www.cartiaz.

ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

O INTRODUCERE IN MEDIA

ARGUMENT

O introducere în media presupune iniţierea în noţiunile şi conceptele

fundamentale de media. Acest ultim termen este definit de John Fiske: „în sens
larg, o agenţie intermediară care abilitează un proces de comunicare şi, în sens mai
specific, o dezvoltare tehnologică amplificând suporturile, aria de cuprindere sau
viteza comunicării...Fiecare media este capabil să transmită nişte coduri pe unul
sau mai multe canale...Câteodată este folosit pentru a se referi la mijloacele de
comunicare (de exemplu, ca în sintagma „media tipărite sau audiovizuale”), dar
cel mai adesea se referă la formele tehnice prin care sunt actualizate aceste
mijloace de comunicare (de exemplu, radioul, televiziunea, cotidienele,
fotografiile, filmele etc.)”[Tim O’Sullivan, 2001: 199]. Mc Luhan a folosit
termenul, în acest sens, în expresia binecunoscută „Media este mesajul”.
Înţelegerea expresiei conduce la abordarea media la nivelul efectelor, atât pe plan
personal, cât şi social, mai importantă decât utilizarea acestora. Astfel, el propune
la nivel semnificativ aserţiunea: existenţa televiziunii este mai importantă decât
conţinutul programelor sale.
Asociat termenului de media este conceptul de mass-media – mijloace de
comunicare în masă şi, indisolubil legat de aceşti termeni, cel de comunicare de
masă. Acelaşi dicţionar amintit în citatul anterior aprecia că ar trebui folosit cu
multă atenţie. Autorul articolului, John Hartley sublinia „Dar, atâta timp cât
comunicarea de masă nu este nici masă, nici comunicare, aşa cum sunt ele înţelese
de obicei, termenul trebuie perceput ca asemănător unui nume propriu [ibidem:
75].
În acest context, de a defini termeni conceptuali în domeniul
comunicaţional, apreciem drept noţiuni fundamentale: comunicare, mass-media,
informaţia. Numitorul comun, fără a fi în domeniul matematic, care uneşte cele
trei noţiuni ar fi zona unei discipline coerente şi unificate - ştiinţa/ştiinţele
comunicării/informaţiei şi ale comunicării.
Comunicarea, drept obiect de cunoaştere, în linia tradiţiei germane exprimă
efortul circumscrierii teoretice prin ştiinţă (germ. Wissenschaft), astfel încât
abordarea proceselor de comunicare apare aici ca ştiinţă a comunicării. Acel
termen de „communication studies” impus de specialiştii de peste Canalul Mânecii
sau de peste ocean, este asociat de autorii olandezi J.J. van Cuilenburg, O.Scholten
şi G.W. Noomen pentru ştiinţa, şi nu ştiinţele comunicării.[van Cuilenburg, 1998:
7-8]. Rémy Rieffel arată că „ştiinţele informaţiei şi ale comunicării”, denumire
consacrată în Franţa anilor 1975, nu formează o disciplină coerentă şi unificată,
deoarece pluralul „ştiinţe” şi determinarea atributivă „informaţiei şi ale
comunicării” exprimă clar imprecizia sectorului în care pot fi regăsite noţiuni cu
care specialiştii din domenii diverse, drept, economie, istorie, lingvistică,
psihologie, sociologie etc., lucrează pentru a arăta diferenţe de metodă, dar şi de
limbaj.

5
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Fie că este o ştiinţă a comunicării, fie că este „ştiinţele informaţiei şi ale

comunicării” totul se reduce la numitorul comun al termenilor de definit
comunicare de masă – comunicare, mass-media, informaţie.

