sau a avut episoade afective depresive sau maniacale.
Tulburarea depresivǎ secundarǎ apare la o persoanǎ care anterior a suferit
de o boalǎ mintalǎ non-afectivǎ, sau la o persoanǎ care suferǎ de o boalǎ
somaticǎ invalidantǎ sau ameninţǎtoare de viaţǎ. Esenţa deosebirii primar/
secundar în tulburǎrile depresive o reprezintǎ cronologia, introducându-se
astfel un criteriu longitudinal în diagnostic.
Dihotomia primar-secundar se bazeazǎ pe ideea cǎ depresiile se diferenţiazǎ
prin etiologie, pattern familial, curs şi rǎspuns la tratament dupǎ cum ele apar
singular sau urmeazǎ bolii. Aceastǎ clasificare a fost supusǎ unor critici legate
în special de dificultatea stabilirii diagnosticului numai pe baza cronologiei.
Termenul unipolar sau monopolar se referǎ la acest tip de tulburare afectivǎ
care vizeazǎ doar depresia, ceea ce astǎzi se înţelege prin tulburare depresivǎ
majorǎ, iar cel de bipolar se referǎ la cel de boalǎ afectivǎ în care mania apare
împreunǎ cu depresia. Existenţa unei astfel de distincţii a fost probatǎ de
numeroase cercetǎri cu indicatori genetici, biochimici, farmacologici, ceea ce a
determinat o largǎ şi rapidǎ acceptare.
Dacǎ depresia bipolarǎ este mai bine definitǎ, cea unipolarǎ, incluzând mai
multe tulburǎri şi subtipuri apare ca o categorie rezidualǎ ce reuneşte tot ceea
ce nu intrǎ în prima.
Distincţia unipolar-bipolar este punctul de plecare al unei clasificǎri
ierarhice cu care opereazǎ majoritatea deoarece reprezintǎ unul din punctele
cheie ale consensului cercetǎtorilor şi practicienilor referitoare la subtipurile
tulburǎrii de dispoziţie.
Tulburǎrile bipolare sunt împǎrţite dupǎ criteriul severitǎţii în tulburare
bipolarǎ I, respectiv II şi tulburare ciclotimicǎ. Tulburǎrile unipolare sunt
divizate în primare şi secundare în funcţie de existenţa în antecedente a unui
diagnostic psihiatric.
13

Cea primarǎ poate fi divizatǎ la rândul ei în endogenǎ sau exogenǎ, iar cea
secundarǎ poate fi clasificatǎ în tulburare temporarǎ în grup, dacǎ pacienţii
prezintǎ nivele înalte de internalizǎri, şi în tulburare temporarǎ în clasificarea
grupului, dacǎ pacienţii prezintǎ un nivel redus al internabilitǎţii în
antecedente6 .
Se pot deosebi urmǎtoarele forme ale sindromului depresiv: depresia simplǎ,
în care simptomul cel mai important este inhibiţia activitǎţii; depresia
stuporoasǎ, în care inhibiţia atinge intensitatea maximǎ; depresia anxioasǎ;
depresia delirantǎ cuprinde delirul melancolic tipic (pǎcǎtuire, sǎrǎcie,
hipocondrie), care poate lua o formǎ specialǎ în Sindromul Cotard.
Acesta e constituit din idei de negaţie (a existenţei şi a funcţiei propriilor
organe, a existenţei rudelor, a celorlalţi oameni, chiar şi a lumii), de imoralitate
şi enormitate. În funcţie de importanţa scǎzutǎ a factorului somatogen şi cea
crescândǎ a factorului psihogen, depresiile se ordoneazǎ astfel (Kielholz):
depresii organice: senile, pe fond de arteriosclerozǎ cerebralǎ, posttraumatice,
în epilepsie; depresii simptomatice postinfecţioase: în boli cronice vasculare,
pulmonare, în tulburǎri endocrine premenstruale, în cursul sarcinii,
hipertiroidiilor, bolii Addison, în tratamentele cu reserpinǎ, steroizi, în faza de
carenţǎ la toxicomani, în schizofrenie; depresii de involuţie; depresii endogene
care fac parte din sfera psihozei maniaco-depresive; depresii psihogene:
depresii de epuizare şi nevrotice care ar sintetiza alte încercǎri de delimitare
fǎcute anterior (depresia vegetativǎ Lemke); depresii psihoreactive.

I.4. Diagnosticarea depresiei

Depresia trebuie înţeleasă ca fiind mai mult decât tristeţe sau supărare.
Este un complex de sentimente care presupune lipsă de speranţă,
culpabilitate, inutilitate şi lipsă de interes pentru ceea ce este în jur. Pacientul
pare „anesteziat” faţă de ceea şi cei din jur, trăind însă dureros suferinţa sa
interioară şi, în plus, suferind pentru incapacitatea sa de implicare.
Simptomele depresiei includ sentimente de inutilitate, de lipsă de speranţă,
de neajutorare, indiferenţă faţă de orice, sentimentul de vină nejustificată,
tristeţe prelungită, accese inexplicabile de plâns, irascibilitate sau iritabilitate,

6 Filimon, L., Experienţa depresivă: perspective socio-culturale, Ed. Dacia, Bucureşti, 2002
14

activităţile agreabile, contactele sociale, munca sau sexul care altă dată îi
făceau plăcere, nu-i mai trezesc interesul, imposibilitatea de a se concentra
sau de a-şi aminti detalii, gânduri de moarte, încercări de suicid, pierderea
apetitului sau apetit exagerat, fatigabilitate persistentă, letargie, insomnie sau
nevoie crescută de somn, dureri, constipaţie sau alte afecţiuni somatice cărora
nu li se poate determina o cauză obiectivă.
Diagnosticul episodului episodul depresiv major se poate face dacă există 5
sau mai multe dintre următoarele simptome, având o intensitate clinică
particulară. Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare
zi, indicată fie prin relatare subiectivă, ori prin observaţie făcută de alţii. La
copii şi adolescenţi, dispoziţia poate fi iritabilă, şi la adult accese inexplicabile
de plâns, irascibilitate sau iritabilitate, diminuarea marcată a interesului sau
plăcerii pentru toate sau aproape toate activităţile. Simptomele persistă mai
mult de 2 luni sunt prezente în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi,
după cum este indicat, fie prin relatarea subectului, fie prin observaţii făcute
de alţii.
Pierderea interesului, mai puţin considerată de clasici, cel mai important,
frecvent, este constant; nu mai are interes pentru studiu, cunoaştere,
informare, călătorii, sub toate aspectele existenţei, estetic, erotic.
Pierderea plăcerii reprezintă faptul că nu mai are interes de a aprecia din
punct de vedere gustativ alimentele sau băuturile, pierderea plăcerii pentru
activitatea sexuală, de a călători, de a cunoaşte, nu îl mai bucură nimic, este
indiferent faţă de orice, hobby-urile anterioare nu îi mai fac plăcere, nu îi mai
trezesc interesul.
Apare inapetenţă corelată cu pierderea plăcerii, pierdere semnificativă în
greutate, deşi nu ţine dietă, ori câştig ponderal - pot exista şi situaţii atipice cu
apetit exagerat şi creştere ponderală. Insomnie sau hipersomnie aproape în
fiecare zi, superficializarea somnului - pacienţii depresivi au un somn redus şi
superficial, iar această superficialitate le conferă impresia că nu au dormit.
Se poate manifesta lentoare psihomotorie, mai rar agitaţie psihomotorie,
bradikinezie, scădere a ritmului, amplitudinii, supleţei mişcărilor motorii,
creştere a latenţei răspunsurilor şi reacţiilor motorii aproape în fiecare zi,
observabilă de către alţii, nu numai senzaţiile subiective de nelinişte sau de
lentoare. Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi.
15

O altă manifestare frecvent întâlnită este bradipsihia, scăderea ritmului şi


fluxului ideativ, scăderea forţei de reprezentare şi a capacităţilor imaginative,
diminuarea capacităţii de a se concentra, de a-şi aminti detalii sau indecizie
aproape în fiecare zi. De asemenea apar scăderea elanului vital, sentimente de
inutilitate, incapacitate, autodepreciere cu lipsă de speranţă, trăiri de
neajutorare, care aparţin spectrului depresiv.
Se manifestă si idei delirante de vinovăţie excesivă ori inadecvată, nu numai
autoreproş sau culpabilitate în legătură cu faptul de a fi suferind, însotite de
gânduri recurente de moarte, nu doar teama de moarte, ideaţie suicidară
recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau elaborarea un plan
anume pentru comiterea suicidului.
Depresia se poate asocia cu anxietate, tulburări fobice, expresivitate
pantomimică caracteristică, constipaţie, acuze somatice multiple, ideaţie
delirantă mai amplă - de sărăcie, de ruină, negare, pierdere. Pentru stabilirea
diagnosticului de depresie, trebuie să se ţină cont dacă simptomele determină
o deteriorare semnificativă clinic cu consecinţe în activitatea socială,
profesională sau în alte domenii importante de funcţionare, simptomele nu se
datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (abuz de drog sau
medicament) ori al unei condiţii generale medicale, simptomele nu sunt
explicate mai bine de doliu, adică patologie determinată de pierderea unei fiinţe
iubite.
Dacă sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv major, pot fi
utilizaţi următorii specificanţi pentru a descrie statusul clinic curent al
episodului şi elementele episodului curent: uşor, moderat, sever fără elemente
psihotice, sever cu elemente psihotice, cronic, cu elemente catatonice, cu
elemente melancolice, cu elemente atipice, cu debut postpartum.
Dacă nu sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod depresiv major,
pot fi utilizaţi următorii specificanţi pentru a descrie statusul clinic curent al
episodului depresiv major, precum şi patternul celui mai recent episod: în
remisiune parţială, în remisiune completă, cronic, cu elemente catatonice, cu
elemente melancolice, cu elemente atipice, cu debut postpartum.
Următorii specificanţi pot fi utilizaţi pentru a indica patternul episoadelor şi
prezenţa simptomelor interepisodice pentru tulburarea depresivă majoră
recurentă: specificanţii evoluţiei longitudinale - cu sau fără recuperare
interepisodică completă, cu pattern sezonier.
16

Atât recunoaşterea cât şi diagnosticarea depresiei presupune cunoaşterea şi


sezizarea factorilor de risc ca şi cunoaşterea semnelor cheie, simptomelor, a
istoricului suferinţei. Factorii primari de risc pentru depresie sunt episoade
anterioare de depresie, istoric familial de boală depresivă, tentative anterioare
de suicid, sexul feminin, vârstă de debut sub 40 de ani, perioadă postpartum,
comorbiditate medicală, lipsa suportului social, evenimente stresante de viaţă,
consum obişnuit de alcool, medicamente.
Istoricul de episoade depresive creşte riscul pentru episoade depresive
ulterioare, astfel un episod are o probabilitate de 50% de repetare, două
episoade - probabilitate 70%, trei episoade sau mai multe - probabilitate 90%.
Istoricul familial la rudele de gradul I creşte probabilitatea de dezvoltare a
depresiei. Există o vulnerabilitate genetică crescută pentru tulburările afective
bipolare. Rudele de graul I ai bipolarilor au risc crecut (aprox.12%) de a face
episoade depresive majore sau tulburare bipolară (12%). Pentru cei cu episoade
depresive majore recurente, factorii genetici joacă de asemenea un rol
important. Cei care nu au episoade depresive cu caracter clar recurent, rolul
factorilor genetici nu este clar.
Totuşi, se ştie că pacienţii care dezvoltă tulburări depresive majore sub 20
de ani au o mai mare morbiditate familiară pentru depresie. Istoricul de
tentative suicidare trebuie să atragă în mod deosebit atenţia asupra
tulburărilor depresive. Tentativele de suicid sunt frecvent asociate tulburărilor
de dispoziţie. În plus, un istoric de ideaţie suicidară şi/sau tentative cresc
riscul pacienţilor pentru depresii şi tentative ulterioare. Semnele şi simptomele
se pot deduce din interviu sau din informaţii obţinute de la aparţinători şi
prieteni. Diagnosticul se pune pe baza elementelor pozitive şi nu prin
excludere. Evenimente stresante de viaţă pot preceda instalarea unui episod
major depresiv, dar aceasta nu înseamnă să se folosească aceste evenimente
pentru a explica episodul depresiv major.
Interviul clinic este cea mai eficientă metodă de diagnostic, acesta trebuie să
evidenţieze semnele clinice ale depresiei ca şi caracteristicile evolutive. În mod
similar se identifică simptomele şi caracteristicile evolutive pentru stabilirea
diagnosticelor de tulburare bipolară, distimie, şi alte tipuri de tulburări de
dispoziţie. Se pun întrebări specifice pentru investigarea simptomelor clinice,
primele elemente căutate sunt: dispoziţie depresivă, pesimism sau pierderea
plăcerii şi interesului.
17

