Sunteți pe pagina 1din 23

Perioada pubertatii

Aceasta e cuprinsa intre 10-11 ani si 14-15 ani. E numita perioada preadolescentei sau
scolarului mijlociu. Se produc modificari la modul in care se raporteaza la activitatea
determinata de scolaritatea adolescentului, e vorba de gimnaziu care are noi influente. Acestea
sunt legate de adaptarea la mai multe cadre didactice si discipline. Copilul depaseste relatia
nemijlocita dintre elev-invatator la elev-profesor. Acestia vin cu noi stiluri de activitati
comportamentale la care trebuie sa se adapteze copilul, efortul e mai mare, el opteaza pentru un
model. In acelasi timp e solicitat sa se adapteze la familie, societate, el ocupa un nou loc in
familie, o noua raportare la societate (de exemplu scoala). Pubelul primeste noi sarcini in
familie. Faptul ca primeste noi sarcini de la familie, de obicei, produce doua efecte
contradictorii:

a) pubelul apreciaza ca i se acorda o mai mare atentie, devine mai responsabil;

b) constata ca pentru rezolvarea sarcinilor, el trebuie sa depuna efort.

Contradictiile ce apar provin din faptul ca e tratat ca un copil dar primeste sarcini
deosebite. In scoala modelele cadrelor didactice ii determina sa adopte un stil personal printr-un
profesor preferat. Prin contactul cu scoala se produc modificari de statul si roluri. Primul e
trecerea de la copil la elev.

Nu e vorba in aceasta perioada numai de continuarea si consolidarea achizitiilor anterioare, ci de


un salt pe care il realizeaza in activitatile desfasurate. Unii autori care considera ca nu se produc
modificari intre scolarul mic si pubel, negau ideea autonoma de pubertate si o considerau o
prelungire a scolaritatii mici. In realitate, achizitiile care se produc, modul de relationare,
implicarea in activitati, denota ca e o perioada noua in pubertate care poseda caracteristici
definitorii ce ii justifica identitatea.

Pubertatea poate fi considerata o perioada de incheiere a copilariei propriu-zise si trecerea la


perioada adolescentei si maturizarii. E o punte de legatura intre perioada copilariei mici si a
adolescentei. Drept urmare in aceasta perioada coexista o serie de caracteristici din cele doua
perioade ( scolarului mic si adolescentului). Argumentul principal e acela ca pubelul se joaca
asemanator relativ cu scolarul mic, si incepe sa viseze la viitor asa cum face adolescentul.
Pubelul e perceptiv la tutela parintilor, dar doreste si independenta ceea ce demonstreaza ca din
cand in cand pubelul isi depaseste copilaria. In plan biologic se produc numeroase modificari,
unele fiind spectaculoase. Cele mai multe sunt legate de latura morfo-functionala, cresterea e
interesanta si imbraca forme specifice; cresterea brusca si violenta, aritmica si treptata. Cresterea
nu e proportionala, ci dimpotriva difera de la segment la segment; inaltimea mai rapida decat
greutate; cresc mai repede membrele fata de trunchi; imbracamintea ,apar miscarile stangace pe

1
care le face astfel incat etapa mai e numita “faza caricaturala” sau “de paianjeni”. Ca urmare a
acestor modificari, la nivelul fizic apar modificari fiziologice, dintre acestea frecvente sunt:
dureri de cap, membre, stare de oboseala, nervozitate, dur la disconfortul fizic, dur la
comportamentul de nesiguranta, agitatie. Aceste trairi se amplifica prin aparitia, acneelor,
transpiratilor, erictemului de culoare, schimbarii vocii. Se dezvolta segmentele facial si cranial,
se termina osificarea mainilor, danturii si creste masa musculara.

Structura cerebrala se modifica calitativ prin modificarea plasticitatii functionale a sistemului


nervos central. Procesul fundamental de inhibitie ramane inca putin dezvoltat ceea ce determina
si izbucniri necontrolate sau exuberante comportamentale deosebite. Ritmul de functionare a
glandelor cu secretie interna se modifica. Astfel, se atrofiaza timusul si creste glanda tiroida. Se
dezvolta glandele sexual, maturizarea functiei de reproducere avand loc la 12-14 ani la fete si la
14-16 ani la baieti.

In literatura de specialitate se apreciaza ca in copilarie avem de a face cu o “adormire” a


sexualitatii, iar in pubertate cu o erotizare senzoriala o data cu trezirea virilitatii. Pubelul
manifesta interes exagerat pentru aceste aspecte. Aceste modificari nu sunt legate numai de sex,
ci in interiorul aceluiasi sex apar diferente. Si mediul de viata al sau determina diferenta la
nivelul categoriei pubertatii: brunetele intra mai repede decat blondele in pubertate la fel si cele
din mediul urban.

Factorii socio-culturali si educationali: maturizarea sexuala produce influente asupra


manifestarii comportamentale adaptative. Maturizarea sexuala e urmata de dezvoltarea
caracterului sexual, primar , la baieti la organele sexuale externe, la fete dezvoltarea organelor
de reproducere o data cu modificarea fiziologica legata de sex. In plan secundar creste parul
pubian si axial, de acum si tesutul adipos pe abdomen si solduri. In ultimele decenii se constata o
crestere mai rapida si o diferenta somatica mai ferma insotita de dezvoltarea psihicului precoce
sub influenta abundenta a informatiilor.

Potrivit statisticilor, copiii scolari au in prezent cu circa 10 cm si 5 kg mai mult fata de acum 7-8
decenii, iar varsta maturizarii sexuale e coborata cu 2 ani fata de 1850-1900. Modificarea
generala la pubelii de astazi e pusa si pe seama urbanizarii si alimentatiei. In tara noastra,
maturizarea sexuala e de 1-1,5 ani mai timpurie in mediul urban fata de rural. Asadar, perioada
pubertatii se caracterizeaza prin ritm intens al cresterii care de fapt e si ultimul din aceasta
perspectiva. Factorii ereditari sunt deosebit de evidenti. Diferentele biologice dintre fete si baieti/
ansamblu denota un avans de doi ani in favoarea fetelor. De aici se consemneaza o
caracteristica evidenta, ferma la fete (in plan psihic) inclinatii spre analiza vietii interioare fapt ce
se produce cu aparitia menstrelor, in acelasi timp se produc preocupari pentru tinuta. Ignorarea
fetelor de catre baieti determina deceptii la acestea si unele modificari generale in modul de
actionare fata de sexul opus. Se produc reactii obsesive ca urmare a acestui fenomen de crestere,
evaluate in proportie de 31% pentru baieti si 41% pentru fete. Ca urmare se produc si reactii
erotice tumultoase insotite de prietenie tiranica si gelozie.

2
Unii autorii insista pe fenomenul de criza ca urmare a maturizarii biologice dar si ca urmare a
influentelor teoriilor freudiste care interpreteaza pubertatea prin prisma dominanta a sexualitatii.
Ca infatisare generala, fetele capata caracteristici mai bine diferentiate din punct de vedere fizic
al sexului. La inceputul perioadei infatisarea e femeie-copil apoi femeie-adolescent. In plan
psihic e curios si atras de ce e nou si mai ales de relatiile dintre sexe si cele socio-umane, isi
dezvolta functiile psihice, astfel in plan general intelectiv, ajunge la clasificari, ierarhizari,
conceptualizari si isi coordoneaza viata psihica.

Piaget demonstreaza aceste caracteristici prin aprecierea ca la acesata varsta are loc
desavarsirea operatiilor concrete. La 12 ani apar forme ale gandirii formale. Gandirea poate fi
apreciata ca patrunde in toate procesele psihice. Limbajul se dezvolta din punct de vedere
calitativ si cantitativ, se dezvolta raportul asociativ si semantic. Debitul verbal ajunge la 60-120
cuvinte/minut fata de 60-90 cuvinte/minut la scolarul mic. In paralel apar expresii verbale
teribiliste, vulgariste, cuvinte parazite. Sub influenta profesorului se dezvolta un anumit tip de
stil cognitiv si pubelul devine constient de posibilitatile sale intelectuale. Apar unele tulburari de
limbaj, apare nevoia de creatie ce se concretizeaza in primele poezii, povestiri, schite.

Dezvoltarea psihologica generala e marcata de trei directii: creatii, originalitate,


adoptarea unor strategii in comportamentul intelectiv. Pe de alta parte simte nevoia de afectiune
si ocrotire din partea parintilor. Afectiunea sa se extinde de la parinti si invatator la colegi pe care
nu ii mai considera numai parteneri ci si confidenti si daruitori de afectiune, care incep mai mult
sa se organizeze sa capete mai multa stabilitate, depasind caracteristicile perioadei anterioare.
Apar pudoarea si sensibilitatea afectiva in paralel cu anxietatea, temeri de infrangeri de
inferioritate. Se dezvolta sentimentul datoriei si al raspunderii, demnitatii, prieteniei, esteticii
morale si convingerile morale. Tot mai mult se manifesta nevoia de a fi afectuos cu altii. Se
descopera pe sine in oglinda, se admira, fiind marcat de un usor narcisism. Complexul OEDIP
devine activ.