COMUNICARE

Acest cuvânt are o gamă largă de semnificaţii, ceea ce îl face folositor în domenii
ca biologia – comunicarea între celule, fizică – teoria vaselor comunicante, în
informatică – comunicare şi calculator, în lingvistică – comunicare prin vorbire, în
sociologie – comunicarea într-o colectivitate sau într-o societate şi în alte
discipline. Etimologic, comunicarea este acţiunea de „a face comun, a fi în relaţie
cu” (în limba franceză din communiquer, din latinescul communicare). Mihai Dinu
în lucrarea sa „Comunicarea” sublinia faptul că „temelia formării verbului latin
communico,-are ar sta adjectivul munis,-e al cărui înţeles era „care îşi face datoria,
îndatoritor, serviabil” [Dinu, 1997:
14-15]. Totuşi, sensul apropiat de „comunicare”, „împărtăşire”,”participare”, este
începând din secolul al XVI-lea sinonim cu „acces”, „trecere”, fiind legat de
mijloacele de transport – căile de comunicaţie.
Comunicarea de masă definită prin genul proxim şi diferenţa specifică din logică
poate fi asociată determinării – comunicare între o întreprindere de presă care
creează un mesaj cu scopul de a informa, educa şi de a distra o masă de indivizi
prin intermediul unui suport. În acest context există termeni ca:
emiţător – întreprindere de presă prin a cărei politică economică – serviciu public
– creat prin contribuţia cetăţeanului – versus – serviciu comercial – care trăieşte
prin intermediul publicităţii.
receptor – masa de indivizi, ceva mai mult decât grupul, deoarece această masă
formează o audienţă, adică un număr de receptori anonimi dispersaţi geografic pe
zone (local/regional/naţional/internaţional);
În orice dicţionar, termenul „masă” ar putea încuraja o replică practic inconştientă
a teoriei societăţii de masă. De aceea, comunicarea de masă este practică şi
produsul care furnizează informaţii şi divertisment pentru timpul liber unei
audienţe necunoscute, prin intermediul unor bunuri, care sunt produse pe scară
industrială, în corporaţii, şi care presupun tehnologii înalte, sunt reglementate de
stat şi consumate în mod industrial [Tim O’Sullivan, 2001: 76].
Conceptul sociologic de masă desemnează un mod anumit de agregare a
indivizilor. J.F. Tetu arăta că aceste modalităţi de comunicare specifice unui
conglomerat se bazează pe o indistincţie a indivizilor, astfel încât individualitatea
fiecăruia contează mai puţin în raport cu apartenenţa sa la comunitate, la o
societate.[apud, Coman, 1999: 15].
În acest stadiu al determinării, comunicarea ar putea fi definită la nivel minimal
drept procesul de iniţiere, susţinere, menţinere şi încheiere a unei relaţii între
persoane în mod direct, sau indirect, prin intermediul unor mijloace de

6
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

comunicare, cu scopul de a comunica ceva material (documente, date etc.) şi/sau

imaterial (idei, păreri, sentimente etc.) şi/sau de a se comunica ei înşişi,
participanţii la acest schimb prin semne.
Comunicarea de masă, în acest context, este un proces prin care o instituţie,
profesioniştii comunicării realizează un schimb de informaţii prin intermediul unui
mesaj, folosind un suport tehnic, cu scopul de a iniţia, menţine şi încheia o relaţie
cu o audienţă largă.
Din tipurile comunicării sociale, cea de masă va prelua elemente din:

comunicarea interpersonală, proces care implică două persoane care se află faţă în
faţă pe baza nevoilor interpersonale: de incluziune, control şi afecţiune [Dinu,
1997: 80-81]. În acest sens, comunicarea verbală şi/sau non-verbală vor realiza o
relaţie de comunicare eficientă. Cercetătorii şcolii de la Palo Alto au analizat
aceste tipuri în contextul comunicării interpersonale;

comunicarea de grup este o extensie a celei interpersonale la nivelul unui număr

mai mare de participanţi în relaţia de schimb. Ne interesează în comunicarea
mediatică din perspectiva modului în care radioul sau televiziunea pot influenţa
indivizii reuniţi într-un grup sau într-o organizaţie, implicit, modul cum se studiază
relaţiile între indivizi reuniţi într-o comunitate restrânsă numeric.

comunicarea mediatizată reprezintă procesul prin care relaţia este indirectă, prin
intermediul unui dispozitiv tehnic (text tipărit, ecran, microfon), adică emiţătorul
se serveşte de un instrument de mediere.

Comunicarea de masă ar putea fi o formă a comunicării mediatizate în care agenţia

profesionistă de comunicare are acces privilegiat la informaţii, dispune de mijloace
organizaţionale şi economice (agenţii de presă, canal de televiziune) şi de ”maşini”
de comunicare pentru a transmite informaţii unei audienţe, compuse dintr-un
număr de receptori anonimi (pot fi sute, mii sau milioane fără să se cunoască între
ei) dispersaţi geografic (local, regional, naţional, internaţional) [Remy Rieffel în
Bertrand, 2001: 19]

Exerciţiu: Pe baza definiţiilor amintite, a celor cunoscute din domeniul teoriei

comunicării, pragmaticii etc. încercaţi să definiţi comunicarea de masă.

