Sunteți pe pagina 1din 17

Principiile electromiografiei

Principiile electromiografiei

- Scopul lucrării: lucrarea îşi propune ca obiective experimentale următoarele:


observarea şi înregistrarea tonusului muscular asociat cu activitatea electrică a
muşchilor scheletici în repaus; înregistrarea forţei maxime de strângere pentru
mâna stângă respectiv dreaptă şi compararea diferenţelor dintre femei şi bărbaţi;
observarea, înregistrarea şi corelarea activităţii unităţilor motorii cu creşterea
puterii de contracţie a muşchilor scheletici; înregistrarea forţei produse de muşchi
atunci când se induce oboseala („fatigue”);

1.1. Introducere
Electromiograma (EMG) reprezintă activitatea electrică măsurată la nivelul mușchilor
scheletici care este însoțită de contracția acestora. Astfel, poziția și mișcarea membrelor
inferioare și superioare sunt controlate de semnale electrice bidirecționale între mușchi și
sistemele nervoase periferice și centrale. Orice modificări patologice ce pot apărea la nivelul
coloanei vertebrale, a neuronilor motorii sau la joncțiunile neuro-musculare implică o modificare
a caracteristicilor semnalului electric din mușchi. De aici rezultă importanța semnalului EMG
care ajută la descoperirea și diagnosticarea anormalităților atât la nivelul mușchilor cât și la
nivelul global al sistemul motor. Pe lângă capabilitatea de a oferi informație despre starea de
sănătate a sistemului motor, recent, o dată cu progresarea tehnologiei în domeniul reabilitării,
semnalele EMG se folosesc pentru a controla proteze de membre superioare și inferioare.

1.2. Fiziologia mușchilor și sursa semnalului EMG


Aproape 40% din masa corporală a unui adult este datorată mușchilor scheletici. Aceștia sunt
de diferite mărimi, de la cei mai mari de la nivelul picioarelor ce asigură mișcarea și controlul
posturii, la cei mai mici care se găsesc la nivelul ochilor, și care mișcă globul ocular.

În Fig. 1 este ilustrată structura țesutului muscular care este format din fascicule musculare,
acestea fiind la rândul lor alcătuite din fibre musculare. Cele din urmă sunt la rândul lor alcătuite
din unități mai mici, ce sunt discutate în continuare, și de obicei, în majoritatea mușchilor
scheletici. Fiecare fibră se întinde de-a lungul întregii lungimi a mușchiului. Cu excepția a
aproximativ 2 % din fibre, fiecare dintre acestea este inervată de doar o terminație nervoasă,
localizată în apropierea mijlocului fibrei. Un mănunchi de fibre ce formează un fascicul este
acoperit de un strat numit perimysium, iar mușchiul, format din mai multe fascicule este acoperit
de un strat numit epimysium.

1
Principiile electromiografiei

Mușchi

Fascicul musuclar

Benzi Fibră musculară


H Z A I

Miofibrilă G- Molecule de
Sarcomeră actină

Miofilamente
F- Filament de actină

Filament de miosină
Moleculă de miosină

Meromiosină Meromiosină
ușoară grea

Fig. 1 Structura și organizarea țesutului muscular scheletic

Fibra musculară este acoperită de o membrană celulară numită sarcolemă. Aceasta este
formată dintr-o membrană celulară întâlnită și la restul celulelor din corp, numită membrană
plasmă, dar și de un strat subțire exterior de polizaharide care conține la rândul său multe fibre
subțiri de colagen. La fiecare capăt al fibrei musculare, acest strat al sarcolemei se îmbină cu o
fibră de tendon, care la rândul ei face parte dintr-un mănunchi de tendoane. Prin intermediul
acestor tendoane mușchiul se leagă de oase.