Daca la scolarului mic relatiile dintre copii erau reglementate de criterii situationale, in
pubertate intervin criterii cognitiv-apreciative ceea ce inseamna ca ele includ aceleasi interese,
opinii, preferinte. Relatiile de grup sunt importante pentru aceasta perioada, astfel relatiile de
grup se extind de la colegul de banca sau 2-3- colegi de clasa la mai multi si devin mai trainice si
intense. Ele se bazeaza pe prietenii, dar aici prietenia are o semnificatie, astfel devine pasionala
si ruperea ei reprezinta o drama.

Spre sfarsitul perioadei puberii devin tot mai interesati de sexul opus dar se mentine
conduita contradictorie astfel manifestarile acestora sunt tandre si impertinente, afectuoase si
grosolane. Apartenenta la grup determina interes deosebit si semnifica integrarea sociala, apare
la grup banda in care pubelul e sigur pentru ca e galagioasa si exuberanta. La aceasta varsta
grupul e omogen si stabil, totusi grupul poate avea influente negative sau pozitive. Se simte si
nevoia de joaca dar aceasta nu se reduce acum numai la miscare sau consumarea energiei fizice,
ci are scop psihologic din care el iese refacut si tonifiat.

3
In acest context apare distractia intelectuala si se realizeaza prin lectura, TV, spectacole. Apare
sueta ce e dominata de semnificatii sentimentale cultural; mai ales spre sfarsitul perioadei refuza
tutela si iesirile cu parintii. Caracteristica e determinata de dorinta de autodeterminare si care se
produce ferm/neferm in raport cu organizarea actiunilor, intereselor. Relatiile cu parintii,
educatorii, profesorii pot indica un alt curs comportamental, il marcheaza pe viata. S-a constatat
prin studii riguroase ca sunt doua categorii de parinti si profesori care dauneaza si formeaza
negativ comportamentul lor: supraautoritar ca si educator (parinte) sau care ii lasa independenta
totala; ambele sunt percepute de pubel ca ostile, fara interes fata de situatia in care se afla. Aceste
doua categorii sunt considerate ca fiind afectiuni comportamentale ale pubelului, fuga,
vagabondajul, negativismul, obraznicia, inadaptarea scolara.

Perioada pubertatii din punct de vedere psihic, fizic, poate fi impartit in trei subperioade:

1) pubertara 10-12 ani; 2) pubertara propriu-zisa 12-14 ani; 3) postbubertara peste 14 ani.

In functie de rolul social al pubelului se structureaza statutul social general si se


contureaza identificarea.

Rolurile sunt de trei feluri:

a) naturale, obligatorii si programate prin organizarea sociala intervin elementele natural si


situationale. De aici fac parte rolurile de varsta, sex, nationalitate, cetatenie;

b) adeziune si candidatura: sunt determinate de organizarea sociala si presupune angajarea


valorica si indeplinirea unei responsabilitati. Din aceasta categorie fac parte rolurile de elev,
membru al unei organizatii, club sportiv.

c) potentiale si prospective: iau nastere din aparitia de dorinte, de aspiratii, de visuri, de idealuri.
Au frecvent punct de plecare din primele doua categorii de roluri.

Toate rolurile enuntate isi pun amprenta pe relatiile dintre pubeli si dintre ei si ceilalti.
Aceste roluri sufera transformari in perioadele urmatoare , in functie de activitati si dezvoltarea
psihica. Rolurile si statutul se incarca de noi experiente sociale, fapt ce duce la ierarhizarea
acestora, unele devin in prim plan, altele in secundar. Ierarhizarea rolurilor si consolidarea de
conduite atitudinale, rezonante afectuoase determina formarea de subidentitatea personalitatii.
Specifice pubelului sunt aparitia si dezvoltarea subidentitatii culturale de apartenenta la familie.

Piaget arata ca in perioada dezvoltarii judecatii morale, la copil, aceasta judecata morala trece
prin patru stadii:

1) S. judecatii morale egocentrice: dureaza pana la 4-5 ani si in care viata copilului se
raporteaza la sine;

4
2) S. moralei autoritatii de la 4-5 ani la 8 ani, cand copilul se raporteaza la adult, reusind in
acelasi timp sa faca deosebirea dintre bine si rau.

3) S. moralei reciprocitatii de la 8-12-13 ani apare dorinta de a da inapoi, a raspunde cu


conduite identice ale persoanei cu care relationeaza;

4) S. moralei echitatii dupa 13 ani si in care copilul dobandeste abilitati de intelegere a


situatiilor de viata reuseste sa se puna in locul celuilalt.

Continuand opera lui Piaget, Kolberg creeaza o noua teorie si stadializare a dezvoltarii
psiho-morale a copilului. Foloseste metoda interviului structurat pe dileme morale si ajunge la
trei nivele de dezvoltare morala, iar fiecare nivel cuprinde doua stadii:

1) preconventional: 4-10 ani dureaza si cuprinde: a) morala obedientei care cuprinde doua
caracteristici: copilul acapareaza neconditionat autoritatea adultilor si se supune regulilor pentru
evitarea sanctiunii; b) morala conditionata, apar doua caracteristici: copilul respecta regula daca
obtine o satisfactie sau serviciu, capata respectul recunoasterii daca acestea sunt facute conform
hedonismului instrumental naiv.

2) conventional: de la 10-13 ani: a) concordanta interpersonala cu doua caracteristici: judecata


morala ce opereaza aproximativ pozitiv/negativ nu numai dupa consecinte dar si dupa motivatie
astfel incat compararea se confrunta modelului social acceptat. Priveste dorinta de a intra in
rolul de “baiat bun” si contribuie la dezvoltarea credintei in reguli si autoritati.
b) sistemului social, legii si ordinii caracterizat prin faptul ca la copil exista autoritate parentala
si ordine personala. Copilul apreciaza ca ordinea trebuie respectata nu pentru aprobare sau
dezaprobare din partea autoritatilor ci pentru evitarea trairii sentimentului de vinovatie.

3) postconventional: 13-17 ani: a) moralitatea contractului social ce se caracterizeaza prin


acceptarea democratica a legii si contextului descoperit imperfectiunii normei si cand
convingerile morale sunt puternice dar flexibile. Se apreciaza ca, cu cat respecti societatea, poti
cere mai multa protectie. b) responsabilitatea moralei universale: principiul normelor proprii sa
nu contrarieze normei universale. Morala proprie constituie sursa de satisfacere a moralei, a
responsabilitatii de sine astfel incat permite dezvoltarea propriei constiinte.

Raportarea la atasamentul care il manifesta pubelul, motivand morala se dezvolta


sistematic prin atragerea dupa ea a vointei morale in contextul a patru domenii ale experientei
umane:

1) morala atasata ce se formeaza prin trairile de simpatie, siguranta si necesitate in relatia


copil-parinte.
2) sensibilitate moral-emotionala se refera la modurile in care emotiile reglementeaza
coordonatele morale.
3) evolutie morala ce vizeaza procese de reflectare si operare rationala a atitudinii si
comportamentului;

5
4) vointa morala ce are in vedere capacitati de inhibare a moralei pentru coordonate
indezirabile moral si inderizare a coordonatelor pozitive.

Toate aceste aspecte legate de atasament se dezvolta cu pregnanta intre 5-17 ani.

Perioada adolescentei

Dureaza intre 14-15 ani, 18-24 ani. E cea mai controversata perioada. Are o serie de
denumiri, dintre care: perioada ingrata, varsta de acum, crizelor anxietatii, nesigurantei
si insatisfactiei, varsta marilor elanuri etc. Toti autorii care folosesc aceste denumiri au
partial dreptate, dat fiind faptul ca adolescenta e o etapa cu multiple conditionari.

Din punct de vedere al comportamentului adolescenta oscileaza intre copilarie si


maturitate, fiind orientata spre maturitate. Adolescentul iese din pubertate si din tutela
familiei si scolii, integrandu-se in societate. Totusi adolescentul ramane din punct de vedere
material dependent de familie si independent in aspiratii si idei. Tipul fundamental de
activitate ramane invatarea dar se produc o serie de modificari in activitate in sensul ca
invatarea se concretizeaza in dorinta de autoinstruire in vederea confruntarii ulterioare.