MASS-MEDIA

Termenul vine din latinescul medium, la plural media, adică mijloace. Asociate
aceste mijloace lui mass este în general definit ca termen – mass-media – suporturi
tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi
separaţi.
Într-o tipologie pornind de la afirmaţia lui Marshall McLuhan că orice mijloc de
comunicare este o extensie a simţurilor (lucrarea Understanding Media) tipografia
7
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

reproduce scrisul, radioul prelungeşte auzul, iar televiziunea văzul şi auzul, am

putea delimita:
mijloace tipărite: cărţi, ziare, reviste, afişe
mijloace bazate pe film: fotografia, cinematografia
mijloace electronice: radio, televiziune, telefon, videocasetofon, CD-ROM
Noţiunea pusă în discuţie aduce în prim-plan diversitatea suporturilor. În acest
sens, din ce în ce mai multe ziare, pe lângă ediţia tradiţională pe hârtie propun
cititorilor şi o ediţie electronică pe site-urile ziarelor.

Exerciţiu: Citiţi editorialul „Cântarea Americii” din ziarul „Evenimentul zilei” şi

ediţia electronică. Remarcaţi eventuale asemănări şi deosebiri (vezi anexa 1).

Mass-media înseamnă instrumente tehnice cu care se transmit mesaje de la

agenţiile abilitate să le creeze şi să le transmită unei audienţe largi. Din această
perspectivă, telefonul, calculatorul personal, faxul nu pot fi incluse a priori în
categoria mass-media pentru că schimbul presupune două persoane, sau un număr
redus de persoane.
Chiar consumul de mass-media (media consumption). Se referă în special la cărţi,
reviste, ziare, afişe, cinema, radio, televiziune etc. Jeremy Tunstall, producător la
BBC (British Broadcasting Corporation) – serviciul public de radio şi televiziune
britanic făcea distincţia între cele trei vârste ale consumului de mass-media. [Tim
O’Sullivan, 1994: 2-3].
Primară – când urmărirea programului la televizor, revista şi ziarul citite erau
activităţi exclusive şi presupunea doar acea acţiune.

Secundară – când aceste activităţi de consum erau însoţite de alte acţiuni

(ascultarea radioului în timpul acţiunii domestice).

Terţiară – când radioul sau televizorul este deschis şi are rolul de fundal audio sau
vizual. Veronique Brochard foloseşte termenul de televizor-tapiserie, în acest sens.

Exerciţiu: Notaţi într-un jurnal pe parcursul unei săptămâni, câte ore utilizaţi zilnic
mass-media şi stabiliţi gradul de consum. Analizaţi obiceiurile pe care le aveţi cu
ale altor prieteni, cunoscuţi, membri ai familiei.

Rezultatul unui astfel de exerciţiu ajută la înţelegerea gradului în care fiecare din
noi utilizăm aceste mijloace de comunicare pentru a ne informa, a afla idei, păreri,
opinii ale altor persoane, tocmai pentru a afla cine suntem şi unde ne situăm pe o
anume scară valorică în cunoaşterea societăţii, a culturii, a lumii, în general.

INFORMAŢIA

În acest proces de comunicare, informaţia exprimă conţinutul schimbului între

emiţător şi receptor, ultimii termeni definiţi potrivit comunicării de masă. Cuvântul
informaţie este provenit din latinescul informare care înseamnă „a da o formă”.
8
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Termen apărut în secolul al XIII-lea, după părerea specialiştilor era asociat cu

„anchetă cu depoziţia scrisă a martorilor”, fiind din domeniul dreptului. O dată cu
apariţia primelor ziare, definiţia se lărgeşte şi enunţul înseamnă „a se informa, a
căuta date”. În secolul al XIX-lea, termenul a informa însemna „a face public
ceva”.
Rémy Rieffel definea informaţia ca stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) care
se transformă prin procesul de comunicare. Această comunicare face ca fiinţa
umană să creeze noi semnificaţii, să interpreteze mesajele, să transforme ideile şi
cunoştinţele prin dialog cu semenii săi. [Bertrand, 2001: 20-21].