În momentul suspicionării unei stări depresive, psihologul trebuie să solicite


şi o examinare psihiatrică care să aibă ca principale obiective: evidenţierea
ideaţiei/intenţiilor suicidare, dacă pacientul este orientat, vigil, cooperant şi
comunicativ, dacă manifestă un nivel normal de activitate motorie, dacă sunt
tulburări psihotice. Unii pacienţi neagă tulburările de dispoziţie, dar se pot
evidenţia simptome somatice semnificative: insomnii, modificări ale apetitului
alimentar, modificări în greutate).
Psihologul trebuie să insiste în aceste cazuri asupra dispoziţiei şi intereselor
bolnavului. Aceştia se pot plânge iniţial de insomnii, scăderea apetitului, a
energiei, a capacităţii de concentrare, a scăderii libidoului sau acuză dureri
intermitente sau anxietate Intr-o asemenea situație practicianul trebuie să fie
sensibilizat asupra diagnosticului de depresie.
Dacă simptomele sunt prezente este important să se stabilească cum s-au
instalat ele în timp: de cât timp este depresiv, dacă au mai existat episoade
anterioare, cât de bună a fost remisiunea interepisoade, cât de severe sunt
actualele simptome. Cu cât depresia este mai severă, cu ideaţie suicidară, cu
multiple simptome neurovegetative şi importantă dezorganizare în funcţionare
cu atât se impune intervenţia medicamentoasă.
Concomitent va trebui să se stabilească: dacă mai există o altă boală
somatică asociată şi dacă aceasta poate fi cauza depresiei, dacă există consum
de alcool sau alte droguri, dacă există altă tulburare psihică diferite (nu de
dispoziţie) asociată sau cauzală. D.S.M.-IV publicat în 1994 este o elaborare ce
reprezintǎ rezultatul unei munci colective de duratǎ care deschide noi cǎi de
cercetare şi noi provocǎri pentru practicǎ.
Aici se regǎsesc clasificarea depresiei şi criterii de diagnostic ale diferitelor
tipuri de tulburǎri de dispoziţie. Se înfǎptuieşte obiectivul descripţiei
simptomelor relevat atât longitudinal, cât şi intersecţional, aceasta fiind
consideratǎ caracteristica cea mai importantǎ a ultimelor sisteme de clasificare
şi diagnostic, nelǎsând loc interpretǎrilor subiec ive. De asemenea, sunt
respinse modelele teoretice sau etiologice, ceea ce permite utilizarea lor de cǎtre
toţi cercetǎtorii şi practicienii, indiferent de orientare.
Factorii etiologici sunt luaţi în considerare numai pentru tulburǎri mintale
cu substrat organic şi pentru tulburǎrile de adaptare (reacţii la stresorii
psihosociali), deoarece întrunesc acordul general.
18

Modelele teoretice biologice, psihanalitice, comportamentale, psihosociale,


etc. care accentueazǎ o explicaţie teoreticǎ, intrând astfel în conflict unele cu
altele nu sunt luate în consideraţie. De aici atributul de ateoretic, aplicat
noului sistem de clasificare şi dechidere largǎ datoritǎ descrierii obiective a
tulburǎrilor mintale.
Se descriu detaliat în termeni concreţi şi condiţii de clasificare caracteristice
relevante pentru diagnozǎ (simptome, pattern comportamental, baze sociale,
aspecte culturale, evoluţia tulburǎrii şi severitate. Sunt de asemena riguros
precizate caracteristicile clinice obligatorii şi succesiunea lor pentru stabilirea
diagnosticului, precum şi caracteristicile incompatibile cu diagnosticul.
Depǎşirea sistemelor tradiţionale de clasificare orientate mai mult pe
modelele ierahice în care diferitele simptome trebuiau subsumate unei singure
diagnoze se realizeazǎ pe baza diagnozei multiple în tulburǎrile mintale.
Anormalitatea fundamentalǎ în tulburǎrile de dispoziţie este consideratǎ
schimbarea dispoziţiei şi afectului care sunt dominate în cazul tulurǎrii
depresive de tristeţe, mâhnire. Schimbarea poate include iritabilitate, apatie,
amnezie însoţitǎ în general de schimbǎri în nivelul de ansamblu al activitǎţilor.
O „depresie clinicǎ” sau tulburare de dispoziţie este o boalǎ sau un sindrom
care datoritǎ calitǎţii şi persistenţei semnelor simptomelor este prezentǎ în
fiecare zi, în cea mai mare parte a zilei, cel puţin douǎ sǎptǎmâni. Calitatea
simptomelor este diferitǎ, pot exista tulburǎri în reglǎrile somatice,
comportamentale, cognitive sau emoţionale, iar prezenţa simptomelor
genereazǎ disfuncţionalitaţi psihosociale semnificative.
Aceste tulburǎri reprezintǎ conţinutul episodului depresiv major care este
categorizat separat de tulburarea depresivǎ majorǎ, diagnosticul cu tulburare
depresivǎ majorǎ aplicându-se pacienţilor cu unul-douǎ episoade depresive
anterioare.
Tulburarea depresivǎ majorǎ trebuie sǎ se întemeieze si pe alterarea
funcţionǎrii în plan social sau ocupaţional şi pe distres. Tulburǎrile depresive
imprecis definite (atipice) cuprind tulburarea disforicǎ premenstrualǎ,
tulburarea depresivǎ minorǎ, tulburarea depresivǎ de scurtǎ duratǎ, dar
repetatǎ şi tulburarea depresivǎ postpsihoticǎ din schizofrenie.
Tulburarea de dispoziţie include tulburǎrile de dispoziţie datorate stǎrii
generale a sǎnǎtǎţii, tulburǎrile de dispoziţie datorate unor substanţe, respectiv
tulburǎrile de dispoziţie atipice.
19

Formele unipolare ale tulburǎrii de dispoziţie primarǎ sunt împǎrţite în trei


categorii: tulburare depresivǎ majorǎ, tulburare distimicǎ şi tulburare depresivǎ
nespecificǎ. Caracteristica principalǎ a episodului depresiv major este cǎ timp
de cel puţin douǎ sǎptǎmâni este prezentǎ dispoziţia depresivǎ şi/sau pierderea
interesului, a plǎcerii pentru aproape toate activitǎţile. La copii şi adolescenţi
dispoziţia poate fi iritabilitate mai mult decât tristeţe.
De asemenea trebuie sǎ fie prezente încǎ cel puţin patru simptome adiţionale
din lista simptomelor menţionate în subcapitolul anterior: schimbǎri ale
apetitului, ale somnului, ale activitǎţii psihomotorii, reducerea energiei,
sentimente de vinǎ sau devalorizare, dificultǎţi în gândire, în concentrarea
atenţiei, în luarea deciziilor, ideaţie suicidarǎ.
Pentru a putea fi incluse în cadrul episodului depresiv major, simptomele
trebuie sǎ determine o schimbare evidentǎ în rǎu faţǎ de situaţia anterioarǎ a
subiectului, sǎ se manifeste cel puţin doua sǎptǎmâni consecutiv aproape în
fiecare zi şi sǎ persiste în cea mai mare parte a zilei. Episodul depresiv major
trebuie sǎ fie însoţit de distres semnificativ sau sǎ diminueze funcţionarea în
plan social, ocupaţional sau în alte domenii importante.
Episodul depresiv major se diagnosticheazǎ în funcţie de urmǎtoarele 5
criterii: trebuie sǎ fie prezente timp de douǎ sǎptǎmâni cinci sau mai multe din
simptomele menţionate anterior, cel puţin unul din simptome trebuie sǎ fie
dispoziţia depresivǎ sau pierderea interesului sau a plǎcerii.
Nu se includ simptomele ce rezultǎ în mod evident din condiţiile de ordin
medical general sau iluzii şi halucinaţii din dispoziţii incongruente; simptomele
sǎ nu întruneascǎ criteriile pentru episodul mixt; simptomele trebuie sǎ
determine distres clinic semnificativ sau perturbǎri în plan social, ocupaţional
sau în alte domenii de funcţionare; simptomele nu trebuie sǎ fie cauzate în
mod direct de efectele psihologice ale substanţelor (abuz de droguri, alcool) si
nici de condiţiile medicale generale (hipotiroidism); simptomele nu trebuie sǎ se
justifice ca urmare a pierderii a persoanei iubite .
Trǎsǎtura esenţialǎ a tulburǎrii distimice este dispoziţia depresivǎ cronicǎ în
cea mai mare parte a zilei, în majoritatea zilelor timp de cel puţin doi ani. În
timpul perioadei caracterizate prin dispoziţie depresivǎ trebuie sǎ fie prezente
cel puţin douǎ simptome adiţionale. Întrucât simptomele devin parte a
experienţei cotidiene a indivizilor, nici nu mai apar ca nefireşti şi nici nu sunt
descrise, ci rezultǎ numai în urma interviului cu rǎspunsuri directe. În timpul
perioadei de doi ani, nici un simptom nu trebuie sǎ lipseascǎ mai mult de douǎ
luni.
20

Diagnosticul de tulburare distimicǎ se poate stabili doar dacǎ nu a fost


prezent un episod depresiv major în perioada primilor doi ani ai tulburǎrii, iar
tulburǎrile nu întrunesc criterii pentru tulburarea depresivǎ majorǎ cronicǎ sau
în remisie. De asemenea, nu trebuie sǎ fi existat vreodatǎ episod maniacal,
episod mixt sau hipomaniacal, nici criteriile pentru tulburarea ciclotimicǎ. Se
poate vorbi de tulburare distimicǎ doar dacǎ ea nu apare exclusiv în cursul
tulburǎrilor psihotice cronice (schizofrenie).
Tulburarea distimicǎ se poate asocia cu unele tulburǎri cronice cum ar fi
dependenţa de substanţe.
Tulburarea depresivǎ nespecificǎ include tulburǎrile cu aspect depresiv care
nu întrunesc criteriile pentru tulburarea depresivǎ majorǎ, tulburarea
distimicǎ, tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivǎ, tulburare depresivǎ
mixtǎ (anxietate şi depresie).
Tulburarea depresivǎ atipicǎ cuprinde: tulburarea disforicǎ premenstrualǎ
caracterizatǎ de simptome precum: dispoziţie depresivǎ pronunţatǎ, anxietate,
labilitate afectivǎ evidentǎ, diminuarea interesului în activitǎţi. Apar în
sǎptǎmâna de încheiere a perioadei şi dispar în câteva zile dupǎ instalarea
menstruaţiei.
Simptomele trebuie sǎ fie destul de severe pentru a interfera semnificativ cu
munca, şcoala sau activitǎţile obişnuite şi pentru a fi în întregime absente,
timp de cel puţin o sǎptǎmânǎ dupǎ menstruaţie; tulburarea depresivă minoră
cuprinde episoade de cel puţin două săptămâni cu simptome depresive;
tulburarea depresivă recurentă scurtă cuprinde episoadele ce ţin de la două
zile la două săptămâni, cel puţin o dată într-o lună dintr-un an (neasociate cu
ciclul menstrual); tulburarea depresivă postpsihotică în schizofrenie cuprinde
episodul depresiv major care apare în timpul fazei reziduale a schizofreniei;
episodul depresiv major suprapus cuprinde tulburări psihotice nespecifice
tulburării psihotice cu iluzii sau fazei active a schizofreniei; situaţiile în care
clinicianul ajunge la concluzia că tulburarea depresivă există, dar nu se poate
determina dacă este primară sau se datorează condiţiilor generale medicale şi
este indusă prin substanţe.
În ceea ce priveşte diagnosticarea depresiei, din punct de vedere operaţional,
în prezent, s-au impus, prin coerenţa lor, două mari sisteme. Clasificarea
Internaţională a Bolilor-Psihice - Revizia a X-a / CIM10 (Organizaţia Mondială
a Sănătăţii, 1993) precizează următoarele criterii generale: scădere a
dispoziţiei, modificarea capacităţii de a resimţi plăcerea, scăderea interesului,
diminuarea activităţii.
21

Acestor simptome cardinale li se pot asocia: diminuarea capacităţii de


concentrare; diminuarea stimei de sine; sentimente de culpabilitate și
devalorizare personală; aprecierea pesimistă a viitorului; preocupări şi ideaţie
cu potenţial suicidar; tulburări de somn nocturn; diminuarea apetitului.
Printre aşa-numitele „simptome somatice", se enumeră: trezirea matinală
precoce; agravarea matinală a trăirilor depresive; apetitul diminuat cu scădere
în greutate; constipaţia; libido-ul scăzut; lentoarea psihomotorie; neliniştea sau
agitaţia psihomotorie, în unele cazuri. În raport cu intensitatea simptomelor,
cât şi cu numărul episoadelor depresive, se individualizează forme uşoare,
medii sau severe.
Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale - Ediţia a patra
revizuită/ DSM IV (Asociaţia Psihiatrilor Americani, 1994), precizează
următoarele criterii generale pentru episodul depresiv major: dispoziţie
depresivă etalată pe 24 de ore, percepută ca atare de subiect, şi, eventual,
observată şi de alte persoane din anturajul acestuia; diminuarea semnificativă
a interesului şi a plăcerii pentru orice fel de activităţi; apetit diminuat, cu
pierdere în greutate, şi posibilitatea creşterii acestuia, cu luare în greutate;
insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi; lentoare sau agitaţie
psihomotorie; diminuarea energiei şi oboseală persistentă; sentimente de
devalorizare personală şi de culpabilitate; diminuarea capacităţii operaţionale a
gândirii; idei suicidare recurente, concretizate, eventual, în acte suicidare.
Diagnosticul de depresie se poate formula doar în condiţiile prezenţei a cel
puţin cinci dintre simptomele enumerate, printre care trebuie să fie, în mod
obligatoriu prezente, fie dispoziţia depresivă, fie pierderea interesului şi a
plăcerii pentru activitate. Mănunchiul de simptome depresive este necesar să
se manifeste clinic, pe o perioadă de minimum două săptămâni.
Clasificarea ICD-10 a episodului depresiv:
F32.0 Episod depresiv usor
.00 Fără simptome somatice
.01 Cu simptome somatice
F32.1 Episod depresiv moderat
.10 Fără simptome somatice
.11 Cu simptome somatice
F32.2 Episod depresiv sever fără simptome psihotice
F32.3 Episod depresiv sever cu simptome psihotice
F32.8 Alte episoade depresive
F32.9 Episod depresiv nespecificat
22

