Sunteți pe pagina 1din 35

CUPRINS

CAP. 1. SCURTĂ DESCRIERE A TOXOPLASMOZEI..............................................................1


1.1 Definiţie, răspândire şi importanţă...........................................................................................1

1.2 Etiologie.......................................................................................................................................2

1.3 Patogeneză...................................................................................................................................3

1.4 Epidemiologie..............................................................................................................................4

1.5 Manifestările clinice la animale.................................................................................................6

1.6 Manifestări clinice la oameni ....................................................................................................7

1.7 Metode de diagnostic şi depistare la animale...........................................................................9

1.8 Metode de diagnostic şi depistare la om..................................................................................10

1.9 Strategii de prevenire, supraveghere şi combatere a toxoplasmozei....................................12

CAP. 2. EVOLUŢIA BOLII ÎN EUROPA ŞI ROMÂNIA…………..………...……………....14

2.1 Evoluţia toxoplasmozei în Europa………………………………………………………….14

2.2 Evoluţia toxoplasmozei în România.........................................................................................26

CAP. 3 Concluzii generale……………………….…….………………………………..………30

BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................31
CAP. 1. SCURTĂ DESCRIERE A TOXOPLASMOZEI

1.1. Definiţie, răspândire şi importanţă

Toxoplasmoza este o zoonoză gravă parazitară produsă de un protozoar dixen numit


Toxoplasma gondii, ce afectează toate specii de mamifere şi păsări, evoluând grav la tineretul
animal, cu manifestări nervoase, pulmonare, iar la femele cu mortinatalitate, avorturi şi malformaţii
congenitale.( după Nicolae C. şi col, 2014)

Se întâlneşte pe întreg globul cu o frecvenţă variabilă condiţionată de o multitudine de factori


social-economici, ecologici, etc.

Toxoplasmoza este asimptomatică la majoritatea persoanelor imunocompetente, dar poate


evolua sever la imunodeprimaţi şi la cazurile cu transmitere congenitală.

Este o zoonoză foarte răspândită pe glob, cel puţin 500 milioane de oameni prezintă anticorpi
anti Toxoplasma gondii şi poate fi întâlnită la aproape toate animalele cu sânge cald. Infestarea este
mai frecvent întâlnită în zonele calde şi la altitudini joase.

Acesta boală prezintă o importanţă foarte mare, atat pentru medicina veterinară cât şi pentru
medicina umană, datorită varietăţii de simptome şi leziuni pe care infestarea cu acest parazit le
comportă. Un alt factor ce concură la importanţa acestei parazitoze îl reprezintă multitudinea căilor
de transmitere a acestui parazit, de la animal la animal, animal la om şi de la mamă la făt.

Este o zoonoză gravă ce se întâlneşte pe întreg globul cu o frecvenţă variabilă condiţionată


de o multitudine de factori social-economici, ecologici, etc. La femei, evolueză cel mai grav cu
malformaţii congenitale şi avorturi, fiind cele mai importante manifestări clinice ale acestei boli. La
masculi deobicei evoluează asimptomatic. La copii infectaţi congenital poate produce retardare
mintală şi pierderea vederii, iar la pacientii cu imunosupresie, în special la cei cu SIDA, poate
produce moarte.

1
1.2. Etiologie

Agentul etiologic este reprezentat de Toxoplasma gondii (fig. 1.1.), un sporozoar din
categoria coccidiilor, din familia Sarcocystidae. Prezintă dezvoltare de tip diheterodixen, la felide-
pisica domestică şi sălbatică – G.D, iar la mamifere şi păsări - G.I, la care fazele schizogonice se
dezvoltă extra- şi intracelular, în toate ţesuturile,organele, în secreţii şi excreţii.
Oochisturile, elemente exogene de contaminare, sunt incluse în tipul celor de la Isospora şi
au formă rotundă, ovală, lipsit de micropil. În mediul exterior se continuă sporogeneza, iniţiată
uneori în lumenul intestinal al gazdei definitive, formându-se două sporochisturi cu 4 sporozoiţi.
Trofozoiţii se formeză la gazda intermediară, au formă ovală, uşor curbaţi ca un cornuleţ. La
un capăt sunt uşor mai lăţiţi, spre care este situat nucleul.
Chisturile ( pseudochisturile) sunt localizate în toate organele, preponderent în musculatură
şi SNC, sunt ovale, rotunde, delimitate de o membrană fină. În interiorul lor formează prin diviziune
multiplă bradizoiţi în număr foarte mare, asemănători trofozoiţilor, dar mult mai mici.

A. B.
Fig.1.1. A. Aspect electronomicroscopic al oochisturilor de Toxoplasma gondii; B. Tahizoiţi
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Toxoplasma_gondii)

Biociclul comportă desfăşurarea fozelor schizogonică, gametogonică şi sporogonică.


Există trei stadii infectante ale T. gondii: tahizoiţii ( în grupuri), bradizoiţi ( în chiştii
tisulari), şi sporozoiţii ( în oochişti ). Tahizoitul pătrunde în celula gazdei prin penetrarea activă a
membranei acesteia. După pătrundere tahizoitul se rotunjeşte şi este înconjurat de o vacuolă
parazitoforă. În interiorul celului gazde, tahizoitul se multiplică asexuat prin endodiogenie repetată
până când celula gazdă este plină de paraziţi.
După câteva diviziuni, T. gondii formează chişti tisulari , aceştia cresc şi rămân intracelular
cât timp bradizoiţii se divid. Chiştii se pot dezvolta în creier, intramuscular, dar şi în alte organe
2
(plămâni, ficat, rinchi), ei fiind mult mai frecvenţi la nivelul ţesutului nervos şi muscular, inclusiv
creier, ochi, musculatura scheletică şi miocard. Pot exista şi chişti tisulari intacţi, care nu produc
suferinţă şi pot persista toată viaţa gazdei ( după Palmer S.R & Co., 2005).

1.3. Patogeneză

Toxoplasma gondii se transmite prin consumul de oochisturi infecţioase din materiale fecale
de pisică şi prin transfer transplacentar materno-fetal al tahizoiţilor. Parazitul iniţiază replicarea
enteroepitelială în organismul pisicilor neexpuse după ingestia de carne nepreparată termic ce
conţine chisturi tisulare.
Prin digestie, la nivelul stomacului si intestinului subţire, bradizoiţii sunt eliberaţi, invadează
epiteliul intestinal, se replică sexuat şi determină eliberarea oochisturilor în materialele fecale.
Oochisturile se observă prima dată în fecale la 3 zile de la contaminare şi pot persista până la 20 de
zile. După eliminarea din organism oochisturile sporuleză ( devin infectante ) şi rămân viabile în
mediul exterior timp de câteva luni.

Fig.1.2. Ciclul biologic al toxoplasma gondii


( https://www.google.ro/imghp?hl=ro&tab=wi )

După consumul de carne nepreparată termic, ce conţine chisturi tisulare sau după consumul
de hrană sau apă contaminată cu materii fecale de pisică care conţin oochisturi, are loc replicarea
extraintestinală a T. gondii (fig.1.2.). Bradizoiţii şi sporozoiţii sunt eliberaţi şi infectează epiteliul

3
intestinal, iar după câteva cicluri de replicare epitelială, apar tahizoiţii care diseminează pe cale
sanguină şi limfatică. Aceştia infectează ţesuturile din întreg organismul şi se reproduc intracelular
până la distrugerea celulelor, determinând necroză tisulară. În acest stadiu animalele tinere şi cele
imunocompromise pot muri datorită toxolasmozei generalizate, iar animalele bătrâne pot dezvolta
un raspuns imun puternic, mediat celular ce poate combate infecţia (după Merck & Co., 2014).
Formarea granuloamelor la nivelul SNC, produce necroze şi ramolisment explimate prin
sindrom nervos grav. La nivelul limfonodulilor intervine iritativ şi toxic producând adenopatii
hipertrofice. Trofozoiţii în faza de multiplicare şi produşii de metabolici determină transvazări
cavitare, procese de necroză şi inflamaţii în pulmon, metrite, avorturi, malformaţii, etc.
La gazda definitivă, efectele asupra tubului intestinal sunt identice cu cele din eimerioza
(după Nicolae C., şi col.,2014).