CARACTERISTICI ALE
COMUNICĂRII DE MASĂ

comunicare indirectă (mediată) între participanţi, deoarece nu există o formă

directă de contact între participanţi. Cu toate acestea interactivitatea a creat şi acest
contact prin telefonul ascultătorului/telespectatorului – transmis în direct în timpul
programelor, sau la ziare – scrisorile cititorilor.

relaţia aparent univocă a procesului de comunicare determină atât o anume

strategie, o intenţie în comunicare – a informa, a educa, a distra, cât şi existenţa
unui public ţintă. Astfel, agenţia creatoare de mesaj mediatic va trebui să răspundă
aşteptărilor şi nevoilor acestui public, stabilit pe baza unor chestionare privind
sexul, vârsta, educaţia etc. Există o teorie „uses and gratifications” (utilizări şi
recompense) care subliniază această trăsătură esenţială – cui ne adresăm? sau cui
credem că ne adresăm? În acest sens, important nu este doar ce facem cu ceea ce
ne oferă nedia, ci ce face media din personalitatea noastră, creând comportamente.

viteza de informare, simultaneitatea cu evenimentul au crescut impactul

mijloacelor de comunicare de masă, astfel încât putem vorbi, în viziunea lui
McLuhan de globul pământesc drept „sat global”.

comunicarea de masă prin mesajele sale oferă nu numai produse, ci şi servicii care
vor fi dezvoltate şi vândute potrivit legilor pieţei. Gradul de profitabilitate a unor
servicii devine un factor decisiv în vânzarea produselor acestui tip de comunicare.

Exerciţiu: Identificaţi pe baza experienţei voastre, particularităţile comunicării de

masă. Argumentaţi pro-contra avantajele şi dezavantajele consumului de produs
media.

MODELE

9
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Teoriile comunicării abordate în termenii modele-descriere,

reprezentare a unei părţi din real sunt multiple în funcţie de şcoli, de
domeniul de abordare (matematică, lingvistică, sociologie). De aceea
pentru cursul introductiv am preluat patru teorii ale comunicării:

1. MODELUL LINIAR AL COMUNICĂRII

a) modelul liniar al comunicării – Harold D. Lasswell (1998)
b) modelul liniar al lui Claude Elwood Shannon (1949)

2. MODELUL CIRCULAR AL COMUNICĂRII

a) modelul concentric al lui Ray Hiebert, Donald Wagurait
şi Thomas Bohn(1974)
b) modelul interactiv al comunicării (anii1980)
Pentru cunoaşterea acestor teorii a se face lectura Anexei 2
[Remy Rieffel în Bertrand, 2001: 21-25]

 Temă: Folosind unul dintre modele, interpretaţi o comunicare de

masă, la alegere, din perspectiva termenilor definitorii.
Argumentaţi concluziile la care ajungeţi în maxim 25 de rânduri.

10
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

NOTE BIBLIOGRAFICE

• Claude Jean Betrand (coordonator), 2001, O introducere în

presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi
• Mihai Coman, 1999, Introducere în sistemul mass-media,
Polirom, Iaşi
• J.J.van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, 1998, Ştiinţa
comunicării, Humanitas, Bucureşti
• Mihai Dinu, 1997, Comunicarea, Ed. Ştiinţifică
• Tim O’Sullivan, Brian Dutton, Philip Rayner, 1994, Studying
the Media – an introduction, Arnold, London.
• Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin
Montgomery, John Fiske, 2001, Concepte fundamentale din
ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Polirom, Iaşi.

11
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

RECAPITULARE

Comunicarea de masă poate fi materializată în diverse modalităţi,

de la o confesiune sau o consfătuire în procesul de muncă prin care
organizaţia îşi creează imaginea de marcă şi până la un program de
televiziune cu succes la public. O scrisoare, un articol de ziar, o
emisiune radiofonică, o broşură, un bilet, fiecare este în felul său
comunicare, în înţelesul de transmitere de informaţie. Deosebirile
dintre toate aceste forme de comunicare sunt fără îndoială foarte mari.
Deosebirile ţin de suportul informaţiei: hârtie, unde hertziene, satelit
etc., şi de numărul celor implicaţi în procesul de comunicare.
În termeni uzuali, comunicarea de masă este „o comunicare care
ajunge la dispoziţia maselor, comunicare orientată spre mase”, de
aceea cuvintele cheie sunt intenţiile emiţătorului, căile de acces şi
modul de utilizare a canalelor de comunicare, specificitatea publicului
şi a mesajelor.
• Comunicarea de masă face uz de mijloace tehnice de
comunicare relativ avansate;
• Esenţa comunicării de masă ţine de „canalul” folosit;
• Oricare dintre tehnologiile utilizate în comunicarea de masă
poate servi unor procese de comunicare fără caracter de masă –
exemplu: o convorbire telefonică transmisă prin radio ca mijloc
de informare nu este comunicare de masă, în schimb, o
emisiune de radio este o astfel de comunicare, chiar dacă nu
este ascultată de cineva;
• Publicul este criteriul – Janowitz afirma: „Comunicarea de
masă include instituţiile şi sistemele prin care unele grupuri
sociale specializate fac uz de mijloace tehnice (presă, radio,
televiziune etc) pentru a răspândi un mesaj simbolic într-o
audienţă largă, eterogenă şi foarte dispersată [apud Cuilenburg,
1998: 36]