Fiecare fibră musculară conține de la câteva sute la câteva mii de miofibrile, Fig. 1.
Fiecare miofibrilă este formată din aproximativ 1500 filamente de miosină adiacente și 3000
filamente de actină. Miosina și actina sunt molecule de proteine mari polimerizate ce sunt
responsabile pentru contracția mușchiului, Fig. 1 E-L. Filamentele groase sunt cele de miosină,
iar cele subțiri sunt filamenetele de actină. În Fig. 1 E se poate observa că filamentele de miosină
și actină se suprapun în anumite zone. Acest lucru determină ca miofibrilele să aibă benzi
luminoase și întunecate, Fig. 1 D. Benzile luminoase conțin doar filamente de actină și sunt
numite benzi I deoarece sunt isotropice față de lumina polarizată. Benzile întunecate sunt
formate din filamente de miosină precum și capetele filamentelor de actină și sunt numite benzi

2
Principiile electromiografiei

A deoarece sunt anisotropice față de lumina polarizată. În Fig. 1 E și L se pot observa niște
protuberanțe la suprafața filamentelor de miosină, numite punți. Interacțiunea dintre aceste punți
și filamentele de actină determină contracția musculară.

Fig. 1 E ilustrează faptul că filamentele de actină sunt atașate de așa numitele discuri Z. Ele
practic sunt atașate de o parte și de alta a acestor discuri și se intercalează cu fibrele de miosină.
Discurile Z sunt formate din proteine ce formează filamente diferite de cele actină și miosină și
sunt orientate transversal de-a lungul miofibrilei și de la o miofibrilă la cea vecină, atașând astfel
miofibrilele de-a lungul fibrei musculare. Acest lucu face ca la nivelul întregii fibre musculare să
se poată observa benzile luminoase și întunecate. De aceea, mușchii scheletici și cel cardiac se
mai numesc și mușchi striați.

Porțiunea miofibrilei cuprinsă între două discuri Z succesive, se numește sarcomeră. Atunci
când fibra musculară se contractă, lungimea sarcomerei se micșorează la aproximativ 2 µm,

Fig. 2. În acest moment, filamentele de actină se suprapun complet peste filamentele de


miosină, și capetele filamentelor de actină încep și ele să se suprapună. În acest punct, mușchiul
este capabil să genereze forța maximă de contracție.

Fig. 2 Contracția miofibrilei

Miofibrilele din fiecare fibră musculară sunt suspendate una lângă alta de-a lungul
mușchiului. Spațiile dintre miofibrile sunt umplute cu un fluid intracelular numit sarcoplasmă. O
cantitate mare de ioni de potasiu, magneziu, fosfați și multe enzime se află în sarcoplasmă. Pe
lângă acestea se mai găsește și un număr mare de mitocondrii care asigură cantitatea de energie
necesară pentru realizarea contracției sub formă de adenozintrifosfat (ATP).

Pentru ca fibrele musculare să se contracte trebuie ca acestea să fie stimulate de un


impuls electric. Astfel, nervii motorii sunt cei care inervează fibrele musculare, un nerv motor
putând invera mai multe fibre musculare. Numărul total de fibre musculare împreună cu nervul
motor care le inervează formează o unitate funcțională numită unitate motorie (UM). Numărul de
fibre dintr-o unitate motorie variază în funcție de tipul mușchiului de la 3 fibre, pentru cei care

3
Principiile electromiografiei

necesită contracții fine, (cei intrinseci care mișcă globul ocular), la 120, pentru mușchii implicați
în deplasare. Fibrele musculare ale unei unități motorii nu sunt grupate ci sunt amestecate printre
fibrele unei alte unități motorii, Fig. 3.

Nervi motorii
1 2

Fibre musculare

Fig. 3 Unități motorii

Spre deosebire de mușchiul cardiac, mușchii scheletici nu conțin celule pacemaker care
să inițieze excitarea și depolarizarea celulei musculare. Astfel, responsabile pentru inițierea
depolarizării și în consecință a contracției musculare sunt impulsurile electrice ce vin de la
sistemul nervos central/periferic prin intermediul nervilor motorii. Pentru a înțelege mai bine
originea semnalului EMG sunt prezentate etapele contracției musculare:

- impulsul electric (potențialul de acțiune) este transmis de către sistemul nervos


central/periferic prin intermediul nervului motor la nivelul fibrei musculare;