1.4. Epidemiologie

Parazitul prezintă o mare specificitate faţă de gazda intermediară (de la reptile la om), de
aceea aspectele epidemiologice sunt extrem de variate. O altă problemă importantă în mentţinerea
focalitaţii naturale o reprezintă fauna sălbatică. Altfel, ca receptivitate pe primul loc sunt felidele, în
special pisica, care reprezintă gazda definitivă a parazitul, aceasta eliminând în natură oochisturi-
forma infecţioasă, cu aceasta infectându-se şi restul animalelor receptive inclusiv omul. Dintre toate
speciile, foarte receptive sunt: şoarecele, iepurele, cobaiul, urmate de oi şi carnivore, iar mai
rezistente sunt bovinele şi cabalinele. Ca şi categorie de vârstă, animalele adulte contractă boala mai
rar, infecţiile subclinice sunt mai numeroase, dar fetuşii şi animalele nou-născute sunt cele mai
receptive.

Contaminarea mediului joacă unul dintre cele mai importante roluri în trasmiterea bolii,
având în vedere faptul că o pisică poate elimina peste 100 de milioane de oochisturi nesporulate care
în 1-5 zile devin sporulate şi infecţioase pentru alte gazde. Oochisturile sunt dispersate cu ajutorul
ploilor prin grădinile cu zarzavaturi, terenuri de joacă pentru copii, de unde se pot infesta atât
animalele cât şi omul. Granville (cit. De Ivana F.I., 1984 ) constată incidenţa bolii ca fiind 11% la
câine, 67% la raţe, 6% la şoareci, 40% la pui de găină, 20% la pisici.

Sursele de contaminare sunt reprezentate de vertebratele homeoterme bolnave sau cu infecţii


latente, secreţiile sau excreţiile acestora, carnuri sau organe cu chisturi.
4
Contaminarea gazdelor intermediare se poate realiza prin mai multe căi cum sunt: calea
bucală, prin ingerare de alimente sau apă contaminate cu oochisturi de T. gondii sau prin consum de
cărnuri ce prezintă chisturi; pe cale transplacentară, la femelele gestante; genitală cu material
seminal contaminat; calea galactogenă, s-a demonstrat că tahizoiţii se transmit prin laptele de oaie,
capră, vacă şi şoricoaică. De asemenea la pisicile infectate experimental cu Toxoplasma gondii, s-au
izolat trofozoiţi din lapte. La om contaminarea poate avea loc şi prin transfuzii de sânge, grefe sau
transplant de organe. (Nicolae C şi col., 2014)

Consumul de carne crudă sau insuficient preparată termic, provenită de la animale sau păsari
infestate reprezintă cea mai importantă cale de transmitere în ţările occidentale.

Fig. 1.3. Căile de transmitere a toxoplasmozei


( https://www.google.ro/imghp?hl=ro&tab=wi )

5
Rezistenţa oochisturilor de Toxoplasma gondii în mediul exterior este de lungă durată. În
fecale pe substrat umbros rezistă până la un an, în cărnuri şi organe menţinute la temperatura de
refrigerare, chisturile rezistă circa 7 zile, iar în sânge trofozoiţii se meţin 60 de zile (după Nicolae C
şi col., 2014).

1.5. Manifestările clinice la animale

Toxoplasma gondii parazitează atât gazda intermediară cat si gazda definitivă, însă în cele
mai multe cazuri fără a genera semne clinice. Foarte rar produce manifestări clinice grave.
Perioada de incubaţie este de 4-40 zile, urmată la animalele tinere de manifestări acute sau
cronice.
Stadiul de tahizoit este responsabil de distrugerea tisulară şi prin urmare semnele clinice
depind de numărul tahizoiţilor eliberaţi, capacitatea sistemului imun al gazdei de a limita
răspândirea tahizoitilor şi organele afectate de aceştia. La animalele tinere, în special la căţei, pisoi
şi purcei, tahizoiţii diseminează pe cale sistemică şi determină pneumonie interstiţială, miocardită,
necroză hepatică, meningoencefalită, corioretinită ( după Merck & Co., 2012 ) .
Dintre animalele domestice cele mai mari pierderi se înregistrează la ovine şi caprine.
Parazitul induce moarte embrionară precoce şi resorbţie, moarte fetală şi mumificare, avort şi
produşi de concepţie fătaţi morţi. Avortul toxoplasmic poate apărea la ovinele de orice vărstă.
Avortul survine la oile care s-au infectat în cursul perioadei de gestaţie ( Palmer S.R. & Co., 2005 ).
La miei predomină tulburarile nervoase şi pulmonare. La capre se observă febră, dispnee, avorturi,
mortaliate perinatală, iar la iezi, tulburari nervoase, cardiace şi pulmonare.
La suine apar în special avorturi şi mortinatalitate. La purcei diaree, tuse, dispnee, tulburări
nervoase, mioclonii, tremurări musculare.
La bovine apare diaree, inapetenţă, tuse, dispnee, febră, iridociclită, foarte rar apar avorturi şi
infecunditate.
La câine sindrom rabiform, paralizie, ataxie, limfadenopatii, icter, dispnee, febră, diaree,
dureri musculare. Infecţia experimentală la căţele a produs avort, fetuşi morti, căţei cu febră şi
limfoadenopatie ( după Nicolae C. şi col., 2014 ).
Cele mai multe pisici infectate cu toxoplasmoză nu manifestă niciun semn de boală. Semnele
clinice apar numai ocazional, atunci când sistemul imunitar al pisicii nu este capabil să stopeze
migrarea tahizoiţilor. De asemenea, boala este mult mai probabil să apară manifestată clinic la
pisicile cu imunosupresie, icluzând puii tineri şi pisicile cu leucemie sau cele infectate cu virusul
6
imunodeficienţei feline. Cele mai des întâlnite simptome sunt febra, pierderea apetitului şi letargie.
Alte semne pot apărea în funcţie de tipul infecţiei ( acută sau cronică ) dar şi de localizarea
parazitului în corp. În pulmoni infecţia cu T. gondii poate provoca pneumonie cu grade diferite de
afectare. De asemenea, parazitul poate afecta sistemul nervos, poate provoca afecţiuni ale retinei sau
ale camerei interioare ale ochiului, tulburări ale percepţiei luminii, orbire, incoordonare, schimbări
de personalitate, invârtiri în cerc, capul este aplecat, tremurăruri ale urechilor, dificultate în
masticaţie şi înghiţire, convulsii.

1.6. Manifestări clinice la oameni

La oameni majorotatea infecţiilor sunt asimptomatice, dar apar şi cazuri în care parazitul
produce îmbolnăviri foarte grave. Infecţia se poate transmite congenital sau postnatal.