12
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

CÂMPURI DE APLICARE ALE

COMUNICĂRII DE MASĂ

Comunicarea mediatizată este elaborată azi în teritoriile

comunicării (mass-media, telecomunicaţii şi informatică) [Bertrand,
2001: 25], iar câmpurile ei de aplicare sunt multiple.
Dezvoltarea comunicării nu a influenţat doar modul de viaţă al
indivizilor, munca şi timpul liber, ci şi mari instituţii, întreprinderi,
administraţii, implicându-se în viaţa politică, economică, culturală,
sportivă, religioasă etc. Comunicarea duce la înglobarea întregii
activităţi sociale dintr-o comunitate, stat, continent, etc, ceea ce
conduce la circulaţia informaţiilor ca purtătoare de cunoştinţe, fiind o
grilă de lectură a practicilor sociale.
Ea a devenit un imperativ pentru toţi factorii de decizie din societate
care urmăresc favorizarea dialogului, a transparenţei, a participării şi
rezolvarea problemelor care apar într-o societate care se vrea
performantă. Din această perspectivă trebuie analizate strategiile de
comunicare eficientă, astfel că din ce în ce mai mulţi factori de
răspundere fac apel la profesioniştii comunicării. Scopul constă în
îmbunătăţirea propriei imagini şi pe cea a întreprinderii lor. Dar ce este
o imagine?
Bertrand arăta că în deceniile 8-9, dezvoltarea fulgerătoare a
comunicării generează domenii de utilizare ca de exemplu:
- comunicarea politică. Aşa cum Alain Minc crede că apariţia
informaticii se datorează conlucrării dintre calculator,
televiziune şi telefon, Roland Cayrol vede Noua Comunicare
Politică ca fruct al unei noi sfinte treimi: televiziunea, sondajele,
publicitatea [apud Thoveron, 1996:11]. Noile conduite politice,
atât ale alegătorilor, cât şi ale politicienilor, corespund unor noi
relaţii de comunicare între alegători şi candidaţi. Oamenii
politici au înţeles repede, că graţie eforturilor specialiştilor în
marketing politic, puteau să-şi îmbunătăţească imaginea în ochii
opiniei publice prin publicitate şi din sondaje. Se va dezvolta
astfel o strategie bazată mai mult pe formă decât pe fond şi
încearcă pe toate căile să atingă atenţia mass-media.

13
www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

14
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

• Faceţi lectura textului „Campanii de construire a imaginii –

Portretul unei Doamne” – din Gabriel Thoveron, 1996,
Comunicarea politică, azi, Antet (vezi Anexa 1), p.104-106.
• Comentaţi textul în cel puţin 25 de rânduri.

- comunicarea de întreprindere. În societatea contemporană aflată

permanent sub semnul competiţiei, întreprinderile simt nevoia să-şi
mărească segmentul de piaţă. Astfel ele îşi creează noi produse /
servicii şi doresc să-şi îmbunătăţească imaginea atât în lumea
angajaţilor, cât şi cea a clienţilor. Aceste instituţii au creat servicii de
comunicare internă şi externă. Departamentul de comunicare şi relaţii
publice a întreprinderii are ca obiect de activitatea aceste două tipuri de
comunicare:
(i) de la conducătorii instituţiei la angajaţi, şi
(ii)de la instituţie la clienţii acesteia, şi prin intermediul
mijloacelor de comunicare în masă.
Modalităţile utilizate sunt diferite, dar ele fac obiectul unei
strategii a departamentului amintit. Corelarea între cele două
perspective comunicaţionale trebuie să se facă în vederea unui mesaj
coerent şi eficient.

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

Luaţi legătura cu o întreprindere prin intermediul

departamentului de comunicare şi relaţii publice sau biroului de
comunicare şi relaţii publice. Aflaţi care sunt modalităţile folosite.
TEMĂ – Prezentaţi în 40 de rânduri, informaţiile pe care le-aţi
aflat atât la nivelul comunicării interne, cât şi al celei externe.