- la fiecare capăt al nervului care inervează o fibră musculară, acesta secretă o cantitate mică
de substanță neurotransmițătoare numită acetilcolină;

- acetilcolina determină local deschiderea unor canale multiple de sodiu din cadrul
membranei, sensibile la acest neurotransmițător;

- deschiderea acestor canale specifice acetilcolinei permite difuzia unor cantități mari de ioni
de sodiu în interiorul membranei fibrei musculare. Acest lucru determină inițierea unui
potențial de acțiune (undă de depolarizare) la nivelul membranei;

- potențialul de acțiune traversează toată lungimea fibrei musculare;

- potențialul de acțiune depolarizează membrana musculară, și marea parte a potențialului de


acțiune circulă prin centrul fibrei musculare datorită sistemului transversal foarte ramnificat
de tuburi numit sistem T. Acest lucru determină ca reticulul sarcoplasmic să elibereze
cantități mari de ioni de calciu, care de obicei sunt stocați în acest reticul;

- ionii de calciu inițiază forțe de atracție între filamentele de miosină și actină, care determină
practic procesul de contracție;

4
Principiile electromiografiei

- după o fracțiune de secundă, ionii de calciu sunt pompați înapoi în reticulul sarcoplasmic de
o pompă specifică de Ca2+ aflată la nivelul membranei ceea ce determină încetarea
contracției. Acești ioni rămân depozitați în reticul până la ajungerea unui alt potențial de
acțiune la suprafața membranei.

Cu ajutorul unor biosenzori specifici potențialele de acțiune de la nivelul fibrelor


musculare pot fi înregistrate formând semnalul EMG.

1.3. Senzori
O mare parte a informației legată de starea de bioelectricitate este ascunsă de distribuția
spațială a potențialelor din mușchi ce este variabilă în timp. Nu se poate obține o reprezentare 3D
de rezoluție mare a distribuției spațiale a potențialelor electrice din interiorul mușchiului
deoarece asta ar însemna introducerea unui număr foarte mare de senzori în interiorul
mușchiului.

Semnalul EMG este un biopotențial, deci senzorul folosit pentru înregistrarea acestuia
este un electrod. Există două categorii de electrozi pentru semnalul EMG și anume:

a) electrozi intramusculari - aceștia sunt electrozi tip ac ce se introduc în mușchi. Pe măsură


ce potențialul de acțiune la nivelul fibrei musculare a unei unități motorii trece pe lângă electrod,
acesta va înregistra doar suma tuturor potențialelor din fiecare fibră, cu alte cuvinte potențialul la
nivelul unității motorii. Astfel, electrodul înregistrează doar o formă de undă variabilă în timp
dar nu oferă informație spațială. Acest lucru este clar un dezavantaj pentru cel care trebuie să
interpreteze semnalul. Dar, mulțumită progreselor tehnologice, informația spațială care inițial era
ascunsă, poate fi extrasă intuitiv, de către un electromiografist experimentat, din forma de undă
variabilă în timp. Cu o înțelegere detaliată a sursei bioelectrice, a volumului conductor (mediu de
propagare) și a principiilor de funcționare a electrozilor ac, electromiografistul poate recunoaște
și explica rapid caracteristicile morfologice ale semnalului EMG asociate cu diferite anormalități
neuromusculare.
Acest tip de electrozi se i ntroduc în zonele unde există activitate spontană în mușchi
relaxați sau orice activitate anormală a mușchilor/respectiv unităților motorii. Avantajul
electrozilor intramusculari este selectivitatea mare spațială ce poate fi obținută (zone de ordinul
câtorva sute de µm de la punctul de detecție) ceea ce îi face să fie foarte potriviți pentru practica
clinică. Dezavantajul este că înregistrările sunt foarte sensibile la mișcarea electrodului și astfel,
nu sunt potriviți pentru aplicații care presupun mișcări pronunțate ale mușchiului sau atunci când
se generează forțe medii/mari.