Infecţiile congenitale apar atunci când femeile se infectează în cursul sarcinii, iar graviatea
bolii depinde de vârsta sarcinii atunci când femeia a fost infectată. Gravida nu prezintă întotdeauna
simptome de boală, dar prezintă parazitemie temporală. Infecţia dobândită cu 2–3 luni înaintea
concepţiei prezintă foarte rar risc de afectare fetală. Dacă infecţia maternă are loc în primul trimestru
de sarcină, riscul de transmitere la făt este mic (10-25%), dar cu boală congenitală severă sau chiar
moarte fetală. Cu cât infecţia se produce mai târziu în timpul sarcinii, riscul de transmitere este mai
mare ( risc de 60-90% de transmitere transplacentară în trimestrul III de sarcină ), dar cu consecinţe
clinice mai puţin severe.

În placentă se dezvoltă leziuni focale şi fătul se poate infecta. În primă fază se produce o
infecţie generalizată a fătului, apoi infecţia dispare din ţesuturile viscerale şi se localizează în SNC.
În cazul afecţiunilor uşoare, poate apărea doar o diminuare a acuităţii vizuale, iar copii grav afectaţi
pot prezenta o tetradă completă de semne clinice: retinocoroidită, hidrocefalie ( fig. 1.4. ), convulsii
şi calcificare intracerebrală. Dintre semnele clinice de mai sus cea mai rară este hidrocefalia, dar este
si cea mai gravă manifestare a toxolasmozei.

7
Fig. 1.4. Hidrocefalie
( https://oftalmix.wordpress.com )

Manifestarea cea mai întâlnită în cazul toxoplasmozei congenitale este localizarea oculară.
Cea mai afectată componentă este camera posterioară, iar parazitul proliferează în retină ceea ce
duce la o inflamare a coroidei. Leziunea caracteristică a toxoplasmozei oculare ( fig. 1.5.), este
reprezentată de pete gălbui- albe cu aspect floconos, ceea ce se observă la examenul fundului de
ochi. Leziunile pot fi unice sau multiple afectând unul sau ambii ochi. Leziunile retiniene pot fi uni-
sau plurifocale reprezentate prin zone mici gri cu edeme minime şi reacţie în umoarea vitroasă. Deşi
infecţiile severe pot fi depistate la naştere, infecţiile moderate pot trece neobservate până când devin
manifeste la vârsta adultă.

Fig. 1.5. Toxoplasmoza oculara congenitala


( http://www.novaoptic.ro/ )

8
Infecţia dobândită postnatal poate fi localizată sau generalizată. Cea mai frecvent observată
formă de manifestare clinică a toxoplasmozei este limforeticulita. Cand sunt infectaţi ganglionii
limfatici devin moderat sensibili dar nu şi dureroşi. După câteva săptămâni sau luni infecţia se
remite spontan. Limforeticulita poate fi asociată cu febră, stare generală proastă, oboseală, dureri de
gât şi de cap. Toxoplasmoza dobandită poate fi benignă şi fără manifestări clinice, dar
diagnosticarea ei la femeile însărcinate este vitală datorită riscului la care este supus fătul.

Toxoplasmoza este una dintre cele mai importante boli ce cauzează mortalitate la pacienţii cu
SIDA. Clinic pacienţii pot prezenta cefalee, dezorientare, hemipareză, letargie, tulburari ale
reflexelor, convulsii şi mulţi dintre pacienţi intră într-o stare comatoasă ( după Palmer S.R. & Co.,
2005 ).

1.7. Metode de diagnostic şi depistare la animale

Manifestările clinice de toxoplasmoză sunt nespecifice şi de multe ori boala trece


neobservată, în lipsa oricărui simptom şi de aceea trebuie să se recurgă la stabilirea diagnosticului
prin teste de laborator.
Diagnosticul se stabileşte pe baza testelor serologice ( detectarea anticorpilor anti-
Toxoplasma gondii din sânge ), coproparazitologice ( metoda Willis pentru detectarea oochiştilor
din fecale ) şi teste de biologie moleculară ( identificarea ADN-ului genomic al T. gondii )
Perioada scurtă de eliminare a oochisturilor, aproximativ 2-3 saptamani din viaţa unei pisici
şi raritatea reinfecţiilor, face ca examenul coproparazitologic sa nu fie o tehnica fiabilă de depistare
a toxoplasmozei la feline. Acest lucru explică prevalenţa scazută ( mai putin de 1% ) a oochisturilor
de T. gondii detectate din fecale. Alt dezavantaj al examenului coproparazitologic ar fi faptul că
oochistul de T. gondii nu poate fi diferenţiat de alte oochisturi de coccidii asemanatoare din punct de
vedere morfologic ( Hammondia hammondi, Hammondia heydorni, Neospora caninum şi
Besnoitia), de aceea se recomandă alte metode paraclinice de detectare a coproeliminarilor de
oochisturi, cum ar fi testele de biologie moleculara (PCR).
Testele de serodiagnostic care se bazează pe detecţia anticorpilor IgM, pot sa detecteze
infecţia timpurie, la 1-2 săptămâni dupa expunere. Nivelurile de IgM T. gondii specifice ajung la
valoare maximă în 3 până la 6 săptămâni şi devin negative în 12 saptamani. Anticorpii IgG se
formează numai după 2 săptămâni de la infecţie şi pot să stagneze la niveluri crescute timp de mai
9
mulţi ani. Pentru a diagnostica toxoplasmoza activă la pisică folosind teste care se bazează pe
detecţia de IgG, este necesară identificarea a 4 valori crescânde al titrului într-un interval de 2-3
săptămâni. Utilizarea unui test de detectare timpurie, împreună cu un test de detecţie al IgG poate să
indice informaţii valoroase despre cinetica infecţei cu T. gondii.
Diagnosticul antemortem poate fi realizat prin testul de hemaglutinare indirectă, reacţia de
imunoflorescenţă indirectă, testul de aglutinare cu latex sau ELISA. Se poate analiza lichidul
cefalorahidian şi umoarea apoasă pentru prezenţa de tahizoiţi. Postmortem se pot observa tahizoiţi
sau chisturi pe frotiuri tisulare sau amprente de la nivelul organelor cu leziuni, colorate MMG sau
Gimsa. Se poare realiza şi bioproba pe şoarece, din broiaj de organe suspecte cu adaos de antibiotice
sau L.C.R, lichide fetale şi se inoculează i.p la şoarecii tineri. După 4-7 zile, animalele mor cu
peritonită exudativă, iar prin frotiurile colorate se identifică toxoplasmele ( după Merck & Co.,
2014; Nicolae C. şi col., 2014 ).

1.8. Metode de diagnostic şi depistare la om

La om, depistarea anticorpilor specifici reprezintă metoda primară de diagnostic al infecţiei


cu Toxoplasma gondii, iar cele mai larg utilizate teste sunt cele imunoenzimatice.
Imunodiagnosticul se poate realiza prin:
 Testul de culoare (Sabin-Feldman), care măsoară în special IgG, fiind sensibil şi specific.
 Reacţia de imunofluorescenţă indirectă, măsoară aceeaşi anticorpi ca şi testul de culoare şi este
larg utilizată în practică. Anticorpii decelabili prin aceste reacţii apar la 1-2 săptămâni după
infecţie, ating titruri ridicate (peste1/1000) în 6-8 săptămâni şi scad treptat după câteva luni.
Titrurile scăzute (1/4-1/64), pot persista toată viaţa.
 Testul RIF (Remington) care decelează anticorpii IgM, este folosit pentru diagnosticul infecţiei
acute. Anticorpii IgM apar în primele 5 zile de la infecţie şi dispar precoce. Reacţii fals pozitive
pot fi date de factorul reumatoid, de IgG anti-toxoplasma care pot bloca detectarea anticorpilor
IgM. Unii bolnavi cu imunodepresie, cu toxoplasmoză acută şi majoritatea celor cu
toxoplasmoză oculară activă, pot să nu aibă anticorpi IgM, evidenţiaţi prin RIF.
 Metoda ELISA, care determină atât anticorpii IgM cât şi IgG.
 IDR cu toxoplasmină, evidenţiază starea de hipersensibilitate întârziată; reacţia devine pozitivă
la 3-4 săptămâni de la infecţie şi se menţine astfel toată viaţa.