Episodul depresiv major are drept criterii de diagnostic: cinci sau mai multe
din următoarele simptome, care au fost prezente în cursul aceleiasi perioade de
două săptămâni și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de functionare;
cel putin unul dintre simptome este fie dispoziție depresivă, fie pierderea
interesului sau plăcerii. Nu se includ simptome care este clar că se datorează
unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații incongruente
cu dispoziția.
Se manifestă dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi, indicată fie prin relatare personală, de exemplu, se simte trist sau
inutil, ori observație făcută de alții. La copii și adolescenți, dispoziția poate fi
iritabilă.
Un alt simptom important este diminuarea marcată a interesului sau
plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei,
aproape în fiecare zi, după cum este indicat, fie prin relatare personală fie prin
observații făcute de alții. Un element diagnostic important este pierderea
semnificativă în greutate, desi nu ține dietă, ori luare în greutate, de exemplu,
mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună, ori scăderea sau creșterea
apetitului aproape în fiecare zi.
La copii, se ia în calcul incapacitatea de a atinge plusurile ponderale
așteptate. Alte simptome sunt: insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi; sentimente de inutilitate
sau de culpă excesivă ori inadecvată, care poate fi delirantă, aproape în fiecare
zi, nu numai autoreproș sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind;
diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra or indecizie aproape în
fiecare zi, fie prin relatare personală, fie relatată de alții; gânduri recurente de
moarte, nu doar teama de moarte, ideație suicidară recurentă fără un plan
anume ori tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.
Diagnosticul se pune dacă simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod
mixt, dacă simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic
în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de functionare;
simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale une substante (drog
de abuz, medicament) ori unei conditii generale medicale (de exemplu,
hipotiroidism); simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu, adică, după
pierderea unei ființe iubite, simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt
caracterizate printr-o deteriorare funcțională semnificativă, preocupare
morbidă de inutilitate, ideație suicidară, simptome psihotice sau lentoare
psihomotorie.
23

Tulburarea depresivă majoră cu episod unic are drept criterii de diagnostic:


prezența unui singur episod depresiv major; episodul depresiv major nu este
explicat mai bine de tulburarea schizo-afectivă și nu e suprapus peste
schizofrenie, tulburare schizofreniformă, tulburare delirantă ori tulburare
psihotică fără altă specificație; nu a existat niciodată un episod maniacal, un
episod mixt ori un episod hipomaniacal. Această excludere nu se aplică, dacă
toate episoadele similare maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o
substanță sau de un tratament ori sunt datorate efectelor fiziologice directe ale
unei condiții medicale generale.
Dacă actualmente sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod
depresiv major, trebuie să se specifice statusul clinic curent și/ sau elementele
sale: ușor; moderat; sever, fără elemente psihotice; sever, cu elemente
psihotice; cronic; cu elemente catatonice; cu elemente melancolice; cu elemente
atipice; cu debut post-partum.
Dacă actualmente nu sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod
depresiv major, trebuie să se specifice statusul clinic curent al tulburării
depresive majore sau elementele celui mai recent episod: în remisiune parțială;
în remisiune completă; cronic; cu elemente catatonice; cu elemente
melancolice; cu elemente atipice; cu debut post-partum.
Tulburarea depresivă majoră recurentă are drept criterii de diagnostic
prezența a două sau mai multe episoade depresive majore. Pentru a fi
considerate episoade separate, trebuie să existe un interval de cel puțin două
luni consecutive în care nu sunt satisfăcute criteriile pentru un episod depresiv
major.
Se verifică dacă episoadele depresive majore nu sunt explicate mai bine de
tulburarea schizo-afectivă si nu sunt suprapuse peste schizofrenie, tulburare
schizofreniformă, tulburare delirantă sau tulburare psihotică fără altă
specificatie; nu a existat niciodată un episod maniacal, un episod mixt ori un
episod hipomaniacal.
Această excludere nu se aplică dacă toate episoadele similare episoadelor
maniacale, mixte sau hipomaniacale sunt induse de o substantă ori de un
tratament sau sunt datorate efectelor fiziologice directe ale unei conditii
medicale generale.
Dacă actualmente sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod
depresiv major, trebuie să se specifce statusul clinic curent si/ sau elementele
sale: usor; moderat; sever, fără elemente psihotice; sever, cu elemente
psihotice; cronic; cu elemente catatonice; cu elemente melancolice; cu elemente
24

atipice; cu debut post-partum. Se mentionează specificantii evolutiei


longitudinale - cu si fără recuperare interepisodică sau cu pattern sezonier.

I.5. Diagnostic diferenţial în tulburările depresive

Un episod depresiv major trebuie să fie distins de o tulburare afectivă


datorată unei conditii medicale generale. Diagnosticul adecvat trebuie să fie cel
de tulburare afectivă datorată unei conditii medicale generale dacă perturbarea
afectivă este considerată a fi consecinta fiziologică directă a unei conditii
medicale generale, de 24 exemplu scleroza multiplă, ictus, hipotiroidism.
Această precizare se bazează pe istoric, datele de laborator sau examenul
somatic. Dacă sunt prezente, atât un episod depresiv major, cât și o conditie
medicală generală dar se consideră că simptomele depresive nu sunt
consecința fiziologică directă a condiției medicale generale, atunci tulburarea
afectivă primară este înregistrată pe axa 1 (de exemplu, tulburare depresivă
majoră), iar condiția medicală generală pe axa 3 (de exemplu, infarct
miocardic).
Acesta trebuie să fie, de exemplu, cazul dacă episodul depresiv major e
considerat a fi consecința fiziologică a faptului de a avea o condiție medicală
generală sau dacă nu există nicio relație etiologică între episodul depresiv
major și condiția medicală generală. O tulburare afectivă indusă de o substanță
se distinge de un episod depresiv major prin faptul că o substanță (de exemplu,
un drog de abuz, un medicament sau un toxic) este considerată a fi etiologic în
relație cu perturbarea afectivă.
La persoanele în etate, adesea este dificil să se stabilească dacă simptomele
cognitive (dezorientarea, apatia, dificultatea în concentrare, pierderea
memoriei) sunt explicate mai bine de o demență sau de un episod depresiv
major. O evaluare medicală completă și o evaluare a debutului perturbării, a
secvențierii temporale a simptomelor depresive și cognitive, a evoluției maladiei
și a răspunsului la tratament sunt utile în efectuarea acestei precizări. Starea
premorbidă a individului poate ajuta la diferențierea unui episod depresiv
major de o demență. Într-o demență, există de regulă un istoric premorbid de
declin al funcției cognitive, în timp ce un individ cu un episod depresiv major
este foarte posibil să aibă o stare premorbidă normală și un declin cognitiv
abrupt, asociat cu depresia.
25

Episoadele depresive majore cu dispozitie iritabilă proeminentă pot fi dificil


de distins de episoadele maniacale cu dispoziție iritabilă ori de episoadele
mixte. Această distinctie necesită o evaluare clinică atentă a prezenței
simptomelor maniacale.
Distractibilitatea si rezistenta scăzută la frustrare pot surveni atât în
tulburarea hiperactivitate/ deficit de atentie cât si în episodul depresiv major.
Dacă sunt satisfăcute criteriile pentru ambele, tulburarea hiperactivitate/
deficit de atentie poate fi diagnosticată aditional tulburării afective. Însă
clinicianul trebuie să fie atent să nu supradiagnosticheze episodul depresiv
major la copiii cu tulburarea hiperactivitate/ deficit de atentie a căror 25
perturbare de dispozitie este caracterizată mai curând prin iritabilitate decât
prin tristete sau pierderea interesului.
Un episod depresiv major care survine ca un răspuns la un stresor psiho-
social se distinge de tulburarea de adaptare cu dispozitie depresivă prin faptul
că nu sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod depresiv major în
tulburarea de adaptare. Un istoric de episod maniacal, mixt sau hipomaniacal
exclude diagnosticul de tulburare depresivă majoră.
Prezenta de episoade hipomaniacale (fără niciun istoric de episoade
maniacale) indică un diagnostic de tulburare bipolară II. Prezenta de episoade
maniacale sau de episoade mixte, cu sau fără episoade hipomaniacale, indică
un diagnostic de tulburare bipolară I.
Episoadele depresive majore din tulburarea depresivă majoră trebuie să fie
distinse de o tulburare afectivă datorată unei conditii medicale generale.
Diagnosticul este cel de tulburare afectivă datorată unei conditii medicale
generale dacă perturbarea de dispozitie este considerată a fi consecinta
fiziologică directă a unei anumite conditii medicale generale (scleroză multiplă,
ictus, hipotiroidie).
Această precizare se bazează pe istoric, datele de laborator sau
examenul somatic. O tulburare afectivă indusă de o substantă se distinge de
episoadele de depresie majore din tulburarea depresivă majore prin faptul ca o
substantă este considerată a fi etiologic în relație cu perturbarea afectivă.

Tulburarea distimică si tulburarea depresivă majoră sunt diferentiațe pe


baza severității, cronicității și persistenței. În tulburarea depresivă majoră
dispoziția depresivă trebuie să fie cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare
zi, o perioadă de cel puțin 2 săptămâni, în timp ce tulburarea distimică trebuie
să fie prezentă mai multe zile da decât nu în cursul unei perioade de cel puțin
3 ani. Diagnosticul diferențial între cele două tulburări este extrem de dificil
26

din cauza faptului că sunt simptome similare și că diferența sub aspectul


debutului, duratei, persistenței și severității nu este ușor de evaluat
retrospectiv.

Tulburarea schizoafectivă diferă de tulburarea depresivă majoră cu elemente


psihotice prin cererea ca în tulburarea schizoafectivă să existe cel puțin două
săptămâni de idei delirante sau halucinații survenind în absența unor
simptome afective notabile. Simptomele depresive pot fi prezente în cursul
schizofreniei, tulburării delirante și tulburării psihotice fără altă specificație .
La indivizii în etate, adesea este dificil de stabilit dacă simptomele
cognitive (de exemplu dezorientare, apatia, dificultatea în concentrare,
pierderea memoriei) sunt explicate mai bine de o demență ori de un episod
depresiv major din tulburarea depresivă majoră.

Diagnosticul diferential al tulburării distimice și pentru celelalte entități


ale tulburării depresive se realizează la fel ca diagnosticul diferențial al
tulburării depresive recurente și al episodului depresiv sever).

În episoadele depresive tipice cu cele trei varietăți descrise mai jos -


ușoară, moderată, severă , subiectul suferă de obicei o dispoziție depresivă,
pierderea intereselor și bucuriilor și o reducere a energiei ce duce la o
fatigabilitate crescândă și o activitate diminuată. O oboseală accentuată după
un efort mic este obișnuită.

Alte simptome comune sunt: reducerea capacității de concentrare și a


atenției; reducerea stimei și a încrederii în sine; idei de vinovăție și lipsă de
valoare (chiar în episoadele de severitate usoară); viziune tristă și pesimistă
asupra viitorului; idei sau acte de autovătămare sau suicid; somn perturbat;
apetit perturbat.

Dispozitia scăzută variază putin de la o zi la alta și este adesea


neinfluentață de circumstanțe, dar poate totuși manifesta o variație diurnă
caracteristică. Ca și în cazul episoadelor maniacale, aspectele clinice manifestă
marcate variații individuale, manifestările atipice fiind comune în special în
adolescență.
În unele cazuri, anxietatea, suferința și agitația psihomotorie pot fi uneori
mai proeminente decât depresia, iar schimbarea dispozitiei poate fi de
asemenea mascată de trăsături adiționale cum ar fi iritabilitatea, consumul
27

excesiv de alcool, comportamentul histrionic, exacerbarea simptomelor fobice


sau obsesionale preexistente sau a preocupărilor ipohondrice.
Pentru episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este
necesară pentru stabilirea diagnosticului o perioadă de minimum 2 săptămâni,
dar pot fi acceptate perioade de timp mai scurte dacă debutul este rapid, iar
simptomele neobisnuit de severe.

Unele din simptomele de mai sus pot fi marcate și se dezvoltă trăsături


caracteristice care sunt larg acceptate ca având semnificație clinică specială.

Cel mai tipic exemplu îl reprezintă acele simptome “somatice”, care sunt
pierderea interesului sau a plăcerii în activităti în mod normal plăcute; lipsa
reacției emoționale la circumstanțe și evenimente externe plăcute; trezirea
matinală cu două ore mai devreme decât de obicei; agravarea matinală; dovezi
evidente și obiective de lentoare sau agitație psihomotorie, remarcate sau
afirmate de alții; scăderea marcată a apetitului, pierderi în greutate; scăderea
marcată a libidoului. De obicei, acest sindrom somatic este luat în considerare
dacă sunt prezente cel putin 4 simptome de acest tip.

Categoriile de episod depresiv sever, mediu sau ușor ar trebui utilizate


numai pentru un episod depresiv unic sau primul. Următoarele ar trebui
clasificate într-o subdiviziune a tulburărilor depresive recurente.

Gradele de severitate sunt specificate pentru a acoperi o paletă largă de


stări întâlnite în diferite modalități de practică psihiatrică. Subiecții cu
episoade depresive ușoare se adresează de obicei cabinetelor de medicină
generală, în timp ce spitalele de psihiatrie se ocupă de pacienții suferind de
episoade severe.