Metodele de identificare a tulburărilor în activarea electrică musculară pe baza


observațiilor asupra potențialului unității motorii (PUM) se bazează pe faptul că potențialele de
acțiune ale unei singure fibre a aceleiași UM au un anumit grad de dispersie în timp și spațiu,

5
Principiile electromiografiei

datorat împrăștierii fibrelor în spațiul ocupat de UM, diferențelor de lungime ale ramurilor
axonale ale axonului neuronului motor și diferențe în viteza de conducție a fibrei. Astfel,
potențialele de acțiune provenite de la fibre individuale care ajung la punctul de măsură nu sunt
perfect sincrone și depinzând de întârzierea relativă, acest lucru poate avea două efecte: anularea
parțială a fazelor pentru PUM rezultat sau înregistrarea unui PUM polifazic (care se poate
observa prin apariția punctelor de inflexiune sau a schimbărilor de semn a pantei semnalului
EMG). Rezultă că morfologia PUM este în strânsă legătură cu caracteristicile UM:

Analiza semnalelor EMG se realizează identificând anumite caracteristici cum ar fi:

 amplitudinea - determinată de prezența fibrelor musculare active aflate în imediata


vecinătate a vârfului electrodului. Mediul de propagare se comportă ca un filtru trece jos și
astfel atenuează vârfurile de frecvență înaltă a potențialelor de acțiune a fibrelor aflate la
distanță de locul de măsură. Astfel, amplitudinea potențialului unității motorii (PUM) nu
este influențată de mărimea unității motorii. Cu toate acestea, amplitudinea PUM va crește
atunci când electrodul este localizat lângă un mănunchi de fibre care au fost reinervate.
Amplitudini mari ale PUM mai sunt observate în boli neurogenice, de exemplu când are loc
o degenerare a unor UM care duce la pierderea inervării fibrelor musculare de către neuronul
motor. UM vecine cresc noi ramuri axonale care se conectează la fibrele fără inervare.

 timp de creștere - este funcție de distanța dintre electrod și cea mai apropiată fibră musculară
activă;

 număr de faze - arată complexitatea PUM și gradul de nealiniere a potențialelor fibrelor


musculare active din UM. Un număr de mai multe faze ale PUM indică de obicei o boală
neurogenă sau boală miopatică în care apar variații în dimensiunile fibrelor musculare;

 durata – este intervalul de timp între prima și ultima depășire a unui prag de amplitudine, 5
µV. Durata unui PUM oferă informații privind numărul de fibre active din raza de acțiune a
electrodului. Dar, de obicei o UM se întinde spațial mai mult decât poate înregistra
electrodul și astfel durata nu exprimă mărimea totală a UM;

 aria – indică numărul de fibre adiacente electrodului;

 întoarceri (puncte de inflexiune) – măsoară complexitatea PUM, aproape ca numărul fazelor,


numai că acestea nu mai țin de trecerile prin zero și astfel întoarcerile sunt mult mai
senzitive la schimbările ce apar în PUM.

În Fig. 4 este prezentat un PUM măsurat cu ajutorul unui electrod concentric. De regulă,
are amplitudinea curpinsă între 20 și 9000 µV, depinzând de mărimea UM. Semnalul EMG poate
avea o bandă de frevențe cuprinsă între 25 Hz și câțiva kHz, dar depinde de aplicație și de tipul
de electrozi folosiți. Componentele cu puterea spectrală cea mai mare se află între 50 -150 Hz.

6
Principiile electromiografiei

Fig.4 Forma de undă a PUM înregistrată cu ajutorul unui electrod


concentric. Suprafața PUM este definită ca aria de sub curbă.
Numărul de faze este definit ca numărul de treceri prin zero
(cercurile albastre). Punctele de inflexiune ale PUM sunt evidențiate
cu cercuri roșii iar timpul de creștere al PUM este intervalul
temporal dintre 10 % și 90 % din deflexia principalei pante negative
(cele două puncte sunt marcate cu cercurile galbene).

b) electrozi de suprafață – electrozii de suprafață folosiți pentru măsurarea semnalului EMG


sunt realizați din Ag - AgCl și pot fi individuali sau organizați în rețele de senzori care au ca
scop îmbunătățirea selectivității spațiale. Informația redundantă ce rezultă din înregistrările cu
ajutorul rețelelor de senzori poate fi folosită la calculul unor parametri fiziologici cum ar fi viteza
de conducție a fibrei musculare, pentru determinarea distribuției spațiale a activității electrice a
mușchiului sau pentru a îmbunătăți performanțele algoritmilor de descompunere.