Adolescenta e perioada cea mai dinamica din punct de vedere psihic, al dezvoltarii
umane in care au loc salturi spectaculoase in planul afectiv-motivational, intelectului,
dezvoltarii sociale. La unii adolescenti are loc o dezvoltare extrem de rapida, la altii e lenta
fara rascoliri si dramatism.

In plan biologic se consolideaza somatic si se echilibreaza maturizarea biologica a


adolescentului, dar ritmul cresterii se atenueaza fata de pubertate. Cu toata aceasta atenuare,
adolescentii cresc in inaltime cu aproximativ 30 cm si greutate 4-5 kg./an.
Creste scheletul, aceasta crestere avand semnificatii pozitive pentru sanatate si rezistenta.
Spre 18 ani, corpul capata proportiile adultului si se echilibreaza din punct de vedere al
formei generale si din punct de vedere a segmentelor. Inca de la 14 ani adolescentul atinge
95% din talia adultului, iar maturizarea biologica extinsa o atinge intre 16-18 ani pe cea a
adultului. Musculatura capata caracteristicile adultului si devin tot mai riguroase. La fete
corpul ia forma specifica feminina, dezvoltarea bustului si bazinului.

Adolescentii care prezinta o maturizare sexuala precoce, cresc mai repede dar raman inca
fragili si obosesc usor. Expresia fetei e mai relaxata si armonioasa, privirea mai expresiva si

6
armonioasa. Expresia fetei denota si atitudinea mai toleranta pe care o manifesta fata de cei
din jur.

Dificultatile care apar in modul de raportare la cei din jur, sunt legate de procesele unor
afectiuni dermatologice care duc la nervozitate si iritare. Frecvent apar insomnia, agitatiile,
nelinistea. Unii autori explica aceasta caracteristica prin relatia dintre subconstient care are la
baza explozia sexualitatii si constient care are la baza constructe moral-sociale. Diversitatea
biologica continua lent si in subperioada adolescentei prelungite(18-24 ani). Prin
masuratorile antropometrice s-a constatat ca adolescentii au crescut in ultimii 50 de ani cu
cativa cm. Acest proces e mai intens atat pentru inaltime cat si pentru greutate la cei care
traiesc in mediul urban. O atentie aparte se acorda si in literatura de specialitate fragilizarilor
fizice si psihice ce nu pot fi neglijate pentru ca se produc pe intreaga perioada si pot fi
evitate prin atentia acordata educatiei relatiilor de familie si la nivelul societatii. La aceste
fragilizari poate contribui si faptul ca intre 18-24 de ani cresc tensiunile legate de statutul
social si profesional. Asadar dezvoltarea fizica semnifica modelul formei si proprietatile
corpului ca si maturizarea fiziologica a organelor si a celor de reproducere.
Dar se stie ca adolescentii nu mai sunt copii, dar nu sunt nici adulti. Volumul greutatii
creierului nu prezinta deosebiri semnificative fata de adult, iar caracteristica ce priveste
inmultirea fibrelor nervoase, centrii creierului e deosebit de activa la adolescent in efectuarea
efortului intelectual si capacitatii de intelegere a informatiilor.
Talia depaseste ritmul cresterii in greutate, oase mai rezistente si musculatura mai riguroasa.
Maturizarea treptata a aparatului circulator asigura functionarea normala si creste suprafata
plamanilor cu o evolutie ce faciliteaza o cantitate mai mare de aer inspirat. Se dezvolta si
glandele cu secretie interna, tiroida influenteaza dezvoltarea sistemului nervos central si
activitatea psihica.

In acelasi timp se perfectioneaza activitatea motrica sub aspectul fortei fizice si preciziei
si coordonatelor miscarii a rezistentei la efort ce poate fi in proportie de 70-78% din cel al
adultului pentru baieti si 60-70% pentru fete. Ca infatisare generala membrele cresc, cutia
toracica, bazinul se maresc, craniul facial se intareste si musculatura mimicii care imprima
caracteristici ale adultului. Ca urmare a dezvoltarii sexuale apare sentimentul erotic cu
influente ale imaginii de sine, modul de raportare la sexul opus; maturizarea timpurie e
tratata cu mai multa satisfactie de catre baieti.

1)Subperioada preadolescentei (14-17 ani): caracteristicile definitorii se refera la faptul ca


se produce o stabilizare a maturizarii psihologice. Dezvoltarea diferitelor segmente ale corpului
se fac din ce in ce mai echilibrat, dispar diferentele disproportiei intre segmentele corpului,

7
dezvoltarea biologica atat in inaltime cat si in greutate se face lent. Functionalitatea organelor
interne se echilibreaza si capata caracteristicile adultului, dizarmonia miscarilor, actiunilor, duce
la armonie si inlaturarea stangaciei in miscari. Puberul simte aceste caracteristici si nu mai
traieste atatea framantari, dispar durerile de cap si constientizeaza infatisarea apropiata de adult,
puterea fizica si e mult mai satisfacut. La nivelul constiintei se dezvolta constiinta de sine prin
care el se raporteaza corect la realitate, supraevaluandu-se si incearca sa-si castige independenta
in plan psihic. Dezvoltarea psihica ramane incarcata de conflicte interioare,cu mentinerea unor
stari de neliniste, anxietate. Spre deosebire de pubertatea propriu-zisa, aceste stari alterneaza cu
stari de liniste si apreciere a tipului de relatie cu cei din jur. La cei cu o dezvoltare precoce,
starile conflictuale incep sa dispara. Comportamentele generale de acum devin tot mai
adaptabile, adolescentul stie sa aprecieze mai corect atitudinile celor din jur si face eforturi
pentru a raspunde cat mai adecvat. E satisfacut cand e apreciat de adult si se revolta atunci cand
adultul nu-l valorifica suficient. Cea mai mare insatisfactie pe care o are este legata de faptul ca
adultul, parintii il asimileaza la nivel de copil in timp ce el considera ca a depasit acest nivel. La
nivel general toate actiunile desfasurate sunt impregnate de planul afectiv. In functie de tipul de
emotie, afectivitate, comportamentul adolescentului se structureaza: daca adultul determina
indiferenta, comportamentul adolescentului poate deveni aberant.

2)Subperioada adolescentei propriu-zise(16-18 ani): viata interna devine tot mai complexa.
O prima caracteristica importanta este aceea a intelectualizarii intense a tuturor
comportamentelor. Adolescentul poseda cunostinte multiple si e preocupat permanent de a face o
impresie buna sub raport intelectual. In relatie cu adultii incearaca sa-si etaleze capacitatile de a
judeca. Se produce treptat o preferinta directa pentru anumite domenii stiintifice si in mod
compensativ adolescentul pune in valoare cunostintele sale. El constata ca sunt inca domenii ale
ignorantei in raport cu care traieste insatisfactii. Intelectualizarea e influentata de imbogatirea
afectiva. Nu priveste doar relatiile dintre sexe ci si modul in care se raporteaza la ele.
Este preocupat deosebit in a-si demonstra disponibilitatile afective. Astfel, unii adolescenti devin
foarte legati de parinti, chiar protectori si dornici de a le salva unele situatii penibile pe care le- ar
manifesta adultul. Cauta motivatii si modalitati de a le justifica comportamentul adultilor ce nu
sunt reale. Structurile de personalitate devin tot mai complexe in relatie cu adultul si cei din jur.
Adolescentul este mandru si orgolios , incearca sa-si valorifice structurile pozitive si chiar sa le
impuna. Tot mai frecvent sunt preluate o serie de modele de la personalitati cu care vrea sa se
asemene. Totusi inca aspectele legate de teribilism sunt valorificate de adolescent, dar se
construieste conceptul moral si respectiv calitatea legata de personalitatea puternica prin
afirmarea demnitatii. In acest context sunt si manifestarile vocationale si profesionale. Spre
sfarsitul perioadei, adolescentul, constient, incearca sa puna in cumpana ceea ce il intereseaza si
ceea ce considera ca-i poate fi favorabil. Cand capata aceste convingeri adolescentul devine
capabil sa faca eforturi deosebite pentru a se pregati pentru domeniul respectiv si de aici rezulta
dorinta de confruntare si de competitie. Este o etapa in care este influentat modul de pregatire
dar e imprimata si satisfactia intectuala si motivatia de a castiga o pozitie in cadrul colectivului,
si valorificare a nivelul sau de pregatire. Eforturile sunt mari si de aici rezulta ca subperioada

8
ramane fragila cu o serie de boli: TBC, nevrozele, psihozele. Si conduitele adolescentului devin
fragile si o rata mare de comportamente deviante se inregistreaza in aceasta subperioada.