Diferențierea între episoadele severe, moderate și ușoare se bazează pe o


judecată clinică complicată ce implică numărul, tipul și severitatea
simptomelor prezente.

Nivelul activităților obișnuite, sociale și profesionale, este adesea un ghid


general util pentru gradul probabil de severitate a episodului, dar
particularitățile individuale, sociale și culturale care afectează relația fragilă
dintre severitatea simptomelor și performanța socială sunt suficient de comune
28

și de puternice pentru a face ca includerea performanței sociale printre


criteriile esențiale de severitate să fie nerecomandabilă. Include episodul unic
de reacție depresivă, depresia majoră fără simptome psihotice, depresia
psihogenă sau depresia reactivă.

Dispoziția depresivă, pierderea interesului și a bucuriei, fatigabilitatea


crescută sunt de obicei privite ca cele mai tipice simptome de depresie, și 2 din
acestea 3, plus cel puțin 2 din simptomele descrise mai sus sunt de obicei
necesare pentru un diagnostic cert.
Niciunul dintre simptome nu trebuie să fie prezent într-un grad intens și
durata minimă a întregului episod este de minim 2 săptămâni.

Un subiect cu un episod depresiv ușor suferă de obicei din cauza


simptomelor și are dificultăți în a-și îndeplini îndatoririle sociale și munca, dar
nu va deveni nefuncțional.

Este important să se menționeze prezența sau absența simptomelor


somatice. Fără simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv ușor
sunt întrunite și nu este prezent niciunul dintre criteriile somatice sau doar
câteva dintre ele.

Cu simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv ușor sunt


întrunite și 4 sau mai multe simptome somatice sunt de asemenea prezente.
Daca sunt prezente numai 2 sau 3, dar ele sunt neobișnuit de intense, poate fi
justificată utilizarea acestei categorii.

Cel putin 2 din cele 3 simptome dintre cele mai tipice notate mai sus
pentru severitatea usoară vor fi prezente, plus cel putin 3, preferabil 4, din
celelalte simptome. Multe simptome pot prezenta un grad mai mare de
severitate, dar acest lucru nu este esențial dacă se manifestă o gamă largă de
simptome. Durata minimă a întregului episod este de 2 săptămâni.

Un subiect cu un episod depresiv moderat va avea dificultăți


considerabile în a-și desfășura activitatea de zi cu zi. La fel ca în cazul
precedent, al cincilea caracter poate fi utilizat pentru prezența simptomelor
somatice.
29

Într-un episod depresiv sever, subiectul manifestă de obicei o


considerabilă suferință sau agitație, sau e prezentă lentoarea ca trăsătură
marcată. Pierderea stimei de sine sau a sentimentelor de utilitate sau vinovăția
sunt de regulă proeminente si suicidul este un pericol distinct în cazurile foarte
severe. Se presupune că simptomul somatic este, virtual, întotdeauna prezent
în episodul depresiv sever.

Toate cele 3 simptome tipice notate pentru episoadele de intensitate


ușoară și moderată vor fi prezente și, în plus, de obicei 4 sau mai multe alte 4
simptome, unele de intensitate foarte mare. Totusi, dacă simptomele
importante cum ar fi agitația sau lentoarea sunt marcate, pacientul poate fi
refractar sau incapabil să descrie multe simptome în detaliu. O gradare de
ansamblu a episodului sever poate să fie justificată în astfel de cazuri.
Episodul depresiv sever durează, de obicei, cel puțin 2 săptămâni, dar
dacă simptomele sunt particular de severe și cu debut foarte rapid se poate
face diagnosticul și pentru episoadele cu durată mai mică de 2 săptămâni.

În timpul episodului depresiv sever, este puțin probabil ca pacientul să


își poată continua activitățile profesionale sau domestice. Această categorie ar
trebui utilizată pentru episoadele unice de depresie severă fără simptome
psihotice; pentru următoarele episoade se utilizează o subcategorie a tulburării
depresive recurente. Include episodul unic de depresie agitată, melancolia sau
depresia vitală fără simptome psihotice.

Episodul depresiv sever, cu simptome psihotice este un episod depresiv


sever care întrunește criteriile enuntațe mai sus și în care delirurile,
halucinațiile sau stuporul depresiv sunt prezente.

Delirurile implică de obicei ideea de păcat, sărăcie sau dezastre iminente,


a căror responsabilitate poate fi asumată de pacient. Halucinațiile auditive
apar de obicei sub forma unor voci defăimătoare sau acuzatoare, iar cele
olfactive sub forma de mirosuri de murdărie, putrefacție sau de carne în
descompunere. O lentoare psihomotorie severă poate progresa spre stupor.

Dacă este necesar, delirurile sau halucinațiile pot fi specificate ca fiind


congruente sau incongruente cu dispoziția. Stuporul depresiv trebuie să fie
30

diferențiat de schizofrenia catatonică, stuporul disociativ și de formele organice


ale stuporului. Această categorie trebuie utilizată numai pentru episoadele
unice de depresie severă cu simptome psihotice; pentru următoarele episoade,
se utilizează o subcategorie a tulburărilor depresive recurente. Include episodul
unic de depresie psihotică, depresia majoră cu simptome psihotice, depresia
psihotică, psihoza depresivă psihogenă, psihoza depresivă reactivă.

Există și episoade care nu se potrivesc cu descrierile date, dar pentru


care impresia diagnostică de ansamblu este că sunt depresive în natura lor; de
exemplu combinații fluctuante de simptome depresive (în special varietatea
somatică) cu simptome ce nu sunt criterii de diagnostic, cum ar fi tensiune,
îngrijorare și suferință sau combinații de simptome depresive somatice cu
durere persistentă sau oboseală persistentă nedatorate unor cauze organice,
așa cum uneori sunt văzute în spitale. Include depresia atipică și episoadele
unice de depresie mascată. Episodul depresiv nespecificat include depresia
NSA si tulburarea depresivă NSA.
31

I.6. Cauzele depresiei

Depresia poate fi provocată de o varietate de cauze: predispoziţia


genetică; transformările hormonale şi biochimice din interiorul organismului;
stresul în exces (diferite conflicte, abuzuri etc.); traumele emoţionale diverse
(pierderea cuiva drag, divorţul etc.).

Există mai multe modele care caută să explice mecanismele tulburărilor


din spectrul depresiv. Modelul biologic este fundamentat de semnificaţia
testului de supresie la dexametazonă, demonstrează o disfuncţie a
hipotalamusului şi a sistemului limbic; contribuţiile substanţiale sunt
ocazionate de studiul mecanismelor de acţiune ale medicamentelor
antidepresive, care acţionează prin blocarea receptorilor pentru norepinefrină,
serotonină, dopamină şi a altor neurotransmiţători.

Modelul psihanalitic, creat de teoria psihanalitică, susţine că depresia


constituie un răspuns la o pierdere semnificativă pentru persoana în cauză - a
unei persoane care a fost „învestită" cu multă afecţiune, a status-ului personal,
a suportului social oferit de alte persoane etc., pierdere care poate fi reală sau
imaginară, iar acest răspuns este însoţit de o autodirecţionare a sentimentelor
de ostilitate, inclusiv a sentimentelor punitive.

Modelul comportamental, susţinut de teoria învăţării, avansează ideea că


depresia, respectiv starea de mâhnire, inactivitatea etc, au la bază incidenţa
scăzută a factorilor ambientali de întărire pozitivă şi, implicit, un indice crescut
de experienţe personale neplăcute; modelul cognitiv - fundamentat de teoria
cognitivă, interpretează depresia din două perspective: una care îi aparţine lui
Aaron Beck, conform căreia depresivii percep ambianţa în nuanţe negative,
având, în plus, un semnificativ demers autocritic pentru eşecurile personale, şi
o alta elaborată de Martin Seligman, ce se bazează pe aplicarea conceptului
neajutorării învăţate - learned helplessness -, persoana aflată în stare
32

depresivă apreciază că, prin acţiunile sale, nu îşi poate ameliora situaţia, iar.
pentru viitor, anticipează doar eşecuri personale.

Depresia poate fi definită ca fiind trăirea intensă a unei dureri morale, a


inutilității, devalorizării, pe fondul unei dispoziții deprimate; încetinirea
ritmului ideativ; inhibiție motorie - pleoape lăsate, expresie negativă,
comisuri bucale coborâte, frunte încruntată, umeri lăsati, cap plecat, membre
inerte; diminuarea gesticii, vorbirii, hipersomnie sau insomnie. Cea mai
importantă și gravă consecință a depresiei este suicidul și este evident că
majoritatea tentativelor de suicid au loc pe fondul existenței acestei patologii.
Marile tulburări lasă urme profunde asupra victimelor și evenimentele sociale
traumatizante la care au fost supuse pot fi considerate factori de risc. Însă,
trebuie să se țină cont de faptul că evenimentele ar trebui să fie însoțite de alți
catalizatori pentru a deveni triggeri ai tulburărilor afective.
Între 20% si 40% dintre persoane nu se remit după crize mari de viată,
chiar și după o perioadă îndelungată de timp. Lăsând la o parte marile drame
ale vietii, unele studii demonstrează că tracasările mici cotidiene au tot atâta
importanță în apariția tulburărilor afective. Foarte importantă în acest sens
este munca echipei de cercetători de la colegiul Bealford, Londra, constituită în
principal din George Brown, Tirril Harris si Antonia Bigulco. Aceștia, începând
cu anii 70, au depus eforturi uriașe în studiul originilor sociale ale depresiei la
femei, propunând o abordare originală și mult mai exhaustivă decât ce era în
acea perioadă oferit de literatura de specialitate.
Life Events and Difficulties Schedule (LEDS) este unul din instrumentele
reprezentative folosite și acoperă evenimentele trăite de pacient în cursul
ultimului an.
Principalul său avantaj este acela de a aborda examinarea fiecărui sector
de viată (sănătate, căsnicie, serviciu) cu întrebări deschise care permit să se
recolteze evenimente puțin frecvente sau chiar absente în listele uzuale.
1. Decesul unuia dintre soti 100

2. Divortul 73

3. Separarea maritală 65
33

4. Sfârsitul detentiei în închisoare 63

5. Decesul unui membru apropiat al familiei 63

6. Accident sau maladie personală 53

7. Căsnicie 50

8. Concediere 47

9. Reconciliere maritală 45

10. Pensionare 45

11. Modificarea stării de sănătate a unui membru al familiei 44

12. Graviditate 40

13. Dificultăti sexuale 39

14. Intrarea unui nou membru în familie 39

15. Reorganizare profesională 39

16. Schimbarea statutului financiar 39

17. Decesul unui prieten apropiat 38

18. Schimbare în orientarea profesională 37

19. Schimbarea frecventei disputelor conjugale 36

20. Ipotecă mai mare de 10 000 USD(echivalentul unui salariu în 1967) 35

21. Scadenta unui împrumut sau sechestrul în urma ipotecării 31

22. Schimbarea responsabilitătii la serviciu 30

23. Părăsirea domiciliului de către un copil 29

24. Neplăceri juridice 29

25. Realizare personală incompletă 28

26. Debutul sau finele carierei sotiei 26

27. Debutul sau finele scolarizării 26


34

28. Schimbarea conditiilor de viată 25

29. Revizuirea obiceiurilor personale 24

30. Dificultăti cu seful 23

31. Schimbări de orar sau de conditii de muncă 20

32. Schimbare de domiciliu 20

33. Schimbarea scolii 20

34. Modificări în programul de distractie 19

35. Schimbări în activitatea religioasă 19

36. Schimbări în activitătile scolare 18

37. Ipotecă sau împrumut mai mic de un salariu mediu anual 17

38. Modificări în obiceiurile legate de somn 16

39. Schimbare în frecventa reuniunilor familiale 15

40. Modificări ale obiceiurilor alimentare 15

41. Vacante 13

42. Sărbători de Crăciun 12

43. Încălcări minore ale legii 11

În apariția tulburărilor afective declanșate de evenimente sociale


traumatizante un rol deosebit de important îl are vulnerabilitatea la stres. În
cazul tulburărilor somatoforme, factorii sociali, culturali și etnici contribuie la
expresia somatică a disfuncției psihice, fapt demonstrat de asociere a
tulburărilor somatoforme cu un nivel cultural și educațional scăzut și cu o
condiție economică precară. Educația familială și comunitară poate împinge
copilul să somatizeze.Factorul vulnerabilitate este un catalizator care amplifică
efectul unui agent declanșator, fie el eveniment major sau dificultate de viață
serioasă și care nu este eficace decât în legătură cu aceștia. Există factori care
pot modifica circumstanțial vulnerabilitatea, cum ar fi: perioadele de criză,
modificarea statutului și rolului social, existența sau absența suportului social.
35

Termenul de suport social a fost larg folosit pentru a desemna mecanismele prin care
relațiile interpersonale protejează persoanele de efectele dăunătoare ale stresului. Numeroase

studii au ajuns la concluzia că suportul social poate oferi protecție împotriva


tulburărilor emoționale legate de crizele de viață.