Ca și pentru alte aplicații de măsurare de biopotențial de suprafață, pentru a obține o


impedanță de electrod cât mai mică și echilibrată trebuie ca pielea să fie foarte bine pregătită prin
frecarea acesteia cu un material semi-abraziv.

În Fig. 5 pot fi observate diferite tipuri de electrozi de suprafață folosiți pentru măsurarea
semnalului EMG.

O rețea de electrozi liniară plasată de-a lungul fibrei musculare, Fig. 6, poate fi folosită
pentru a estima viteza de conducție a fibrei și pentru a obține informație asupra proceselor de
generare și excitare a potențialelor de acțiune, precum si pentru a îmbunătăți performanțele
algoritmilor bazați pe template-uri pentru descompunerea semnalelor EMG în PUM –urile din
care sunt formate.

Rețele de electrozi pentru înregistrarea semnalelor EMG pot fi și circulare pentru a putea
măsura activitatea mușchilor care sunt aranjați pe o circumferință cum ar fi de exemplu mușchii
sfincterului anal. Astfel, se pot determina numărul și zonele de inervare și pot fi evitate la
eventualele intervenții chirurgicale.

7
Principiile electromiografiei

Bară de argint
Suport
Argint
de cauciuc
Burete cu gel
de electrod
dint
Material adeziv

a) b)
Material adeziv

Argint

c)

Fig. 5 Diferite tipuri de electrozi de suprafață

tendon zona de
inervație
E1
E2
E3
neuroni
motorii

En

UM 1 UM 2
tendon

Fig. 6 Rețea liniară de electrozi de suprafață. Două UM caracterizate prin lungimie diferite, număr de
fibre musculare diferit.

Dezavantajul electrozilor de suprafață este faptul că ei pot fi folosiți doar pentru


măsurarea semnalelor EMG provenite de la mușchii superficiali (aflați imediat sub piele).

8
Principiile electromiografiei

1.4. Filtrarea semnalului EMG


Filtrarea se realizează pentru a elimina frecvențele nedorite. Filtrul trece sus are rolul de a
elimina potențialul direct dat de interfața electrod electrolit (potențialul reversibil). Pentru
măsurători EMG de suprafața frecvența de tăiere a filtrului trece sus este de 10-20 Hz, pe când
pentru semnal EMG intramuscular este de 50-100 Hz. Frecvențele eliminate conțin de obicei
artefacte de mișcare. Filtrarea trece jos se realizează pentru a elimina zgomotul care nu se
suprapune cu banda de frecvențe de interes. Banda de frecvențe utilă variază în funcție de tipul
aplicației și de tipul electrozilor folosiți. În Tabel 1 sunt ilustrate frecvențele de tăiere a filtrelor
trece sus și jos pentru diferite situații.

Tabel 1 Frecvențele de tăiere a filtrelor trece sus (FTS) respectiv trece jos (FTJ)

Tip de electrod / Aplicație FTS [Hz] FTJ [Hz]

Electrozi de suprafață /
Analiză spectrală a EMG <10 400 - 500
Analiza mișcării 10 - 20 400 - 500
Aplicații de bandă largă 10 - 20 1000

Electrod tip fir /


Aplicații generale 20 1000
Descompunere de semnal 1000 10000

Electrozi de tip ac monopolari și bipolari /


Aplicații generale
20 1000
Descompunere de semnal
1000 10000

Electrod pentru măsurarea unei singure 20 10000


fibre musculare

În cazul aplicațiilor unde morfologia PUM este importantă, filtrele folosite trebuie să fie
liniare, pentru a nu introduce distorsiuni de fază. De aceea, de exemplu filtrele notch folosite
pentru a elimina frecvența de la rețeaua de alimentare, trebuie folosite doar în aplicațiile unde
amplitudinea este singurul parametru de interes, deoarece acest tip de filtru introduce o șiftare de
fază de 180º pentru componentele de frecvență deasupra frecvenței notch.

