Sunteți pe pagina 1din 1

Versuri George Coșbuc - Vezi de-aceea-i încruntat,

Iarna pe uliţă Şi s-avântă, şi se crede Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară


Că-i bărbat; Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
A-nceput de ieri să cadă Cade-n brânci şi se ridică Plină-i strâmta ulicioară
Câte-un fulg, acum a stat, Dând pe ceafă puţintel De alai.
Norii s-au mai răzbunat Toată lâna unui miel:
Spre apus, dar stau grămadă O căciulă mai voinică Nu e chip să-i faci cu buna
Peste sat. Decât el. Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Nu e soare, dar e bine, Şi tot vine, tot înoată, Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Şi pe râu e numai fum. Dar deodată cu ochi vii, Mai cu zor.
Vântu-i liniştit acum, Stă pe loc - să mi te ţii!
Dar năvalnic vuiet vine Colo, zgomotoasa gloată, Baba şi-a uitat învăţul:
De pe drum. De copii! Bate, -njură, dă din mâini:
- "Dracilor, sunteţi păgâni?
Sunt copii. Cu multe sănii, El degrabă-n jur chiteşte Maica mea! Să stai cu băţul
De pe coastă vin ţipând Vrun ocol, căci e pierdut, Ca la câini!
Şi se-mping şi sar râzând; Dar copiii l-au văzut!
Prin zăpadă fac mătănii; Toată ceata năvăleşte Şi cu băţul se-nvârteşte
Vrând-nevrând. Pe-ntrecut. Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Gură fac ca roata morii; - "Uite-i, mă, căciula, frate, Şi mulţimea năvăleşte
Şi de-a valma se pornesc, Mare cât o zi de post - Iarăşi stol.
Cum prin gard se gâlcevesc Aoleu, ce urs mi-a fost!
Vrăbii gureşe, când norii Au sub dânsa şapte sate Astfel tabăra se duce
Ploi vestesc. Adăpost! Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Cei mai mari acum, din Unii-l iau grăbit la vale, Scuipă-n sân şi face cruce
sfadă, Alţii-n glumă parte-i ţin - De Satan.
Stau pe-ncăierate puşi; Uite-i, fără pic de vin
Cei mai mici, de foame- S-au jurat să-mbete-n cale Ba se răscolesc şi câinii
aduşi, Pe creştin! De prin curţi, şi sar la ei.
Se scâncesc şi plâng grămadă Pe la garduri ies femei,
Pe la uşi. Vine-o babă-ncet pe stradă Se urnesc miraţi bătrânii
În cojocul rupt al ei Din bordei.
Colo-n colţ acum răsare Şi încins cu sfori de tei.
Un copil, al nu ştiu cui, Stă pe loc acum să vadă - "Ce-i pe drum atâta gură?
Largi de-un cot sunt paşii lui, Şi ea ce-i. - "Nu-i nimic. Copii
Iar el mic, căci pe cărare ştrengari.
Parcă nu-i. S-oţărăşte rău bătrâna - "Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Pentru micul Barba-cot. Parcă trece-adunătură
Haina-i măturând pământul - "Aţi înnebunit de tot - De tătari!
Şi-o târăşte-abia, abia: Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Cinci ca el încap în ea, Să te scot!
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea! Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
El e sol precum se vede, Şi-apoi zici că eşti român!
Mă-sa l-a trimis în sat, Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

S-ar putea să vă placă și