10
Pacienţii cu anticorpi IgM pozitivi şi anticorpi IgG negativi trebuie retestaţi la fiecare 2
săptămâni până la apariţia seroconversiei sau excluderea unui răspuns IgM “natural” sau nespecific.
Serurile cu IgG pozitiv şi IgM negativ sau echivoc trebuie testate pentru aviditatea anticorpilor IgG
sau trimise pentru confirmare la un laborator de referinţă.
Aviditatea anticorpilor IgG se bazează pe măsurarea afinităţii pentru antigen a anticorpilor IgG
specifici, scăzută iniţial după contactul antigenic primar şi care creşte în săptămânile şi lunile
următoare. Sunt utilizaţi reactivi care denaturează proteine ( de exemplu ureea ) pentru disocierea
complexelor Ag-Ac, iar aviditatea este determinată din raportul dintre curbele titurilor de anticorpi
din proba tratată, respectiv netratată cu uree.

Testul de aviditate IgG reprezintă o metodă care permite diferenţierea unei infecţii recente de
o infecţie mai veche, folosindu-se de o singură probă de ser. Acest test trebuie folosit ca metodă
complementară în diagnosticul toxoplasmozei dobândite şi în identificarea sarcinilor cu risc de
transmitere transplacentară a infecţiei.

Efectuarea testului la pacientele gravide în cursul primelor 16 săptămâni de sarcină oferă


şansa de a reduce monitorizările în dinamică şi de asemenea necesitatea de a recurge la metode
invazive ( amniocenteză cu determinări PCR din lichidul amniotic ). Reduce, de asemenea, riscul
unui tratament nenecesar cu spiramicină sau alte medicamente, precum şi anxietatea pacientelor
asociată cu testări suplimentare. Astfel, demonstrarea prezenţei anticorpilor IgG de aviditate
crescută în primul trimestru de sarcină exclude net infecţia maternă primară; în aceste situaţii fătul
are o şansă foarte mică de a dezvolta infecţie congenitală, intervenţia terapeutică nefiind necesară.

11
Fig. 1.6. Screeningul toxoplasmozei în timpul sarcinii
( http://www.materno-fetala.ro/ )

1.9. Strategii de prevenire, supraveghere şi combatere a toxoplasmozei

În prevenirea toxoplasmozei primul pas care trebuie făcut este limitarea contactului pisicilor
cu parazitul. Pentru a îndeplini acest deziderat, în primul rând nu tebuie niciodată hranite pisicile cu
carne crudă, organe sau oase. Hrănirea pisicilor să se facă cu hrană uscată sau din conserve sau cu
carne preparată termic la minim 67 °C pentru a distruge chisturile. Trebuie împiedicat sau limitat, pe
12
cât posibil, accesul pisicilor în afara locuinţei şi prevenirea expunerii la gazdele intermediare ale
parazitului (ex. Păsări, rozătoare, etc.).

Pentru a preveni infecţia omului cu Toxoplasma gondi, este necesar ca, după manipularea
cărnii crude, să se procedeze la spălarea mâinilor cu apă şi săpun, acelaşi lucru trebuie făcut şi în
cazut suprafeţelor de prelucrare, ustensilelor şi tuturor obiectelor ce au venit în contact cu carnea
crudă. Carnea oricărui animal trebuie tratată termic la temperaturi de minim 67 °C înainte de a fi
consumată. Trebuie evitat consumarea produselor lactate nepasteurizate şi consumarea legumelor şi
fructelor nespălate foarte bine. Este preferabil ca igienizarea litierei pisicii să fie realizată de către
altcineva decât femeia însarcinată, iar dacă este ineviabil ca aceasta să se ocupe de acest aspect,
trebuie să se protejeze purtând mănuşi. Cutia pisicii trebuie curăţată zilnic, cu apă fiartă timp de 5
minute, pentru a preveni sporularea.

Profilaxia toxoplasmozei congenitale include următoarele măsuri: depistarea gravidelor


infectate primar şi tratarea lor; de investigat serologic gravidele în primul trimestru; în caz de
infectare recentă, chiar dacă tabloul clinic lipseşte, de efectuat tratamentul specific.

Gravidele cu rezultatele serologice negative la toxoplasmoză în primul trimestru, necesită


aceste investigaţii şi în următoarele trimestre. Dacă reacţiile serologice la toxoplasmoză devin
pozitive în următoarele trimestre, se argumentează o infectare recentă şi se recomandă de aplicat
tratamentul specific.

În prezent, nu există vaccinuri subunitare sau inactivate eficiente pentru imunizarea contra T:
gondii, dar sunt în curs de desfăşurare cercetări în acest sens. Obiectivele vaccinării
antitoxoplasmice includ reducerea afectării fetale, reducerea numărului de chişti tisulari la animale
şi prevenirea formării oochiştilor la pisică ( Palmer S.R. & Co., 2005 ).

13
CAP. 2. EVOLUŢIA BOLII ÎN EUROPA ŞI ROMÂNIA

2.1. Evoluţia toxoplasmozei în Europa

Infecţia cu Toxoplasma gondii este foarte răspândită la oameni, dar prevalenţa ei variază
mult de la o zonă la alta. La nivelul Europei se estimează că circa 30-50 % din populaţie este
infectată , pe când la nivelul Americii Centrale şi de Sud şi a Africii procentul depăşeşte 50 %, iar
America de Nord, Australia şi majoritatea statelor din Asia înregistrează un procent mai mic al
infecţiilor, de circa 10-30%.

Fig 2.1.1. Prevalenta infectiei cu Toxoplasma Gondii in lume in anul 2011


( www.ncbi.nlm.nih.gov )

În Europa, programele naţionale de supraveghere pentru toxoplasmoză, diferă de la ţară la


ţară. În prezent, la ECDC se raportează numai cazurile de toxoplasmoză congenitală, iar singurele
state europene ce au programe naţionale active de supraveghere a acestei afecţiuni, sunt Cehia,
Franţa şi Slovacia. În unele ţări, sistemele de supraveghere au în vedere numai cazurile grave de
boală, de unde numărul mic de cazuri raportate anual, iar în ţări precum Austria, Belgia, Danemarca,
Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Suedia, Norvegia şi Elveţia, nu derulează în prezent nici un sistem
de supraveghere a toxoplasmozei.
14
În 2015 la ECDC au fost raportate un număr de 41 de cazuri de toxoplasmoză congenitală în
Cehia, Germania, Ungaria, Irlanda, Lituania, Polonia, Slovenia, Marea Britanie. Rapoartele din
Franţa se trimit cu o întârziere de doi ani, fiind confirmate un număr de 216 cazuri de toxoplasmoză
congenitală în 2014.

Se poate observa în Fig 2.1.2, în perioada 2007-2015 o creştere a numărului de cazuri


înregistrate de toxoplasmoza congenitală la nivel european, creştere ce se poate atribui efectuării în
mai multe state a examenelor serologice la copii cu vârsta de sub un an, nu neapărat a numărului de
înbolnăviri.