3)Subperioada adolescentei prelungite(18-24ani): dupa unii autori este intre 18-20 ani.
Criteriul de prelungire este legat de faptul ca dezvoltarea biologica se face pana la aproximativ
24 ani. Structurile psihice si cele ale personalitatii desi depasesc nivelul subperioadei anterioare
sunt foarte apropiate de finalul acestei subperioade; rezulta dezvoltarea intensa in plan psihic si
riscuri mari de fragilizare. In aceasta subperioada apar la sfarsit noi caracteristici care se regasesc
in perioada tineretii, ceea ce ii determina pe unii autori sa includa aceasta subperioada in
perioada tineretii. Dar aici, prin caracteristicile ce o genereaza ramane in general la nivelul
adolescentei pentru ca toate conduitele sunt mai centrate pe aceste caracteristici: nevoia
adolescentului pentru dobandirea independentei. De cele mai multe ori acest lucru se produce la
nivel mental si de aspiratie pentru ca in realitate nu poate fi atinsa. Se genereaza conflicte care
sunt la nivelul societatii.

In ceea ce priveste dilatarea personalitatii si afirmarea unui stil personal de conduita,


adolescentul adopta atitudini de intelegere fata de limitele societatii. Unele atitudini sunt
compensative: moda. Se traieste intens sentimentul, desi se manifesta si ramane instabilitate in
plan afectiv. Intreaga perioada are o serie de note specifice. Identificarea egoului si raportarea la
realitate devine deosebit de activa. Acum subiectul incepe sa devina constient de locul pe care il
ocupa in lume, traieste satisfactii relativ lungi pentru realizarile facute si rezulta ca se
structureaza in planul personalitatii caracteristica de onoare. In conditii favorabile se dezvolta
aceasta caracteristica de sine, o componenta a personalitatii si este atenuata si inlocuita de un
aspect negativ in care demnitatea si onoarea nu sunt valori. Ele sunt legate de afirmatia
apartenentei adolescentului la familie. Cand adolescentul devine mandru ca apartine unui grup,
lupta pentru interesele lui si incearca sa gaseasca explicatii. Ca membru al familiei, grupului,
aceasta mandrie duce la formarea unui sentiment de autoafirmatie. Dezvoltarea constiintei este
legata dupa James de distanta dintre eu si sine. Eul e cel ce cunoaste si e constient, iar sinele e
latura cunoscuta in trei situatii: material, spiritual, social. Pentru a reintregi situatia, spune
Wallan, el prezice ca eul si sinele nu pot ajunge la relatia dintre ei decat prin raportarea la altul.

Adolescentul se poate sub/supraestima, dar ambele situatii se produc in raport cu


estimarea de sine pozitiva sau negativa. Din aceasta estimare rezulta comportamente rigide,
lejere. Cand ea este negativa rezulta rigiditate. Toate relatiile si atitudinile pe care le manifesta
adolescentul si respectiv aprecierea este legata de adolescentul matur si viril dar si conduita
sexuala e labila, neorganizata si anxioasa. Spre sfarsitul perioadei relatiile dintre fete si baieti
devin tot mai relaxate. Aceasta influenteaza atitudinea adolescentilor fata de alte persoane. Cand
estimatia este relativ echilibrata, atitudinea fata de adulti devine mai permisiva, afectiva,
admirativa.

Deobees – acest lucru semnifica faptul ca entuziasmul si exaltarea adolescentului inlocuiesc


nelinistea puberului.

9
Cele mai multe transformari si cele mai deosebite se produc la nivel intelectual. Daca
pubertatea era caracterizata prin cele mai specifice modificari in plan biologic, adolescenta in
plan psihic. Astfel gandirea discursiva imbraca forme verbale precise si elevate. Formarea
conceptiei despre lume si viata devine tot mai corecta si realista iar capacitatea intelectuala ii
permite adolescentului sa realizeze expuneri originale si autocontrolate. Predomina memoria
logica. Pentru unii autori “ priza de originalitate” e determinata de dorinta adolescentului de a
deveni cult si de a se diferentia de ceilalti, rezulta realizarea de productii literare ,artistice,
stiintifice. Adolescentul se antreneaza cu satisfactie. Se produce o preferinta mai deosebita pentru
filme, romane, situatii, aventura, dragoste. Anxietatea se amplifica, se reduce in raport cu
constientizarea domeniului ignorantei. Constientizeaza pierderea unor persoane dragi, dar spre
deosebire de perioada adulta reuseste sa treaca relativ usor. Adaptarea este legata de expansiunea
relatiei interpersonale si sociale dar si de invatarea sociala. Piaget: “ exista o stransa legatura
intre adaptare, invatare si inteligenta”. Inteligenta=acomodare si asimilare la fel ca si adaptarea.

Pentru adolescent caracteristica este gandirea formala si semnifica o rasturnare a


raportului dintre posibil si real. La nivel structural , gandirea formala cuprinde grupul:
identificare negativa, reciprocitate, compatibilitate. Se produce o combinatorica mentala ce
permite generalizarea operatiillor de clasificare. Ca urmare adolescentul poate realiza
generalizari, abstractizari, clasificari pentru a putea ajunge la esentializari si aprofundari ale
caracteristicilor lucrurilor. Astfel pe baza judecatilor tot mai complexe, Piaget precizeaza ca
gandirea formala devine o gandire ipotetico-deductiva si gandirea se structureaza ca un stat
major al intelectualului, atinge un nivel rapid al dezvoltarii prin instalarea unor calitati:
prepozitionala, logica, abstracta. Legat de procesul de insusire a notiunilor se pot remarca 4
tipuri de situatii privind relatia dintre dezvoltarea perceptiva si conceptuala:

1) situatii in care planul perceptiv si experienta conceptuala se dezvolta concomitent si


interdependent;

2) formarea perceptiilor precede formarea conceptelor corespunzatoare, rezulta proces


intelectual;

3) situatii in care notiunea se dezvolta in timp, iar perceptia corespunzatoare inregistreaza un


regres;

4) notiunea e prefigurata in actul perceptiv, astfel dezvoltarea volumului conceptelor, validarii,


accesibilitatii, statutului lor se pot inregistra diferit intre baieti si fete: fetele dobandesc mai usor
abilitati de exprimare verbala, baietii dispun de o mai buna organizare a planului gandirii
convergente.

Gandirea adolescentului devine cu atat mai eficienta cu cat operatiile sale sunt raportate
la problematica adoptata. Pe fondul dezvoltarii curiozitatii intelectuale, se structureaza aspectul
critic al gandirii. Pe baza gandirii critice, adolescentul, rezolva o problema, ia o decizie si se
orienteaza independent asupra resurselor de informare rezultand formarea gandirii acritice. Legat

10
de gandirea critica, se dezvolta gandirea creatoare, care il ajuta pe adolescent sa adopte solutii
posibile si sa interiorizeze actiunea. Toate acestea duc la formarea unui stil cognitiv propriu
esentializarea informationala se organizeaza, se analizeaza critic si argumental logic si adopta un
stil propriu de exprimare.

Dezvoltarea limbajului este implicata in dezvoltarea cognitiva a adolescentului. Datorita


limbajului, activitatea psihica e orientata, sistematizata si ierarhizata. Daca in pubertate erau
14000 de cuvinte, aici se ajunge la 20000 de cuvinte demonstrand o competenta lingvistica si o
perfectionare a capacitatii de comunicare. Dezvoltarea debitului verbal: vorbirea devine mai
fluenta, se folosesc termeni stiintifici, se realizeaza o preferinta pentru structurile lingvistice
superlative fara a renunta la cuvinte de tip jargou, expresii teribiliste, vulgarisme si cuvinte
parazite. Se simt in limbaj influentele mediului, lecturii. Si scrisul devine tot mai personal si e
preocupat chiar de semnatura proprie. Memoria isi aduce o contributie importanta in dezvoltarea
cognitiva. Acum predomina memoria voluntara si logica ce faciliteaza si invatarea. Volumul
memoriei atinge acum cel mai inalt nivel, cu eficienta maxima. Se adopta strategii de memorare
si organizare a materialului de invatat. Imaginatia stimuleaza creativitatea, cu toate ca
adolescentul este tentat spre fantezie. In cadrul activitatii generale predomina loizir-urile in locul
activitatii ludice. Ca si la prescolari, pe un alt plan, adolescentul isi pune probleme morale
intense. Dupa piramida trebuintelor a lui Maslow, cele 7 nivele diferenteaza adolescenta de
pubertate: *trebuintele fiziologice, *nevoia de securitate, *nevoia sociala, *siguranta in legatura
cu eul, *tendinta de relizare a sinelui, *trebuintele cognitive, *trebuintele estetice, *trebuintele de
concordanta comportamentala.