În funcție de scopul folosirii semnalului EMG, sistemele de instrumentație pot varia. O


descriere a acestor variante se regăsește în Tabel 2.

9
Principiile electromiografiei

Tabel 2 Diferite sisteme de achiziționare a semnalului EMG

Sistem de Descriere
achiziție

- sistemul EMG este multicanal echipat cu un software care permite vizualizarea,


achiziționarea, analiza și în unele cazuri procesarea semnalelor;
- în funcție de aplicație, poate să conțină canale de intrare suplimentare pentru
Sistem EMG
achiziționarea de alți parametri cum ar fi, de exemplu, forța musculară în timpul
folosit în
contracției;
laborator
- poate conține un bloc de stimulare când se dorește achiziționarea de EMG indus.
Este foarte util pentru măsurarea vitezei de conducție la nivelul nervului motor sau
a fibrei musculare.

- în acest caz este nevoie de achiziționare de semnal EMG pe termen lung. Astfel,
sistemul trebuie să fie alimentat de la baterii și să fie portabil;
- sistemul de achiziție este multi canal (de obicei între 2 și 8 canale), etajele de
Sistem EMG amplificare și filtrare sunt plasate la electrozi, iar mediul de stocare este detașabil.
ambulatoriu Astfel, acesta poate fi conectat la un computer și se pot realiza analize / prelucrări
offline de semnal;
- spre deosebire de sistemul EMG folosit în laborator, acesta are o amplificare fixă, o
bandă de frecvențe fixă și nu are blocul de stimulare neuromusculară.

- este una dintre cele mai folosite aplicații clinice pentru EMG de suprafață și constă
în detectarea activărilor electrice în timpul mișcării folosind electrozi bipolari, de la
4 la 8 perechi;
- se realizează achiziționarea și a distribuției presiunii piciorului precum și imagini
Sistem pentru înregistrate cu camere infraroșu pentru a reconstitui în 2D sau 3D mișcarea
analiza membrului. Pentru aceasta se folosesc markeri care reflectă lumina sau care emit
mișcării lumină, plasați în anumite puncte pe membru. Aceștia sunt folosiți cu programe
software care permit parcurgerea filmului subiectului în timpul testului,
vizualizarea animației pozițiilor segmentului de membru și semnalul EMG
corespunzător;
- de regulă aceste sisteme sunt wireless, folosind tehnologia Bluetooth.

- aceste sisteme sunt folosite pentru a indica pacienților gradul de relaxare sau
activare a unui mușchi sau anumit grup de mușchi. De exemplu, în cazul în care
Sistem EMG mușchiul nu se relaxează suficient, pot apărea tulburări muscularo -scheletice. În
de biofeedback acest caz, sistemele cu biofeedback sunt o metodă pentru a antrena pacienții să își
relaxeze mușchii cu activare excesivă. Sau, invers, atunci când mușchii nu sunt
suficient de activați, sistemul îi antrenează pe pacienți să recâștige gradual

10
Principiile electromiografiei

activarea suficientă voluntară a mușchiului respectiv;


- aceste sisteme au de regulă un singur canal la care se conectează electrozi de
suprafață, un indicator în timp real a activării musculare, precum și un generator
de vibrații pe o anumită frecvență. Feedbackul este bazat doar pe amplitudinea
semnalului EMG înregistrat.

11
Principiile electromiografiei

1.5. Aplicații

1.5.1. Aplicație practică


În această secțiune se descrie modul de achiziționare a semnalului EMG și a forței de
contracție folosind sistemul de achiziție oferit de Biopac, ale cărui componente și caracteristici au
fost prezentate în Capitolul 3.