Fig 2.1.2 Incidenţa cazurilor de toxoplasmoză în Europa, excluzând Franţa, în 2007-2015


( ecdc.europa.eu )

Programul de supraveghere naţională în Franţa a debutat în anul 2009 şi se constată, conform


Fig 2.1.3, un număr iniţial de 266 de cazuri în 2009, apoi a scădere graduală până la 104 în 2012,
apoi din nou o creştere exponenţială, până la 216 în 2014. Odată cu debutul programului de
supraveghere în 2009, a început şi o campanie intensă de informare a publicului asupra riscurilor
acestei boli, campanie ce ulterior a fost diminuată, putându-se observă reapariţia unui număr mare
de cazuri în anii ulteriori.

15
Fig 2.1.3 Incidenţa cazurilor de toxoplasmoză în Franţa, în 2009-2014
( ecdc.europa.eu)

Programul naţional de supraveghere a toxoplasmozei din Franţa a fost instituit în urma unui
studiu din 2007, la care au participat 31 de laboratoare de pe teritoriul ţării, ce au raportat un număr
de 272 de cazuri în total, din care 38 (14%) confirmate prenatal, 74 (27%) în perioada sarcinii, 160
(59%) postnatal.

S-a observat (Fig 2.1.4) că cel mai mare număr de cazuri a apărut la mamele tinere sub vârsta
de 20 de ani.

Fig 2.1.4 Prevalenţa toxoplasmozei congenitale în funcţie de vârsta mamei


( http://www.eurosurveillance.org )

16
Din punct de vedere al zonelor geografice, s-a observat un număr mai mare de cazuri în zona
urbană, comparativ cu zona rurală, datorită contactului restrâns al femeilor cu animalele de
companie şi un număr mai mare de cazuri în zona nordică a ţării, datorită anumitor obiceiuri
alimentare, precum utilizarea cărnii crude în alimentaţie, fără preparare termică în prealabil.

Au fost înregistrate 818,700 de naşteri în Franţa în 2007, toxoplasmoza congenitală fiind


raportată într-un procent de 3.3 la 10,000 de naşteri. În perioada prenatală, s-a efectuat amniocenteza
la 112 femei, din care 108 au fost cazuri pozitive. În timpul sarcinii s-a efectuat rezonanţă magnetică
la 28 de femei şi examen ecografic la 82. Postnatal s-a pus diagnosticul la 160 de copii, din care 130
înaintea vârstei de două luni, restul de 22 între două luni şi un an. Au existat 11 întreruperi de
sarcină (4%), 6 prin avort recomandat medical, deoarece au fost confirmate leziuni cerebrale la fetus
prin examen ecografic şi 5 prin moartea fetusului. Toate 11 avorturi, au avut loc în prima parte a
sarcinii.

Din totalul copiilor diagnosticaţi la naştere cu toxoplasmoza congenitală, 88% nu prezentau


simptome clinice, restul prezentând leziuni oculare sau diferite tipuri de malformaţii
(http://www.eurosurveillance.org).

Între 2008 şi 2011 a avut loc un studiu în Germania, la care au participat 6,564 de indivizi,
din care 3,602 (55%) au fost seropozitivi pentru Toxoplasma gondii. Dacă în intervalul de vârsta 18-
29, prevalenţa a fost de 20 %, la intervalul 70-79 a fost de 77%, practic observându-se o creştere de
1.09% pentru fiecare an de viaţă. Factori care determină creşterea riscului de înbolnăvire au fost :
deţinerea unei pisici (cu 15.8%), obezitatea, viaţa în mediul rural, iar factori ce scad şansa de
înbolnăvire au fost : dieta vegetariană, statusul socio-economic ridicat ( www.nature.com- Scietific
Reports).

Datele furnizate de pe OIE (Tab 2.1.1) sunt inconstante pentru majoritatea ţărilor din Europa
şi oferă informaţii sumare despre situaţia reală a cazurilor diagnosticate de toxoplasmoză. Totuşi se
poate oberva numărul mare de cazuri confirmate în unele ţări precum Marea Britanie, Rusia,
Ucraina. Dacă tari precum Irlanda,Spania sau Cehia raportează un număr mai mic de cazuri de la an
la an, în ţări precum Turcia numărul cazurilor creşte exponenţial, iar în ţări precum Ungaria sau
Finlanda numărul este aproximativ constant.

17
Numarul de cazuri de toxoplasmoza inregistrate pe OIE in perioada 2005-2016 Tab 2.1.1
( http://www.oie.int/ )
Tara/Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Belarus 10 27 10 1 3 4 18 7 3 0 0 0
Belgia 0 0 94 167 17 0 0 0 12 0 0 0
Bosnia si
Hertegovina 8 3 0 0 0 0 4 0 6 2 9 3
Bulgaria 114 196 113 64 17 0 0 0 0 0 0 0
Cehia 347 317 231 248 222 259 177 188 155 146 167 143
Croatia 39 31 31 24 22 13 23 0 21 20 24 22
Estonia 5 1 1 1 4 3 0 0 0 2 1 6
Finlanda 44 43 36 46 26 29 14 28 19 23 40 35
Franta 0 0 0 0 0 0 0 0 199 0 211 246
Germania 0 0 0 0 0 0 0 0 10 6 14 10
Irlanda 40 43 48 64 37 37 32 36 32 20 26 24
Letonia 2 4 9 6 6 10 16 10 7 7 0 0
Lituania 253 165 63 117 210 152 126 163 111 0 0 54
Macedonia 0 0 1 0 2 0 0 0 0 0 0 3
Marea
Britania 90 90 104 0 494 0 375 0 328 373 371 353
Moldova 0 0 0 0 0 0 60 0 0 13 0 0
Muntenegru 0 0 2 3 0 1 5 1 0 11 0 0
Polonia 586 0 0 512 0 0 0 0 0 0 15 20
Romania 578 0 0 0 0 53 43 16 0 0 0 11
Rusia 0 0 0 588 509 536 569 858 688 680 539 465
Serbia 0 0 88 78 73 76 54 0 55 76 82 0
Slovacia 261 303 0 0 0 0 0 0 0 0 0 131
Slovenia 22 24 20 20 17 17 21 0 30 35 35 24
Spania 48 40 50 41 1 4 5 0 1 0 0 5
Turcia 3 18 0 26 55 41 80 95 119 109 147 200
Ucraina 1325 0 0 0 0 0 748 570 0 224 0 0
Ungaria 0 0 0 84 102 112 110 82 50 94 120 87
Total 3775 1305 901 2090 1817 1347 2480 2054 1846 1841 1801 1842

18
Conform datelor de pe ECDC, în 2015, 15 ţări au oferit informaţii despre evoluţia
toxoplasmozei la animale, pe teritoriul lor. Germania, Grecia, Finlanda, Ungaria,Irlanda, Italia,
Letonia, România, Slovacia, Spania, Marea Britanie, Elveţia şi Norvegia au prezentat rapoarte
despre oi şi capre (Tab 2.1.2). Au fost testate un număr de 4227 de animale (oi şi capre), din care
1680 (39.74 %) au răspuns pozitiv. Pentru testare s-au folosit diferite metode, precum ELISA, PCR,
Imunofluorescenţa, etc. Ţările cu cel mai mare rezultat pozitiv, de peste 50 %, au fost Grecia,
România şi Marea Britanie.

Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoza in Europa la oi si capre in 2015 Tab 2.1.2


( ecdc.europa.eu )

Țară Specia Metoda Animale Pozitiv Procent


pozitiv
Finlanda Oi Histologic 133 1 0,75
Germania Capre Necunoscută 18 3 16,67
Oi Necunoscută 63 11 17,46
Grecia Capre ELISA 58 31 53,45
Oi ELISA 46 9 19,57
Ungaria Capre RFC 3 0 0
Imuno-histio-chimic 3 0 0
Oi RFC 14 0 0
Imuno-histio-chimic 6 2 33,33
PCR 2 2 100
Irlanda Capre Latex aglutinare 17 7 41,18
Oi Latex aglutinare 780 69 8,85
Italia Capre Necunoscută 4 0 0
ELISA 24 5 20,83
PCR 21 1 4,76
10 2 20
1 0 0
Necunoscută 4 0 0
PCR 3 0 0
ELISA 200 59 29,5
ELISA 13 8 61,54
PCR 72 5 6,94
PCR 1 0 0
Imunofluorescenta 4 3 75
Oi ELISA 29 13 44,83
12 0 0
PCR 3 0 0
46 6 13,04
6 0 0
Necunoscută 30 18 60
Necunoscută 434 212 48,85
ELISA 336 167 49,7
PCR 15 0 0

19
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la oi şi capre în 2015 Tab 2.1.2-continuare
( ecdc.europa.eu)

Țară Specia Metoda Animale Pozitiv Procent


pozitiv
Letonia Capre Latex aglutinare 3 3 100
Oi Latex aglutinare 66 18 27,27
Romania Oi ELISA 9 5 55,56
Slovacia Capre ELISA 5 0 0
RFC 2 2 100
Aglutinare directa 2 0 0
RFC 1 1 100
Spania Oi ELISA 31 18 58,06
Marea Britanie Capre 5 5 100
Latex aglutinare 8 5 62,5
Oi 1031 609 59,07
Latex aglutinare 598 375 62,71
Norvegia Capre Imuno-histio-chimic 1 0 0
Oi Imuno-histio-chimic 23 0 0
Elvetia Capre Imunofluorescenta 7 2 28,57
PCR 11 0 0
Oi Imunofluorescenta 1 1 100
PCR 11 1 9,09
Rezultat 4227 1680 39.74

Patru ţări (Germania, Italia,Marea Britanie şi Elveţia) au transmis către ECDC date despre
evoluţia toxoplasmozei pe teritoriul lor la porci. Conform datelor obţinute (Tab 2.1.3), rezultă că din
totalul animalelor testate, 2423, doar un număr mic de animale a răspuns pozitiv, anume 99 (7.08%),
ceea ce denotă un grad mic de evoluţie a toxoplasmozei în populaţia suină , în ţările participante la
sondaj.

20
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la porci în 2015 Tab 2.1.3
( ecdc.europa.eu )

Țară Metoda Animale Pozitiv Procent


pozitiv
Germania Necunoscută 140 0 0
Italia ELISA 30 10 33,33
PCR 4 0 0
Necunoscută 3 0 0
Marea Britanie PCR 102 0 0
Latex aglutinare 71 14 19,72
Necunoscută 2071 75 3,62
Evetia PCR 2 0 0
Rezultat 2423 99 7,08375

Nouă tari (Germania, Estonia, Irlanda, Italia, Olanda, Slovacia , Marea Britanie, Elveţia şi
Norvegia) au furnizat date despre evoluţia toxoplasmozei la vaci (Tab 2.1.4). Au fost testate un
număr de 2112 animale, dintre care numai 85 au ieşit ca fiind pozitive (4.02%), ceea ce arata
implicarea mai puţin importantă a bovinelor în transmiterea acestei zoonoze la oameni.

Nouă tari din Europa (Germania, Estonia, Finlanda, Italia, Letonia, Olanda, Slovacia,
Elveţia) au oferit informaţii(Tab 2.1.5) despre evoluţia toxoplasmozei în rândul carnivorelor de
companie, anume despre pisici şi câini. Din totalul de 3961 animale testate, au răspuns pozitiv 663
(16.74%), din care 15.5% au fost pisici şi 17.9% câini. Nu a fost precizat dacă animalele aveau
proprietar sau proveneau din rândul populaţiilor comunitare. Rezultatele obţinute, arată că deşi
pisicile pot trasmite boală, gradul de contaminare al acestora este mai mic decât se preconiza, chiar
mai mic decât cel al rumegătoarelor mici. Procentul de circa 15% al pisicilor infectate, coincide cu
studiile epidemiologice din 2007 din Franţa, ce a arătat o creştere a riscului de îmbolnăvire cu 15%
de toxoplasmoza a celor ce deţin pisici de companie.

21
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la vaci în 2015 Tab 2.1.4
( ecdc.europa.eu)

Țara Metoda Animale Pozitiv Procent


pozitiv
Estonia Latex aglutinare (LAT) 18 1 5,56
Germania Necunoscută 330 0 0
Irlanda Latex aglutinare (LAT) 19 0 0
Italia Necunoscută 18 10 55,56
ELISA 4 0 0
13 0 0
Imunofluorescenta 52 0 0
PCR 1 0 0
41 0 0
16 0 0
Necunoscută 13 4 30,77
Necunoscută 456 19 4,17
ELISA 2 0 0
663 6 0,9
ELISA 1 0 0
Imunofluorescenta 11 5 45,45
PCR 1 0 0
Olanda Necunoscută 100 2 2
Slovacia RFC 3 2 66,67
Latex aglutinare (LAT) 4 0 0
Marea Britanie Latex aglutinare (LAT) 41 31 75,61
PCR 305 5 1,64
Norvegia Imuno-histio-chimic 2 0 0
Elvetia PCR 2 0 0
Rezultat 2112 85 4,02

22
Procentul de cazuri pozitive de toxoplasmoză în Europa la câini şi pisici în 2015 Tab 2.1.5
( ecdc.europa.eu )

Țara Specia Metoda Animale Pozitiv Procent pozitiv


Estonia Pisici ELISA 3 1 33,33
Latex aglutinare 1 1 100
(LAT)
Câini Latex aglutinare 2 0 0
(LAT)
Finlanda Pisici Histologic 209 3 1,44
Câini Histologc 812 2 0,25
Germania Pisici Necunoscută 245 4 1,63
Câini Necunoscută 144 0 0
Italia Pisici ELISA 2 0 0
Necunoscută 36 12 33,33
Necunoscută 55 0 0
ELISA 5 1 20
PCR 8 0 0
Necunoscută 499 173 34,67
PCR 10 0 0
Imunofluorescență 106 48 45,28
Necunoscută 4 3 75
Câini ELISA 2 0 0
Imunofluorescență 49 21 42,86
Necunoscută 139 46 33,09
ELISA 8 1 12,5
Necunoscută 646 214 33,13
ELISA 9 6 66,67
Imunofluorescență 55 17 30,91
Letonia Pisici Latex aglutinare 97 25 25,77
(LAT)
Câini Latex aglutinare 59 21 35,59
(LAT)
Olanda Pisici ELISA 32 2 6,25
Câini ELISA 84 11 13,1
Slovacia Pisici Aglutinare directa 7 2 28,57
ELISA 13 7 53,85
Necunoscută 37 4 10,81
Necunoscută 518 6 1,16
Câini Aglutinare directa 5 1 20
ELISA 6 2 33,33
Necunoscută 34 24 70,59
Elvetia Pisici Imunofluorescență 208 73 35,1
PCR 5 2 40
Câini Imunofluorescență 82 22 26,83
Rezultat 3961 663 16,74
23
Caz clinic 1

Femeie de 26 de ani, declarată clinic sănătoasă, este diagnosticată cu toxoplasmoză în a 13-a


săptămână de sarcină, în urma unor teste de rutină. Aceasta era a doua ei sarcină, iar prima naştere
avusese loc prin cezariană. S-a descoperit că recent a început să aibă grijă de o pisică.