I.7. Prevalența depresiei

Depresia se întâlneşte mai rar în copilǎrie decât în viaţa adultǎ, ea fiind


apanajul versantului descendent al existenţei. Într-o mai mare mǎsură decât
la adult, depresia nu apare purǎ, ci deseori mascatǎ de un sentiment de
obosealǎ sau greutate fizicǎ, disprosexie, bradipsihie și bradikinezie. Uneori
copiii depresivi sunt consideraţi capricioşi, dezinteresaţi, hipersensibili sau
labili afectiv. Din cauza posibilitǎţilor reduse de verbalizare a trǎirilor, cât şi
datoritǎ aspectului polimorf şi uneori mascat al depresiei, se disting greu stǎri
depresive propriu zise înainte de vârsta şcolaritǎţii.
Unii autori considerǎ cǎ stǎrile depresive nu survin niciodatǎ înainte de
perioada prepuberǎ sau puberǎ. Cu toate acestea, R. A. Spitz, vorbeşte de o
„depresie anacliticǎ”, care poate apǎrea chiar la copilul de şase luni, aflat într-o
carenţǎ emoţionalǎ în raport cu separarea sa de mamǎ, şi se caracterizeazǎ prin
dezinteresul faţǎ de anturaj, pierderea apetitului, tulburǎri în dezvoltarea
generalǎ şi ponderalǎ.
Cultura poate influenţa experimentarea şi comunicarea simptomelor
depresiei. Astfel, în unele culturi, depresia este experimentată, mai curând, în
termeni somatici, decât ca tristeţe şi culpă, sub formă de cefalee în culturile
latino şi mediteraneene, de astenie, debilitate în cultura chineză şi alte culturi
asiatice, de probleme de inimă în culturile medioorientale etc.
Studiile transculturale indică, în altă ordine de idei, prevalenta crescută
a depresiei la femei, ceea ce sugerează că nu există elemente culturale de
diferenţiere în ceea ce priveşte frecvenţa tulburărilor depresive la persoanele de
sex feminin, respectiv la persoanele de sex masculin.

Există divergenţe de opinii şi în ceea ce priveşte diferenţele de gen din


cadrul tulburărilor depresive. Cercetările arată, în cea mai mare parte, că
femeile sunt expuse unui risc semnificativ mai mare decât bărbaţii de a
prezenta episoade depresive, la un moment dat, în cursul vieţii lor, cele mai
36

mari diferenţe fiind constatate în Statele Unite şi Europa. Riscul diferenţial


crescut apare în cursul adolescenţei şi poate coincide cu debutul pubertăţii.

Un procent semnificativ de femei relatează, de asemenea, o înrăutăţire a


simptomelor depresive cu câteva zile înainte de începutul menstruaţiilor. Multe
femei experimentează depresia în zilele imediat următoare naşterii. Cu toate că
menopauza nu sporeşte riscul apariţiei depresiei, femeile cu un istoric în
depresie este posibil să experimenteze o recurenţă a simptomelor depresive.
Persoanele de sex feminin raportează simptome depresive mai frecvent
decât bărbaţii, în aproape toate intervalele de vârsta şi indiferent de venituri.
Rezultatele cercetărilor lui Myers et al. (1984) indică un procent de
patru, în cazul femeilor diagnosticate cu tulburare depresivă, şi unul de 1,7, în
cazul bărbaţilor suferind de tulburări depresive, între persoanele cu vârstă mai
mică de 65 de ani, ceea ce sugerează că episoadele depresive survin de două ori
mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Există, totuşi, o tendinţă în a nu raporta
vreo diferenţă de gen în depresie printre studenţi şi persoanele mai în vârstă de
64 de ani.

Studiile arată că există diferenţe de gen şi în ceea ce priveşte


modalitatea de răspuns la simptomele depresiei. Astfel, persoanele de sex
feminin tind să se focalizeze pe simptome şi pe posibilele cauze şi consecinţe
ale acestora, în timp ce persoanele de sex masculin încearcă să se distragă de
la acestea, implicându-se în diferite activităţi. Nolen-Hoeksema (1990)
consideră, în consecinţă, că ”femeile au un stil ruminativ în comportamentul
de răspuns la depresie, în timp ce bărbaţii manifestă un stil distractor” . Din
această perspectivă poate fi interpretată şi rata crescută a depresiei la
persoanele în vârstă. în special la cele de sex masculin: pensionarea anulează
posibilitatea distragerii de la simptomele depresive prin retragerea în muncă.

Rezultatele cercetărilor indică, în altă ordine de idei, că persoanele care


se angajează în răspunsuri ruminative la depresie prezintă episoade depresive
mai lungi, ca durată, şi, uneori, mai severe decât cele care tind să se detaşeze.
în acest context, diferenţele de gen observate în depresie pot fi atribuite, cel
puţin în parte, modalităţilor de răspuns diferite în care se angajează cele două
sexe.
37

Nolen-Hoeksema, S., Sex Differences in Depression, Stanford University Press, California, 1990

Nolen-Hoeksema (1990) descrie trei mecanisme prin care


comportamentul meditativ intensifică şi prelungeşte dispoziţia depresivă:
„dispoziţia depresivă biasează, în mod negativ, procesele cognitive, astfel încât
atât amintirile, cât şi inferenţele realizate tind să fie sumbre, pesimiste; din
această cauză, persoanele care meditează asupra cauzelor şi consecinţelor
simptomelor lor depresive sunt mai probabil să ofere o interpretare
negativă acestora decât persoanele care încearcă să treacă peste dispoziţia
depresivă şi să aştepte depăşirea acesteia în vederea rezolvării de probleme" ;
„tendinţa de a medita asupra circumstanţelor negative amplifică efectele
stilului cognitiv dezadaptativ, întrucât cogniţiile dezadaptative apar mai
frecvent datorită comportamentului meditativ1; „comportamentul meditativ
influenţează capacitatea de concentrare şi atenţia, axând ca rezultat
amplificarea sentimentidui de neajutorare în încercarea de a controla mediul,
ceea ce contribuie la intensificarea şi prelungirea dispoziţiei depresive ⁹ ”.

Deşi cauzele pentru aceste diferenţe nu sunt cunoscute încă, unii


cercetători sugerează că diferenţele biologice dintre femei şi bărbaţi -
modificările hormonale, materialul genetic - constutuie un factor ce
influenţează apariţia şi manifestarea depresiei. Tendinţa persoanelor de sex
masculin de a se distrage, atunci când prezintă o dispoziţie depresivă, este
explicată, din această perspectivă, prin faptul că activarea fiziologică a acestora
este mai crescută (comparativ cu cea a persoanelor de sex feminin) atunci când
experienţiază dispoziţia depresivă, dorind, în consecinţă, atenuarea ei cât mai
rapid cu putinţă (Gottman & Levenson, în presă).

Teoriile sociale constituie o altă perspectivă din care s-a încercat


explicarea diferenţelor de gen constatate în depresie. Astfel, „a fi activ" şi „a-ţi
controla dispoziţia afectivă” sunt câteva dintre stereotipurile masculine, în timp
ce „a fi inactivă”, „a fi emotivă” s-au conturat, cu timpul, a fi stereotipuri

Nolen-Hoeksema, S., Sex Differences in Depression, Stanford University Press, California, 1990
⁹ Nolen-Hoeksema, S., Sex Differences in Depression, Stanford University Press, California, 1990
38

feminine. încă de mici, copiii se descriu pe ei şi pe alţii în termenii


stereotipurilor legate de rolul de gen, chiar înainte ca şi comportamentul lor să
se conformeze acestora (Brown, 1956; Nadelman, 1974). Goodenough (1957),
Maccoby & Jacklin (1974) sunt de părere că părinţii întăresc comportamentele
care descriu aceste stereotipuri de gen, descurajând, în acelaşi timp, orice tip
de „exprimare feminină” din partea băieţilor. De asemenea, stresul rezultat din
responsabilităţile familiale şi cele de la locul de muncă, rolul femeii în societate
şi chiar rata crescută a abuzurilor sexuale, la femei, pot conduce la o
prevalență a depresiei la femei.

Clarke-Stewart & Bailey (1990) sunt de părere că, deşi femeile sunt
predispuse la a experimenta probleme de sănătate fizică şi mentală, pe
perioade lungi de timp (depresie uşoară, anxietate faţă de traiul de una
singură, sentimente de incompetenţă sau vină. sentimente de neajutorare, de
izolare, de pierdere a status-ului etc), formele maladiilor lor sunt mai puţin
severe decât cele ale bărbaţilor, care experimentează mai rar, dar mai sever,
diferite forme de psihopatologie, depresii sau alte boli care necesită spitalizare.

Există, însă, şi cercetători care consideră că nu se poate vorbi de un risc


diferenţial, între persoanele de sex feminin şi cele de sex masculin, în a raporta
simptome depresive sau a prezenta episoade depresive. Hammen & Peters (1977)
sugerează că depresia, la bărbaţi, ia forma comportamentelor de acting out, şi
nu a celor de tristeţe, pasivitate, plâns, care sunt urmărite, adesea, în cadrul
chestionarelor. Mai mult, există păreri conform cărora „echivalentul masculin"
al depresiei este alcoolismul. Susţinătorii acestei teze îşi argumentează poziţia
statistic, arătând că raportul persoanelor, de ambele sexe, diagnosticate ca
fiind alcoolice, este de 2 la 1, în favoarea bărbaţilor, ceea ce sugerează că ratele
alcoolismului, la persoanele de sex masculin, explică prevalența scăzută a
depresiei, la acestea. Această teză este susţinută, de asemenea de situaţia din
culturile în care consumul de alcool este interzis, unde nu se constată
diferenţe de gen în depresie.

Diferenţele de gen, în depresie, relevă, dintr-o altă perspectivă, refuzul


persoanelor de sex masculin de a admite simptomele depresive şi de a cere
ajutor. Adepţii acestei teze susţin că femeile şi bărbaţii experienţiază
39

simptomele depresive cu aceeaşi frecvenţă şi intensitate, dar că bărbaţii sunt


mai puţin dispuşi să le admită deoarece astfel de simptome sunt percepute ca
feminine în societate.

Deşi studii ca cele de mai sus, care explică diferenţele de gen din
depresie prin refuzul de a admite simptomele depresive ori tendinţa spre
alcoolism, în cazul persoanelor ds sex masculin, sunt puţine la număr şi
infirmate, în mare parte, există posibilitatea ca restricţiile sociale tacite, în ceea
ce priveşte consumul băuturilor alcoolice în exces, de către femei, să protejeze
această categorie socială de a dezvolta tulburări adictive. Expectanţele sociale,
în cazul bărbaţilor, pot să protejeze, de asemenea, această categorie socială, de
a experimenta depresia¹º.

În ceea ce priveşte relaţia dintre etate şi depresie, părerile sunt


împărţite. Există studii conform cărora intervalul de vârstă cu rata cea mai
mare a simptomelor depresive este 18-24 ani, pentru ca frecvenţa acestor
simptome să descrească, progresiv, în următoarele intervale: 25 - 44 ani,
respectiv 45-64 ani. Mai precis, 19% dintre subiecţii cu vârste cuprinse între
25 şi 44 de ani, 15% dintre cei încadraţi în intervalul 45 - 64 de ani şi tot 15%
dintre cei cu vârsta mai mare de 64 de ani prezintă simptome
depresive¹¹(Comstock &; Helsing, 1976).

Există, de asemenea, studii, care arată că prevalența depresiei este


crescută în intervalul 25 - 44 ani. Sunt prezentate mai jos rezultatele studiilor
lui Myers et al. (1984)¹².

Vârsta Procentul persoanelor de sex Procentul persoanelor de sex


feminin care prezintă masculin care prezintă
tulburări depresive tulburări depresive
18-24 ani 6,9 3,8
25 - 44 ani 10,8 4,8
45 - 64 ani 7,8 3,3
65 + ani 3,2 1,2
Tabel 1. Rata tulburărilor depresive. Sursa: Myers et al. (1984).
40

¹º Nolen-Hoeksema, S., Sex Differences in Depression, Stanford University Press, California, 1990
¹¹Comstock, G.W., & Helsing, K.J., Symptoms of depression in two communities, California, 1976
² Myers, J.K., Weissman, M.M., Tischler, G.L., Holzer, C.E., Leaf, P.J., Orvaschel, H., Anthony, J.C., Boyd, J.H.,
Burke, J.D., Kramer, M., & Stoltzman, R. (1984). Six-month prevalence of psychiatric disorders inthree
communities: 1980 to 1982. în S. Nolen-Hoeksema (ed.), Sex differences in depression. California: Stanford
University Press.

Potrivit altor cercetători, prevalența depresiei creşte odată cu vârsta, în


special după 50 de ani. Vârsta înaintată este însoţită, de cele mai multe ori, de
pierderea suportului social, în urma morţii partenerului, pensionării sau
schimbării domiciliului. Elemente de diferenţiere există şi în ceea ce priveşte
durata în timp, aceasta fiind mai mare decât în perioada adultă tânără sau
medie.
Perlick & Atkins (1984) explică rezultatele studiilor în care prevalența
depresiei, la persoanele trecute de 64 de ani, este redusă, prin aceea că vârsta
înaintată a pacientului este posibil să conducă clinicianul înspre minimalizarea
simptomelor afective şi motivaţionale ale depresiei şi interpretarea greşită a
deficitelor cognitive ca simptome ale demenţei, și nu ca simptome ale depresiei.
Datele sugerează că şi proeminenţa simptomelor depresive caracteristice
se schimbă odată cu vârsta. Lentoarea psihomotorie, hipersomnia, ideile
delirante, spre exemplu, sunt mai puţin frecvente la copii decât la adulţi. La
adulţii în etate, simptomele cognitive (ca: dezorientarea, pierderea memoriei
sau distractibilitatea) pot fi extrem de proeminente.
Există date care sugerează că mariajul are un efect pozitiv mai puternic
asupra sănătăţii mentale a persoanelor de sex masculin decât asupra sănătăţii
mentale a persoanelor de sex feminin. Radloff (1975) a arătat că numărul
femeilor cu simptome depresive creşte în rândurile celor măritate, divorţate sau
separate. Raportul se schimbă în cazul persoanelor văduve, bărbaţii
prezentând simptome depresive mai frecvent decât femeile. în ceea ce priveşte
pe cei care nu au fost niciodată căsătoriţi, nu se constată diferenţe. Rezultatele
cercetărilor lui Radloff sunt prezentate mai jos¹³.
Status marital Media scorurilor la depresie Media scorurilor la depresie în cazul
în cazul persoanelor de sex persoanelor de sex feminin
masculin
Persoane căsătorite 7,33 9,26
Persoane divorţate / separate 8,51 14,19
Persoane niciodată căsătorite 10,05 10,20
41

Persoane văduve 11,28 10,46


Tabel 2. Diferenţe de gen în depresie în rândul persoanelor căsătorite. Sursa: Radloff (1975).