La puberi nivelele 3 si 4 sunt relativ in discordanta si in stare critica, iar la adolescent


toate nivele sunt active, dar al cincelea se afla in stare critica, iar in subperioada adolescentei
prelungite, nivelul al saselea e in stare tensionala. Dupa Mihai Ralea, adolescentul se
caracterizeaza prin faptul ca pentru el totul e ingeniu,nou si tulburator, astfel adolescentul e
fericit, plin de fantezie, cu visuri de erou. Referindu-se la varietatea formelor de invatare, Gagne
le mentioneaza:

1) Invatarea dpdv emotional: educatorul aproba/dezaproba, stimuleaza/sanctioneaza verbal


activitatea respectiva;
2) Invatarea cu ajutorul stimulilor predomina acumularile informationale( limba straina)
pentru el relevante ale paradigmelor respective.
3) Invatarea de algoritmi aplicativi ce faciliteaza insusirea tehnicilor in acumularea
informationala;
4) Invatarea cu algoritmi ce contin paradigmele domeniului;
5) Invatarea de cunostinte prin intermediul potentialului verbal evocator de experienta;
6) Prin discriminare multipla, accentuandu-se paradigmele si abaterile semnificative;
7) Invatarea de principii si concepte adiacente principiilor;
8) Invatarea sistemelor de rezolvare si a determinantilor inclusi intr-o astfel de activitate.

In raport cu aceste caracteristici, adolescentii pot fi impartiti in mai multe categorii:

11
1) Adolescenti creativi, intelectivi: sunt activi, sociabili, agitati, dornici de a atrage
atentia, dornici de a invinge plictiseala;
2) Adolescenti cu inteligenta medie care sunt pedanti, lipsiti de siguranta, mai putin
sociabili, dar autocritici excesiv;
3) Adolescenti cu inteligenta slaba care paradoxal sunt mai siguri pe ei si mai putin
ezitanti, manifesta o sociabilitate buna si o expansiune sociala;
4) Adolescenti cu retard intelectual, slab creativi, se relationeaza fara realism;
5) Adolescenti foarte inteligenti, manifesta un alt grad de creativitate si o tendinta de
autoperfectionare.

Motivatia alaturi de abilitati si aptitudini stopeaza rezervele psihice in functie de


dezvoltarea ei. E foarte sensibila la modificari de mediu. Orice activitate umana are la baza o
motivatie care la adolescent se ierarhizeaza treptat in functie de interesele si scopurile care li
se formeaza. Astfel, el isi formeaza aspiratii in care intervine afectivitatea. Adolescentul isi
constituie comportamentul legaturii de conduita, de umor propriu, de rusine, de politete,
bunavointa, compasiune. Sunt trei conduite care se structureaza: morale, amorale ( sunt
neconformiste din ignoranta), imorale ( duc la incarcarea deliberata a normelor morale si a
regulilor lor esentiale). Se constituie acceptari morale ce pot duce la conflicte si frustratii. Cu
toate acestea adolescentul ajunge la conduite diverse ce sunt tot mai adaptabile conditiilor de
mediu.

Se pot evidentia urmatoarele conduite:

1) Revolta: se refuza ceea ce a invatat si impus, manifesta extravagante, nesupunere,


indisciplina, originalitati in limbaj, vestimentatie, comportament;
2) Inchidere in sine: isi face un examen sever de constiinta, cand analizeaza isi diseca
sentimentele, atitudinile si comportamentele, cu recurgere la lungi introspectii cu
intentia de a cunoaste si descoperi noi fapte si pe sine.
3) Exaltari si afirmari: adopta confruntarea deschisa cu altii, adopta cautari neincetate,
manifesta dezinteres pentru viitor, o exacerbare a satisfactiilor intelectuale,
sentimentale, tendinte mistice, dezaproba minciuna, adopta principiul totul sau nimic,
autoplacerea de a se confrunta cu dificultati majore.

La adolescent personalitatea se construieste de la inceputul perioadei, dar procesul nu e


uniform si continuu, au loc salturi de plafonari cu inegalitati si deformari, de aici rezultand
conduite marginale. In adolescenta, personalitatea este una dintre cele mai mobile laturi cu
modificari frecvente, de la un timp la altul.

Adolescentul e dominat de cautarea de sine, de autodescoperire, de autovalorificare si de


autoimplicare in viata sociala. Iar aici apare un tip de intrebare “ cine sunt eu?”. Constiinta
de sine se dezvolta ca element al psihicului complex, realizand cine este el. Gandeste si
actioneaza personal, nu se rezuma la imitatii, reuseste sa descopere valorile materiale si
morale, cele spirituale si idealurile de viata. Nevoia de originalitate, criza semnifica

12
confruntari rigide si un spirit de contradictie pentru a actiona asa cum gandeste si vrea sa
faca. Se manifesta nevoia de afirmare sociala, profesionala si creativa. Din aceasta
perspectiva, in literatura de specialitate sunt descrise trei tipuri de personalitati:

1) Revolutionar: manifesta revolte pasagere, excentricitate in limbaj, imbracaminte,


erotism si narcisism;
2) Rectilin: dorinta de schimbare, progres continuu, activitate supla si reala;
3) Etern revoltat: se apropie de un tip amorf la care nu se manifesta o personalitate
morala.

Eul de sine tot mai coexista in adolescenta prin faptul ca adolescentii reusesc sa compare
comportamentele trecute cu cele viitoare si dobandirea capacitatii de autoreflectare duce la
examinarea si analiza a ceea ce gandesc si altii despre el. Singuratatea pe care o cauta
permite explorarea eului, iar cautarea relatiei sociale permite asimilarea valorilor sociale.
Erikson: “ se formeaza un concept de sine stabil si functional tocmai din relatia stransa a
acestor cautari”. Conceptul de sine exprima atributele si expectatiile pe care le au despre ei in
raport cu altii. Acesta poate fi pozitiv sau negativ dar trece prin revizuiri pe masura
materializarii adolescentului. Preocuparea fata de aspectul fizic, imbracaminte, forma
corpului demonstreaza constiinta de sine si perceperea eului. La inceputul perioadei eul este
fragil, ca ulterior sa reuseasca sa inteleaga propria sa personalitate in relatie cu cei din jur.
Identitatea se castiga prin intelegerea sensului existentei sale si duce la integrarea in
societate. Diferentele dintre sexe sunt nesemnificative, pe acest plan. Totusi, se constata ca
fetele sunt mai centrate pe relatiile interpersonale si rolul de gen si sexualitate, pe familie si
cariera. Baietii sunt mai centrati pe intrebarea “cine sunt eu?”. La ambele sexe identitatea e
influentata de patru factori:

1) Dezvoltarea cognitiva
2) Parintii
3) Experienta sociala
4) Contextul cultural

Aceste actiuni determina si formele de socializare care in principal se bazeaza pe ideea de


onoare exprimate prin: “ pe cinstea mea!”, sunt prezente o serie de tulburari
comportamentale. Aceste tulburari sunt determinate de cateva aspecte:

1) Imaturitatea psihica: adaptarea e dificila si denota manifestari ale infantilismului.


2) Dezvoltare dizarmonica: comportamente instabile, labilitate afectiva, impulsivitate,
brutalitate, negativism, atitudini nonconformiste, egoism, ostilitate.
3) Comportamente astenice: pot avea o natura cerebrala sau somatogena sau psihogena.
Se manifesta prin handicapuri, conflicte si vulnerabilitati la diferite situatii.

13
4) Comportamente isterice care au o natura de mare labilitate afectiva.
5) Comportamente psihopatoide: pentru adolescentii vulnerabili.

Tulburarile de la nivelul personalitatii determina dereglari biologice, psihice, reactii


deficitare la mediu. In relatie cu ceilalti, ele pot fi determinate de teama de insucces de
realizare, de a nu fi acceptati de sexul opus, de a nu fi abandonati de cei din jur. Cand acestea
ating un nivel maxim, toate sau una dintre ele pot determina instalarea unor caracteristici ce
isi pun pecetea asupra personalitatii, structurand un anumit mod de a fi: melancolic, anxios,
frustrat, conflictual, tensionat.