Testele serologice iniţiale au avut următoarele rezultate : IgG >249 UI/ml (valorile normale
sunt 0-6 UI/ml), aviditate IgG 0.010% (normal 0-0.2%), IgM>160 UI/ml (normal 0-10 UI/ml). După
repetarea testelor la alt laborator s-au obţinut : IgG>400 UI/ml, aviditate IgG 4.4 %, IgM 63 UI/ml,
IgA 13 UI/ml. Prezenţa IgA pozitiv şi a creşterii avidităţii IgG au confirmat prezenţa unei infecţii ce
a debutat în ultimele şase săptămâni. S-a efectuat o amniocenteză la 15 saptmani de sarcină, iar
rezultatul testării prin PCR a fost negativ. Deşi nu au fost dovezi ale transmiterii pe verticală, s-a
instituit un protocol de tratament cu spiramicina 1gr, de trei ori pe zi.

În săptămâna 20, s-au repetat testele cu următoarele rezultate : IgG >440 UI/ml, aviditate
IgG 23 %, IgM 51 UI/ml, IgA negativ, PCR-ul din lichidul amniotic a fost pozitiv. Rezultatele
testării serologice din săptămâna 35 au fost : IgG 84 UI/ml, IgM 17 UI/ml, IgA negativ. Examenul
ecografic a fost repetat lunar şi nu s-au înregistrat anomalii fetale.

S-a efectuat cezariană în săptămâna 36, iar copilul a fost sănătos, fără anomalii congenitale,
cu o greutate de 2880 gr. Testele serologice efectuate din sânge din cordonul ombilical au obţinut
următoarele rezultate : IgG 74 UI/ml, aviditate IgG 64% (considerat de origine maternă, deoarece
nou-născuţii nu pot produce IgG), IgM şi IgA negativ. Testele au fost repetate o lună mai târziu cu
aceleaşi rezultate. ( www.ncbi.nlm.nih.gov)

Caz clinic 2

Pacient de 9 ani, sexul masculin, provenit dintr-o familie disfuncţională, este internat cu
următoarele simptome : bradicardie, tuse persitentă, hipoventilaţie pulmonară, sensibilitate crescută
abdominală, diaree persistentă, cefalee, reflexe tendinoase mărite. A fost diagnosticat cu HIV
pozitiv, iar la examenul computer tomografic nu s-a înregistrat nimic anormal. Copilul fusese abuzat
sexual la vârsta de 7 ani. S-a efectuat şi examen al sputei, dar a fost negativ la infecţia cu
24
Mycobacterium tuberculosis. S-a instituit un protocol terapeutic zilnic, intravenos, alcătuit din :
linezolid 20mg/kgc, ciprofloxacin 30mg/kgc, amikacin 15mg/kgc.

La 15 zile după internare, s-a început tratamentul antiretroviral cu Zidovudin 460 mg/ zi,
Lamivudine 8mg/ kg , Efavirenz 300 mg/ kg. Pacientul a început să prezinte simptome neurologice,
precum hemipareza emisferei stângi, contracţii tonice generalizate, afazie. S-a efectuat din nou o
tomografie şi s-au observat leziuni encefalice în apeductul Sylvius şi nucleul lenticular (fig 2.1.5).

Prin tehnice Western-blot a fost confirmat diagnosticul de toxoplasmoză cerebrală, deşi


testele ELISA au avut rezultat negativ. S-a instituit tratamentul cu clindamicina 40 mg/ kgc şi
trimetoprim 10 mg/kgc.

După 20 de zile, pacientul a început să prezinte o deteriorare a sănătăţii, prin


trombocitopenie, coagulare intravasculară diseminata şi prăbuşirea marilor funcţii. Copilul a decedat
prin stop cardiac , după 21 de zile de la diagnosticul toxoplasmozei cerebrale.
(www.omicsonline.org)

Fig 2.1.5-Leziuni cerebrale în toxoplasmoza cerebrală


( www.omicsonline.org )

25
2.2. Evoluţia toxoplasmozei în România

Deși semnificația medicală a toxoplasmozei este universal recunoscută, există puține date
referitoare la răspândirea infecției în țara noastră. Conform datelor preluate de la OIE (Tab 2.2.1),
putem observa o inconstanţă în raportarea cazurilor din România, cifra 0 nefiind un lucru pozitiv, ci
arata doar lipsa unui sistem centralizat de monitorizare a toxoplasmozei. În anii în care a fost totuşi
raportată, se poate observă prezenţa bolii la un numar mic de indivizi, comparativ cu alte ţări
europene, unde numarul de cazuri raportate anual este de nivelul sutelor.

Numărul de cazuri de toxoplasmoză în România, în perioada 2005-2016 Tab 2.2.1


( www.oie.int )

Tara/Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Romania 578 0 0 0 0 53 43 16 0 0 0 11

Numărul de cazuri de toxoplasmoză congenitală raportate la ECDC este foarte mic,


întâlnindu-se două cazuri în 2009, unul în 2014 şi unul în 2015 (Tab 2.2.1). În România nu există în
prezent recomandări şi o practică unitară privind screening-ul toxoplasmozei în sarcină, deşi există
anumite instituţii specializate şi clinici în care se efectuează în majoritatea cazurilor testarea
prenatală sau în primul trimestru de sarcină a statusului imun pentru toxoplasmoză în cadrul
profilului TORCH (după dr. Tornea Artur, 2009). Este foarte gravă lipsa unei bune monitorizări a
toxoplasmozei şi a unor campanii de informare şi educare a populaţiei, pentru a scădea numărul de
persoane infectate şi a riscului de sarcini avortate şi naşterilor de copii cu malformaţii congenitale.

26
Evoluția cazurilor de toxoplasmoză în
România, în perioada 2007-2015
2.5
2 2
1.5 Evoluția cazurilor de
1 1 1 toxoplasmoză în România,
0.5 în perioada 2007-2015

0 0 0 0 0 0 0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015

Fig 2.2.1- Evoluția cazurilor de toxoplasmoză în România, în perioada 2007-2015


( ecdc.europa.eu )

Într-un studiu efectuat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, în perioada
01.01.2009-31.12.2012 pe un eşantion de 407 femei negravide, la vârsta procreaţiei, s-a observat un
număr de 99 de cazuri de toxoplasmoză (24.3%), cu o creştere a frecvenţei cazurilor de la an la an.
S-a concluzionat că acest procent mare de subiecţi infectaţi s-ar datora deţinerii tot mai frecvente de
animale de companie şi a consumului în creştere a unor alimente insuficient preparate termic, fie la
domiciliu, fie în unităţi de tip fast-food. Cele mai afectate femei în ceea ce priveşte infecţia acută cu
T. gondii, au fost cele cu vârste cuprinse între 21-25 de ani (33 cazuri- 33,3%) şi 26-30 de ani (31
cazuri- 31,3%) comparativ cu celelalte vârste. Cele mai multe femei diagnosticate cu toxoplasmoză
acută au provenit din mediul rural (60 cazuri- 60,6%), faţă de mediul urban, unde procentul de
pozitivitate a fost 39,4% (39 cazuri). Frecvenţa cea mai mare a cazurilor de toxoplasmoză acută la
femeile de referinţă, s-a constatat în lunile de primăvară (aprilie – măi, 14 cazuri- 14,15%, respectiv
13 cazuri- 13,14%) şi toamnă (septembrie – octombrie, 13 cazuri- 13,14% respectiv 12 cazuri-
12,13%), urmate de lunile de vară. (după ANDREI NICOLAE CSEP, 2014)