Activitate Descriere

Identificarea - unitatea de achiziție MP150;


componentelor
- modulul UIM100C;
hardware necesare
- amplificatorul EMG100C;
- amplificatorul DA 100C
- 3 cabluri 110;
- electrozi de unică folosinţă, Ag-ClAg;
- gel pentru electrozi;
- dinamometru (traductor de presiune TSD 121 C)

Conectarea - se conectează modulele UIM100C, EMG100C și DA 100C la unitatea


componentelor de achiziţie MP150;
hardware
- se selectează adresele canalelor pentru fiecare amplificator, 1 pentru
EMG 100C, și respectiv 2, pentru DA 100 C;
- se setează amplificatorul EMG 100C astfel:
Gain:5000, LP: 5000 Hz , HP: 1 Hz;
- se conectează cablurile 110 la amplificatorul EMG100C și la electrozi;
- se conectează dinamometrul la amplificatorul universal DA100C.

Conectarea - se plasează conform Fig. 7;


electrozilor

12
Principiile electromiografiei

VIn-

VIn+

masă

Fig. 7 Plasarea electrozilor


- se curăţă pielea cu ajutorul unui tifon şi alcool medicinal pentru a
îndepărta pielea moartă şi astfel pentru a reduce impedanţa dintre
electrod şi suprafaţa pielii;
- se aplică o picătură de gel pe fiecare electrod pentru a îmbunătăți
performanțele electrozilor;
- se atașează cablurile 110 la electrozi

Setări software - se setează frecvenţa de eşantionare la 1kHz și durata de achiziție de 3


min din meniul MP150->Set up Acquisition.
- din meniu MP150, se alege Set up Channels, se selectează canalele
A1, A2 (conform plasării selectorului de canale de pe modulele
EMG100C respectiv DA 100C) şi se etichetează cu EMG brut,
respectiv Forța;
- tot din fereastra Set up Channels se selectează Calc şi se setează
canalul de calcul C0 astfel: se alege opţiunea EMG Integrated şi se
etichetează cu EMG integrat.

Achiziționarea datelor

Aplicația 1 - Subiectul ales trebuie sa stea relaxat fără a se mişca în timpul


Înregistrarea EMG achiziţiei. Acesta va realiza un ciclu de strângere şi relaxare a
pe brațul dominant pumnului. Strângerea și relaxarea pumnului durează fiecare 2 secunde.
Subiectul va repeta ciclul descris de 4 ori, încercând ca de fiecare dată
să crească forţa încleştării pumnului în mod egal pe fiecare ciclu astfel
încât a patra încleştare să fie realizată cu o forţă maximă;
- după a patra încleştare se opreşte achiziţia şi se pregăteşte subiectul
pentru Aplicaţia 2. Este recomandat să se adauge un comentariu
sugestiv markerului introdus automat de program, atunci când achiziţia

13
Principiile electromiografiei

este suspendată, pentru a putea recunoaşte mai târziu ce s-a


achiziţionat în acea porţiune de semnal.

Aplicația 2 - se plasează electrozi pe mâna nedominantă şi se refac conexiunile;


Înregistrarea EMG - când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia apăsând
pe brațul pe butonul Start, iar subiectul va realiza ciclul descris la Aplicaţia 1;
nedominant
- după a patra încleştare se opreşte achiziţia şi se pregăteşte subiectul
pentru Aplicaţia 3.

Aplicația 3 - calibrarea senzorului folosit pentru măsurarea forței:


Înregistrarea forţei • din meniul MP150 -> Setup Channels se selectează canalul pe
şi a „oboselii” care se va înregistra forţa;
musculare (fatigue)
• se selectează butonul Setup (pt. Windows) sau Scalling (pentru
pentru braţul
Mac);
dominant
• în căsuţele de text Scale value se introduce 0 r espectiv 1.
Aceste valori reprezintă 0 şi 1 kilogram. Se introduce eticheta
pentru unitatea de măsură Kg.
• se plasează dinamometrul, TSD121C pe masă (suprafaţă plată);
• se apasă pe butonul Cal 1 pentru a obţine valoarea de calibrare
în căsuţa Input Volts;
• se calculează valoarea pentru Cal 2 cu următoarea formulă:
Cal2 = Cal1 +26.3μV*Gain
• se plasează o greutate cunoscută pe senzor și se pornește
achiziția. Se observă daca valoare înregistrată pe canalul forță
corespunde cu greutatea cunoscută. Dacă valorile sunt foarte
diferite, se repetă calibrarea;
- se refac conexiunile electrozilor de pe mâna dominantă;
- subiectul va începe ciclul de 4 încleştări gradat astfel încât la ultima
încleştare să ajungă la forţa maximă;
- se scalează axa verticală astfel încât să fie cât mai vizibil pragul care
trebuie atins la fiecare încleştare;
- când subiectul este pregătit şi relaxat se poate începe achiziţia apăsând
pe butonul Start, iar subiectul va realiza ciclul descris mai sus;
- după a patra încleştare se opreşte achiziţia și subiectul se odihnește

14
Principiile electromiografiei

pentru cel puțin 5 minute;


- apoi subiectul va trebui să realizeze o încleştare cu forţă maximă şi să
menţină această forţă. În momentul în care forţa scade la mai puţin de
50% din maxim se opreşte achiziţia.

Aplicația4 - se repetă paşii de la aplicaţia 3 pentru braţul nedominant


Înregistrarea forţei
şi a „oboselii”
musculare (fatigue)
pentru braţul
nedominant

Analiza datelor

Aplicațiile 1 și 2 - se setează căsuţele de măsurători astfel:


Canal Măsurătoare
EMG brut Min
EMG brut Max
EMG brut P-P
EMG integrat mean
- se selectează segmentul de date ce cuprinde activitatea muşchiului
corespunzătoare primei încleştări;
- se completează Tabel 1 Măsurători EMG;
- se repetă paşii de mai sus pentru fiecare încleştare în parte;
- se repetă măsurătorile si pentru Aplicaţia 2.
- se examinează tonusul muscular şi se compară între înregistrările din
cele două aplicaţii.

Aplicațiile 3 și 4 - se setează căsuţele de măsurători astfel:


- Canal Măsurătoare
Forța mean
EMG brut p-p
EMG integrat mean
- se selectează platoul (corespunde momentului în care forța este

15
Principiile electromiografiei

menținută constant timp de 2 s, pe canalul Forța) pentru prima


încleştare şi se notează măsurătorile în Tabel 2 Unități motorii.
- se repetă pasul anterior pentru fiecare încleştare în parte;
- pentru analiza „oboselii” muşchilor se setează căsuţele pentru
măsurători astfel:
Canal Măsurătoare
Forța Value
EMG integrat Delta T
- se selectează eşantionul ce indică forţa maximă după momentul
începerii încleştării;
- se notează valoarea indicată de Value;
- se calculează 50% din valoarea maximă determinată la pasul anterior;
- se selectează porţiunea de platou cuprinsă între valoarea maximă şi
valoarea determinată la punctul anterior; Toate datele se introduc în
Tabel 3 Oboseala mușchilor;
- se repetă toți paşii de mai sus pentru Aplicaţia 4.

16
Principiile electromiografie

Fișă de evaluare

Tabel 1 Măsurători EMG

Nr. Mână dominantă Mână nedominantă


Încleștare
Min Max P-P Mean Min Max P-P Mean

4
Tabel 2 Unități motorii

Mână dominantă Mână nedominantă

Nr. Forţa EMG- Int EMG Forţa EMG- Int EMG


Încleștare Mean(Kg) brut P- Mean(mV) Mean(Kg) brut P- Mean(mV)
P(mV) P(mV)

4
Tabel 3 Oboseala mușchilor

Mână dominantă Mână nedominantă

Forţa 50% din Timpul până Forţa 50% din Timpul până
maximă forţa când s-a atins maximă forţa când s-a atins
maximă oboseala maximă oboseala

17