Perioada tineretii (24-25-35 ani)


Este discutata de unii autori in contradictoriu deoarece unii o inglobeaza la adulti, in timp
ce altii o analizeaza in mod separat. O considera o perioada de sine statatoare, face parte din
ciclul maturitatii sau adultului pentru ca acesti subiecti de varsta tineretii au mai multe
caracteristici proprii decat comune adolescentei sau adultului. Asa cum afirma Erikson, Beuller si
Jung, aceasta perioada nu reprezinta un stadiu monolitic, o faza nediferentiata intre adolescent-
batran pentru ca omul trece printr-un proces continuu de devenire, devenire ce e caracteristica
tineretii. Si problematica tintelor de varsta este controversata, astfel varsta inferioara de la 20-24-
25 ani a adolescentei prelungite, e considerata ca face trecerea spre perioada tineretii. Perioada
tineretii este cea mai putin studiata perioada deoarece: 1) diferentierea adolescentei se face
relativ greu pentru ca exista caracteristici psihofizice ce se mentin si in perioada tineretii;
2) insertia sociala a tinerilor este extrem de diversa, aceasta ingreuneaza adoptarea unui criteriu
clar si operativ. In paralel se produc schimbari rapide de activitati, experiente sociale
asemanatoare adolescentei; 3) in epocile anterioare tutela era excesiva si insertia sociala lenta.
Aceasta caracteristica s-a perpetuat discret ca o distanta psihologica mica intre generatii.
Tineretea se poate defini cum ar fi: inaderarea in activitate, stabilirea de noi relatii in comunicare,
adoptarea unui cerc mai restrans si mai bine delimitat de prieteni, constituirea familiei si
restructurarea statului paternal.

In cadrul perioadei tineretii sunt trei subperioade:

1) 24-25-28 ani care este considerata o etapa de adaptare, de ucenicie si stagiarat, adaptare
profesionala si familiara. Pot aparea dificultati de adaptare, la programul de munca dar si
la ritmul vietii de familie. Dificultatile se resimt ca tensiune interna si structurare a

14
responsabilitatii si aspiratiilor fata de acestea. Concomitent cu ele apare integrarea in
colectiv si ierarhia profesionala; adaptarea la familie si primul copil.
2) 28-32 ani se considera ca fiind de implantatie in care se intensifica experienta
profesionala si se dezvolta statutul de parinte; se priveste responsabilitatea profesionala si
sociala mai ferm, dar si responsabilitatile familiale; distractiile se reduc, devin mai putine
in familie cand apare un copil; o caracteristica pentru mame: ele devin mai atente cu
copiii si sanatatea lor.
3) 32-35 ani: stabilitate relativa a adaptarii, a conduitelor, aspiratiilor; statutul profesional si
social sunt in continuu progres pentru ca extind relatiile sociale si responsabilitatile
profesionale.

In litaratura de specialitate se constata abordari diferite ale perioadei tineretii la diferiti


autori, dar fiecare dintre acestia vin cu o contributie importanta la circumscrierea perioadei.
Cele mai importante abordari sunt:

Levenson numeste perioada de la 17-22 ani varsta de adult-tanar in care coexista statutul de
adolescent cu cel de adult-tanar. Este o perioada de tranzitie de la starea de copil la barbat in
primul rand la barbat-tanar.

Jean Rouslette este de parere ca fetele trec printr-o astfel de evolutie ceva mai devreme,
adica dupa stabilizarea primului ciclu.

Erikson apreciaza ca perioada corespunde statutului integritatii si izolarii, se identifica


statutul social si angajare care se realizeaza prin trairea dragostei si intimitatii de familie. In
ultimul caz tanarul se identifica cu partenerul, iar cei ce se tin de aceasta relatie au tendinta
de a se izola.

Lovinges porneste de la teoria psihosociala a dezvoltarii si considera ca exista 8 stadii in


dezvoltarea eului, din care numai ultimele 6 apartin cu adevarat perioadei varstei adulte:

1) Nivelul conformist influenteaza pregnant normele sociale, ceea ce face posibila


instalarea unei gandiri dominate de clisee, stereotipuri, acceptare sociala a
aparentelor.
2) Nivelul constient-conformist cand tanarul face diferenta dintre dorintele proprii si
normele sociale. Dar atunci cand apar contradictii intre acestea, se ajunge frecvent la
reprimarea dorintelor proprii.
3) Nivelul constient cand dezvoltarea caracterului impune standarde proprii, gandire,
scopuri, idealuri personale, astfel incat evaluarea se face pe baza unor repere interne.
4) Nivelul individualitatii cand subiectul are respect pentru unicitatea fiecaruia dar si
toleranta, grija pentru problemele sociale si distinge intre scopuri si mijloace.
5) Nivelul autonomiei cand subiectul recunoaste independent caracteristicile
persoanelor, constiinta, interdependenta dintre oameni, accepta punctul de vedere
diferit fata de cel personal.

15
6) Nivelul integrarii, reconsiliere a conflictelor, renunta la scopuri ce nu se pot realiza,
este in general multumit de ceea ce a devenit.

Ca o concluzie a acestor sase nivele: perioada se caracterizeaza prin identificari sinuoase


a identitatii, profesiei, marital, integrarii rolurilor si statului social.

Caracteristici din punct de vedere biologic: aspectul si forma fizica se aproprie de idealul
uman, tanarul e viguros si sanatos, pana la 50 ani declinul este nesesizabil. Pana la 45 ani
inaltimea ramane aceeasi, dupa care scade; forta musculara atinge punctul maxim pana la 30
ani, dupa care scade gradat cu 10% la picioare si spate; la fel si timpul de reactie al acuitatii
senzoriale. Sanatatea este buna dar pot aparea unele dificultati la nivelul respiratiei, prezenta
unor boli sexuale, artroza, hipertensiune arteriala. Rata mortalitatii este dubla la barbati,
accidentele au pondere mare, femeile mor in general de cancer. Ereditatea si stilul de viata
sunt importante pentru mentinerea integritatii corporale. Cei casatoriti sunt mai putin
bolnavi.

Din punct de vedere psihic, planurile senzorial-perceptive nu sufera modificari evolutive


fata de adolescenta. In anumite profesii, observatia vizuala devine activa si apar insusiri
discriminative dupa 8-10 ani de profesie. Se dezvolta si adaptarea la intuneric ca si scop de
estimare vizuala ce atinge maximul de finete; auzul si tactul la fel; simtul echilibrului se
conserva bine; totusi intregul plan senzorial se stabilizeaza. In plan mental se produc unele
modificari: cunostintele si abilitatile devin importante.

Reciclarea profesionala are la baza trei motive:

1) Perimarea profesionala ca urmare a progreselor tehnico-stiintifice;


2) Disparitia unor profesii si aparitia altora;
3) Perimarea unor insusiri individuale sau aparitia unor handicapuri;

De aici a rezultat ideea invatarii permanente. Procesele superioare se dezvolta maxim


prin acumularea de cunostinte, experiente. In aceasta perioada predomina o noua forma de
invatare si anume autodidacticism. Atitudinea fata de activitati se schimba in crizele
economice devenind mai permisiva.

Integrarea are grade/stadii: acomodare, adaptare,integrare propriu-zisa. Toate se coreleaza


cu modificarile motivatiei. Din acestea rezulta ca sunt foarte active urmatoarele
subidentitati: profesii social-cetatenesti, familiale, aparitia de copii modifica stilul de viata al
familiei, unele mentalitati, femeile devin mai anxioase, posesive, depresive cu stari de
disconfort; abaterile de comportament cresc la femei intre 18-30 ani, la barbati intre 20-24
ani, iar dupa 35 ani acestea scad la ambele sexe. Compensarile care au loc se realizeaza prin
adoptarea unor satisfactii in mici activitati ludice cu copii sau loizire cu persoane de aceeasi
varsta, adoptarea unor activitati, lectura de tip creativ. In situatii extreme comportamentul
deviant al tinerilor este determinat de:

16
- incidente sexuale legate de perioada copilariei/ pubertatii;

-lipsa unor modele sexuale corecte in familie;

-izolarea excesiva fata de cei din jur sau educatie neadecvata;

- imaturitatea generala sau lipsa de independenta;

- teama excesiva de anxietate, opozibilitatea celor din jur; lumina ce se poate descarca
sub forma unor hiperactiuni sexuale;

-viata austera, relatiile sociale ce distorsioneaza raportarea la sexul opus.

Toate aceste caracteristici influenteaza relatiile de familie in primul rand si relatiile cu cei
din jur. Suportul emotional, anxietatea, controlul pot determina constituirea unor tipologii
familiale (Beker). Factorii “de caldura” si control prin amplitudinea lor duc la patru stiluri
parental-emotionale:

1) Stilul dictatorial: inalt grad de control, caldura putina, parintii au cerinte mari, ofera
afect putin astfel copiii se structuralizeaza ca personalitate cu comportament social
scazut, fara initiative, se subestimeaza, accepta imaginea de sine formata de altii;
2) Stilul autoritar: cand toti factorii sunt prezenti, educativi ii formeaza pe copii ca
independenti, cu responsabilitati, se formeaza cu o mare competenta sociala, imaginea de
sine e identica cu a celorlalti;
3) Stilul neglijent: parintii cu putina caldura si control, copii impulsivi, intoleranti, cu
confort emotional scazut, la frustrare aprecierea de sine este fluctuanta;
4) Stilul permisiv: multa caldura, control parental slab, duc la formarea la copii a unei
tolerante excesive, dependent de familie, slaba motivatie pentru responsabilitati.