¹³Radloff, L.S., Sex Differences in Depresion.The Effects of Occupation and Marital Status.Sex Roles,I,249-267, 1975

I.8. Evoluție și prognostic

Tulburarea depresivă majoră poate începe la orice vârstă, cu o etate


medie la debut situată ia jumătatea anilor 20. Datele epidemiologice sugerează
că etatea la debut este în descreştere la cei născuţi mai recent. Evoluţia
tulburării depresive majore recurente este variabilă. Unii indivizi au episoade
izolate, separate prin mulţi ani fără nici un fel de simptome depresive, în timp
ce alţii au episoade izolate şi, în fine, alţii au episoade din ce în ce mai
frecvente, pe măsură ce avansează în etate. Unele date sugerează că perioadele
de remisiune durează, în general, mai mult la începutul evoluţiei tulburării.
Numărul de episoade anterioare prezice probabilitatea apariţiei unui
episod depresiv major ulterior. Cel puţin 60% dintre indivizii cu tulburare
depresivă majoră, episod unic, se pot aştepta să aibă un al doilea episod.
Indivizii care au avut două episoade au o şansă de 70% de a avea un al treilea
episod, iar indivizii care au avut trei episoade au o şansă de 90% de a avea un
al patrulea episod. Aproximativ 5%-10% dintre indivizii cu tulburare depresivă
majoră, episod unic, prezintă ulterior un episod maniacal (adică, prezintă
tulburare bipolară I).
Episoadele depresive majore se pot rezolva complet (în aproape două
treimi din cazuri), ori numai parţial sau deloc (în aproximativ o treime din
cazuri). Pentru indivizii care au numai o remisiune parţială, există o
probabilitate mai mare de a dezvolta episoade adiţionale şi de a continua
patternul de recuperare interepisodică parţială.
Specificanţii de evoluţie longitudinală, cu recuperare interepisodică
completă şi fără recuperare interepisodică completă pot avea, prin urmare,
valoare prognostică. Un număr oarecare de indivizi au tulburare distimică
preexistentă debutului tulburării depresive majore, episod unic. Unele date
sugerează că aceşti indivizi vor avea foarte probabil episoade depresive majore
42

adiţionale, cu recuperare interepisodică mai redusă, necesitând tratament


suplimentar fazei acute şi o perioadă mai lungă de continuare a tratamentului
pentru a atinge şi menţine o stare eutimică mai completă şi de mai lungă
durată.
Episoadele de tulburare depresivă majoră urmează adesea unui stresor
psihosocial sever, cum ar fi moartea unei fiinţe iubite sau divorţul.

Studiile sugerează că evenimentele psihosociale (stresorii) pot juca un rol


mai important în precipitarea primului sau a celui de al doilea episod de
tulburare depresivă majoră şi un rol redus în apariţia episoadelor următoare.

Condiţiile medicale generale cronice şi dependenţa de o substanţă (în


special dependenţa de alcool sau de cocaină) pot contribui la debutul şi
exacerbarea tulburării depresive majore.

Este dificil de prezis dacă primul episod de tulburare depresivă majoră la


o persoană tânără va evolua în final în tulburare bipolară. Unele date
sugerează că debutul acut al depresiei severe, în special cu elemente psihotice
şi lentoare psihomotorie, la o persoană tânără fără psihopatologie
prepubertară, este foarte posibil sa indice o evoluţie bipolară. Un istoric
familial de tulburare bipolară poate fi, de asemenea, sugestiv de dezvoltare
ulterioară a tulburării bipolare.

Un episod depresiv major trebuie să fie distins de o tulburare afectivă


datorată unei condiţii medicale generale. Diagnosticul adecvat trebuie să fie cel
de tulburare afectivă datorată unei condiţii medicale generale, dacă
perturbarea afectivă este considerată a fi consecinţa fiziologică directă a unei
condiţii medicale generale (de ex., scleroză multiplă, ictus, hipotiroidism).
Această precizare se bazează pe istoric, datele de laborator sau examenul
somatic. Pot fi prezente atât un episod depresiv major, cât şi o condiţie
medicală generală. Acesta trebuie să fie, de exemplu, cazul dacă episodul
depresiv major este considerat a fi consecinţa fiziologică a faptului de a avea o
condiţie medicală generală sau dacă nu există nici o relaţie etiologică între
episodul depresiv major şi condiţia medicală generală.
43

O tulburare afectivă indusă de o substanţă se distinge de un episod


depresiv major prin faptul că o substanţă (de ex., un drog de abuz, un
medicament sau un toxic) este considerată a fi etiologic în relaţie cu
perturbarea afectivă.

De exemplu, dispoziţia depresivă care survine numai în contextul


abstinenţei de cocaină va fi diagnosticată ca tulburare afectivă indusă de
cocaină, cu elemente depresive, cu debut în cursul abstinenţei.
La persoanele în etate, adesea este dificil să se stabilească dacă
simptomele cognitive (de ex., dezorientarea, apatia, dificultatea în concentrare,
pierderea memoriei) sunt explicate mai bine de o demenţă ori de un episod
depresiv major. O evaluare medicală completă şi o evaluare a debutului
perturbării, a secvenţierii temporale a simptomelor depresive şi cognitive, a
evoluţiei maladiei şi a răspunsului la tratament sunt utile în efectuarea acestei
precizări. Starea premorbidă a individului poate ajuta la diferenţierea unui
episod depresiv major de o demenţă, într-o demenţă, există de regulă un istoric
premorbid de declin al funcţiei cognitive, în timp ce un individ cu un episod
depresiv major este foarte posibil să aibă o stare premorbidă normală şi un
declin cognitiv abrupt, asociat cu depresia.

Episoadele depresive majore cu dispoziţie iritabilă proeminentă pot fi


dificil de distins de episoadele maniacale cu dispoziţie iritabilă ori de episoadele
mixte. Această distincţie necesită o evaluare clinică atentă a prezenţei
simptomelor maniacale. Dacă sunt satisfăcute criteriile, atât pentru un episod
maniacal, cât şi pentru un episod depresiv major (cu excepţia celui cu o durată
de 2 săptămâni), aproape în fiecare zi, timp de cel puţin o săptămână, este
vorba de un episod mixt. Distractibilitatea şi rezistenţa scăzută la frustrare pot
surveni, atât în tulburarea de hiperactivitate/deficit de atenţie, cât şi în
episodul depresiv major; dacă sunt satisfăcute criteriile pentru ambele,
tulburarea hiperactivirate/deficit de atenţie poate fi diagnosticată adiţional
tulburării afective. însă, clinicianul trebuie să fie atent să nu
supradiagnosticheze episodul depresiv major la copiii cu tulburarea de
hiperactivitate/ deficit de atenţie a căror perturbare de dispoziţie este
44

caracterizată mai curând prin iritabilitate decât prin tristeţe sau pierderea
interesului.
Un episod depresiv major, care survine ca un răspuns la un stresor
psihosocial, se distinge de tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă prin
faptul că nu sunt satisfăcute complet criteriile pentru un episod depresiv major
în tulburarea de adaptare. După pierderea unei fiinţe iubite, chiar dacă
simptomele depresive sunt de suficientă durată şi număr pentru a satisface
criteriile pentru un episod depresiv major, acestea trebuie să fie atribuite mai
curând doliului decât unui episod depresiv major, cu excepţia, cazului când
persistă peste 2 luni ori includ o deteriorare funcţională marcată, preocupare
morbidă în legătură cu inutilitatea, ideaţie suicidară, simptome psihotice ori
lentoare psihomotorie.
Perioadele de tristeţe sunt aspecte inerente ale experienţei umane. Aceste
perioade nu trebuie să fie diagnosticate ca episod depresiv major decât dacă
sunt satisfăcute criteriile pentru severitate (adică, cinci din nouă simptome),
durata (adică, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, timp de cel
puţin 2 săptămâni) şi detresă sau deteriorare semnificativă clinic. Diagnosticul
de tulburare depresivă fără altă specificaţie poate fi indicat pentru tablourile
clinice de dispoziţie depresivă cu deteriorare semnificativă clinic si care nu
satisfac criteriile de durată sau severitate.
În evoluţia bolii pot exista şi episoade în care se amestecă simptomele de
tip maniacal cu cele de tip depresiv. Este caracteristică schimbarea rapidă a
dispoziţiei, astfel încât în cursul aceleiaşi zile se pot întâlni ambele stări.
Perturbarea afectivă este suficient de severă pentru a cauza o deteriorare
semnificativă în funcţionarea profesională sau în activităţile sociale uzuale ori
în relaţiile cu alţii, sau pentru a necesita spitalizare spre a preveni vătămarea
sa sau a altora sau când există elemente psihotice.
Boala bipolară apare la aproximativ 1% din populaţie. Dacă îi includem
şi pe indivizii cu hipomanie şi ciclotimie, procentul persoanelor care vor avea
boala va fi de două ori mai mare. Perioada de risc pentru debutul bolii se
întinde de la 15 la 60 de ani dar cel mai frecvent boala debutează între 25 şi 30
de ani. Vârsta de debut este mai mică decât la tulburarea depresivă unipolară
(numai cu episoade depresive) care apare mai frecvent între 35 şi 45 de ani.
Boala bipolară apare în mod egal la femei şi bărbaţi (M:F = 1:1) în timp ce în
45

tulburarea depresivă unipolară, raportul este în favoarea femeilor (M:F = 1:2).


Episoadele depresive şi maniacale din PMD sunt de obicei separate de perioade
de normalitate iar episoadele revin stabilind un ciclu de evoluţie diferit de la
caz la caz. Dacă nu sunt tratate, durata de normalitate dintre episoade
descreşte progresiv iar durata episoadelor creşte.
Un subgrup mic de pacienţi cu tulburare bipolară manifestă modele
ciclice de la patru episoade pe an până la episoade care se succed la fiecare 24
ore. Există o corelaţie directă între durata ciclurilor şi severitatea bolii.
Administrarea cronică a unor medicamente poate precipita un episod depresiv
major.
Boala afectivă bipolară, aşa cum ştim din descrierea lui Kraepelin constă
în apariţia atât a unor episoade expansive şi a unor episoade depresive. Au fost
descrise o serie de particularităţi ale pacienţilor cu tulburări bipolare şi ale
celor cu tulburări unipolare.
Există o suprapunere considerabilă a comorbiditătii depresiei cu
simptomatologia tulburărilor anxioase. Simptomele care caracterizează
anxietatea pot precede depresia, se pot manifesta în timpul episodului depresiv
sau pot continua un episod depresiv. Există un risc crescut pentru consum
abuziv de alcool sau medicamente, de multe ori pacientul încearcă să-şi
amelioreze starea în acest mod, ştiut fiind faptul că alcoolul are şi un efect
anxiolitic. O serie de boli somatice de tipul afecţiunilor cerebrale,
cardiovasculare, endocrine apar cu o frecvenţă crescută la persoanele cu
tulburare afectivă. Simptomatologia depresivă are un impact negativ asupra
evoluţiei acestor afecţiuni. Pe de altă parte, un episod depresiv poate fi
precipitat de complicaţii somatice.
Teoriile privind cauzele depresiei speculează că rudele apropiate ale
pacienţilor sunt de 10-20 de ori mai susceptibile de a dezvolta o depresie sau
PMD, de fapt, 80-90% din pacienţii cu PMD au rude apropiate care suferă de
depresie. Dacă un părinte are PMD, copilul are 12-15% risc de a dezvolta PMD,
iar dacă ambii părinţi suferă de PMD, riscurile copilului cresc la 25%. Alte
studii sugerează că factorii de mediu sunt implicaţi în dezvoltarea bolii. Studiile
psihanalitice arată că şi relaţiile de familie încordate pot agrava PMD. Alte
studii sugerează că dezechilibrul controlului endocrin contribuie la apariţia
bolii.
46

Cap.3.

Concluzii

Depresia este un fenomen rǎspândit pe întreaga planetǎ şi de aceea mulţi


oameni de ştiinţǎ au fost şi sunt preocupaţi de studiul acesteia. În literatura de
specialitate depresia este definitǎ ca fiind o „maladie mentalǎ caracterizatǎ
printr-o modificare profundǎ a stǎrii timice, a dispoziţiei, în sensul tristeţii, al
suferinţei morale şi încetinirii psihomotorii

Simptomul este o manifestare, tulburare funcţionalǎ sau senzaţia anormalǎ


resimţite de o fiinţǎ care pot indica prezenţa unei boli.