- comunicarea publică. Administraţiile, marile organisme ale

statului şi întreprinderile publice alocă sume mari pentru
ameliorarea structurilor lor de relaţii cu publicul şi modernizării
politicii de comunicare. De aceea ele lansează acţiuni de
publicitate şi de relaţii publice, dar caută nu numai să acţioneze
asupra reprezentărilor, dar şi asupra comportamentelor noastre;
15
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

este cazul unor campanii de interes public în jurul unor teme

precum sănătatea, siguranţa, mediul ambiant, etc. În acest caz se
vorbeşte de comunicare socială sau comportamentală.

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

Daţi un exemplu din viaţa voastră despre o astfel de campanie de

interes public. Comentaţi, în 25 de rânduri care era creatorul mesajului,
în ce constă acest mesaj şi cum credeţi că v-a afectat sau nu din punct
de vedere comportamental.

O subcategorie a comunicării publice este comunicarea locală.

Publicul ţintă al acestei comunicări est colectivitatea teritorială – oraş,
departament, regiune etc. Municipalităţile, consiliul de conducere au
nevoie să-şi promoveze pentru cei care i-au ales atât iniţiativele,
realizările şi proiectele, căutând să creeze un sentiment de identitate
sau de apartenenţă la o anume structură.

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

• Luaţi un ziar local şi identificaţi articolele în care

municipalitatea, consiliul general al comunităţii îşi promovează
activitatea.
• Comentaţi, la alegere, un articol, în aproximativ 25 rânduri.
Identificaţi câteva elemente definitorii ale acestui tip de
comunicare.

- comunicarea publicitară a apărut în ultimele două decenii.

Publicul larg a intuit că economia de piaţă nu poate funcţiona
fără reclamă. Aceasta este o componentă a culturii de masă, ca
efect a comunicării de acelaşi tip. Există în publicitate
componente de mare diversitate: economică, psihică, socială,
estetică etc. Fiecare este supusă controverselor. Următoarele
aserţiuni fac referiri la o estetică aplicată.♦

16
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

În lucrarea lui François Brune, „Fericirea ca obligaţie –

psihologia şi sociologia publicităţii”, Ed. Trei, 1996, există
câteva dimensiuni ale publicităţii:
 o industrie capabilă să producă bunuri dintre cele mai
diverse în măsură să satisfacă nevoi induse indivizilor,
controlându-le îndeaproape;
 dezvoltarea unui narcisism reparatoriu şi mediat, deoarece
oferă individului anonim o imagine mai bună a lui însuşi,
invitându-l să se identifice cu modele prestigioase, fie
persoane reale, fie tipuri umane valorizate;
 denaturarea rolului comunicării prin publicitate se reflectă
prin folosirea procedeelor lingvistice şi retorice,
lingvistice şi vizuale, încât mesajul îşi pierde orice urmă
de reflectare logico-critică a realităţii;
 uniformizarea, standardizarea sau normalizarea oferă
publicităţii posibilitatea de a crea un comportament de
imitat. Graţie reclamelor descoperim confortul numărului
şi, dincolo de el, forţa numărului. Pe câţi ne uneşte
publicitatea? este important, dar...

Existenţa comunicării educative este corelată cu accesul la

educaţie – la ştiinţă şi la cunoaştere – cu ajutorul mass-media. De
asemenea, comunicarea organizaţiilor „societăţii civile” acoperă un
ansamblu de sectoare, organizaţii culturale sau confesionale, sindicate
sau biserici, asociaţii de caritate sau umunitare.
Comunicarea mediatizată atrage aproape toate domeniile vieţii
sociale şi îşi extinde influenţa la nivel local, naţional şi internaţional.

• Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere în

presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi.
• François Brune, 1996, Fericirea ca obligaţie, Ed. Trei
• J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Ştiinţa
comunicării, Humanitas, Bucureşti.
• Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politică, azi, Antet

17
 www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

RELAŢII PUBLICE – DEFINIŢIE,

MODALITĂŢI

Dintre câmpurile de aplicare ale comunicării mediatizate

aminteam comunicarea de întreprindere şi cea publică. Pe baza
informaţiilor culese încercaţi să definiţi şi să arătaţi modalităţile
acestui domeniu.

ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

Temă: Definiţi domeniul relaţiilor publice şi arătaţi cel puţin trei

modalităţi folosite de departamentul / biroul de comunicare şi relaţii
publice de la ♦
• Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere în
presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi.
• François Brune, 1996, Fericirea ca obligaţie, Ed. Trei
• J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Ştiinţa
comunicării, Humanitas, Bucureşti.
• Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politică, azi, Antet

18