Perioada varstelor adulte( de la 35 ani)

17
Este considerata de evoluare fara seisme majore pentru prezenta unui tablou de stabilitate
profesionala, familial, relativ stabil fizic si psihic, fapt pentru care este numita perioada
varstelor active. Dificultatile care apar se considera a fi legate de trairea oamenilor in medie
eterogen fata de copii care traiesc in mediu omogen. Pana in ’60 se considera ca psihologia
generala era o psihologie a adultului iar cea sociala era considerata a tineretului fapt pentru care
raportarile se faceau la copii si adolescent. In prezent, psihologii fac eforturi de a diferentia
aceasta perioada tot mai accentuata de altele. Unii autori considera ca pentru varsta adulta este
specific o dezvoltare sub forma de piramida ca si in ontogeneza numai ca varful este situate in
jos.

Alfort enumera ca trasaturi specifice adultului: constienta de sine larga; securitate emotionala;
relatii si raporturi interne; perocupari obiective; obiectivare de sine; armonie relativa cu
achizitiile din experienta profesionala.

Periodizari ale varstei adulte: cea a lui Super cu cinci stadii de dezvoltare in care
adultul e de implicare sociala si profesionala:

1) Copilaria (pana la 19 ani);


2) Adolescenta (15-25 ani);
3) Tineretea (24-44 ani);
4) Mentinerii (44-65 ani);
5) Varstelor inaintate (dupa 65 ani);

El spune ca stadiile contin elemente din stadiile ce urmeaza. Incercarile de periodizare


sunt facute dupa criterii diverse in care dominante sunt: dezvoltarea psihofizica, activitatea si
statutul social, numarul copiilor, intrarea lor in activitate si scoala, tipul de profesie s.a.m.d
Totii autorii recunosc ca femeile sunt mai dependente de evolutia familiei. Din punct de vedere
al majoritatii autorilor pentru periodizare si varsta adulta este acela ca varsta adulta este
considerata ca moment al maximei realizari ale inaltei productivitati, armonizari, intereselor,
aptitudinilor, deprinderilor si modului de relationare si conceptiilor de viata. Perioada varstelor
adulte poate fi impartita in trei subperioade:

1) 35-45 ani omul e activ, stabil, creator, se afirma ca specialist in profesie, ca parinte;
2) 45-55 ani omul se afirma ca stabil social si profesional se diminueaza subidentitatile de
sot/parinte prin intrarea copiilor in activitate, femeile sunt pensionate;
3) Adulta, prelungita 55-65 ani, scade forta fizica si pentru femei devine critica.

Din punct de vedere fizic perioadele de crestere sunt determinate de principiile anabolice
iar cele de imbatranire de catabolice. In acest ultim caz, zonele cerebrale intra in usoare
degenerari. Din punct de vedere functional exista o stabilizare pana la 70 ani. Partea cea mai
perisabila se produce la nivelul cortexului si creierului mic. Numarul neuronilor care se disting
creste de la 25 de ani. Dupa 40 ani scade forta fizica, tonusul muscular, creste cantitatea de

18
grasime, se inregistreaza un declin al vederii, auzului, piele uscata, nepigmentata, creste pantecul
si apare tendinta de schimbare profesionala a locuintei si partenerului. Se produce o scadere in
inaltime spre sfarsitul perioadei. Ca urmare se traieste prin discomfort fizic asemanator dupa unii
autori, ca si in cazul reducerii activitatii sexuale. Numarul de zile si durata bolilor cresc. Dupa 55
ani declinul e si in plan fizic, psihic.

Se considera ca declinul cel mai accentuat e determinat de caracterul arzator al dragostei,


libido-ul e activ. Apar forme de melancolie cu depresie mai ales odata cu iesirea la pensie. Si
planul psihic determina aspect similar cand depresia se accentueaza ca urmare a activitatii reduse
din partea sexului opus sau trairea unor situatii asemanatoare cu cele anterioare dar fara
eficacitate. Se considera ca prin aparitia nepotilor apare linistea, tihna. In familie viata e mai
securizanta prin ajutor de la partener. Adaptarea de comportament se face prin compensatie si
tabieturi, frecvente la barbati, mai intense la femei.

Dominante in aceasta perioada sunt subevolutiile profesionale sociale, toate sunt legate
de succes/insucces, aspiratii, dorinte. Declinul de la nivelul senzorial se extinde la nivelul unor
procese superioare: in planul memoriei se retin incidentele legate de succes/insucces.

Se conserva mai bine calitatile de suplete, volum, fidelitate, orientarea memoriei. Dupa
55 ani scade memoria mecanica si se mentine cea logica. Pe intreaga perioada adulta, omul este
mai atent la comunicare si constructia verbala. Pentru inteligenta se scoate in evident faptul ca
dupa 25 ani IQ scade. Vexler constata ca scaderea este de 0,5% anual, iar Reven: scaderile sunt
nesemnificative la inceput, iar ulterior se schimba lucrurile. Prin compensare cunostintele devin
maxime intre 40-45 ani si stabile pana la 60 ani. Creativitatea la unii poate dura toata viata. Dupa
30 ani se inregistreaza o scadere lenta a vitezei invatarii si randamentul invatarii si un platou al
acestuia pana la 45-50 ani. Ulterior scaderea se produce cu 1% /an si se mentine prin compensare
cand persoana se orienteaza, selecteaza, are experienta bogata. Ca dificultati: stres, anxietate,
motivatie redusa, lipsa de timp, angajare sociala si familiala. Relatia dintre natura individului si
educatia dintre maturizare si invatare sunt influentate de mediul de viata cu patru structuri
diferentiale:

1) Microsistemul: consta in interactiunea dintre persoana si mediu;


2) Mezosistem: interelatii dintre persoane si anturaj, cu rol primar colectivitatea;
3) Exosistem: influenteaza structurile sociale asupra persoanelor;
4) Macrosistemul: influenteaza modelele culturale, subcultiva sistemul economic, social,
educational asupra persoanei.

Perioada varstei de regresie

Varstele de dupa 65 ani sunt fragile si de involutie, dar si de intelepciune, anticamera


a mortii. Preocuparile fata de aceste varste a fost mare din Antichitate, asemanatoare cu cele ale

19
copilariei. Toti filosofii mari antici faceau referiri la batranete, faceau recomandari pentru
cresterea longevitatii. Pentru aceasta perioada s-a constat ca in unele epoci erau ca o povara
batranii, iar altii foloseau batranii ca sfetnicii ai intelepciunii. In Renastere e o intoarcere spre
Umanism si infiintare de azilure. Secolul XX este dominat de preocuparile pentru gasirea unor
miziluri care sa intretina batranetea. La noi in tara s-au inregistrat succese cu rezonanta in
contributiile lui Marinescu, Aslan. Iesirea din activitate, pensionarea e o problema pentru
imbatranire si pentru cei legati de profesie.

Varstele de regresie se impart in:

1) Trecerea spre batranete 65-70 ani;


2) Batranete medie 75-80 ani;
3) Marea batranete 85 ani in sus.

In Europa longevitatea e aproximata la 85 ani la barbati si 90 la femei. Regresia


biologica: scaderea energiei instinctelor, libidoului, acitivitatii, adaptarii, se inregistreaza
imbatranirea fiziologica care este fara seisme si e diferita de cea patologica; reducerea somnului,
viselor, care devin confuze intre realitate si subiectivism, pielea subtire si uscata, miscari greoaie
fara suplete, scaderea fortei musculare, boli de inima, micsorarea volumului creierului. In plan
psihic se reduce la nivel senzorial prin diminuarea vasului auzului, la nivel functional-senzorial
memoria de scurta durata se degradeaza mai repede. Atentia si gandirea confuze, voce tremurata,
personalitate irascibila; scade fluxul ideilor; apar obsesii si reveniri. Devin meditativi cu tendinta
de contemplativitate, adoptand conduite de spectator. Devin confuzi in aprecierea timpului si
spatiului, raportand totul la sine, mai ales femeile, dar nu e grava cum e la barbati. Cand tendinta
creste maximal genereaza idea de persecutie.

Stagiul terminal(moartea)

1) Moartea biologica: ridica probleme pentru toti pentru ca nu se cunoaste daca toate
organele mor odata si daca e dureroasa;
2) Moarte psihologica: probleme legate de unii indivizi care raman normali chiar si cand
se produce moartea;
3) Moarte sociala: probleme de modul in care se produce ritualul, reculegerile, ce
importanta au pentru cei in viata, ca moment al pregatirii acestora pentru moarte.