Un simptom relevant în identificarea depresiei este dispoziţia caracterizatǎ


de tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare, supǎrare la care se mai pot
adǎuga plângeri de lipsa sentimentelor, de stǎri de anxietate.

În depresie, se manifestă diminuarea energiei, obosealǎ. Acestea sunt


simptome frecvent întâlnite, subiectul preluând o stare de epuizare fǎrǎ sǎ fi
depus un efort fizic major. Cele mai mici sarcini par sǎ solicite efort
substanţial, adesea se resimte o diminuare a eficienţei rezolvǎrii sarcinilor.

Pot apărea manifestări ca slǎbirea abilitǎţii de gândire, concentrare sau


decizie şi dificultǎţi de atenţie. Intelectualii sunt cei mai afectaţi de acest
simptom, ei neputând funcţiona adecvat, la fel şi copiii cǎrora le pot scade
performanţele şcolare pe fondul unei slabe concentrǎri. Vârstnicii sunt cel mai
adesea afectaţi de dificultǎţi de memorie. În depresie sunt frecvente gândurile
despre moarte, ideaţia suicidarǎ si încerǎrile de sinucidere. Asemenea gânduri
pornesc de la credinţa cǎ celorlalţi le-ar fi mai bine dacǎ subiectul în cauzǎ ar fi
mort, ajungându-se la planuri de suicid sau chiar la tentative.

Manifestǎri clinice întâlnite în depresii: 76 - 100% - tristeţe, absenţa


bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie, dezinteres, hipoprosexie, ideile
de insuficienţǎ; 51 -75% - disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea
comportamentului social, indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de
suicid, încetinirea psihomotorie, absenţa relaţiilor sociale, diminuarea
libidoului, trezirea precoce, incapacitate de adormire, somn superficial
întrerupt, inapetenţǎ, modificarea greutǎţii, algii; 26 – 50% - sentimente de
47

culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie, maleza matinalǎ, constipaţie; 1


– 25% - idei de sǎrǎcie, idei de persecuţie, delir de culpabilitate, delir
hipocondric, malezǎ vesperalǎ. Simptomele depresiei includ sentimente de
inutilitate, de lipsă de speranţă, de neajutorare, indiferenţă faţă de orice,
sentimentul de vină nejustificată, tristeţe prelungită, accese inexplicabile de
plâns, irascibilitate sau iritabilitate, activităţile agreabile, contactele sociale,
munca sau sexul care altă dată îi făceau plăcere, nu-i mai trezesc interesul,
imposibilitatea de a se concentra sau de a-şi aminti detalii, gânduri de moarte,
încercări de suicid, pierderea apetitului sau apetit exagerat, fatigabilitate
persistentă, letargie, insomnie sau nevoie crescută de somn, dureri, constipaţie
sau alte afecţiuni somatice cărora nu li se poate determina o cauză obiectivă.

În afarǎ de tratamentul medicamentos, necesare şi utile sunt


psihoterapiile.

Una dintre acestea este terapia cognitiv-comportamentalǎ care a fost


dezvoltatǎ de Beck, Rush, Shaw si Emery, care poate fi definitǎ ca o rezolvare
de probleme, depresia fiind ea însǎşi o problemǎ. Scopul terapiei este de al
ajuta pe pacient sǎ gǎseascǎ soluţii la problemele sale, iar obiectivul imediat al
terapiei este eliberarea de simptome, cel pe termen lung fiind rezolvarea
problemelor de viaţǎ şi prevenirea apariţiei sau mǎcar atenuarea unor episoade
depresive viitoare.
48

Bibliografie

1. Postel, J., Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic, trad.
Leonard Gavriliu, Bucureşti, 1998, p. 178

2. Freud, S., Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii


cotidiene, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980

3. Holdevici, I., Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru un stil


de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005

4. Manual de diagnostic si statistica medicală – DSM-IV A.P.A. – Asociatia Psihiatrilor liberi


din Romania, Bucuresti, 2000

5. Filimon, L., Experienţa depresivă: perspective socio-culturale, Ed. Dacia, Bucureşti, 2002

6. Nolen-Hoeksema, S., Sex Differences in Depression, Stanford University Press, California,


1990

7. Comstock, G.W., & Helsing, K.J., Symptoms of depression in two communities, California, 1976

8. Myers, J.K., Weissman, M.M., Tischler, G.L., Holzer, C.E., Leaf, P.J., Orvaschel, H.,
Anthony, J.C., Boyd, J.H., Burke, J.D., Kramer, M., & Stoltzman, R. (1984). Six-month
prevalence of psychiatric disorders inthree communities: 1980 to 1982. în S. Nolen-Hoeksema
(ed.), Sex differences in depression. California: Stanford University Press.

9. Radloff, L.S., Sex Differences in Depresion.The Effects of Occupation and Marital Status.Sex
Roles,I,249-267, 1975
49

Teste utilizate :

1. Chestionar de personalitate FPI Forma B


(F.Fahrenberg, H.Selg, R.Hampel)
Chestionarul FPI este destinat diagnozei stărilor şi însuşirilor de
personalitate în procesul de adaptare socială şi reglare
comportamentală. Forma B a chestionarului conţine 114 itemi şi
se administrează în grup sau individual fără limită de
timp" persoanelor cu nivel educaţional şi dezvoltare intelectuală medie
capabile să surprindă semnificaţia itemilor.
2. Inventarul de depresie Beck BDI II
A fost creat de către Aaron T. Beck în același timp cu modelul cognitiv al
depresiei. Este un instrument de autoevaluare alcătuit din 21 de itemi,
construit să măsoare severitatea simptomatologiei depresive la adulți și
adolescenți cu vârsta peste 13 ani.
3. Scala GAF sau Scala de Evaluare Globală a Funcţionării
4. DAS (Dynamic Adjustment Scale) este unul dintre cele mai larg
utilizate instrumente pentru evaluarea satisfacției de cuplu, fiind folosit
pentru caracterizarea calității relației diadice maritale sau consensuale
(cum ar fi cuplurile ce trăiesc împreună liber consimțit).
50

RAPORT DE PSIHODIAGNOSTIC ŞI EVALUARE CLINICĂ 1

I . Informaţii despre client :

 Nume şi Prenume : L.C.


 Vârsta : 16 ani
 Sex : F
 Pregătirea şcolară :elevă cls. a X –a –liceu

Date despre structura familiei :

Membrii familiei :

L.M. , mama -35 ani , studii superioare , funcţionar public

L.V. , tata – 40 ani , studii superioare, inspector de poliţie

L.I. , frate – 14 ani , elev cls.a VII a

Structura familiei : legal constituită

 Antecedente familiale :
Traume : nu

Separări /Mutări : a locuit cu bunicii materni până la şapte ani

 Antecedente psihologice : clienta nu are antecedente psihiatrice dar a fost


diagnosticată cu hipertensiune arterială şi hipotiroidie cu medicaţie euthyrox.

II . Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării : Părinţii se prezintă la cabinetul


psihologic împreună cu fiica lor , deoarece aceasta manifestă stări de oboseală şi
iritabilitate pe fondul creşterii în greutate .În urmă cu 4 ani a fost luată în
evidenţa medicului endocrinolog.În urma evaluării psihologice se va stabili un
program terapeutic .

Instrumente Psihodiagnostice folosite :

Interviul şi Observaţia Clinică


51

F.P.I.( Chestionar de Personalitate Freiburg)

Matrici progresive Raven

Chestionarul Woodworth Mathews

III . Descrierea Succintă a Componentelor Psihologice

 Nivel Subiectiv/Emoţional (inclusiv Satisfacţia /Calitatea vieţii )


Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Rezultate
Dispoziţia afectivă Interviu , Observaţie , Anamneză , F.P.I Prezintă tulburări psihosomatice şi
FORMA B/Scala FPI 1 – Nervozitate / 9 anxioase

 Nivel Cognitiv
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri
Atenţie , percepţie ,memorie , Interviuclinice)
, Observaţie, Rezultate
Fără deficit de atenţie , percepţie ,
imaginaţie, limbaj imaginaţie , limbaj , dificultăţi de
memorie
Gândire , Nivel de inteligenţă Interviu , Observaţie,Raven Nu prezintă tulburări de formă şi conţinut
a gândirii , QI =116
Orientare Interviu , Observaţie, Orientată atât auto şi allopsihic cât şi
temporo -spaţial

 Nivel Comportamental
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Aspectul general Interviu , Observaţie, Aspect îngrijit ,Rezultate
ţinuta vestimentară
conform vârstei şi anotimpului , igiena
corespunzătoare

Comportament Interviu , Observaţie,anamneza , Prezintă o uşoară instabilitate


inventarul de depresie Beck/scor 11 emoţională cu tendinţe depresive

 Nivel Psihofiziologic
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Apetit Interviu , Observaţie,anamneza , Rezultate
Apetit alimentar crescut
Somn Interviu , anamneza , somn întrerupt
Dezvoltare fizică Observaţie, Supraponderală , tendinţe spre
obezitate
52

 Nivel de Personalitate şi Mecanisme Defensive/Adaptare


Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau
interviuri clinice) Rezultate
Personalitate Interviu , Observaţie,DAP ,GAF,desenul Persoană introvertită , tendinţe anxioase ,
arborelui simptome uşoare în funcţionarea socială şi
şcolară
Mecanisme defensive/adaptare Interviu , Observaţie Intelectualizare , negare , căutarea
suportului afectiv

 Nivel de relaţionare interpersonală (inclusiv de cuplu , familie , grup , etc.)

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Relaţionare Interviu , Observaţie,anamneza Rezultate
Nu prezintă tulburări majore de
,desenul familiei relaţionare cu adulţii sau cu egalii
.Prezintă ataşament faţă de părinţi ,
frate şi buniii materni

IV . Concluzii (Sumarizarea informaţiilor în termeni psihologici )

În urma psihodiagnosticului şi evaluării formulăm următoarele concluzii psihologice :

Nivel afectiv :

Dispoziţie tristă , anxioasă,fatigabilitate , uşor conformistă, interiorizează sentimente de


autodepreciere şi frustrare cu privire la aspectul fizic. Răspunde pozitiv la solicitările cotidiene
implicându-se în activităţile individuale şi de grup .

Nivel cognitiv :

QI = 116 ,inteligenţa peste medie .Gândirea –intuitivă ,cu un conţinut ideo –verbal bun , ideile
exprimate sunt complexe , bună capacitate de conceptualizare şi abstractizare , fără tulburări
de formă sau de conţinut ale gândirii , prezentând interes pentru avtivităţile şcolare.. Memoria
relativ bună , capacitate de actualizare şi fixare intenţională a informaţiilor, achiziţii cognitive
în funcţie de vârstă şi nivel de educaţie.Imaginaţie creatoare , atenţie participativă , având
capacitatea de a dezvolta idei despre viitorul său .Exprimare elaborată în limbaj , vocabular
bogat , scris – citit însuşite , capacitate de înţelegere a textului lecturat . Este bine orientată
atât auto şi allopsihic cât şi temporo-spaţial.

Nivel comportamental :

Aspect general îngrijit , ţinută vestimentară conform vârstei şi anotimpului , faciesul dismorfic ,
privirea tristă , atitudine cooperantă dar reţinută , mimica uşor excitabilă . Dezvoltată normal
d.p.d.v al motricităţii , cu bună coordonare perceptiv – motrică .Are însuşite deprinderile de
autonomie personală şi este preocupată de aspectul vestimentar . Prezintă o uşoară
instabilitate emoţională .

Nivel Psihofiziologic
53

Apetit alimentar crescut , senzaţie permanentă de foame , somn întrerupt . Prezintă dezvoltare
dizarmonică d.p.d.v staturo- ponderal .

Nivel de Personalitate

Persoană anxioasă , cu nivel scăzut al stimei de sine , tendinţe spre introversie , manifestă
sentimente de devalorizare . Prezintă o uşoară deteriorare în funcţionarea socială şi
şcolară, toleranţă scăzută la frustrare. Mecanisme de apărare :negare , intelectualizare ,
căutarea suportului afectiv

Nivel de relaţionare interpersonală

Manifestă ataşament faţă de frate , părinţi , bunicii materni ,stabileşte referenţiale cu ceilalţi
membrii ai familiei lărgite , însă uneori intră în conflict cu mama care îi impune un regim
alimentar sever în vederea diminuării greutăţii corporale..Interrelaţionează cu puţini prieteni ,
dar prezintă stabilitate în relaţia cu aceştia.clienta L.C.pe fondul unei instabilităţi emoţionale şi
a unei patologii hipotiroidiene , manifestă stări de anxietate , amplificate de creşterea greutăţii
corporale, care îi crează un discomfort psihologic , tradus prin deteriorarea imaginii de sine şi a
tendinţei spre izolare socială .

V.Recomandări ( Implicaţii ale concluziilor pentru Obiectivul


Psihodiagnosticului şi Evaluării):

Includerea într-un program de consiliere psihologică care să vizeze următoarele aspecte :

Diminuarea anxietăţilor şi stabilitzare emoţională ;

Conştientizarea schimbării stilului de viaţă şi un regim alimentar echilibrat ;

Practicarea unui sport în vederea reducerii greutăţii corporale ;

Creşterea stimei de sine şi acceptarea propriei persoane ;

Este necesar suport emoţional şi afectiv din partea familiei .


54

RAPORT DE PSIHODIAGNOSTIC ŞI EVALUARE CLINICĂ 2

I . Informaţii despre client :

 Nume şi Prenume : Z.I.