Din punct de vedere al seroprevalentei toxoplasmozei la animale, pe teritoriul României,


într-un studiu realizat în perioada 2010-2015, la USAMV Cluj-Napoca, pe un număr total de 1249
animale, din care 406 domestice (4 specii) și 843 sălbatice (31 specii), s-a observat că
Seroprevalența infecției cu T. gondii la animale domestice și sălbatice a fost de 30% la bovine,
33.1% la iezi, 46.8% la suine, 60.7% la pisici, 64.02% la carnivore sălbatice (Felidae, Canidae,
Mustelidae, Ursidae), 70.87% la corvide (Corvus frugileus, Corvus monedula, Corvus cornix, Pica

27
pică, Garrulus glandarius) și 75.8% la păsări răpitoare (Accipitridae, Falconidae, Strigidae). În ceea
ce privește riscul contaminării umane prin consum de carne de la speciile de animale domestice
analizate, rezultatele obținute au evidențiat un risc important al cărnii de porc și ied, dar nu au
demonstrat cert riscul zoonotic al cărnii de bovine. (după Anamaria Bălea,2017). În urma acestui
studiu, putem concluziona că un procent precum cel de la pisici de 60.7% nu este deloc de neglijat,
depăşind cu mult media europeană de 15% şi automat crescând foarte mult riscul de transmitere la
om prin convieţuire, şi deasemenea riscul masiv de infecţie prin carnea infectată de suine, intens
consumată pe tot parcursul anului în România.

Toxoplasmoza face parte din Programul strategic elaborat de ANSVSA cu privire la bolile
declarabile în România (Fig 2.2.2)

Fig 2.2.2 Toxoplasmoza in Programul strategic


(www.ansvsa.ro)

Caz clinic 3

Femeie, 28 de ani, însărcinată în 7-8 săptămâni, fără antecedente medicale semnificative,


prezintă următoarele rezultate serologice : IgG 118 UI/ml, IgM pozitiv. Peste patru săptămâni se
repeta testele : IgG 138 UI/m, IgM pozitiv, aviditate IgG 0.298. La anamneză, se constată că femeia
a fost în sejur în Franţa cu un an în urmă, iar la întoarcere a prezentat un sindrom mononucleozic-
like uşor, cu limfadenopatie şi febră. Au fost trimise analizele pentru interpretare în Franţa, unde se
consideră că este vorba probabil de o infecţie dobândită înaintea concepţiei, dar se decide tratament
cu Spiramicină (după dr. Tornea Artur, 2009).

28
Caz clinic 4

Femeie, 20 de ani, însărcinată în 13 săptămâni, în urmă cu 4 luni prezintă o limfadenopatie


submandibulară şi laterocervicala şi febră de cauză nedecelata. La examenul serologic se observa
IgG 159 UI/ml, IgM pozitiv, aviditate IgG 0.162. Se considera infecţie dobândită recent cu
Toxoplasma gondii şi se decide întreruperea sarcinii (după dr. Tornea Artur, 2009).

29
CAP. 3 Concluzii generale

1. Toxoplasmoza este o zoonoză gravă, foarte răspândită pe glob, fiind întalnită la toate
animalele cu sânge cald. La animale evoluează cel mai adesea asimtomatic, prin avort la femele,
dar poate avea și manifestări mai grave, în special la tineretul animal, cu manifestări nervoase,
pulmonare, etc.
2. La oameni, este cel mai adesea asimptomanică la majoritatea persoanelor imunocompetente,
dar poate evolua grav la imunocompromiși, în special cei cu SIDA, putând produce moartea. De
asemenea, boala evoluează grav și la copii infectați congenital, aceștia pot prezenta o tetradă
completă de semne clinice: retinocoroidită, hidrocefalie convulsii şi calcificare intracerebrală
3. Este important controlul rigulos al prezenței și răspândirii acestui parazit, având în vedere
rata crescută a infestației prin intermediul carnurilor incorect tratate termic și al legumelor
insuficient splălate apoi consumate, această cale fiind mai importantă decât cea a transmiterii
parazitului direct de la pisica purtătoare la om. De asemenea, este foarte importantă depistarea
animalelor afectate și prevenirea răspândirii bolii.
4. Diagnosticul clinic este greu de stabilit, dar examenul serologic este decisiv atât la oameni,
cât și la animale. Astfel, femeile însărcinate ar trebui testate serologic în primele luni de sarcină
pentru a stabili diagnosticul și pentru a preveni transmiterile congenitale.
5. În această zoonoză, profilaxia joacă un rol foarte important în combaterea transmiterii
parazitului la om prin respectarea măsurilor generale.
6. În prezent există prea puține date cu privire la răspândirea acestei boli pe continentul
european, deși apar în fiecare an sute de noi cazuri de îmbolnăviri la om.
7. În România, seroprevalenta la pisici, înregistrată pe un eșantion din Cluj, s-a ridicat la 60%,
ceea ce denotă o posibilitate majoră de transmitere zoonotica.

30
Bibliografie

1. Merck & Co., Manualul Merck de Medicină Veterinară, ediţia a 10-a, Ed. Medicală Callisto,
Bucureşti, 2014;
2. Nicolae Constantin şi colab., Tratat de Medicină Veterinară, vol. VI, ed. Risoprint, Iaşi, 2014;
3. S.R. Palmer, Lord Soulsby, D.I.H. Simpson, Zoonoze, ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti 2005;
4. http://medfam.ro/books/infectioase/toxoplasmoza.html
5. http://vetonline.ro/toxoplasmoza.html
6. https://www.synevo.ro/toxoplasma-aviditate-igg/
7. https://oftalmix.wordpress.com/2011/10/31/toxoplasmoza-oculara-2/
8. http://www.medicina-informativa.com/2012/07/toxoplasmoza.html
9. https://ro.wikipedia.org/wiki/Toxoplasma_gondii
10. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/toxoplasmosis/symptoms-causes/syc-
20356249
11. www.oie.int
12. https://ecdc.europa.eu/en/home
13. C Giannoulis, B Zournatzi, A Giomisi, E Diza, I Tzafettas, Hippokratia, 2008 Jul-Sep; 12(3): 139–143,
www.ncbi.nlm.nih.gov
14. Maria de la Luz Galvan Ramirez, Journal of Neuroinfectious Diseases, May 22, 2015,
www.omicsonline.org
15. Actualităţi în diagnosticul de laborator al toxoplasmozei la gravide, Dr. Tornea
Artur,2009,www.umfiasi.ro
16. www.ansvsa.ro
17. www.nature.com
18. http://www.eurosurveillance.org
19. www.ncbi.nlm.nih.gov
20. Epidemiologia moleculară și diversitatea genetică a sușelor de Toxoplasma gondii circulante
în România, Anamaria Balea, 2017, www.usamvcluj.ro
21. CORELAŢII EPIDEMIOLOGICE ŞI CLINICOBIOLOGICE ÎN INFECŢIA CU
TOXOPLASMA GONDII, ANDREI NICOLAE CSEP,2014, www.uoradea.ro

31