Diferentele sunt mari intre batrani la fel cum sunt si intre copii. Cercetarile recente sunt
centrate pe copilarie si batranete. Ideea care sta la baza este faptul ca sunt considerate de
maxima fragilitate, pentru copilarie societatea este ocupata pentru a ii oferi un viitor. In tarile
dezvoltate a evoluat farmacologia, care trateaza batranii din toate punctele de vedere.
Farmacologia nu se raporteaza doar la a administra medicamente batranilor. In acelasi timp
batranii sunt consiliati pentru evitarea unor comportamente care duc la suicid. Astfel sunt
comportamentele care provoaca deces in anumite conditii. Se poate vorbi de:

20
1. Moarte neasteptata produsa de un eveniment neprevazut;
2. Moarte intentionata prin suicid;
3. Moarte neateptata care poate fi provocata de boli fatale;
4. Moarte subintentionata, individul isi aduce contributii importante in timp (alcool,
droguri).

In toate cazurile se incearca inlaturarea ideii autodistrugerii; pentru cei care au ideea ca
sunt o povara, atunci intervine suicidul. Fata de autodistrugere, au fost adoptate atitudini diferite.
In trecut erau mai putine suiciduri deoarece se considera ca viata trebuie traita.

Platon considera ca orice individ care se autodistruge trebuie sa aiba o inmormantare sumara,
deoarece individul se simte vinovat.

Aristotel arata ca e un act criminal si trebuie tratat ca atare.

Seneca vine cu o idee diferita ca individul are dreptul de a alege intre viata si moarte.

Odata cu aparitia crestinismului a aparut o crestere in numarul suicidurilor, pentru ca a


crescut ideea ca poti deveni martir sau sfant. Barbatii mor mai des ca femeile iar modul care il
aleg duc sigur la moarte insa la femei mai exista o cale. Aceste diferente ia facut pe cercetatori sa
creada ca femeile inseala si inainte de moarte, in paralel exista o forma de eliberare sau libertate.
Sinuciderea nu trebuie condamnata pentru cei care au un motiv intemeiat. Chiar si in Atena,
Roma sinucigasul putea avea o moarte normala daca facea o cerere care ii era acceptata. In
prezent cultele religioase dezaproba suicidul. Dupa parerea lui Burkey, care adopta o interpretare
filosofic-sociala si a determinismului social, sinuciderea este un act deliberat ce duce la moarte
voluntara si tocmai prin asta se deosebeste de sinuciderea bolnavului psihic sau animalului.
Sinuciderea este considerata egoista, uneori altruista. Sinuciderea egoista este determinata de
individualizarea excesiva prin depresie, apatie. Sinuciderea anomica are loc prin exasperare, care
duce la disconfort cognitiv, pe care individul nu il poate evita. Sinuciderea altruista, sacrificiu
pentru onoare, societate sau martirizare. Rata suicidurilor este mare si creste cand sunt dereglari
sociale. Dupa OMS, in lume e o sinucidere la fiecare 1 ½ minut. Ca urmare sinuciderea este
considerata o boala a secolului ca accidente vasculare, rutiere. Unii autori cred ca sinuciderea
este rationala si voluntara, e nevoie de discernamant pentru asa ceva, altii cred ca cei ce se
sinucid au o doza mare/mica de psihopatie. Rata sinuciderilor este in functie de anotimp, astfel
primavara/vara se inregistreaza mai multe. Din punct de vedere etiologic se insista pe ereditate si
e recunoscuta si de altii care cred in imitatii, dereglari psihice, fragilizarea personalitatii.
Molipsirea sau imitatia e frecventa la varstele extreme. S-a constatat ca rata sinuciderilor e mai
mare in cazul celor care nu sunt casatoriti sau nu au copii. Frecventa maxima a sinuciderilor este
considerata a fi dupa 45 ani la barbati si 55 la femei, iar dupa 65 ani la ambele sexe. In mediul
urban frecventa e mai mare. Sinucigasii au un stil propriu si pregatesc totul din timp, aceasta este
sustinuta de ideea ca scriu o scrisoare sau dau un telefon.

21
Comunicarea
Categorii ale tulburarii de limbaj:

1. Pronuntie/ articulatie( dislalii, rinolalii, dizartrii): deformare, inlocuire, omiterea unui


sunet, confuzia;
2. Ritm si fluenta a vorbirii: balbaiala, logonevroza, tahilalia, bradikia, tumultus-sermonis,
aftongia;
3. Voce: afonie, disfonie, fonaastenia;
4. Scris-citit: totale( alexia, agrafia); partiale( dislexia, disgrafia);
5. Polimorfe: alalia, afazia;
6. De dezvoltare: retard verbal, mutismul electiv=mutismul psihologic=mutismul voluntar;
7. De limbaj specifice dereglarilor psihice: jargon, afazia;

Comunicarea totala

Acest concept a aparut si se dezvolta pe terenul educatiei si adaptarea surdomutilor la


comunicare si relationare. Dar comunicarea totala nu se limiteaza doar la ei, nu e numai in
psihologia speciala ci psihologia, pedagogia lingvisticii.

Se desprind trei caracteristici:

1. Comunicarea totala e conditie pentru educarea si interrelationarea surzilor sau a altor


persoane cu deficite in integrarea in societate;
2. Comunicarea totala este deosebit de activa si la normali pentru ca dinamizeaza,
orienteaza preferintele de expresie a personalitatii;
3. Comunicarea totala constituie o componenta psihologica a personalitatii ce asigura
reusita activitatii energizand expasiunea persoanei ce i se poate conferi rolul de atitudine
intelectiva, motivationala fata de cei din jur.

Comunicarea totala depaseste sfera comunicarii verbale pentru ca o completeaza si prin


apelarea la mijloacele extralingvistice ( gesturi, postura corpului etc.). O serie de trasaturi
emotionale transpar prin comunicare, cele legate de bucurie, tristete, teama, satisfactie.
Comunicarea nonverbala este caracteristica copilului, se integreaza in comunicarea verbala si
evolueaza in paralel. In plan anatomo-fiziologic, este o specialitate a celor doua emisfere
cerebrale ( stanga/ dreapta) pe directia comunicarii verbale dar si pe directia vorbirii prozodice si
lingvistice. Comunicarea totala inseamna folosirea mijloacelor posibile pe comportamentele
verbale/nonverbale, verbale/gestuale, verbale/prozodice, verbale/actionale.
Comunicarea totala presupune si adaptarea ei la varsta cronologica, mentala, la nivelul de
cultura, educatie, capacitate intelectiva si senzoriala in relatie cu cei din jur. Cercetarile au
22
evaluat ca in comunicarea totala 7% il ocupa cuvintele, 38% paralimbajul (intonatie), 55%
limbaj nonverbal. Prin folosirea elementelor prozodice si extralingvistice, se asigura mare
acuratete, sinceritate. Comunicarea totala reflecta ierarhic componentele comunicarii totale si
dependenta la nivel intelectiv-cognitiv si afectiv ca in final sa se ajunga la dezvoltarea
inteligentei sociale din care transpare nivelul evolutiei comunicarii afective. Comunicarea
nonverbala e independenta de factori si conditii cum ar fi: varsta cronologica si mentala a
interlocutorilor, nivelul de educatie si cultura, mediul de provenienta, expresie in codificarea/
decodificarea mesajului.

Gesturile, privirea, postura corpului faciliteaza declansarea verbala. Desfasurarea in


paralel a comunicarii verbale si extralingvistice si prozodice, duce la indeplinirea unor functii:

1. Precizarea mesajului prin sublinierea sensului si semnificatiei;


2. Completeaza si dinamizeaza raportul auditor-vorbitor;
3. Exprima stari emotionale, afective care nu transpar in comunicarea afectiva;
4. Exprima interes in comunicarea cu interlocutorul;
5. Poate introduce alte sensuri decat cele urmarite prin comunicarea vorbita pe care
vorbitorul nu le exprima;
6. Introduce o nota clara de claritate si sinceritate;

In momentul in care se ajunge la dezvoltarea unei forme eficiente de inteligenta si


adaptare sociala se structureaza o forma caracteristica ce genereaza din comunicarea totala si
anume comunicarea emotionala, afectiva. Cand se realizeaza comunicarea afectiva, se
inregistreaza un progres la nivelul dezvoltarii subiectiilor. Cand nu se comunica afectiv,
inseamna regres. Persoanele cu probleme de comunicare si intelect, au dificultati de comunicare
afectiva.

23