 Vârsta : 15 ani
 Sex : F
 Pregătirea şcolară :8 clase generale

Date despre structura familiei :

Membrii familiei :

P.M. , mama -35 ani , 8 clase , casnică

Z.V. , tata – 45 ani , 10 clase , şofer

P.C. , frate – 12 ani , elev

Structura familiei : părinţii au avut o relaţie de concubinaj , după care mama s-a căsătorit
cu altă persoană .

 Antecedente familiale :
Traume : neglijare , abuz fizic , violenţă domestică

Separări /Mutări : în primii 5 ani de viaţă a locuit cu mama şi bunica maternă , după care
cu fratele său , mama şi tatăl vitreg , iar după ½ de an a revenit la domiciliul bunicii
materne împreună cu mama .

 Antecedente psihologice :la vârsta de 14 ani clienta a fost internată la Spitalul clinic
de urgenţe pentru copii , în urma unei tentative de suicid , prin ingestie voluntară de
medicamente.
II . Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării : evaluare psihologică privind
suspiciunea de abuz emoţional

Instrumente Psihodiagnostice folosite :

Interviul şi Observaţia Clinică

F.P.I.( Inventarul de Personalitate Freiburg)

Matrici progresive Raven

Chestionarul Woodworth Mathews

Toulouse Pieron
55

III . Descrierea Succintă a Componentelor Psihologice

 Nivel Subiectiv/Emoţional (inclusiv Satisfacţia /Calitatea vieţii )


Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
Dispoziţia afectivă (teste/sarcini/probe
Interviu , Observaţie şi/sau interviuri clinice)
, Anamneză , F.P.I. Prezintă tulburări afective şi
Rezultate
emoţionale

 Nivel Cognitiv
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Atenţie , percepţie ,memorie , Interviu , Observaţie, proba de baraj Rezultate
Labilitatea atenţiei , percepţia uşor
imaginaţie, limbaj Toulouse Pieron, metoda Kraepelin modificată , memorie relative bună ,
imaginaţie reproductivă , tulburare de
formă a limbajului
Prezintă tulburare de conţinut a gândirii ,
Gândire , Nivel de inteligenţă Interviu , Observaţie,Raven
QI =96
Orientare Interviu , Observaţie, Orientată atât auto şi allopsihic cât şi
temporo -spaţial

 Nivel Comportamental
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Aspectul general Interviu , Observaţie, Aspect îngrijit ,Rezultate
ţinuta vestimentară
conform vârstei şi anotimpului , igiena
corespunzătoare
Comportament Interviu , Observaţie,anamneza , Prezintă instabilitate emoţională cu
chestionarul de instabilitate emotivă tendinţe impulsive
Woodworth

 Nivel Psihofiziologic
Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Apetit Interviu , Observaţie,anamneza , Rezultate
Apetit alimentar scăzut
Somn Interviu , anamneza , Insomnie ,somn întrerupt
Dezvoltare fizică Observaţie, Dezvoltată corespunzător vârstei
d.p.d.v. staturo -ponderal

 Nivel de Personalitate şi Mecanisme Defensive/Adaptare


Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?
(teste/sarcini/probe şi/sau
interviuri clinice) Rezultate
Personalitate Interviu , Observaţie,DAP ,GAF,desenul Persoană introvertită , tendinţe
arborelui anxioase , simptome severe în
funcţionarea socială , toleranţă scăzută
la frustrare
56

Mecanisme defensive/adaptare Interviu , Observaţie Negare ,reprimare ,retragere ,izolare

 Nivel de relaţionare interpersonală (inclusiv de cuplu , familie , grup , etc.)

Ce s-a evaluat? Cu ce s-a evaluat?


(teste/sarcini/probe şi/sau interviuri clinice)
Relaţionare Interviu , Observaţie,anamneza Ataşament faţăRezultate
de frate , mamă ,
,desenul familiei bunica maternă , ostilitate faţă de tatăl
vitreg , relaţii puţine cu prietenii

IV . Concluzii (Sumarizarea informaţiilor în termeni psihologici )

În urma psihodiagnosticului şi evaluării formulăm următoarele concluzii psihologice :

Nivel afectiv :

Dispoziţie depresivă , dezechilibru emoţional , conflict interior , alternanţă între stări de apatie
şi nelinişte , stări tensionate , cooperantă şi conformistă . Interiorizează sentimente de
devalorizare şi inutilitate .Acţionează la solicitările mamei şi se implică în activităţile individuale
în funcţie de dispoziţie şi preferinţe .

Nivel cognitiv :

QI = 96 , nivel mediu

Gândirea –ideaţie suicidară, lentoare ideo –verbală , uşor confuză şi inconstantă în


exprimarea opiniilor.

Memoria evenimentelor vechi şi recente bună , cu uşoară lentoare în actualizarea


informaţiilor, fixarea mnezică în funcţie de preferinţe şi interese.

Imaginaţia de nivel reproductiv , slabă capacitate de a dezvolta o idee de viitor .

Limbajul verbal prezintă tulburări de formă , intensitate crescută , ritm accelerat , tonalitate
scăzută , predominant fiind anxietăţi legate de relaţiile conflictuale din familie şi de
incertitudinea relaţiei cu prietenul ei .

Este bine orientată atât auto şi allopsihic cât şi temporo-spaţial.Disponibilitate privind


reintegrarea într-o formă de învăţământ .

Nivel comportamental :

Aspect general îngrijit , ţinută vestimentară conform vârstei şi anotimpului , faciesul depresiv
, privirea tristă , în gol , zâmbeşte rar , mimica excitabilă .

Dezvoltată normal d.p.d.v al motricităţii , îndemânatică , cu bună coordonare perceptiv –


motrică .Are însuşite deprinderile de autonomie personală şi este preocupată de aspectul
vestimentar .
57

Prezintă instabilitate d.p.d.v emoţional cu tendinţe impulsive .

Nivel Psihofiziologic

Apetit alimentar scăzut , insomnie , somn întrerupt . Este dezvoltată corespunzător vârstei
d.p.d.v staturo- ponderal .

Nivel de Personalitate

Persoană introvertită , fragilă , nesigură , influenţabilă , cu nivel scăzut al stimei de sine ,


apatică , anxioasă , interorizează sentimente de devalorizare , cu tendinţe spre
impulsivitate şi izolare , toleranţă scăzută la frustrare , ceea ce îi crează dificultăţi de
adaptare la mediul social. Prezintă simptome severe în funcţionarea socială , carenţe în
dezvoltarea psiho – afectivă şi cognitiv – comportamentală .

Mecanisme de apărare : negare , reprimare , retragere , izolare .

Nivel de relaţionare interpersonală

Manifestă ataşament faţă de frate , mamă şi bunica maternă , relaţia cu tatăl biologic este
inexistentă , însă în ceea ce priveşte relaţia afectivă cu tatăl vitreg se evidenţiază sentimente de
ostilitate şi de respingere a acestuia .Interrelaţionează cu puţini prieteni , doar cu acei care
manifestă empatie faţă de situaţia sa , în general se observă o lipsă a disponibilităţii în
comunicare .

Adolescenta a fost victimă a abuzului emoţional prin expunere la violenţa domestică .

V .Recomandări (Implicaţii ale concluziilor pentru Obiectivul Psihodiagnosticului


şi Evaluării):

Reducerea tensiunii interioare şi echilibrare emoţională ;

Eliminarea cogniţiilor negative , diminuarea stresului şi anxietăţilor ;

Creşterea toleranţei la frustrare ;

Însuşirea şi dezvoltarea unor strategii de adaptare la mediu ;

Conturarea unei imagini pozitive de sine pentru o bună integrare socială ;

Este necesar reintegrarea şcolară , supraveghere , suport emoţional şi afectiv din partea
familiei .
58

RAPORT DE PSIHODIAGNOSTIC ŞI EVALUARE CLINICĂ 3

I . Informaţii despre client :

 Nume şi Prenume : O.A.


 Vârsta : 40
 Sex : F
 Starea civilă : căsăt. , 2 copii
 Antecedente psihologice : clienta prezintă o serie de afecţiuni somatice ce
au debutat la vârsta de 30 de ani , după o operaţie de col uterin . Aceasta
acuză simptome de depresie ce s-au accentuat pe fondul negăsirii unui loc
stabil de muncă , a relaţiei tensionate cu soţul şi a agresiunii domestice ,
în prezent luând tratament de specialitate ( Nitrazepam , Xeroxat ,
Xanax).

II . Obiectivul Psihodiagnosticului şi Evaluării :

Clienta se prezintă la cabinetul de psihologie , din proprie iniţiativă în urma


deteriorării stării generale , manifestată prin iritabilitate ridicată , tristeţe , lipsa de
speranţă , tulburări ale somnului , afectarea relaţionării familiale şi sociale cu
frecvente atacuri de panică . relatează că principala cauză a stării ei o reprezintă
faptul că nu lucrează , că nimeni nu vrea să o angajeze , ea fiind pensionată pe caz
de boală . Din această cauză s- a deteriorat şi relaţiile din mediul familial , soţul
reproşându-i frecvent faptul că nu lucrează şi nu face nimic toată ziua . În schimb
relaţiile cu cei doi copii sunt foarte bune , ei fiind singurii care o ajută
d.p.d.v.financiar.

Instrumente Psihodiagnostice folosite :

Interviul şi Observaţia Clinică

Scala pentru Anxietate Hamilton

Testul Beck

Scala de evaluare a simptomelor clinice Scl – 90

Scala de atitudini disfuncţionale Das (scor 130 )

Chestionarul de acceptare necondiţionată a propriei persoane Usaq ( scor 64 )

Chestionarul PDSQ

III . Descrierea Succintă a Componentelor Psihologice


59

 Nivel Subiectiv/Emoţional (inclusiv Satisfacţia /Calitatea vieţii )


La nivel subiectiv se poate observa o stare permanentă de insatisfacţie
marcată, cu privire la contextul particular în care se află clienta la nivel
personal.(ZUNG , BECK )

În urma aplicării testelor se poate observa că starea generală a pacientei este


marcată de o profundă insatisfacţie , neîncredere în forţele proprii şi îngrijorare în
ceea ce priveşte viitorul ( PDSQ ) . De asemenea sunt remarcate simptome din tabloul
psihopatologic al depresiei precum anhedonie , instabilitate emoţională accentuată ,
iritabilitate crescută , retragere socială , lipsa motivaţiei şi toleranţă scăzută la
frustrare ( Millon).

Se administrează astfel testul DAS şi USAQ pentru a identifica mai clar


simptomele depresive cât şi nivelul de atitudini disfuncţionale care a fost ridicat ( un
scor de 130 ) şi modul de acceptare necondiţionată a propriei persoane care a fost
scăzut ( un scor de 64 ) .Pentru evaluarea gradului de anxietate s-a administrat scala
Hamilton , astfel putând fi observată o anxietate de anticipare cu accese paroxistice
la constrângere .

 Nivel Cognitiv
Nu s-a aplicat

 Nivel comportamental
La nivel comportamental se observă o agitaţie constantă , clienta îşi schimbă
des poziţia , se simte stingheră .Din declaraţiile sale reiese că manifestă un
comportament evitant , are tendinţa de retragere din mediul social , familial şi
profesional .(PANSS)

 Nivel psihofiziologic
Din relatările clientei şi aplicarea chestionarului Scl – 90 reiese că starea sa
generală este marcată de agitaţie şi nervozitate , tensiune psihică permanentă ,
tulburări ale somnului (insomnii), dureri de cap , de spate.

 Nivel de personalitate şi Mecanisme Defensive / Adaptare


În urma interviului s-a putut observa că doamna O. , nu doreşte cu adevărat
să se angajeze preferând ajutorul copiilor , însă atunci când este pusă în faţa
problemei începe să plângă , manifestând tulburări de somatizare multiple.
Astfel se poate spune că doamna O. , prezintă tendinţe accentuate spre o
personalitate de model isteric , hiperexpresiv .

 Nivel de relaţionare interpersonală (inclusiv de cuplu , familie , grup , etc.)


Doamna O. manifestă un nivel scăzut de relaţionare interpersonală , se observă
o tendinţă puternică de retragere şi evitare. Relaţia cu soţul este foarte rece ,
principala nemulţumire fiind că acesta consumă alcool şi astfel strică toţi banii
.De asemenea aceasta nu are prieteni , relaţiile cu vecinii fiind foarte restrânse
, singurii care îi sunt alături cât de cât aproape , fiind cei 2 copii care locuiesc
în alt oraş , dar vin frecvent în vizită .
60

IV . Concluzii (Sumarizarea informaţiilor în termeni psihologici )

În urma Psihodiagnosticului şi Evaluării se pot formula următoarele concluzii


psihologice :

Rezultatele testelor , ale interviului şi observaţiei validează ipoteza de episod


depresiv , pe fondul unei structuri de personalitate hiperexpresive . Cotele
înalte obţinute la investigaţiile referitoare la anxietate precum şi celelalte
componente emoţionale , neurofiziologice şi comportamentale indică elemente
din tabloul psihopatologic al depresiei cu uşoare note de anxietate , declanşate
pe fondul unor schimbări relaţionale şi contextuale ce au avut loc în viaţa
clientei .

V. Recomandări ( Implicaţii ale concluziilor pentru Obiectivul


Psihodiagnosticului şi Evaluării ) :

În urma concluziilor Psihodiagnosticului şi Evaluării se formulează


următoarele recomandări asociate obiectivului psihodiagnosticului şi evaluării
cu relevanţă pentru situaţia pentru care se face evaluarea :

Consult de specialitate psihiatric , climat psihoprotectiv şi psihoterapie .